Prof. dr. Alexandru Ghișa, istoric și diplomat : ”Ceea ce a declarat Horthy că România este pentru Ungaria dușmanul său numărul unu, e valabil și astăzi!!”

Tratatul de la Trianon este parte integrantă a sistemului de tratate de la Versailles. Într-adevăr, a fost printre ultimele semnate și din cauza Ungariei, din cauza faptului că în Ungaria nu aveai cu cine discuta după Revoluția bolșevică a lui Bela Kun, deci a fost nevoie de eliminarea acestui regim comunist, ca Ungaria să poată fi invitată la Paris.

Cei patru mari întruniți la Paris – Statele Unite ale Americii, Anglia, Franța și Italia, după instaurarea regimului Bela Kun, au instituit sancțiuni împotriva Ungariei.  Ungaria nu a fost recunoscută nici în perioada lui Mihály Károly, primul premier al Republicii Ungare și primul președinte republican, nici sub Bela Kun, deci ei au alergat tot timpul pentru recunoașterea Ungariei ca stat, pentru că subiectul de drept internațional era Austro-Ungaria. 

Atunci Austro-Ungaria dispăruse, cu cine să discuți …cu Austria și cu Ungaria, două națiuni care erau națiuni dominante în Austro-Ungaria, dar ambele au fost făcute responsabile de izbucnirea războiului. 

Ungaria, când a venit prima dată la Paris, în 1919, a vrut să se disculpe, că ea nu e vinovată de război, dar i-a plăcut să fie alături de Austria, sub același sceptru al Coroanei Habsburgice. 
Tratatul de la Trianon s-a încheiat târziu, dar numai în urma unui ultimatum din partea puterilor aliate. Ungaria a semnat Tratatul la 4 iunie 1920, iar ratificarea acestuia s-a produs în Parlamentul de la Budapesta, în toamna acelui an.

Dar nu a fost nici o dezbatere în Parlament. Pentru că puterile aliate au transmis din nou un ultimatum Ungariei pentru a ratifica tratatul, în Parlamentul Ungariei s-a tras la sorți cine să participe la votarea acestei Tratificări, pentru că nimeni nu voia să își asume responsabilitatea asupra Tratatului de la Trianon, scrie istoricul si Diplomatul Alexandru Ghișa în publicația brașoveană https://www.infobrasov.net.

Trebuiau să fie 60 de voturi ca Tratatul să fie ratificat.
În consecință s-au tras la sorți 60 de deputați care au votat într-o atmosferă de doliu, îmbrăcați în negru, nimeni nu a scos un cuvânt, au votat ca să fie votat,dar au votat!  Evenimentul s-a produs la 15 noiembrie 1920, iar depunerea scrisorilor de ratificare s-a transmis la Paris, de către guvernul de la Budapesta, la 23 martie 1921.
Tratatul de la Trianon a intrat în vigoare, după ce a fost ratificat de către toate statele semnatare, pe 26 iulie 1921.

Conform unei prevederi exprese din tratat, războiul înceta din punct de vedere juridic odată cu ratificarea Tratatului de la Trianon. Și a încetat războiul la 26 iulie 1921. 

Așa cum Tratatul de la Saint-Germain pentru Austria a fost actul de naștere al Austriei, ca stat independent și suveran, așa și pentru Ungaria, Tratatul de la Trianon a fost actul de naștere a Ungariei, ca stat independent și suveran (vezi harta).

Pentru România acest Tratat este la fel de important și astăzi pentru că el confirma si asigură frontiera de vest, prevăzută și confirmată la Trianon și după Trianon.

Reporter: În prezent, în mai multe zone din Europa au loc mișcări secesioniste separatiste – cazul Scoției, Catalaniei, mai nou se vorbește de o reconfigurare a granițelor în Balcani. Cât de periculoase sunt aceste provocări și dacă mai pot fi puse sub semnul întrebării granițele actuale ale Europei, ținând cont că tratatele de pace de la Paris au fost reconfirmate la Paris în 1947, dar și prin Acordul de la Helsinki ?
Alexandru Ghișa: Depinde de conjunctura internațională la timpul respectiv. Tratatul de la Helsinki are totuși o prevedere importantă: modificările de frontieră se pot produce în mod pașnic, în înțelegere între părți. Acum, putem privi și acordul de la Helsinki drept o confirmare a tratatelor încheiate până acum în Europa, dar vedeți, mutațiile se produc.

Destrămarea Iugoslaviei a fost o mutație teribilă, dispariția Uniunii Sovietice a produs schimbări.
Vreau să vă spun că Ungaria și-a schimbat vecinii, în afară de România și Austria, Slovenia, Croația, Serbia, sunt state noi, Ucraina, Slovacia, la fel. Și România și-a schimbat vecinii.
Suntem vecini cu Serbia, nu mai suntem cu Iugoslavia, suntem vecini, vrem nu vrem s-o recunoaștem, cu Republica Moldova, cu Ucraina, nu mai avem frontieră cu Uniunea Sovietică, deci mutațiile se produc, depinde în ce măsură noi suntem pregătiți să ne apărăm noi pe noi.
Suntem membri NATO, ai UE, dar nu trebuie să uităm că nouă ne revine salvarea țării în fața unei conjuncturi și a unor mutații radicale în Europa.

Mutațiile se produc cu sau fără voia noastră. Tratatele sunt încheiate, ce l-a obligat pe Putin să își ia înapoi Crimeea, deși semnase un acord la Budapesta pentru recunoașterea frontierelor Ucrainei?
Evenimentele se întâmplă, trebuie să fim foarte atenți, trebuie să ne cunoaștem propria istorie ca să știm să ne apărăm, să știm ce s-a întâmplat ca să evităm pe viitor alte derapaje Lumea se mișcă, chiar dacă aceste tratate sunt, au fost, rămân valabile.
Pe vremea Uniunii Sovietice era o întrebare la Radio Erevan: cu cine se învecinează URSS? Cu cine vrea ea … Azi poți să spui cu cine se învecinează Rusia lui Putin ? Mâine, poimâine o vedem vecină cu România.
Anul 1940 ne-a luat prin surprindere, clasa politică din România era depășită de evenimente la timpul respectiv. Credeți că la ora actuală clasa politică este în cunoștință de cauză și acționează coerent? Nu cred … României i s-a imputat atunci că n-a avut o forță militară capabilă să reziste ocupării Basarabiei și Bucovinei, dar nici în vest.

Ceea ce s-a produs în Ardealul de Nord a fost o dramă teribilă, pentru români, care au trebuit să se refugieze, ca să nu mai vorbesc de cei rămași în Ungaria. Deci, astfel de evenimente se pot produce oricând. Eu am spus de multe ori, forța noastra militară trebuie permanent întărită , ca vor ori nu anumiti aliati !

Reporter: Au fost voci care au atentionat și spun în continuare, chiar la taberele de instruire din secuime care au loc sub umbrela Fidesz și altor organizații din Transilvania,dar  maghiare, că UE ar trebui să clarifice problema Trianonului. Ce vor să transmită aceste mesaje și cum ar trebui abordate de diplomația românească, de statul român? Suntem constienti de posibile consecintze?
Alexandru Ghișa: Diplomația românească trebuie să înregistreze, să monitorizeze toate aceste mesaje și să răspundă în consecință. Trianonul e un tratat dde  pace. România și toate statele europene recunosc acest Tratat. Ungaria nu îl recunoaște.!!
Înseamnă că vrea război, ea se pregătește de război. Ceea ce Horthy a declarat în 1920 – România este dușmanul numărul unu al Ungariei, e valabil și astăzi, și pentru Viktor Orban care vine cand vrea …ca premier si spune ce vrea... Gândiți-vă că Fidesz a contribuit, sub ochii Europei la aducerea osemintelor lui Horthy în Ungaria. E înmormântat în satul lui natal.

Cea mai mare nerealizare a Ungariei ca stat, în 1989-90, in contextul internațional de atunci, e socotit faptul că nu a reușit să schimbe statutul Transilvaniei. 
În 1988-89, în Ungaria se discuta pe  față despre autonomia Transilvaniei și chiar de independență. Să știți că și astăzi, nimeni, în Vest, nu vorbește de autonomia Țării Secuilor, se vorbește de autonomia Transilvaniei, ca primă etapă de desprindere a Transilvaniei de România.

Ei nu mai vor azi, vezi doamne, să se unească Transilvania cu Ungaria, pentru ei, vital e schimbarea statutului Transilvaniei, ca zonă autonomă, independentă, deci ideea unei Transilvanii independente care s-a pus și în 45-47, se pune și azi. Nu le luați ca simple declarații. Statul ungar acționează intens în această direcție, deci România trebuie să fie foarte atentă la aceste declarații și mai ales la acțiunile propriu-zise pe care Ungaria le face pe plan extern. 
După părerea mea, Grupul de la Visegrad a fost creat de Ungaria alături de Polonia, Cehoslovacia, Cehia și Slovacia, astăzi, ca să evite crearea in replica  de către România a unei astfel de alianțe. Dar România nu a fost invitată. Oare de ce?
Vedeți, ei reiau niște inițiative -grupul de la Visegrad e creat pe ideea lui Titulescu care a creat Mica înțelegere. Ca să evite o nouă Mică înțelegere, au creat acest grup de la Visegrad. Noi am făcut demersuri să fim și noi asociați în plan diplomatic, nu au fost de acord și n-or să fie.
Ceea ce a declarat Horthy: – România, dușmanul numărul unu, e valabil și astăzi.!! Horthy a zis trebuie să avem relații diplomatice cu România dar până la momentul la care putem acționa; și în 1940 au acționat, sustinand ca ”; trebuie să acționăm pentru izolarea României pe plan internațional. De ce nu suntem în Schengen, de ce se opune Olanda și Ungaria ?”
Pe de altă parte, ca fake news, s-a tot bătut monedă pe faptul că … Transilvania s-ar fi asociat cu o Românie săracă, puțin importantă. Fals. Eu am spus în studiul publicat în această carte (România după Marele Război. Provocări politico-diplomatice, 1919-1920, Editura Mega, 2021) că fiecare provincie a venit la România cu ce avea mai bun. Cu minereurile, cu industria, cu pământurile, cu pădurile, dar Regatul României avea ceva esențial, avea Dunărea și gurile Dunării și ieșire la Marea Neagră.

Astăzi, deși nu recunosc, Austria și Ungaria sunt legate ombilical de România, fără România ele nu au ieșire în lume, la mare. Deci în Austria, Dunărea este esențială pentru că pe Dunăre mai ales își asigură transportul mărfurilor în lumea largă, pe cale navigabilă. La fel și pentru Ungaria. Vor nu vor să recunoască, România este foarte importantă și pentru ei.

În Europa toate statele luptă pentru un viitor mai bun, doar Ungaria luptă pentru un… trecut mai bun!

Publicitate

Ungaria nu a respectat tratatele internaţionale şi nu a restituit țării noastre multe dintre comorile istorice şi de artă pe care le deține fără drept în continuare

Comori istorice şi de artă româneşti deţinute de Ungaria

După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, Ungaria nu a respectat tratatele internaţionale şi nu a restituit României importante comori istorice şi de artă, prevăzute în aceste tratate, scrie istoricul Vasile Lechințan în https://ziarulnatiunea.ro.

Astfel, în tratatul de pace de la Trianon din 1920 se prevedea, prin articolul 175, obligativitatea restituirii de către Ungaria a tuturor actelor, documentelor, obiectelor antice şi de artă şi a oricărui material ştiinţific şi bibliografic ridicate din teritoriile invadate şi aparţinând, fie statului, fie administraţiilor provinciale, comunale, de binefacere sau ecleziastice, ori altor instituţii publice sau private.

În articolul următor (176) se prevede ca Ungaria să restituie, de asemenea, lucrurile de aceeaşi natură cu cele arătate la articolul precedent, care au fost ridicate de la 1 iunie 1914 din teritoriile cedate, afară de lucrurile cumpărate de la particulari. Articolul 177 prevede ca „Ungaria să restituie fiecăreia din guvernele aliate sau asociate interesate toate actele, documentele şi memoriile istorice, aflate în aşezămintele ei publice, care au o legătură directă cu istoria teritoriilor cedate şi care au fost ridicate din aceste teritorii de la 1 ianuarie 1868”.

În ciuda prevederilor acestui tratat de pace, Ungaria nu a restituit tezaurul de documente istorice care aparţin României, referitoare la Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. Dacă în perioada interbelică s-au făcut demersuri pentru retrocedarea Fundaţiei Gojdu şi a Arhivelor Transilvaniei, cea mai condamnabilă este conducerea comunistă nedemnă a României, care nu a făcut niciun gest de recuperare a acestor comori de istorice, care se păstrează în Arhivele Naţionale Ungare.

În ceea ce priveşte obiectele de interes istoric, ştiinţific şi de artă, o parte au fost recuperate de România, în baza acestui tratat, în 1923.

Deşi în 1919 Armata Română a ocupat Budapesta pentru a o elibera de bolşevici, nu au fost luate cu forţa comorile istorice şi de artă duse de Ungaria din Ardeal în timpul războiului şi aflate încă în lăzi şi nedespachetate în Muzeul de Istorie din capitala Ungariei. Armata Română a dat dovadă de faptul că aparţine unei ţări civilizate.

S-au dus tratative, şi lăzile cu comorile transilvane jefuite în timpul războiului au fost restituite, cu acceptul guvernului ungar, la patru ani după intrarea Armatei Române în Budapesta.

Au mai rămas însă în Ungaria, în afară de arhivele Transilvaniei istorice, şi alte numeroase comori care trebuiau repatriate în baza tratatului de pace de la Trianon.

Din punct de vedere istoric, ştiinţific şi artistic, aceste comori sunt de mare importanţă pentru România. Printre acestea (păstrate la Muzeul Naţional Ungar, Muzeul de Artă Industrială, Muzeul de Arte Frumoase şi în alte muzee) sunt antichităţi ortodoxe de pe teritoriul Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului (străvechi obiecte de cult, icoane etc.), obiecte preistorice, romane, medievale şi moderne de interes istoric, ştiinţific şi de artă românească (brăţări, potire, cruci, bijuterii şi alte obiecte de giuvaergii din aur şi argint) din secolele XII-XVIII, colecţii de arme, săbii, coifuri, arbalete, pumnale, pistoale, buzdugane, broderii, covoare, lăzi ale breslelor ardelene, cahle; colecţii de olărie şi artă industrială din Ardeal; colecţii de fotografii, desene, planuri, stampe, descrieri şi măsurători alie unor monumente istorice din Transilvania; tablouri ale unor pictori ardeleni, unele cu subiecte româneşti etc.

Este interesant de cercetat arhivele ministerelor de externe român şi ungar pentru a cunoaşte activitatea comisiilor româno-ungare, în perioada interbelică, privind realizarea prevederilor Tratatului de pace de la Trianon, motivele pentru care valoroase comori arhivistice, istorice şi de artă nu au fost restituite României de către Ungaria.

A intervenit apoi cel de-Al Doilea Război Mondial, apoi totalitarismul comunist, care, în stil orwellian, a făcut să îngheţe şi să dispară „toate problemele istorice din România şi Ungaria”, probleme care urmau, în timp de normalitate şi democraţie, să fie rezolvate treptat, spre o reală reconciliere dintre cele două state şi naţiuni.

De asemenea, trebuie cercetată şi arhiva Comisiei de Reparaţiuni din Paris, de după Primul Război Mondial şi a subsecţiei acesteia din Budapesta. Un volum de documente pe această temă ar fi deosebit de important.

Paşii spre reconciliere se fac, desigur, în mod real şi cert numai prin cunoaştere, recunoaştere şi onestitate în relaţiile bilaterale.

Ungaria a fost de acord în 1938 să restituie României averea Fundaţiei Gojdu către români, subliniază istoricul Vasile Lechințan.

Printr-un decret , semnat la Bucureşti, în data de 5 mai 1938, de către regele Carol al II-lea, se ratifica Acordul dintre România şi Ungaria „privind reglementarea definitivă a afacerilor interesând Fundaţiunea Gojdu”, acord semnat la Bucureşti în 27 octombrie 1937 de Ioan Lapedatu (1876-1951), fost ministru, în calitate de plenipotenţiar al regelui României, şi de Aurele de Egry (evreu de origine, cu numele de familie la naştere Engel), consilier aulic, membru al Camerei Înalte a Parlamentului Ungar, plenipotenţiar al regentului Regatului Ungariei, Horthy Miklos.

Nu ştiu astăzi în ce mlaştină se află tratativele României cu Ungaria în privinţa restituirii de către ţara vecină a averilor Fundaţiei Gojdu, dar î perioada interbelică, în urma numeroaselor intervenţii ale opiniei publice româneşti, a oamenilor politici români în Parlamentul României, a marilor intelectuali conştienţi ai României interbelice, Ministerul de Externe român a făcut demersurile necesare pentru restituirea averii Fundaţiei Gojdu către români, proprietari de drept, avere deţinută pe nedrept de statul ungar.

La Cluj, înainte de 1936, strălucitul om de cultură român, profesorul universitar, rector al Universităţii Daciei Superioare, Sextil Puşcariu, a prezentat ministrului de externe Nicolae Titulescu o cerere cu 60.000 de semnături pentru ca să se facă demersurile oficiale necesare de restituire a acestui bun istoric românesc.

În şedinţa Senatului Universităţii din Cluj, din 8 mai 1936, s-a hotărât să se reia intervenţiile anterioare ale Universităţii clujene în problema „activării Fundaţiei Gojdu”, veniturile acesteia fiind atât de necesare pentru înzestrarea laboratoarelor şi bibliotecilor, pentru ajutorarea studenţilor merituoşi, aşa cum a stabilit fondatorul, marele mecena Emanuil Gojdu, în 1869.

Acordul din 1937 dintre România şi Ungaria pentru reglementarea situaţiei juridice a Fundaţiei Gojdu se înscria în baza stipulaţiilor Acordului semnat în acest scop la Paris în 28 aprilie 1930. Capitolul 1 prevedea:

„Ungaria va preda României, în cele 30 de zile care vor urma intrării în vigoare a Acordului de faţă, întregul patrimoniul al Fundaţiunii Gojdu care se găseşte pe teritoriul Ungariei, cu toate drepturile şi obligaţiunile aferente, şi aceasta pentru ca zisul patrimoniu să fie pus la dispoziţia organului reprezentând Fundaţiunea, în acord cu scopul urmărit prin actul de fundaţie.

Bunurile pe care Ungaria le va preda României, conform alineatului precedent, sunt înşirate pe lista aici alăturată, stabilită prin buna învoială de Părţile Contractante şi a cărei exactitate este recunoscută reciproc”.

În „Lista bunurilor Fundaţiunei Gojdu, care se găsesc pe teritoriul ungar” figurau următoarele imobile: „a) Clădirea nr. 13, Kiraly utca. Nr. 10969 al cărţii funciare a Budapestei, malul stâng; Nr. topografic 34.200; b) Clădirea nr. 16, Dob utca, nr. 10962 al cărţii funciare a Budapestei, malul stâng, nr. topografic 34.193; c) Clădirea nr. 8, Hollo utca, nr. 10957, al cărţii funciare a Budapestei, malul stâng, nr. topografic. 34188”.

În afară de imobile mai sunt trecute importante sume de bani la trei bănci budapestane şi la administratorul imobilelor, mii de acţiuni la două bănci, de asemenea din Budapesta, trei acţiuni la o moară cu aburi, titluri ale împrumutului ungar de război şi o sumă de bani încă nerecuperată după chiriile întârziate ale imobilelor.

Capitolul II al Acordului prevedea ca Fundaţia Gojdu să se bucure „de toate drepturile unei persoane morale străină în Ungaria”. Următorul capitol statua încercarea existenţei ca fundaţie ungară a acestei averi istorice româneşti şi România se angajează să predea Ungariei în timp de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Acordului o sumă importantă de bani din fundaţie pentru înfiinţarea unei „Fundaţii de burse de studii a românilor greco-orientali (ortodocşi) din Ungaria”, deci pentru românii ortodocşi rămaşi pe teritoriul acestei ţări. Totul era, aşadar, foarte clar, ca şi cristalul, cum se spune.

Se mai prevedea ca ratificarea Acordului să se facă în termenul cel mai scurt (regele României, am văzut, l-a ratificat în 5 mai 1938, nu se ştie deocamdată dacă l-a ratificat şi regentul Horthy). Instrumentele de ratificare urmau să fie schimbate la Budapesta iar Acordul să intre în vigoare la cincisprezece zile după schimbul ratificărilor. Acordul din 27 octombrie 1937 este publicat în „Monitorul Oficial” nr. 108 din 13 mai 1938 p. 2353 -2 355.

Urmează, în timp, laşităţi după laşităţi din partea română, care nu şi-a urmărit interesele: Antonescu, Regele Mihai, Gheorghiu-Dej, Ceauşescu şi noi, cei de după ieşirea din comunism, din 1989 încoace. Eu am semnalat în 1994 cazul.

Mai are Universitatea din Cluj, urmaşa celei interbelice, puterea să adune încă 60.000 de semnături pentru a mişca Ministerul de Externe român să scoată această problemă de demnitate românească din mlaştina în care zace?