CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Batalia de la Caransebeş – Un dezastru militar la care inamicul nu era de faţă

 

 

 

 

 

 

   Ciudata lupta de la Caransebeş


Un dezastru militar mai puţin cunoscut, la care inamicul nu era de faţă, este cel de la Caransebeş, din anul 1788.

În anul 1787 a izbucnit războiul dintre Imperiul Habsburgic şi Imperiul Otoman.

Lucrurile au mers prost de la bun inceput, turcii având probleme cu aprovizionarea iar austriecii fiind afectaţi de câteva epidemii, astfel că anul 1787 s-a încheiat in coada de peste pentru ambele tabere.

În vara lui 1788 habsburgii au reluat ostilităţile, pornind în marş către cetatea Vidin, cu intenţia de a o cuceri.

Turcii au pornit şi ei în întâmpinarea adversarilor.

Armata Imperiului Austriac era formată din soldaţi adunaţi din toate teritoriile sale, ceea ce crea probleme de comunicare între ofiţeri, majoritatea austrieci, şi trupă.

Ofiţerii superiori aveau puţine în comun cu trupa, iar bariera lingvistică făcea divizarea şi mai mare.

Avand aproximativ 100.000 de soldati, armata habsburgica era adunata din toate teritoriile sale fiind alcatuita din italieni lombarzi, slavi din Balcani, austrieci, romani si inca alte etnii minoritare.

În unele unităţi ofiţerii aveau chiar interpreţi ce cunoşteau cât de cât limbile vorbite de soldaţii din trupa. 

Se pare ca nu si la Caransebes…   În armata austriacă se găseau înrolaţi şi români din Banat şi Ardeal, probabil ca infanterişti.

O mare parte din husari erau unguri.

Având în vedere că la momentul respectiv armata trecea printr-o regiune locuită de români, logic ar fifost  ca infanteriştii din avangardă să fie dintre cunoscătorii locurilor.

In timp ce cei 100.000 soldati ai Austro-Ungariei si-au stabilit tabara pe malul raului Timis, in asteptarea atacului turcesc, un grup de husari au trecut raul, sa iscodeasca prezenta turcilor.

Iscoadele n-au dat peste turci, dar au dat peste niste civili, numiti atunci tigani, iar astazi rromi, care s-au oferit sa le vanda o cantitate importanta de alcool distilat, niste „schnapps” (adica…rachiu).

Ostasii au cumparat si au inceput sa bea. Vazand ca nu se mai intorc in tabara, un grup de infanteristi a trecut si el raul.

Cand au vazut ce „petrecere” au pus husarii la cale, infanteristii au cerut si ei alcool. Husarii au hotarat sa nu le dea nici un strop de „schnapps” si au ridicat baraje temporare in jurul butoaielor.

A urmat o discutie aprinsa. Un soldat a tras un foc de arma si de indata intre cele doua tabere s-a incins o bataie sora cu moartea.

Situatia s-a inrautatit atunci cand un ofiter austriac, in incercarea de a restabili ordinea a inceput sa strige in germana „Halt! Halt!”, ceea ce a ajuns deformat la urechile soldatilor ce nu aveau cunostinte de germana sub forma de „Allah! Allah!”.

 

 

 

 

 

 

Speriat (si probabil foarte beat), comandantul unui grup a ordonat deschiderea focului. Toata tabara a fost in picioare la auzul semnalului de lupta.

Dar in loc sa astepte sa vada care este situatia, trupele de artilerie au deschis focul bulversate, crezand ca otomanii sunt peste tot.

De fapt, trageau asupra propriilor camarazi.

 Asa cum am vazut, armata era amestecata: italieni, slavi, austrieci, romni, unguri. Nu se intelegeau unii cu altii si, pe acest fond, s-a pornit pe intuneric o lupta oarba fiecare luptator atacand un camarad, avand convingerea ca se bate cu un turc.

In scurt timp, numarul mare de victme i-a facut pe supravietuitori sa se retraga, dand de veste si celorlalti.

 

 

 

 

 

Intreaga armata s-a retras intr-un haos total, chiar împăratul Joseph al II-lea fiind împins jos de pe cal, iar soldaţii au început să jefuiască satele vecine, dând foc caselor.

Abia dimineaţa urmatoare s-a putut vedea cat de mare a fost dezastrul.

Doua zile mai tarziu soseau si otomanii, descoperind langa Caransebes un camp de lesuri si soldati raniti.

Turcii, au ramas consternati, vazand cei aproape 10.000 de inamici morti pe campul unei lupte, care nici nu incepuse.

Cu moralul căzut dupa lupta cu un inamic inchipuit, habsburgii s-au retras, Caransebeşul fiind capturat de armata otomana fara ca aceasta sa intampine rezistenţă.

Absurdul si tragismul situatiei a facut ca acest episod sa fie considerat in topul celor 10 cele mai  mari catastrofe militare din istorie, alaturi de batalia de la Wabash si cea de la Agincourt.

 

Surse: cracked.com; ziare.com/magazin; historia.ro; descopera.ro; curentul.net; livadacupruni.wordpress.com

Publicitate

27/06/2016 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , | 9 comentarii

TUICA, medicament sau otrava ?

Primele bauturi distilate au fost fabricate de eschimosi in urma cu 3000 de ani, prin fermentatia unor alge. Licoarea avea multiple utilizari terapeutice. La noi, traditionala tuicǎ de pruna, de o tarie intre 22-25 grade era odinioara folosita in vindecarile miraculoase ale unor boli de inima, de stomac si biliare.
Combate bolile de inima
Biochimistii americani au dovedit ca o enzima prezenta in cactusul Karroll viridis enoae, este regasita in tuica de pruna, in cantitati de 8 ori mai mari. Enzima are rolul de a reduce depunerile de colesterol pe arteridele capilare coronariene, vasele care aduc sangele la inima.  Este prezenta in alte 120 de medicamente naturiste diferite, cu rol in prevenirea arterosclerozei si, implicit, a infarctului miocardic, medicamente care sunt foarte scumpe in SUA, Canada si Marea Britanie (depasesc in medie 140 de dolari pentru o cura de 45 de zile). Consumarea zilnica a 32,12 ml tuica de pruna este o eficienta metoda de a reduce probabilitatea de aparitie a unor boli de inima datorate arterosclerozei. Acest tip de profilaxie are un pret de 14.000 de ori mai mic decat in cazul unei medicatii naturiste cu extract de cactus, ambalat in SUA.

Antianemic
Cercetatorii germani au descoperit ca in extractele distilate de pruna exista 6 tipuri de substante cerute de celulele rosii sanguine, rapid absorbabile in stomac, o data cu vaporii de alcool. Aceste substanţe, prezente din abundentǎ in tuica, pot creste cu peste 120% viteza de producere a hemoglobinei si chiar a producerii de hematii (celule rosii ale sangelui, care transporta oxigen). In plus, ţuica de pruna are un bogat conţinut in fier, nucleul metalic al hemoglobnei din globulele rosii. Dar acest lucru nu inseamna nici pe departe ca anemia se previne cu tuica, in lipsa unei alimentatii corespunzatoare recomandate de medic. Dimpotriva, un consum zilnic de tarie de pruna poate avea efecte nefaste chiar si pentru un organism sanatos.

Reglarea functiilor hepatice
Tuica de pruna slaba contine o anumita cantitate de vitamine A,B,C,D1 si D2, nedegradate termic si absorbabile intestinal, cu o eficienta crescuta, atunci cand temperatura C). Acesta este un motiv pentru°bauturii este apropiata de cea a sangelui (37,5 care tuica de pruna fiarta, nu foarte fierbinte, este, in ciuda celor crezute, benefica functiilor hepatice, avide in anotimpul rece de vitamine si saruri (sunt exclusi) cei care sufera de afectiuni hepatice cauzate de alcoolism). Se recomanda tuica de pruna slaba in dischinezii biliare, probleme de decongestionare hepatica (disfunctii ale ficatului cauzate de slaba irigare cu sange a acestuia), constipatii cauzate de factori alimentari.
Precautii:
1. Tuica de pruna poate avea efecte magice pentru sanatate numai in conditiile in care este preparata curat.
2. Nu se recomanda ca „terapia cu tuica” sa devina un obicei. Aceasta „traditie” se poate usor transforma intr-un viciu extrem de periculos.
3. A mari doza terapeutica de tuica poate conduce la alcoolism. Priviti tuica drept un medicament si aveti fata de ea atitudinea care se impune.

Terapia cu „suc de pruna”

Mic dejun
Este total exclus a se consuma orice fel de tarie inainte sau dupa micul dejun. Exceptie fac cei care sufera de forme nespecifice de tahicardie (cresterea frecventei batailor inimii) si hipertensiune netratabila, datorita unui stres psihic puternic. Acestora li se indica sa consume 30-40g slanina, urmata de un paharel de maximum 40 ml de tuica fiarta de pruna, „data peste cap”. Persoanele care lucreaza in conditii de temperaturi scazute li se recomanda 50-60 ml „pruna” dupa un mic dejun bogat in grasimi.

Dejun
Tuica de pruna slaba (nu alte tarii) este indicata ca aperitiv inainte de servirea mesei. Alcoolul si mai ales, sarurile minerale, favorizeaza absorbtia unor elemente benefice, prezente numai in fructul de pruna, inainte de inceperea dejunului. Din acest motiv, este absolut necesar ca tuica sa fie servita cu 10-15 minute inainte de masa de pranz (care poate contine elemente ce pot bloca absorbtia unor principii active proprii, regasite numai in tuica de pruna.). Cantitatea ideala de tuica servita a aperitiv nu trebuie sa depaseasca 50-60 ml pentru barbati si°22-24 25-35 ml pentru femei. Nu se recomanda servirea de vinuri tari in timpul dejunului si nici dupa dejun.

Cina
Inainte de cina, se poate servi un paharel de tuica de pruna ceva mai tare (30-35), maximum 50 ml pentru barbati si 40 ml pentru femei, bautǎ incet, inainte cu 20-25 minute inainte de masa. Nu este recomandat a se consuma nici un fel de bauturi distilate dupa servirea mesei de seara.

Text: Marius Radu, cercetator,Academia Romana

17/05/2010 Posted by | DIVERSE | , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: