CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Paul Goma vorbește despre simțul libertății la români

 

 

 

 

 

 

Transhumanța ca mod de existență (II) | Revista Ferma

 

 

 

 

 

Cum să-i ceri românului să aibă simțul libertății când el n-a cunoscut niciodată adevărata libertate?
A avut el vreodată – vorbesc de ceea ce se numește cetățeanul de pe stradă – sentimentul că votul lui, cuvântul lui, dorința lui sunt luate în seamă, că și el poate schimba sau determina ceva?

Niciodată.

Fiindcă libertatea se însușește treptat, se învață, ca abecedarul, ca o limbă străină, în timp, prin practicarea ei, nu se cucerește, nu se intră în stăpânirea ei dintr-o dată, ca o bucată de pământ sau un obiect. […]

Inși liberi sunt destui și la noi. Dar, în cazul lor, e vorba de libertatea interioară, deci individuală. Restul…turmă supusă.

O bați, o umilești, dar când îi ordoni să înalțe osanale celui care-o umilește și o bate, nu se lasă rugată. <<Și-așa nu putem noi schimba nimic.>> […]

Desigur, ciobanul poate fi înțelept – fiindcă e liber. Fiindcă ERA liber. Dar unde e ciobanul român?

Ciobanul a coborât de la munte, acum face naveta, zilnic, la un șantier, la o fabrică, în loc de traistă umblă cu servietă de mușama, în loc de toiag cu un capăt de sârmă pe care înșiră pâinile cumpărate la oraș, în loc de fluier are televizor, în locul oilor numără zilele rămase până la chenzină…

Dar tot mioritic a rămas. Ba, într-un fel, a căzut cu câteva trepte – azi e o oaie, și nu păstor; (Paul Goma – Gherla).

 

 

Paul Goma, biografie

 

 

 

 

 

 

Paul Goma, militant anticomunist și scriitor basarabean

Paul Goma, militant și scriitor  anticomunist român basarabean

 

Poate cel mai cunoscut disident din timpul României comuniste și unul dintre cei mai cunoscuți scriitori postbelici, Paul Goma s-a născut în Basarabia la  2 octombrie 1935 în satul Mana, comuna Vatici, județul Orhei, Basarabia, ca al doilea fiu al unei familii de învățători români, scrie Dan Stîncă în Istoria md.

Odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.

Paul Goma s-a arătat din tinerețe animat de un spirit contestatar, declarînd că persecutarea sau escamotarea unui cetățean rentează pentru putere, numai dacă rămîne necunoscut. În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului ”Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate și reținut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate școlile din țară, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane anchetate și arestate sub acuzația de anticomunism.

A reușit totuși să se înscrie la liceul ”Radu Negru” din Făgăraș, pe care l-a absolvit în iunie 1953.

În 1954 a susținut simultan examene de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară ”Mihai Eminescu”. A reușit la amîndouă, dar a ales Institutul.

A apărut pentru prima dată ”cazul Goma”. După înfrîngerea revoluției maghiare din 1956 de către trupele sovietice, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM.

A fost arestat în noiembrie 1956, acuzat de ”tentativă de organizare de manifestație ostilă”. În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla.

Neputîndu-se reînmatricula în anul III la Institutul ”Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universității din București.

În 1971, a fost propus pentru a fi exclus din PCR, din cauza publicării integrale a romanului ”Ostinato” în RFG, la editura Suhrkamp, pe care cenzura i-l ciopîrțise în țară.

În 1977, Goma a reușit să trimită la postul de radio occidental Radio Europa Liberă o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului in România. Scrisoarea a fost difuzată de postul de radio. În consecință, a fost permanent urmărit, apoi arestat și bătut de Securitate. Însă, fiind bine cunoscut în Occident și repertoriat de organizația neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat și condamnat fără a stîrni proteste în străinătate.

La 20 noiembrie 1977, Goma, împreună cu soția și copilul, au fost decăzuți din cetățenia română și expulzați în Franța. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a conducătorului lui, Nicolae Ceaușescu. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unui atac cu colet-capcană și a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la București.

Paul Goma și familia locuiesc în continuare în Franța. Nu este membru al Uniunii Scriitorilor, din care a fost exclus în 1977 de conducerea de atunci.
Goma este în prezent apatrid. Lupta sa împotriva comunismului a luat cu timpul un aspect din ce în ce mai naționalist și sceptic față de Occident, Goma începînd prin a refuza în 1980 oferta de a primi cetățenia franceză, primită în același timp de scriitorul ceh Milan Kundera.

A publicat la Editura de Stat pentru Literatură și Artă romanul Ostinato și a debutat la revista Luceafărul cu povestirea Cînd tace toba (1966). În vara anului 1967 a trimis în occident prima variantă, necenzurată, a romanului Ostinato.

După 1989 i s-au publicat și în România o parte din cărți. I-au apărut articole în revistele Vatra, Familia, Timpul, Jurnalul literar.

În 2002, Paul Goma a publicat eseul Săptămîna roșie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia și Evreii, în care descrie ”atrocități comise de populația neromână (în special, evrei) în timpul retragerii trupelor și administrației române din Basarabia și Bucovina, de după ultimatumurile sovietice din iunie 1940.”

Paul Goma a făcut parte pentru opt zile din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, din care a fost îndepărtat din considerentele de mai sus de către șeful comisiei, Vladimir Tismăneanu.

”Îl iubesc pe Paul Goma, pe şleau spus, fiindcă i-a înjurat pe toţi. De la un anumit moment încolo capacitatea lui de nuanţare a încetat să mai funcţioneze, sila i s-a urcat în creier şi nu a mai pregetat. Îl mai iubesc pe Paul Goma deoarece nu a venit niciodată în ţară după decembrie 1989.[…]”

 

 

Bibliografie:

 

  1. http://www.romanialibera.ro;

  2. http://www.paulgoma.free.fr;

  3. Elvira Iliescu, Paul Goma – 70, Ed. Criterion, 2005;

  4. http://www.ro.wikipedia.org.

  5. Istoria.md

 

 

 

 

10/09/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA, MARI ROMANI | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Românii din Polonia – Goralii. VIDEO

 

Imagine similară

Goralii, românii din Polonia

În Munții Tatra din sudul Poloniei trăiesc români care au venit acolo în urmă cu sute de ani.

În pofida trecerii timpului, goralii, una dintre cele mai puțin cunoscute grupări românești din afara hotarelor ţării noastre, nu și-au uitat obiceiurile.

Goralii din Polonia trăiesc azi în jurul orașelor Zywiec, Zakopane și Nowy Sacz.

Obiceiurile, îmbrăcămintea, casele, înfățișarea și firea lor îi arată că nu sunt slavi, ci români!

În fapt, aceşti gorali sunt urmașii păstorilor valahi (români) care practicau transhumanţa încă din secolul al XII-lea.
Pe la 1600, documentele poloneze aminteau existența a peste 500 de sate românești, parte a acestora fiind locuite de urmașii lui Dragoș Vodă prin nepoții săi, Drag și Sas.

Păstorii români au populat în Polonia culmile munților, aducând cu ei civilizația Carpaților și învățându-i pe polonezi să trăiască la munte.

Azi, tot ce se păstrează în Polonia drept tradiție a muntelui, păstoritului, lemnăritului sau plutăritului, este o moștenire româno-valahă.

Spre deosebire de muntenii noștri, goralii polonezi de azi își păstrează tradițiile cu smerenie.

În curtea fiecărei pensiuni turistice luxoase (zona este de prim rang în domeniu), se păstrează și vechea căsuță de lemn moștenită din bătrâni, utilată complet în stil ancestral și uluitor de apropiat de ceea ce numim tipul tradițional: totul, începând de la laiți și până la țoluri, cuptor sau cofe, aduc aminte de satul transilvănean de odinioară.

Goralii știu că sunt români, se proclamă ca atare (cu mândrie), iar cel mai celebru grup folcloric din acei munți se numește, în traducere, „Capela Valahă”, și e condus de violonistul Zbyszec Walach.

Unele mâncăruri sunt „ca pe la noi”, brânza se identică cu cea din Transilvania, iar țuica (la gust și ca metodă de preparare), este aceeași ca horinca noastră.

Goralii s-au stabilit acolo între veacurile XII-XVI, ultimul sat românesc fiind întemeiat în 1509.

Sursa: catar.ro 

 

ADDENDA: Avea Papa Ioan Paul al II-lea rădăcini româneşti ?

 

 Consul al Româ­niei în Polonia, erudit cunoscător al relaţiilor româno-poloneze şi traducător al scrierilor Papei în limba română, domnul Mareş, a dedicat multă energie pentru a clarifica rădăcinile familiei Woj­tyla.

Când această idee era doar o ipoteză pentru domnia sa, a fost primit în audienţă de însuşi Papa Ioan Paul al doilea.

– Domnule Nicolae Mareş, aţi avut fericirea de a fi primit, în februarie 1993, la Vatican, de Papa Ioan Paul al II-lea. V-aţi dus acolo pentru a clarifica o ipoteză, cea a originilor sale româ­neşti. Cum a decurs întâlnirea? Aţi primit un răspuns edificator?

– Am avut bucuria de a fi primit în audienţă la Vatican, pentru a-i înmâna Suveranului Pontif vo­lumul său de Poeme, pe care îl tradusesem şi publica­sem în limba română.

Îmi propusesem să-l întreb, fără prea mari ocolişuri, dacă real­mente este român la ori­gine.

Audienţa a fost destul de lungă pentru o asemenea oca­zie. În marea şi cople­şi­toarea sa bunătate, bucurân­du-se că pu­tem con­ver­­sa în limba lui Mickiewicz, Sfân­tul Pă­rinte s-a intere­sat, în primul rând, de mobi­lul care m-a de­ter­mi­nat de a-i trans­pune creaţiile literare în lim­ba română, do­vedind un interes cu to­tul apar­te, atunci când a aflat că nu nu­mai poe­mele respec­tive le tra­dusesem, ci şi o piesă de teatru, dragă inimii Sale.

Îmi voi aminti în­totdeauna cu plăcere că emoţionanta con­vorbire s-a prelungit cu mult peste limitele acordate la intrare de monseniorul Dziwisz, azi episcop, deoarece a trebuit să îi răspund Sfântului Părinte la o întrebare care mi-a tăiat respiraţia:

„Ce se mai aude prin Româ­nia noastră?”.

Sin­tag­ma astfel formu­lată m-a străful­gerat, deoarece între­ba­rea în sine conţinea chiar răs­punsul la în­treba­rea cu care ve­ni­sem de fapt, cea le­ga­tă de originile sale ro­mâ­neşti.

– În afară de a­cest răspuns diplo­matic al Pa­pei, aţi pu­­blicat mai multe stu­dii în care aţi pre­zentat şi alte argu­mente concrete des­pre originile sale ro­mâneşti. Vă rog să amintiţi câteva dintre ele.

– Într-unul dintre ace­le sute de sate în­temeiate de valahii români în Po­lonia şi în care a funcţio­nat, până în secolul al XVIII-lea, dreptul va­lah, s-a născut – la 1826 – străbunicul Pa­pei, Fran­ciszek Woj­tyla.

Localita­tea identificată se numea Czaniec (Ţaniec), era lo­cuită de valahi, fapt de­monstrat de profesorul Universităţii Jagiellone, Sta­nislaw Lukasik, încă din 1938, în mono­grafia Pologne et Roumanie, precum şi mai recent, de alţi cercetători, printre care şi Jozef Szczypka.

Locali­tatea respectivă era condusă de un jude al comu­nităţii (Iudex commu­nitatis) ce l-a desemat pe Fran­ciszek Woj­tyla liber no­tarum, acesta ajutându-l pe jude în dezba­terile asupra unor cauze ale semenilor lor valahi care, în ciuda fap­tului că locuiau pe teritoriu polonez, aveau asigurat dreptul sau privilegiul de a fi judecaţi nu­mai potrivit nor­melor din Jus va­lachicum (Dreptul valah).

A­ceas­ta era o cu­tumă specifică trans­hu­manţei ro­mâ­neşti pe teri­to­riul Polo­niei. Se cunoaşte, de ase­menea, că Fran­ciszek Woj­ty­la  a ajuns ceva mai târziu un fel de sfet­nic al judelui.

Nu­mele de Woj­tyla, cu anumite defor­maţii de scri­ere, sigur, şi de pro­nunţie, sunt des­tul de des în­tâl­nite în docu­men­tele din Evul Mediu polonez, în zonele în care au trăit coloniştii valahi, după cum sufixul ila sau ilă se remarcă printr-o frecvenţă mare în numele româ­neşti cu o largă răs­pândire, pe o arie importantă din România, pre­cum: Voicilă, Voitilă, Mihăilă, Vintilă.

Aceasta poate duce uşor la concluzia că pentru numele sau prenumele de Wojtyla, cel mai apropiat ar putea fi un astfel de ape­lativ tipic ro­mânesc, sufixul respectiv ne­întâlnindu-se, din câte cu­noaş­tem, în alte limbi din zonă.

În afară de aceste ar­gumente, trebuie ţinut cont şi de contextul mi­graţiei – am putea spune chiar colo­nizării – destul de însemnate a anu­mitor zone din Polo­nia, de că­tre ro­mâni.

Aceas­ta este însă o istorie lungă şi, din păcate, foarte puţin popu­larizată (http://www.formula-as.ro/2013).

 

Vlahul lui Dumnezeu: Papa Ioan Paul al II-lea

 (Foto: Agerpres) 

Nicolae Mareş

scriitor, diplomat, traducător de limba polonă

 

 

 

04/10/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PĂSTORITUL ŞI ISTORIA ROMÂNILOR (clarificarea unor probleme socio-istorice).VIDEO

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/10/04/ziua-de-4-octombrie-in-istoria-romanilor/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/10/04/ziua-de-4-octombrie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

 

 

04/10/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: