Răsfoirea dosarelor Securității de la CNSAS poate provoca și hohote de râs

Arhiva comică a Securității

Carmen Chivu si Mihai Albu, cercetatori acreditati pe langa CNSAS, au publicat o lucrare dedicată Securitatii comuniste, o adevarată incursiune minuțios documentată în inima birocrației odioasei poliții politice românești, din care aflam detalii noi despre racolare si semnarea angajamentului de informator, despre motivele de deschidere si de inchidere a dosarelor de Securitate, dar si despre metodologia intocmirii si completarii acestora.

Interesante sunt si dezvaluirile cu privire la metodele de lucru ale agentilor-securiști din mediul cultural-literar, cinematografie si presa scrisa, sau studiile de caz din mediul bisericesc.

Simpaticele nume ale Răului

Arhivele Securității ascund nu numai uriase drame umane, ci si o doza apreciabila de haz. Desigur, nu umorul i-a interesat pe cei doi istorici in dosarele cercetate, dar ei au avut surpriza sa-l descopere in cele mai neasteptate locuri.

Intre filele îngălbenite pot fi detectate toate genurile de umor, de la cel involuntar (născut din ignoranța prețioasă a ofițerilor sau a delatorilor) și la cel de situație, până la anecdote elaborate, consemnate „la dosar” drept probe ale unui „comportament dușmănos”.

Din nefericire, un banc bun auzit de cine nu trebuie, a trimis mulți oameni după gratii.

Carmen Chivu si Mihai Albu nu au putut rămâne indiferenti la comicul unor nume conspirative. Un psiholog ar putea, probabil, spune multe despre personalitatea si frustrarile delatorilor care isi alegeau pseudonime ca: „Toporișca Nicu”, „Barosanul”, „Brutus”, „Jungla Tigru”, „Papion”, „Piramidon”, „Fulgerul Negru”, „Dușca”, „Vigilenta”, „Tacitus”, „Zacusca”, „Șarpe”, „Papuc”, „Mai cu moț”,”Lulu Le”, „Pilaf”, „Strâmbu”, „Marinarul”, „Papușoi Copt”, „Gripa”, „Mațe fripte” etc.

Chiar si locurile de intalnire aveau nume conspirative, de felul: „Loc dosnic”, „Loc ferit”, „Locul minunat”, „Loc infundat”, „Acolo unde noi”, sintagme sugerand clipe de trăiri amoroase sau mistere romantice.

Umorul involuntar

 

Angajamentele si notele informative ale delatorilor aflati în solda Securității conțin numeroase „perle” de un haz nebun.

„Subsemnatul F. Nascut la 1914, luna si ziua nu mai țin minte…” își incepea declarația un proaspăt racolat.

 

Un altul preciza ca este „văduv prin divorț”. Altul mărturisea un entuziasm debordant: „Ma angajez sa sprijin până la completa mea epuizare organele de Securitate…”

Limba de lemn a epocii, folosită intens și de multe ori impropriu, constituie o altă sursă de umor involuntar.

Un delator se indignează:

„Sus numitul despre care se spune ca este facator de minuni, cu care ocazie rapeste pretiosul timp al oamenilor muncii, pentru a se duce la el cu cate o durere sufletească sau trupească de a fi vindecați.

Astfel, prin naivitatea lor de țărani muncitori, care sunt înca si azi patrunși de acest spirit mistic, se lasa influentati de acest calugar care aduce o imensa propaganda asupra religiei, in randurile oamenilor redusi din punct de vedere ideologic si stiintific”.

Un anonim se plânge de un vecin incomod:

„Instalarea in noua locuinta, locotenent D. si-a facut-o printr-o betie strasnica. De-atunci chefurile, muzica si galagia se tin lant. In ultimul timp petrecerile se tin lant mai cu seama noptile. Nu ne intereseaza situatia familiara a altora, dar dorim sa avem liniste si exemple bune pentru copiii nostri, pentru a face din ei oameni folositori societății.”

Semnat: „Un vecin dornic de liniste in caminul sau si care iubește armata R.P.R.”

Nici teribilii ofiteri si anchetatori ai Securitatii nu se exprimau mai bine. Astazi, chiar si paranoia si excesul de zel care transpar din insemnarile lor pot parea amuzante. Atunci nu erau.

Iata cateva mostre:

„Subinginerul este in atentia organului nostru pentru relatii neoficiale cu cetateni straini si preocupari extraconfesionale pe teme de lupta contra stress-ului, fara a avea in acest sens aprobari ale organelor competente”.

Un alt ofițer nota: „A luat cu sine la Putna un corn din care a sunat. Va fi anchetat privitor la semnificatia ce a avut-o cornul pe care l-a luat cu sine la Putna, si ce rost a avut faptul ca el a sunat acolo din corn”.

Multe destine au fost, probabil, frante din cauza „vigilentei” imbecile care, astazi, ar provoca cel mult hohote de ras.

Un caz concret: o femeie a fost condamnata fiindca i-a scris fratelui ei, plecat în strainatate, sa-i trimita niste chiloti de perlon. Motivatia instantei: „a discreditat țara, cerand asemenea articol in strainatate”.

Nu doar ofițerii, ci si turnatorii dadeau uneori dovada de exces de zel, strecurand insinuari extrem de periculoase. Iata un exemplu:

„T. apreciaza cutremurul din 1977 ca pe un <<blestem pe capul bietei tari romanesti>>, dar era foarte grabit sa afle ce personalitati importante din aparatul de partid si de stat au decedat cu prilejul seismului”.

Comicul de interogatoriu, involuntar sau premeditat.

Pline de haz involuntar se dovedesc nu numai notele informative si rapoartele ofiterilor, ci si declaratiile unora dintre cei chemati la Securitate sa „dea cu subsemnatul”.

Iata un scurt fragment dintr-un proces-verbal de interogatoriu:

„- Cu ce scop a adus numitul M.T. pe numita C.M. la d-ta?

– A adus-o la mine pentru a cânta la pian, iar dupa o scurta perioada a ieșit la iveală ca numita a venit la mine cu scopul de a ma fraieri, prin sensul ca s-a indragostit de mine”.

Alteori, insa, „naivitatea” excesiva a celui interogat pare „jucată”, suspectul preferand probabil sa „faca pe prostul”, ca in exemplul urmator:

„– Cand v-ati inscris in Miscarea Legionară?

– In Miscarea Legionară n-am fost inscris niciodata.

– Cine v-a inscris?

– Neinscriindu-ma, nu m-a inscris nimeni”.

Autorul unei alte declaratii pare pur si simplu sa-i ia la misto pe anchetatori, fara ca acestia sa-si dea seama:

„Subsemnatul G.C., dupa ce am pacatuit grav impotriva clasei muncitoare, instigandu-mi colegii la revolta, in urma lectiei de educatie muncitoreasca pe care am primit-o, imi iau urmatoarele angajamente:

…Sa citesc cat mai mult pentru a-mi indrepta greselile educatiei vechi pe care am primit-o si sa-mi ridic nivelul politic pentru a putea interpreta in mod just toate actiunile mele, fiind astfel la adapost de greseli”.

 

Umorul, ca infractiune

O cu totul alta categorie de umor, extrem de bine documentata in arhivele Securitatii, este cea a bancurilor politice.In anii ’50, o anecdota, un calambur, o vorba cu doua sensuri putea sa ghilotineze un cap, sa curme o cariera.

Profesorul de economie Belu Zilber, un comunist ilegalist, avea mintea-brici si gura cam slobodă.

N-a dat atentie cine-l asculta atunci cand a spus ca clasa muncitoare nu mai are rabdare până ce tovarasul Gheorghiu-Dej isi va da bacalaureatul la liceul seral.

Pentru aceasta gluma nesabuita, Belu Zilber a petrecut 17 ani in inchisoare.

 

Desigur, nu orice anecdota „dușmănoasă” interceptată de urechile vigilente ale Securitatii se solda neaparat cu o condamnare.

Dar era, obligatoriu, notata cu meticulozitate la dosar. Românii erau constienți de asta. Cu atât mai mult bancurile politice devenisera un risc asumat și un gest de frondă. Nu au intarziat sa apara glume si pe aceasta tema. Consemnate, evident, in arhivele Securitatii.

Iata un exemplu:

„In Statele Unite, capitaliștii, ca sa nu se plictiseasca, se distreaza facand concursuri speciale de viteza: 10 mașini iau startul, una din ele are frâna defectă. In Anglia, zece oameni joaca <<ruleta ruseasca>>, toti duc revolverele la tampla si trag, numai un singur pistol are glont pe teava. In Romania, zece inși spun bancuri politice, unul din ei e turnator”.

Nici macar in perioada „deschiderii” din anii ’70, Securitatea nu a renunțat la obiceiul de a consemna, constiincios, infractiunile prin umor. Turnatorii ramasesera la fel de zelosi. Unul informa ca un amic obisnuieste sa spuna: „Pamantul este al aceluia care il munceste – dar recolta nu!”.

Altul pâra o colega de cancelarie, care ar fi spus, in septembrie 1975: „Va trebui sa invatam sa inotam pe spate fiindca, daca vin alte inundatii, vom fi nevoiti sa facem pluta, iar cu mainile sa aplaudam elicopterul prezidential”.

Tot o profesoara face obiectul unui alt denunt: „Permiteti-mi sa raportez, in legatura cu glumele tendentioase, profesoara M.A. mai scapa din cand in cand cate o astfel de gluma. In ziua de 22.10.1976 i-a explicat profesorului de muzica I. cum canta un surdo-mut melodia <<M-am nascut in Romania>>: isi da cu pumnii in cap”.

 

Intr-un alt document de arhiva citim: „S. informeaza ca A. i-a recitat lui N. (care a râs) versurile: <<As citi, dar n-am lumina/ As pleca, dar m-am benzina/ As manca, dar n-am mancare/ As muri, n-am lumanare>>”.

Bancuri la dosar

Bancurile erau vanate cu strasnicie de oamenii Securitatii. Informatorii le comunicau, solicitand in prealabil iertarea organului competent.

Dar erau ascultate si colportate chiar de securisti, intre ei.

Comedianul Mircea Crisan, dupa ce a ramas in strainatate, era ascultat la „Europa Libera” si bancurile lui erau imprimate de serviciile tehnice ale Securitatii.

L-am intrebat, odata, pe Mircea Crisan daca nu se teme de bratul lung al Securitatii. Mi-a raspuns zambind: „Nu fi prost, securistii ma apara sa nu mi se intample nimic rau, ei rad primii, li se pare ca e vorba de sefii lor. Si sunt satisfacuti”.

Inaintea unor alegeri, Mircea Crisan a lansat bancul: „Gata tovarasi, acum avem dreptul de a vorbi, nu e ca pe vremea burghezo-mosierimii cand toti se cacau in capul nostru. Acum avem gura”.

Spus la „Europa Libera”, bancul a inceput sa circule a doua zi in Romania. Sau bancul cu Elena Ceausescu care ii spune intr-o zi marelui carmaci: „Maiestate”. Ceausescu, incurcat, ii zice: „Ei, lasa, Leano, nici chiar asa…” Savanta ii raspunde: „Am vrut sa intreb daca <<mai e state>> pe care nu le-am vizitat”.

Informarile au curs o droaie. Arhivele Securitatii memoreaza sute si mii de bancuri.

Iata doar câteva:

 

Intrebat cu cine semanam noi, comunistii, un țigan raspunde: <<Cu Adam si Eva, pentru ca si ei umblau dezbracati. Si cu Cain si Abel, pentru ca si ei, desi frati, s-au omorat intre ei. Si cu cei trei crai de la Rasarit, care au mers dupa stea si au ajuns la iesle>>.

Un internat in Azilul de nebuni e intrebat:

 

– Dumneata de ce esti internat?

– Am vrut sa fug peste hotare.

– Pentru asa ceva se sta la inchisoare, nu la balamuc…

– Da, dar eu am vrut sa fug in Uniunea Sovietica.

– Tovarășe, de ce ai propus la ședinta de partid sa fim ocupati de chinezi?

 

– Sa va spun sincer? Va dati seama, ca sa ajunga la noi, cateva miliarde de chinezi marșaluind peste Uniunea Sovietica?

Un cetatean a spus ca seful Partidului este un mare idiot. Pentru aceasta a fost imediat arestat si condamnat la 25 ani si trei luni de inchisoare. Toata lumea se intreaba de ce a fost condamnat la 25 de ani si trei luni.

S-a aflat ca a primit trei luni pentru insulta adusa unui cetatean al R.S.R. si 25 de ani pentru divulgarea secretului de stat.

Hrusciov si Kennedy stau pe malul marii si fac plaja. Hrusciov citea „Capitalul” lui Karl Marx, iar Kennedy, Biblia. La un moment dat Hrusciov incepe sa râdă. Kennedy vrea sa stie de ce râde si Hrusciov ii arata ce scrie in carte: „Socialismul e groparul capitalismului”.

Dupa putin timp incepe sa râdă Kennedy. Intrebat de Hrusciov de ce râde, acesta ii arata ce e scris in Biblie: „Cine sapa groapa altuia cade el insusi in ea.

Nicolae Ceaușescu in vizita la Căminul Studențesc. Studentii, nemultumiti de cantina, cer sa li se mareasca indemnizatia. Se aproba cresterea de la 10 lei la 12 lei pe zi. Urmeaza vizita la o pușcarie, unde detinutii sunt si ei nemultumiti. Se aproba cresterea indemnizatiei de la 5 lei la 50 de lei.

Ion Gheorghe Maurer e revoltat si cere explicatii. Atunci Ceausescu ii zice: „Taci, nu fi prost, că noi studenti nu mai ajungem…

– Bulă, ce face tătal tau?

– E activist de partid.

 

– Si mama?

– Nici ea nu muncește.

Aceste anecdote si multe, multe altele, au fost atent culese si indosariate de harnicii slujbasi ai politiei politice. Nu pentru hazul lor, ci pentru potentialul incriminant.

Cei care le „raportau” aveau intotdeauna grija sa se „distanțeze” de asemenea atitudini „neprincipiale”și să își facă limpede dezaprobarea.

Tonul scortos si impersonal al notelor informative nu face decat sa sporeasca efectul comic:

„Tot S. informeaza ca acelasi A. a povestit despre inmânarea, tovarașei Elena Ceaușescu, a Premiului pentru cea mai buna agricultoare. Pentru că a arat o țară intreagă cu un singur bou”.

In loc de concluzii:

Marele epigramist român Păstorel Teodoreanu a sintetizat în numai câteva versuri ridicolul regimului comunist, care a terorizat decenii la rând acest popor, dar nu a reușit să-i  înfrângă spiritul:

Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?
Cine-i la academie şi-are 4 la chimie?
Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?
Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.

 

Publicitate

ROMÂNII AU UMOR ! (XXXV)

Am dat joi examenul de conducere. Am luat 8 din 10 ! Ceilalți doi au reușit să sară din fața mașinii și să se salveze.

Pfizer a anuntat ca va lansa si un vaccin impotriva AstraZeneca!

Între Delta și Omicron, tulpinile E.on și Engie mi se par cele mai periculoase…

Paradoxul în Romania este acela că factura la gaz s-a dublat din ianuarie, pentru că Putin a început războiul în februarie.

Sunt o persoană cu o situație economică stabilă – sunt mereu sărac !…

Legenda spune că odată cu vârsta vine și înțelepciunea. O altă legendă ne spune că de cele mai multe ori vârsta vine singură…

Faptul că meduzele au supraviețuit 650 de milioane de ani fără creier le dă speranță multor oameni !

Am 206 oase, 506 mușchi și vreo 50 de miliarde de celule. Cum să trezesc toate astea dimineața? Păi îmi trebuie timp măi nene !

Am observat că există 2 tipuri de persoane:

1.Cele care mă plac și,

2.Cele care nu au gusturi …

Un tip îi cumpără nevestei 20 de chiloți de aceeași culoare.
Ea, nervoasă, ii zice:
– De ce toți de aceeasi culoare ? Oamenii or să creadă că nu-mi schimb chiloții.
– Care oameni ?

Azi, la sală, am observat tipa asta superbă făcând diverse exerciții.
Văzând că mă uit în continuu la ea, s-a enervat și mi-a zis:
– M-am saturat sa vin aici și să văd numai perverși transpirați, salivând când se uită la mine !
După care și-a pus pe ea chiloții sutienul și fustița, și a plecat.

– Iubitule, se apropie Sfantul Valentin.
– Salută-l din partea mea!

 Bin Laden ajunge la poarta raiului și apare Sfantul Petru care ii zice:

-Tu nu cumva vrei sa intri?

Bin Laden îi raspunde:

– Cine a spus ca vreau să intru? Aveti 3 minute sa ieșiti!!!

Este adevărat ca in urma dezastrului de la Cernobil toată conducerea centralei atomoelectrice s-a sinucis?
– Da, în afara secretarului de partid, care nu a fost găsit acasa!

– Vii în weekend la mare?
– Nu pot, trebuie să merg la o nuntă, chiar dacă nu am chef.
– Hai fată, poate pleci mai devreme.
– Ok, arunc buchetul și vin.

Ieri, un procuror a lovit cu mașina zidul unei case.

Ancheta a stabilit ca zidul mirosea a alcool și venea de pe contra sens.

Gânduri grele

– Vreau să mă înrolez ca voluntar în armată.
– Câți ani aveți?
– 70.
– Cam bătrân pentru a fi soldat.
– Atunci înrolați-mă ca general.

Vegetarienii nu îmbătrânesc niciodată. Ei se ofilesc…

Știți cum ar fi fost dacă Adam și Eva ar fi fost chinezi?
Păi încă ar fi rămas în gradina Raiului, fiindcă ar fi ignorat mărul și ar fi mâncat șarpele!

Femeile bune nu trebuie căutate, ele trebuie luate de la imbecilii care nu le apreciază !

– Ce este un celibatar?
– Un barbat care a ratat ocazia de a face nefericită o femeie.

Scrierea corectă este „alcool” si nu „alcool”. Unii oameni pun primul „o” înaintea primului „o”, ceea ce este absolut greșit.

Din romanul Baltagul de M.Sadoveanu aflăm că văzând-o singură pe drum pe Vitoria Lipan, un țăran a avut impresia ca e nemăritată și s-a comportat în consecință.

Caut doamnă căreia să îi placă vara la sapă, nu la spa, cum am văzut scris greșit în alte anunțuri!

Orice femeie are nevoie de un bărbat, pentru că zilnic multe lucruri merg prost și nu poți da vina mereu pe soartă.

O soție își iubește mai mult soțul decât copiii. Aceștia pot fi lăsați noaptea la o vecină, pe când soțul, nu.

În România este imposibil să slăbești, atâta vreme cât toate relațiile încep cu mânca-ți-aș și se termină cu mânca-mi-ai !

Știți cum ar fi fost dacă Adam și Eva ar fi fost chinezi?
Păi încă ar fi rămas în gradina Raiului, fiindcă ar fi ignorat mărul și ar fi mâncat șarpele!

Să vă explic cum am să procedez ca să mă îmbogățesc: la fiecare leu câștigat, am să pun deoparte 1000 euro.

Sfaturile lui Topîrceanu pentru prevenirea epidemiilor

Un fragment din poezia lui George Topârceanu„Bacilul lui Koch”, recitată în premieră de către autor în 1928, la Iași, în cadrul Conferinței Societății pentru Profilaxia Tuberculozei.

Prea onorate doamne,
Distins auditor!
Subiectul odei mele e-atât de-ngrozitor
Că biata-mi Muză, albă de spaimă şi uimire,
Când i-am cerut concursul, în loc să mă inspire,
S-a dat pe lângă uşă, a pretextat ceva
Şi-a dispărut… adio! M-a părăsit aşa,
Cu călimara plină de noapte şi de proză.
E vorba de bacterii şi de tuberculoză,
E vorba de bacilul lui Koch…
Precum vedeţi,
Un subiect anume făcut pentru poeţi!
O, nu vă fie teamă… şi dracul este negru
Când stă să-l zugrăvească un iconar integru,
Dar… ici un pic de galben şi dincolo puţin
Albastru… şi pe gură o dungă de carmin, —
Cu toate c-adineaori părea insuportabil,
Din drac urât şi negru devine acceptabil.
(Dar nu fac oare zilnic cucoanele — şi ele —
Cam tot acelaşi lucru pe propria lor piele?
Ba fac aşa chiar domnii — de genul femeiesc…)
Bacilul despre care aş vrea să vă vorbesc
Se află-aici în sală… ştiu bine că m-ascultă,
Dar nu vrea să-şi trădeze prezenţa lui ocultă.
Intrarea n-a plătit-o fiindcă-i mititel,
Dar unde-i lume multă acolo e şi el!
Incognito ca regii şi nepoftit pătrunde
În orice fel de casă; îl întâlneşti oriunde:
În berării, pe stradă, la cinematograf;
Îi place să se joace cu alţi bacili în praf;
Se duce la plimbare cu trenul, cu tramvaiul,
Şi peste tot se ţine de bietul om ca scaiul,
În fabrică, la şcoală sau pe trotuar hai-hui, —
Dar peste tot îşi vede de-afacerile lui!
Îşi dă ades pe credit persoana lui culantă
Cu o scadenţă lungă, când nu e… galopantă,
Regia de tutunuri îi face mult rabat;
La băuturi spirtoase e cointeresat;
Din orice-abuz profită… La pândă, invizibil,
În lupta mare-a vieţii e mic, dar e teribil —
Şi chiar atunci când pare că doarme, e deştept,
La primării el este, , consilier de drept”
Şi, tare-n atmosfera comunelor urbane,
E cel mai mare duşman al speciei umane…

Prea onorate doamne!
Când ţin acest discurs,
Dac-aţi vedea că intră în sală-aici un urs,
N-aţi năvăli afară prin uşi şi prin ferestre
Utilizând cu toţii resursele pedestre?
De ce? Fiindcă-i mare şi foarte fioros…
Bacilul lui Koch însă e mai primejdios!
Dar fi’ndcă nu se vede şi fi’ndcă e prea mic,
Nu sperie pe nimeni…
Să judecăm un pic…
De-ar fi cât Himalaia ori numai cât aluna,
Când ştii că te omoară, mic-mare nu-i totuna?
Să-mi spuneţi dumneavostră: ce importanţă are
Când un tâlhar te-mpuşcă, dacă e mic sau mare?
O fi el mic, bacilul… da-i rău! Pe lângă el,
O biată matahală de urs e ca un miel.
Câţi oameni mor, de pildă, în fiecare ţară
Mâncaţi de urşi? Trei-patru…
Pe când această fiară,
Acest vrăjmaş de moarte al genului uman
Atacă şi distruge pe fiecare an
Nu zece, nu o sută… ci mii şi mii de vieţi,
Ci zeci de mii şi sute de mii de tinereţi „
Că judecându-l după isprăvile lui crunte
Şi după lăcomie, apare cât un munte!
Un monstru, un balaur încolăcit în spaţiu
Ce-nghite fără milă, înghite cu nesaţiu
Şi tot nu-i mai ajunge, tot nu mai e sătul…

*

Aţi întâlnit vreodată o plantă agresivă?
Văzut-aţi dumneavoastră o floare sau un pom
Să sară din grădină şi să se dea la om?
Ori aţi putea concepe vreun fel de ciupercuţă
Ce stă să se răpeadă, când nimeni n-o asmuţă?…
Dar, în sfârşit, s-admitem că scârba asta mică
Ar moşteni-n caracter ceva de la urzică
Nu prea importă regnul din care face parte
Cât mai cu seamă felul cum ştie să se poarte.
Distruge-n organisme ţesuturile vii;
Se instalează în trupuri firave de copii;
Îl poartă-n nas şi-n gură aproape-orice persoană.
Dar el preferă pieptul de fată diafană
(Deşi nu-i prea rezistă nici cei mai mari atleţi).
Şi — curios! — el are de mult pentru poeţi
Un fel de slăbiciune… s-ar zice că anume
Îi place să distrugă ce-i mai de preţ pe lume!…
De obicei, trăieşte la umbră. Scos la soare,
Devine melancolic şi, câteodată, moare.
Dar nu întotdeauna. Uscat ca o mumie,
Ades, de supărare, el cade-n letargie,
Devine colb, se-nalţă pe-un strat de aer moale,
Pluteşte-n atmosferă… şi dând mereu târcoale
În jurul nostru, iarăşi găseşte un cotlon
Şi căpătând viaţă — devine iar baston!
Savanţi-l studiază făcând din el culturi, —
Un fel de gelatină… un soi de răcituri
Pe care stau microbii ca-n sânul lui Avram
Şi se-nmulţesc acolo în voia lor…
Uitam!
El dragoste nu face. Cu omul în contrast,
Bacilul lui Koch este surprinzător de cast.
Dar cum se înmulţeşte atunci? Prin ce minune?
— Prin sciziparitate sau prin diviziune:
Se rupe-ntâi în două… apoi se face-n patru…
Şi-n nouă luni e-n stare să-ţi umple acest teatru
Cu fii, nepoţi, nepoate, şi socri mari, şi fraţi,
Şi veri, şi verişoare, şi cuscri, şi cumnaţi,
Că nici un fel de babă (de-a lor) n-ar fi în stare
Să-ţi spună a cui este şi câte neamuri are!

*

Prea onorate doamne!
Doar câteva cuvinte,
Şi-am isprăvit… (v-asigur că nu mi-am pus în minte
Să vă servesc bacilul lui Koch o noapte-ntreagă).
Cum toată lumea ştie, microbul se propagă
Prin aer, prin contactul cu un bolnav în casă,
Prin lapte şi prin carne de vacă ofticoasă, —
Dar mai ales sărutul, când cade pe-un teren
Prielnic, răspândeşte agentul patogen.
Deci n-ar fi rău, fiindcă prudenţa e de aur,
Să vă feriţi din calea acestui mic balaur
Şi orice om cuminte să cugete mai des
Că n-are nici o grabă şi nici un iteres
Să moară de ftizie…
Că poate să-şi aleagă o altă maladie [1]
Sau poate să-şi dea singur în cap c-o cărămidă,
În caz când existenţa îi pare insipidă;
Dar dacă-i place viaţa şi soarele, atunci
E bine să respecte aceste vechi porunci,
Pe care medicina de-un veac i le prescrie
Şi dumenalui se face mereu că nu le ştie:
Să nu stai toată ziua vârât cu nasu-n scripte,
Iar laptele şi carnea — să fie bine fripte.
În orice alimente şi-n orice băutură
Să puneţi acid fenic — nu mult: o picătură…
Şi cel puţin o dată la două săptămâni
Tot omul să se spele pe faţă şi pe mâini…
La poştă sau la gară (şi-n orice loc murdar)
E obligat tot omul să scuipe-n buzunar,
Că pe podea nu-i voie decât în caz de boală…
Iar când te duci la teatru sau intri în vreo şcoală
Şi aerul de-acolo îţi pare echivoc,
E mai recomandabil să nu respiri de loc…
Acei ce au bronşită sau tuse măgărească,
De semenii lor teferi grozav să se ferească!
Să nu-şi mai piardă noaptea cu lucruri nepermise,
Să ţină toată iarna ferestrele deschise
Iar vara să se ducă la aer, la Sinaia,
Să steie-nchişi în casă, c-afară-i udă ploaia…
Pe lângă asta-i bine, când suferi de-anemie,
Cu propria ta viaţă să faci economie.
De nu vrei ca la urmă să te trezeşti mofluz,
Evită surmenajul şi orice fel de-abuz,
Răreşte-o cu tutunul, mai lasă băutura!…
Iar dacă, din păcate, vrei să-ţi apropii gura
De epiderma unei persoane din elită, —
Oricât ar fi persoana accea de grăbită,
La locul ce urmează să fie sărutat
Să dai întâi c-o cârpă muiată-n sublimat.
Ori, ca să fiţi mai siguri de viaţă, eu vă zic:
Nu sărutaţi nici mână, nici gură, nici… nimic!

                         

  George Topîrceanu