O analiză de evaluare a costurilor reunificării Republicii Moldova cu România

 

 Cât ar putea costa Unirea Republicii Moldova cu România?

Departamentul geoeconomic al Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN), coordonat de Petrişor Peiu, a realizat o analiză a costurilor reunificării Republicii Moldova cu România, pe baza grilei germane de evaluare a costurilor reunificării.

Se poate observa că, pur aritmetic,  având în vedere coeficientul de accelerare a creşterii PIB ca urmare a investiţiilor masive în Republica Moldova, PIB /capita poate avea o creştere exponbenţială, dublându-şi valoarea globală (România+Republica Moldova) şi ajungând ca, în valori absolute să devenim o economie în primele 40 de ţări de pe glob, concurând cu Belgia şi Suedia.

În valori nominale, respectând modelul german, am putea avea urmatoarele cifre:

1. Dacă reunificarea s-ar face mâine şi dacă toate costurile asociate adică 180 miliarde USD; probabil că cel puţin 20% ar reprezenta investiţii private ; în acelaşi timp, în cazul României, probabil că o cifra chiar mai mare ar reprezenta contribuţia Uniunii Europene, adică încă 40-50 miliarde USD, mai ales că vorbim despre 20-25 ani.

2. Practic, România ar avea de cheltuit în jur de 90 miliarde USD din surse bugetare în următorii 20-25 ani, dar practic, adică între 3,6  şi 4,5 miliarde USD/an. Acest lucru ar permite ca raportul între performanţele celor două economii să se reducă spre nivelul din anul 1990, adică 1 : 1,5, ceea ce ar reprezenta o uniformizare acceptabilă .

3. Simplificând am putea spune că, respectând „modelul german“ am avea un cost de 4  miliarde USD /an, timp de 20-25 de ani pe care să-l plătim pentru a avea o ţară reîntregită, uniform dezvoltată, fără dezechilibre majore .

Este acesta un preţ prea mare pentru noi?  

 

În primul rând, să fixam contextual discuţia: Este indubitabil că reîntregirea unei ţări trebuie făcută, indiferent de raţiunile financiare sau de plusurile şi minusurile economice de moment;

Este, la fel de clar că, indiferent cât de mult va costa sau cât de mult va dura, o ţară va găsi suficiente resurse să-şi finanţeze reunificarea, aşa cum s-a întâmplat în cazul Germaniei, de curând sau aşa cum s-a întâmplat chiar în cazul României, după Unirea din 1918.

Este  deja previzibil, cursul „călduţ“ pe care s-au încadrat economiile din România şi din Republica Moldova, cu creşteri anuale modeste, între 2 şi 3 procente, cu exod masiv de forţă de muncă calificată, cu plafonare a investiţiilor străine .

În plus, nu există nicio iluzie privind parcursul modest, chiar cenuşiu al economiei fostei republici sovietice: Republica Moldova nu va fi niciodată nici Austria, nici Elveţia, nici măcar Slovenia sau Croaţia.

Orice unificare costă. Istoria de după 1918 ne arată acest lucru, ca și evenimentele mai recente.

De exemplu, reunificarea germană a fost extrem de costisitoare şi se numără în mii de miliarde de euro.

 

 

 

 

 

 

Reunificarea României – obiectivul unei generații

Din anul 1990 existau, din punct de vedere formal, două state românești, România și Republica Moldova. Atunci când Republica Sovietică Socialistă Moldova devenea Republica Moldova, câștigându-și formal independența față de vechea putere colonială rusească și apoi sovietică, PIB-ul noii entități era de 3,5 miliarde USD, cu un PIB/capita de puțin sub 1000 USD (972) și cu o populație de 3,7 milioane locuitori.

Tot atunci, în 1990, România avea un PIB de aproape 40 miliarde USD, cu un PIB/capita de 1650 USD și o populație de 23 milioane locuitori.

Practic, performanța economică a României (PIB/capita) se afla la 150% față de cea a celuilalt stat românesc.

Evoluțiile economice, determinate în această regiune de către cele politice, au făcut ca România să ajungă la un PIB de aprox. 180 miliarde USD astăzi, având o populație de 21 milioane de locuitori cu un PIB/capita de puțin peste 8000 USD.

Tot astăzi, Republica Moldova a atins un PIB de 7,3 miliarde USD, având o populație de 3,5 milioane locuitori și un indicator PIB/capita de 2000 USD.

Referindu-ne la paritatea puterii de cumpărare, PIB/capita în România, respectiv în Republica Moldova, sunt cam în același raport, adică 16 000 USD la 4000 USD (cifre Banca Mondiala 2012).

În fapt, raportul dintre performanța economică a României și a Republicii Moldova a crescut în 20 de ani de la 1,5:1 la 4:1, adică, mai pe românește, Republica Moldova „merge” cu jumătate din viteză cu care merge România; problema este că accelerațiile sunt diferite și că acest raport dintre cele două performanțe economice crește.

Dar în 20 de ani, în ipoteza menținerii actualei poziționări geo-strategice ale ambelor țări, România va atinge un PIB/capita de 32 000 USD, iar Republica Moldova unul de 5 000 USD, adică raportul va crește la peste 6.

De aici se desprind următoarele concluzii:

• Reunificarea României ar urma probabil „scenariul german” din punct de vedere financiar, cifrele fiind comparabile, adică populația este în raportul 1:6 în cazul nostru și 1:4 în cazul german, iar raportul între PIB/capita de 1:4 în cazul nostru și de 1:3 în cazul german;

• Diferența de performanță economică între România și Republica Moldova „crește cu pantă lină”, făcând posibilă reunificarea cam în orice moment din următorii 20 ani, dar asta numai în condițiile în care Republica Moldova nu va avea accidente de parcurs gen „episodul Voronin 2001-2009”;

• În cazul repetării unui episod Voronin (cu o probabilitate de peste 50%), raportul de performanță economică va crește cu altă accelerație, putând atinge cifra de 10.

Trecând la semnificația cifrelor, observăm că:

• Dacă vom continua să creștem în ritmul actual, atât România cât și Republica Moldova își vor dubla PIB-ul (în dolari 2013 și la un curs neschimbat) în 24 de ani;

• Dacă se va realiza reîntregirea, PIB-ul cumulat va avea un coeficient de accelerare a creșterii care ar duce creșterea medie de la 3 la 5 procente anual, ceea ce ar permite dublarea PIB-ului în doar 14 ani, în aceleași ipoteze ca și în cazul precedent;

• Adică, reunificându-ne, am câștiga, fiecare dintre noi câte 10 ani din „vârsta economică”.

• Precizăm că nu am luat în considerare, în cadrul acestui raționament, ipoteza, absolut credibilă, a unei taxări suplimentare care să alimenteze un „fond de solidaritate”, ceea ce ar face și mai accesibilă finanțarea reunificării. 

 

Concluzii

 

 

1. Costurile reunificării se raportează întotdeauna la mărimea PIB-ului pentru că ele sunt asociate reducerii diferențelor de performanță economică;

2. Modelul cel mai adecvat și mai apropriat probabilei reunificări a celor două state românești este cel german (1990);

3. Costul reunificării pare mare, dar privit în contextual economiei unei națiuni este suportabil;

4. Beneficiile reîntregirii sunt net mai mari decât costurile: în cazul României și Republicii Moldova, evoluția în următorii 25 de ani se comprimă în doar 15 (un plus de eficiență de 40%);

5. Există un plus de PIB, respectiv de PIB/locuitor, datorate creșterii dimensiunii pieței și a creșterii importanței geostrategice a țării.

Unirea României cu Republica Moldova ar fi mai presus de toate o unire economică.

În acest moment, România are de șapte ori mai mulți locuitori decât Moldova și un Produs Intern Brut de 25 de ori mai mare, ceea ce înseamnă un PIB pe cap de locuitor de patru ori mai mare.

Unirea ar trebui să închidă această prăpastie, însă efortul financiar ar fi unul mare, îndeosebi din partea României.

Cea mai mare problemă ar fi în administrația publică și în sectorul asigurărilor sociale, unde diferența între pensii și salarii este semnificiativă.

Studiul realizat de Fundația Universitară a Mării Negre arată că în Republica Moldova sunt 670.000 de pensionari, care primesc în medie pe lună aproape 66 de euro.

După o eventuală unire, dacă toți pensionarii din nou formata țară ar primi 180 de euro pe lună, efortul suplimentar pe buget ar fi de un miliard de euro anual.

În același timp, studiul spune că ar exista un efort suplimentar de 550 de milioane de euro din egalarea salariilor bugetarilor români și moldoveni.

Însă pensiile și salariile bugetarilor reprezintă doar o mică parte din costurile unei uniri cu Moldova. Nivelul de trai de peste Prut nu poate crește fără investiții, atât de stat cât și private.

Din cifrele bugetelor României și Moldovei reiese că numai pentru investițiile de stat efortul sumplimentar ar fi de 7,5 miliarde de euro pe an, bani care ar putea fi acoperiți parțial și din fonduri europene.

Pe 20 de ani, investițiile publice ar trebui să se ridice la 150 de miliarde de euro.

Iar experiența altor uniri din istorie arată că investițiile private nu vor depăși cu 20-30% această sumă.

Prin urmare, efortul va trebui să fie susținut de guvernul nou-înființatei țări, care ar urma să aibă granița de est pâna la Nistru, căci o unire nu ar include Transnistria.

Având în vedere dimensiunile teritoriale și economice ale României și Republicii Moldova, o unire ar putea fi înfăptuită după mecanismele reunificării Germaniei.

Cel mai recent sondaj de opinie, realizat peste Prut arată că 52% dintre moldoveni sunt de acord cu unirea, în vreme ce 32% sunt împotrivă, iar 11% sunt indiferenți.

Un alt sondaj realizat de IRES  arăta că 76% dintre români își doresc o unire cu Republica Moldova și doar 18% sunt împotrivă.

Aşadar, în vreme ce basarabenii sunt cei care vor trebui să decidă dacă vor Unirea, românii din România sunt cei care trebuie să hotărască dacă vor să îşi asume costurile.

 

 

Surse:

http://fumn.eu/video-reportaj; ziarulnational.md/ Digi24 și Agora.md

 

 

Publicitate

Pot fi estimate beneficiile reunficării României cu R.Moldova?

 

 

 

 

Costurile și beneficiile Reunificării: Unirea cu România ar putea costa cel mult un PIB, desfășurat pe o durată de cel puțin 20 de ani.

În cartea „Se mai poate face astăzi Unirea”, semnată de expertul român Gabriel Petrișor Peiu,  se demonstrează cu  cifre și fapte beneficiile Reunificării neamului românesc.

Această lucrare, citită cu atenție, este cel mai bun manual pentru  românii care se tem că Unirea ar necesita sacrificii materiale prea mari şi pentru electoratul din R. Moldova, care sprijină în continuare, cu ochii închiși, partidele proruse, considerând fără argumente că România ar putea reprezenta un pericol pentru ei și copiii lor.  

Ce model se poate adopta pentru studiul Reunificării României cu R. Moldova?

Dacă reținem datele esențiale ale modelelor prezentate, respectiv: raportul de 4:1 între populații și de 3:1 între performanțele economice (PIB/locuitor în metodologia PPP) ale celor două Germanii, precum și raportul de 2:1 între populații și de peste 20:1 între performanțele economice (PIB/locuitor în metodologia PPP) ale celor două state coreene, rezultă că modelul cel mai apropiat de situația celor două state românești este cel german.

Reținem că, în cazul nostru, raportul între populații este 6:1, dar raportul între performanțele economice (PIB/locuitor în metodologia PPP) este de cel puțin 4:1.

Deși raportul între populații este mai mare cu o treime în cazul nostru, acest fapt este compensat de un raport mai mare, tot cu o treime, în cazul performanțelor economice, ceea ce conduce la o oarecare suprapunere a modelului german peste situația celor două state românești.

Ce costuri pentru Reunificare ne indică experiența românească?

Experiența românească ne indică un cost al Unirii de la 1918 echivalent cu valoarea a două PIB-uri, în contextul în care s-ar integra în România o populație la fel de mare precum cea existentă.

Dacă am fi integrat o populație de trei ori mai mică (ponderea Basarabiei de atunci, aproximativ 16%), costurile, cel puțin matematic, s-ar reduce de trei ori, adică ar fi fost de așteptat să se situeze la valoarea a două treimi dintr-un PIB anual.

Ce concluzie se poate trage în privința costurilor Reunificării?

Suprapunând modelul german (costuri pentru reunificare în valoare de un PIB pentru 20 de ani), cât și experiența românească, ne putem aștepta ca Reunificarea României cu R. Moldova să presupună un cost financiar echivalent cu cel mult un PIB, desfășurat pe o durată de două decenii cel puțin, timp în care s-ar reuși atingerea obiectivului de a aduce nivelul de performanță economică al actualei R. Moldova la un nivel de 75-80% din nivelul atins atunci pe actualul teritoriu al României.

Poate România să suporte acest cost financiar și este aceasta o „povară” atât de mare?

Un cost de un PIB timp de 20 ani înseamnă, practic, aproximativ 9 mlrd USD în fiecare an, ceea ce este perfect „suportabil” pentru economia românească, din următoarele motive:

– O sumă importantă (probabil o medie anuală de 1,5-2 mlrd USD) ar fi reprezentată de investițiile private ale companiilor, care vor deschide între Prut și Nistru filiale, sucursale sau orice alt tip de prezență;

– O altă contribuție importantă ar proveni din fondurile structurale europene, care s-ar distribui proporțional și pentru teritoriul dintre Prut și Nistru, adică alte 2 mlrd USD anual;

– După Reunificare, datorită structurii economiei (cu o importantă pondere a agriculturii), actualul teritoriu al R. Moldova va primi o importantă sumă, reprezentând „subvenția unică pe hectar” din partea bugetului UE;

– O altă contribuție va veni din efectul de multiplicare, care va face să crească veniturile bugetare ca urmare a unei noi dezvoltări (probabil încă 1 mlrd USD);

– Cea mai importantă sumă rămâne să fie alocată de la bugetul de stat al României, probabil provenind fie dintr-o taxă specială (similară taxei de solidaritate din Germania), fie dintr-un credit asumat de stat (gradul de îndatorare al României este încă mic).

Există, însă, și metode de a reduce această „povară financiară”, de exemplu, prin crearea unui fond special care să înceapă să investească de pe acum în companiile din R. Moldova sau prin emiterea unor obligațiuni care să poată finanța respectivele operațiuni.

 

 

 

 

Cum ar arăta România Reunificată în primul an?

România ar avea o suprafață de peste 267 000 kmp, populația ar ajunge din nou la 23 mln locuitori, iar valoarea PIB-ului în metodologia prețurilor comparate ar fi de aproape 500 mlrd USD, aducându-ne pe poziția 41 în lume, la foarte mică distanță de Elveția.

Investitorii ne vor încadra în altă categorie de piață, revenind din nou la clubul „20-25 milioane consumatori”, ceea ce va determina un interes sporit pentru deschiderea unor afaceri sau pentru extindere pe o astfel de piață.

Importanța României în agricultura europeană va crește și va face din țara noastră un jucător important, de exemplu pentru comerțul cu cereale din Marea Neagră.

Cum va evolua economia țării după Reunificare?

Mărimea pieței va determina un val de investiții private. Tendința de a ocupa o piață liberă până acum va aduce cel puțin extinderea firmelor prezente în România dincolo de Prut, iar investițiile care vor fi demarate în infrastructură vor aduce profituri importante și creșteri de cifră de afaceri pentru companiile care le vor realiza.

Va crește numărul peroanelor active pe piața muncii (se vor face noi angajări) și nivelul câștigurilor salariale în stânga Prutului.

Într-un cuvânt, se va repeta efervescența investițională din România după 1859 sau după Marea Unire.
Acest fenomen de efervescență, de descoperire a unei noi piețe care trebuie „ocupată” va genera un efect de multiplicare în economie, va fi un important „motor de creștere” pentru economia românească, care va conduce la creșterea sănătoasă de PIB peste nivelurile potențiale de astăzi.

Pe de altă parte, includerea în populația activă și în antreprenoriat a unor buni vorbitori de limbă rusă va crea premizele unei reale deschideri a firmelor românești spre piața rusă, aproape netestată astăzi. Fără îndoială, această nouă categorie de salariați și antreprenori va ajuta la creșterea gradului de „internaționalizare” a economiei noastre.

Plastic vorbind, ar fi ca și cum un avion (România) ar căpăta un motor în plus.

Chiar dacă, în primii ani, nivelul performanțelor medii ale noii Românii vor scădea (de exemplu, PIB/locuitor în metodologia PPS sau PPP), aceste valori vor recupera foarte repede pentru că vor avea un ritm de creștere foarte rapid în perioada următoare, după absorbirea șocului Reunificării.

Modelul german va funcționa și în cazul nostru: o țară mai mare, va crește economic mai rapid decât vecinii săi.

Pot fi estimate beneficiile Reunficării?

Dacă luăm în considerare modelul german, este realist să așteptăm o creștere de cel puțin o treime a ritmurilor de creștere după integrarea Basarabiei, ceea ce ar însemna revenirea la situarea/poziționarea de astăzi a României în cel mult cinci ani, urmând ca apoi să continuăm recuperarea decalajelor.

Dar economia nu poate fi prezisă cu mare precizie, pot apărea crize sau perioade de boom, care pot să te găsească pregătit sau nepregătit, pot fi reduse unele costuri, pot fi maximizate unele efecte, noi putem da doar orientări generale.

De exemplu, includerea sub „umbrela de securitate” NATO a unui nou teritoriu de 30 000 kmp poate aduce aici investiții care altfel nu ar fi venit, din cauza lipsei de siguranță.

De asemenea, intrarea Basarabiei în componența statului român ar pune Moldova vestică (cele opt județe moldovene din România actuală) în altă lumină.

Ea nu ar mai fi granița estică a lumii transatlantice, ci ar deveni un hub pentru direcțiile de dezvoltare din Moldova estică.

Cel puțin, infrastructura de aici ar avea o altă perspectivă, mai clară, de creștere.

Nu în ultimul rând, europenii pot lua în calcul valorificarea noului teritoriu al UE ca bază de plecare în eforturile de extindere a afacerilor spre republicile central-asiatice din fosta URSS.

Oricum, trebuie reținut că România a mai trecut o dată prin asta, în condiții mai grele și când era mult mai mică și a reușit să își revină și să recupereze situația de dinainte pe durata unei generații (20-25 ani).

Este Reunficarea „proiectul de țară” pe care îl așteaptă România?

România își caută, după 2007, an în care s-a „bifat” îndeplinirea în totalitate a proiectului de țară precedent (integrarea în comunitatea transatlantică, adică în NATO și UE), o nouă motivație națională, o nouă paradigmă care să concentreze energiile națiunii în vederea atingerii unui nou prag de dezvoltare.

Reunificarea cu R. Moldova poate deveni acest nou „proiect de țară”, în sensul în care poate fi un obiectiv la care vor concura toate forțele politice importante și, în același timp, poate fi un motor nou de creștere, inexistent până acum în universul economiei noastre.

Lăsând de o parte aspectul identitar, important și definitoriu, economia poate deveni un alt argument că Reunificarea trebuie făcută.

Ea ar aduce un nou val de investiții și ar putea genera o nouă perioadă de prosperitate.

În fine, valorizarea Reunificării României ar putea fi benefică pentru UE însăși, care ar câștiga, prin includerea în Uniune a unui grup masiv de 3 mln de persoane.

Pentru NATO, securizarea unui nou teritoriu de mărime medie ar balansa incertitudinile provocate de situația fluidă din Ucraina, precum și lipsa de claritate a viitorului Turciei, ca parte componentă a sistemului de valori euroatlantice din regiune.

Gabriel Petrișor Peiu, Timpul md.

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/08/o-istorie-a-zilei-de-8-iulie-video-4/