CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Eminescu văzut de Mirecea Eliade

Mircea Eliade s-a născut în 1907 la București, România. A fost un renumit istoric român al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof, jurnalist, eseist și profesor la Universitatea din Chicago; (d. 22 aprilie 1986,Chicago, Illinois, SUA)

În 1925, s-a înscris la Universitatea din București unde a studiat filosofia. Timp de aproape doi ani (de la sfârșitul anului 1928 până în septembrie 1930), a studiat filosofia sanscrită și indiană la Universitatea din Calcutta, în India. În 1933, a primit un doctorat în filosofie cu o disertație despre istoria comparativă a tehnicilor de yoga. Eliade este cunoscut pentru că și-a impus un program dur când era tânăr – dormea doar în jur de patru ore pe noapte și restul timpului citea sau scria.

A fost unul dintre marii istorici ai religiilor, titular al catedrei de istoria religiilor a Universității din Chicago, din 1957, din 1962, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor.

Teoria sa despre întoarcerea eternă a devenit una dintre cele mai influente contribuții la studiile de religie. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată.

Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. A devenit membru post-mortem al Academiei Române (din 1990).

„Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru şi cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele şi cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele.”

Mircea Eliade despre Eminescu

Paris, septembrie 1949.

Amintirile lui Mihai Eminescu din Blaj: A venit cu gândul de a-şi da  examenele restante pentru a absolvi clasa III-a - Ziarul Unirea

După rezistențele pe care le-a intampinat in timpul scurtei si chinuitei lui vieți, opera lui Mihai Eminescu s-a impus fulgerător, neamului întreg, iar nu numai păturei culte. Nu stiu dacă s-a facut vreodata socoteala exemplarelor tipărite din Poeziile lui Eminescu.

Dar in mai puțin de o jumatate de veac, poeziile acestea au fost reproduse în multe zeci de ediții, de la modestele tipărituri populare până la admirabila editie critica a Fundatiilor Regale, îngrijită de Perpessicius.

Astazi, dupa ce-au cunoscut atatea culmi si atatea onoruri, Poeziile lui Eminescu, cenzurate in tara, apar asa cum le vedeti, in haina sfioasa a pribegiei.Gloria lui Mihai Eminescu ar fi fost poate mai putin semnificativa, daca n-ar fi luat si el parte, de peste veac, la tragedia neamului romanesc.

Ce inseamna pentru noi toti, poezia, literatura si gandirea politica a lui Eminescu, o stim, si ar fi zadarnic s-o amintim inca o data. Tot ce s-a creat dupa el, de la Nicolae Iorga si Tudor Arghezi pana la Vasile Parvan, Nae Ionescu si Lucian Blaga, poarta pecetea geniului sau macar a limbii eminesciene.

Rareori un neam intreg s-a regasit intr-un poet cu atata spontaineitate si atata fervoare cu care neamul romanesc s-a regasit in opera lui Eminescu. Il iubim cu toti pe Creanga, il admiram pe Hasdeu, invatam sa scriem de la odobescu, il respectam pe Titu Maiorescu si anevoie putem lasa sa treaca mult timp fara sa-l recitim pe Caragiale.

Dar Eminescu este, pentru fiecare din noi, altceva. El ne-a relevat alte zari si ne-a facut sa cunoastem altfel de lacrimi.

El si numai el, ne-a ajutat sa intelegem bataia inimii. El ne-a luminat intelesul si bucuria nenorocului de a fi roman.

Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru si cel mai stralucit geniu pe care l-a zamislit pamantul, apele si cerul romanesc. El este, intr-un anumit fel, intruparea insasi a acestui cer si a acestui pamant, cu toate frumusetile, durerile si nadejdile crescute din ele. Noi cei de aici, rupti de pamant si de neam, regasim in tot ce-am lasat in urma, de la vazduhul muntilor nostri si de la melancolia marii noastre, pana la cerul noptii romanesti si teiul inflorit al copilariei noastre. Recitindu-l pe Eminescu, ne reintoarcemm ca intr-un dulce somn, la noi acasa.

Intreg Universul nostru il avem in aceste cateva zeci de pagini pe care o mână harnică le-a tiparit si le imparte astazi in cele patru colturi ale lumii, peste tot unde ne-a imprăștiat pribegia.

Păstrați-le bine; este tot ce ne-a mai rămas neîntinat din apele, din cerul și din pământul nostru românesc.

03/10/2021 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ALEXIE  MATEEVICI, AUTORUL NEMURITOAREI POEZII LIMBA NOASTRĂ

ALEXIE  MATEEVICI, PREOT MILITAR

SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARUÎn scurta-i viaţă de numai 29 de ani, Alexie Mateevici a desfăşurat o activitate multilaterală. S-a impus conştiinţei noastre ca poet, îndeosebi prin nemuritoarea-i poezie-imn „Limba noastră”. Dar tânărul basarabean a avut şi alte preocupări: a tradus literatură din diferite limbi, a întocmit studii referitoare la istoria bisericii, a desfăşurat şi o imensă activitate preotească.

În  toamna anului 1915 , începând cu data de 16 septembrie, Alexei Mateevici porneşte pe un nou şi inedit drum al vieţii sale- devine preot militar în armata rusă. Pentru a respecta adevărul istoric, trebuie să spunem că atunci, în anul 1915, Basarabia lui Alexei Mateevici se afla mai bine de un secol, sub ocupaţie rusească.

Dintr-o sursă istorică din epocă rezultă că Alexei Mateevici s-a încadrat la început, ca preot militar, nu din obligaţie, „ci din pornire de sine, că asa va fi considerat el că este bine, că acolo i-ar fi fost locul”. Un amic de-al lui Mateevici la scurt timp după ce s-a încadreat, de bună voie, în armata rusă ca preot  militar, el socotea că locul său”trebuie să fie acolo unde este greu, unde oamenii îmbrăcaţi în uniforma militară suferă privaţiunile războiului, unde fiecare oştean aşteaptă de la prelatul săuun sfat, o binecuvântare, o alinare a suferinţelor trupeşti şi sufleteşti etc.”

La începutul Primului Război Mondial, când armata rusă întrase în scopuri evident cotropitoare sau cum se consemnează în numeroase studii de specialitate, „în scopuri imperialiste”, probabil că poetul Alexei Mateevici nu a judecat sau nu a reflectat în profunzime pe ce poziţie se situa armata în care el slujea în calitate de „păstor de creştini îmbrăcaţi în uniformă ostăşească”. El s-a gândit probabil doar la scopul, la menirea şi îndatoririle sale de preot militar.

Aproape doi ani încheiaţi a purtat rasa preotească şi a fost părintele sufletesc al soldaţilor, inclusiv basarabeni, mobilizaţi pe front. A împărţit  cu dânşii toate lipsurile şi nevoile, bolile şi alte grozăvii ale războiului.

Multe informaţii interesante despre activitatea marelui nostru înaintaş le găsim în volumul „Poetul nemuritor Alexei Mateevici” semnat de trei bravi militari, Florian Tucă, Eugen Siteanu şi Constantin Mincu care a apărut la Bucureşti în 2012. Dintr-o scrisoare expediată de pe front (24 aprilie 1917) aflăm despre activitatea sa de preot militar, precum şi despre gândurile şi sentimentele ce-l stăpâneau în acele vremuri grele:

„Ieri, de ziua Sf.Gheorghe, am slujit liturghia, iar alaltăieri vecernia într-un parc, într-o bisericuţă construită la iuţeală  şi care mai mult seamănă cu un boschet.Boschetul era plin de verdeaţă. Lume puţină, câţiva soldaţi din statul –major al diviziei şi câţiva ofiţeri. Pe un sfert de oră s-a rupt de la munca sa nesfârşită şi comandantul diviziei, un general călit în focul luptelor…Şi era atâta linişte ca astăzi. Cât a durat vecernia şi liturghia nici o împuşcătură. Ce bine era să te rogi în parcul inundat de razele soarelui de seară şi de dimineaţă, unde fumul cadelniţei se contopea cu aroma verde a primăverii, iar cântăreţii bisericeşti le ţinea isonul numai freamătului domol al creştetelor de copaci şi cântecul privighetorii…

Ce clipe minunate am încercat eu şi ce satisfacţie eram în acele clipe, de asta eram sigur, au fost încercate de toţi cei prezenţi. În ce legătură neînţeleasă  se afla totul în viaţa noastră, dacă la câţiva paşi de tunurile aducătoare de moarte se pot naşte astfel de simţăminte”.

În mai multe studii şi lucrări în care se vorbeşte despre începutul  activităţii preoţeşti militare a lui Alexei Mateevici, se consemnează faptul că el se afla, „de la data de 16 septembrie 1915, pe frontul din Galiţia”. Nu se spune însă nimic aproape nimic în legătură cu activitatea sa păstorală şi cât a durat ea în acea zonă de aprige încleştări, dar se relatează, în numeroase scriituri, ca de pildă în cartea semnată de Ion Niţă, apărută în 1989, la Iaşi, în editura „Junimea”, că „în anul 1916 Alexei Mateevici cere să fie trimis în România şi încadrat, tot ca preot militar, în brigada 71 rusă de artilerie pe frontul Tecuci – Mărăşeşti”.

Ce se întâmplase între timp ? România intrase şi ea, începând din noaptea de 14 spre 15 august 1916, în Primul Război Mondial, în tabăra Antantei,din care făcea parte Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Italia. Scopul de bază al intrării României  în război alături de cei patru aliaţi era, de fapt,drept şi nobil, acela al readucerii la trupul Ţării a pământurilor româneşti în care gemeau de secole întregi fraţii noştri de neam, de limbă, de cultură şi de credinţă.

Preotul Alexei Mateevici a aflat de intrarea României în război, alături de Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Italia, chiar în cea de a doua zi de la producerea evenimentului, adică pe data de 16 august 1916. S-a bucurat mult preotul basarabean de „Manifestul” semnat de regele României Ferdinand, deoarece corespundea cu aspiraţiile sale naţionale.

El scria soţiei sale că „pe cerul dreptăţii şi pe cerul lui Dumnezeu  vor apare în curând zorii Unirii, că vor dispare graniţele care despart oamenii uniţi între ei prin teritoriu, limbă, prin cugete şi prin simţiri, prin voinţa Celui de sus.” În cele din urmă, după cereri repetate făcute verbal sau în scris la şefii săi militari şi religioşi direcţi, lui Alexei Mateevici i s-a aprobat să fie mutat într-o mare unitate rusească ce lupta pe frontul românesc, într-o structură militară de artilerie ce acţiona pe frontul din Moldova, în zona Tecuci-Mărăşeşti, şi anume în brigada  rusă nr.71.

Spre marea sa bucurie, preotul militar basarabean a ajuns să lupte pe acest teatru de război în momentul în care se desfăşura glorioasa bătălie de la Mărăşeşti (24 iulie – 6 august 1917), acţiune militară care este apreciată de către unii analişti militari de valoare internaţională, prin prisma forţelor angajate în desfăşurarea ei ca şi prin consecinţe, drept cea de-a 19 bătălie decisivă din istoria lumii. Aflându-se la Mărăşeşti, într-o altă scrisoare adresată soţie sale preotul militar Alexie Mateevici scria:

„M-am dus să oficiez un serviciu religios într-o zonă a frontului…Cad obuze în apropierea noastră şi se aud salve de mitraliere…Un aeroplan a aruncat bombe, aflând, ulterior, că din cauza lor au murit câţiva soldaţi şi mai mulţi cai…”;

 „În situaţii grele specifice frontului, amstat în mijlocul luptătorilor,sub ploaie de gloanţe, făcând rugăciuni şi încurajindu-i să stea neclintiţi la posturi, făcându-şi datoria…”

„Pe timpul unei aprige încleştări de la Mărăşeşti, cu crucea atârnată după gât şi cu Icoana în mână, am binecuvântat şi am îmbărbătat pe luptătorii mei”;

„M-am deplasat la un post de prim ajutor, unde am stat de vorbă cu răniţii, i-am spovedit şi i-am împărtăşit pe unii dintre ei, urându-le tuturor sănătate şi bucurii…”

„Şi pe front, ca şi acasă, viaţa religioasă este aproape aceeaşi. Stăm cu Crucea şi cu Icoana în mâini, facem rugăciuni,îi binecuvântăm pe cei cu care ne-am înfrăţit întru Credinţă şi îm Bunul Dumnezeu, iar atunci când suntem nevoiţi să ne despărţim vremelnic de bunii noştri creştini,le spunem cam aceleaşi cuvinte: „Doamne ajută!…Cu Dumnezeu Înainte!…

Să ne apere şi ocrotească Sfânta Cruce!”

 

 

SECRETELE ISTORIEI cu ALEXANDRU MORARU

 

 

 

Gloria militară pentru cel care a participat efectiv la bătălia de la Mărăşeşti îşi va găsi sfârşitul, în ziua de 13 august 1917, pe un pat de spital militar, fiindcă se îmbolnăvise de tifos pe front. Marele poet, patriot şi preot militar Alexie Mateevici a fost înmormântat la Cimitirul Central Municipal Chişinău de pe strada Armenească.

 

Istoric ALEXANDRU MORARU – Chișinău

https://mazarini.wordpress.com/2014/07/16/primul-razboi-mondial-alexie-mateevici-preot-militar/

 

 

ADDENDA:

 

Se cuvine să rememorăm pentru a-l omagia pe poetul  nepereche care a fost Alexie Mateevici, poezia Limba Noastră, cea mai frumoasă definiție adusă până acum limbii noastre cea română.

Tezaurul spiritual al  poporului nostru se găsește ascuns ca o comoară, în limba care i-a fost lăsată moștenire nemuritoare de străbuni. 

 

 

 

 

 

Limba noastră-i o comoară

În adâncuri înfundată

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde

Într-un neam, ce fără veste

S-a trezit din somn de moarte

Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec, Doina dorurilor noastre,

Roi de fulgere, ce spintec Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,

Când de vânt se mişcă vara;

In rostirea ei bătrânii

Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunză verde,

Zbuciumul din codrii veşnici, Nistrul lin, ce-n valuri pierde

Ai luceferilor sfeşnici.

Nu veţi plânge-atunci amarnic,

Că vi-i limba prea săracă,

Şi-ţi vedea, cât îi de darnic

Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.

Povestiri din alte vremuri;

Şi citindu-le ‘nşirate, – Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă

Să ridice slava-n ceruri,

Să ne spuie-n hram şi-acasă Veşnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfânta,

Limba vechilor cazanii,

Care o plâng şi care o cântă

Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,

Ruginit de multă vreme,

Stergeţi slinul, mucegaiul

Al uitării ‘n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare

Ce din soare se aprinde – Şi-ţi avea în revărsare

Un potop nou de cuvinte.

Răsări-vă o comoară

În adâncuri înfundată,

Un şirag de piatră rară

Pe moşie revărsată.

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/03/23/un-mare-poet-basarabean-si-un-mare-roman-alexei-mateevici/

02/02/2019 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , | Un comentariu

Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Orice soi de demagogie e pentru un popor ca starea de dezagregare pentru un corp.

 

 

 

 

 

 

 

– Mihai Eminescu –

 

 

 

 

 

 

 

 

Fișier:Eminescu.jpg

 

 

 

 

 

Mihai Eminescu, poet, prozator si jurnalist  (n. 15 ianuarie 1850, Botosani – d. 15 iunie 1889, Bucuresti), cel mai iubit poet al  românilor.


02/01/2015 Posted by | MARI ROMANI | , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: