IMPERIUL RUS văzut de Sfântul Nicolae Kasatkin, Luminătorul Japoniei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

UN SFÂNT RUS DESPRE IMPERIUL RUS

 

Pe 16 februarie, Biserica Ortodoxă îl cinstește pe Sfântul Nicolae, Luminătorul Japoniei.

Sfântul Nicolae Kasatkin Luminătorul Japoniei, Întocmai cu Apostolii, prietenul şi tovarăşul de apostolat al Cuviosului Anatolie Tihai, ne-a lăsat un Jurnal din care aflăm multe lucruri despre epoca în care şi-a făcut apostolatul, despre oameni şi situaţii, dar şi despre părerile sfântului asupra stării de lucruri din Imperiul rus.

Jurnalul, în cinci volume, a văzut lumina tiparului în Japonia, în 1994, la editura Sapporo a Universităţii din Hokkaido.

Sfântul Nicolae, fiind rus de neam, dar înfiat pe sol japonez, a binecuvântat în războiul ruso-nipon armata Japoniei să lupte contra armatei ruse, iar pe prizonierii ruşi de război i-a ajutat şi i-a mângâiat. Apropo, printre istorici există părerea că aproximativ fiecare al optulea soldat din armata imperială rusă căzut în acest război a fost român basarabean.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Nicolae l-a ales dintre absolvenții Academiei Teologice din Kiev pe Cuviosul nostru părinte Anatolie Tihai, născut în Tărăsăuții Basarabiei, şi l-a invitat să fie misionar în Japonia şi pentru faptul că era român de neam şi vorbea fluent câteva limbi de origini diferite, deci avea înțelegerea alterităţii, deschiderea către alte culturi şi civilizații.

Rus fiind şi iubindu-şi Patria, Sfântul Nicolae Kasatkin, a avut viziuni antiimperiale, pe care, cu bună seamă, le împărtășea şi Cuviosul Anatolie Tihai.

Vă propun mai jos patru pasaje din Jurnalul Sfântului Nicolae al Japoniei din care se desprinde înțelegerea corectă a stării de fapt din Imperiul rus în timpul războiului ruso-japonez.

***

 

TOATE POPOARELE NE URĂSC. DAR CUM SĂ FIE ALTFEL? PENTRU CE SĂ FIM IUBIŢI ŞI JELIŢI?

 

”Japonezii ne bat, toate popoarele ne urăsc, se vede că Domnul Dumnezeu îşi revarsă Mânia Sa asupra noastră. Dar cum să fie altfel? Pentru ce să fim iubiţi şi jeliţi? Nobilimea noastră s-a pervertit sute de ani cu iobăgia şi a devenit perversă până în măduva oaselor. Poporul simplu a fost apăsat sute de ani de aceeaşi stare a iobăgiei şi s-a făcut ignorant şi grosolan până în ultimul hal; clasa slujbaşilor şi funcţionărimea trăia din luarea de mită şi prădarea banului public, încât astăzi avem pe un capăt şi pe toate treptele funcţionăreşti cea mai neruşinată prădare a banului public peste tot unde se poate fura.

Clasa de sus – o colecţie de moimițe – imitatori şi adoratori ba ai Franţei, ba ai Angliei, ba ai Germaniei şi a tot ceea ce este de peste hotare; preoţimea, apăsată de sărăcie abia de menţine cateheza, – îi mai arde ei de cultivarea idealurilor creştine şi de luminarea altora prin ea?…

Şi cu toate acestea noi avem cea mai bună părere despre noi înşine: doar noi suntem creştini adevăraţi, doar la noi există un învăţământ adevărat, iar alţii stau în întuneric şi putrezire; iar de puternici suntem într-atât încât ceilalţi ar încăpea într-o căciulă de-a noastră… Dar nu-i aşa, căci nu înzadar s-au prăbuşit peste Rusia nenorocirile de azi – ea însăşi şi le-a atras pe cap.

Doamne Dumnezeule, fă ca acestea să fie doar toiagul pedepsitor al Iubirii Tale! Nu lăsa, Doamne, ca până la urmă să se neorânduiască săracă Patria mea. Cruţ-o şi apăr-o, Doamne!”

 

DUMNEZEU NU A FOST CU NOI, PENTRU CĂ NOI AM CĂLCAT ADEVĂRUL…

 

”Dar nu este Rusia o putere maritimă. Dumnezeu i-a dat Pământ, i-a dat a şasea parte a lumii care se întinde neîntrerupt pe continent, fără niciun fel de insule. Şi ar trebui să-l stăpânim cu pace, să-i prelucrăm bogăţiile şi să ne îngrijim de bunăstarea materială şi sufletească a locuitorilor acestui pământ.

Dar guvernului rus totul îi pare puţin şi îşi lărgeşte stăpânirea tot mai mult şi mai mult, şi încă prin ce mijloace! Bun lucru este oare să te înstăpâneşti peste Manciuria, smulgându-i-o Chinei? ”Avem nevoie de un port în apele calde”.

Dar pentru ce? Pentru fala marinarilor?  Păi iată acum să se fălească cu nemaiauzita ruşine a înfrângerii lor.

Este evident că Dumnezeu nu a fost cu noi, pentru că noi am călcat adevărul… ”La ce vă trebuie Coreea?” – l-am întrebat odată pe amiralul Dubasov.

”Potrivit dreptului natural ea trebuie să fie a noastră”, – mi-a răspuns el, – ”când omul îşi întinde piciorul, ceea ce atinge cu piciorul îl stânjenește; noi creștem şi ni se lungesc picioarele, Coreea este la picioarele noastre, iar noi nu putem să nu ne întindem până la mare şi să facem Coreea să devină a noastră.” 

Şi iată că am făcut-o! Ne taie picioarele!  Şi Dumnezeu nu își apără poporul Său, pentru că acesta a făcut un lucru nedrept. Dumnezeul făcut om a plâns pentru Iudeea, însă nu a apărat-o de romani….  Până acum doar fraţii ţarului au stat în fruntea flotei, mai întâi Konstantin Nikolaevici, apoi şi acum Alexei Alexandrovici şi au cerut pentru flotă atât cât şi-au dorit şi îşi luau cât puteau lua cu mâna; au sărăcit Rusia, i-au secătuit mijloacele – şi pentru ce? Pentru a cumpăra rușine! Iată că acum japonezii sunt stăpânii cuirasatelor rusești de milioane. 

Nu nevoiea de a avea flotă a creat flota rusă, ci slava deșarta; neisprăviții nici nu au putut măcar să o doteze cum se cuvine cu arme, de aceea s-a şi ales praful şi pulberea… Chinuit e sufletul meu pentru Patria pe care clasa guvernantă o face să fie proastă şi lipsită de cinste.”

RUSIA PLĂTEŞTE PENTRU IGNORANŢA ŞI TRUFIA SA

 

”Rusia plătește acum pentru ignoranța sa şi pentru trufia sa: i-a considerat pe japonezi ca fiind un neam slab şi neînvățat; nici nu s-a pregătit cum se cuvine de război, însă pe japonezi chiar i-a împins până la război…”  

 

EU NU SUNT AICI SLUJITORUL RUSIEI, CI SLUJITORUL LUI HRISTOS

 

”În legătură cu faptul că flota rusă este distrusă de japonezi toţi blestemă şi ceartă Rusia, îi spun cuvinte de ocară  şi-i prevestesc tot felul de nenorociri. Însă pentru mine lucrurile nu mai pot merge astfel atâta timp. Trebuie să-mi găsesc un asemenea punct de vedere, încât situându-mă pe el să-mi pot restabili echilibrul sufletesc şi să-mi văd liniştit de lucrare. La o adică de ce îmi sfâşii sufletul, de vreme ce astfel nu-l pot ajuta nici câtuşi de puţin pe nimeni cu nimic, iar lucrării mele îi pot dăuna lipsind-o de tăria firii mele.

Eu nu sunt aici slujitorul Rusiei, ci slujitorul lui Hristos. Şi toţi trebuie să-l vadă în mine anume pe cel din urmă. Iar un slujitor al lui Hristos se cuvine a fi întotdeauna liniştit, plin de bucurie şi de viaţă, căci lucrarea pentru Hristos – nu ca lucrarea Rusiei – este dreaptă, cinstită, puternică, adevărată, nu este spre ocară şi va duce către sfârşitul cel bun, aşa cum doară însuşi Hristos o chiverniseşte şi o îndreaptă în chip nevăzut, de aceea şi eu trebuie să arunc o privire asupra mea şi să nu-mi îngădui căderea în tânguire şi în slăbirea firii.

Iar tu, sărmana mea Patrie, se vede că meriţi să fii bătută şi ocărâtă. Căci de ce eşti condusă atât de prost? De ce ai de sus până jos conducători atât de proşti? De ce ai tu atât de puţină cinste şi nobleţe?

De ce nu atragi asupra-ţi iubirea şi ocrotirea lui Dumnezeu, ci stârneşti înverşunarea mâniei dumnezeieşti? Aduce-te-ar în minţi măcar nenoricirea înfrângerii şi ocării de azi. Fie aceasta în mâinile Tatălui Ceresc cârjă îndreptării tale!”

 Vlad Cubreacov  imperialismul rus, Misionari români în Japonia   

Publicitate