CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1930: CEL MAI TRAGIC DEZASTRU UMAN PETRECUT IN România PE TIMP DE PACE – 116 MORTI intr-un INCENDIU IN BISERICA DE LA COSTESTI, de VINEREA MARE. VIDEO

DOCUMENTAR: TRAGEDIA DE LA COSTESTI DIN 1930: 118 MORTI intr-un INCENDIU IN BISERICA, de VINEREA MARE

 TRAGEDIA DE LA COSTESTI DIN 1930: 116 MORTI intr-un INCENDIU IN BISERICA, de VINEREA MARE

 

Romania este in DOLIU NATIONAL dupa TRAGEDIA de vineri seara, din CLUBUL COLECTIV DIN CAPITALA.

La aproape 48 de ore de la izbucnirea INCENDIULUI, numarul de victime la acest concert este unul SOCANT: 32 de tineri DECEDATI si aproape 150 de RANITI, din care zeci sunt internati in STARE GRAVA in spitalele din Capitala. 

În urmă cu 85 de ani, pe 18 aprilie 1930, bisericuţa de lemn din Costeşti, judeţul Argeş, a ars din temelii în timpul slujbei de Denie.

În Vinerea Mare de dinainte de Paşte, o scânteie a declanşat iadul în Costeşti.

Aproape toţi copiii satului,  au ars de vii, înghesuiţi fără scăpare în biserica de doar 24 de metri pătraţi.

Biserica din Costeşti, minusculă, avea pe-atunci o vârstă ce depăşea două veacuri. Lemnul era putrezit, bârnele erau şubrezite, iar fiecare pas chinuia periculos podeaua.

La fel ca toate bisericile vremii de prin partea Munteniei, n-avea uşă, ci doar o deschizătură joasă, lată de 60 de centimetri, cât să treacă un singur om, cu capul plecat.

Deoarece spaţiul era foarte mic şi erau strânşi aproape 200 de oameni în Vinerea Mare, sătenii au încercat să îl convingă pe preot să ţină slujba afară.

Până la urmă s-a hotărât însă ca în biserică să stea numai copiii – 116 elevi de şcoală primară şi elevi de liceu, cel mai mic, o fetiţă de numai opt ani.

Intreaga tara citea inmarmurita stirile din cele cateva ziare bucurestene si nici la nivel european nu era ziar, unde teribilul eveniment sa nu umple pagini intregi.

Venisera sa se roage in mica bisericuta din lemn, stramta, construita in secolul XVIII, DE DOUA ORI MAI MULTI ENORIASI decat ar fi incaput inauntru. Poate din initiativa parintilor, poate a preotului, s-a dat prioritate copiilor.

Era aproape de opt şi jumătate când s-a declanşat iadul. Slujba începuse de câteva minute. Dascălul a aprins o lumânare şi a aşezat-o în sfeşnic. Flacăra, la început plăpândă, a crescut şi a aprins o coroană din celuloid ce stătea deasupra sfeşnicului. Focul a fost stins iute de dascăl, strivit în bătăi din palme, stârnind zeci de scântei.

Una singură s-a înălţat şi a pătruns, printre crăpături, în podul bisericii, locul unde erau strânse, de ani şi ani, coroanele vechi.

În câteva clipe, podul era în flăcări, iar, înăuntru, copiii nu bănuiau nimic.

A fost întâi fumul gros, care i-a învăluit, otrăvindu-i, moleşindu-le picioarele. Erau aşa de mulţi înăuntru că n-aveau loc nici să cadă.

A urmat panica, o panică îngrozitoare, care i-a ucis pe toţi într-o biserică fără uşă.
Fumul, ieşind în rotocoale din pod, a fost văzut de-afară de părinţi. Aceştia s-au îmbulzit la uşă, încercând să intre în micuţa biserică, să-şi salveze copiii.

Ei se împingeau să intre, copiii se chinuiau să iasă şi nu reuşeau, tocmai din cauza părinţilor lor, care le blocau ieşirea. Au murit toţi, 116 copii!

 De la o lumanare, s-au aprins brusc niste flori uscate, iar flacara s-a inaltat rapid pana la tavanul de lemn, situat sub podul unde erau depozitate alte uscaturi.

In cateva minute, biserica s-a umplut cu un fum gros si intreaga asistenta s-a repezit spre singura usa care dadea afara.

 USA BISERICII ERA FACUTA SA SE DESCHIDA INSPRE INTERIOR. Imbulzeala spre iesire, panica si presiunea celor din spate spre cei din dreptul usii ii punea pe acestia in imposibiliate s-o deschida. Speriata, multimea nu intelegea ca singura scapare era un pas indarat, pe care nu l-a facut.

Eforturile parintilor, care incercau sa forteze usa dinspre exterior se izbeau de presiunea disperata a celor din biserica si practic usa nu putea fi urnita din loc. Nici n-a fost.

Flacarile s-au intins cu o repeziciune de neinchipuit, iar fumul gros a dus la ASFIXIEREA celor 118 persoane, din care 116 credinciosi, plus preotul si tarcovnicul sau.

Victimele n-au ars cu adevarat de vii, ci AU MURIT ASFIXIATE, dupa care au fost carbonizate.

In doua ore, pe locul bisericii nu ramasese decat restul unui imens rug fumegand.

Un adolescent reusise sa scape in prima instanta, insa ulterior a DECEDAT IN SPITAL, din cauza arsurilor.

Presa europeana titra evenimentul din Romania ca pe CEL MAI TRAGIC DEZASTRU UMAN PETRECUT PE TIMP DE PACE, iar sarbatoarea pascala a acelui an a fost poate cel mai trist Paste la care au asistat romanii.

Chiar a doua zi, au venit autoritatile, au inceput cercetarile, personalitati din elita bucuresteana s-au deplasat sa-i consoleze si, daca este nevoie, sa-i ajute pe cei ramasi in viata – majoritatea parinti si bunici ai celor dipsaruti.

Nelipsita de obicei in momentele grele ale tarii, a sosit si REGINA MARIA, insotita de tanarul rege Mihai I, minor de numai 9 ani, ajuns la tron in urma renuntarii tatalui sau, principele Carol.

Nu banuia nimeni ca, peste nici doua luni, la 10 iunie 1930, principele se va intoarce in tara, isi va inlatura fiul de la tron se va instala el in locul lui si va domni cu numele de Carol al II-lea.

A fost un Paste indoliat in acel an, iar ziua de 18 aprilie a ramas zi de doliu in intreaga tara, pana la izbucnirea razboiului, aducator de alte lacrimi atat de multe si de dureroase, incat TRAGEDIA DE LA COSTESTI a ajuns sa intre in uitare.

Astazi, mai aminteste de acea zi doar un mic memorial, pus pe locul bisericutei, cu numele celor care, ca si Iisus, si-au dat duhul in ziua de VINEREA MARE, rugandu-se.

Mărturii din presa vremii

Biserica s-a mistuit iute. Pe locul ei nu mai era decât cenuşă de om. În jur, părinţii îşi strigau durerea. Iată ce povesteşte un martor ocular pentru ziarul „Universul” – numărul din 24 aprilie 1930: „O femeie îşi pierduse toţi cei cinci copii ai săi.

Aliniase cadavrele pe iarbă, în ordinea vârstei. Iaca pe Ancuţa, spunea ea, asta e Mărioara, el e Nicolae. Ancuţa nu avea cap, o bucată din şira spinării ieşea din gulerul bluzei.

Marioara avea numai craniul. Nicolae avea ţeasta capului spartă, fără creier. Şi femeia se silea, în halucinaţia ei, să dovedească cu fotografiile aduse de acasă că aceia şi nu alţii sunt copiii ei”.

Valul de sinucideri

La scurt timp după grozăvie, în Costeşti au început să moară părinţii. Îşi pierduseră şi câte patru, cinci copii şi se simţeau vinovaţi. Dacă nu s-ar fi îmbulzit blocând intrarea, odraslele lor ar fi ieşit singure. „Imediat după foc, tata a luat pistolul şi a plecat în pădure să se împuşte.

În ziua aceea, de dimineaţă, fraţii mei se răzgândiseră, nu mai voiau să meargă la biserică. Tata a venit de la restaurant, când a auzit clopotele bisericii, i-a îmbrăcat şi i-a trimis pe toţi la slujbă.

I-a trimis la moarte. Până la urmă s-a întors acasă nevătămat, a trăit pentru Dumitru, să-l îngrijească”, povesteşte Virgil Ionescu.

„Eu eram mic atunci şi făceam tărăboi că vreau şi eu la biserică. Mama s-a supărat, mi-a dat două la fund şi m-a închis în grajd. Aşa am scăpat”.

Surse: adevarul.ro/news/; universulargesean.ro/special/; observator.tv/

03/11/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: