CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Rememorând fără patimă istoria ultimului secol

  „Iar a tăcea și lașii știu! Toți morții tac! Dar cine-i viu Să râdă! Bunii râd și cad!” (George […]

O retrospectivă istorică

Englezii au dus întotdeauna, încă din secolul al XVI-lea o politică  egoistă pe care au numit-o „pragmatică”, scrie în https:art-emis.ro/o-retrospectiva-istorica, ing. Eugen Statnic .

În anii 1800-1813 când Napoleon cutreiera Europa, l-au „domolit” la Trafalgar, au privit „interesați dar pasivi” cum Corsicanul a măcelărit 3 milioane de europeni.

La Waterloo au pus „punctul pe « i »” și l-au trimis în concediu de odihnă pe insula Sf. Elena.  Acolo, asteptand eliberarea s-a stins el la 1821.

În anul 1919, Churchill a fost dușman înfocat al „revoluției  socialiste”, a inițiat „intervenția” contra bolșevicilor, a susținut armatele lui Wrangel, Denikin și Kolceak, a condamnat dur uneltirile internaționalei comuniste în anii 1923-1936 în diferitele țări ale Europei.

Dar tot așa, pragmatic, a organizat coaliția antihitleristă cu U.R.S.S. în frunte alături de  S.U.A. iar Anglia în planul doi și Franța liberă în planul trei. Tot pragmatic,  Winston a cedat în octombrie 1944, așa cum a promis în 1940 prin Stafford Cripps, Europa de est Uniunii Sovietice cu vestitul sau biletel cu procentele.

La Yalta, Roosevelt era în ultimile sale zile de viață lipsit de orice energii și a lăsat lui „Oncle Joe” toata inițiativa căci Armata Roșie a avut rolul hotărâtor la învingerea Germaniei iar Anglia a contribuit enorm propagandistic dar militar mult mai puțin. Generalul de Gaulle a readus Franța între învingători și în compania selecta a Celor Cinci Puteri.

Dar tot pragmatic, în noiembrie 1946, la 17 luni după victorie, la Fulton, Churchill a inițiat noua politică a vestului față de Uniunea Sovietică: îngrădire, combatere și izolare. Din „prietenia” anilor 1942-1945 când Statele Unite au susținut cu livrări strategice efortul militar al Uniunii Sovietice, după 1946 s-au dezvoltat „războiul rece” care a durat 40 ani cu alianțele militare mari si antagoniste, N.A.T.O. și Tratatul de la Varșovia.

Nu știu dacă este adevărat sau o găselniță a jurnaliștilor afirmația lui Churchill „că de fapt nu am înjunghiat porcul care trebuia înjunghiat”. Dar Winston Churchill a declarat în noiembrie 1939 un mare adevăr, poate singurul din întreaga sa viață:

 „Noi am intrat în război nu pentru Polonia ori să scăpăm Germania de Hitler, Europa de național-socialism sau să apărăm evreii de represiunea nazistă ci ca și în anul 1914 pentru nu mai puțin nobilul scop de a înlătura puterea economică și dominația politică adică hegemonia Germaniei în Europa”

Nimic mai clar deci.

Der Krieg, der viele Väter hatte von Gerd Schultze-Rohnhof -  Hörbuch-Download | Thalia

Într-o lucrare deosebit de documentată dar critică, elaborată de generalul german în rezervă Gerd Schultze-Rhonhof apărută în 2003 și reeditată de 8 ori „Der Krieg der viele Väter hatte” (Războiul care a avut mulți părinți) după prezentarea și analiza profundă a tuturor evenimentelor premergătoare cunoscute sau dezvăluite și interpretate pentru a stabili cauzele războiului mondial din anii 1939-1945 trage concluzia că nu se poate găsi nici o cauză majoră care să justifice marșul spre război al atâtor națiuni, totodată puteri militare și mai presus de orice țări civilizate cu un inalt  nivel de dezvoltare industrială economică și culturală: Marea Britanie, Franța, Germania, S.U.A., U.R.S.S., Cehoslovacia, Italia și Japonia.

Autorul,enumeră crizele din anii 1936-1939 care au înfierbântat atmosfera politica internațională  si au polarizat interesele care au  condus la formare celor două mari tabere. Prima criza a fost Războiul Civil din Spania cu amestec militar sovietic și germano-italian.

Apoi au urmat crizele cunoscute:

– anexarea Austriei căreia i s-a interzis în anul 1919 reunirea cu Germania (1);

– criza sudetă sau separarea a trei milioane germani cu teritoriul lor locuit de 1100 ani, de Cehoslovacia (2);

– anexarea regiunii Memel cu 400.000 locuitori germani din Letonia, trăitori acolo încă din Evul Mediu (3);

– dezmembrarea Cehoslovaciei și transformarea Boemiei și Moraviei în protectorat german (4);

– criza polonă: Germania cere orașul german Danzig luat Prusiei la Versailles și un drum spre Prusia Orientală. Polonia revendică orașul Danzig și păstrarea ieșirii la marea Baltica.(5)

Dintre aceste teme de conflict, crizele 2, 3, și 4 au fost revendicări care s-au rezolvat în baza principiului Wilsonian de drept natural de autodeterminare al popoarelor, încălcat în aceste trei cazuri de Conferința de Pace de la Versailles.

Anexarea Austriei a fost acceptată volens-nolens ca fapt împlinit, iar războiul civil spaniol a dovedit agresivitatea comunismului sovietic, fascismului italian și național-socialismului german, adică al stateor totalitare.

Dezmembrarea Cehoslovaciei a fost un grav act de încălcare a dreptului internațional de către Germania chiar dacă a avut loc  concomitent cu desprinderea voită a Slovaciei din statul multietnic cehoslovac: 6,5 milioane cehi, 2,5 milioane Slovaci, 700.000 unguri, 500.00 ruteni (și 3,3 milioane germani până la 30 septembrie 1938). Dezmembrarea unui  stat suveran ca Cehoslovacia a determinat schimbarea radicală a politicii Angliei și Franței și hotărârea de a pune capăt agresiunii germane chiar cu prețul unui război.

Criza poloneză a fost agravată din martie 1939 de către garanția dată de Anglia pentru integritatea teritorială a Poloniei împotriva agresiunii germane dar nu și sovietice.

Conducerea Poloniei, tot un stat multietnic cu 5,2 milioane ucraineni, 2,3 milioane beloruși, 3,3 milioane evrei, 1,7 milioane germani și numai 62% locuitori de limbă maternă poloneză s-a aflat între Germania și U.R.S.S. care nu a recunoscut niciodată frontiera acceptată în est în anul 1922, după războiul ruso-polon, în starea de slăbiciune militară a Rusiei Sovietice.

Disputa germano-polonă agravată de incidente de frontieră și de încăierări între grupuri extremiste de ambele părți mai ales în zonele cu populație amestecată în voievodatele date Poloniei de conferința de pace din anul 1919 a ajuns la varf in august 1939.

Conducătorii de atunci ai Poloniei erau siguri că în cazul unui conflict militar, la Berlin va izbucni o revoluție contra lui Hitler și ca urmare prabușirea nazismului, ceea ce nu a avut loc.

Hitler nu a crezut că Anglia va intra pentru Polonia în război chiar dacă a dat garanții care însă geografic și militar erau nerealizabile. Și nici Anglia nu a crezut că polonezii se vor comporta inflexibil neacceptand tratativele, propunerile de soluționare sau chiar concesiunile propuse de ambasadorul englez Henderson care a încercat până în ultimul moment să domolească adversarii.

La 1 septembrie 1939, Hitler a ordonat atacarea Poloniei cunoscând bine starea precară a armatei poloneze.

Un război inegal, tancuri împotriva cavaleriei și un șoc total: Anglia și Franța nu au ezitat și la 3 septembrie au declarat război Germaniei. Starea de război nu a produs entuziasm nici la Berlin dar nici la Londra, Paris sau Roma.

O bucurie adâncă dar ascunsă au trăit două grupuri interesate: la Washington și la Moscova: cei din jurul lui Franklin Delano Roosevelt și cei din jurul lui Iosif Visarionovici Stalin.

La prima vedere cauzele războiului au fost Cehoslovacia și Danzigul, ambele, rod ale Versailles-ui. Dar nici conferinței de la Versailles nu i se poate da toată vina.

De aceea vina trebuie căutată în așezarea lumii de acum 100 ani  și în interesele imperiale ale unora din cei care au fost la cârma lumii în 1939. Nu Praga și nici Danzig nu au fost cauza războiului.

Cauza reală a fost voința bolnavă de a stăpâni lumea, în fapt o nebunie atât la 1812 cât și la 1914 dar și la 1939 sau 2020.

Iar  omenirea nu a învățat nimic din istorie pentru că adevărul a fost mereu ascuns iar lumea toata înșelată cu abilitate prin istoria scrisă de învingători.

Mulți istorici consideră că abia la 10-15 ani după războiul mondial din anii 1939-1945, schimbările politice de pe tot mapamondul au scos la iveală cauzele adevărate care au dus la război: voința de hegemonie mondială a S.U.A. și U.R.S.S.

Două imperialisme, unul capitalist, celălalt comunist, neatingându-și  scopurile  sau mulțumit cu situația bipolară care s-a numit război rece deoarece înarmarea celor două supraputeri nucleare a atins nivele incredibile de cheltuieli care pînă la urmă au îngenunchiat Uniunea Sovietică.

Si astfel a ajuns America unica putere a lumii.

Dar America  a aprins cateva focare de razboi dupa 1990: Irak, Afganistan,Libia,  Siria, Yemen, toate in apararea pacii, facandu-si un miliard de dusmani de tot felul, cei mai multi musulmani in frunte cu „Statul Islamic”, o ideologie fanatică asemenea  celorlalte ideologii binecunoscute care au otrăvit lumea secolului al XX-lea.

Iar acum, în secolul al XXI-lea s-a ridicat o noua putere, China, cu care va fi mai greu de găsit căi de înțelegere.

Se pare ca S.U.A. au depășit Zenitul fără a  făuri Pacea.   

29/12/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Constatări dureroase în vremea clovnului Orban

 

 

 

 

 

Imagini pentru orban si iohannis photos

 

 

 

 

 

 

 

Toate sondajele îi dau câştigători pe toată linia pe liberali şi pe Klaus Iohannis, omul lor providenţial. Ce contează că sunt o adunătură de neisprăviţi, de incapabili, de incompetenţi şi despre care nu vom întârzia să aflăm că sunt şi mari corupţi ?

De altfel, PNL e condus din spate de toţi oamenii preşedintelui (Băsescu Traian), fostul PDL, nişte corupţi foarte experimentaţi şi foarte apreciaţi de DNA, adică lăsaţi liberi, nederanjaţi, neanchetaţi şi nearestaţi.

Dar chiar lipsesc cu desăvârşire câţiva români capabili să facă o politică demnă, competentă, în interesul întregii populaţii ?

De ce suntem atât de talentaţi la oportunism, la pupincurism, la îndoit spinarea în faţa colonialiştilor noştri cinici şi detestabili ?

Pentru că acestora, ocupanţilor noştri, nu le putem reproşa că liderii noştri politici le uşurează sarcina cum nicăieri altundeva în Europa.

Poate nici măcar în Africa subsahariană, parte a planetei încă abuzată masiv de „binefăcătorul” capital străin.

„Clovnul” Orban şi „măcelarul” Iohannis, la fel ca vaporeanul de ieri, Băsescu-Petrov, au intrat sau vor intra în istorie ca nişte noi fanarioţi nemiloşi cu poporul dar extrem de obedienţi, de darnici cu ocupanţii.

Dar, în absenţa unor lideri ca Boris Johnson în Regatul Unit, Viktor Orbán în Ungaria, ca să nu mai vorbim de Xi în China sau de Putin în Rusia, cum va fi tratată, percepută de viitorime nefericita noastră naţiune ?

S-a pretins, în chip absurd, că aproape 1 000 de ani am dispărut din istorie, „mileniul tăcut al românilor”. Mai bine de 100 de ani am fost cocoşaţi de veniturile din cartierul Fanar al Constantinopolului turcesc.

Imperiul Habsburgic şi apoi cel Austro-Ungar ne-a călărit şi muls şi el cu secolele în Transilvania.

Imperiul Ţarist şi apoi Sovietic ne-a arătat prin veacuri tot ce ne poate face. Iată că deja de o bună bucată de vreme, de zeci de ani, România pare din nou să fi dispărut de pe hartă prin acţiunea şi complicităţile inavuabile ale elitelor sale, prea de tot mărunte dar de o insolenţă vociferantă de speriat.

Cu un tupeu istoric, se străduiesc doar să ne convingă cât de necesare, providenţiale sunt.

Pentru a exonera poporul român de o bună parte a răspunderii, să ne amintim că singurul vot sigur adevărat din 1990 încoace a fost cel dat în vara lui 2012, cu 7,4 milioane, împotriva impostorului Traian Băsescu, repus în funcţie de Hillary Clinton şi Joe Biden, aparent contra cost (vezi Sorin Roşca Stănescu despre Mark Gitenstein şi Fondul Proprietatea).

Deşi a fost demis de 7,4 milioane de români, Petrov-Băsescu e azi în Parlamentul European şi continuă să dea lecţii, aproape zilnic, pe televiziuni mizerabile, acolite.

În rest, am avut şi avem STS, institute de sondare şi media prostituate, şi cele mai mari şi mai scumpe servicii secrete din Europa, dacă nu cumva şi din lume.

 

23/02/2020 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , | 2 comentarii

Previziuni ONU sumbre privind evoluţia poporului român: În anul 2100, România va mai avea doar 11,8 milioane de locuitori, iar Basarabia doar 2 milioane

 

Imagini pentru demografie poporul român photos

 

 

CRIZA DEMOGRAFICA A ROMÂNIEI SE INTENSIFICĂ

 

Periodic, ONU emite date statistice privind situația demografică a planetei, proiectând evoluția ei până în anul 2100.

Conform ultimelor date, publicate luna trecuta, în anul 2100 România va mai avea doar 11,8 milioane de locuitori, iar Basarabia doar 2 milioane.

[Link: https://population.un.org/…/P…/Files/WPP2019_DataBooklet.pdf]

Datele acestea au rămas aproximativ constante în ultimii zece ani, de când monitorizam datele statistice privind viitorul demografic al umanității.

O Românie cu aproximativ 12 milioane de locuitori în anul 2100 îngrijorează profund. Asta efectiv înseamnă că într-un secol, între anul 2000 și 2100, populația României și numărul de români se va fi înjumătățit.

De obicei, în trecut, populația unor țări, printre care și România, se dubla tot cam la 100 de ani.

Înjumătățirea ei în doar 100 de ani, însă, e o excepție de la mersul firesc al lucrurilor și trebuie să ne dea de gândit. Nu doar nouă, cetățenilor, ci și clasei politice din România.

Populația constituie factorul uman cel mai important al unei națiuni.

Fără o populație constantă sau lejer în creștere, și mai ales o populație în care grupul celor în vârstă și al celor tineri e în echilibru, o națiune nu se poate aștepta la un viitor.

România și românii își periclitează chiar viitorul biologic. În 2100, populația României va fi atât de îmbătrânită încât ceasul biologic al României aproape că va înceta să mai bată.

Cum de am ajuns aici? Explicațiile date nouă de stat si mass media sunt cele cunoscute: migrația, costul tot mai ridicat de a întemeia o familie și costul tot mai ridicat de a crește și educa copiii.

Aceste cauze sunt obiective, există și trebuie să le confruntăm. Ele necesită investiții economice și financiare în familie și copii și întoarcerea românilor din afară în România și Moldova.

Dar cauza principală și cea mai imediată care a cauzat declinul demografic drastic (și aproape iremediabil) al României este avortul.

Despre avort ca și cauză principală a crizei demografice a României nu se scrie în presă și nici nu se menționează în politica de stat.

Avortul este un cuvânt și o practică tabu în spațiul public al României, atât în mass media, cât și la nivel politic.

Toată națiunea română știe că de când a fost legalizat avortul în România, în perioada comunistă, în România au fost avortați peste 20 de milioane de copii.

20 de milioane de copii care puteau munci, care puteau să asigure pensiile și viitorul părinților lor, dar mai ales să prevină criza demografică cu care ne confruntăm.

Dar avortul are consecințe. Toate nefaste, criza demografică fiind una dintre ele.

Copiii nenăscuți se răzbună pe noi pentru că fără ei, însuși viitorul nostru biologic pe lungă durată e în dubiu.

Care sunt remediile? Presa internațională dezbate subiectul în mod intens. Se propun grădinițe, ajutor financiar din partea statului, prelungirea concediilor de maternitate, instituirea de concedii de paternitate etc. Toate aceste idei sunt bune.

Dar toate implică bani. Și aici e problema: dacă nu avem o generație tânără care să muncească, nu putem pretinde beneficii pentru stimularea natalității și creșterea populației.

Există însă și un alt remediu. Unul care nu necesită și nu cere bani. E cel mai bun, dar nu e menționat niciodată și niciunde în spațiul public: România are nevoie de o cultură pro-viață.

Să ne reclădim societatea, economia, sistemul social și mai ales gândirea în jurul acestui deziderat primordial: o cultură pro-viață, pro-familie, pro-copii și recunoașterea dreptului la viață al copiilor nenăscuți.

Părinții noștri au fost mai săraci ca noi toți. Suntem generația de romani care din punct de vedere economic o ducem cel mai bine.

Părinții noștri au posedat dragoste pentru familie și o gândire pro-viață, aducând pe lume copii, în care vedeau împlinire personală și un sprijin la bătrânețe.

Statul secular, însă, ne-a învățat că el se va îngriji de noi până la adânci bătrâneți. Atunci de ce să ne mai gândim să aducem copii pe lume?

Statul și secularismul nu ne pot scoate din situația dificilă în care ne aflăm.

Statul și secularismul nu pot asigura supraviețuirea biologică a națiunii române, dimpotrivă, secularismul promovează ideologii, iar statul politici, care destramă familia și căsătoria, singurele instituții care ne pot asigura viitorul biologic.

Fără o populație tânără, vibrantă, în creștere, România nu va fi luată în serios de nimeni din afară.

Pentru alianțele economice, militare și politice, țările cu probleme demografice acute nu prezintă niciun interes.

ARTICOLUL 16 DIN DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI

Articolul 16 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului afirma:

„Cu incepere de la implinirea vârstei legale, bărbatul si femeia, fără nici o restrictie în ce priveşte rasa, naţionalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători şi de a întemeia o familie. … 

Familia constituie elementul natural şi fundamental al societăţii si are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului„.

Familia româna îşi cere drepturile. Aceste drepturi le pledăm, le-am pledat şi vom continua sa le pledăm.

Sunt cele mai preţioase dintre drepturi, dar şi cele mai abuzate azi.

Preţuiţi-le!

 

www.alianta-familiilor.ro

21/07/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: