CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

HUȚULII ȘI STATUL LOR EFEMER DIN VECINĂTATEA ROMÂNIEI


 
Patria huțanilor trebuie căutata in Muntii Pocuției, de unde apoi ei se lățiră și asupra Muntilor Bucovinei. Acestia adaposteau o populatie română foarte rară. Astfel, ei se strecurara peste hotar, azi unul, mâine altul, până ce numarul lor spori la cateva mii de familii…

Ion Nistor

În perioada 1917-1920, pe teritoriile care aparținusera fostului Imperiu Austro-Ungar, au luat ființă cateva state ucrainene efemere: Republica Ucrainei Occidentale, Hatmanatul, Directoratul si Republica Sovietica Socialista Ucraineana pro-bolșevică și Republica Huțula.

Republica Huțulă (Гуцульська республіка) a fost un stat efemer care a  aparut in timpul dezmembrării Imperiului Austro-Ungar, o republica proclamată la 8 ianuarie 1919,  după eșuarea tratativelor de a reuni zona Ucrainei Transcarpatice cu  Republica Populară a Ucrainei Occidentale și a existat până la 11 iunie 1919.

Republica Huțulă cuprindea zona Ucrainei Transcarpatice (care făcea parte din partea ungară a imperiului), dar revendica Pocuția și anumite părți din Ducatul Bucovinei  (care făcea parte din partea austriacă a imperiului).

Republica Huțulă

Harta Republicii Huțule

Deși la 28 noiembrie 1918 Consiliul Național al Bucovinei votase în majoritate Unirea Bucovinei cu Tara Mama-România, această decizie a fost contestată de minoritatea ucraineană din unele localități cu populație huțulă, printre care Izvoarele Sucevei, care a revendicat alipirea lor la Republica Huțulă.

Capitala republicii a fost stabilită în orașul  Frasin (Iasinia), prim ministru fiind ales un oarecare Stepan Klociurak (n.27 februarie  1895 – m. 8 februarie 1980).

Acesta a fost activ și în organizarea forțelor armate ale republicii care cuprindeau aproape 1.000 de soldați.

Republica Huțulă a fost desființată atunci când Republica Sovietica Ungaria a ocupat zona Ucrainei Transcarpatice, la 11 iunie 1919, dar în iulie 1919, cu aprobarea puterilor Antantei, Cehoslovacia si-a stabilit suveranitatea asupra Ucrainei Transcarpatice, în timp ce România își asigura suveranitatea asupra întregii Bucovine, iar Polonia asupra Pocuției.

Un stat efemer in vecinatatea României – REPUBLICA HUŢULA

Huțulșcina, denumită și „Țara huțulilor, este o zonă predominant muntosă care se suprapune unor părți din regiunile istorice Bucovina, Maramureș, Pocutia, Transcarpatia și în mai mică măsură Galiția.

De-a lungul timpului, Țara Huțulilor ori doar părți din ea, au fost incluse în  Cnezatul de Halici, Moldova,  Austro-Ungaria, Republica Huțulă, Cehoslovacia și URSS.

Actualmente, cea mai mare parte a acesteia se află între granițele Ucrainei, iar extremitatea ei sudică în România.

Tot teritoriul Huțulșcinei se află în Muntii Carpați, aproape întreaga regiune huțulă fiind situată  în zone naturale protejate, fiind formată din parcuri naționale și rezervații ale biosferei.

ROMANII DIN CARPAŢII NORDICI ŞI AŞEZĂRILE ÎNTEMEIATE DE EI | CER SI PAMANT  ROMANESC

Aproximativ trei sferturi din suprafața Țării huțulilor e acoperită de păduri, restul în principal de fînețe și zone nelocuite.

Expeditiile militare din arealul galitian ale domnilor moldoveni (Stefan cel Mare sau ale urmașilor săi – Bogdan III, Petru Rares, Ioan Voda) ar fi dus si la o colonizare cu populatie de origine slavă in Moldova.

Aceasta colonizare este probabila si datorita administrarii temporare a Pocutiei de catre aceiasi domni moldoveni, garantie a imprumutului de 3.000 de ruble de argint pe care regatul polon era dator sa-l intoarca vistieriei moldovene.

Ambiguitatea etnica este perpetuata si de primele documente scrise ale vremii, care fie numai intareau anumite proprietati, fie atestau doar nemultumirea locuitorilor regiunii privind darile excesive impuse de stapanii locurilor, fara sa detalieze un specific etnic local precis.

Abia dupa ocuparea acestei provincii de catre austrieci noua administratie incepe sa ofere date precise, fiind atestate istoric si primele sosiri masive ale huțulilor (sau huțanilor) în zonă. Anumite harti, studiile antropologice, demografice si recensamintele vremii confirmau că acestia au ocupat valea Bistriței Aurii, vaile superioare ale raurilor Moldovita, Suceava si Moldova. Cei mai mulți trăiesc astăzi aici si in nordul Maramuresului..

Comunitatea hutula e inclusa in marea familie slavă. Nu se cunoaste o cauza precisă a migratiei acestei populatii, din ce în ce mai importanta la inceputul secolului al XIX-lea: evitarea taxelor austro-ungare, faradelegile comise, obligațiile militare sau presiunea demografica prin suprapopularea regiunii lor de bastina, Ivano-Frankivsk.

In nord-vestul Bucovinei si in Maramureș, nou-venitii au gasit teritorii intinse, impadurite si nelocuite de romani. in consecinta, „au luat cât au putut“.

Hutuli Plosca 5

Huțulii nu sunt considerați o etnie de sine stătătoare și par a se înrudi mai mult cultural decât lingvistic, cu ucrainenii si alte populații slavofone ce locuiesc în Munții Carpați și anume cu boikii, rutenii, lemkii și goralii.

Deşi vorbesc, aproape exclusiv, idiomul malorus, aşa-numita limbă ruteană sau, mai bine zis, subdialectul ei podolic-huţulic, au în limbajul lor o mulţime de termeni vechi şi curat româneşti, care se raportează mai ales la obiectele de primă necesitate”  toate acestea determinându-l pe „Miklosich („Ueber die Wanderunhen der Rumunen”, Viena, 1879), să se ocupe îndeaproape cu acest interesant popor şi să-şi dea seamă de raporturile sale cu elementul românesc”.

În teoriile contradictorii ale sfârşitului secolului al XIX-lea, huţulii erau consideraţi „resturi de Cumani, care… poartă, în unele cronici, încă şi denumirea de Uţi sau… Guţi (Dimitrie Onciul), numire care, sub influenţa slavă, a dat, apoi, naştere la numele de Huţ, întregit, în urmă, prin terminaţia turcă „ul”, în Huţul”.

Huţulii, o enigmă etnologică a satului moldovenesc | Dragusanul.ro

Portul este vizibil distinct de cel al populațiilor învecinate, muzica are unele elemente comune cu cea maghiară, în vreme ce unele obiceiuri își găsesc analogii la alte populații carpatice, cum ar fi maramureșenii vorbitori de română.

În România, comunități de huțuli trăiesc în zonele din nordul Sucevei (Moldova Sulița, Benia, Breaza, Izvoarele Sucevei, Cârlibaba, Moldovița, Vatra Moldoviței, Ciumârna, Brodina, Ulma) și în județul Maramureș (Bistra, Poienile de sub Munte, Repedea, Rona de Sus, Ruscova și Vișeu de Sus).

 Se spune că, nemaisuportând jugul austriac – birul mare, armata lungă și încercarea imperiului de a-i converti la catolicism, noi fiind prin tradiție ortodocși – huțulii s-au refugiat în munți.

Există un hrisov al Mănăstirii Putna în care se consemnează că, prin anii 1700, nemaiavând cum se îngriji de avere, aceasta donează 8 munți unor oameni veniți din Galiția.

Migraţia huţulilor din Galiţia în zona muntoasă a Bucovinei a început în anul 1786, când Bucovina a devenit parte a Imperiului Austro – Ungar.

La început huţulii s-au ocupat cu păstoritul sau lucrau ca zilieri pe pământurile mănăstirilor. Imigraţia acestora a fost favorizată şi de faptul că, la sfârşitul secolului XVII, graniţa dintre Moldova şi Polonia a fost desfiinţată.

Hutuli Plosca 6

Primele date statistice privind huţulii din Bucovina sunt de la începutul secolului al XVIII-lea, când în urma unui recensământ s-a constatat că, din cele 14.350 de familii existente la acea vreme în Bucovina, 11.099 erau de români, 1.261 de ruteni şi 1.112 de huţuli. La începutul anilor 1900, s-a estimat că în Bucovina s-ar afla în jurul a 25.000 de huţuli.

Astăzi ei trăiesc în Bucovina, Maramureș, Transcarpatia si Pocuția și sunt în exclusivitate ortodocşi.

Multă lume îi aseamănă cu ucrainenii, dar până și Mihai Eminescu spunea că huțulii ar fi daci slavizați în decursul istoriei, iar dacă avem în vedere modul de viaţă al huţulilor din vechime, unele obiceiuri, cum ar fi acela ca la moartea unui membru al comunităţii să se veselească prin jocuri şi farse la privegherea mortului, dar şi existența unui cult al bradului, găsim asemănări izbitoare cu vechiul popor dac cu care, deşi există relativ puţine informaţii,  putem să facem o asemenea comparaţie.

In Huțulșcina  s-au născut personalitati importante  ale  românilor cum ar fi  preotul ortodox Iraclie Porumbescu (Golembowski), tatal marelui compozitor roman Ciprian Porumbescu, sau  Matei Vișniec, poet și dramaturg român, activ în prezent în Franța.

Citi și :

Surse: Wikipedia;  http://karpaccy.pl/images/plaj/mapy/mapa_hucu.JPGhttp://jurnalulpolitic.blogspot.ro/2013_03_01_archive.html.

10/01/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ar trebui sa ii plângem pe ucraineni ?

 

sectorul de dreapta

 

 

 

Există în ultimele zile o sensibilitate deosebită faţă de Ucraina, dupa ce Rusia a invadat Crimeea, pe care acum o stăpâneşte.

Aparent, am fi în pragul unui război rece, iar Rusia nu doreşte să bată înapoi.

Pentru România, o Ucraină democratică, cel puţin la nivelul ţării noastre, ar fi perfectă, dar e posibil oare acest lucru?

Iată câteva motive pentru care noi, românii, cu siguranţă nu trebuie să îi plângem prea mult pe ucraineni (sau să fim ultimii care facem acest lucru):

 

– în 1918 au dorit anexarea Basarabiei şi doar prezenţa militară a românilor a forţat retragerea acestei cereri;

– în 1945 au dorit anexarea Basarabiei şi doar presiunea lui Stalin a forţat eliminarea acestei pretenţii;

– în 1992 au participat cu trupe la războiul de pe Nistru, alături de trupele ruse împotriva celor româneşti, pentru a desprinde regiunea transnistreană, pe care şi-o doreau atât de mult pentru ei;

– din 1992 până în prezent au fost parte activă din formatul de negociere pentru regiunea transnistreană; în mod permanent au susţinut poziţia Rusiei şi au făcut tot ceea ce este posibil ca negocierele să fie formale şi să eşueze;

– cea mai mare parte a mafiei ce a condus Republica Moldova după 1991 este reprezentată de ucraineni şi nu de ruşi; aceştia aveau rolul clar dat de la Kiev ca Republica Moldova să eşueze pe toate planurile;

– cei care au condus regiunea transnistreană, care promovează separatismul la Bălţi, Cahul şi Găgăuzia sunt ucraineni şi nu ruşi;

– ucrainenii au dus o politică de distrugere a identităţii româneşti din teritoriile ocupate, mai dură chiar decât Stalin în restul imperiului;

– Ucraina a preluat Insula Şerpilor, pământ românesc ce niciodată nu i-a aparţinut; timp ce câţiva ani ne-am certat pe la Haga, iar acum ei sunt foarte supăraţi pe noi pentru pierderea platformei continentale;

– una din problemele principale ce stă în calea reunirii celor două state româneşti este tocmai Ucraina, ce manifestă o opoziţie mai mare chiar decât Rusia; ea vede în această reunire eventuale pretenţii teritoriale ale ţării noastre asupra teritoriului ucrainean;

– prima măsură luată de “europeniştii ucrainieni” a fost aceea de a interzice limbile regionale, inclusiv limba română; tare mă tem că poporul a vrut ceva şi va obţine altceva;

– Crimeea nu a aparţinut niciodată Ucrainei, iar aceştia sunt minoritari acolo; ea a fost dăruită în semn de prietenie de către Rusia în perioada sovietică, un gest mai mult formal şi niciodată efectiv; cererea Rusiei este una normală (din perspectiva dreptului istoric şi nu cel internaţional) din moment ce aceasta era un inel de nuntă; voi face o analogie uşor forţată – e ca atunci când Ardealul era la Unguri.

De Lulea Marius Dorin – Adevarul

16/05/2014 Posted by | POLITICA | , , , , | 3 comentarii

UCRAINA AR POFTI SI LA PUTNA

Viorel Patrichi: Ucraina vrea să ne ia şi Putna

 

La Bucureşti şi la Chişinău – două capitale care, vor-nu vor, au destinul să meargă împreună – a trecut aproape neobservat un eveniment semniticativ din Ucraina.

Pe 24 ianuarie, adică exact de ziua Unirii lui Alexandru Ioan Cuza, la Liov  (Livov în rusă, Lviv în ucraineană, Lemberg în germană), a avut loc un mare miting dedicat zilei de… 22 ianuarie 1919. La 21 ianuarie 1999, preşedintele ucrainean Leonid Kucima a dat decretul nr. 42, prin care, în ziua de 22 ianuarie, se marchează “Sobornosti”, ziua unităţii naţionale a poporului ucrainean.

Chiar dacă nici Gogol nu i-a recunoscut ca pe-o naţiune, ucrainenii au tot încercat să se detaşeze fără succes de ruşi. În ianuarie 1918, a fost creată Republica Populară Ucraineană, iar pe teritoriile fostului Imperiu Austro-Ungar, s-a format Republica Populară Ucraineană de Vest.

În decembrie 1918, conducătorii celor două state au semnat la Fastov un acord de unificare.

La 22 ianuarie 1919, tratatul, numit de ucraineni Velika Zluka, a fost prezentat în Piaţa Sofia din Kiev ca document al unirii.

Şi cam aici se termină tentativele cele mai importante de a crea un stat autentic.

Românii din toată Bucovina şi din Basarabia deja se uniseră cu România.

Chiar dacă ucrainenii ridicaseră steagul Ucrainei pe palatul Sfatului Ţării de la Chişinău. Polonia a ocupat Galiţia de est, iar Cehoslovacia a luat Transcarpatia. La 22 ianuarie 1990, ucrainenii au făcut un lanţ viu prin Ucraina Sovietică, de la Kiev la Liov, revenind astfel la Ziua Unităţii, pretinzând şi teritorii care nu le-au aparţinut niciodată. Unele moştenite de la Uniunea Sovietică, altele aflându-se pe teritoriile unor state suverane.

Prin urmare, nu există nicio legătură cu 24 ianuarie, ziua Unirii lui Cuza din 1859, când sudul Basarabiei era în componenţa Principatelor Române Unite.

Mii de extremişti ucraineni purtau făclii aprinse şi strigau pe străzi: “Vine Bandera! Moarte duşmanilor!”. Evident, pentru ei, duşmanii ar fi românii, ruşii şi polonezii.

Dacă ar fi fost acolo numai nişte zănatici, nu le-aş fi acordat atenţie. Grav este că asemenea manifestări şovine au loc după vestita declaraţie a preşedintelui Viktor Ianukovici: “România şi R. Moldova trebuie de-acum să perceapă Ucraina ca pe o ţară mare, puternică, înfloritoare, cu care este preferabil să te împrieteneşti!” Ameninţarea este străvezie printre aceste cuvinte.

Amintim, de asemenea, că tot pe 24 ianuarie, la mitingul de la Liov, deputatul Rostislav Novojeneţ, reprezentantul Blocului Iulia Timoşenko, a declarat că “în 1919, teritoriul Ucrainei era cu 60% mai mare decât astăzi. Noi am pierdut Lemkovşcina, Nadsianie, Holmşcina, Podliaşie – care au trecut la Polonia; Beresteişcina, Gomelşcina – care au trecut la Belarus; Starodubşcina, Slobojanşcina de Est, în sfârşit, Kuban, care la 28 mai 1918 s-a unit cu Ucraina… Am pierdut Transnistria, Maramureşul, Sudul Bucovinei, care acum se află în România. De aceea, noi astăzi nu avem integritate teritorială, dar trebuie să tindem spre acest lucru”, a declarat el.

Cu alte cuvinte, nu e suficient că s-au făcut stăpâni la Cernăuţi, la Hotin şi la Cetatea Albă. Mai vor şi Suceava!

Ucrainenii ştiu foarte bine că Putna este Mecca românilor şi tocmai acolo ar pofti să stăpânească.

Dacă unii domnitori moldoveni au folosit mercenari zaporojeni, Kievul visează să ajungă la Carpaţi. Diplomaţii noştri ar trebui să-i informeze mai detaliat pe cei de la Bruxelles, să priceapă şi ei cam ce vecin avem.

Novojeneţ este o persoană publică, nu oricine. Face parte dintr-un partid care pretinde că susţine orientarea Ucrainei spre Europa.

Opinia reprezentantului de la Blocul Iulia Timoşenko a fost susţinută şi de Iuri Şuhevici, liderul partidului Ucraina Noastră – Autoapărarea Populară, care este fiul generalului Roman Şuhevici (comandantul Armatei Insurecţionale Ucrainene (UPA), aripa înarmată a Organizaţiei Naţionaliştilor Ucraineni.

Ucraina, ca stat independent a apărut în 1991, dacă nu luăm în considerare o serie de republici de o zi, care au apărut pe teritoriul ei în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920). Transnistria a intrat în componenţa Imperiului Rus ca urmare a victoriei contra Turciei în războiul din perioada 1787-1792, care s-a încheiat prin Tratatul de pace de la Iaşi, dintre Rusia şi Turcia. Abia atunci au ajuns ruşii cu stăpânirea la Bug. Repet: incursiunile războinice nu se confundă cu statalitatea, fie ea şi de sorgine imperială. Ce ar însemna dacă tătarii din Hoarda de Aur sau hunii ar revendica astăzi toate pământurile invadate?

Le reamintim “strategilor” ruşi sau ucraineni, care acceptă doar istoria sovietică impusă de Stalin, că Transnistria a fost vechi teritoriu locuit de daci-valahi-moldoveni-români, până la expansiunea rusă în regiune. Însăşi denumirea oraşului Tiraspol vine de la cetatea Tyras, capitala Tyrageţiei. denumire menţionată de Herodot. Rusia Kieveană a avut doar incursiuni militare în regiune. Ştefan cel Mare le-a dat tătarilor terenuri în arendă pentru a-şi paşte hergheliile de cai şi nu putea oferi ceea ce nu-i aparţinea.

În timpul domnitorului Vasile Lupu, în Transnstria erau moşiile marilor boieri moldoveni. El i-a dăruit domniţei Ruxandra moşii în Transnistria, la nunta fetei cu feciorul hatmanului Hmelniţki. Cum putea Lupu să dăruiască nişlte moşii care aparţineau ucrainenilor sau ruşilor? Chiar să fie aşa de greu de priceput o dată pentru totdeauna? Apoi, mult mai târziu, au venit şi ruşii în drum spre Bosfor şi Dardanele. În ciuda masacrelor şi deportărilor masive, adeznaţionalizării brutale, majoritatea relativă a locuitorilor din Transnistria o formează şi astăzi tot românii-moldoveni.

Ucraina suferă însă de sindromul moştenitorului ilegitim: a primit teritorii care aparţin altor naţiuni, e obsedată permanent că va veni ziua adevăratei succesiuni şi, pentru orice eventualitate, atacă, plusează: vrea şi Putna!

Desigur, o asemenea mentalitate este străină de spiritul european.

Dar nici românii de la Bucureşti, Iaşi, Suceava, Cernăuţi şi Chişinău nu trebuie să se culce pe-o ureche.

Departe de mine gândul că trebuia să punem mâna pe săbii şi buzdugane, să sărim pe cai şi să alergăm până la Liov.

Văzând însă ce au făcut ucrainenii pe 24 ianuarie la Liov, cu atât mai puţin putem admite comportamentul mulţimii sălbatice de la Iaşi, care l-a huiduit pe Traian Băsescu. Indiferent cine ar fi preşedinte, indiferent de motiv, este dezolant să vezi colonei şi generali cu ochii holbaţi şi ieşiţi din orbite, urlând în timp ce se intonează imnul naţional. Am înţeles atunci că nu-şi merită pensiile. Este un caz de “lezmajestate” la adresa României, nu doar la preşedintele ales. Ce pretenţii să mai avem la nişte civili amărâţi?

Când aud imnul naţional, americanii înţepenesc cu mâna pe inimă…

De ce trebuie tăiate pensiile inginerilor, iar ale coloneilor – nu? De ce să suporte calvarul crizei doar muncitorii, profesorii, medicii, iar de veniturile judecătorilor şi ale procurorilor – care ne-au făcut celebri la CEDO! – să nu ne atingem?

Dacă aleşii noştri ţin aşa de mult – cum pretind ei – la educaţia acestei naţiuni, să facă bine şi să adopte o lege care să pedepsească aspru, cu amendă zdravănă, orice agitaţie de partid, orice manifestare huliganică din zilele de 1 Decembrie şi de 24 Ianuarie sau în timp ce se intonează imnul naţional. Indiferent de prilej.

Au vreme şi dreptul să huiduie pe oricine, 350 de zile pe an!
Altfel, nu ne deosebim prea mult de ucraineni…

Autor: Viorel Patrichi

ARENA.md

07/02/2011 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: