Rolul serviciilor de spionaj maghiare în provocarea evenimentelor sângeroase de la Târgu Mureş din martie 1990 (II)

Continuarea articolului https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2022/06/03/rolul-serviciilor-de-spionaj-maghiare-in-provocarea-evenimentelor-sangeroase-de-la-targu-mures-din-martie-1990/ (I)

O tainică invazie armată

 ÁVO, securitatea maghiară, a acționat și în România, în anii 1989 – 1990. Implicarea informativă a ÁVO în România este atestată de documentele din Arhiva CNSAS și a fost recunoscută oficial de fostul prim-ministru al Ungariei din acea perioadă, Miklós Németh. Într-un interviu publicat la 30 ianuarie 2015, șeful guvernului maghiar a recunoscut că „a trimis agenți cu duzinile în România, după ce a venit la putere în noiembrie 1988. (…) Aceștia se ocupau și de culegerea de informații, lucrând în echipe mici.” 

Documentele publicate în cartea „ZORI ÎNSÂNGERATE” probează că agentura ÁVO, trimisă în România de guvernul cripto-comunist de la Budapesta, nu s-a limitat la culegerea de informații. Spionii comuniști unguri au inițiat și operațiuni de infiltrare a instituțiilor Statului Român, sesizate de Contraspionaj: „La oficiul P.T.T.R. nr. 3 din Tg.-Mureș, șeful stației de frecvență este ing. KOCSIS MARIKA, care în data de 20.03.1990 a fost surprinsă ascultând convorbiri telefonice la masa de verificare pe unde trec circuitele speciale ale M.Ap.N., M.I. și a Secției de informații a Județului Mureș.

Acum se ştie: evenimentele din martie 1990 din Târgu Mureş au fost premeditate şi provocate de Ungaria (2)

 

Tudor Păcurariu şi Florian Bichir valorifică, în cartea „Târgu Mureş 1990: Zori însângerate”, informaţiile conţinute de cele două volume ale Dosarului 091950 al CNSAS – contribuţia Biroului „B” (contraspionaj) de la Târgu Mureş la Buletinul Informativ – material elaborat zilnic pentru informarea principalilor factori de decizie ai statului român. Cartea e dedicată „ofiţerilor români, contraspioni şi antiterorişti care, năpăstuiţi de propriul Guvern, au ales să-şi facă datoria faţă de Patrie cum au putut mai bine, sub huiduielile gloatei isterizate”.

Articolul de față, semnat de jurnalistul Mihai Groza (https://informatiahr.ro/acum-se-stie-evenimentele-din-martie-1990-din-targu-mures-au-fost-premeditate-si-provocate-de-ungaria (2), sintetizează conţinutul unor pasaje importante ale cărţii, pentru ca cititorii să înţeleagă cu adevărat ce s-a întâmplat şi, eventual, să apeleze la sursa originală.

„De Paşti maghiarii vor bea sânge de român”

Imediat ce Mitterrand dăduse frâu liber în public atitudinii antiromâneşti, Szűrös a lansat ideea că toţi maghiarii de peste hotare sunt membri ai „marii naţiuni ungare”, iar radio Kossuth şi-a intensificat diabolizarea: românii sunt leneşi, parşivi, hoţi, mincinoşi, biserica ortodoxă este primitivă, pasivă, specifică unui popor incult, reluându-se ideea medievală a civilizatorului maghiar.

Au urmat zile fierbinţi în care contraspionii români din Tg Mureş, ostracizaţi de propriul guvern şi paralizaţi de neîncrederea propriului popor, transmit: un număr însemnat de români din Târgu Mureş au primit în cutiile poştale înscrisuri prin care li se punea în vedere în termeni categorici să părăsească oraşul împreună cu familiile; regizorul Hunyadi András a incitat actorii de la secţia maghiară să fie pregătiţi să săvârşească acţiuni, inclusiv cu vărsare de sânge, până la alungarea din Transilvania a tuturor românilor şi evreilor; Szász Etelka, de la Fabrica de mănuşi, afirma că „de Paşti maghiarii vor bea sânge de român”; medicii Bartha András şi Nagy Endre din Sovata instigă cetăţenii de etnie maghiară să solicite ca toţi românii din Sovata să părăsească localitatea; Benedek Imre, medic şi cadru universitar a spus că va preda doar cursuri în limba maghiară, iar Brassai Zoltán, şef lucrări la Facultatea de medicină, acceptă doar examinarea studenţilor maghiari; la Fabrica de medicamente şi Textila Mureş ajung în CFSN elemente anarhice cu antecedente penale, care solicită înlăturarea românilor din muncile de răspundere; personalul medical de naţionalitate maghiară din clinicile din Tg Mureş, având principali lideri pe Szabó Pál, Retecgi Károli, Szabó Árpád, Piros Fráncisc, Doczi Balázs, au refuzat acordarea de asistenţă medicală pacienţilor de origine etnică română, inclusiv celor care au suferit leziuni în zilele de 20-21 martie 1990; Asztalos Sándor, din cadrul atelierului de proiectare al Metalotehnicii a afirmat faţă de un coleg că „în curând voi românii vă veţi ruga în genunchi de noi maghiarii să nu vă omorâm chiar pe toţi”; învăţătorul Gábos Dezideriu din Albeşti a afirmat faţă de secretara şcolii că „lupta maghiarilor din România va continua, chiar dacă va fi nevoie să se recurgă la arme, până când ungurii vor învinge”; la Centrul de difuzare a cărţii Mureş au sosit 300 de volume din Ungaria, cu o prefaţă în care scrie: „maghiari, nu vă lăsaţi, nu fiţi laşi.

Cereţi autonomie, organizaţi-vă pentru că sunteţi o forţă. Pe acei care nu se raliază la această chemare, să-i desconsideraţi”; Bereczki Ana, revenită din Ungaria în Târnăveni însoţită de un grup de 12 tineri unguri care aveau arborate pe mijloacele de transport drapele ungureşti, difuzau materiale de propagandă antiromânească şi iredentistă; Kincses Mária Adrianne, fostă asistentă la IMF Tg. Mureş, a convocat tot personalul de etnie maghiară şi a propus predarea exclusiv în maghiară şi refacerea regiunii autonome maghiare. Maghiarii din familiile mixte au fost eliminaţi din şedinţă.

Nu mai insistăm, deoarece în majoritatea instituţiilor şi întreprinderilor se cerea eliminarea românilor şi interzicerea limbii române şi se făceau liste de epurare etnică, majoritatea iniţiatorilor afirmând că toate sunt posibile pentru că „Ungaria e cu noi”. Semnalul fusese dat chiar de Mátyás Szűrös.

Fiind imposibil să redăm în spaţiu mic logica analizelor din carte – unde se dovedeşte de pildă că nu e posibil să ataci aproape concomitent 39 de posturi de miliţie din localităţi îndepărtate unele de altele fără o coordonare profesionistă – ne vom opri doar asupra câtorva fapte demne să stârnească interesul.

Băieţii de la AVO, deghizaţi în reprezentanţi ai Crucii Roşii Mondiale

La Hotelul Intercontinental din Tg. Mureş a închiriat o cameră Crucea Roşie Mondială, dar s-a cazat şi un grup de membri ai organizaţiei Asklepios, care s-au declarat reprezentanţi ai aceleiaşi instituţii – de fapt, cetăţeni unguri care culegeau şi transmiteau în exterior informaţii despre acţiunile violente din 20 şi 21 martie. Informaţii şi dezinformări, precum ştirea că maşina reală a Crucii Roşii Mondiale a fost atacată şi echipajul omorât.

Sediul din Geneva al organizaţiei a dezminţit, afirmând că oamenii lor sunt în viaţă, în schimb reprezentanţii Asklepios nu au recunoaştere internaţională şi nici statut de funcţionari.

Erau băieţii de la AVO (fostul serviciu secret ungar), conectaţi cu angajaţi maghiari ai PTTR Mureş, care au fost surprinşi ascultând convorbiri tehnice la masa de verificare pe unde treceau circuitele speciale ale ministerelor de Interne şi al Apărării, precum şi ale Secţiei de Informaţii.

Autorii cărţii demonstrează că iniţiatorii şi comanditarii agresiunilor informativ-operative şi imagologice împotriva României sunt politicienii maghiari Gyula Horn şi Mátyás Szűrös, comunişti revopsiţi, ale căror legături cu spionajul sovietic erau de notorietate pentru contraspionii români.

Lor li se adaugă un alt personaj cu legături GRU (serviciul de spionaj militar al URSS) – generalul Ferenc Kárpáti. În partea română apare pe scenă Károly Király, cunoscut şi el ca agent sovietic. Secondat de Mihai Şora, (personaj eliminat concomitent cu Ana Pauker de la Ministerul de Externe pentru a nu mai avea acces la documente secrete), omul care, din poziţia de ministru al Învăţământului, a oficializat entuziast obiectivul hungarist al separării învăţământului pe criterii etnice în Transilvania.

Să nu uităm de colcăiala agenţilor GRU şi KGB din jurul lui Ion Iliescu: generalii Militaru, Vasile Ionel, Ştefan Kostyal, Cico Dumitrescu, Eftimescu, Logofătu etc., plus civilii în frunte cu Brucan, Alexandru Bârlădeanu etc.

Foarte interesant este că deşi cei care au activat ediţia a 4-a a planului aveau conexiuni sovietice, Gorbaciov respinsese ferm pretenţiile cuplului Horn-Szűrös privind Transilvania. Obiectivul lui era doar dărâmarea regimului ceauşist.

Pentru că s-au trezit fără un element de bază al Planul Virradat/Aurora zorilor – 4 pe care contau sută la sută, cei doi s-au răzbunat: au decis accelerarea retragerii trupelor sovietice din Ungaria, rechemarea studenţilor maghiari de la Moscova, au iniţiat demersuri pentru desfiinţarea Pactului de la Varşovia, chiar în vreme ce Sergiu Celac şi Stănculescu tratau trimiterea de studenţi români la Institutul de Relaţii Internaţionale şi Academia Frundze de la Moscova, iar România începea negocierea Tratatului Politic cu URSS. Kremlinul nu avea absolut nici un interes în destabilizarea regimului pro-sovietic al lui Iliescu şi accederea la putere a forţelor naţionaliste, dezvoltate prin Vatra Românească.

Agenţii sovietici erau interesaţi doar de tema RSS Moldovenească

Găsim în carte şi relatări ale contraspionilor despre activitatea „ziariştilor” sovietici prezenţi la evenimentele din martie 1990 din Tg. Mureş: doi buni vorbitori de română, dar care erau interesaţi doar dacă s-au scandat lozinci de adeziune cu RSS Moldovenească şi „dacă ungurii nu au cerut alipirea Ardealului de Ungaria în mod condiţionat de alipirea RSS Moldovenească la România”.

Limpede: cei care au iniţiat Planul Virradat/Aurora zorilor – 4 au apreciat cu totul eronat situaţia, nici poveste ca intenţiile maghiare să fie susţinute cu mână armată din răsărit: trupele Speţnaz, care punctaseră cu succes obiectivul Ceauşescu, tocmai se retrăgeau discret din România…

Vatra Românească nu putea fi creată de securişti, din moment ce era ţintă a ofiţerilor de informaţii

Apropo de Vatra Românească: întâlnim şi azi gazetari aiuriţi pe la televiziunile de bârfe susţinând că Uniunea Vatra Românească a fost creată de securişti şi că este vinovată de violenţele din martie 1990; ei, iată că documentele CNSAS arată indubitabil că Vatra Românească era ţintă a ofiţerilor de informaţii! Secţia de Informaţii Judeţeană Mureş (SIJ) primeşte ordin de la Bucureşti să „aibă în atenţie” Conferinţa UVR ce urma să aibă în municipiu, iar SIJ raportează:

„O atenţie prioritară s-a acordat prelucrării surselor de încredere, cu posibilităţi informative în acţiune, pentru a semnala din timp orice aspect de interes operativ… Concomitent, vor participa patru cadre de informaţii la lucrările conferinţei”.

Din informarea SIJ dinainte de Conferinţă constatăm că agenţii au nimerit primele trei nume care vor fi ulterior alese: Radu Ceontea, Ioan Sabău şi Vasile Ţîra. Întrucât unul din autorii cărţii (Tudor Păcuraru) este analist de informaţii, ne „traduce” mai în detaliu raportul: într-un oraş relativ mic, niciodată cadrele de informaţii nu participă direct la acţiuni; dacă au fost nevoiţi să trimită 4 cadre, înseamnă că, „la acel moment, în mediul Uniunii Vatra Românească nu exista un dispozitiv de surse secrete umane aflat în legătură cu SIJ Mureş”.

Deci unde naiba erau „miile de securişti” care au creat-o? Existau exclusiv în propaganda maghiară: radio Kossuth a fost primul care a acuzat Vatra Românească de violenţele din martie, iar intelectualii „unguri şi români” din Gyula, a doua zi după evenimente, prin acelaşi post, „precizau că acestea au fost provocate de foşti securişti şi legionari”; tot prin radio Kossuth agentul Király Károly (dulgher cu Şcoala Centrală a Comsomolului la Moscova) transmitea fake-news-ul că din UVR fac parte activişti, manişti, securişti şi legionari.

Foşti legionari erau, dar altundeva: SIJ Mureş transmitea că unul a ajuns preşedintele PSD Sergiu Cunescu din Târgu Mureş şi alţii sunt infiltraţi în organizaţia aceluiaşi partid din Câmpia Turzii. Agenţii le dădeau tuturor numele şi istoricul – dovadă că tema făcea parte din punctajul culegerii de informaţii – dar nu există în materialul informativ care stă la baza volumului nici un document care să ateste penetrarea UVR de legionari.

Faptul că Uniunea Vatra Românească e alcătuită din securişti şi legionari şi că este un pericol pentru democraţia românească se va regăsi în zeci de mii de propoziţii ale propagandei ungare, de dinlăuntrul şi din afara graniţelor; repetată la nesfârşit, această opinie aproape că s-a generalizat în 30 de ani, aşa că mulţi din cei care o folosesc şi astăzi nici măcar nu ştiu ale cui victime sunt.

Insistenţa obstinată a propagandei hungariste pe diabolizarea acestei uniuni trebuie luată ca o compensare a eşecului, a faptului că atunci, în martie 1990, Vatra Românească era unica formă de autoapărare a românilor, constituită ad-hoc într-un stat demantelat care habar nu avea ce se întâmplă cu adevărat în Ardeal, iar sutele sale de filiale au împiedicat, pentru multă vreme încă, materializarea unora din obiectivele şovinismului maghiar la nivel local.

Din ziua numirii lui Károly Király ca vicepreşedinte al CPUN, contraspionii români au tăcut mâlc

De ce nu se cunoşteau la Bucureşti detaliile necesare luării unor decizii corecte? Pentru că din ziua numirii de către naivul domn Iliescu a agentului sovieto-maghiar Károly Király ca vicepreşedinte al CPUN (funcţie echivalentă cu al doilea om în stat), contraspionii din Tg. Mureş au amuţit. N-au mai trimis nici o informaţie, conştienţi că ar fi parvenit trădătorului.

S-au mai transmis doar câteva note anodine în februarie 1990, când Király era la Budapesta pentru a se trata de leucemie (mai târziu s-a aflat că nu era bolnav: s-a dus acolo pentru a coordona cu serviciile secrete ungare viitoarele evenimente de la Tg. Mureş, pe care iniţiatorii le preconizau ca declanşatoare ale unui război civil în urma căruia Transilvania devenea teritoriu care trebuia pacificat prin forţe militare străine).

Elementul de noutate al Planului Virradat/Aurora zorilor – 4, faţă de primele 3 ediţii, este mixtul operativ: planurile sunt alcătuite după şablonul Aurora Zorilor, îmbunătăţite cu elemente luate din cultura sovietică de spionaj-subversiune, întrucât toţi ofiţerii care comandau AVO făcuseră şcoală la Academia Dzerjinski de pe lângă KGB.

De altfel, când Ungariei i-a revenit şefia Comitetului NATO de contraspionaj, a explodat un mare scandal internaţional, pentru că şeful Serviciului de securitate naţională ungar petrecuse 6 ani şi jumătate (mai mult decât facultatea de medicină!) la academia KGB şi tot acolo îşi făcuseră studiile directorul general al contraspionajului militar şi ofiţerii responsabili cu arhivele secrete.

Sütő András vorbea despre „pogrom” mult înainte de izbucnirea incidentelor

Înainte de final, un singur amănunt (din cele multe) care atestă premeditarea evenimentelor de la Târgu Mureş: la 20 martie, când românii şi maghiarii tocmai erau în conflict de stradă, la Televiziunea Ungară apare Sütő András, care denunţă „progromul” la care e supusă populaţia maghiară.

Scriitorul apare la tv frumos şi integru, pe când în realitate, la ora difuzării, Sütő era pe masa de operaţie, fiind rănit la ochi în seara precedentă.

Aşadar, interviul în care se vorbea accentuat şi convingător despre un „pogrom” fusese înregistrat cu câteva zile înainte, când în Târgu Mureş exista într-adevăr o mare tensiune, dar pe străzile municipiului era încă linişte şi pace.

În fine, cine vrea să-şi amintească incitările directe ale avocatului Kincses Előd (Fiţi vigilenţi, dacă armata nu-i cu voi, dezarmaţi-i!), ale lui Jakabffy Attila (Acum, pe ei, că suntem mulţi!), să afle câte ceva despre cei 10.000 de turişti maghiari veniţi într-o zi de marţi (?!) 20 martie, „la recreere” în România, despre cei 400 de la Bicske, despre cumpărarea ţiganilor şi compromiterea UDMR prin acţiunile AVO, despre dispariţia din reportajul lui Dorin Suciu a secvenţei în care „un detaşament de indivizi solizi, înarmaţi cu bâte scurte” au rupt cordonul de poliţişti care despărţea manifestanţii maghiari de cei români şi multe alte minunăţii.

Publicitate

Rolul serviciilor de spionaj maghiare în provocarea evenimentelor sângeroase de la Târgu Mureş din martie 1990 (I)

Publiciștii Tudor Păcurariu şi Florian Bichir valorifică, în cartea „Târgu Mureş 1990: Zori însângerate”, informaţiile conţinute de cele două volume ale Dosarului 091950 al CNSAS – contribuţia Biroului „B” (contraspionaj) de la Târgu Mureş la Buletinul Informativ – material elaborat zilnic pentru informarea principalilor factori de decizie ai statului român.

Cartea e dedicată „ofiţerilor români, contraspioni şi antiterorişti care, năpăstuiţi de propriul Guvern, au ales să-şi facă datoria faţă de Patrie cum au putut mai bine, sub huiduielile gloatei isterizate”.

Acum se ştie: evenimentele din martie 1990 din Târgu Mureş au fost premeditate şi provocate de Ungaria.

Planul Virradat/Aurora zorilor 1: 

Geneza

Pentru cei care n-au citit-o, lucrarea publiciștilor Tudor Păcurariu şi Florian Bichir dezvăluie – pe baza materialelor din Arhiva CNSAS – care au fost interesele din spatele scenei și cine a regizat violențele interetnice de acum 32 de ani. Informațiile culese, verificate și sintetizate de Biroul de Contraspionaj Mureș, așa cum apar ele în documente inedite, arată că incidentele au fost planificate și regizate de Securitatea comunistă ungară, ÁVO.

Comentând pe marginea faptelor relevate în această carte, jurnalistul Mihail GROZA, redactor șef al publicației  Informația Harghitei, consmnează faptul că, abia ajuns la putere în 1920, Horthy a cerut militarilor să pună la punct planul Virradat/Aurora zorilor. 

Numele a fost inspirat de – cităm – „o capodoperă a romantismului şovin”, respectiv poezia lui Petőfi Șandor, ”Viaţă sau moarte”:

„Tu sârbule, croatule, neamţule, slovacule, valahime/Ce tot muşcaţi pe maghiar? (…)/Nu sunteţi decât nişte corbi, corbi hulpavi şi scârboşi,/Dar maghiarul nu este încă un cadavru/Nu, pe Dumnezeul meu, nu!/Şi îşi va zugrăvi pe cer/ Aurora zorilor cu sângele vostru…”.

Concret, acesta prevedea ocuparea, în 1921, a oraşelor Viena şi Graz, alipirea lor la Ungaria şi un atac-surpriză peste frontiera româno-ungară consfinţită prin Tratatul de Pace de la Trianon.

Doar că, după vizita la Budapesta a Armatei Române în 1919, Ungaria nu mai avea practic forţă militară, deci ofiţerii nu prea aveau ce plan să facă, aşa că au pasat sarcina Secţiei IV, Spionaj-subversiune, care a propus următorul modus operandi: victimizarea Ungariei, activizarea mişcărilor iredente ale minorităţii maghiare, găsirea unui aliat în Răsărit (se avea în vedere armata contrarevoluţionarului rus alb Denikin) şi mituirea unei puteri din vest.

A fost aleasă Franţa, căreia i s-a oferit controlul asupra Căilor Ferate şi a unei mari părţi a industriei ungare, în schimbul susţinerii revendicărilor maghiare la Conferinţa de Pace şi înarmarea a 100.000 de militari unguri care să lupte, cică, cu bolşevicii.

Franţa n-a marşat, iar vechii ofiţeri maghiari proveniţi din armata chezaro-crăiască şi-au dat seama că la un raport militar de 1 la 15 în defavoarea lor n-au nici o şansă de a lua Transilvania de Nord, aşa că Planul Virradat/Aurora zorilor – 1 a fost încuiat în seifurile Secţiei IV, de unde l-au fotografiat agenţii SSI ai lui Mihail Moruzov – şi aşa s-au aflat cele de mai sus şi încă alte amănunte pitoreşti, care pot fi găsite în volumul despre care vorbim.

Planul Virradat/Aurora zorilor – 2:

O fantezie, raportul de forţe era 1 la 25

Spre finele anilor 1930 Ungaria avea 30.000 de militari, cât îi îngăduia Tratatul de Pace, un tratat de prietenie cu Italia fascistă şi un prim-ministru îndrăgostit de sintagma „Ungaria milenară”, pe contele Bethlen, la solicitarea căruia s-a elaborat Planul Virradat/Aurora zorilor – 2, care prevedea: ocuparea Slovaciei, a Croaţiei şi Sloveniei (parte din Iugoslavia deja), a Ucrainei Subcarpatice şi a întregii Transilvanii.

Cum Ungaria nu avea vânători de munte, Secţia IV – Spionaj-subversiune propunea blocarea defileelor şi trecătorilor cu unităţi maghiare de gherilă constituite pe teritoriul românesc. Pretextul pentru declanşarea agresiunii ar fi fost activizarea mişcării iredente a minorităţii maghiare din statele vizate, intrarea trupelor ungare „de stabilizare”, organizarea unui plebiscit în care populaţia să decidă autodeterminarea şi, apoi, alipirea la Ungaria.

Pentru pregătire au fost înfiinţate 4 posturi de propagandă radiofonică. Cel de la Nyíregyháza, destinat ţării noastre, era axat pe diabolizarea românilor, pe difuzarea de calomnii, injurii şi ameninţări pentru a descuraja rezistenţa populaţiei româneşti din Transilvania; se viza epurarea etnică sub sloganul „cu cât îi vom exclude dintre noi pe străinii care s-au strecurat în rândurile noastre, cu atât ne vom înţelege mai bine între noi” – idei cu care harghitenii au fost bombardaţi şi în 1989, inclusiv prin articole care înfierau căsătoriile mixte, care strică puritatea sângelui, la care se adăuga propaganda din bisericile catolice şi reformate, unde preoţii invocau de data aceasta puritatea ritului.

Raportul de forţe dintre Ungaria şi statele ce urmau a fi ciuntite era acum de 1 la 25 – asta ca să realizăm cât de realişti puteau fi politicienii maghiari. Ca atare şi Planul Virradat/Aurora zorilor – 2 a fost ascuns în seifurile Secţiei VI, de unde le-au sustras Agenţii Serviciului Secret de Informaţii român.

Organizarea de detaliu şi modul de acţiune al spionajului, contraspionajului şi serviciului de propagandă şi contrapropagandă ale Ungariei, dezvoltate în urma Planului Virradat/Aurora zorilor – 2 sunt descrise în detaliu în cartea „Spionajul maghiar în România. 1918-1940”, semnată Ioan Dumitru şi apărută în 1990 la Editura Concordia. Interogatoriile membrilor grupului de spionaj maghiar condus de Husznapi Kovács Zoltán confirmă faptul că unele dezvoltări teoretice din planul Virradat au prins viaţă efectivă.

Planul Virradat/Aurora zorilor – 3:

A fost finalizat fără ca Ungaria să tragă un singur cartuş

Pactul Hitler-Stalin este semnat la 23 august 1939. În aceeaşi zi Horthy ordonă şefului Marelui Stat Major actualizarea Planului Aurora zorilor. A treia ediţie a planului a fost prezentată guvernului ungar în decembrie 1939, în condiţiile în care trei din cerinţe erau deja realizate: angrenarea unui aliat din Răsărit, diabolizarea românilor prin propagandă radio, constituirea coloanei a 5-a în Transilvania.

Ca atare, compartimentului de spionaj-subversiune i s-a cerut să pregătească sabotarea infrastructurii critice din România, destabilizarea Armatei Române şi să vizeze familiile mixte (au fost listaţi 1.600 de funcţionari şi ofiţeri români care-şi întemeiaseră astfel de familii). Marea putere din vest nu mai trebuia cumpărată, Germania lui Hitler era dispusă să presteze pe gratis.

Când armata germană înainta spre Paris, Ungaria era interesată de un singur lucru: originalul Tratatului de la Trianon. În timpul evacuării Arhivei de Tratate din capitala franceză, un anume director, Louis de Robien, înclinat spre colaboraţionism, a predat fasciştilor originalul Tratatului, împreună cu alte acorduri şi protocoale dintre România, Franţa şi Marea Britanie. Având la vedere dovezile conlucrării României cu partea adversă, Hitler a pedepsit-o rapid, obligând-o să cedeze jumătate din Transilvania.

Şi astfel, prin conjunctura istoriei, Planul Virradat/Aurora zorilor – 3 s-a realizat parţial fără ca Ungaria să tragă un singur cartuş.

Specialiştii au identificat 18 puncte comune ale celor trei planuri Aurora Zorilor, între care se prenumără: găsirea unui aliat din Răsărit, cumpărarea unui aliat din Occident, activizarea iredentismului şi constituirea coloanei a 5-a, propagarea conceptelor de autodeterminare şi autonomie, constituirea de liste cu prieteni şi duşmani, epurarea etnică, nuclee teroriste şi de sabotaj, inventarea pretextului de agresiune, lansarea de ameninţări militare, încercarea de a introduce „observatori” care să instrumenteze un plebiscit, infiltrarea instituţiilor, influenţarea oamenilor politici din spaţiul vizat şi inducerea în eroare a celor străini etc.

E necesar să mai spunem că toate acestea s-au regăsit şi în evenimentele din 1989-1990? Dacă 18 elemente se repetă în 4 ediţii ale unui plan, cât de naiv poţi să fii pentru a spune că toate acestea sunt întâmplătoare?

Ce hram purtau iniţiatorii Planului Virradat/Aurora zorilor – 4:

Mátyás Szűrös, Gyula Horn, Ferenc Kárpáti – agenţi GRU şi KGB

În 1990 la conducerea Ungariei se aflau, în viziunea occidentală, doi „reformişti”: Szűrös Mátyás şi Gyula Horn. Dar presa occidentală a anilor 1960-80 s-a ocupat o leacă de dl Szűrös, constatând că: studiase la Moscova la un institut condus de un personaj celebru, Andrei Ianuarevici Vâşinski, fostul procuror general al URSS; în noiembrie 1956 a fost trimis, „cu epoleţii de locotenent sub veston”, la Szolnok, unde János Kádár avea nevoie de câţiva acoliţi pentru a reînfiinţa partidul comunist în Ungaria. „Mátyás Szűrös a fost un comunist care a avut o legătură mult mai lungă cu Uniunea Sovietică, chiar a lucrat la Departamentul Internaţional, unde a colaborat direct cu KGB şi cu serviciile de informaţii. Tot timpul” (Larry Watts).

Gyula Horn se născuse într-o familie de cominternişti şi a fost recrutat de GRU în 1954, cu prilejul studiilor în URSS. Chiar presa din Ungaria l-a deconspirat că a făcut parte din brigăzile în pufoaice, constituite de URSS ca forţă de represiune după înăbuşirea revoluţiei ungare din 1956. În mai 1989 cei doi au avut consultări la Moscova, unde li s-a trasat sarcina deschiderii pentru est-germani a frontierei cu Austria.

Ei au ridicat problema României, care cică ar avea arme nucleare care ameninţă Ungaria. Un alt leninist cu studii la Moscova, Kárpáti Ferenc, ministrul Apărării, cel care recunoştea mai târziu că trimitea „duzini de agenţi în România”, a măsluit „dovezile”.

Kárpáti coordona agentura de spionaj care acţiona împotriva României şi se întâlnea la Balaton cu generalul Stănculescu şi colonelul KGB de pe zona Est-Europeană ca să vorbească, după afirmaţiile fostului ministru român al Apărării (în volumul În sfârşit, adevărul! – convorbiri cu A. M. Stoenescu) despre soarta comunismului şi despre faptul că românii resping din principiu tot ce vine de la Moscova, şi, ca atare, va fi foarte greu să intre în România ideile lui Gorbaciov.

Sovieticii însă n-au pus botul la manipularea cu bomba atomică, iar în 2005 fostul secretar general al Tratatului de la Varşovia, I.P. Aboimov, a confirmat că „Ungaria voia ca noi să intervenim în România, fiindcă spera să soluţioneze astfel problema Transilvaniei”. Gorbaciov urmărea să-i potolească pe unguri şi a intermediat la Bucureşti o întâlnire Miklós Németh – Gyula Horn – Ceauşescu.

Maghiarii au fost extrem de agresivi, au pretins că Transilvania le aparţine şi că vor internaţionaliza problema. Horn a şi făcut-o, căci revenind de la Bucureşti a minţit de la obraz că oficiali români l-au informat că România va produce în curând rachete cu rază medie de acţiune, în presa occidentală apărând speculaţii că România pregăteşte un război nuclear cu vecinii.

Această temă de diabolizare era foarte eficientă în acele timpuri, aşa cum s-a dovedit şi în vremurile mai apropiate de noi, fiind folosită cu succes împotriva lui Saddam Hussein.

Un colaboraţionist nervos: François Mitterrand

Pentru Planul Virradat/Aurora zorilor – 4 găsirea unui aliat în Occident n-a fost o problemă: exista Francois Mitterrand, foarte supărat pe Ceauşescu, pentru că-i trimisese doar 62.000 de dolari pentru campania electorală.

Drept care, când a ajuns preşedinte, primul demnitar invitat la Paris a fost János Kádár şi prima vizită în străinătate a fost la Budapesta. Mitterand le promisese maghiarilor „schimbarea situaţiei”, iar azi se ştie cu certitudine că a intervenit pe lângă Mihail Gorbaciov, spunându-i că este de acord ca Transilvania să aparţină Ungariei.

Socialiştii îl numesc ultimul mare preşedinte al Franţei, deşi amănunte ale trecutului său dubios (rolul jucat în rândurile miliţiei colaboraţioniste franceze, presiuni asupra ministrului justiţiei pentru temporizarea cercetărilor asupra şefului poliţei regimului de la Vichy şi obturarea totală a anchetelor privind implicarea regimului colaboraţionist în holocaust etc.) i-au cam şters aura.

Oricum, fascismul său latent a erupt în comportamentul oribil faţă de România – şi decât cu aşa prieteni latini care-i imploră pe ruşi să sprijine luarea de către unguri a Transilvaniei, mai bine singuri şi cu duşmanul la poartă.

(Va urma)

NEOREVIZIONISMUL EXTREMIST MAGHIAR SUB STINDARDELE NATO ŞI ALE UNIUNII EUROPENE

Katalin Novak, aleasă în martie președinta Ungariei se află într-o vizită privată în România, fiind invitată sâmbătă la un eveniment cultural din Alba Iulia.

Katalin Novak va participa la dezvelirea statuii principelui Gabor Bethlen în centrul municipiului Alba Iulia.

Președinta Ungariei a făcut vineri, 20 mai, o vizită la Cluj-Napoca, unde s-a întâlnit cu liderul UDMR, vicepremierul guvernului României, Kelemen Hunor (foto).

Cu acest prilej, ea a declarat: „Astăzi m-am întâlnit cu Hunor Kelemen, Președintele RMDSZ ( rom.UDMR), Viceprim-ministru al României. În calitate de președinte al Ungariei, consider că este prioritatea mea să reprezint toți maghiarii, deoarece nu contează pentru mine dacă cineva locuiește în interiorul sau peste graniță. Ungurii sunt maghiari, punct”, a scris Katalin Novak pe Facebook.

Novák Katalin

Kelemen Hunorral, az RMDSZ elnökével, Románia miniszterelnök-helyettesével találkoztam ma. Köztársasági elnökként kiemelt feladatomnak tartom az összmagyarság képviseletét, így számomra nincs különbség a tekintetben, hogy valaki határon innen vagy túl él. A magyar az magyar, s pont.
———

Today I met with Hunor Kelemen, President of RMDSZ, Deputy Prime Minister of Romania. As the President of Hungary, I consider it my priority to represent all Hungarians, as it makes no difference to me whether someone lives inside or across the border. Hungarians are Hungarians, period.

Reacția MAE al României:

Un stat nu poate să își aroge drepturi de orice fel în raport cu cetățenii altui stat. Ca urmare a mesajului prin care Katalin Novak și-a asumat calitatea de reprezentant al tuturor maghiarilor, indiferent că aceștia locuiesc în interiorul sau în exteriorul granițelor Ungariei, Ministerul de Externe l-a contactat imediat pe ambasadorul Ungariei în România și i-a transmis „preocuparea părții române față de declarația de mai sus”.
Astfel, în măsura în care declarațiile Președintelui Ungariei, aflată în vizită privată în România, se referă și la cetățenii români de etnie maghiară, este de subliniat că, potrivit dreptului internațional, un stat nu poate să își aroge drepturi de orice fel în raport cu cetățenii altui stat.
„În plus, responsabilitatea primară pentru respectarea drepturilor identitare (etnice, culturale, religioase, lingvistice) ale cetățenilor români de etnie maghiară revine României, ca stat de cetățenie, Ungaria, ca stat înrudit, având cel mult un interes în consolidarea legăturilor culturale”, a precizat ministerul condus de ministrul Bogdan Aurescu.
În sprijinul acestor afirmații, MAE a invocat Raportul din 2001 al Comisiei de la Veneția privind tratatementul preferential acordat minorităților naționale de statul înrudit, și Declarația din 2001 a Înaltului Comisar pentru Minorități Naționale al OSCE intitulată Suveranitate, responsabilitate și minorități naționale.
„Prin urmare, astfel de declarații nu corespund standardelor europene în materie și nici spiritului Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre România și Republica Ungară (semnat la Timișoara, la 16 septembrie 1996) și Declaraţiei de Parteneriat Strategic dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare pentru Europa secolului XXI (adoptată la Budapesta, la 29 noiembrie 2002), în acest an fiind marcate două decenii de la adoptarea acesteia”, se arată în comunicatul MAE.

* * *

Astăzi, Ungaria, membră a Uniunii Europene, îşi reiterează politica extremist-revizionistă, adaptând-o noilor realităţi. În ultimii ani, unii dintre „teoreticienii“ revizionismului ungar au renunţat la promovarea unor revendicări teritoriale directe, conştienţi de imposibilitatea realizării lor, apelând la forme indirecte, dar nu lipsite de subtilitate.

După aderarea Ungariei şi a României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi integrarea în Uniunea Europeană, neorevizioniştii unguri au operat adaptări de strategie şi tactică, transferând partea de acţiune, în contradicţie vădită cu ideea europeană, pe seama unora dintre organizaţiile revizioniste extremiste ori cu caracter paramilitar, dintre care pot fi menţionate: “Garda Maghiară”, ”Noua Gardă Maghiară”, “Legiunea Secuiască”, “Descălecarea 2000”, “Mişcarea de Ungaria a Tineretului”, “Tinerii Maghiari Uniţi”, “Societatea Trianon”.

Spre deosebire de perioada interbelică, „ideologii“ revizionis­mului ungar nu mai enunţă, explicit şi agresiv, pretenţia de a anexa Transilvania în virtutea unui aşa-zis drept istoric, dar într-o măsură mai mare decât în trecut fac caz de aşa-zisa nerespectare a dreptului maghiarilor din România, punând un accent deosebit pe necesitatea acordării autonomiei, autodeterminării şi autoguvernării, mai nou şi mai curajos, autonomia teritorială a aşa-zisului Ţinut Secuiesc.

Se ridică fireasca întrebare dacă naţionalism-iredentismul, revizionismul şi tendinţele separatist-autonomiste maghiare îşi găsesc motivaţia în anume trăsături specifice psihologiei naţiunii şi poporului ungar? Componentele psihologice şi caracterologice proprii gândirii şi mentalităţii ungureşti nu pot şi nu trebuie ignorate din analizele şi judecăţile de valoare referitoare la politica naţionalist-şovină, revizionistă maghiară, având în vedere că:

• De aproape două secole, dacă nu chiar mai bine, vecinilor noştri unguri (şi concetăţenilor noştri de etnie maghiară) li s‑a inoculat spiritul superiorităţii de rasă şi naţiune.
• Li s-a vorbit – mai ales de către Biserica catolică – despre misiunea lor „civilizatoare“ în această parte a Europei.
• De peste 150 de ani, şcoala, biserica, istoriografia, mass-media etc. au sădit în sufletul ungurilor sentimentul de naţiune dominantă şi dominatoare, le-a insuflat ideea de stăpâni ai unor teritorii aflate, cândva, în evul mediu, sub dominaţia ori în orbita Budei.

Astfel, în psihologia colectivă şi în ideologia etnosului ungar s‑a întipărit – aproape ca o a doua natură – obsesia „menirii“ şi „obligaţiei“ de a menţine ori de a reface, prin orice mijloace, acea ficţiune istorică a „Ungariei Mari“, care a fascinat şi continuă să fascineze de câteva generaţii spiritualitatea ungurească.

Constantă a mentalităţilor claselor conducătoare ungare, ideea superiorităţii şi dreptului asupra teritoriilor cucerite în timp de regii arpadieni sau angevini era puternic înrădăcinată în conştiinţa colectivă a poporului ungar. Ea a apărut şi s-a manifestat indiferent de concepţiile politice, de locul ocupat în spectrul politic, atât în Ungaria, cât şi în diasporă, accentuându-se pe măsură ce trecea timpul, astfel încât „ar fi bine să nu cădem în aceeaşi greşeală comisă până în preziua Dictatului de la Viena (30 august 1940), când, deşi cunoşteam uneltirile întreprinse împotriva ţării noastre, am aşteptat nepregătiţi ziua fatală în care conducerea de atunci a României, timorată şi derutată, a recunoscut sentinţa criminală“ impusă de Germania hitleristă şi Italia fascistă.

Şi totuşi, dincolo de resorturile psihologice, dincolo de „argumentele“ şi „justificările“ izvorâte din interpretarea tendenţioasă a istoriei, dincolo de folosirea cu rea-credinţă a instrumentarului sociologiei, psihosociologiei şi etnosociologiei, dincolo de eforturile susţinute de a drapa naţionalismul, şovinismul, iredentismul, revizionismul în faldurile acestei idei a „Ungariei Mari“, politica promovată de Budapesta, de minoritatea maghiară din România ori de emigraţia maghiară faţă de ţara noastră îşi găseşte şi o motivaţie – mai prozaică, e drept – bazată pe considerente geopolitice şi economice, între care menţionăm:

• Ungaria (93.030 kmp) a deţinut în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), pe lângă importante teritorii locuite de slovaci, sârbi, croaţi, sloveni, şi teritoriul de peste 101.000 kmp al Transilvaniei.
• Bogăţiile solului – terenurile arabile din Podişul Transil­vaniei, Câmpia de vest şi Banat, densa reţea hidrografică, pădurile etc. – şi subsolului transilvan – gazele naturale din judeţele Mureş şi Sibiu (în primul rând, gazul metan, unul dintre cele mai pure din lume – concentraţia de metan ajunge la 99%), cărbunele (brun în judeţele Braşov, Cluj, Hunedoara, Sălaj; huila în judeţul Hunedoara; lignitul în judeţele Bihor, Sălaj, Covasna), manganul, minereurile feroase şi neferoase (exploatate în Banat, judeţul Cluj, în perimetrul Munţilor Apuseni, Poiana Ruscăi şi Pădurea Craiului, în Maramureş şi în alte locuri) – diversificata reţea de căi rutiere şi feroviare, gradul ridicat de urbanizare al localităţilor, toate acestea constituie o atracţie irezistibilă a Ungariei pentru spaţiul intracarpatic.
• Infrastructura industrială creată în Transilvania (la Braşov, Timişoara, Hunedoara, Reşiţa, Arad, Cluj, Târgu Mureş, Sibiu, Mediaş, Baia Mare, Satu Mare, Oradea, Făgăraş) constituie un alt factor motivaţional al Ungarirei, care vede aici un însemnat potenţial economic.
• altă motivaţie a politicii naţionalist-revizioniste ungureşti şi a interesului pentru spaţiul intracarpatic îşi poate găsi explicaţia în deosebitul rol strategic de apărare oferit de lanţul muntos al Carpaţilor care înconjoară Transilvania, lanţ ce reprezintă o barieră naturală greu de trecut dinspre est spre vest.

Raffay Ernő, într-un articol apărut în „Magyar Fórum“ susţine cu tărie că „[…] obiectivele maghiarimii trebuie să fie redobândirea teritoriilor noastre, modificarea frontierelor“.

În ceea ce priveşte eventualele reanexări teritoriale, acelaşi autor apreciază că „guvernele ungare din anii ’90 au irosit, au lăsat neexploatate posibilităţi existente “.

În opinia sa, „[…] procesul de dezmembrare a Iugoslaviei şi Cehoslovaciei a purtat în sine o mare posibilitate de a redobândi măcar o parte din drepturile noastre. […] 75 de ani au fost suficienţi ca timp de toleranţă.

Tocmai de aceea, obiectivele maghiarilor trebuie să fie redobândirea teritoriilor noastre de baştină, modificarea frontierelor “.

Tocmai pentru realizarea acestui scop acţionează, atât în planul operaţiunilor speciale secrete, cât şi făţiş – în forme legale, ori împotriva legii – noile organizaţii ale frontului neorevizionist.

Din varii motive,  autoritatile române  – cu cateva excepţii singulare – au evitat sistematic o interpretare şi aplicare “stricto sensu” a legilor sfidate de militanţii radicali ori de extremiştii  maghiari.

Frontul neorevizionist maghiar din România

La 25 decembrie 1989, în plină desfăşurare a evenimentelor asociate afirmării noii puteri, a fost anunţată constituirea Uniunii Democratice a Maghiarilor din România. Era prima expresie a dreptului la liberă asociere, exercitat după abolirea puterii totalitare a Partidului Comunist.

Noua formaţiune politică, în fapt un “front al mai multor orientări ideologice”, nu a apărut pe un teren nepregătit. Szűrös Mátyás, fondatorul doctrinei panma­ghiare, avusese contacte cu Domokos Géza, primul preşedinte al U.D.M.R. şi cu alte figuri reprezentative ale maghiarilor din România, între care: Sütő András, Fazekas János, Kányádi Sándor, Szabó T. Attila ş.a.

De la Budapesta, în spiritul doctrinei panhungariste, Antall József, şeful primului guvern maghiar rezultat după alegeri libere, a dat semnalul: “Doresc să fiu prim-ministrul celor 15 milioane de unguri din lume !”

Prim-ministrul Guvernului Slovaciei a replicat prompt: “cetăţenii de origine maghiară ai Slovaciei îşi au propriul prim-ministru, acela al Slovaciei“. De la Bucureşti, nu se ştie, încă, dacă s-a luat vreo atitudine.

Iniţial, U.D.M.R. nu a făcut referiri publice la autonomia teritorială a comunităţii maghiare din România, acest obiectiv al neorevizionismului maghiar fiind asumat, până la apariţia orientărilor ideologice şi a organizaţiilor “rivale”, de către asociaţiile neorevizioniste din Ungaria, conduse de maghiari din România.

Aşa, de exemplu, Tőkés László şi Sütő András au fondat şi condus “Societatea Pro Transilvania “, cu sediul la Budapesta, dar cu centrul de greutate al activităţii în România.

Premergător integrării României în Uniunea Europeană, începând din a doua jumătate a anului 2006, odată cu perspectiva înregistrării Uniunii Civice Maghiare ca partid politic, U.D.M.R. se radicalizează şi devine exponenta publică a revendicării autonomiei pe criterii etnice şi a declarării limbii maghiare ca limbă oficială în zonele locuite şi de cetăţenii români de naţionalitate maghiară.

În septembrie 2006, după Adunarea Naţională a Secuilor, Markó Béla a anunţat, la 23 septembrie 2006, la Miercurea Ciuc, constituirea Uniunii pentru Ţinutul Secuiesc, alcătuită din consiliile locale din zonă, declarând că U.D.M.R. are în vedere şi un referendum pentru autonomie.

Numărul secuilor din România variază, după diferitele surse, între 150 şi 831 persoane, ceea ce este de natură să demaşte o diversiune şi nu numai atât. Pentru ca organizaţiile politice prin care reprezentanţii ungurilor au acces la privilegiile puterii să nu fie, cel puţin direct, implicate în atentate la adresa Constituţiei României, neorevizioniştii şi extremiştii dreptei maghiare se folosesc de “secui” şi de “Ţinutul Secuiesc”, ca de un simbol.

Declaraţia liderului U.D.M.R. a atras imediat reacţiile vehe­mente ale partidelor politice, mai puţin ale Partidului Naţional Liberal, care guverna cu Markó Béla ca viceprim-ministru.

Tot mai frecventele derapaje anticonstituţionale ale U.D.M.R., dar mai ales escaladarea provocărilor naţionalist-separatiste ale coloanei a V-a a internaţionalei neorevizioniste, a determinat reacţii energice, dar nu şi suficiente luări de poziţie în Parlamentul României

Pe fondul nepermisei toleranţe a autorităţilor, Garda Maghiară – a cărei simbolistică are puternice conotaţii care fac trimitere la regimul nazist, aşa cum este ea prezentată pe site-ul oficial al organizaţiei – şi-a sporit interesul faţă de Transilvania.

Tabăra organizată de asociaţia Tineretul Maghiar din Ardeal (Erdélyi Magyar Ifjak – EMI) a constituit un bun prilej pentru liderul organizaţiei extremiste „Garda Maghiară” de la Budapesta, Vona Gábor, pentru a-şi afirma viziunea cu privire la Transilvania. Reluând placa revizuirii Tratatului de la Trianon, Vona Gábor şi-a mascat discursul, dar a afirmat, totuşi, tranşant că „întreaga naţiune maghiară se va trezi pentru a se uni din nou”.

 Foto: Vona Gábor, liderul Jobbik şi al Gărzii Maghiare : „Maghiarii şi rromii se pot uni atunci când este vorba  de «duşmanul comun» din Transilvania”.

Asemenea declaraţii avertizează asupra unor grave şi pericu­loase surprize. Cine poate fi duşmanul comun din Transilvania şi cum se va lupta împotriva lui?

Un caz în care s-a dispus interdicţia temporară a prezenţei în România este cel al lui Bayer Zsolt (n. 1963, Budapesta), membru fondator al Partidului FIDESZ, jurnalist în presa scrisă şi în televiziune – realizator al serialului de 65 de episoade „1100 de ani în centrul Europei”– şi autor al mai multor volume cu tematică naţionalistă ungară.

Mediatizator fervent al radicalilor maghiari reuniţi în „Uniunea Civică Maghiară”, „Consiliul Naţional Secuiesc” şi „Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania”, Bayer Zsolt s-a consacrat turismului propagandistic neorevizionist în țara noastră, promovând în adunările publice ale organizaţiilor menţionate un discurs radical-extremist, cu atacuri directe şi virulente la adresa Constituţiei României.

Aceste teze, afirmate de-a lungul multor decenii, au creat şi un sistem de reflexe ce au influenţat sever evoluţia şi comporta­mentul oamenilor de naţionalitate maghiară, pentru care – oriunde s‑ar afla, raporturile cu „ţara“ înseamnă în toate împrejurările raporturi de subordonare faţă de Budapesta şi de dominaţie spre ţările în care trăiesc ca minoritari.

 Legat de aceste raporturi sunt dirijate în aceeaşi direcţie şi activităţile religioase, economice, culturale etc.

Argumente „istorice“, provenite din arsenalul imperialismului ungar: „Transilvania după anul 896 şi până la 1918 a constituit totdeauna o unitate indivizibilă, fiind o parte organică a Ungariei istorice; abia între 1920 şi 1940 a fost integrată în România Mare“, declara Bajcsy-Zsilinszky Endre, un politician naţionalist radical ungur din perioada interbelică.

Afirmaţia este evident falsă, deoarece Transilvania nu a aparţinut Ungariei decât între anii 1867-1918, în perioada dualismului austro-ungar, iar Ardealul de nord , ca efect al Dictatului de la Viena din 30 august 1940,a fost ocupat până la 25 octombrie 1944.

Pentru a diminua până la anulare argumentul numeric, cel al naţiunii majoritare, şi a minimaliza principiul wilsonian – dreptul naţiunii celei mai numeroase din Transilvania de a-şi decide soarta – revizionismul recurge la argumente abstracte, ca de exemplu: „Transilvania este incomparabil mai mult şi altceva decât simplul amestec de atâţia unguri, atâţia români şi atâţia germani“.

La acest argument subscrie şi Göncz Árpad, fost preşedinte al Ungariei, care, referindu-se la populaţie, are în vedere „toţi fiii Ardealului, întrucât calităţile într‑adevăr ungare şi umane ale Ardealului s-au format în cursul istoriei în aşa fel, încât în sufletul fiilor Ardealului unitatea Statului ungar nu a pierdut nimic din realitatea sa istorică“

În privinţa românilor din Transilvania, revizionismul ungar propagă aserţiuni de genul: „infiltrarea românilor rămaşi sub stăpânirea otomană în Balcani – dar şi în Moldova şi Muntenia – are un caracter categoric antiungar. Infiltrarea a luat proporţii considerabile în sec. XVIII şi se leagă de dorinţa Vienei, transformată într-o tendinţă instituţionalizată, ca numărul ungurilor şi secuilor să fie redus în Transilvania cu orice preţ, pentru a-i transforma pe aceştia în populaţie minoritară…“

.

De această „manevră“, de a schimba raportul numeric dintre români şi unguri în Transilvania, aveau să se folosească politicienii, întrucât „înfiinţarea României Mari s-a putut realiza sub conduce­rea mult talentatului escroc internaţional care a fost Ion Brătianu“, în timp ce „existenţa europeană milenară“ a Ungariei istorice reprezintă „o misiune înaltă, o misiune care trebuie asumată şi în viitor, aceasta fiind impusă de situaţia internaţională a Ungariei şi de importanţa ei inalterabilă“.

În viziunea revizioniştilor unguri, o asemenea „misiune înaltă“ nu va putea fi alterată nici de „marea majoritate“ românească din Transilvania, ce se compune din „urmaşii acelora care în secolele XVII-XVIII s-au infiltrat ca refugiaţi în Ţara Sfântului Rege Ştefan, unde au fost primiţi cu generozitate, oferindu-li-se adăpost, deşi ei (românii) nu se puteau lăuda nici cu valori culturale, nici cu capacitatea de a organiza un stat şi nu erau susţinuţi nici de eforturi istorice ori de darul de a putea fi utili“.

În aceeaşi viziune, înfăptuirea României Mari a fost facilitată de „ciuma epocii noastre“ adică de „principiul majorităţii etnice“.

Din perspectiva fostelor naţionalităţi din Ungaria Mare (români, slovaci, sârbi, ruteni etc.), existenţa imperiului ungar a depins de folosirea severă a puterii şi de controlul exercitat asupra tuturor domeniilor sociale, fără vreo excepţie. Dar hungarismul mistifică istoria (cum se vede) şi îşi susţine propriul cult prin propagandă, considerându-se abilitat să fie stăpânul absolut al istoriei.

Cu o asemenea funcţiune şi încărcătură teoretică, hungarismul nu consideră posibilă nicio alianţă cu românii.

Ca încheiere la întrebarea „Alianţă sau revizuire teritorială“, îl vom cita pe David Prodan:

„Acel orgoliu al poporului maghiar, al culturii şi civilizaţiei sale, orgoliu cultivat cu o consecvenţă de invidiat, pornind de la înalta intelectualitate şi clasele diriguitoare şi coborând până la cetăţeanul de rând, un orgoliu care nu-şi găseşte termen de comparaţie poate la niciun alt popor din Europa.

O ură deosebită faţă de poporul român înainte de toate, primul în ierarhia resentimentelor sale. Urăsc neîmpăcat însăşi existenţa noastră. Singur poporul maghiar e dotat cu toate virtuţile în această parte de lume şi de-a lungul secolelor e singurul dedicat ingratei opere de civilizare. Concluzia se impune: el e singurul chemat să domine în această parte a Europei, el singur putând avea misiunea de a face operă civilizatoare printre aceste popoare“.

În această situaţie, şi ţinând cont de evenimentele de la Târgu Mureş din martie 1990, românii, indiferent de opţiunile şi simpatiile lor politice, ar trebui să fie conştienţi că ţara noastră se găseşte din nou, ca şi în vara anului 1940, într-o zonă geopolitică în care frontierele au devenit foarte fluide.

Chiar dacă atât România, cât şi Ungaria fac parte din Alianţa Nord-Atlantică şi din Uniunea Europeană, situaţia de la frontierele de nord-est este deosebit de complexă şi periculoasă, îndeosebi după ce Kremlinul a reacţionat la declaraţiile unor personalităţi politice româneşti în legătură cu posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România.

În disonanţă cu acest deziderat românesc, imediat după anul 1990, în Germania au apărut idei şi preocupări teoretice care încearcă să „convingă popoarele Europei de binefacerile redimensionării statelor“.

Între ideologii „noii ordini germane“, o figură aparte o reprezintă profesorul Leopold Kohr care, în volumul „Prăbuşirea Naţiunilor“, susţine ideea conform căreia „toate problemele lumii vor fi rezolvate, dacă statele vor fi divizate în stătuleţe mai mici“.

 

Ar fi foarte interesant dacă renumitul profesor ar recomanda, în cunoştinţă de cauză, această formulă consacrată şi Germaniei, care ar trebui împărţită în numeroase „landuri mici şi frumoase“.

Aurel I. Rogojan

Documentar realizat pe baza lucrărilor:„Fereastra serviciilor secrete. România în jocul strategiilor geopolitice mondiale”, autor Aurel I. Rogojan, Editura Compania , 2011 şi ”Spionajul şi extremismul ungar în România”, autori Aurel I. Rogojan şi Traian -Valentin Poncea, Editura Proema, Baia Mare, 2010 (nedifuzată)

Sursa: Ziaristi Online