CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Dosar istoric. De ce se studiază la prestigioasa academie militară americană West Point bătălia de la Târgu Frumos ? VIDEO

 

 

 

tancuri

 

 

În luna aprilie 1944 au avut loc o serie de atacuri ale Armatei Roşii în zona Târgu-Frumos, cu scopul de a captura un important sector strategic, în vederea lansării ofensivei de vară asupra România.

Atacurile se pot încadra  în prima ofensivă Iaşi-Chişinău.

 

Forţele germano-române s-au apărat cu succes în decursul lunii aprilie şi mai, în bătălia de la Târgu Frumos fiind distruse  cca.350 de tancuri sovietice.

Timp de decenii, istoria Frontului de Est s-a scris folosindu-se aproape exclusiv documentele sovietice şi lucrările de mari dimensiuni editate la Moscova, „istorii oficiale”, a căror lectură trebuie făcută cu mult spirit critic.

Analize recente, realizate pe măsură ce arhivele germane au ajuns în atenţia specialiştilor, demonstrează că istoriografia sovietică a interpretat într-un mod subiectiv şi tendenţios campaniile militare, trecând sub tăcere eşecurile, diminuând pierderile proprii şi exagerându-le pe cele ale inamicului.

Una dintre aceste bătălii este cea de la Târgu Frumos, din primăvara anului 1944. Aici blindatele germane au respins prima ofensiva sovietică din aprilie, provocând pierderi serioase în al doilea front ucrainian.

La 70 de ani distanţă de la încleştarea armatelor germană, română şi sovietică, o bătălie dată în apropiere de oraşul Târgu Frumos suscită însă interesul armatei SUA.

Istoria scrisă în apropierea oraşului Târgu Frumos este predată la Academia Militară „West Point“ de peste Ocean ca studiu de caz, subiectul fiind „disecat“ pe durata a mai multe ore de curs.

„Bătălia de la Târgu Frumos“, derulată în mai multe episoade în lunile aprilie-mai 1944, este dată drept exemplu cum o apărare mobilă poate înfrânge într-o bătălie de blindate.

 

Prima bătălie de la Târgu Frumos este folosită drept studiu de caz în educarea tactică a ofiţerilor din armata SUA, oferind un exemplu pentru cum o apărare mobilă poate învinge într-o bătălie de blindate.

Din documentele găsite în arhive, în 1944 au fost două bătălii numite Bătălia de la Târgu Frumos. Prima bătălie s-a desfășurat în aprilie (6 aprilie-12 aprilie) iar a doua în mai (2-7 mai) 1944 între trupele aliate ale Germaniei Naziste și României care s-au opus Armatei Roșii a Uniunii Sovietice.

În ambele bătălii, sovieticii au încercat să intercepteze șoseaua Iași-Târgu Frumos-Pașcani și să înainteze cât mai mult spre sud și spre Iași, în cadrul ofensivei din primăvara anului 1944.

Potrivit relatărilor lui Hasso von Manteuffel (unul din cei doi comandanți germani de divizie) și Frido von Senger und Etterlin, forțele germane au respins prima ofensiva sovietică din aprilie, provocând pierderi serioase în rândurile Frontului II Ucrainean.

 

Prima bătălie de la Târgu Frumos a constat, de fapt dintr-o serie de încleștări de-a lungul mai multor zile, în timpul cărora forțele  ale Corpului de Blindate German LVI (Panzerkorps), în principal Diviziile Grossdeutschland (Germania Mare) și a 24-a Panzer, au angajat al 16-lea Corp de Tancuri al Armatei Roșii, care ataca dinspre nord.

În ciuda succesului inițial al atacului sovietic, care au reușit să ocupe orașul Târgu Frumos, o serie de contra-atacuri au reușit să distrugă „vârful de lance” al Armatei Roșii înaintea luării ca măsuri defensive adecvate să poată fi aplicate.

Principalul contraatac german a avut loc de-a lungul șoselei Iași-Târgu Frumos, în ziua de 10 aprilie 1944. Tancurile diviziei Grossdeutschland au înaintat spre Târgu Frumos venind dinspre est, pe două coloane (circa 70 blindate). Contraatacul a fost atât de rapid încât sovieticii s-au retras după 48 de ore din Târgu Frumos.

Succesul german a fost favorizat și de faptul că sovieticii au concentrat forțele lor mult spre sudul localității, neașteptându-se la un atac dinspre est. Germanii au reușit în înaintarea lor spre vest să izoleze și apoi să distrugă o parte a unităților sovietice rămase în sudul orașului.

Aviația germană a avut o contribuție extrem de importantă la distrugerea tancurilor sovietice.

S-a remarcat asul aviației germane, Hans-Ulrich Rudel, care a pilotat personal un Junkers Ju 87 dotat cu tun antitanc.

Luptele duse au slăbitatât de mult forțele blindate sovietice încât continuarea atacului în Romania nu mai era posibil.

În trei zile de lupte, trupele germano-române  au oprit Armata Roșie și au distrus peste 350 de tancuri sovietice.

Sursele sovietice fac puține referiri la această bătălie. Istoricul David Glantz a găsit câteva mențiuni ale operațiilor din România din lunile aprilie și mai 1944 în jurnale de divizie.

Sursa principală a sa este istoria Armatei a 2-a de Tancuri Sovietică, unde se află o referire directă la bătălie. Este menționat că, spre sfârșitul lunii martie 1944, corpul de tancuri a fost trimis în sectorul Armatei a 27-a cu misiunea de

atac în direcția Focuri și Podu Iloaiei. În continuare, armata va lovi și va ocupa orașul Iași.

Sunt menționate următoarele unități sovietice participante la ofensivă: Armata a 2-a de Tancuri și Armata a 27-a.

 

A doua bătălie de la Târgu Frumos, din luna mai 1944, a fost o luptă confuză în care sovieticii au fost, iarăși, respinși.

Ca și în prima bătălie, rolul hotărâtor l-au avut blindatele germane care au restabilit mereu linia frontului (unitățile de blindate Großdeutschland și Totenkopf și Divizia 24 Panzer). Infanteria română a avut pierderi grele în această bătălie (lângă Târgu Frumos, Ruginoasa și Pașcani), dar a reușit să reziste.

De-a lungul frontului, Armata a 4-a română, comandată de generalul Mihail Racoviță, a aliniat trei corpuri de armată ce totalizau aproape 12 divizii.

Sectorul Târgu Neamț era apărat de Corpul 1 armată comandat de către generalul Gheorghe Radu și format din circa 5 divizii. Tot aici au luptat Grupurile 103 și 104 munte.

Sectorul Târgu Frumos era apărat de Corpul 5 armată român comandat de către generalul Constantin Niculescu și format din patru divizii situate între Pașcani și Târgu Frumos. Diviziile 1 și 4 române erau dispuse pe linia întărită.

Alte două noi divizii au fost trimise în acoperirea frontului Corpului 5: Divizia 6 la est de Pașcani și Divizia de Gardă la vest de Târgu Frumos (zona Strunga). Sectorul din fața Iașului era comandat de generalul Nicolae Stoenescu și avea 2-3 divizii.

S-a remarcat, de această dată, aviația română care, alături de cea germană, a reușit să distrugă numeroase tancuri.

Dintre așii aviației, au participat la câteva acțiuni pe acest front Constantin Cantacuzino, Alexandru Șerbănescu, Ioan Milu (ași creditați cu circa 50 de avioane doborâte în Al II-lea Război mondial). În această perioadă aviația română lupta atât contra sovieticilor, cât și a americanilor.

 

 

Consecințe

După bătălia de la Târgu Frumos din aprilie, linia frontului s-a stabilizat, dar sovieticii au continuat atacurile în luna mai, când a avut loc a doua bătălie pentru Târgu Frumos, în care au fost iarăși opriți.

Tot din aceste poziții de lângă Târgu Frumos, sovieticii au lansat Bătălia pentru România (1944) (sau Operațiunea Iași-Chișinău) la sfârșitul lunii august 1944.

După bătăliile de la Târgu Frumos, germanii au fost extrem de solicitati pe frontul din Bielorusia și Polonia și au fost nevoiți să trimită toate blindatele spre acel front. Frontul românesc a rămas fără sprijinul acestor divizii de elită, având în rezervă doar Divizia 1 blindate a generalului Radu Korne.

Divizia 1 va lupta la 20 august 1944 la Scobâlțeni, unde a reușit să oprească pentru numai o zi blindatele sovietice, după care se va retrage spre sud.

Linia frontului a fost împânzită cu mii de mine antiinfanterie și antitanc.

La zeci de ani după război, încă se mai găsesc în Moldova mine și muniții neexplodate.


Sursa: topromani.ro

 Urmări

 

La 20 august 1944, în urma ofensivei de la Scobâlţeni, frontul s-a rupt, sovieticii ocupând ulterior şi Iaşul. Văduviţi de aportul blindatelor germane, dislocate pe frontul din Bielorusia şi Polonia, românii au fost o pradă facilă în calea tancurilor sovietice.

Profesorul Nicolae Ionescu, doctor în istorie şi un bun cunoscător al evenimentului,  consideră bătăliile de la Târgu Frumos drept o dovadă a rezistenţei eroice a Armatei Române.

„Lângă Târgu Frumos, oraş deschis aproape de Valea Siretului, s-a dat dovadă de rezistenţă eroică. Zona fiind situată în coasta Iaşilor, important punct strategic pentru Armata Română, sacrificiul soldaţilor a fost pe măsură.

Să nu uităm că o altă componentă strategică ce trebuia apărată era calea ferată ce lega Paşcaniul de sudul ţării.

Nu în ultimul rând, trebuiau apărate osemintele lui Cuza din Palatul de la Ruginoasa. Foarte multe aspecte ce ţin de patriotism au contribuit la îndârjirea cu care s-au luptat soldaţii români în bătălia pentru Moldova.

Unul dintre aceste simboluri invocate pentru determinarea ostaşilor era protejarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Cuza“, a declarat profesorul Ionescu pentru /www.ziaruldeiasi.ro/stiri/stiati-de-batalia-de-la-targu-frumos.

În perioada premergătoare bătăliilor de la Târgu Frumos, Armata Roşie înaintase în Moldova şi ocupase o mare parte a regiunii de nord a acestei provincii istorice.

La Botoşani chiar a fost constituit (mai ales din militanţi evrei) un aşa zis  „Comitet de conducere autonom” pe 7 aprilie 1944, structură sprijinită de militarii sovietici.

Evenimentul este cunoscut în istoriografie drept „Republica Sovietică Socialistă de la Botoşani“.

De aici, din nordul Moldovei, sovieticii se pregăteau să invadeze restul ţării.

Conform informaţiilor relatate de profesorul Ionescu, rezistenţa Armatei Române şi a celei naziste a respins primele atacuri sovietice şi frontul s-a stabilizat iniţial pe linia Rădăuţi-Suceava-Fălticeni-Târgu Neamţ-Paşcani-Tg Frumos-Iaşi.

 

23/07/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

27 octombrie 1918: Ultimatumul adresat de România trupelor de ocupaţie germane şi austro-ungare, prin care li se cerea să părăsească teritoriul ţării în 24 de ore. VIDEO

 

 

 

 

27 octombrie. Guvernul da un ultimatul armatelor de ocupatie

 

 

 

În timpul Primului Război Mondial, după doi ani de lupte eroice duse împotriva trupelor Antantei, România rămasă singură, ca urmare a părăsirii frontului românesc de către armata rusă aliată, nu mai avea nici o şansă reală de a se împotrivi prin mijloace militare, armatelor germane, austro-ungare, turce şi bulgare, fiind obligată prin Tratatul de la Buftea – Bucureşti să încheie pacea cu Puterile Centrale.

Pacea a fost semnată de către ţara noastră sub presiunea prăbuşirii frontului, ca urmare a revoluţiei bolşevice din Imperiul Ţarist, cu toate că în vara anului 1917 armata română reorganizată şi refăcută câştigase marile victorii de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.

Tratatul a fost încheiat la 20 februarie/5 martie ora 19, în localitatea Buftea, de lângă Bucureşti, care la acea vreme se afla în teritoriul românesc ocupat de Puterile Centrale.

 

 

 

 

Imagine

 

Foto: Caricatură politică franceză: Kaiserul german, cu piciorul pe cadavrul unui rus (Rusia), amenință cu un pumnal o femeie (România), ca să semneze tratatul de pace.

 

 

 

 

După numai câteva luni, în data de 27 octombrie 1918, Guvernul român a adresat un ultimatum trupelor de ocupaţie ale Antantei, prin care le cerea să părăsească teritoriul României în 24 de ore şi imediat, în noaptea de 28 octombrie/10 noiembrie spre 29 octombrie /11 noiembrie, Armata română reîncepea operaţiunile militare împotriva Puterilor Centrale.

Cu mari eforturi s-a reușit mobilizarea armatei, adunându-se cca 90 000 de oameni. Trupele române au primit ordin să treacă simultan în Transilvania,Muntenia și Dobrogea.

În același timp, trupele franceze din corpul expediționar, comandat de generalul Franchet d’Esperey au forțat Dunărea pe la Giurgiu, îndreptându-se spre București.

Armata germană, comandată de mareșalul August von Mackensen, a fost obligată să înceapă retragerea spre Transilvania.

Pe 9 aprilie 1918, Sfatul Ţarii din Basarabia proclamase  cu o majoritate zdrobitoare a voturilor, unirea cu România.

Pe 28 noiembrie, reprezentanţii populaţiei din Bucovina au votat pentru unirea cu Ţara, iar pe 1 decembrie acelaşi an, şi reprezentanţii românilor din Transilvania a adoptat o Proclamaţia de la Alba Iulia de unire cu Regatul României, aprobată şi de reprezentanţii saşilor din acest străvechi ţinut istoric românesc.

România Mare se născuse !

 Tratatul de la Versailles a recunoscut toate aceste proclamaţii de unire, în conformitate cu dreptul la autodeterminare stabilit de Declaraţia celor 14 puncte ale preşedintelui american Thomas Woodrow Wilson.

 Rusia sovietică a refuzat însă cu încăpăţânare recunoaşterea Unirii cu România a Basarabiei, teritoriu românesc pe care îl anexase abuziv între anii 1812- 1918.

 

 

Regele Ferdinand decorează pe front militari români, 28 august 1917. Foto: (c) ARHIVELE NAȚIONALE ALE ROMÂNIEI/ AGERPRES Arhiva istorică - foto: agerpres.ro

 

Foto: Regele Ferdinand decorând militari români care se distinseseră în timpul luptelor.

 

 

Luptele de eliberare a teritoriului național au continuat în Transilvania și în anul următor. La 16/29 ianuarie 1919, trupele române au eliberat orașul Zalău, linia de demarcație cu forţele ungare stabilindu-se pe latura de vest a Munților Apuseni.

Între 16-18 aprilie, armata română a respins un atac ungar, începând astfel ofensiva şi eliberând orașele Satu Mare, Carei, Salonta, Oradea, pentru ca la 1 mai să ajungă la Tisa.

Între 20-23 iulie o ofensivă a trupelor ungare pe Tisa a avut loc între 20-23 iulie, fiind urmată de o contraofensivă a armatei române (24-26 iulie),care a continuat cu  trecerea Tisei și intrarea în scurt timp Armatei Române în Budapesta (4 august), fapt care a dus la prăbuşirea  regimul comunist instaurat de bolşevicii lui Kun Bela în Ungaria.

După eliberarea Ungariei de comunism, a urmat retragerea trupelor române din această ţară, în mai multe etape, între 14 noiembrie 1919 și 20 martie 1920. 

 Nu se uscaseră bine cernelurile de pe iscăliturile tratatelor internaţionale încheiate de Ungaria, că politica amiralului (fără mare) Horthy Miklos, devenit regent al acestei ţări în primăvara anului 1920, a început să se facă simţită. Încă în octombrie 1919,Horthy desemna într-un memorandum „România inamicul numărul unu”, iar ca principal ţel al politicii externe ungare el vedea „rezolvarea problemelor cu România prin recurgerea la arme”.

Planul său a început să se concretizeze imediat ce a fost posibil să se mişte prin măsuri antiromâneşti.

Nu ne mai poate mira aşadar faptul că, pe  14 noiembrie 1919, la retragerea armatei române, ziarul „Uj Nemzedek” scria:

„Când pe creştetul cetăţii Buda fâlfâia steagul valah totuşi ungurimea considera faptul acesta ca o mântuire şi pe drept, deoarece ştia că după ocupaţia valahă poate urma numai învierea.

Două fapte avem de înregistrat în cartea lui Clio.

Recunoaştem că, desigur regretabil, numai cu ajutorul valah am reuşit şi nu din iniţiativa noastră, al doilea fapt este că nici dracul nu ne poate uni”.

 

 

 

 

27/10/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: