CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Scriitorul Paul Goma și lupta sa cu nemernicia comunistă. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Paul Goma, militant anticomunist și scriitor basarabean

Paul Goma, militant anticomunist și scriitor basarabean

Paul Goma a fost un scriitor român, disident anticomunist născut în data de 2 octombrie 1935 în satul Mana, comuna Vatici, județul Orhei, din Basarabia în Regatul României fiind al doilea fiu al unei familii de învățători români. Odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.

A decedat pe 25 martie 2020, la Paris, Franța în urma îmbolnăvirii sale cu coronavirus.

Paul Goma s-a arătat din tinerețe animat de un spirit contestatar, declarînd că persecutarea sau escamotarea unui cetățean rentează pentru putere, numai dacă rămîne necunoscut. În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate și reținut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate școlile din țară, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane anchetate și arestate sub acuzația de anticomunism. A reușit totuși să se înscrie la liceul ”Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953.

În 1954 a susținut simultan examene de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară ”Mihai Eminescu”. A reușit la amîndouă, dar a ales Institutul. A apărut pentru prima dată ”cazul Goma”. După înfrîngerea revoluției maghiare din 1956 de către trupele sovietice, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM. A fost arestat în noiembrie 1956, acuzat de ”tentativă de organizare de manifestație ostilă”. În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla. 

Neputîndu-se reînmatricula în anul III la Institutul ”Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universității din București.

Datorită popularizării internaționale a cazului său, a putut să părăsească țara și s-a stabilit în Franța, unde a fost unul dintre membrii marcanți ai exilului românesc. 

În 1977, Goma a reușit să trimită la postul de radio occidental Radio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului in România. Scrisoarea a fost difuzată de postul de radio. În consecință, a fost permanent urmărit, apoi arestat și bătut de Securitate. Însă, fiind bine cunoscut în Occident și repertoriat de organizația neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat și condamnat fără a stîrni proteste în străinătate.

La 20 noiembrie 1977, Goma, împreună cu soția și copilul, au fost decăzuți din cetățenia română și expulzați în Franța. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a conducătorului lui, Nicolae Ceaușescu. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unui atac cu colet-capcană și a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la București.

Paul Goma și familia au locuit în Franța. Nu a mai fost  membru al Uniunii Scriitorilor, din care a fost exclus în 1977 de conducerea de atunci.
și a rămas până la moarte apatrid, fără cetățenia română . Lupta sa împotriva comunismului a luat cu timpul un aspect din ce în ce mai naționalist și sceptic față de Occident, Goma începînd prin a refuza în 1980 oferta de a primi cetățenia franceză, primită în același timp de scriitorul ceh Milan Kundera.

După 1989 i s-au publicat și în România o parte din cărți. I-au apărut articole în revistele Vatra, Familia, Timpul, Jurnalul literar.

În 2002, Paul Goma a publicat eseul Săptămîna roșie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia și Evreii, în care descrie ”atrocități comise de populația neromână (în special, evrei) în timpul retragerii trupelor și administrației române din Basarabia și Bucovina, de după ultimatumurile sovietice din iunie 1940.”

Paul Goma a făcut parte pentru opt zile din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, din care a fost îndepărtat de către șeful comisiei, Vladimir Tismăneanu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cazul scriitorului Paul Goma, este edificator si mai actual ca niciodată. Pentru cei care nu stiu, lui Paul Goma i s-a retras cetățenia româna în 1977, când era încă în țară, iar dupa 1990 nu i s-a redat acest drept pentru ca… nu a depus cerere, scrie http://www.ziaristionline.ro/ in-memoriam-paul-goma-scriitorul-internat-de-comunisti-si-internetizat-de-post-comunisti-mort-fara-cetatenia-tarii-sale.

Paul Goma a refuzat sa faca o cerere pentru redobândirea unui drept, cel de cetatean român, căpătat prin naștere, mai ales ca decizia a fost luată abuziv de către securistii lui Ceaușescu. Paul Goma a renunțat sa mai solicite cetatenia româna intr-o scrisoare adresata in 2006 presedintelui portocaliu Traian Basescu. 

“Nu voi cere niciodata sa primesc cetatenia pe care doar Dumnezeu mi-o poate lua (iertare, a mai fost unul: Ceaușescu – veți fi auzit ce-a pățit…), eu, ca si membrii familiei mele, fiind romani prin naștere. Tot eu sa fac cerere? Atunci cand guvernantii comunisti mi-au luat cetățenia a fost cumva… la cererea mea? O cerere țapană, «conform legii», corect timbrata? Nu am cerșit un favor (pentru care sa fac cerere), ci am anunțat ca este timpul – 17 ani! – sa mi se restituie drepturile civile, morale, materiale pe care statul român mi le-a furat în 1977-78.”, reda Gardianul din scrisoarea lui Paul Goma”. (Victor RONCEA, Ziarul ZIUA, Miercuri, 4 martie 2009)

Ultima auto-filmare a lui Paul Goma de pe canalul său de YouTube – încă disponibil – este dedicată Unirii Basarabiei cu Țara și actualei situații din Republica Moldova și datează din 24 Martie 2011.

Peste exact nouă ani, în noaptea de  24 spre 25 martie 2020, Paul Goma avea să moară  la spitalul din Paris La Pitié Salpêtrière, unde se afla internat de la data de 18 martie, ca urmare a complicațiilor infectării cu coronavirusul, după cum se susține.

Iată ultima sa filmare, în care vorbește și despre bătaia de joc la adresa sa privind cetățenia lui, batjocuri venite în egală măsură și de la București și de la Chișinău (menționându-l în acest sens și pe Băsescu și pe un oarecare consilier de-al lui Ghimpu):

Conform Marianei Sipoș, “potrivit indicațiilor lui Filip Goma, fiul scriitorului, respectând dorința tatălui său și ținând cont de restricțiile în vigoare în Franța, trupul lui Paul Goma a fost incinerat, iar urna funerară a fost depusă în Columbarium, la cimitirul Pére Lachaise din Paris”.

Dumnezeu să-l miluiască și să-l ajute în salvarea sufletului lui!

Nu-l ardeți pe Paul Goma!

 

 

 

 

 

 

 

CĂRȚI; DOCUMENTE; FILMĂRI PAUL GOMA AICI

 

 

 

 

15/09/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cum și-a petrecut în 1953 Paștele, un partizan anticomunist român hăituit de Securitate

 

 

 

 

 

Fundația ”Ion Gavrilă Ogoranu” a publicat fragmente dintr-un jurnal al unui partizan anticomunist, care descria cum și-a petrecut acesta Paștele, în 1953, singur și hăituit de Securitate.

Cum și-a petrecut Paștele, în 1953, un partizan căutat de Securitate

Jurnal de luptător anticomunist: „Pască, ou roșu și lacrimi în văgăunile munților”. 

Între anii 1952-1954, Vasile Motrescu a notat zilnic tot ceea ce a făcut și a simțit. De altfel, se pare că este singurul partizan anticomunist român de la care a rămas un “Jurnal“, în care a consemnat toate preocupările, suferințele și gândurile care îl frământau, toate evenimentele și speranțele care i-au marcat viața de om liber în sălbăticia munților.

Este un jurnal despre drama unui om, despre România condusă de haitele comuniste totalitare care au chinuit românii în a doua jumătate a secolului XX.

 

 

 

 

 

 

Vasile Motrescu – Pagină de jurnal – 24 Septembrie 1952

 

 

 

Foto: Vasile Motrescu: ”Dau târcoale afară pe marginea satului așteptând să vină întunericul să mă duc să găsesc o bucată de pască și un ou roșu și tot noaptea să mă întorc înapoi și să mănânc cu lacrimi în văgăunile munților, acesta este Paștele anului 1953.”

„Născut la 11 octombrie 1920 în comuna Vicovu de jos, județul Suceava, Vasile Motrescu, după ce este capturat prin trădare (a fost vândut de un sătean din Gălănești – n.red.), este executat la Botoșani, pe 29 iulie 1958, la orele 21.30. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” au scris reprezentanții Fundației, pe contul de Facebook.

Vasile Motrescu, a fost un caz unic în istoria rezistenței anticomuniste din România. Un țăran bucovinean sărac, Vasile Motrescu, constrâns de comuniști să ia calea codrului, a pus mâna pe armă spre a-și apăra libertatea și viața”, se arată în prezentarea lucrării “Jurnalul unui partizan: Vasile Motrescu și rezistența armată din Bucovina, 1944-1958.

Redăm mai jos fragmente din jurnalul acestui luptător anticomunist român  publicate de Fundația ”Ion Gavrilă Ogoranu”:

 

 

Vineri, 3 aprilie 1953 (Vinerea Paștilor)

 

Amărât și plin de gânduri am petrecut și această zi de cum m-am sculat, am ieșit la soare și citesc în Biblie și mă gândesc că vine Sfintele Paști și sunt aciulea.

Paști petrecut în necaz, sunt disperat și fără nici o nădejde și eu din mila Domnului, până se va îndura Dumnezeu și mă va strânge după pământul celor vii.

Stau la soare și mă gândesc la cei dragi de acasă, cum de Paști orice suflet cât de sărac și tot se bucură cel puțin de libertate și e la un loc cu toți oamenii. Numai eu stau pe pustii și îmi plâng păcatele singur și fără nici o mângâiere, flămând, trist, deznădăjduit, cu mintea încordată acuzând și iertând tovarășii de viață și pe toți vrăjmașii sufletului meu.

Cât necaz, câtă trudă, durere, suferință, oboseală și gânduri fără nici un rost am întâmpinat într-acești 4 ani, de prigoană, temniță și captivitate, trupul meu istovit și mintea mea obosită.

Nu există ființă de om pe fața pământului să-și poată imagina viața mea de câine, pe care am trăit-o acești 4 ani, încă se împlinesc la 10 aprilie. Spre seară am mai dat o raită în jurul colibei, m-am suit în Gruet că zăpada pe față s-a pleșit.

În vârful Gruetului pe un fag am găsit scris numele meu, încă din 1944, toamna de când stam fugar pe aceste meleaguri de frica rușilor și atunci am trăit greu dar nu ca acum. Atunci eram prigonit de ruși, acum sunt de frații mei români. Da, stau prigonit de frații mei trădători care și-au vândut țara și sufletele lor dracilor din Rusia, pe un kg. de zahăr și un litru de ulei și au adus țara în suferință, căci acum simte și pruncul din fașă că trăiește în raiul bolșevic.

Peste noapte am tăiat lemnele m-am culcat la ora 24 și m-am sculat dimineața mi-am făcut mâncare, am mâncat și cu ajutorul lui Dumnezeu am pornit spre sat.

Pe la ora 9 dimineața am plecat de la colibă și mergând spre Vicov totodată am mers și cu trasa poate văd ceva, am trecut pe cărarea Cracului pe la Pietrele Scursului până la glod și tot cu cărarea pe coasta Hacingului până la Sigarie de unde m-am suit Opcioca Hacingului am trecut în Pietroasa în Parc 40 și am mers cu cărarea roată pe fața dealului Slatinii până la Sleaga la Leon.

Acolo am văzut două ciute dar la distanță și nu am putut trage în ele, am vrut să mă retrag, am vrut să mă trag mai aproape dar m-au simțit și au trecut în Gruetul Poni.

De la Sleagan la Leon am venit prin Altonca Pataieta și în cot la Petrea lui Anton stau și scriu aceste rânduri uitându-mă pe țarina dezbrăcată de zăpadă, trist amărât, dau târcoale afară pe marginea satului așteptând să vină întunericul să mă duc să găsesc o bucată de pască și un ou roșu și tot noaptea să mă întorc înapoi și să mănânc cu lacrimi în văgăunile munților, acesta este Paștele anului 1953 al cincilea Paști petrecut în prigoană.

Timpul s-a răcit vântul rece, ora 3,30 dimineața când a înserat am pornit spre sat când a întunecat am fost la punctul IV, a venit F.2 și mi-a adus pască, făină, slănină, un urcior cu untură, zahăr, bomboane, prăjituri și altele de ale mâncării și două cămăși curate și o izmană atâta bucurie am și eu la sufletul meu de Sfintele Paști, dacă am ce mânca și o cămașă curată parcă toată lumea e a mea, simt și eu că sunt pe la Sfintele Paști.

Numai a uitat să-mi aducă ou roșu, nu am mai avut răbdare să stau mult cu el când am văzut că mi-a umplut cu bunătăți rucsacul și o traistă, mi-am luat merindele și m-am dus pe groapa Ploștei și mi-am împachetat din nou și am mâncat și eu pe săturate pască, smântână mi-a adus și miere și săpun de spălat, acestea sunt cele mai bogate din cele cinci Paști petrecute în prigoană cred că acestea sunt cele din urmă.

Am pornit pe groapa Ploștei a început să plouă și e întuneric de nu vezi nimic, mă duc plută înotând prin glod, secând băltoacele și făcând salturi prin șanțuri și gropi, nu țin seama de acestea sunt fericit că sunt sătul și am două traiste cu mâncare în spate.

La G.C. m-am dus de am băut apă și i-am făcut un semn pe fereastră, dormea creștinul așa că nu l-am mai sculat. De la el m-am dus la bordei la Ciuntu la Slatina să stau de ploaie cu creștinul acolo și m-am ferit să nu fac zgomot și am plecat mai departe spre Stânișoara mai poposind din loc în loc și clipocind pe sub copaci atâta era de întuneric că m-a trezit lângă Cosoaia din Pietroiu lângă gardul grădinii încet m-am retras să nu fac zgomot să nu mă simtă câinii.

Foarte greu am ieșit de la deal de Onari în drum și am luat-o pe drum cu popasuri, la Găvan am stat o oră și m-am odihnit, am făcut foc și iarăși am mâncat căci se apropie de zi. S-a făcut ziuă am ajuns în Stânișoara.

Aceasta este noaptea Învierii a Domnului nostru Isus Hristos – Paștele anului 1953.

Toată noaptea m-a plouat și am făcut salturi prin glod, sărituri și gropi. Dar totuși mă simt fericit când mă gândesc la cei de prin temnițe căci mulți ar dori să aibă fericirea aceasta cu toate căci eu nu o doresc nici vrăjmașilor mei.

Duminică 5 aprilie 1953 (Sfintele Paști)

Din Stânișoara mi-am continuat drumul pe Obcina Hacigului până la Arsița m-am coborât în vale la colibă cu toate că ploua și sunt obosit și nu mă lasă inima să mă duc și totodată nici nu e lucru curat cu cobilița de la A.H. căci când am trecut pe lângă ea, mi-a venit miros de tutun și astăzi în ziua de Paști și chiar în zori de zi și pe vreme așa de grea, e imposibil să fie cineva în pădure.

Lucru hotărât că este post fix în preajma colibei, așteaptă să mă duc pe la ea, să-mi dea Hristos a înviat Securitatea.

Bănuiesc că ori a dat cineva de colibiță astă iarnă căci am făcut multă urmă pe zăpadă și tot în trecere am dat pe la colibă de am făcut foc și am stat câte o zi două. Să păzească până or înnebuni până la anul pe la Paști tot în coliba de la Arsița Haciumului să stea.

M-am coborât pe la Preluca Grofului în cracii prislofului, e zăpadă mare și nu e nici o urmă așa că trebuie să ocolesc prin Scoru din Cracii Prislofului m-am suit în cărarea Grofului și merg pe cărare. A început să ningă îi dau zor, am trecut iarăși pârâului Prislofului pe unde am trecut și ieri.

La ora 9 dimineața am ajuns cu Paștele la coliba Gruetul stâncii. Cum am ajuns am făcut foc și am mâncat și m-am culcat iar și am adormit până dimineața. Peste noapte am visat că m-a luat miliția într-o mașină, dar am scăpat și că soția mea mi-a ieșit înainte și mi-a spus că e bolnavă tare.
(…)

Astăzi am împlinit 4 ani de când sunt prigonit şi nu ştiu cum e viaţa liberă. La ora 10:30 am plecat spre Vicov să duc mai bine de jumătate din carnea de capră să o dau pe făină, vreau să mă duc la U.T. De la colibă am coborât pe drumul Prislopului şi am venit pe drum până la grădină, m-am suit în păr…. am trecut în Dealul Slateni şi fiind seară, am mâncat, mi-am făcut rugăciunile de seară şi când a înserat am plecat către sat.

Pe drumul din Criveţe peste toloaca, ca la o ½ oră după ce am înnoptat am ajuns la U.T., m-a primit cu bunăvoinţă, m-a dus în casă la căldură. Dar nefiind obişnuit cu căldura a început să mă doară capul, mi-a spus noutăţi, veşti şi încurajare, i-am dat carnea de capră şi în schimb mi-a dat 10 kg de făină, 5 ouă, o bucată de slănină, mâncare de drum, poame uscate şi cartofi aşa că am făcut o încărcătură de peste 20 kg.

La ora 24 am plecat de la U.T. Cum am ieşit de la el a început să plouă, e foarte întuneric, cad în gropi şi şanţuri, şi sec bălţile de apă în Criveţe am stat sub un brădănel, dar tot mă plouă, am plecat mai departe şi pe Dealul Babii am tras de am stat de ploaie la un bordei părăsit, într-un sopron şi m-am băgat într-o grămadă de gunoaie şi nu ştiu ce gângănii se suiau pe mine şi mă înţepau de parcă stau în furnicar.

Înspre ziuă a venit şi un dihor şi s-a cuibărit lângă mine, dar când m-a simţit a fugit speriat şi revoltat că i-am ocupat locuinţa. (…)

Oare de ce nu am fericirea sa trăiesc cel puțin în sat sau să mai am pe cineva cu mine, să nu fiu singur, să stau în pustiu împreună cu fiarele pădurii, să duc viața de pustnic la vârsta de 32 ani, să mă conformez regulilor partizanatului… greu de suportat?

Căci sunt foarte greu de imaginat toate lipsurile, suferința, durerea sufletescă și trupească căci nici bolnav n-am timp să fiu. Frigul, foamea, lipsa de îmbrăcăminte și toate cele ce are nevoie un om… pentru cine le suferi? (…)”

 

Sursa: Fundația Ion Gavrilă Ogoranu  reluată de https://www.timpul.md/ 

În data de 19 iulie 1956, Vasile Motrescu a fost  condamnat la moarte în contumacie prin sentinţa nr. 968 a Tribunalului Militar al Regiunii a 2-a Bucureşti, aflat în deplasare la Suceava.

Eroul luptei anticomuniste avea să fie prins în noaptea de 13/14 ianuarie 1958  în casa lui Gavril şi Valeria Sfichi,  gazdele sale ţărani penticostali din comuna Gălăneşti.

A fost executat la Botoşani, în data de 29 iulie 1958.

 

 

 

 

 

22/04/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: