Ecaterina Conachi, românca fără de care Unirea din 24 ianuarie 1859 nu ar fi fost posibilă. VIDEO

 

 

 

 

 

 

Harta Principatelor Române între anii 1859- 1878

Spre sfârşitul deceniului şase al secolului al XIX-lea, slăbirea temporară a puterii Imperiului Ţarist după înfrângerea suferită în războiul Crimeei (contra Turciei, Franţei, Angliei şi Regatul Sardiniei) a creat şansa unirii pentru ţările române. Constrânsă de statutul de învinsă, Rusia n-a putut interveni direct şi brutal, cum făcea de obicei, dar nici n-a acceptat ideea de a scăpa Principatele din mână, aşa că a uneltit şi a finanţat spioni şi agenţi de influenţă. 

Congresul de pace de la Paris (13/25 februarie – 18/30 martie 1856), care punea capăt războiului Crimeii, a luat o serie de hotărâri importante pentru viitorul Principatelor Române şi al poporului român.

 Principatele Române Moldova şi Ţara Românească (Valahia) intrau sub garanția colectivă a puterilor europene.

Se avea de asemenea în vedere revizuirea legilor fundamentale ale acestor două principate române, alegerea unor Adunări  ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința Unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigației pe Dunăre, ș.a.

Ad hoc este o expresie latină cu sensul de „pentru aceasta” („anume pentru acest scop”), folosită printre altele pentru a caracteriza un organism înfiinţat spre a exercita o misiune cu caracter temporar, de circumstanţă. 

 Într-un sens foarte general, ad hoc semnifică o soluţie adoptată pentru un scop precis, spre deosebire de o soluţie permanentă sau îndelung elaborată.

Situaţia s-a schimbat fundamental în cele două ţări române, după înlocuirea domnitorilor de până atunci cu locţiitori de domn (regenţi sau caimacami). Aceştia au fost  în Moldova Teodor Balş (iulie 1856 – 1 martie 1857), după moartea acestuia fiind numit Nicolae Conache-Vogoridi (martie 1857- toamna lui 1858), ambii antiunionişti, şi în Ţara Românească Alexandru Ghica (iulie 1856 – toamna lui 1858), favorabil Unirii. Scopul principal era organizarea alegerilor pentru Divanurile ad-hoc.

  Turcia, Rusia şi Austria, au  pus  în aplicare planuri de sprijinire şi finanţare a unor acţiuni de  blocare a Partidei Unioniste din cele două ţări române şi de împiedicare a Unirii, inclusiv prin falsificarea alegerilor, coruperea decidenţilor politici şi lovituri de stat.

Istoria reală a Unirii are toate ingredientele unui film de spionaj cu suspans şi acţiune.

E clar că personalităţile celor două ţări româneşti, patrioţi şi intelectuali de marcă educaţi în Occident, în majoritate afiliaţi la masoneria franceză, au gândit, plănuit şi, până la urmă, înfăptuit proiectul Unirii.

În acelaşi timp, există şi suficiente dovezi că unii dintre ei au jucat la două capete, ţinând legătura cu tabăra lui Sturdza, omul ruşilor sau cu cea a turcilor, până-n ultima clipă.

Alţii au oscilat între o unire paşnică şi una pe calea armelor, în vreme ce mulţi n-au avut viziunea măreţului ideal, preferând să tragă sforile pentru a fi aleşi ei înşişi sau rude de-ale lor.

Dacă în Valahia majoritatea covârșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate.

Reacţiunea separatistă din Moldova, care a organizat alegerile la 7/19 iulie, le-a falsificat grosolan, ceea ce a dus la o stare  de tensiune care i-a determinat până şi pe unii dintre deputaţii aleşi cu sprijinul autorităţilor caimacamului Vogoride să renunţe la mandatele pe care le obţinuseră în mod fraudulos.

Caimacamul Vogoride, care aspira la tronul Moldovei, măsluise alegerile pentru Divanul ad-hoc al Moldovei, permiţând câştigarea acestora de către forţele antiunioniste.

Scoaterea pe moment a unioniştilor din cursă, fusese pusă în aplicare prin înlocuirea listelor electorale ale unioniştilor cu cele ale antiunioniştilor.

După ce  Vogoride orbit de promisiunile de preamărire făcute de otomani, a reuşit să impună prin fals voinţa antiunionistă, soţia sa, Ecaterina (Cocuţa) Conachi, a descoperit  corespondenţa acestuia cu Poarta Otomană, şi a  înmânat-o fratelui său vitreg, Costache Negri care la rândul său a dat în vileag complotul antiunionist în presa din ţară şi din străinătate.

Publicarea acestor scrisori compromiţătoare în ziarul belgian „L’Etoile d’Orient” (în Moldova ele circulând sub denumirea Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite feţe politice), la aceasta adăugându-se şi demisia răsunătoare a lui Alexandru Ioan Cuza din funcţia de pârcălab de Galaţi, a provocat o criză diplomatică de proporţii, care a putut fi stopată numai după celebra „întâlnire de la Osborne” a conducătorilor Franţei şi Marii Britanii şi, bineînţeles, după ce Poarta a cedat, acceptând organizarea unor noi alegeri.

Noile alegeri, organizate la 22 septembrie 1857, au adus victoria zdrobitoare a unioniştilor în Divanul Ad-hoc al Moldovei (din cei 83 de deputaţi, numai doi s-au pronunţat împotriva unirii).

După noile alegeri pentru Adunările ad-hoc din Moldova şi cele din Valahia, în divnurile ad hoc au fost aleşi reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe, care au lucrat pentru înfăptuirea unirii Principatelor Române.

 

 

 

Foto: Drapelul PRINCIPATELOR UNITE ALE Valahiei şi Moldovei (1859-1862)

Viaţa uimitoare a Ecaterinei Conachi, femeia care a salvat Unirea din 24 ianuarie 1859

 Ecaterina (Cocuţa) Conachi, soţia caimacamului Moldovei, Nicolae Vogoride, a fost cea care a dezvăluit complotul antiunionist, după ce a devoalat corespondenţa soţului său cu Constantinopolul şi i-a făcut publice scrisorile în întreaga Europă.

Fără gestul ei curajos, Mica Unire nu ar fi fost posibilă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Născută în 1828, a fost unica fiică a logofătului moldovean Costache Conachi şi a Smarandei Negri. După ce mama sa a decedat, sarcina creşterii şi educării Ecaterinei a revenit tatălui văduv, Costache Conachi.

  La vârsta de 17 ani, la 2 iunie 1846, s-a căsătorit cu Nicolae Vogoride, grec de origine, desemnat caimacamul Moldovei, locţiitor al domnitorului însărcinat cu administrarea Moldovei.

Căsătoria a fost una aranjată de tatăl Ecaterinei, care era ostil cauzei unioniste şi apăra interesele turcilor în Moldova. Tot el a dorit ca noul cuplu să poarte numele de Conachi, întrucât nu avea alţi moştenitori în afară de fiica sa şi a dorit să ducă mai departe numele familiei.  

În urma acestei căsătorii, Ecaterina i-a născut lui Nicolae Vogodrie trei copii: Emanoil, Maria şi Lucia.

Cei doi soţi nu au împărăşit niciodată aceleaşi idei.

În vreme ce caimacamul sprijinea interesele otomanilor, pentru că primise promsiunea de a deveni domn al Moldovei în cazul în care Unirea nu se va înfăptui, tânara sa soţie sprijinea cauza unionistă.

,,Unirea mai presus de soţ”. 

Alături de fratele ei vitreg, Costache Negri, Ecaterina s-a înrolat în tabăra unioniştilor, sprijinindu-i pe Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri şi Mihail Kogălniceanu.   

Despre Ecaterina Vogoride se mai spune că ar fi fost una dintre iubirile celui care avea să devină domnitor, Alexandru Ioan Cuza şi că ei îi datora Cuza ascensiunea în cariera militară şi trecerea sa rapidă de la gradul de sublocotenent la cel de colonel.  

Când soţul ei a vrut să îi numească pe Constantin Catargiu şi Nicolae Cantacuzino miniştri, ambii fiind recunoscuţi antiunionişti, l-a ameninţat cu divorţul.

  „Ai venit în ţară sărac lipit pământului, n-ai altă avere decât  zestrea ce ţi-am adus-o eu. Îţi iert risipirea ce ai făcut-o, dar nu-ţi voi ierta trădarea faţă de neamul, faţă de ţara care ar fi trebuit să devie şi a dumitale.

Cum nu ai astăzi altă avere decât a mea, aş putea, printr-un divorţ, să te aşez din nou pe paiele de unde te-am ridicat”, i-ar fi spus Ecaterina, Caimacamului.  

 

   După ce soţul ei, caimacamul Moldovei, orbit de promisiunile de preamărire făcute de otomani, a reuşit să impună prin fals voinţa antiunionistă, Ecaterina i-a furat corespondenţa cu Poarta Otomană, pentru a da în vileag complotul antiunionist.  

Scrisorile lui Vogoride au făcut înconjurul presei din Europa. Au fost publicate şi în Moldova sub numele de ”Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite feţe politice”.

După dezvăluirea complotului, Puterile Garante au obligat Imperiul Otoman să-şi reevalueze poziţia faţâ de Principatele Române şi să accepte rezultatul favorabil reluării alegerilor.

Nicolae Vogoride a fost înlăturat din postul de caimacam, în octombrie 1858.

După Unirea din 1859, Ecaterina Conachi l-a părăsit pe Nicolae Vogoride şi a călătorit prin Europa. Fostul caimacam a murit în1862, iar Ecaterina s-a recăsătorit cu principele italian Emanuele Ruspoli în 1864.

Românca , fără de care Unirea ar fi fost stopată cine ştie pentru câtă vreme, a murit la Genova în Italia, în februarie 1870, fără a mai putea să se bucure de cucerirea Independenței iubitei sale țări ân 1877…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse: 

 

https://www.erepublik.com/sr/article/unirea-principatelor-rom-ne-evenimente-anterioare-2628840/1/20

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Nicolae_Vogoride

http://www.dacoromania-alba.ro/

 

 

 

 

Publicitate

Marșul Centenarului de la Alba Iulia la Chişinău se apropie de Prut. VIDEO

 

 

 

Marşul Centenarului se apropie de final. După ce au parcurs 1200 de km din cei 1300 propuși pe traseul Alba Iulia – Chișinău, unioniștii ajung astăzi în Iași, ultimul mare oraș în care poposesc înainte de a trece Prutul. Ieșenii sunt invitați să îi întâmpine la ora 16:30, la capătul autobuzului 46 – Bucium.

Participanții la Marșul Centenarului vor fi prezenți în Iași sâmbătă și duminică la lucrările Conferințelor Congresului Reîntregirii Neamului, în cadrul cărora se vor dezbate subiecte precum unirea României cu Republica Moldova ca proiect de țară, protejarea drepturilor populației românești din jurul granițelor, precum și proiecte urgente de infrastructură ca autostrada Chișinău – Iași – Târgu Mureș.

„Am mers 1200 de km pe jos, de la 1 iulie și până acum, pentru ca proiectul Reunirii să nu stea pe loc, pentru ca anul 2018 să nu fie despre tabere și dezbinare, ci despre unitate națională.

Îi așteptăm pe ieșeni să se alăture Marșului pentru a trece Prutul duminică și a parcurge ultimii 100 de km până la Chișinău, unde pe 1 septembrie Piața Marii Adunări Naționale va avea loc o manifestație de amploare”, a declarat George Simion, președintele Acțiunii 2012.

Ultima etapă a Marșului Centenarului va avea traseul Iași – Ungheni (duminică, ora 19:00) – Călărași – Sadova – Lozova – Căpriana – Strășeni – Chișinău, anunță organizatorii. (http://infoprut.ro/50568-marsul-centenarului-inca-putin-pana-la-prut-ce-fac-weekend-ul-acesta-unionistii.html)

 

 

UNIONIŞTII. Un film despre tinerii care luptă ca România Mare să revină în vechile hotare. VIDEO

 

 

În anul Centenarului, primii în linia bătăliei pentru Marea Unire a românilor într-o singură ţară sunt militanţii din Platforma „Acţiunea 2012”.

Să-i cunoaştem pe tinerii care au umplut România de celebrele graffiti cu „Basarabia e România”, şi să aflăm ce îi însufleţeşte pe unioniştii care dau piept cu jandarmeria de la noi, cu carabinierii din Republica Moldova şi care îndrăznesc să tulbure nepăsarea politicienilor de pe ambele maluri de Prut.

Glasul lor care cere ca România Mare să revină în vechile hotare se aude acum de la Chişinău la Bruxelles!

 

 

 

 

 

Următoarele acțiuni temerare care se vor realiza în această vară, sunt strângerea unui milion de semnături (vedeţi https://www.semnez.eu/) și un marș pe jos de la Alba Iulia la Chișinău, prin toată România Mare.