CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ANALIZE STRATEGICE: Războiul din Ucraina va remodela Estul Europei, deci și destinul Moldovei se va schimba

Rusia e convinsă că poate câștiga în acest război, face tot ce se poate imagina pentru a-l câștiga și este foarte probabil ca acest conflict să se tranșeze pe câmpul de luptă, nu la masa negocierilor.

Armata rusă face “clești”, mai mici și mai mari, în care să prindă armata ucraineană. Asta se învață în academiile militare de la Moscova, după tacticile militare sovietice din cel de-al Doilea Război Mondial. Asta a făcut Rusia în august 2014 la Ilovaisk. Și a urmat Minsk 1. Asta a făcut la Debalțevo, în februarie 2015 și a urmat Minsk 2.

După ce a eșuat planul mare de îngenunchere a întregii Ucrainei printr-un Blitzkrieg, dar și planul de încercuire a Kievului și Harkovului, cele mai importante două orașe, armata rusă se concentrează în Donbas, unde încearcă să facă acei “clești”, adică să înconjoare mari unități ucrainene și să-l oblige pe Zelenski să accepte concesii politice printr-un armistițiu.

Tot ce ar putea obține Putin este un armistițiu, nu un Minsk 3, ci un simplu armistițiu care să-i permită să conserve teritoriile ocupate și care să-i ofere răgazul să-și refacă capacitatea militară pentru a relua ofensiva împotriva Ucrainei.

Problema lui Putin este că, după 8 ani de lupte în Donbas, ucrainenii și-au construit o armată modernă, bine pregătită, o infrastructură de apărare în Donețk și Lugansk greu de cucerit. După săptămâni întregi de ofensivă disperată, rușii abia dacă au avansat câțiva kilometri.

Ca să completeze efectivele militare, în Rusia a început o campanie de mobilizare secretă sau să-i spun discretă, care să nu sperie populația.

Dacă soldați au de unde să facă rost, în curând o să constate că nu au arme și muniție suficiente. Iar fabricile din industria de armament nu au de unde să facă rost de componente electronice, din cauza sancțiunilor.

Aproape cu disperare, Putin forțează o victorie, un “clește” cât de mic, în care să prindă câteva sute, poate mii de soldați ucraineni, în speranța că va putea forța negocierea unui armistițiu.

La rândul lor, ucrainenii sunt într-o cursă contra cronometru cu rușii, sperând să primească mai repede armamentul american și din Ruropa occidentală, pentru a-l folosi în operațiunile din Donbas, unde războiul se poartă cu o intensitate fără precedent. Și unde pierderile de vieți și tehnică de luptă sunt uriașe.

Acuzațiile împotriva Occidentului nu fac decât să întărească narațiunea fundamentală a Kremlinului, potrivit căreia Vestul e vinovat de izbucnirea războiului, că Putin n-a avut altă soluție, că Rusia este victima unui mare complot al americanilor. De fapt, al anglo-saxonilor… acesta este noul termen la modă la Moscova.

Eu cred că Rusia e demult în război cu vestul, doar că din 24 februarie acest război a luat forma unuia convențional. În ce privește capacitatea elitei rusești de a împiedica escaladarea, nu ne facem iluzii.

Dar nici nu poate fi exclus un scenariu în care Putin este îndepărtat de la putere printr-o lovitură de stat, iar un nou lider va încerca să încheie războiul pentru a evita o înfrângere umilitoare și condiții de pace care presupun dezarmarea Rusiei și de-fascizarea acesteia.

Și, în fond, stabilirea unei noi ordini mondiale, stabilită după alte criterii, în care Rusia n-are cum și de ce să mai fie acceptată ca membru permanent în Consiliul de Securitate.

În caz contrar, generațiile care vin după noi vor avea și ele războaiele lor cu Rusia și nu se știe dacă le vor mai putea câștiga. Un nou Putin poate să apară oricând la Kremlin și să amenințe Europa Centrală și de Est, apune analistul analistul Armand Goșu ]ntr-un interviu acordat https://www.dw.com/ro.

Ce să facă Vestul? Să ajute Ucraina să se poată apăra singură. Adică împrumuturi, armament ofensiv, susținere morală din partea opiniei publice, susținere politică. Vestul n-are conștiința pericolului rusesc, anul 1814 când soldații ruși au ocupat Parisul e departe, Europa de Vest are memorie scurtă, e cinică și mercantilă. Europa Centrală și de Est are un noroc istoric cu lumea anglo-saxonă, cu SUA, Canada și Marea Britanie. Un rol fundamental joacă însă Polonia, depozitara memoriei istorice a Europei Centrale și de Est, vreme de secole cea mai importantă putere politico-militară în regiune.

Polonia va fi liderul națiunilor slave care se vor integra în lumea euro-atlantică în câteva decenii. Va fi un bloc slav format din Ucraina, Belarus (Putin o să-l tragă după el și pe Lukașenko), Cehia, Slovacia la care o să se alăture și balticii.

Odată cu aderarea Finlandei și Suediei la NATO, flancul estic se va consolida decisiv spre nord, în zona Balticii, continuând procesul început la summit-ul NATO de la Varșovia, din iunie 2016.

Acest bloc slav cu 100 de milioane de locuitori va remodela raportul de forțe în tabăra occidentală, influența Franței și Germaniei scăzând, ele devenind tot mai irelevante în materie de securitate. Polonia și Ucraina sunt deja și vor fi pentru mulți ani de acum încolo principalii aliați și parteneri ai americanilor în Europa.

Asta chiar în cazul în care Ucraina nu va deveni membru NATO. De fapt, cu membri precum Ungaria lui Victor Orban, încrederea în capacitatea de răspuns a NATO în fața amenințărilor rusești o să tot scadă.

Tot estul Europei va fi remodelat de acest război. Deci și destinul Moldovei se va schimba. Va merge spre UE în siajul Ucrainei, dar nu va avea șanse reale decât după ce va reglementa problema transnistreană. Cu ceva noroc, se va crea un context propice pentru rezolvarea acestui dosar, important e ca Maia Sandu să nu rateze momentul.

Conform concepției lui Putin despre istorie, exprimată în mod constant de la Discursul său din 2007 la Conferința de Securitate de la München și până la eseul său din iulie 2021 „Despre unitatea istorică a rușilor și ucrainenilor”: RUSIA ESTE O CIVILIZAȚIE UNICĂ ȘI ADEVĂRATUL SCUT AL VALORILOR CIVILIZATE IN LUME.

Rusia a fost cea care i-a învins pe mongoli în 1380, spulberând controlul Hoardei de Aur asupra Europei de Est.
Rusia a fost cea care a umilit Polonia la începutul secolului al XVII-lea, alungând-o din teritoriile ruse.
Rusia a fost cea care a spart puterea suedeză în Marele Război al Nordului.
Rusia a fost cea care a condamnat imperiul european al lui Napoleon.
Și Rusia a fost cea care a șters nazismul din sufletul Europei.

În fiecare caz – așa cum vede Putin – sângele rus a curățat o Europă decadentă, epuizată și slabă.
Cu toate acestea, europenii refuză cu insistență să recunoască Rusia ca o putere demnă de statutul de mare putere în Europa. Această Rusia, în opinia lui Putin, are dreptul de a se afirma și este singura putere cu interese și teritorii dincolo de Europa cu dreptul de a modela securitatea europeană.

Unirea popoarelor ruse este crucială pentru îndeplinirea acestei viziuni. Prăbușirea Uniunii Sovietice – și greșelile Uniunii Sovietice – au împărțit Rus’ în bieloruși, ucraineni și ruși. Această greșeală istorică trebuie corectată în termeni pur cultural-ideologici. Ucraina, Belarus și Rusia trebuiesc reunite.

Putin a pornit actiunea speciala de stopare a oprimarii vorbitorilor de limba rusă și a etnicilor ruși din Ucraina ca o actiune impotriva unui nationalisn exacerbat de tip nazist al ucrainienilor banderisti care se opun unității poporului rus.
Zelensky a fost ales pe o platformă de pace și promițând o rezoluție pentru războiul din Donbas, dar s-a transformat rapid într-un dușman implacabil al pacii.
Între timp, forțele armate ucrainene își extindeau capacitățile de luptă atacand republicile separatiste in pofida dispozitiilor tratatului de la Minsk.

Având în vedere presupusa cooptare banderistă a politicii ucrainene, un război nazist de agresiune împotriva Donbasului incepuse inca din februarie și era de imaginat în viitorul apropiat si unul impotriva Crimeii.

Planul inițial de campanie al Rusiei, pregătit în cea mai mare securitate operațională a fost menit să șocheze Occidentul, infatisand-ul cu un fapt împlinit care a demonstrat superioritatea militară rusă. Într-adevăr, după cum s-a menționat, fiecare acțiune majoră a Rusiei – de la atacul inițial la coloana sa de la Kiev până la bombardamentul său pedepsitor în Donbas – este menită să convingă Occidentul că înarmarea Ucrainei este inutilă si contraproductiva.

Pe termen lung, Putin a prevazut aproape sigur o confruntare cu Occidentul, una care să distrugă NATO și să asigure poziția strategică pe termen lung a Rusiei în Eurasia europeană. Ucraina urma să se pregătească pentru această confruntare.
Prin încorporarea Belarusului și Ucrainei într-un imperiu rus revitalizat, Putin ar extinde populația Rusiei cu peste o treime și produsul intern brut (PIB) cu o șeptime.

O confruntare pe termen lung cu NATO asupra Ucrainei ar schimba însă calculele occidentale, care nu vor sa priceapă reziliența Rusiei care poate câștiga un război de mai mulți ani asa cum a mai facut-o si in trecut.
Conform comunicatului Băncii Centrale a Rusiei, costurile economice ale războiului nu vor fi resimțite în Rusia decât în toamnă sau la începutul iernii, când rezervele valutare ale Rusiei ar trebui sa sece, dar cum Rusia nu poate folosi valuta fiind sanctionată si având enorme rezerve naturale energetice si mineraliere nu va fi afectata decât superficial.

Sprijinind ferm si fățiș Ucraina, NATO și-a împletit efectiv coeziunea alianței cu soarta Ucrainei si Occidentul ar trebui să livreze acum mai mult material – mult mai mult și mult mai repede – dacă Ucraina dorește să alunge Rusia înapoi în următorul an.
În absența informațiilor si ajutoarelor masive primite de la NATO și a sprijinului militar și financiar, Ucraina s-ar fi prăbușit inca din februarie.

Nationalismul de dreapta european, sceptic față de NATO și UE, este deja o forță puternică, favorabilă Rusiei.

Fidesz din Ungaria este pur și simplu varianta sa cea mai puternică și în mod explicit pro-Kremlin. Polonia, România și Bulgaria experimenteaza cu toții strategii în activitatea de extremă dreaptă anti-NATO. Serbia ar valorifica situatia, făcând să absoarbă partea sârbă a Bosniei.

NATO vest-european care cere concesii de la Ucraina pentru pace ar distruge Alianța Atlantică. Cel puțin dac nu l-ar distruge, NATO ar reveni la granițele sale din 1991, incluzând potențial Republica Cehă și Germania „de est”.

A lăsa NATO să se dizolve în acest mod ar distruge o politică anti-chineză. Ar crește puterea chineză, ar exclude prezența americană sau aliată în Orientul Mijlociu. Și s-ar evita orice presiune economică pe termen lung împotriva Chinei.

Europenii de Vest n-ar fi deloc dispuși să-și ipotecheze viabilitatea economică pe speranța unei victorii americane în Indo-Pacific.
După Conferința Partidului Comunist Chinez (PCC), sprijinul lui Xi Jinping va deveni mai public.

Statele Unite au două căi în față de urmat. Fie asigură moralul NATO și angajamentul său continu[ – ajutând Ucraina in această fază dificilă de luptă cat și oferind Ucrainei sprijinul de care are nevoie pentru a alunga Rusia de pe teritoriul său – sau, isi plănuiește în mod activ un rol global mult mai mic, limitat la zna Indo-Pacifica și acceptă o pace separată cu Rusia.

Această din urmă opțiune, față de cei care doresc ca SUA să abandoneze Europa en gros și să se concentreze în întregime pe Indo-Pacific, este mult prea riscantă. Caci Statele Unite nu pot face presiuni economice pe China fără sprijin european. Nici nu poate opri multilateralismul chinez în Africa, Orientul Mijlociu și Mediterana.

Prăbușirea sistemului de alianță euroatlantic ar declanșa o realiniere echivalentă în Orientul Mijlociu, cedând practic dominația eurasiatică unei coaliții multilateraliste chino-ruso-iraniene.
Astfel, prima opțiune este singura opțiune viabilă pentru Statele Unite, care ar trebui, cu orice preț, să mențină Ucraina în luptă pana la ultimul ucrainian.

Aceasta nu este doar o problemă a livrărilor de arme, deși SUA ar trebui să-și extindă și să-și modernizeze complexul militar-industrial suficient pentru a-i servi drept arsenal.
NATO vest-european nu isi permite să spargă rândurile. Mai degrabă, alianta euroatlantica trebuie să ajute să-și asume povara imensa a apărării europene – nu cu fiii și fiicele lor, ci cu industriile lor de apărare, in conditiile grele ale intrarii rapide si adanci intr-o puternca criza economica.

Reuniunea NATO de la Madrid a fost o ocazie excelentă de a da această hotărâre, dar
se pare ca disperarea de a-și pierde rolul hegemonic global va impinge SUA sa riște mai mult decât poate produce, iar daca statele europene membre ale NATO nu au nici ele forța de a decide lucid și realist, atunci hotărârea va putea fi dezastruoasa la nivel global.

SURSE:

30/06/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Geopolitical Futures: Cum se poate încheia războiul din Ucraina

Rusia duce război în Ucraina de peste două luni. Nu este un timp deosebit de lung. Războiul din Coreea a durat trei ani, al Doilea Război Mondial timp de șase. Războaiele arabo-israeliene, pe de altă parte, au durat doar câteva zile.

O varietate de factori contribuie la durata unui război. Dimensiunea câmpului de luptă este doar unul dintre aceștia. Cu cât câmpul de luptă este mai mic, cu atât mai puțini soldați pot lupta și, în general, războiul este mai scurt.

În Ucraina, câmpul de luptă este esențial. Dacă am ține cont doar de acest criteriu, războiul de acolo ar putea dura ani de zile, scrie cunoscutul analist american George Friedman în publicația Geopolitical Futures.

La fel de importante sunt forțele așezate una împotriva celeilalte. Toate cele trei axe ale atacului inițial al Rusiei – împotriva Odesei, Luhansk și Kiev – s-au rupt din cauza dificultăților logistice. Liniile de atac au fost construite în mare parte în jurul infanteriei cu artilerie de sprijin și lovituri aeriene, dar principiul strategic primar a rămas același.

Ei au continuat să încerce să pună mâna pe orașe, în loc să distrugă armata ucraineană. Astfel, la aproximativ o lună după ce Moscova a exclus capitala Kievul ca țintă principală, încă nu a eliminat rezistența în est și sud.

O parte din aceasta are de-a face cu faptul că orașele sunt câmpuri de luptă dificile. Avantajul revine apărătorului, care cunoaște bine orașul și poate formula o strategie în jurul acelor cunoștințe.

Cu toate acestea, problema continuă pentru Rusia este că, mai degrabă decât să-și concentreze forțele pe o țintă critică pentru a crea circumstanțe optime pentru o victorie înainte de a trece la o altă țintă, ea este încă condusă de misiunea și viziunea sa primară, cea mai mare parte din care se bazează pe presupunerea că armata ucraineană este o forță nesemnificativă care poate fi învinsă în cursul urmăririi strategiei sale primare: acapararea orașelor.

Într-adevăr, ideea de a ocupa orașele ca sarcină operațională rezultă din obiectivul rus de cucerire a întregii Ucraine.

În urmărirea acestui obiectiv, se urmărește înfrângerea armatei ucrainene și ocuparea orașelor.

Dar Moscova a calculat greșit problema inițială. Ucraina este o țară mare, iar forțele sale au luptat din poziții dispersate și mobile din punct de vedere tactic, exact tipul de apărare pe care Rusia nu-l agrează pentru a lupta. Ucrainenii pot alege unde și când să refuze lupta și să se angajeze în luptă la momentul pe care l-au ales. Rusia are blindate, dar ele nu sînt atât de utile împotriva infanteriei dispersate sau în orașe.

De asemenea, Rusia a avertizat Ucraina cu privire la intențiile sale și a organizat forțele în așa fel încât Kievul să își poată pregăti rezistența în fața unui atac. Ucrainenii par să se fi dispersat astfel încât să nu ofere Rusiei un centru de greutate pe care să îl atace. Conducerea armatei are de asemenea un control limitat asupra forțelor sale, dând în același timp controlul tactic forțelor locale. Asta însemna că rușii au fost lipsiți de un avantaj primordial: capacitatea de a distruge orice concentrare militară sau de a interfera cu comunicarea în teren.

Ucrainenii nu au creat centre de comandă vulnerabile sau o rețea de comunicații blocabilă. Echipele de infanterie de diferite dimensiuni au fost libere să desfășoare și să lovească pe baza oportunității tactice. Cu alte cuvinte, forțele familiarizate cu situația nu se aflau sub controlul continuu al unui comandament central care nu era familiar.

Rușii nu au putut ocupa Ucraina dintr-o lovitură așa cum se așteptau. De atunci, Moscova a încercat să impună un război de uzură.

Problema este că acest război de uzură îi costă pe ruși la fel de mult ca pe ucraineni și, într-un fel, mai mult.

Ucrainenii mai au un al doilea avantaj acela că Statele Unite doresc ca invazia rusă să eșueze. Dacă Ucraina ar cădea, atunci armata rusă ar fi față în față cu NATO, din Polonia până în România. Intențiile rusești au fost întotdeauna neclare, dar presupunând cea mai rea ipoteză, Rusia ar putea declanșa o invazie reușită spre vest pentru a recupera pozițiile avute înainte de anul 1991.

Washingtonul ar fi atunci inevitabil atras în conflict direct cu Rusia. Și, mai presus de toate, SUA nu doreau să trimită trupe în luptă.

Circumstanțele au dictat ca Ucraina să nu fie învinsă și ca trupele americane să nu fie atrase. Stadiile incipiente ale invaziei au arătat că era posibil să refuze Rusiei victoria fără forțele americane.

Ceea ce avea nevoie Ucraina era o infuzie masivă de arme avansate. Războaiele se schimbă. Ceea ce fusese o operațiune eficientă de infanterie a trebuit să fie întărit cu sisteme antitanc, antiaeriene și de recunoaștere avansate.

Acum se confruntă cu armata rusă aceeași infanterie care a luptat cu ei până la capăt, împreună cu arme și muniții avansate. Acestea trebuie gestionate de la un comandament central, care schimbă operațiunile ucrainene, dar pune Rusia în pericol în orice ofensivă strategică.

Aici intervine problema timpului. Noile arme necesită timp pentru a fi integrate cu forțele care le folosesc.

Până atunci, dacă Rusia dorește să câștige, va trebui să înceapă o ofensivă menită să împiedice ca aceste arme să devină operaționale.

Problema este că rușii au dat dovadă de puțină flexibilitate în a-și abandona presupunerile pentru noi realități. Ucrainenii devin din ce în ce mai puternici, nu mai slabi, iar Statele Unite, deși încă nu desfășoară forțe, oferă un arsenal semnificativ.

Ucrainenii nu sunt sub presiune pentru a recunoaște înfrângerea. Rușii nu câștigă, dar presupunând că au rezerve pe care nu le-am văzut încă, ar putea fi capabili să-i învingă pe ucraineni.

Costul politic al retragerii sau acceptării unei încetări a focului pentru conducerea moscovită este dificil, fiindcă credibilitatea acesteia în Rusia ar fi slăbită.

SUA nu pot permite Rusiei să câștige, pentru că nu poate accepta Rusia la granițele NATO. Washingtonul trebuie deci să modernizeze armata ucraineană.

Nu este clar ce va face Rusia în continuare. Moscova bolborosește despre armele nucleare, dar nimeni nu este descurajat.

Aceasta nu este doar o chestiune de starea de spirit a lui Putin, ci o întrebare despre cum ar răspunde conducerea rusă și lanțul de comandă militar.

Și dacă SUA ar ceda amenințării, s-ar confrunta cu ea din nou în următorul angajament, rușii știind că SUA își îndoiește cărțile atunci când sunt amenințate cu arme nucleare.

Se pare că rușii sunt incapabili să schimbe strategia. Ei știu de aproape trei luni că au fost pe drumul greșit.

Resursele insuficiente și un corp de ofițeri slab pregătit sunt singura explicație pentru această realitate năucitoare.

Ucrainenii nu își vor schimba strategia, pentru că deocamdată nu au nevoie. Și americanii nu ar putea fi mai fericiți.

Rușii își risipesc puterea și credibilitatea împotriva Ucrainei, iar SUA pot interveni atât cu arme, și pot evita războiul în practică.

Cum și când se încheie războiul depinde de Moscova. Procesul politic al Rusiei este un mister. Există întotdeauna o structură politică pentru că cineva trebuie să îndeplinească ordinele unui dictator, dar nu am nicio perspectivă în acest sens.

Ceea ce știu, este că SUA pot continua să facă ceea ce face cu un risc minim, iar ucrainenii nu au de ales decât să lupte.

Așa că Rusia fie va face primul pas, fie va continua să lupte, ceea ce până acum nu pare să-i facă bine.

Mă îndoiesc că armele nucleare sunt o opțiune viabilă și de fapt, mă îndoiesc că Rusia va face ceva atât de uimitor.

Deci, după cum văd eu, singurul sfat care există pentru Rusia este răspunsul feldmareșalului german Gerd von Rundstedt la Berlin după Ziua Z, când a fost întrebat ce ar trebui făcut:

„Faceți pace, proștilor.”!

22/06/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , | Un comentariu

O analiză a Ukrainian Institute for the Future avertizează că războiul nu se îndreaptă în direcția dorită de Kiev

Semnal de alarmă tras de Ukrainian Institute for the Future: Ucraina pierde războiul pas cu pas. Rușii și-au sporit numărul trupelor. Ajutorul SUA pentru Ucraina a scăzut de la o medie de 419 milioane dolari / săptămână la 158 milioane dolari / săptămână

Un semnal de alarmă tras de Ukrainian Institute for the Future: Ucraina pierde războiul pas cu pas.

Rușii și-au sporit numărul trupelor, scrie publicația https://www.podul.ro.

Pe de altă parte, ajutorul SUA pentru Ucraina a scăzut de la o medie de 419 milioane dolari / săptămână, la 158 milioane dolari / săptămână.

Istoricul și jurnalistul George Damian prezintă pe Facebook concluziile sursei amintite: 

”O analiză cantitativă a Ukrainian Institute for the Future arată că războiul din Ucraina nu merge în direcția unei victorii a Kievului. 

Numărul trupelor ruse angajate în Ucraina a crescut de la 40 de grupuri tactice la sfârșitul lunii aprilie la 110 grupuri tactice la sfârșitul lunii mai. 

Pierderile înregistrate de ruși au scăzut de la 432 de militari/ zi în februarie la 165 militari/ zi în mai. 

Ajutorul militar american pentru Ucraina a scăzut după data de 27 aprilie, de la o medie de 419 milioane $/ săptămână la o medie de 158 milioane $/ săptămână. 

Concluziile analizei: 

1. Declarațiile publice cu privire la ‹epuizarea inamicului›, ‹începerea ofensivei ucrainene› etc. nu sunt confirmate de datele existente; 

2. În continuare forțele ruse dețin superioritatea pe front în termeni de efective și putere de foc; 

3. Nu s-a ajuns încă la un punct de cotitură; 

4. Războiul a devenit unul de uzură care va dura mai mult timp”.

09/06/2022 Posted by | analize | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: