CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Dacă Facebook cenzurează, noi trebuie să publicăm !

Jurnalista Adriana Vitan Balint a fost interzisă pe site-urile de socializare pentru acest text, cât se poate de adevărat!

“1. Unde trebuie să îngenunchem ca să ne cerem scuze că am dat străinilor, de sute de ani, de la sare, apă, grâne, petrol, păduri, până la propriii copii?
2. Unde trebuie să îngenunchem să cerem iertare străinilor pentru că dăm petrolul austriecilor, in pământul cărora nu se găsește nici gram de petrol, dar care au, culmea tupeului, chiar la intrarea în Viena, ditamai rafinăria, poate cea mai mare din Europa, în timp ce ale noastre au fost toate închise?

3. Unde trebuie să îngenunchem pentru că plătim miliarde de dolari americanilor pe niște rachete care nu au ajuns în România nici până în ziua de azi, deși noi le-am plătit de vreo 6 ani?
4. Unde trebuie să îngenunchem pentru că am plătit americanilor o autostradă pe care nu au construit-o niciodată și pentru care, culmea, am plătit și despăgubiri că ne-au luat banii și nu au făcut nimic?
5. Unde trebuie să îngenunchem pentru că atunci când deschidem aragazul sau dăm drumul la căldură în casă, francezii încasează toți banii, deși nu au construit nimic și au preluat toată infrastructura făcută de Ceaușescu pe banii noștri, foamea noastră, frigul și lipsurile din perioada comunistă?
6. Unde trebuie să îngenunchem pentru că atunci când deschid robinetul de apă, pornește contorul pentru francezi, deși e apa României, pe țevile făcute de Ceaușescu, pe banii și lipsurile noastre?
7. Unde trebuie să îngenunchem pentru că sate întregi sunt înghițite de ape sau de surpări de teren pentru că austriecii ne taie pădurile, cu sutele de ha lunar?
8. Unde trebuie să îngenunchem pentru că ne dispar copiii din țară, în drum către ei, că poliția ne ia la mișto dacă anunțăm răpirea vreunei fete la 112, că prin fața poliției de frontieră trec, zilnic, zeci persoane răpite, tiruri cu marfa de contrabandă către aceiași străini care se fac că nu văd nimic, deși șeful Parchetului european anticorupție e o româncă, una care știe exact ce se întâmplă în România și tace?
9. Unde trebuie să îngenunchem pentru că în țara noastră ajung deșeurile lor de toate felurile, chiar și biologice și radioactive, în timp ce nouă ni se arată obrazul și suntem suprataxați că îndrăznim să avem Euro 3 la mașina înmatriculată în Bulgaria, pentru că jupuiți de bani, pământ și mijloace de trai, mai mult nu ne putem permite din cauza sărăciei în care suntem lăsați de aceiași străini îmbuibați și aroganți?
10. Unde trebuie să îngenunchem să cerem iertare străinilor pentru că am dat tot tezaurul României englezilor, cărora le mai și plătim anual chirie și taxe pentru poansonarea lingourilor?
Acum, după ce ne-au luat tot, ne pun și în genunchi. Pentru că romanian lives don’t matter!
Îngenuncheați, bre, nu fiți fraieri, arătați ce popor deschis la minte suntem.”

Publicitate

22/01/2023 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , | Un comentariu

Trebuie să îngenunchem ?

Ar putea fi o imagine alb-negru cu 1 persoană, încălţăminte şi în aer liber

1. Unde trebuie să îngenunchem ca să ne cerem scuze că am dat străinilor, de sute de ani, de la sare, apă, grâne, petrol, păduri, până la propriii copii?
2. Unde trebuie să ingenunchem să cerem iertare străinilor pentru că dăm petrolul austriecilor, in pamântul cărora nu se găsește nici gram de petrol, dar care au, culmea tupeului, chiar la intrarea în Viena, ditamai rafinăria, poate cea mai mare din Europa, in timp ce ale noastre au fost toate închise?
3. Unde trebuie să îngenunchem pentru că am plătit americanilor o autostradă pe care nu au construit-o niciodată și pentru care, culmea, am plătit și despăgubiri că ne-au luat banii și nu au făcut nimic?
4. Unde trebuie să îngenunchem pentru că atunci când deschidem aragazul sau dam drumul la căldură în casă, francezii încasează toti banii, deși nu au construit nimic și au preluat toată infrastructura facută de Ceaușescu pe banii noștri, foamea noastră, frigul si lipsurile din perioada comunistă?
5. Unde trebuie să îngenunchem pentru că atunci când deschid robinetul de apă, pornește contoarul pentru francezi, deși e apa României, pe țevile făcute de Ceaușescu, pe banii și lipsurile noastre?
6. Unde trebuie să îngenunchem pentru că sate intregi sunt înghițite de ape sau de surpări de teren pentru că austriecii ne taie pădurile, cu sutele de ha lunar?
7. Unde trebuie să îngenunchem pentru că ne dispar copiii din țară, in drum către ei, că poliția ne ia la mișto dacă anunțăm răpirea vreunei fete la 112, că prin fața poliției de frontieră trec, zilnic, zeci persoane răpite, tiruri cu marfa de contrabandă către aceiași străini care se fac că nu văd nimic, deși șeful Parchetului european anticorupție e o româncă, una care știe exact ce se intâmplă în România și tace?
8. Unde trebuie să îngenunchem pentru că in țara noastră ajung deșeurile lor de toate felurile, chiar și biologice și radioactive, in timp ce nouă ni se arată obrazul si suntem suprataxați că indăznim să avem Euro 3 la mașina înmatriculată in Bulgaria, pentru că jupuiți de bani, pământ și mijloace de trai, mai mult nu ne putem permite din cauza sărăciei in care suntem lăsați de aceiași străini imbuibați și aroganți?
9. Unde trebuie să îngenunchem să cerem iertare străinilor pentru că am dat tot tezaurul României englezilor, carora le mai si plătim anual chirie și taxe pentru poansonarea lingourilor?
Acum, dupa ce ne-au luat tot, ne pun și in genunchi.

Pentru că romanian lives don’t matter!
Îngenuncheați, bre, nu fiți fraieri, arătați ce popor deschis la minte suntem.
(Adriana Vitan Balint https://basarabialiterara.com.md: SE VA RIDICA ROMÂNUL DIN GENUNCHI ?)

14/06/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: