CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

26 iunie: Ziua Drapelului Naţional

Drapelul naţional este unul din cele trei simboluri naţionale ale României, parte a identităţii naţionale, alături de Stema naţională şi Imnul naţional.

„Ziua Drapelului Național” a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca Tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă țara noastră mai existând alte trei țări europene tradiționale cu steagul tripartit în mod egal și vertical: Franța, Italia și Belgia.

Drapelul României este tricolor: roşu vermillon, galben crom şi albastru cobalt, plasate vertical, albastrul fiind aşezat la lance, galben la mijloc şi roşu în exterior.

În îndelungata noastră istorie, drapelul României nu a suferit transformări majore, cu excepţia proporţiilor şi poziţiilor culorilor, scrie https://www.radioromaniacultural.ro/documentar-ziua-drapelului-national/

Potrivit unor mărturii, împăratul bizantin Justinian a înfinţat în anul 535 d.H., două cetăţi dunărene, Recidava şi Literatta, locuite de luptători descendenţi ai dacilor care şi-au păstrat emblema stindard de luptă a strămoşilor, în culorile roşu, galben şi albastru, aceasta fiind prima atestare a folosirii celor trei culori pe teritoriul actual al României.

O altă prezenţă a celor trei culori datează din anul 1185, când fraţii valahi Petru, Asan şi Caloian, au condus o armată contra bizantinilor, ai cărei oşteni aveau pe suliţe flamuri cu reproducerea dragonului-lup al dacilor, plus cele trei culori.

Albastrul, galbenul şi roşul s-au regăsit mai târziu şi pe diplomele de înnobilare emise de Mihai Viteazul, apoi, în anul 1821, cele trei culori se regăseau pe drapelul de luptă al lui Tudor Vladimirescu.

Tot de atunci moştenim semnificaţia celor trei culori: Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor) şi Frăție (roșul sângelui).

Când Revoluţia de la 1821 a fost înăbuşită, căpitanii lui Tudor au hotărât arderea steagului. În anul 1882, steagul a fost găsit, recondiţionat şi adus la Bucureşti, capitala ţării, fiind depus, în urma unei ceremonii speciale, la Casa Armatei, Cercul Militar Central de astăzi.

Așadar,Tricolorul românesc era prezentat în public încă din deceniul 2 al secolului XIX drept simbol național cu cel puțin un deceniu înainte de oficializarea sa.

Printre mărturiile unui francmason, Jean Alexandre Vaillant, (chemat și stabilit în Muntenia în 1830, profesor și director al „Colegiului Sf. Sava ” din București (1831–1834), descoperim informația potrivit căreia tricolorul a fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleșuva (zona Comarnic – județul Prahova).

Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.

Steagul tricolor a fost adoptat și de revoluţionarii de la 1848, apărând în aceeaşi perioadă şi în Moldova – la 27 martie 1848 la hotelul Petersburg din Iași, la Adunarea constituantă prezidată de Vasile Alecsandri -, în Ardeal, la Adunarea de la Blaj – 3/15 mai – 5/17 mai 1848 – și la Paris, unde a fost arborat pentru prima dată la la 26 aprilie 1848.

Apoi, Guvernul provizoriu al Ţării Româneşti stabilea, prin Decretul nr. 1 din 14/26 iunie 1848, că steagul naţional are trei culori – albastru, galben, roşu, iar pe flamuri era înscrisă deviza “Libertate, Dreptate, Frăţie”.

Deşi la început poziţionarea culorilor era pe orizontală, cu albastrul în partea superioară, în scurt timp s-a trecut la dispunerea culorilor pe verticală, în forma cunoscută astăzi.

În anul 1849 domnitorul Barbu Știrbei a adoptat un nou model pentru drapelele de luptă, păstrând însă aşezarea orizontală a culorilor și schimbând doar elementele decorative, model care se va păstra până în anul 1856.

După Unirea Principatelor, la 6 februarie 1859, în primul său drum către București de când fusese ales domnitor al Țării Românești, Alexandru Ioan Cuza a fost întâmpinat la marginea orașului Buzău de către comandantul dorobanților, care purta un steag tricolor.

În anul 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretat tricolorul ca drapel oficial al Principatelor Unite, afirmând că:

„Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este, încă, simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea”.

În 1866, imediat după detronarea lui Alexandru Ioan Cuza, drapelele de luptă ale unităților militare au fost schimbate cu unele noi, pe stindard apărând, în loc de stemă, numele companiei, acvila fiiind păstrată în vârful hampelor.

În anul 1867, în timpul domniei lui Carol I este adoptat drapelul cu forma pe care o are şi astăzi.

Astfel albastrul apare lângă hampă, galben în mijloc, roşu în partea exterioară, culorile fiind aşezate pe verticală. În cele patru colţuri se aflau ghirlande din frunze de laur, cifrul domnitorului Carol I, iar în centru era aşezată stema ţării.

În timpul Războiului de Independență din 1877-78, eroismul ostașilor români a fost însuflețit permanent de drapelul românesc, la fel și în Primul Război Mondial când au fost jertfe pentru apărarea drapelului de luptă, ca simbol al datoriei de apărare a pământului țării și al onoarei militare, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, drapelele unităților evidențiate în luptă au fost decorate la rândul lor, pentru acțiunile de pe front.

În 9 ianuarie 1948, comuniştii au interzis însemnele regatului şi au aşezat pe steag noua stemă a republicii, cu elemente sovietice, fără nicio legătură cu tradiţia istoriei noastre sau cu heraldica.

În timpul Revoluției de la Timișoara, încă din 17 decembrie 1989, stema Republicii Socialiste România a fost îndepărtată de pe drapele prin decupare, un gest simbolic privit ca rupere de regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu.

La sfârşitul anului Revoluţiei, Decretul-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea și funcționarea Consiliului Frontului Salvării Naționale și a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naționale prevedea, la articolul 1, între altele, faptul că „drapelul țării este tricolorul tradițional al României, având culorile așezate vertical, în următoarea ordine, pornind de la lance: albastru, galben, roșu.”

Stema naţională actuală a României a fost concepută după Revoluţia din Decembrie 1989.

Drapelul ţării noastre este foarte asemănător cu drapelul civil al Andorrei şi cel de stat al Ciadului, neavând însă nici o legătură cu acestea.

Asemănarea cu drapelul Ciadului, care diferă de drapelul românesc doar prin nuanţa uşor mai închisă a fâşiei albastre (indigo, în loc de cobalt la noi), a stârnit discuţii penibile la nivel internaţional.

Ambasada Ciadului de la Moscova a înaintat Organizaţiei Naţiunilor Unite un protest oficial, prin care cerea ca drapelul României să nu mai fie arborat la ONU.

Acest ”protest”obraznic a fost pe bună dreptate respins, deoarece existența tricolorului albastru-galben-roșu ca drapel al României, este mult anterioară existenței însăși a statului Ciad.

Drapelul tricolor românesc este de asemena înrudit cu cel al Republicii Moldova, acesta din urmă având însă o proporţie diferită (1:2 în loc de 2:3 la noi), un albastru mai deschis („de Voroneţ”) şi stema ţării în centru.

 Tricolorul alături de celelalte simboluri naţionale, Stema naţională şi Imnul naţional, ne uneşte şi este mândria poporului nostru.  

Cinstind drapelul, ne cinstim istoria, cultura şi tradiţiile care ne definesc ca popor între popoarele acestei lumi.

Tricolorul înseamnă viaţă, înseamnă soare strălucitor şi înseamnă cer senin.

Să-l sărbătorim astăzi cu toţii aşa cum se cuvine, să cinstim tot ceea ce ne reprezintă ca naţiune și în aceiași măsură să ne învăţăm copiii să preţuiască valorile României noastre!

La mulţi ani, tuturor românilor, României şi Tricolorului nostru!

Imnul TREI CULORI

Varianta originală a lui Ciprian Porumbescu:

Trei culori cunosc pe lume

Ce le țin de-un sânt odor,

Sunt culori de-un vechi renume

Suveniri de-un brav popor.

Roșu-i focul ce-mi străbate,

Inima-mi plină de dor

Pentru sânta libertate

Și al patriei amor.

Auriu ca mândrul soare

Fi-va’l nostru viitor

Pururea’n eternă floare

Și cu luci netrecător

Iar albastrul e credința

Pentru țară ce-o nutrim

Credincioși fără schimbare

Pân’ la moarte o să-i fim

Pân’ pe cer și cât în lume

Vor fi aste trei culori

Vom avea un falnic nume

Și un falnic viitor

Iar când, fraților, m’oi duce

De la voi ș’oi fi să mor

Pe mormânt, atunci să-mi puneți

Mândrul nostru tricolor

CITIȚI ȘI:

26/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

26 iunie – Ziua Drapelului National al României

 

 

Cele trei culori ale drapelului  românilor –  albastru, galben şi roşu – sunt de origine străveche, iar reunirea lor pe stindardul nostru naţional are adânci semnificaţii istorice, exprimând dăinuirea noastrã neîntreruptã pe această vatrã în care ne-am plãmădit ca popor, legăturile permanente între românii de pe ambele versante ale Carpaţilor, idealurile de unitate şi independenţă nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existenţe.

 

Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie.

 

 

 

 

 

 

 

Scurtă istorie

 

Unde se aflã izvorul de la care porneste tradiţia?

În cartea istoricului german J. F. Neigebaur, consacratã Transilvaniei şi publicatã la Braşov în 1851, se face menţiunea cã cele trei culori ale drapelului românesc sunt o moştenire de pe timpul Daciei Traiane.

Aşadar, steagul nostru tricolor nu este o creație a epocii moderne sau contem­po­rane, el este mult mai vechi decât am fi tentați să credem. Primele stindarde apar în perioada Antichității greco-romane, când au fost utilizate ca semne de recu­noaș­tere, ca repere pentru soldații aflați pe câmpul de luptă.  

Mergând înapoi, pe firul istoriei, constatăm că cea mai veche însemnare despre tricolor, originar din culorile Daciei, se aflã în Novella XI, dată la 14 aprilie 535 de împăratul bizantin Justinian (527 – 565) cu prilejul delimitării teritoriilor supuse Arhiepiscopiei din Justiniana Prima, care cuprindea, alături de regiuni din Panonia Secunda, părţi din fosta Dacie romană, alcătuită din Dacia Cisdanubianã (Dacia Mediteraneea si Dacia Ripensis) si Dacia Transdanubianã, aceasta din urmă fiind alcătuitã din ţinuturile vecine cu Dunărea, plecând de la Tisa, Banat şi Oltenia până la vărsarea Oltului în Dunăre.

Decretul imperial, care stabilea şi însemnele acestor teritorii, descrie astfel stema Daciei Justiniane:

“Din partea dreaptă, în prima diviziune, scut rosu, în mijlocul cãruia sunt vãzute turnuri, însemnând Dacia de dincolo , în a doua diviziune, scut ceresc (de culoarea cerului, adicã albastru), cu semnele tribului burilor, ale cãrui două laturi (margini) sunt albe, iar mijlocul (câmpul dintre cele douã scuturi) auriu (galben).

În acest simbol heraldic, scutul albastru, cu însemnele tribului burilor, reprezenta acea parte a Daciei Traiane aflatã încã sub stãpânirea efectivã a lui Justinian, respectiv Banatul si Oltenia de azi, sau fosta Dacie Malvensis, locuitã de buri, cel mai reprezentativ trib al dacilor, precum si o zonã a Transilvaniei, ce se întindea de-a lungul drumului comercial care ducea spre regiunile aurifere din Muntii Apuseni, unde săpăturile arheologice au confirmat existenta aşezărilor romane până în secolul al VI-lea, adicã fosta Dacie Porolissensis.

Scutul roşu, însemnând Dacia de dincolo , se referă la sudul si centrul Moldovei, altă parte a Daciei Traiane pe care Imperiul roman de rãsãrit o considera posesiune a sa, cel puţin în principiu, aflată însă în afara teritoriului deţinut efectiv de către romani.

Precizarea Dacia de dincolo avea în vedere tocmai poziţia geograficã si politicã deosebitã a acestei părti a Daciei.

Mijlocul auriu, respectiv câmpul galben dintre cele două scuturi (rosu si albastru), reprezintă, fără îndoialã, Muntenia de astăzi sau fosta Moesie inferioară.

Se ştie cã armatele lui Justinian,urmărind refacerea Imperiului roman în vechile lui hotare, au cucerit Africa de nord – vest de la vandali, Italia de la ostrrogoti, sudul Spaniei de la vizigoti, iar gepizilor le-a luat teritoriile dintre Tisa si Dunãrea de jos, întinzându-si stăpânirea în Banat, Muntii Apuseni, Oltenia si Muntenia.

Imperiul Roman de răsărit se exprima prin prezenta pe stema Daciei Justiniene a însemnelor tuturor provinciilor fostei Dacii Traiane, atât a celor de la sudul Carpaţilor, cât şi a celor de la nordul lor.

Prin urmare, cele trei culori, rosu la dreapta, galben la mijloc si albastru la stânga, din stema Daciei Justiniane, asezate în ordinea si în pozitia culorilor drapelului românesc de astãzi, se referã la Dacia Traianã, confirmând afirmatia lui J. F. Neigebaur cã tricolorul românesc este o mostenire de la începuturile mileniului întâi.

Transmise din generaţie în generaţie, ele dovedesc, împreunã cu celelalte mărturii de cultură materialã, statornicia românilor în vatra în care s-au plămădit ca popor, prin simbioza daco – romană, rezistenţa lor în fata urgiei vremurilor şi a valurilor succesive ale neamurilor migratoare, lupta neîntreruptă pentru afirmarea idealurilor de unitate şi independenţă.

Culorile tricolorului românesc înconjură fresca votivă a cneajilor Cândea, care au ridicat în sec.al XIII-lea biserica episcopală de la Orlea, în Ţara Haţegului.

 

Blazonul.cnejilor.Cîndea.sec.13.refăcut

 

Aici se mai zăreşte pe vechiul blazon creştin şi românesc alcnezilor Cândea, tricolorul înconjurând crucea bizantină cu reminiscenţe cruciate.

 

 Mai târziu, regăsim culorile  albastru, galben şi roşu şi pe diplomele emise de Mihai Viteazul pe scuturi şi pe lambrechinii stemelor.

De asemenea, este de remarcat prezenţa celor trei culori în canafii şi pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificaţia: „Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăţie (roşul sângelui)

In 1834  domnitorul Tarii Românesti, Alexandru Ghica Voda, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti si oştirii”. 

Acesta  era un „steag cu faţa roşie, albastră şi galbenă, având şi acesta stele şi pasăre cu cap în mijloc .

Curând, ordinea culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru.

La înmânarea drapelelor, domnitorul a spus, printre altele: 

„Steagurile aceştii de Dumnezeu păzite ţări din vechime au fost fala oştirilor sale şi semnele slavei lor… Miliţia românească organizată pe temeiuri de regulă şi disciplină europeană, dobândeşte iarăşi acel drept din vechime şi primeşte steagurile sale cu feţile naţionale şi cu pajera prinţipatului. Domnia mea dar încredinţează acum batalioanelor de infanterie şi divizioanelor de cavalerie aceste steaguri ca un sfânt depozit al cinstii, al credinţii şi al supunerii către legile întocmite…”

Steagul destinat corăbiilor avea doua culori (galben si rosu), cel atribuit armatei era compus din trei (rosu, galben si albastru) şi un vultur la mijloc.

 O informaţie o descoperim printre marturiile francmasonului francez Jean Alexandre Vaillant (stabilit în Muntenia în 1830, profesor si director al „Colegiului Sf. Sava” din Bucureşti între anii 1831 si 1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru  în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic-Prahova).

Prin urmare, vedem că tricolorul romanesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului al XIX-lea drept simbol naţional, cu cel puţin un deceniu inainte de oficializarea sa.

In timpul revolutiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al natiunii in prima zi a victoriei revolutiei burghezo – democratica (1848-1849), 14/26 iunie, cand a vut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucuresti si promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului national.

Astfel, după o istorie zbuciumată, pe 26 iunie 1848 drapelul nostru naţional, tricolorul, a fost decretat OFICIAL. Se întâmplă în Cadrul Marii Adunări Naţionale de pe Câmpul Filaretului din Bucureşti, în timpul revoluţiei paşoptiste.

 

 

 

 

Revoluţionarii români de la 1848, atât cei din Transilvania, cât si cei din Ţara Româneasca, au arborat steagul tricolor pe care, ca simbol al luptei lor, au inscripţionat lozinca: Societăţii revoluţionare „Fratia”: „Dreptate – Frăţie”.

O lună mai târziu, „văzând că nu s-a înţeles încă cum trebuiesc facute stindardele naţionale“, decretul guvernamental nr. 252 din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru inchis, galben deschis şi roşu carmin”.

Ele vor fi dispuse vertical si vor fi aranjate in ordinea urmatoare: „langă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind“.

In Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din Bucureşti, in ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, inceputul revoluţiei, ”zi de mântuire pentru toata România”, sub flamurile tricolore.

 Tot in acel an istoric 1848,pe 3-15 mai, în  impresionanta Adunare de la Blaj, în Transilvania, s-a inălţat „flamura cea mare tricoloră a naţiunii române”, a întregii naţiuni române.

Dupa venirea lui Carol I pe tron, steagurile tricolore vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.

Ziua Drapelului National a fost instituita pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar de atunci a decretat ca Tricolorul – roşu, galben si albastru – să reprezinte steagul national al tuturor românilor; cele trei culori impărţite în mod egal reprezintă principiul egalitatii, orientarea culorilor în sus semnifica verticalitatea, cifra trei este numarul perfect, pe lângătara noastra mai existand alte trei tari europene traditionale cu steagul tripartit in mod egal si vertical: Franţa, Italia si Belgia. (Romanian Global News).

Culorile drapelului nostru, privite în cheie heraldică, semnifică:

 

  • albastru cobalt: fidelitate, loialitate, profunzime, ordine, adevăr;

  • galben crom: prestigiu, virtute, inteligenţă, grandoare, bogăţie;

  • roşu vermion: acţiune, pasiune, capacitatea de a servi Patria, sinceritate, agresivitate, indemn la vigilenţă.

 

 

 

  Drapelul ţării noastre este foarte asemănător cu drapelul civil al Andorrei şi cel de stat al Ciadului, neavând însă nici o legătură cu acestea.

Asemănarea cu drapelul Ciadului, care diferă de drapelul românesc doar prin nuanţa uşor mai închisă a fâşiei albastre (indigo, în loc de cobalt la noi), a stârnit discuţii la nivel internaţional.

Ambasada Ciadului de la Moscova a înaintat Organizaţiei Naţiunilor Unite un protest oficial, prin care cerea ca drapelul României să nu mai fie arborat la ONU.

Tricolorul românesc este de asemena înrudit cu cel al Republicii Moldova, acesta din urmă având însă o proporţie diferită (1:2 în loc de 2:3 la noi), un albastru mai deschis („de Voroneţ”) şi stema ţării în centru.

În anul celebrării Centenarului, să cinstim cum se cuvine tot ceea ce ne reprezintă ca naţiune şi să ne învăţăm copiii să preţuiască în aceeaşi măsură valorile României noastre!

 Tricolorul ne uneşte şi este mândria noastră, alături de celelalte simboluri naţionale, Stema naţională şi Imnul naţional.  

Cinstind drapelul, ne cinstim istoria, cultura şi tradiţiile care ne definesc ca popor. Tricolorul înseamnă viaţă, înseamnă soare strălucitor şi înseamnă cer senin. Să-l sărbătorim astăzi cu toţii, aşa cum se cuvine.  

La mulţi ani, românilor, României şi Tricolorului”

 

 

 

26/06/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: