CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Poate fi România atrasă în conflictul din TRANSNISTRIA? Care sînt riscurile unei intervenții ruse în Republica Moldova? VIDEO

 Foto: Militari ai statului nerecunoscut Transnistria la o paradă militară în timpul sărbătoririi Zilei Independenței în orașul Tiraspol, la 78 km est de Chișinău, R. Moldova.

Atacurile din Transnistria și riscul unei intervenții ruse în Republica Moldova. Poate fi România atrasă în conflict?

Războiul din Ucraina se apropie tot mai mult de România. Nu doar geografic. În ultimele zile situația s-a tensionat în regiunea separatistă de Est a Republicii Moldova, iar tot mai mulți oficiali ruși vorbesc despre necesitatea de a-și apăra cei aproximativ 200.000 de concetățeni de acolo, scrie https://www.veridica.ro.

Un general rus menționa recent Transnistria ca unul din obiectivele celei de-a doua faze a războiului din Ucraina.

Se va opri Rusia în Transnistria sau va vrea să ajungă și la Chișinău, aflat la o aruncătură de băț? Și ce ar trebui să facă România în acest caz? Anul 1940 este invocat tot mai des…

O republică separatistă susținută de 30 de ani de Moscova

Transnistria, sau, după cum se autoproclamă – Republica Moldovenească Nistreană – este o regiune separatistă, pe malul stâng al Nistrului, de ceva mai mult de 4.000 de km pătrați, cu o populație de sub jumătate de milion de locuitori, conform ultimului recensământ; numărul real este, probabil, cu cel puțin o treime mai mic.

Moscova susține că aproximativ 200.000 dintre locuitorii regiuni dețin și cetățenia rusă, Chișinăul susține că peste 260.000 (dintre cei care au împlinit vârsta de 18 ani) au și cetățenia Republicii Moldova, aproximativ 100.000 dețin și cetățenia Ucrainei (potrivit autorităților separatiste), iar unii dintre locuitorii regiunii, protejate de Moscova, mai dețin și cetățenia română. 

Presa a scris că printre aceștia ar fi și soția liderului separatist, Vadim Krasnoselski.

Regiunea a fost alipită Republicii Moldova în 1940, odată cu formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, s-a desprins în 1990, pe fondul destrămării URSS, iar în 1992 a fost implicată într-un conflict armat cu forțele Chișinăului.

Conflictul s-a finalizat, de facto, cu păstrarea status-quo-ului, în urma semnării unui acord de pace cu Rusia. Se declară independentă, nu este recunoscută în plan internațional, dar e susținută politic, economic (nu achită gazul) și militar (indirect) de Moscova.

Foto: Soldați din Grupul Operativ de Trupe Ruse (GOTR), staționat de 26 de ani în Transnistria în regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova,fără acceptul Chişinăului.

Pe lângă un contingent de menținere a păcii, controlat de ruși și transnistreni, în Transnistria mai sunt și aproximativ 1500 de militari ruși care păzesc 20.000 de tone de muniție din perioada sovietică, depozitate la Cobasna.

Chişinăul cere constant retragerea trupelor și munițiilor ruse din regiunea transnistreană, însă Moscova și administrația de la Tiraspol spun că prezența acestui contingent este necesară pentru paza depozitelor de armament și muniții de la Cobasna și menținerea misiunii de pacificare de pe Nistru, condusă de Federaţia Rusă.

O explozie la depozitul de la Cobasna, ar fi similară cu cea a unei bombe atomice

Chiar dacă nu e vorba de o forță militară însemnată, orice atac asupra regiunii ar putea fi calificat de Moscova drept o amenințare la adresa cetățenilor săi (inclusiv militari) și „la adresa securității regionale”, din cauza depozitului de armament.

Depozitul a fost construit în anii 1940 și păstra peste 40.000 de tone de muniție, în mare parte adusă din Germania și Cehoslovacia după retragerea armatelor sovietice în anii 90. Cantitatea de armament și muniție s-a înjumătățit la începutul anilor 2000, după ce Rusia l-a evacuat parțial sau l-a distrus, în conformitate cu angajamentele asumate anterior.

Conform unui studiu realizat de Academia de Științe a Moldovei în anul 2005, citat zilele trecute de presa de la Chișinău (totuși nicio sursă mass-media nu publică studiul), o eventuală explozie a depozitului ar echivala cu detonarea unei bombe atomice similare celei aruncate peste Hiroshima în 1945 și ar afecta regiunea separatistă și teritorii din dreapta Nistrului și Ucraina.

Transnistria în contextul războiului din Ucraina

Autoritățile separatiste ale regiunii au abordat o poziție oficială neutră față de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei încă de la început.

Pe 24 februarie, Krasnoselski declara că „situația este sub control”, nu considera necesară instituirea unui regim special și anunța acțiuni de facilitare a trecerii frontierei pentru refugiați.

Pe de altă parte, regiunea clientelară Moscovei a fost privită cu suspiciune de Kiev încă din 2014, când ucrainenii și-au întărit granița cu regiunea transnistreană și au săpat tranșee antitanc

Îngrijorările s-au accentuat în primele zile de război, în condițiile în care o lovitură din vest, chiar dacă slabă, ar fi obligat Ucraina, care lupta pe trei direcții deja, să-și disperseze și mai mult forțele.

Chiar din primele zile au tot apărut „știri” despre atacuri asupra Ucrainei de pe teritoriul Transnistriei, sau chiar bombardarea orașului Vinnița.

La 4 martie Ucraina a detonat un pod care o lega de Transnistria.

Într-o a doua fază a războiului, când rezistența armată a Ucrainei s-a dovedit peste așteptări, Kievul a început să nege eventuale pericole militare pe care le-ar prezenta Transnistria.

Generalul care a divulgat „secretul”

Atenția asupra Transnistriei a revenit odată cu planurile militare dezvăluite de general-maiorul rus, Rustam Minnekaev (foto).

Acesta susținea că în cadrul celei de-a doua etape a operațiunilor militare din Ucraina, armata rusă ar intenționa să preia controlul asupra Donbasului, dar și a sudului Ucrainei, inclusiv până la regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

El a făcut aceste declarații la o întâlnire cu reprezentanții industriei militare din regiunea Sverdlovsk (la peste 1700 de km la Est de Moscova), iar un corespondent TASS se afla la fața locului și l-a citat. O fi o simplă întâmplare?

Trei zile mai târziu, a avut loc atacul armat asupra sediului Ministerului Securității de Stat de la Tiraspol, urmat de distrugerea a două antene care transmiteau posturi rusești, un atac asupra aeroportului militar din Tiraspol și acuzații despre împușcături și explozii în preajma depozitului militar de la Cobasna.

Autoritățile separatiste au declarat cod roșu de alertă teroristă, au securizat intrările în oraș cu blocuri de beton și au anulat examenele de absolvire în școli.

Cine a organizat atacurile din Transnistria? Trei posibile răspunsuri

Tiraspolul susține că atacurile asupra regiunii separatiste au venit din Ucraina, poziție sprijinită și de Moscova.

Pe de altă parte, autoritățile de la Kiev afirmă că Moscova pregătește provocări și atacuri de pe teritoriul Transnsitriei asupra Ucrainei.

La rândul său, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că atacurile din stânga Nistrului ar fi fost organziate de forțe din interiorul regiunii separatiste „care susțin războiul”.

Adevărul este că atât Kievului cât și Moscovei le-ar conveni destabilizarea Transnistriei, întrucât fiecare ar putea să o exploateze în favoarea sa.

Kievul ar fi interesat să ducă situația la un anumit punct care să-i ofere dreptul moral să intervină militar și să anihileze riscurile pe care le prezintă armata rusă și cea transnistreană, așa mici cum sunt. 

De altfel, consilierul lui Zelenski, Alexei Arestovici, a și declarat că Ucraina ar fi gata să „facă ordine” în Transnistria, dacă va solicita Chișinăul și că ar putea să ocupe Tiraspolul „în doi timpi și trei mișcări”.

Moscova, la rândul său, ar fi interesată să creeze motive pentru a justifica o eventuală intervenție militară în Transnistria (și în dreapta Nistrului). Iar insecuritatea propriilor cetățeni „supuși atacurilor teroriste din partea naționaliștilor naziști ucraineni”, ar fi un motiv mai mult decât suficient pentru o „operațiune specială”.

Pentru a ajunge în Transnistria/Republica Moldova, Rusia ar trebui să ocupe mai întâi partea de vest a regiunii Odessa, adică cele trei județe din sudul Basarabiei, care în 1940 au fost transmise RSS Ucrainene.

Rușii au distrus podul care leagă această regiune cu restul teritoriului Ucrainei, iar acum singura legătură terestră trece prin Republica Moldova.

Va interveni România în cazul în care Republica Moldova va fi atacată?

Cu o armată practic inexistentă, nefiind membră a vreunei structuri militare (pentru că este stat neutru), dar și cu un procent semnificativ de populație care ar întâmpina cu pâine și sare și canistre cu motorină tancurile rusești, Republica Moldova este de departe cea mai vulnerabilă țară din regiune.

Iar întrebarea care apare tot mai des este ce va face România în acest caz? Deseori este amintit anul 1940, când România a cedat fără lupte Basarabia. Situația este acum diferită. Pe de o parte, Republica Moldova nu este parte a României.

Pe de altă parte, până la un milion de moldoveni au și cetățenia română, iar relația dintre cele două maluri ale Prutului este una specială.

La fel ca în 1940, România este depășită net, ca forță militară, de Rusia, însă de data aceasta beneficiază și de protecția NATO care, atenție, se activează doar dacă un stat membru este atacat, nu dacă acesta intervine într-o altă țară.

În plus, modul în care s-a împotomolit armata rusă în Ucraina, arată că bravada generalului rus Lebed despre micul dejun la Tiraspol, prânzul la Chișinău și cina la București, nu mai este atât de înspăimântătoare.

01/05/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Rusia datoreaza Republicii Moldova peste 100 miliarde de dolari

Unde se află Tiraspolul? Tiraspol, Transnistria: harta, fotografie -  Instrucțiuni de ghidare 2021


Incontestabil, Maia Sandu a procedat corect participand la forul ”Platforma Crimeea”. E demn gestul negociatorilor R.M. care nu au semnat un contract inrobitor cu Rusia pentru comercializarea gazelor.

Nu s-a spus de ce au esuat asa-numitele negocieri și fără a fi respectate cutumele diplomatice, reprezentanții rușilor au afirmat că pur și simplu Maia Sandu ar fi, chipurile, de vina.

Se uită evident că Rusia este un stat agresor i se cere R.Moldova lichidarea datoriei pentru gaze, un pretext de a determina R.Moldova sa nu mai ceară retragerea neconditionata a armatei 14-e din Transnistira, și să accepte conditia unei encave, gen Kaliningrad, daca vrea sa mai existe.

Intre timp, D odon, avortonul de Sadova, incurajat de Voronin care a declarat in anii sai de presedintie ca moldovenii vor ingheța, dar nu vor ceda presiunilor exercitate de Rusia, vrea sa ajunga la putere pe cai rusesti, anume speculand acest subiect.

Nimeni altul decat Voronin l-a acuzat pe Dodon ca a stat cateva zile impreuna cu Greceanai la Moscova, pentru a semna un acor inrobitor.

Nici Dodon , nici Greceanai nu au spus ca Rusia este obligata sa plateasca pentru stationarea ilegala a armatei sale in raioanele estice ale R.M. si sa-si respecte angajamentele internationale.

Ca exemplu negociaitorii, inclusiv Kulminski, trebuie sa aduca la negocieri, drept exemplu, asa-numita insula a libertatii, alias Cuba, care obtine anual peste trei miliarde de dolari pentru stationarea navelor militare rusesti, dotate cu focoase nucleare, in coastele SUA.

Prin urmare, Rusia, anuntata un imperiu conservator-pragmatic de catre Putin, vrea sa stea nestingherita in coastele UE. Va amintesc, nimeni altul decat Filat, tatucul Maiei, a cedat secesionistilor retelele de gaze ale R.M. in Transnistria, edificate de catre cetatenii R.M.
Aceste criterii trebuie incluse in negocieri si explicate populatiei. O face regimul Sandu? Nu. Oamenii tremura in casele lor, iar TVM, Radio Moldova, televiziunile lui Dodon si Plahotnic, Shor, se lanseaza in speculatii eftine, demoralizand si intidimdand popualtia.E indicata, prin urmare, o adresare catre popor a Maie Sandu. Ea are sarcina de a explica ce va face mai departe, neadmitand ca poporul sa o suspecteze ca nu are capacitatea de a readuce R.M. in matca regasirii sale de sine. Incontestabil, exista solutii plauzibile pentru transarea acestei probleme. Ele sunt de origine geopolitica.
Poporul nu va ingheta de frig la iarna. Volumul de gaze necesar R.Moldova poate fi acoperit printr-o donatie a Germaniei care a acceptat constructia Nord-Stream doi, o gaselnita ruso-germana de admitere a Kremlinului in spatiul european. Frau Merkel a plecat.

Dar ea trebuie sa-si asume acest esec si sa contribuie pe toate caile posibile la sustinerea cu adevarat a R.M. si a Maiei Sandu pe care a primit-o in vizita oficiala cand aceasta era prim-ministra.

26/10/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Minciuna existenţei unei naţiuni distincte, constituite în Transnistria. VIDEO

 

 

Imagini pentru transnistria map

 

 

 

Mitul existenţei unei naţiuni distincte, constituite în Transnistria

Iniţiatorii dezmembrării teritoriale a RSS Moldova în 1989, fiind la curent cu realizarea dreptului la autodeterminare al popoarelor subjugate, atât în teritoriile fostului Imperiu Rus, prin constituirea unor formaţiuni politico-statale sovietice (republici autonome şi republici unionale), cât şi pe arena internaţională – drept confirmat de către ONU după cel de-Al Doilea Război Mondial prin recunoaşterea în calitate de state suverane şi independente a fostelor colonii ale Franţei, Marii Britanii, Portugaliei, Spaniei, declarau că şi în Transnistria ar fi existat o naţiune aparte.

De exemplu, în materialul în care se argumenta necesitatea politică a creării RASS Pridnestrovie se afirma că, în 1989, pe teritoriul fostei RASS Moldoveneşti, ar fi locuit o comunitate internaţională de persoane, care, indiscutabil, reprezenta o naţiune formată dintr-o mulţime de comunităţi naţionale (iz mnogocislennâh obşcin razlicinâh naţionalinostei), în care delimitarea după criteriul apartenenţei naţionale era doar circumstanţă.

În document, nu se specifica însă numele respectivului popor, nici denumirea limbii materne a membrilor „naţiunii nou-formate”.

Or, la o analiză atentă, în textul materialului menţionat, se pot constata afirmaţii contradictorii.

Pe de o parte, se vehiculează existenţa, în 1989, a unei noi naţiuni distincte în Transnistria, iar pe de altă parte, se constată existenţa în zonă a mai multor comunităţi naţionale, adică existenţa unor grupuri naţionale (etnice) distincte.

Dacă în realitate, în Transnistria ar fi existat o naţiune nouă distinctă, atunci, fără doar şi poate, liderii separatişti ar fi stăruit ca formaţiunea politico-statală autonomă preconizată să aibă aceeaşi denumire ca şi etnonimul ei.

Se ştie că în URSS, denumirea republicilor unionale şi celor autonome era stabilită în conformitate cu etnonimul naţiunilor constituite istoriceşte în teritoriile respective.

Însă, lipsa unei naţiuni distincte unice la est de Nistru i-a pus pe separatişti în situaţia de a numi proiectata republică – Pridnestrovskaia ASSR – nu în baza criteriului etnic, dar a celui geografic.

Nici rezultatele recensămintelor, efectuate de instituţiile de stat abilitate ale URSS în 1939, 1959, 1970, 1979, 1989 nu au constatat în raioanele din stânga Nistrului existenţa unei naţiuni distincte, ci doar a membrilor grupurilor naţionale (etnice) ale moldovenilor (românilor moldoveni), ucrainenilor, ruşilor, evreilor, bulgarilor, germanilor, polonezilor, găgăuzilor, bieloruşilor, ţiganilor.

Afirmaţia aberantă a separatiştilor era în concordanţă cu „inovaţia” istoricilor, etnologilor, politologilor şi filosofilor sovietici privind constituirea în URSS a unei noi comunităţi sociale şi internaţionale – poporul sovietic, expusă în redacţia nouă a programului PCUS, adoptat la congresul al XXVII-lea al partidului (în 1986).

Rezoluţia „Cu privire la relaţiile dintre naţiuni”, adoptată de conferinţa a XIX-a unională a PCUS, la 1 iulie 1988, a reprodus afirmaţia menţionată, iar Constituţia URSS din 1977, modificată şi completată prin legea URSS din 1 decembrie 1988, a reprodus în preambul „inovaţia” privind crearea unei comunităţi noi istorice – poporul sovietic.

 

 

Planeta_Putin_3

 

Au trecut doar 24 de ani de la căderea URSS. În spaţiul fostei Uniuni Sovietice continuă să se dezvolte naţiunile (etniile) ruşilor, ucrainenilor, uzbecilor, azerilor, lituanienilor, kazahilor etc., dar nimeni nu mai scrie şi nici nu vorbeşte despre constituirea aşa-numitului popor sovietic.

În stânga Nistrului, în cadrul recensămintelor, sunt atestaţi, ca şi în trecut, moldovenii (corect – românii moldoveni), ruşii, ucrainenii, bulgarii, polonezii, evreii, germanii, găgăuzii, ţiganii etc.

Nu se aude nimic despre aşa-numita naţiune distinctă, care deja exista, chipurile, în anul 1989, în Transnistria, căreia nici nu i se inventase un etnonim şi un glotonim.

 

Moldovenisme_15.11.27

 

 

 Mitul aşa-numitei românizări a moldovenilor şi al discriminării politico-juridice a alolingvilor în RSS Moldova.

 

Nici ţarismul rus, nici regimul totalitar sovietic nu aveau interesul să dezvolte relaţii social-economice, politico-juridice şi naţional-culturale armonioase între românii moldoveni din stânga Nistrului şi cei din dreapta acestui fluviu, mai ales cu cei de la vest de Prut.

Ghidându-se de dictonul Divide et impera, promotorii politicii imperiale expansioniste au elaborat şi au susţinut cu tenacitate şi în permanenţă teoria privind existenţa a două popoare est-romanice distincte – român şi moldovean, membrii cărora ar fi vorbit două limbi diferite – română şi moldovenească.

În anii 1924-1940, aceste idei aberante au fost inoculate populaţiei RASSM prin intermediul şcolilor, presei, radioului, structurilor partidului comunist, organizaţiilor comsomoliste, sindicatelor etc.

Etnicii români şi limba română erau prezentaţi populaţiei din stânga Nistrului nu numai ca ceva străin, ci şi ca inamici, duşmani ai limbii şi culturii moldovenilor.

Tentativele pedagogilor, scriitorilor şi savanţilor din RASSM de a dezvolta limba, literatura şi cultura populaţiei autohtone prin folosirea succeselor obţinute în domeniile respective de către conaţionalii lor din România erau întâmpinate cu ură şi duşmănie de către autorităţi, îndeosebi de către instituţiile represive sovietice.

Astfel, pentru contribuţia activă la traducerea în viaţă a rezoluţiei biroului comitetului regional de partid din Moldova al PC (b) din Ucraina referitor la trecerea limbii moldoveneşti (în realitate a graiului moldovenesc) la grafia latină, adoptată la 2 februarie 1932 la ordinul conducerii CC al PC (b) al URSS, au avut de suferit sute de intelectuali din raioanele din stânga Nistrului.

Majoritatea adepţilor şi promotorilor alfabetului latin în RASSM, care doreau sincer prosperarea graiului matern, au fost etichetaţi drept „naţionalişti moldoveni”, arestaţi şi condamnaţi în anii 1936-1939 la diverse pedepse pentru comiterea aşa-numitei crime de „românizare a linghii moldoveneşti” prin introducerea cuvintelor „româneşti franţuzite, neînţelese pentru truditorii moldoveni”.

Membrii colectivelor, din care făceau parte persoane represate, au fost impuse, în cadrul unor adunări şi mitinguri, să condamne vehement activitatea lor, stigmatizându-le, după cum li se cerea, cu cele mai periculoase etichetări din punct de vedere al climatului politico-juridic din URSS: „naţionalişti burghezi”, „duşmani ai norodului”, „naţionalişti moldoveni”, „agenţi ai boierilor români”, „românizatori ai linghii moldoveneşti”, „duşmani ai puterii sovietice” etc.

Participanţii la aceste întruniri au fost nevoiţi să încuviinţeze şi să aplaude condamnările abuzive, adoptate atât de instanţele judecătoreşti legitime, cât şi de cele ale organelor anticonstituţionale extrajudiciare, adică de către osoboe soveşcianie, dvoiki, troiki.

Prin deciziile adoptate de adunările respectivelor colective se cerea ca şi pe viitor să fie pedepsiţi cât mai dur toţi duşmanii poporului sovietic pentru a „curăţa” URSS de elementele care, în opinia lor, frânau edificarea socialismului.

La fel ca şi în alte republici sovietice, ziarele, revistele şi emisiunile radiofonice din RASS Moldovenească publicau şi difuzau cu regularitate materiale cu privire la condamnarea oamenilor.

Astfel, locuitorilor din Transnistria li se inoculau, treptat, timiditatea şi frica. Populaţia autohtonă din raioanele din stânga Nistrului era timorată, orişice pledoarie în apărarea limbii materne şi a culturii naţionale erau, de regulă, calificate drept activităţi naţionaliste şi antisovietice.

Mai mult ca atât, regimul totalitar sovietic, prin intermediul sistemului de instruire în şcoli şi a celui de agitaţie şi propagandă, a reuşit să educe, inclusiv în rândurile etniei autohtone, ura faţă de graiul moldovenesc cu grafie latină şi, îndeosebi, faţă de glotonimul „limba română”, etnonimul „român”, faţă de România şi chiar faţă de locuitorii Basarabiei.

Se cunoaşte modul de terorizare a populaţiei din RASS Moldovenească de către regimul totalitar sovietic în anii 30 ai secolului al XX-lea, aplicat cu perseverenţă atât după 1940, cât şi după 1988, pe întreg teritoriul RSSM, îndeosebi în raioanele din stânga Nistrului, împotriva oamenilor oneşti, care militau pentru dezvoltarea firească a limbii materne, pentru revenirea ei la grafia latină, pentru recunoaşterea identităţii ei cu limba română.

Deseori au fost terorizaţi şi reprimaţi cei care pledau pentru egalitatea reală a limbilor, pentru ca activitatea organelor de stat, administrative, judecătoreşti şi a altor instituţii din RSSM să fie exercitată nu numai în limba rusă, dar, obligatoriu, şi în limba română, numită atunci oficial „limba moldovenească”.

Frica şi ura faţă de glotonimul „limba română” şi de etnonimul „român”, inoculate locuitorilor Transnistriei, chiar şi membrilor etniei autohtone, în perioada de teroare din anii 30 ai secolului XX le-a permis adepţilor forţelor politice de orientare imperial-şovină să prezinte, începând cu anul 1988, trecerea graiului moldovenesc la grafia latină drept modalitate de românizare a „limbii moldoveneşti” şi a „norodului moldovenesc”, atrăgându-i, astfel, pe o parte din locuitorii zonei de est a RSSM la luptă împotriva decretării limbii moldoveneşti drept limbă de stat şi revenirii ei la grafia latină.

Ura faţă de etnia majoritară s-a manifestat cu o deosebită putere în rândurile vorbitorilor de limbă rusă şi, îndeosebi, a migranţilor alolingvi, concentraţi în întreprinderile industriale subordonate ministerelor unionale, în timpul examinării Scrisorii deschise a celor 66 de intelectuali, publicată la 17 septembrie 1988 în ziarul „Învăţământul public”, scrisoare în care se pleda pentru conferirea statutului de limbă de stat limbii moldoveneşti, recunoaşterea identităţii ei cu limba română şi revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină.

Conflictul transnistrean s-a pliat perfect pe specificul istoric al acestei regiuni, cel al unei prezenţe aproape neîntrerupte a teritoriului din stânga Nistrului în componenţa Imperiului Rus şi a celui sovietic, ca urmare a anexării lui la Rusia, după războiul ruso-turc din anii 1787-1791 şi semnarea Tratatului de pace de la Iaşi de la 29 decembrie 1791/9 ianuarie 1792.

Procesele de deznaţionalizare şi asimilare a populaţiei din această regiune au înregistrat cote mai mari decât în Basarabia.Propaganda proimperială şi prosovietică s-a desfăşurat mai mult timp decât în dreapta Nistrului.

În acest spaţiu, procesele demografice, ca urmare a unei politici de colonizare cu populaţie slavă – rusă şi ucraineană, mult mai ample şi de o durată mai mare, au condus la transformarea populaţiei româneşti din această regiune din una majoritară în una minoritară.  

 Cu toate acestea, românii moldoveni rămân în stânga Nistrului mai numeroşi decât oricare altă naţionalitate trăitoare pe acest teritoriu.

Conflictul dintre românii moldoveni şi celelalte naţionalităţi,  alimentat în mod artificial de către forţele proimperiale de la centru, care avea la bază o serie de diferenţe culturale, s-a transformat dintr-un conflict intercultural, într-un conflict politic.

Legislaţia cu privire la funcţionarea limbii de stat şi a limbilor grupurilor etnice din Republica Moldova este cea mai tolerantă în comparaţie cu alte republici ex-sovietice, mai ales, cu Ţările Baltice.

Cu toate acestea, în Republica Moldova conflictul intercultural a înregistrat o escaladare, alimentată de forţele post imperiale şi coloniale ruse,care a condus la transformarea acestuia într-un conflict politic, teritorial, ajungându-se chiar la un război moldo-rus, în urma căruia a apărut aşa zisul stat „Pridnestrovie” sau Transnistria, a cărui menire este să ţină forţat poporul român moldovean din fosta Basarabie departe de restul românilor şi de Europa democratică.

 

 

http://istoriamilitara.org/stiinta/istorie-per-zi/800-nelegitimitatea-crearii-asa-numitei-republici-moldovenesti-nistrene-partea-4.html – autor Dumitru Grama

http://istoriamilitara.org/stiinta/istorie-per-zi/794-geneza-conflictului-transnistrean-partea-1.html

 

 

17/08/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: