CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Fostul agent al securității ceaușiste, Lucian Boia, militează pentru federalizarea României

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Turnătorul DIE Lucian Boia insultă din nou poporul român: “românii sunt slavi, nu latini”.

 

 

 

Coșul de gunoi al lui Lucian Boia

 

În plină pandemie , dar și în anul „doliului” Trianon”-ului, „enciclopedistul” Lucian Boia, dascăl la Facultatea de istorie a Univ. București, ne-a pricopsit cu o nouă „operă” – rezultat al gândirii sale imaginative – operă promovată cu sârg de amicul Liiceanu de la Humanitas. Se cheamă opera aceasta ”Românii și Europa. O istorie surprinzătoare”
Și pentru că, „surprinzător”, anul 1940 a adus, chiar la vremea aceasta, rapturile teritoriale cunoscute (Basarabia cu nordul Bucovinei, sudul Dobrogei și nord-vestul Ardealului), vă voi relata câte ceva din gândirea boistă cu privire la neamul acesta al nostru, despre care aflăm de la autorul în cauză că  “românii sunt latini pentru că vorbesc o limbă latină, nu fiindcă ar avea sânge roman (în fapt , poate n-au deloc, sau aproape deloc ). S-ar putea să aibă mai mult sânge slav ”.

“Limba română – constată enciclopedistul amintit, – este cea mai puțin latină dintre toate limbile romanice” ( p. 9- 11). Asta ca să nu ne mai facem iluzii deșarte.

În fond, nu e nimic nou: în anii 50 , prof. Gheorghe Ștefan ne spunea la cursul de Istorie veche a României că limba română e de origine slavă!

Și că tot veni vorba de sânge slav, ne spune Lucian Boia: ( p. 22).

Acum pun și eu o întrebare ca un simplu istoric ce mă aflu: Are sau n-are vreo legătură, chiar și aluzivă, surprinzătoarea afirmație a lui L.B. cu ceea ce s-a întâmplat la Craiova în ziua asta de iulie 1940 când sudul Dobrogei a fost anexat de Bulgaria? Sau cu teza unor istorici bulgari precum că Muntenia (inclusiv Dobrogea) a fost „leagănul” poporului bulgar?

Din cercetările de ultimă oră ale dlui Boia, reiese că „primul contact mai substanțial cu un element de civilizație occidentală l-au avut românii grație ocupației rusești, în contextul războaielor ruso-turce, mai întâi între 1806 și 1812, apoi între 1829 și 1834 …..fenomenul francez în societatea românească a luat cu adevărat amploare grație ocupanților ruși” (p. 26).

Mă gândeam că lui L.B. i-au „scăpat”scrierile lui M. Kogălniceanu și M. Eminescu chiar despre problemele astea, dar am impresia că, în stadiul de ignoranță în care se complace personajul, pentru el acești înaintași ai noștri nu fac nici cât o ceapă degerată: chiar la începutul scrierii sale, dumnealui îi pune la lada de gunoi pe Petru Maior, pe Vasile Pârvan, pe C.C. Giurescu!

„Istoria începe cu Noi” – era sloganul slobozit de Dudu Ionescu, liderul unui fost mare partid zis „istoric” când era vorba de o dezbatere științifică despre anul 1918!

Așa și dl. Boia: să luăm aminte la învățăturile sale. Restul – la coșul de gunoi!

Dar punctul „forte” al operei boiste, sau „cheia de boltă” a eseului imaginar recent publicat este federalizarea României!

Ideea este pregătită „pas cu pas”: Moldova și Țara Românească sunt „două țări distincte, fiecare cu istoria și identitatea sa” „Transilvania este (și mai ales a fost) încă mai diferită …

În ansamblu, românii transilvăneni erau și rămân marcați de spiritul Europei Centrale, ceea ce îi face să nu se simtă chiar în largul lor în atmosfera bizantină a lumii bucureștene”.

Vine și „judecata de valoare” : „Mulțimea deosebirilor și a contrastelor ar fi recomandat, în procesul de constituire a României Mari, dacă nu o soluție federală, cel puțin un grad semnificativ de descentralizare. S-a judecat însă invers.

Tocmai pentru a lega cât mai strâns teritorii atât de diferite, centralizarea a părut a fi o soluție mai adecvată decât descentralizarea” (p. 60-63).

Să nu uităm , în acest context, o altă „operă” imaginară a lui L.B. : „Românizarea României” – acolo îl face praf pe Spiru Haret cu politica lui școlară cu tot !

Dar să nu omitem concluzia concluziilor:

 „ Rămâne de văzut dacă nu vor pleca românii ardeleni cu Ardeal cu tot!”(p. 64)

Sigur, nu știm unde, dar nu contează, va fi sărbătoare pe ulița lui Lucian Boia! 

Ziaristi Online – Viorica Moisuc

Citiți și: 

 

Adevărata identitate a lui Lucian Boia: agent ceaușist pe spațiul extern. Boia, Ceaușescu, Occidentul, Partidul Comunist și Securitatea. Documente și dezvăluiri fulminante în România liberă

EXCLUSIV:  Cazul BOIA și SECURITATEA: Cum a ajuns Lucian Boia de la DIE și CIE la SIE și CNSAS

 

27/08/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: