CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Trădarea și uciderea lui Tudor Vladimirescu

Tudor Vladimirescu – portret de erou și revoluționar


 

Moartea lui Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției de la 1821

Slugerul Tudor din Vladimir (un sat în județul Gorj) s-a născut în anul 1780 în comuna cu același nume, părinții lui fiind Constantin și Ioana. Ajutat fiind de preotul Pîrvu Cihoiu, a învățat să scrie și să citească. La vârsta de doisprezece ani a fost trimis la Craiova, intrând în serviciul boierului Ioan Glogoveanu acesta a învățat carte și limba greacă.

Ajuns la vârsta de optsprezece ani, a părăsit casa boierului și a intrat între panduri, după obiceiul județului în care se născuse.

Pandurii erau o un fel de armată semi-permanentă a Olteniei, regiune ce avea un statut special în cadrul Țării Românești.

În timpul primei domnii a lui Constantin Ipsilanti, Tudor a fost ridicat la rangul de mare comis, iar în a doua domnie a fost numit vătaf de plai la Cloșani. A îndeplinit această funcție din 1806 până în 1811. În 1820, Tudor izbutește din nou, cu sprijinul consulului rus, să obțină vătășia plaiului Cloșani. În viața civilă, Tudor se ocupa cu comerțul și cu arendășia de moșie. El exporta vite, cereale în Ardeal și Țara Ungurească. Acesta avea și o cârciumă, la 6 km de Balta, făcută pe moșia sătenilor din Balta, devenind un boier înstărit.

Ca oștean, Tudor Vladimirescu a fost viteaz, slujind chiar în Armata Imperială Rusă, unde a căpătat gradul de locotenent, așa cum scria istoricul Alex Mihai Stoenescu în a sa Istorie a Loviturilor de Stat din România, volumul 1.

Devine comandant al pandurilor din întreaga Oltenie și apoi se pune sub oblăduirea unui comitet de boieri români, care se organizează pentru detronarea domniilor fanariote din țară și revenirea la domnitori pământeni.

Pe 23 ianuarie (calendarul vechi) Tudor elaborează la Mănăstirea Tismana, Proclamația pe care avea să o citească la Padeș. Steagul său de luptă avea ca simbol Sfânta Treime, cu sfântul Teodor Tiron în stânga (sfântul al cărui nume îl purta eroul) și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, în dreapta. Sub era emblema Țării Românești, acvila cruciată.

„Tudor a intrat în București la 21 martie, în fruntea unei armate de trei mii de panduri și o mie cinci sute de arnăuți. La stânga lui mergea un preot cu crucea în mână iar la dreapta Dimitrie Macedonski, comandantul arnăuților. Tudor a trecut peste voința boierilor și a intrat în București, înaintea lui Alexandru Ipsilanti. Dar a doua zi după sosirea lui Ipsilanti, trupele lui Vladimirescu s-au retras la Cotroceni. El însuși, împreună cu o mână de oameni, a rămas la București până la 31 martie/ 12 aprilie, după care s-a mutat la Cotroceni.

Grija lui Tudor de a menaja pe boieri, cu toate sentimentele de ură pe care le nutrea împotriva lor, nu avea decât o singură explicație: el își dorea să ajungă domn cu aprobarea boierilor, cei care aveau dreptul să aleagă domnul. Dar nădejdile puse în boieri și în intervenția Rusiei s-au năruit rând pe rând. Țarul i-a autorizat pe turci să reprime revolta și aceștia au intrat în țară. Atunci Tudor s-a proclamat domn.

În cele două luni de zile cât a domnit la București, Tudor a încercat să facă ceva și pentru țărănimea căreia îi promisese eliberarea de sub stăpânirea boierilor. Pe de-o parte a încercat să pună capăt abuzurilor administrative și judecătorești, pe de altă parte a intrat în tratative oficiale cu turcii de îndată ce și-a dat seama că mișcarea eteristă nu mai avea susținerea Rusiei. Acesta era de altfel singurul mijloc de a scăpa țara de primejdia unei ocupații turcești.Tudor Vladimirescu a stat la Cotroceni până la 15/27 mai.

De aici a plecat cu toată oștirea în amurgul aceleiași zilei. Când a ajuns la Golești, și-a așezat armata în poziție de luptă. Iordache, unul dintre căpitanii lui Nicolae Ipsilanti l-a invitat să cadă la pace, dar Tudor a promis să rămână credincios Eteriei și să-i atace pe turci. Planul a fost dat peste cap când un curier trimis de Tudor, de la Golești, i-a dovedit lui Iordache că scena împăcării avea în spate intenția lui de a face cauză comună cu turcii pentru ai alunga pe Ipsilanti și pe aderenții lui din țară”, scrie Enciclopedia României.

Unul dintre motivele trădării sale de către colaboratori a fost modul exemplare în care Tudor i-a pedepsit pe pandurii care comiteau nelegiuri. Unii dintre ei fuseseră spânzurați sau împușcați după ce domnul gorjean i-a prins furând de la țăranii întâlniți pe drum.

Astfel, la Bolintin Vale, Tudor a omorât ”chiar cu mâna lui” doi flăcăi panduri de douăzeci de ani pentru că luaseră de la o casă de țărani două trombe de pânză. De la Bolintin la Găești, pe o distanță de doar 60 de km. a mai ucis pentru astfel de furtișaguri ”cu ștreang și cu glonțul, douăzeci și doi de panduri în vârsta tinereții, bravi și făcuți pentru război”. La Cîrniciov a mai spânzurat doi panduri. Toate aceste acțiuni au dus la ”nemulțumire și la desăvârșită dipserație și ură împotrivă-i”.

Revelatorie asupra situației este o întâmplare petrecută înainte de așezarea în tabăra de la Golești. Tudor a cerut căpitanilor oștirii făgăduiala că vor răspunde cu viața lor pentru neorânduielile ce se vor produce în companiile lor. Toți căpitanii au dat promisiunea cerută, în afară de patru. Ei au răspuns că Tudor n-are nevoie de înscrisul lor, deoarece îi omoară în toate clipele fără niciun înscris. La aceasta, ”Tudor a tăcut și, pornind de acolo s-a apropiat de satul Golești” unde s-a răzbunat crunt. Trei dintre căpitani au scăpat: doi au fugit și unul a fost cruțat la insistențele pandurilor. Ioan Urdăreanu a fost însă spânzurat.

Profitând de acest fapt, eteristul Hagi Prodan obține de la căpitanii lui Tudor un înscris în care aceștia declarau că nu-l mai vor pe Tudor drept lider. A doua zi, pe 21 mai, ieșind în fața taberei, Tudor a fost imediat înconjurat de căpitanii săi. Simțind ceva în neregulă, el a decis ca trupul lui Urdăreanu să fie dat jos și îngropat cu onoruri militare în biserică. Încă înainte de terminarea ceremoniei, au sosit eteriștii.

Cu scrisorile către turci în mână, l-au acuzat de trădare. Domnul Tudor a spus că va da socoteală pentru acțiunile sale doar în fața celui care este în drept să o facă. Eteristul Iordache i-a întrebat apoi pe panduri dacă vor în continuare căpitan pe slugerul Tudor ori pe gospodarii Macedonski sau Hagi Prodan. ”Căpitanii și pandurii, proști și supărați pe nechibzuita asprime a lui Tudor, au început să strige toți într-o glăsuire: ”Ba pe gospodar Macedonski și pe gospodar Hagi Prodan! Iar pe slugerul Tudor nu-l mai voim!” ”Atunci căpitan Iordache, intrând la Tudor, i-a cerut armele. Tudor, văzându-se părăsit chiar de ai săi, a dat armele”. Prizonierul este dus la Pitești în casa lui Iancu Mavrodol.

Acolo M. Cioranu spune că l-a zărit într-o cameră pe Tudor șezând pe un pat, sub paza lui Ghencea, în timp ce Iordache se plimba prin cameră. Cioranu pretinde că Tudor a spus: ” Și ce vreți de la un om pe care, după vicleniile ce ați urmat, ați întors chiar oștirea lui de l-au dat în mâinile voastre, voi, oameni fără căpătâi și cu totul străini de această țară? Gândiți-vă singuri printr-aceasta la ce căpătâi o să ieșiți? Vreți să mă omorâți? Eu nu mă tem de moarte.

Eu am înfruntat moartea în mai multe rânduri. Mai înainte de a ridica steagul spre a cere drepturile patriei mele m-am îmbrăcat în cămașa morții. Turcii sunt în țară, dar nu sunteți în stare și nu veți fi niciodată a vă bate cu dânșii cu ispravă”.

Pe 23 mai, dimineața, Tudor e dus la Târgoviște, într-o căruță de poștă, cu un arnăut înarmat la spate și alte trei sau cinci căruțe de arnăuți în urmă. În oraș a intrat pe un cal schilod, iar Tudor avea picioarele legate sub burta calului.

E închis la vechea Mitropolie și predat lui Vasile Caraiva, un bețivan, supranumit ”monstrul de la Galați” deoarece în acel port măcelărise fără temei o mulțime de locuitori turci, care nu aveau vreo implicare în sistemul represiv otoman. Vasile Caraiva, viitor cârciumar în Elada, l-a torturat pe Tudor pentru a afla unde sunt banii pe care era bănuit că îi ascunde, presupunere falsă.

În loc de a-l preda divanurilor țării, așa cum se angajaseră, eteriștii au făcut un tribunal din niște boieri ce se intitulau pământeni. Acest instrument judicar nu avea cum să aibă legitimitate din moment ce din el făcea parte, printre alți ”pământeni onești”, și Geartoglu, un grec cunoscut că jefuia alimente și vite de la țărani, pe care apoi le negustorea ”făcându-să un nepovestit jaf de să va pomeni în viitorul veac”.

„Dar de teamă ca pământenii să nu se răscoale și să-l libereze, Ipsilanti a poruncit lui Caraiva de l-au omorât noaptea în taină, pe malul iazului ce curge pe lângă oraș și i-au aruncat cadavrul într-un puț de lângă grădina Geartol(Geartoglu)”.

După mărturia unui contemporan ”care a văzut cu ochii lui când l-au scos(pe Tudor) din lanțuri și l-au dat în mâna lui Vasile Caraiva”, Tudor a fost ucis la primele ore ale zilei de 28 mai. „Am auzit cei ce ne aflam în curte două detunături de pușcă spre odaia lui Caraiva, ce era în fundul curții Mitropoliei, unde ședea și egumenul Chiril. A doua zi de dimineață s-a zvonit în toată curtea Mitropliei c-au împușcat pe domnu Tudor Vladimirescu și că l-ar fi azvârlit în taină într-una din umblăturile de sus (din fund) ale Mitropoliei.

Ulterior s-a dovedit că Tudor Vladimirescu avea dreptate în ceea ce-i privește pe eteriști. Ei sunt înfrânți de turci în lupta de la Drăgășani pe 7 iunie. Doar tinerii din ”Batalionul sacru” se apără cu vitejie și mor eroic. Ceilalți eteriști fug lamentabil în timp ce Ipsilanti, cel care a ordon fugind în Ardeal unde a fost întemnițat de către austrieci vreme lungă, înebunind de-a binelea înainte să moară.

După alungarea eteriștilor din Țara Românească, turcii trecură și în Moldova unde învinseră și restul armatei grecești la mănăstirea Secul și la Sculeni pe Prut. Trădătorul și vânzătorul lui Tudor Vladimirescu, Iordache Olimpiotul a căzut în această luptă.

Toți cei care au fost implicați în uciderea lui Tudor Vladmirescu au murit în anonimat, notează siteul istorie pe scurt, reluat de https://www.timpul.md.

27/05/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | 2 comentarii

LEGENDA TRICOLORULUI ROMÂNESC

 

tricolorul romanesc | CER SI PAMANT ROMANESC

 

 

Când Tudor Vladimirescu, marele nostru revoluţionar de la 1821, a ridicat Ţara, chemând-o la luptă împotriva exploatării boiereşti dinăuntru şi a vrăşmaşilor din afară, dintr-unul din satele olteneşti a pornit pentru a se înrola în oastea pandurilor şi un gospodar cu numele Dragomir, tată a trei fetiţe, una mai isteaţă ca alta.
Înaintea plecării, omul şi-a îmbrăţişat nevasta şi pe cele trei fete, iar acestea din urmă i-au dăruit câte o amintire lucrată cu mâna lor.

Fata mai mare i-a dat o batistă albastră aidoma ochilor ei, cea mijlocie una galbenă ca pletele sale, iar fata mai mică, Ileana, i-a întins cu sfială una albă; ea n-a mai avut timp să vopsească batista, aşa cum a văzut c-au făcut surorile cele mari.
Dragomir a luat cu multă dragoste darurile copiilor săi, a pus cele două batiste colorate în câte un buzunar al mantalei, iar pe cea albă, curată ca sufletul Ilenuţei, a ascuns-o în buzunarul de la piept al vestonului.

Aşa a pornit viteazul la oaste, cu încrederea că el şi miile de panduri vor scăpa ţara de asuprirea boierilor şi de sabia otomanilor, chemaţi în grabă de stăpânire să-i dea ajutor împotriva românilor răsculaţi.
Dragomir s-a luptat ca un leu dar în cea mai crâncenă dintre bătălii, un glonţ i-a străpuns inima. A căzut cu faţa la duşman.

Tovarăşii săi de luptă, înainte de a-l îngropa după datină, i-au cercetat buzunarele, cu gândul de a le duce alor săi obiectele pe care le-ar fi găsit asupra eroului. Dar Dragomir nu avea prin buzunare nimic altceva decât cele două băsmăluţe date de fetele mărişoare, iar în cel de la piept soldaţii au dat pese batistuţa Ilenei, care nu mai era albă ca la început, ci roşie ca focul, pătrunsă de sângele tatălui ei.
Vitejii au luat cele trei bucăţi colorate, care acum erau una roşie, una galbenă şi a treia albastră, le-au legat între ele şi le-au prins în vârful unei ramuri rupte dintr-un stejar.

Cu acest simbol în frunte, au luptat mai departe pandurii.
Şi de-atunci – aşa ne spune legenda – steagul armatei române cuprinde aceste trei culori laolaltă. Sub faldurile lor s-au făcut şi războiul Independenţei, şi marea noastră Unire.

 

de Andrei Ciurunga

 

 

 

 

Andrei Ciurunga

 

 

 

 

Andrei Ciurunga este peudonimul marelui poet și memorialist român Robert Eisenbraun (și-a schimbat numele în 1946), care a semnat și sub numele Robert Cahuleanu.

A văzut lumina zilei în anul 1920, în orașul Cahul din Basarabia, în România Mare, azi în Republica Moldova și a decedat în ziua de 6 august 2004, la București.

A fost o personalitate emblematică a temniţelor româneşti, cunoscut ca unul din sfinții inchisorilor, martir în lagărele regimului criminal comunist, deținut politic la Canal, condamnat la peste 20 de pușcărie.

A fost arestat la 2 februarie 1950, în urma altui denunț al unui coleg, și a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru „crima de uneltire împotriva păcii”, pentru volumul „Cântece de dor și război”.

După ce a trecut prin închisorile Uranus, Galați și Jilava, a fost trimis în lagărul de muncă de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. 

A fost eliberat la 13 mai 1954, după ce mai efectuase încă 100 de zile supliment față de cei 4 ani de condamnare oficială. Întors în București, ca fost deținut politic nu i s-a permis sa se angajeze decât ca om de serviciu, portar, magazioner de șantier și abia după un timp, contabil și pedagog pentru elevii de liceu. 

 În anul 1958 autoritățile au reușit să stabilească legătura între versurile care circulau printre condamnații de la Canal și autorul acestora, Andrei Ciurunga. La 28 noiembrie 1958 a fost arestat din nou și a primit o condamnare de 18 ani de muncă silnică, pentru că a lăsat să circule poemele concepute la Canal.

A executat pedeapsa în Balta Brăilei și la Gherla.  A fost eliberat odată cu toți deținuții politici, în iulie 1964; (https://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Ciurunga).

Sursa:

https://ro.scribd.com/document/365950148/Legenda-Tricolorului-de-Andrei-Ciurunga

22/08/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Un comentariu

Uneltele cu care sovieticii au supus Armata Română. VIDEO

 

Divizia Tudor Vladimirescu, unealta cu care sovieticii au supus Armata Română.

Iosif Visarionovici Djugasvili (Stalin) a declansat in 15 noiembrie 1943 operatiunea de destructurare a armatei romane, unul dintre stalpii statului roman modern: atunci s-a infiintat, in Uniunea Sovietica, divizia I Infanterie „Tudor Vladimirescu”, urmata imediat de catre o alta divizie, „Horia, Closca si Crisan”, scrie   Petrisor Peiu pentru Ziare.com.

Cele două divizii  au fost constituite din prizonieri de război români aflati in lagarele sovietice dupa batalia de la Stalingrad și care aveau de ales între a trăi în Gulag sau să treacă de partea  sovieticilor, ceea ce constituia crimă de înaltă trădare pe timp de război.

 
Crearea diviziei „Tudor Vladimirescu nu a fost un fapt inedit.

Divizia poloneză „Tadeusz Kosciuszko” condusă de col. Zygmunt Berling, ori Brigada independentă cehoslovacă a colonelului Ludvik Svoboda au fost dovezi ale unei decizii de strategie anterioară exemplului românesc.

Aceste divizii de voluntari – voluntariatul implica asumarea individuală a unui angajament scris al persoanei – au fost folosite mai târziu într-o măsură mai mare sau mai mică de Moscova pentru ascensiunea partidelor comuniste din aceste state către cucerirea puterii.

 În principiu, corpul voluntarilor se angaja să lupte pe front împotrina Germaniei naziste şi aliaţilor săi cu toate mijloacele puse la dispoziţie, într-un cuvânt, luptau pentru a scăpa de condiţiile inumane din lagărele de prizonieri şi alegeau roata norocului pentru a se reîntoarce acasă ori a muri pe front.

 Divizia I Infanterie Tudor Vladimirescu, a fost organizată sub atenta supraveghere a NKVD. Numele a fost inspirat de experienţa avută de Tudor Vladimirescu în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, când a luptat în armata rusă și a fost decorat cu Ordinul Sfântul Gheorghe, clasa a – III – a. 

Guvernul Sovietic a aprobat crearea de unităţi militare de voluntari pe data de 2 octombrie 1943 

Înfiinţarea concretă s-a produs pe data de 15 noiembrie 1943, membrii fiind nevoiţi să depună un jurământ de credinţă, încâlcând astfel flagrant Codul de Justiţie Militară – articolele 498-499, respectiv articolul 501 – care pedepsea cu moartea actul de trădare.

După bătălia pierdută de Germania şi aliaţii săi la Stalingrad şi Cotul Donului – printre care se găsea şi România – numărul prizonierilor români deţinuţi în URSS trecuse de o sută de mii de militari.

  Cea care a coordonat eforturile propagandistice, a asigurat componenta ideologică şi a fost cureaua de transmisie între divizie şi sovietici a fost Ana Pauker (pe numele ei real – Ana Rabinsohn ).

Ana Pauker, viitor ministru de externe în al doilea guvern Groza, aflată pe teritoriul sovietic încă din 1941 activa ca un important resort al mobilizării şi agitaţiei propagandistice pentru formarea primei divizii de voluntari români din rândul prizonierilor de război.

A apărut în uniformă de colonel sovietic la mai multe întruniri organizate de organele NKVD pentru recrutarea voluntarilor.

Ea a fost ajutată, printre alții, de Petre Borilă (Iorgu Dragan Rusev), Leonte Răutu (Lev Oigenstein), Dumitru Coliu (Dimităr Colev), Vasile Luca (Luka Laszlo, cel mai apropiat colaborat al Anei Pauker în Uniunea Sovietică) sau Valter Roman (Ernest Neulander).

Toţi cei enumeraţi vor intra în ţară odată cu trupele sovietice şi vor sosi în Bucureşti în ziua de 31 august 1944, pe tancurile ruseşti.
Înainte de înființare, soldaților și ofițerilor aflați în lagărele de prizonieri li s-au prezentat cele două soluții posibile: fie se alătură mișcării, fie vor avea de îndurat o captivitate dură în Gulag.

Majoritatea covârşitoare a soldaţilor s-a raliat apelului, în proporţie de aproximativ 90%, spre deosebire de cadrele superioare, unde doar o parte dintre ofiţeri  s-au alăturat Diviziei. 

Dumitru Petrescu, unul dintre ilegaliștii comuniști aflati atunci la Moscova în echipa Ana Pauker, a coordonat efortul de ideologizare a ofiterilor si soldatilor romani din cele doua divizii, adica i-a transformat in uneltele comunizarii viitoare a Armatei.

 Ei au depus un juramant care continea fraza cheie: „Jur sa păstrez cu sfintenie fratia de arme cu Armata Rosie”, 

Scopul înființării acestor divizii a fost acela  de a elimina cadrele militare ostile comuniștilor sau URSS, de a controla politic și ideologic forțele armate ale României.

Instaurarea comunismului în România s-a făcut cu ajutorul principal al tancurilor sovietice, dar interfaţa, reprezentanții politici, au fost membrii Partidului Comunist, un partid-anexă al Cominternului – Internaționala a – III – a, controlat cu autoritate de la Moscova.

 

  Divizia Tudor Vladimirescu l-a avut  drept comandant pe col. Nicolae Cambrea, ca șef de stat major pe lt.-col. Iacob Teclu și ca adjunct politic pe col. Mircea Haupt.

Încă de la constituire divizia făcea parte din sistemul sovietic militar și doar după instaurarea deplină a comunismului în România a devenit parte a armatei române, aducându-și din plin contribuția la comunizarea sistemului militar românesc.

Divizia „Tudor Vladimirescu” a fost adusa la București inca din 31 august 1944, impreuna cu tancurile sovietice, si a fost „integrata” rapid in Armata Română, participand la razboiul de pe frontul de vest. 

A participat ca parte a armatei sovietice la luptele din Transilvania, ajungând până în munții Tatra. Pentru faptele de arme alături de armata U.R.S.S., la 9 februarie 1946 va fi acordată medalia sovietică „Victoria” unui grup de 58 de ofițeri români din această divizie.

Pe 29 decembrie 1947, cu numai o zi inainte de alungarea de pe tron a regelui Mihai, ministrul comunist al Apararii, Emil Bodnaras, isi incununeaza opera de preluare a Armatei prin Ordinul 2808/1947, prin care 30 de generali si 49 de colonei care conduceau Armata au fost inlocuiti cu ofiteri ai unitatii „Tudor Vladimirescu”.

La 30 decembrie 1947, militarii Diviziei „Tudor Vladimirescu” au participat, alături de comuniști, la lovitura de stat care a răsturnat ilegal ordinea constituțională în România, înlocuind Garda Regală de la Palatul Elisabeta, ce fusese arestată.

  În anul 1947 această divizie a fost parțial motorizată.

 

 

 

FOTO: Col. Nicolae Cambrea, primul comandant al Diviziei Tudor Vladimirescu

Aşa cum îi mărturisea Stalin fruntaşului comunist  iugoslav  Milovan Djilas ”în războiul acesta nu este la fel ca în cel trecut; cel care ocupă un teritoriu îşi impune şi sistemul său social. 

Prizonieri deveniți voluntari

 

Jurământul îi obliga pe soldați să lupte împotriva trupelor hitleriste și să cultive o relație de prietenie față de Uniunea Sovietică:

„Jur poporului meu robit de Nemţi să lupt pentru libertatea şi propăşirea lui.

Jur să-mi îndeplinesc fără şovăire îndatoririle mele de ostaş în tabără, pe câmpul de luptă, oricând şi oriunde, să mă supun ordinelor comandaţilor mei şi să păstrez secretul militar.  

Jur să lupt pentru o prietenie trainică între România şi Uniunea Sovietică, care mi-a dat putinţa să lupt cu arma în mână pentru distrugerea duşmanului comun – Germania Hitleristă.

Jur să păstrez cu sfinţenie frăţia de arme cu Armata Roşie. Jur să lupt până la ultima picătură de sânge contra nemţilor fascişti, care mi-au târât ţara în războiul lor nelegiuit”.

 

FOTO: Mitingurile organizate de comuniști își arătau sprijinul pentru Divizie FOTO: RONCEA.RO

 Colonelul Nicolae Cambrea (din noiembrie 1944, general, în urma unui ordin semnat de către Stalin) a ajuns în fruntea diviziei.

Acesta fusese șeful Statului Major al Diviziei 5 Infanterie, luat prizonier după bătălia de la Cotul Donului, în noiembrie 1942. Cu valoare anecdotică, a rămas celebră epigrama dedicată de Păstorel Teodoreanu colonelului Cambrea şi valabilă şi pentru ceilalţi voluntari:

„Din falnic vânător de munte/ Mi te-a făcut Ana Pandur/ Întâi ţi-a înfipt o stea în frunte/ Şi-apoi un Debreţin…în cur.”

Alţi trădători ajunși la conducerea diviziei au fost colonelul Iacob Teclu – şeful Statului Major al Diviziei Tudor Vladimirescu, Mihail Maltopol – preşedintele Asociaţiei prizonierilor români din URSS şi colonelul Mircea Haupt – adjunct politic şi comandant provizoriu după ce Nicolae Cambrea a fost rănit în luptele din apropiere de Oradea, la începutul lunii octombrie 1944.

„URSS, cea mai puternică țară din lume”

În Ordinul de zi nr. 1, din 15 noiembrie 1943, colonelul Cambrea clama că lupta le va aduce „libertatea și belșugul și să nu uitați că avem alături de noi ca prieteni, ca sprijin și vecina URSS, cea mai mare și mai puternică țară din lume. Numai alături de ea, țara noastră va fi în viitor fericită și respectată.”

Soldații au început imediat antrenamentele, într-o tabără lângă Riazan, la aproximativ 80 de kilometri de Moscova. Logistica era asigurată de sovietici, care se ocupau îndeaproape şi de instruirea voluntarilor. Propaganda printre soldaţi era asigurată prin intermediul ziarului Graiul Liber, o replică a ziarului Direcţiei Politice a Grupului de Trupe a Armatei Roşii – Graiul Nou – şi a Secţiei de Educaţie şi Cultură, condusă de Dumitru Petrescu – ilegalist aflat în grupul de la Moscova.

Un detaliu interesant rezultă dintr-un interviu dat de colonelul Cambrea ziarului Scânteia în luna noiembrie 1944.

Acesta afirmă că una dintre condițiile puse de sovietici pentru înființarea formațiunilor voluntare a fost aceea că soldații nu vor fi întrebuințați împotriva unităților românești.
Ruşii şi-au dat seama că s-ar putea ca voluntarii să refuze ordinul de a trage în soldaţii de rând, din moment ce întreaga propagandă se concentra pe trupele germane şi „trădătorii” români de la conducerea ţării.

„Salvați” de 23 August

Nu au mai fost nevoiţi să intre în luptă împotriva unităţilor militare româneşti, deoarece a intervenit Actul de la 23 august, trupele ruseşti înaintând adânc pe teritoriul României, fără luptă.

 Divizia Tudor Vladimirescu a participat la luptele împotriva armatei ungare începând cu 7 septembrie, fiind încadrată, alături de celelalte trupe româneşti, Frontului II ucrainean, în bătăliile duse în zonele Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Târgu Mureş, Oradea Mare, Debreţin, Munţii Tatra.

Aportul cel mai semnificativ a fost dat pentru cucerirea orașului Debrețin (Debrecen), astfel că prin ordinul nr. 0374, Comandantul Suprem al Armatei Roşii se acorda Diviziei I Infanterie română de voluntari Tudor Vladimirescu (…) denumirea de Debreţin.

Începând din acest moment, unitatea va fi cunoscută sub numele de Tudor Vladimirescu-Debreţin.

Rolul politic

Odată îndeplinit rolul militar, divizia a trecut la afirmarea misiunii politice. Au început campanii agresive în ziarul partidului care militau pentru eliminarea cadrelor militare bănuite a fi comis crime de război şi a fi fost responsabile de dezastrul ţării.

Cele două încadrări erau foarte largi, practic, orice ofiţer superior putând fi acuzat de colaborare cu regimul Antonescu şi, implicit, să fie responsabil de dezastrul ţării.

 

 

FOTO: Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu (grupul moscovit) FOTO: FOTOTECA ONLINE A COMUNISMULUI ROMÂNESC

  Nicolae Cambrea, Iacob Teclu sau liderii importanţi ai Partidului Comunist vorbeau de rolul viitor al Diviziei, care poate constitui un nucleu sănătos pentru democratizarea Armatei Române ,o adevărată armată a poporului.

În realitate, ”democratizarea armatei” însemna eliminarea indezirabililor, a anticomuniștilor și antisovieticilor, infiltrarea unităților cu membrii ai Diviziei și crearea unui corp de cadre militare loial Partidului Comunist.

Pentru a-şi asigura aderenţi şi pentru eficientizarea propagandei în rândurile soldaţilor Armatei Române s-a înfiinţat, în cadrul Ministerului de Război, Direcţia Superioară a Educaţiei, Culturii şi Propagandei.

 Aceasta îşi va schimba denumirea de două ori: din 12 octombrie 1945 va fi cunoscută sub numele de Inspectoratul General al Armatei pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă, iar începând din 5 octombrie 1948 va fi Direcţia Superioară Politică a Armatei.

Pericolul reprezentat de aceşti agenţi ai Moscovei a fost sesizat şi de către Nicolae Rădescu (președinte al Consiliului de Miniștri între 6 decembrie 1944 și 28 februarie 1945) care, într-un memoriu trimis secretarului de stat american James Byrnes, avertiza că democratizarea armatei nu însemna decât introducerea în fiecare unitate, mare sau mică, a comisarului politic provenit din Divizia Tudor Vladimirescu, după sistemul sovietic.

Din nefericire, anglo-americanii nu au putut face nimic pentru împiedicarea sovietizării României și, implicit, a Armatei Române.

Misiunea de destructurare a Armatei Regale Române şi introducerea de agenţi loiali comuniştilor şi sovieticilor a fost uşurată de reintegrarea parţială apoi, totală, în cadrul Armatei Române a voluntarilor din Divizia Tudor Vladimirescu- Debreţin.

 Aceştia au constituit nucleul aparatului de educaţie politică şi ideologică din cadrul Armatei, condus de generalul Victor Precup (susţinător al Regelui Carol).

Dezamăgit de rolul atribuit după Restaurația Carlistă, acesta încearcă să declanșeze un complot împotriva Regelui în aprilie 1934.

Lovitura eşuează şi este internat în lagărul de la Doftana. Aici va fi iniţiat şi cooptat de comunişti.

A fost unul dintre numeroşii tovarăşi de drum ai comuniştilor) şi a pus bazele nucleului viitoarei Armate a Republicii Populare Române. Rolul atribuit voluntarilor Diviziei a fost completat prin Ordinul de Ministru nr. 2808 din 29 decembrie 1947 (ministrul Apărării Naționale era Emil Bodnăraș) care decapita conducerea Armatei.

În prima fază, au fost înlocuiţi 30 de generali  şi  49 de colonei, , în mare parte cu reprezentanţii unităţii Tudor Vladimirescu.

Raţiunea pentru care a fost constituită divizia îşi atinsese scopul – eliminarea celor care erau cunoscuţi pentru atitudinea ostilă la adresa comuniştilor şi a Uniunii Sovietice, controlul politic asupra pârghiilor de decizie în Ministerul Apărării şi la Marele Stat Major şi controlul ideologic, începerea drumului de creare şi educare a unei armate de tip nou, loiale conducerii Partidului, sub atenta supraveghere a agenţilor şi consilierilor militari sovietici, care asigurau expertiza necesară.

 

george-popescu

 

 

 

 

În ciuda refuzului unui număr însemnat  de militari români de a deveni părtași la trădarea țării,  „comitetul de convingere” a fost  întărit cu col. Nicolae Cambrea – viitor comandant al diviziei „Tudor Vladimirescu”, col. Iacob Teclu, şef de stat major şi col. Mihai Maltopol – responsabil cu redactarea şi distribuirea gazetei diviziei, „Graiul Liber” având girul generalului Mihail Lascăr, aflat la rândul său în captivitate.

Din octombrie şi până în luna mai 1944, divizia a fost antrenată şi înarmată, find aptă de a intra în prima linie a frontului ca divizia I română de infanterie a Frontului 2 Ucrainian.

Evoluţia politică şi militară a celui de-al doilea război mondial şi particular actul de la 23 august 1944 a făcut ca preconizata luptă dusă de români împotriva altor români să fie evitată.

Conform Codului de Justiţie Militară, art. 498-499 şi 501 , valabil din 1939, voluntarii români constituiţi în divizia „Tudor Vladimirescu” se găseau în situaţia de trădare de ţară şi urmau să fie executaţi de autorităţile militare române în caz de capturare.

Într-o situaţie similară s-au găsit şi românii încadraţi în Armata Naţională de Eliberare condusă de gen. Platon Chirnoagă, armată aflată sub conducerea politică a Guvernului român de la Viena condus de Horia Sima (Germania a pregătit din timp o alternativă politică formată preponderent din membri ai Mişcării Legionare refugiaţi după eşecul Rebeliunii – ianuarie 1941 – în câteva oraşe germane, în cazul în care la Bucureşti, mareşalul Ion Antonescu sau regele Mihai ar încerca ieşirea din Axă, după model italian).

Diferenţa dintre cele două corpuri de voluntari este că unii au fost exoneraţi de executara pedepsei – membrii diviziei „Tudor Vladimirescu” – pe când ceilalţi au fost „vânaţi” de noul regim de la Bucureşti multă vreme. (În octombrie 1943, divizia „Tudor Vladimirescu se găsea în poziţia de trădare de ţară, fiindcă statul român prin armata sa se găsea de partea forţelor Axei, iar în noiembrie 1944, Armata Naţională de Eliberare sub ordinul Guvernului de la Viena, se găsea la rândul ei în aceiaşi postură fiindcă lupta declarat împotriva României care trecuse în Coaliţia Naţiunilor Unite)

Prin două decrete-lege din aprilie şi august 1945 o parte din voluntarii diviziei „Tudor Vladimirescu” au fost încorporați în  Armata Română.

În scurt timp, aceştia au asigurat funcţionarea nucleului care a întreprins schimbări majore în interiorul structurii naţionale de apărare, al cărui comandant suprem era încă regele Mihai.

În cadrul diviziei „Tudor Vladimirescu” şi-a făcut apariţia comisarul politic şi Serviciul Agitprop – agitaţie şi propagandă după un model sovietic care au contribuit la politizarea armata română sau la tranziţia de la Armata regală la Armata populară..

Printre relatările privind constituirea Diviziei „Tudor Vladimirescu” sunt semnificative și relatările veteranului de război Oleg Dombrovschi (n. în România Mare, în 1919, la Orhei), publicate în EVENIMENTUL ZILEI, 23 ian. 2009, p.6-7).

„În anii detenției sovietice, Oleg Dombrovschi a fost martorul unei schisme care separă și astăzi apele veteranilor de război: înființarea diviziei Tudor Vladimirescu. Creată la ordin sovietic și compusă din prizonieri de război, divizia era vârful de lance al defensivei noii lumi […]

Tancurile sovietice pe suportul cărora s-a constituit la finele anilor ’40 republica populară erau manevrate de acești foști prizonieri români ai lagărelor, descurcăreții de care avea nevoie ideologia găunoasă a stalinismului victorios. […] Antifasciștii au venit și la Yelabuga, cu discursurile învățate pe de rost și veșnic înșelătoarea întrebare: «Cine nu vrea să se înscrie în Tudor Vladimirescu?» .

Oleg nu voia și a rămas consecvent, în ciuda sfaturilor «prietenești». «Chiar a venit unul și mi-a spus să mă înscriu că altfel se va alege praful de mine, nu voi avea nici un viitor. Nu m-am putut abține să nu-l înjur.»”
Aceasta este una din mărturiile de la cei care au trăit în prizonieratul sovietic și au participat direct la evenimentele amintite.

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse: 

 

 

https://www.timpul.md/articol/divizia-tudor-vladimirescu-unealta-cu-care-sovieticii-au-supus-armata-romana–138877.html

http://www.romania-actualitati.ro/divizia_tudor_vladimirescu-69236

 

https://evenimentulistoric.ro/tradatori-sau-eroi-secretele-romanilor-din-tudor-vladimirescu 

20/08/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: