CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

12 ianuarie 1483 – Domnița Elena,(Olena Voloșanca), fiica lui Ștefan cel Mare, s-a căsătorit cu Ivan, fiul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea

Foto: Actrița Sofia Nikitchuk, Miss Russia 2015, în rolul Olenei Voloșanca, în serialul istoric rusesc „Sophia” (2016). Sursa: https://www.historia.ro/ calendar-12-ianuarie.

 Evdochia, prima soţie a domnului moldovean Ștefan cel Mare, descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lituaniei. După mamă, Evdochia se înrudea cu marii cneji ruși.

S-a stins din viaţă după patru ani de căsnicie, în noiembrie 1467,ca urmare a complicațiilor survenite la nașterea unui copil, lăsând în grija voievodului doi copii mici, pe Alexandru și pe Elena, conoscută și ca Olena Voloșanca (românca), viitoarea soție a prințului moștenitor al tronului moscovit Ivan al III-lea.

Cine a fost tatăl Evdochiei de Kiev, soţia lui Ştefan cel Mare

Doamna Evdochia a fost înmormântată la Biserica Mirăuţilor din Suceava, vechea mitropolie a Ţării Moldovei, căci la Putna încă nu se terminaseră lucrările de construcţie.

Alexandru, cel dintâi născut al voievodului moldovean, moștenitorul prezumtiv al lui Ștefan cel Mare a beneficiat de un statut privilegiat după căsătorie, tatăl acordându-i titlul de voievod și permiţându-i să aibă dregători și slujitori deosebiţi, adică o „Curte” proprie, separată de cea a lui Ștefan cel Mare.

Numai că Alexandru a murit în condiţii prea puţin cunoscute, la 26 iulie 1496, într-un context în care relaţiile dintre Moldova și Polonia deveneau tot mai încordate.

Primul copil al lui Ștefan cel Mare a fost înmormântat la Mănăstirea Bistriţa, unde își dormea somnul de veci și bunicul lui Ștefan, Alexandru cel Bun.

Despre fiul cel mare a lui Ştefan, Alexandru, născut în jurul anului 1464 şi mort în 1496, nu se ştie nici pînă astăzi cu certitudine dacă era al Evdokiei sau al unei anume Maruşca.

Ștefan pornise negocieri pentru o alianță dinastică încă din 1479. Voia să-și mărite fata cu Ivan Ivanovici (moştenitorul cneazului Moscovei).

În acest scop i-a scris cumnatei sale Teodosia, sora răposatei doamne Evdokia Olelkovici de Kiev și mătușa Olenei, care era rudă și cu familia princiară moscovită.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Ivan_III_of_Russia.jpg

Foto: Ivan III-lea Vasilievici cel mare, cneaz al Moscovei (1462-1505)

Așa se face că în 1480 sau 1481 la Suceava a ajuns o solie de la Ivan Vasilievici al III-lea, care venea să ceară mâna domniței. Logodna s-a făcut chiar la Suceava, moștenitorul cneazului fiind reprezentat prin procură de nobilul Mihai Pleştev.

Fără să-și fi văzut vreodată viitorul soț, domnița a fost nevoită să pornească la drum, însoțită de boierii Lascu, Sînger şi Gherasim cu jupânesele lor. În drumul spre Moscova, Olena a trecut prin Polonia, unde Regele Cazimir a primit-o cu fast și i-a făcut daruri. La Moscova, suita domniței a ajuns în postul Sfântului Filip.

Întâmpinată de mama cneazului Ivan III-lea, Maria Iaroslavna, Olena a fost găzduită, până la celebrarea cununiei, la mănăstirea Voznesenskaia.

Tot prin mijlocirea mamei cneazului ajunge Olena (Elena) să-și întâlnească viitorul mire, pe Ivan cel tânăr, fiul şi moştenitorul marelui cneaz al Moscovei.

Căsătoria a avut loc de Bobotează, pe 12 ianuarie 1483.

În toamna anului următor, la 10 octombrie 1484, Elena a născut un fiu, botezat Dimitrie.

 Poziția lui Ivan cel Tânăr era doar în aparență sigură. Încă din 1468, tânărul Ivan Ivanovici îl însoţea pe tatăl său în incursiunile pe care acesta le făcea în hanatul Cazan.

Din 1471, a fost chiar asociat la domnia tatălui său. În această calitate a fost chiar lăsat să administreze Moscova și a condus oștile rusești în bătălia de la Ugor (1480).

De altfel, între anii 1483-1490, nimeni de la curte nu se îndoia că Ivan cel Tînăr şi, pe urmă, fiul său, vor lua tronul după decesul lui Ivan III-lea.

Aliații celei de-a doua soții a cneazului, Sofia Paleolog, nu prea aveau trecere în fața soțului acesteia. Fiul Olenei, Dimitrie, fusese declarat în primă instanță, moștenitor al cneazului.

În 1497, cneazul Ivan III-lea cel Mare a decis încoronarea nepotului său Dimitrie, fiul Olenei și al soțului acesteia, Ivan cel tânăr.

În decembrie același an, e descoperit un complot al lui Vasile, fiul Sofiei Paleolog împotriva propriului tată. Complotiştii voiau să-l omoare pe Dimitrie pentru a-i asigura lui Vasile urcarea pe tron.

Descoperind conspirația, Ivan III-lea o exilează pe cea de-a doua soţie a sa și îl ține pe Vasile captiv în propria casă. Complicii Sofiei sunt executaţi sau întemniţaţi.

Giulgiul – Procesiune bisericească, reprezentare laică a încoronării lui Dimitrie cneaz de Moscova, 1498.

Pe giulgiu sunt reprezentate două cortegii: unul laic (stînga vizuală) şi altul bisericesc (dreapta vizuală). Pe partea stîngă îl putem vedea pe „ţareviciul” Dimitrie (cu o cruce în mână), iar în spatele său – bunelul Ivan al III-lea, moşul – Vasilie Ivanovici şi mama – „Elena Voloşanca”. Cu toţii au nimburi în jurul capului. De asemenea, grupul din stînga este protejat de o “umbrelă” care are la bază crucea de forma literei „T” (umbrela este simbolul puterii).Pe partea dreaptă îl remarcăm, în primul rînd, pe mitropolitul Moscovei Simon (pe straiele sale, dar şi pe „umbrelă” vedem simbolul crucii). În centrul lucrării este reprezentată icoana „Maica Domnului cu Pruncul”.

În data de 4 februarie 1498, în Catedrala Adormirii (Uspenskii Sobor), are loc încoronarea cneazului Dimitrie care împlinise vîrsta de 15 ani.

În a doua jumătate a anului 1498, noul titlu al lui Dimitrie, acela de „mare cneaz”al Vladimirului, al Moscovei şi al Novgorodului, se folosea deja în documentele oficiale.

Lupta pentru putere era, însă, departe de a fi decisă. Dimitrie nu a primit pământuri şi nici putere reală,iar descenenta împăraților bizantini nu avea de gând să renunțe la luptă.

Pe parcursul anilor următori, lupta pentru putere între susținătorii lui Dimitrie şi cei ai fiului Sofiei Paleolog, Vasile, se va înteți.

Ivan cel Tănăr s-a îmbolnăvit subit şi s-a stins din viață pe 7 martie 1490, la vârsta de doar 32 de ani, fiind bolnav de gută (sau „camciug la picioare”, potrivit denumirii rusești), iar moartea rapidă a tânărului cneaz a trezit multe bănuieli la Curtea din Moscova, nefiind exclusă ipoteza unei otrăviri.

Exista și un zvon că ar fi murit otrăvit de medicul evreu Leon, adus de Sofia Palelog tocmai de la Veneția pentru a-l îngriji.

Ulterior, medicul chiar a fost executat din porunca tatălui lui Ivan cel Tânăr, deși otrăvirea nu a fost niciodată demonstrată. După moartea lui Ivan cel Tânăr, echilibrul de forțe de la curte se va modifica treptat. În 1499, Vasile reuşeşte să recapete parţial încrederea tatălui.

În 1500 începe un război ruso-lituanian. La 14 iulie 1500 ruşii obţin o victorie zdrobitoare la Verdoş. Exact în aceste momente, în cronicile vechi se observă o schimbare a statutului lui Vasile, care e numit pentru prima dată cu titlul de „cneaz al întregii Rusii”.

Soarta domniței Elena și a fiului ei, deși o vreme liniștită, s-a schimbat radical în ultimii ani ai secolului al XV-lea, când mama și fiul au căzut în dizgrație, fiind acuzați de simpatii lituaniene și de sprijinirea unor eretici de la Moscova.

La 11 aprilie 1502 lupta dinastică se finalizează, prin căderea în dizgrație a nepotului moştenitor Dimitrie şi a mamei sale Olena.

Fișier:S.paleolog reconstruction01.jpg

Foto: Sofia Paleolog, a doua soţie a lui Ivan III-lea, reconstituire S.A.Nikitin, 1994

Marele cneaz Ivan al III-lea ordonă ca Dimitrie să nu mai fie numit cneaz şi nici el, nici mama sa să nu fie pomeniţi în slujbele bisericeşti.Cei doi sunt puși sub pază.

Ştefan cel Mare al Moldovei părea să aibă vești despre turnura nefericită pe care o luase viața fiicei sale.

În septembrie 1502, la puţin timp după căderea în disgrație a Elenei şi a lui Dimitrie, domnul cerea hanului tătar Mengli Ghirei ştiri despre ei, întrebându-l dacă „vor mai fi în viaţă, fiica şi nepotul meu?”.

Au fost oamenii mei la Moscova şi spun că toate acestea sunt minciuni”, a răspuns hanul.

Din păcate, nu erau minciuni.

Cei doi se aflau închişi într-un turn şi legaţi în fiare. Ştefan s-a stins din viaţă, după cum se ştie, în iulie 1504, fără a mai şti ceva de soarta fiicei sale.

Moartea subită a Elenei Voloșanca şi a fiului său Dimitrie a avut loc după decesul lui Ivan III-lea cel Mare (27 octombrie 1503, la 65 ani de viaţă), pe timpul domnie rivalului lor Vasilie III-lea (unchiul prin alianţă al lui Dimitrie) si feciorul Sofiei Paleolog, tatăl celebrului Ivan cel Groaznic.

Fiica lui Ștefan cel Mare adecedat la 18 ianuarie 1505, după trei ani de temniță, și a fost înmormântată în Mănăstirea Voznesenskaia (a Înălțării) din Kremlin.

Fiul ei avea să-și afle moartea în închisoare la 14 februarie 1509 din cauza frigului sau de foame, dacă nu cumva intoxicat cu fum, fiind înmormântat alături de tatăl său, în Catedrala Arhanghelul Mihail din Moscova.

CITIȚI ȘI:

12/01/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

OLENA VOLOȘANCA,  ȚARINA ROMÂNCĂ DE LA MOSCOVA ȘI DESTINUL SĂU TRAGIC

Viaţa tristă a Elenei Voloşanca, fiica lui Ştefan cel Mare: „Cu ajutorul  lui Dumnezeu ei s'ar afla încă bine“

 

Istoricul Constantin Gane (prozator și memorialist român) scrie în cartea sa ”Trecute vieţi de doamne şi domniţe”, că în anii 1480-1481, la curtea domnească a lui Ştefan de la Suceava a sosit în peţit de la Moscova o delegaţie de boieri ruşi.

Fiica marelui domn moldovean, Olena, urma să-şi lege destinul de Ivan cel Tânăr, viitorul Cneaz al Moscovei.
Logodna a avut loc la Suceava în absenţa mirelui, doar în prezenţa delegaţiei de boieri moscoviţi care aveau împuternicire prin procură de la cneaz, de a săvârşi logodna.
După zile întregi de serbări şi ospeţe, Ştefan cel Mare şi-a lăsat fiica să plece împreună cu boierii de la Moscova, fără să bănuiască ce destin crunt o aștepta.

Domniţa Elena (Olena) a părăsit meleagurile natale şi curtea de la Suceava, fără să știe că nu-şi va mai vedea niciodată tatăl.

Văduvă, în urma unui deces misterios

Istoricii notează faptul că Ştefan i-a dat fiicei sale trei boieri care să o urmeze în drumul până la Moscova.

Olena s-a oprit în Polonia, unde a fost întâmpinată cu daruri şi alai, aşa cum i se cuvenea în viitoarea sa calitate de ţarină a Moscovei.
În ţara soţului său, a fost primită de mama cneazului Moscovei Ivan al III-lea, Maria Iaroslavna.
Ruşii i-au spus fiicei lui Ştefan cel Mare, ”Voloşanca”, adică românca.

Marea sa căsătorie cu Ivan cel Tânăr a avut loc la Moscova pe 12 ianuarie 1483.

În toamna anului următor, la 10 octombrie 1483, Elena l-a născut pe Dimitrie, moştenitorul tatălui său.
Ivan cel Tânăr a murit pe neaşteptate la şapte ani de la căsătorie, în 1490.
Istoricii au ridicat semne de întrebare în legătură cu moartea ţarului. S-a spus că ar fi fost răpus de o boală de picioare sau că ar fi fost, de fapt, otrăvit de un medic veneţian, în urma unei conspiraţii pusă la cale de mama sa vitregă, Sofia, soţia cneazului Ivan al III-lea.

Aceasta ar fi urmărit înlăturarea lui Ivan pentru urcarea pe tron a fiului ei natural, Vasilie.

Olena a rămas văduvă la curtea Moscovei, aşteptând ca fiul ei Dimitrie să fie înscăunat cneaz.

Foto: Ştefan cel Mare şi soţiile salePrima din stânga, Domniţa Elena (Olena), fiica lui Ştefan cel Mare şi a Evdochiei de Kiev.

Viaţa Olenei Voloşanca s-a transformat, la scurt timp după moartea soţului său, într’un coşmar. Ivan al III-lea a fost cel care a hotărât, iniţial, urcarea lui Dimitrie, fiul Elenei Voloşanca, pe tronul moscovit.

Încoronarea fiului româncei a fost prima încoronare oficială din istoria Moscovei pe al cărui tron urca chiar nepotul domnitorului moldovean de la Suceava.

Încoronarea a avut loc la data de 4 februarie 1498, în Catedrala Adormirii. Dimitrie, care avea doar 15 ani, a devenit astfel cneaz al Vladimirului, al Moscovei şi al Novgorodului.

Momentul încoronării a fost imortalizat, la dispoziţia Olenei Voloşanca, sub forma unui giulgiul numit ”Ceremonie bisericească” (detaliu în poză).
Se spune că lucrarea ţesută cu fire de aur şi argint a fost primul tablou laic din Rusia. Bucuria Voloşancăi care tocmai îşi văzuse fiul mare cneaz al Moscovei avea să fie de scurtă durată.

Foto: Giulgiul – Procesiune bisericească, reprezentare laică a încoronării lui Dimitrie cneaz de Moscova, 1498.

Pe giulgiu sunt reprezentate două cortegii: unul laic (stînga vizuală) şi altul bisericesc (dreapta vizuală). Pe partea stîngă îl putem vedea pe „ţareviciul” Dimitrie (cu o cruce în mână), iar în spatele său – bunelul Ivan al III-lea, moşul – Vasilie Ivanovici şi mama – „Elena Voloşanca”. Cu toţii au nimburi în jurul capului. De asemenea, grupul din stînga este protejat de o “umbrelă” care are la bază crucea de forma literei „T” (umbrela este simbolul puterii).

Pe partea dreaptă îl remarcăm, în primul rînd, pe mitropolitul Moscovei Simon (pe straiele sale, dar şi pe „umbrelă” vedem simbolul crucii). În centrul lucrării este reprezentată icoana „Maica Domnului cu Pruncul.

Sofia şi fiul ei Vasilie Ivanovici au continuat uneltirile. Potrivit istoricilor, curtea moscovită era împărţită între adepţii lui Dimitrie şi boierii care complotau pentru înlăturarea acestuia de la tron în favoarea fiului Sofiei.

În 1499, Sofia reuşeşte să capete încrederea marelui cneaz Ivan cel Mare şi planul ei privind înscăunarea lui Vasilie prinde contur.
În 1502, în urma intrigilor şi uneltirilor Sofiei, Olena şi fiul ei Dimitrie cad în dizgraţia lui Ivan al III-lea.

Acesta cere ca Dimitrie să nu mai fie numit cneaz şi nici el, nici mama lui, Olena, să nu fie pomeniţi în slujbele bisericeşti. Dispune arestul la domiciliu pentru cei doi, şi astfel fiica lui Ştefan cel Mare ajunge prizonieră la Moscova.

După ce Vasilie a ajuns oficial cneaz, Olena Voloşanca şi fiul ei Dimitrie au fost trimişi în închisoare.

Veştile despre ceea ce se întâmpla la curtea Moscovei ajunseseră în 1502 şi la urechile domnitorului Moldovei.

Informatorii lui Ştefan cel Mare i’au spus însă că ştirile referitoare la întemniţarea Olenei sunt minciuni.

Marele Domn  a murit în 1504, fără să afle adevărul despre destinul tragic al fiicei sale, Olena.

Olena Voloşanca a murit în temniţă la data de 18 ianuarie 1505 şi a fost înmormântată la mănăstirea Voznesenskaia.

Patru ani mai târziu a murit de foame şi frig în închisoare şi fiul ei, Dimitrie, nepotul domnitorului Ştefan cel Mare.
După moartea Marelui Cneaz Vasilie, pe tronul Moscovei a ajuns fiul acestuia, Ivan al IV-lea, rămas în istorie sub numele de Ivan cel Groaznic, cel mai sângeros conducător din istoria Rusiei.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/01/31/fiica-lui-stefan-cel-mare-al-moldovei-olena-elena-volosanca1465-%E2%80%93-1505/

Surse:

https://www.facebook.com/ThraxusAres/?__tn__=kC-RHH-R&eid=ARD1KSlomKXxmjvejzXnVIu0bPfshuuq6wIYH80tRDKvZahLGh58DKFSxTJDShMRsKLcMLoqlPayr1s0&hc_ref=ARSIzEEuQTYyhZWdB66WwY4jnnTroDiVyMHYrl6IfycVQ6a89L1yBz7LgrjAuknEM68&fref=nf

http://basarabialiterara.com.md/?p=35960

21/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: