CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

În fiecare an, pe 25 decembrie, creştinii din întreaga lume slăvesc Naşterea Domnului. VIDEO

 

 

 

 

Naşterea Domnului – Craciunul, este primul praznic imparatesc cu data fixa, serbează nasterea Mantuitorului si este slăvită de  crestinii din intreaga lume in fiecare an pe 25 decembrie. 

Biserica Ortodoxa priveste naşterea Fiului lui Dumnezeu ca inceputul lucrarii Sale mântuitoare ce Îl va conduce spre jertfa suprema pe Cruce, pentru om şi a sa mântuire.

In lumea veche accentul era pus pe ziua morţii si a invierii divinităţilor si mai putin pe nasterea acestora. La inceput, Biserica obisnuia sa considere mai importante sarbatoarea mortii si a invierii Mantuitorului. Drept dovadă, calendarele crestine ţin vie amintirea posteritatii si nu datele de nastere ale mucenicilor si ale Sfintilor.

Vechimea sarbatorii se poate observa in documentele de la sfarsitul celui de-al treilea secol, traditie consemnata de istoricul bizantin Nichifor Calist, in timpul domniei lui Diocletian si a lui Maximian.Perioada respectivă este o pata neagra pe istoria crestinatatii datorita persecutarii crestinilor. Adunati sa prăznuiasca Nasterea Domnului, acestia au pierit arsi de vii intr-o biserica din Nicomidia.„în primele trei secole creştinii nu au avut o sărbătoare specială dedicată Naşterii“; „prima menţiune istorică despre sărbătorirea botezului lui Isus se află în Stromatele lui Clement Alexandrinul, autor din secolul al II-lea. La originea sărbătorii s-ar afla gnosticul Basilide“; „până în secolul al IV-lea, data Crăciunului a fost 6 ianuarie, data epifaniei“; „Aniversarea naşterii lui Iisus pe 25 decembrie apare pentru prima dată la Roma, într-o Cronografie din anul 336. La originea noii date se află, pe de o parte, preluarea de creştinism a marii sărbători mitraice a Soarelui, pe de altă parte, condamnarea învăţăturii lui Arius la Sinodul de la Niceea“;

 Deoarece Evanghelia nu dă nici un detaliu despre data nașterii lui Iisus primii creștini au ales datele de 25 decembrie sau 7 ianuarie ca moment al nașterii Fiului lui Dumnezeu.  

„Data Crăciunului s-a suprapus, din raţiuni deopotrivă teologice şi politice, peste data sărbătoririi Sol invictus («Soarele neînvins»), impusă la Roma încă de pe vremea lui Heliogabal şi susţinută de Constantin cel Mare. Astfel, sărbătoarea păgână, legată de cultul Soarelui, care în decembrie renăştea «din propria cenuşă», avea să-şi schimbe semnificaţia, devenind sărbătoarea naşterii lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu“.

 In ţările in care crestinii sunt majoritari Craciunul este o sarbatoare legală si se prelungeste si in ziua urmatoare, 26 decembrie: a doua zi de Craciun.

Dacă in Apus Nşterea se sărbătorea in fiecare an pe 25 decembrie, în Rasarit, aceasta sarbatoare coincidea cu Botezul Domnului, la data de 6 ianuarie, zi numita de regulă sarbatoarea Arătării Domnului. Răsăritenii considerau ca Mantuitorul S-a născut şi a fost botezat în aceeaşi zi.

Totuşi, atât in Orient, cât şi in Occident Nasterea Domnului era prăznuita la aceeaşi dată, insa diferenţele apărute  între calendarul gregorian si cel iulian au facut ca sărbatoarea Naşterii Mantuitorului să nu mai coincidă.

Despărţirea sarbatorii Nasterii de cea a Botezului a avut loc la Biserica din Antiohia in jurul anului 375, iar mai apoi la Constantinopol in 379, când Sf. Grigore de Nazianz a tinut o predica festiva care mai tarziu va deveni izvor de inspiraţie pentru imnograful Cosma de Maiuma, care va compune canonul  Naşterii. In prezent, doar creştinii din Armenia sărbatoresc Craciunul la data de 6 ianuarie, precum in vechime.

Craciunul este praznuit de catre credincioşi după calendarul gregorian pe 25 decembrie, în timp ce calendarul iulian considera ca acest lucru s-a petrecut pe 7 ianuarie, diferentele dintre calendarul gregorian si cel iulian au facut ca sarbatoarea Nasterii Mantuitorului sa nu mai coincida.

Mantuitorul se naşte din Preasfanta Fecioara Maria pentru a mantui neamul omenesc, conform Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii in cetatea Betleemului, intr-o iesle simpla, intr-o pestera saraca. Atat Iosif, cat si Maria au venit de la Nazaret in Betleem cu ocazia recensamantului ordonat de proconsulul Quirinius, de pe vremea imparatului Octavian Augustus. Totusi, negasind gazduire in cetate, se adapostesc intr-o peşteră păstoreasca, unde Maria Il va naşte pe Pruncul Sfant.

Desi, conform tradiţiei, se spune ca trei magi au venit să se inchine Pruncului Sfant în ziua Nasterii Sale (sau, conform Traditiei Bisericii Romano-Catolice, 12 zile mai tarziu), Sfanta Scriptura pomeneste mai multi intelepti fara sa precizeze numarul acestora şi momentul in care acestia au venit.

Magii îi aduc Pruncului daruri: aur, smirnă şi tămâie, daruri şi simboluri care aveau o semnificatie aparte: aur deoarece Hristos era impărat, tămâie, precum unui Dumnezeu şi smirnă precum aceluia ce va patimi si va muri pentru pacatele noastre.

Postul Craciunului ţine 40 de zile si se sfârşeşte în seara de Craciun dupa litie.   Printre obiceiurilede Craciun aducem aminte de Taierea porcului in ziua de Ignat (20 decembrie), un moment premergator Craciunului dar si iubitele colinde. Prepararea mancarurilor capata dimensiunea unui ritual stravechi: cârnaţii, toba, răciturile, sarmalele, caltaboşul, jumările, chişca si cozonacul vor sta pe masa ta la loc de cinste alaturi de vinul rosu.

Sărbătoarea Nașterii Domnului a căpătat o popularitate deosebită, mai ales în Evul Mediu,  odată cu răspîndirea creștinismului în toată Europa și nu numai.  Sînt cunoscute multe explicații ale denumirii Crăciunului. Dintre toate mai convingătoare pare a fi cea care vine din străvechiul cuvânt „creare”, ce înseamnă „naștere”.

Sărbătoarea Crăciunului este precedată de o perioadă de post, așa-numitul Post al Crăciunului. Postul durează şase săptămîni, între 15 decembrie şi 24 decembrie pentru cei care sărbătoresc Crăciunul pe stil nou şi 24 decembrie − 7 ianuarie pentru cei care sărbătoresc pe stil vechi, în timpul căruia este interzisă consumarea produselor din carne, ouă şi lapte.

În acest post, creștinii ortodocşi consumă bucate tradiționale precum: borș gros, borş din legume cu fasole sau cartofi, geandră de mămăligă, bucate din cartofi, legume, murături, fasole, turte cu mac etc.

În perioada timpurie a creştinismului, Paştele era principala sărbătoare. Naşterea Domnului nefiind celebrată în lumea veche, accentul era pus pe ziua morţii şi a invierii divinitatilor si mai putin pe naşterea acestora.

La început, Biserica obişnuia să considere mai importantă comemorarea morţii si  invierii Mântuitorului. Drept dovadă  calendarele creştine ţin vie amintirea posteritaţii şi nu datele de naştere ale mucenicilor si ale Sfintilor. Vechimea sărbătorii se poate observa în documentele de la sfarsitul celui de-al treilea secol, traditie consemnata de istoricul bizantin Nichifor Calist, in timpul domniei lui Diocletian si a lui Maximian.

Aşa se explică de ce Crăciunul a fost ignorat de creştinii din primele secole, doar Matei şi Luca menţionând episodul de la Betleem. 

Aceasta perioada este o pata neagră pe istoria crestinatatii datorita persecutarii crestinilor. Adunati sa prăznuiască Nasterea Domnului, acestia au pierit arşi de vii într-o biserică din Nicomidia.

 

În cel de-al patrulea secol, mai-marii Bisericii au decis să instituie şi această sărbătoare. Biblia nu menționează o dată anume (fapt folosit ulterior de puritani pentru a protesta împotriva acestei sărbători). Deşi anumite detalii ar sugera că s-ar fi petrecut primăvara (păstorii), papa Iulius I a preferat data de 25 decembrie, cel mai probabil pentru ca noua sărbătoare  să integreze mai vechi festivaluri păgâne cum ar fi Saturnalia.

Numită mai întâi Naşterea Domnului, sărbătoarea s-a încetățenit în Egipt până în 432, iar în Anglia prin secolul al VI-lea. Până la finele secolului al VIII-lea deja ajunsese şi în Scandinavia. Conform ritului vechi, în Biserica greacă şi rusească se sărbătoreşte la 13 zile după 25, cunoscută şi ca ziua celor trei magi.

Stabilind Crăciunul în acelaşi timp cu sărbătorile tradiționale care celebrau solstițiul de iarnă, liderii ecleziastici sperau să îmbunătățească şansele sale de a câştiga popularitate printre oamenii de rând, dar nu au elaborat nişte norme clare pentru a marca evenimentul. Până în evul mediu creştinismul înlocuise practicile păgâne. De Crăciun, credincioşii se duceau la biserică, apoi luau o masă copioasă într-o atmosferă de carnaval similară celei de la Mardi Gras.

În fiecare an un cerşetor sau un student era ales ‘rege’ şi ceilalți se declarau supuşii lui. Cei săraci colindau casele bogaților pretinzând cea mai bună mâncare a lor, iar dacă nu le răspundeau cerințelor, le jucau tot felul de feste. Crăciunul devine un timp în care clasa privilegiată are ocazia de a-şi răscumpăra datoriile reale sau imaginare față de marginalii societății.

La începutul secolului al XVII-lea, un val de reformă aduce schimbări în modul de celebrare a Crăciunului în Europa. Când Cromwell şi forțele sale puritane se înstăpânesc asupra Angliei în 1645, se doreşte eliminarea decadenței din societatea engleză şi una din măsuri presupunea anularea Crăciunului. Republica nu durează mult însă şi la venirea pe tron a lui Carol al II-lea este restaurat şi deja popularul şi iubitul Crăciun. Coloniştii din America, care sosesc pe noul pământ în 1620, erau şi mai puritan în credința lor. Drept urmare, Crăciunul nu a fost celebrat în  istoria timpurie a Americii.

Ba mai mult, în Boston, între 1659 şi 1681 era interzisă sărbătorirea. Oricine propovăduia spiritul Crăciunului era amendat cu cinci şilingi. Dimpotrivă, în Jamestown, John Smith a permis ca Naşterea Domnului sa fie prilej de voie bună.

După revoluția americană, obiceiurile englezeşti decad de tot, Crăciunul fiind declarat sărbătoare oficială abia în 1870. Americanii secolului al XIX-lea îl transformă de altfel dintr-un carnaval într-o zi de pace menită să o petreci cu familia. Dar de ce a izbucnit interesul pentru Crăciun acum? Secolul al XIX-lea era o perioadă de turbulențe şi de conflicte sociale. Rata de şomaj atingea cifre mari şi de obicei revoltele celor nevoiaşi aveau loc cam în această perioadă a anului. În anul 1828, la New York se înfiintează prima brigadă de poliție ca urmare a unei astfel de răscoale. Această întâmplare i-a determinat pe unii membri ai claselor superioare să înceapă să revizuiască sărbătoarea.

Deja în 1819 scriitorul Washington Irving publică “The Sketchbook of Geoffrey Crayon, gent.”, o serie de povestiri despre petrecerea acestui eveniment religios într-o vilă englezească. În scrierile sale vorbeşte desre un moşier care invită țăranii de pe pământurile lui să ia masa cu el. În comparație cu problemele cu care se confruntă societatea americană, la Irving oamenii par să fie într-o deplină armonie. Asta deoarece scriitorul crede cu tărie că sărbătoarea ar trebui să exprime pacea şi unitatea dintre oameni, în ciuda diferențelor sociale.

Personajele sale se bucură de vechile tradiții, ba chiar încoronează şi un ‘rege al festelor’ ca în evul mediu. Cartea lui irving nu se bazează însă pe nicio experiență personală, el neparticipând la vreo sărbătoare, ba mai mult, mulți istorici consideră că relatările lui Irving au ‘inventat’ într-un fel tradiția în America, acesta pretinzând că descrie veritabile cutume.

Tot cam în această perioadă, autorul englez Charles Dickens a creat clasica poveste “A Christmas Carol”, cu un mesaj puternic care glorifică importanța generozității şi a bunăvoinței față de toți semenii. Dickens atinge o coardă sensibilă atât a englezilor cât şi a americanilor, care încep să conştientizeze beneficiile celebrării Crăciunului. Familiile devin totodată mai puțin rigide şi mai sensibile la nevoile emoționale ale copiilor.

Crăciunul oferea părinților ocazia de a fi atenți şi foarte darnici față de copii fără ca mărinimia să pară răsfăț peste măsură. Odată cu acceptarea Crăciunului ca sărbătoare familială prin excelență, vechile tradiții încep să iasă iarăşi la suprafață. În următorii 100 de ani americanii au creat un Crăciun în felul lor, în care au înglobat mai toate elementele prinse din alte culturi, incluzând brazii decorați, felicitările sau nelipsitele cadouri.

Deşi mulți pretindeau că sărbătoreau Crăciunul aşa cum se făcea odinioară, adevărul este că americanii au reinventat o sărbătoare pentru a umple un gol cultural al unei națiuni aflate în plină afirmare.

 

Unul din obiceiurile principale ale Crăciunului este colindatul. În mod tradițional, obiceiul colindatului în Moldova este practicat numai de către băieți, flăcăi, care colindă în ziua de Crăciun. Prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul și cu Steaua, se vestește Nașterea Mîntuitorului.

De asemenea, o veche tradiție este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoții satului cu icoana Nașterii Domnului, binecuvîntîndu-se casele, gospodăriile și creștinii.

 Colindele  de iarnă sînt texte rituale cântate, închinate Crăciunului și Anului Nou. Originea colindelor se pierde în negura istoriei. Evocînd momentul cînd, la nașterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul nașterii, cetele de copii, purtînd cu ei o stea în centrul căreia e plasată icoana cu chipul pruncului Isus își încep majoritatea colindelor cu„Steaua sus răsare”.

 

 

 

 

Colindătorii poartă trăistuţe în care pun darurile oferite de gazde, obiceiul semnificînd, noroc şi belşug în casa gospodarului. Cadoul tradițional pentru colindători este pîinea (simbol al belșugului), pentru flăcăi – colaci mari pregătiți special, pentru copii – colaci mai mici, hulubi, înnodăței, nuci și bomboane.

Merită atenție obiceiul gospodinelor, ce ține de pregătirea bucatelor și colacilor pentru colindători. Coacerea colacilor de ritual impune anumite canoane pentru femeia gospodină. Potrivit tradiției din primul aluat se face un colac special, numit „Crăciun” sau „Crăciunel” în formă de cifra opt neîncheiată. Crăciuneii se pun la icoană și se păstrează pînă primăvara, urmînd să fie împărțiți la vite pentru a fi sănătoase.

Înainte de Ajun se sărbătorește Ignatul – ziua cînd în familiile de la țară se taie porcul, din care sînt preparate bucatele de Crăciun. În culturile străvechi, porcul era considerat un animal sacru pe care îl jertfeau în onorarea zeilor, primăvara, cînd începea anul agricol, anul în general. Sacrificarea ritualică a porcului înaintea principalelor sărbători de iarnă a căpătat sensul de jertfă adusă Soarelui, care se crede că moare și apoi învie la solstițiul de iarnă. În sprijinul demonstrării legăturii între porcul tăiat înaintea Crăciunului și cultul solar este și numele Ignat.

Tradiţia Pomului de Crăciun este foarte recentă,  fiind un import nemţesc. 

În ziua de Ajun se prepară un anumit număr de bucate de post, din acele cereale, legume și fructe, care se cultivă peste an, pentru a rodi din belșug: grîu fiert îndulcit cu miere și nuci, prune afumate, bob fiert, sarmale cu crupe, vărzare, ciuperci tocate cu usturoi, fasole făcăluite, toate fiind cu grijă aranjate pe masa din „casa mare”. Numărul mîncărurilor pregătite este considerat magic – 7, 9 sau 12.

La masă se așează după ce bucatele sînt sfințite de preot. Resturile de bucate trebuie să rămînă pe masă, deoarece se crede că cei răposați vor veni să guste din ele. Masa din Ajun este considerată una specială, la care participă după cum se crede în popor nu numai cei vii, ci și cei răposaţi.

Masa din prima zi de Crăciun este mult mai bogată. Moldovenii se străduiesc ca pe masa de sărbătoare să nu lipsească bucatele preparate din carne de porc, ceea ce simbolizează dorinţa de a avea un trai îmbelşugat. Tradițional la masa de Crăciun se servesc: friptură și cîrnaţi de porc, sarmale, răcituri, peşte, pîine, crăciunei, fructe, dulciuri şi băuturi. În Moldova este atestat și obiceiul de a mânca mămăligă în ziua de Crăciun, căreia îi sînt atribuite conotații magice.

Pentru fiecare dintre noi, Craciunul reprezintă un moment deosebit. Este o sărbătoare care ne adună la casa părintească, lîngă cei dragi. În aceste momente privim viaţa altfel, îi vedem pe ceilalţi într-o lumină mai favorabilă, ne deschidem sufletul mai uşor.

 

CRĂCIUN FERICIT TUTUROR !

 

 

 

 

 

 

Cristian Bădiliţă – „Teme, personaje, sărbători creştine şi tradiţionale româneşti. Un ghid pentru credincioşii din secolul XXI“,  Editura Vremea, ediţia a doua, revăzută şi adăugită.

http://calendarulortodox.ro/sarbatori/nasterea-domnului-craciunul

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/craciunul-o-sarbatoare-odinioara-interzisa

http://adevarul.ro/cultura/carti/craciunul-intelesul-tuturor-fapt-sarbatoare-adevarat-traditional-spiritual-nu-stie-vine-cuvantul-video-

25/12/2017 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ROMÂNII SI SARBATORILE DE ANUL NOU. FOTO SI VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ANUL NOU LA ROMANI

 

 

Revelionul sau “Ingropatul anului”

 

 

 

La romani, Sarbatorile de iarna se desfasoara intre 24 decembrie si 7 ianuarie si au ca puncte centrale zilele Craciunului, Anului Nou si Bobotezei (cu ajunurile respective), caracteristica lor cea mai importanta fiind repertoriul neasemuit de bogat in datine si credinte.

 Ciclul Sarbatorilor de Anul Nou este impartit simetric in doua segmente: perioada dintre Craciun si miezul noptii de 31 decembrie si apoi pana la Boboteaza.

In prima parte a ciclului, timpul se degradeaza neincetat: se mareste noaptea, sporeste frigul si intunericul si, o data cu acestea, spaima oamenilor ca lumea merge spre pierzanie, ca va veni momentul cand Soarele va disparea definitiv de pe cer.

 Soseste apoi fenomenul astronomic spectaculos al solstitiului de iarna, cand Soarele incepe sa urce pe bolta cerului si ziua sa creasca putin cate putin, “cu cat sare cocosul pe pragul casei” sau “cu cat se misca puiul in gaoacea oului”.

 

 

Innoirea anului

 

 

Ceremonialul de innoire simbolica a timpului, in noaptea de 31 decembrie/1 ianuarie, este numit “Ingropatul Anului”, denumirea de Revelion apartinand timpurilor moderne.

Timpul obiectiv, care curge spre infinit, este “oprit” dupa 365 de zile si intors, precum ceasornicul, pentru a fi reluat de la capat in ziua de Anul Nou, se arata in lucrarea “Zile si mituri – calendarul taranului roman”, de Ion Ghinoiu.

Asemanator divinitatii, timpul se naste anual, intinereste, se maturizeaza, imbatraneste si moare pentru a renaste dupa alte 365 de zile.

Sunt o mamica implinita! sunt aici doar pentru cei dragi!
“Cele rele sa se spele,cele bune sa se-adune.”

Ideea innoirii timpului supravietuieste in calendarul popular, unde “sfintii” sunt tineri, maturi si batrani, dupa cum s-au impartit sarbatorile.

Cei de la inceputul anului sunt tineri (Sfantul Vasile, Dragobete, Sangiorz), la mijlocul anului sunt maturi (Sfantul Ilie, Sfanta Maria), iar ultimii sarbatoriti sunt, fara exceptie, batrani (Mos Nicolae, Mos Ajun, Mos Craciun).

 Exista insa si exceptii: Mos Alexa si Baba Dochia (1 si 17 martie), celebrati primavara, si-au pastrat locul avut intr-un stravechi calendar, cu inceputul de an in perioada echinoctiului de primavara.

 

 

Spiritele se intorc printre cei vii

 

 

Prin multe obiceiuri si credinte se exprima la inceput teama, dezordinea si haosul, iar dupa miezul noptii de Revelion optimismul, veselia, ordinea si echilibrul.

Cele mai importante obiceiuri sunt sacrificiul ritual al porcului, prepararea alimentelor rituale din grau (colaci, turte) si din carne de porc (piftie, carnati), credinta ca se deschid mormintele si spiritele se intorc printre cei vii, abundenta ospetelor si petrecerilor.

Perinita, strigatul peste sat, bilant nocturn, in auzul tuturor, pentru ceea ce a fost bun sau rau in anul care se incheie si colindele cetelor de feciori sunt obiceiuri la fel de importante.

Nu pot lipsi de la sate stingerea luminilor in noaptea de Revelion (ce simbolizeaza intunericul si haosul desavarsit provocat de moartea divinitatii), aprinderea luminilor care simbolizeaza nasterea, credinta deschiderii cerului, arderea comorilor si vorbitul animalelor, incercarea norocului, aflarea ursitei, intocmirea calendarului si impacarea pricinilor.

Prin Sorcova se incearca alungarea spiritelor malefice prin zgomote, iar Plugusorul reprezinta inceperea simbolica a lucrului.

Nu toate tarile sarbatoresc in acelasi timp Anul Nou si nici in acelasi fel. In diferite parti ale lumii sunt folosite diverse calendare. Cu mult timp in urma, timpul a fost impartit in zile, luni si ani.

Unele calendare se bazeaza pe miscarile Lunii, altele pe ale Soarelui, in timp ce altele si pe ale Lunii, si pe ale Soarelui. In intreaga lume insa, Anul Nou este celebrat in mod sarbatoresc, cu mult fast si veselie.

 

Prima zi a Anului Nou este patronata de Sfantul Vasile

 

Sfantul Vasile cel Mare este unul dintre primii patriarhi ai Constantinopolului, cel care a avut un rol esential in delimitarea ritului rasaritean, al ortodoxiei, de cel apusean. In prima zi a anului nou, ziua Sfantului Vasile, se canta colinde specifice si se impart daruri, mai mult simbolice. In unele zone, de Sfantul Vasile copiii si tinerii pleaca cu Plugusorul.

Acest obicei reprezinta un rit precrestin de fertilizare, de invocare a spiritelor bune in casa si in gospodaria celui “urat”.

In ziua de Sfantul Vasile, cerul este deschis si se considera ca rugaciunile sunt mai eficiente, dar si ca magia are mai multi sorti de izbanda. Din aceste motive, in aceasta zi li se prezice fetelor viitorul.

 Pentru aceasta, in vechime se foloseau mai multe tehnici de ghicit, cele mai cunoscute fiind cea cu ajutorul cartilor si cea cu oglinda. De asemenea, pentru ca fata sa-si viseze ursitul, ea trebuia sa-si puna sub limba, inainte de a se culca, putin busuioc.

La sate se coace si acum paine pentru toata familia, si se “citesc” evenimentele din anul abia inceput (prin felul in care se rupea painea, prin studierea norilor sau a felului in care bate vantul) si se incearca deducerea soartii rudelor si prietenilor.

In unele zone, copiii merg cu sorcova (care simbolizeaza sceptrul lui Hermes); atingerea acesteia, insotita de o urare, este considerata ca fiind aducatoare de noroc.

 

 

Sorcova

 

 

“Sorcova, vesela, Sa traiti, sa-mbatraniti, Peste vara, primavara, Ca un par, ca un mar, Ca un fir de trandafir, Tare ca piatra, Iute ca sageata, Tare ca fierul, Iute ca otelul. La anul si la multi ani!”

Acest obicei il gasim la toate popoarele din cele mai vechi timpuri. In loc de batul impodobit cu flori de foita colorata, cum este la noi, la romani, se mergea pe la case cu ramuri de maslin sau de laur, pentru a se face urari de Anul Nou.

 

 

Inainte, sorcova se facea din mladite de copaci (de obicei meri sau trandafiri), care se puneau in noaptea de Sf. Andrei in apa, iar de Anul Nou, daca infloreau, aduceau mult noroc. Astazi se pune, in loc de crengute, grau in ghivece sau in farfurii care, dupa ce creste verde si frumos, se daruieste de Anul Nou celor dragi, facandu-li-se urari sau se pastreaza in casa ca semn al viitorului belsug.

 Cuvantul “sorcova” este de origine slava (sorok – 40, numarul corespunzand exact cu cele 40 de lovituri ce se dau cu sorcova asupra celui caruia i se ureaza, in timpul recitarii colindului).

 

Plugul si plugusorul copiilor

 

 

In ajunul Anului Nou, in Moldova, cete de flacai si de barbati de curand insurati pleaca cu Plugul – stravechi obicei agrar derivat dintr-o practica primitiva, trecut printr-un rit de fertilitate, a ajuns o urare obisnuita de recolte bogate in anul care abia incepe.

Urarea de plugusor este de fapt un adevarat poem care deschide cu har, recurgand la elemente fabuloase, toate muncile agricole. Obiceiul contribuie la veselia generala a Sarbatorilor de Anul Nou, colorand desfasurarea acestei sarbatori cu acele elemente care ilustreaza una dintre principalele ocupatii ale poporului nostru – agricultura.

 

 

Plugusorul copiilor este tot un obicei stravechi agrar. In ajunul Anului Nou, cetele de copii intra din casa in casa sa ureze, purtand bice (harapnice) din care pocnesc, clopotei, talangi etc. Urarea este un lung poem in versuri, care prezinta succesiunea muncilor agricole – de la aratul ogorului pana la coptul colacilor.

 

 

Jocul caprei

 

 

Capra a fost socotita de romani ca animalul care da semne daca vremea va fi buna sau rea. Jocul “caprei” (omorarea, bocirea, inmormantarea, invierea) la origine a fost, desigur, un ceremonial grav, un element de cult.

In cadrul sarbatorilor agrare, jocul a devenit un ritual menit sa aduca rodnicie anului care urmeaza, spor de animale in turmele pastorilor, succesul recoltelor – invocat si evocat de boabele care se aruncau de gazda peste cortegiul caprei”.

 

 

In zilele noastre, jocul a ramas un pretext pentru una dintre traditionalele manifestari artistice, prilej de etalare a unor frumoase podoabe, covoare, stergare in culori vii, uneori stridente, pentru inveselirea gospodarilor si pentru urari bune cu prilejul Anului Nou. In satele si comunele maramuresene se practica “doua tipuri distincte de “capra”: – jocul caprei – bazat numai pe acompaniament muzical (la Ieud, un singur fluieras; la Botiza, patru sau sase fluierasi) – jocul caprei inclus intr-un spectacol popular complex.

Ca si celelalte jocuri cu masti practicate in timpul Sarbatorilor de iarna, si in jocul caprei” si-au facut loc, pe langa mastile clasice (capra, ciobanul, tiganul), mastile de draci” si mosi” care, prin strigate, chiote, miscari caraghioase, maresc nota de umor si veselie, dand uneori o nuanta de grotesc.

 

 

Superstitii

 

 

Este bine stiut ca de felul in care pasesti in noul an depinde cum iti merge pe parcursul acestuia. Pentru a ocoli necazurile, batranii s-au inconjurat de tot felul de superstitii pe care le-au transmis cu grija urmasilor.

 Se spune ca, la sfarsitul anului, este bine ca tot omul sa aiba datoriile platite, pentru ca in anul care vine sa nu fie nevoit sa scoata multi bani din buzunare.

Se mai spune, de asemenea, ca in prag de an nou casa trebuie sa fie curata, oricand gata sa primeasca oaspeti. Nici rufele murdare nu este bine sa fie lasate pentru dupa Anul Nou. Spalandu-le inainte de intrarea in noul an, te feresti de saracie si de mizerie.

Pregatirea bucatelor pentru seara dintre ani este invaluita si ea in umbra superstitiilor. Astfel, pentru noaptea dintre ani nu se gateste mancare din carne de pasare, deoarece asa cum gaina scormoneste in pamant si-l imprastie, tot asa se risipeste norocul si bunastarea casei.

O traditie mai noua cere ca miezul noptii de Revelion sa-i surprinda pe indragostiti sarutandu-se sub crenguta de vasc atarnata la usa. Se spune ca daca noul an te “prinde” astfel, atunci dragostea va intra tot anul in gospodarie, iar cei ai casei vor trai in armonie.

O alta superstitie este si aceea ca prima persoana care intra in casa in noul an sa fie barbat.

Asta pentru ca el reprezinta stalpul casei, iar daca intra primul, atunci fericirea casei nu va fi clintita de greutatile cotidiene. Pe 1 ianuarie este bine ca in case sa intre “semanatorii”.
Acestia arunca cu grau sau, mai nou, cu orez in toate incaperile pentru ca cei ai casei sa aiba parte de un an prosper.

In prima zi din noul an nu se matura si nici nu se aduna graul sau orezul pentru a nu atrage saracirea casei in anul cel nou. Se mai spune ca cine va dormi in Ziua de Sfantul Vasile va fi tot anul somnoros.

Daca in ajunul lui Sfantul Vasile, seara, fetele pun intr-un vas cu apa un fir de busuioc si o ramura de mar, apoi un ban ca punte, lasandu-le astfel in noaptea Anului Nou pana dimineata, il vor visa pe tanarul care le va cere in casatorie. In dimineata de Sfantul Vasile, fetele mari se duc in ocolul vitelor si dau cu piciorul intr-o vaca ce sta culcata zicand: “Hai, estimp, hai altadata, hai la anul, hai la doi ani etc”.

La ce zicere se va scula vaca, atunci se va marita fata.

 

Semnele

 

• Cand la masa se varsa piper, e semn de cearta;

• Daca se varsa ceai, e semn bun;

• Cand un bat de chibrit paraie mai lung in mana cuiva, e semn ca acela va lua bani;

• Daca la masa sunt puse din intamplare mai multe tacamuri decat numarul persoanelor, e semn ca vor veni musafiri pe neasteptate;

• Cel care mananca cu lacomie sau ceva gretos trebuie sa bata din palme, ca sa nu i se aplece;

• Cand la masa se varsa vinul din pahar, e semn de veselie;

• Pentru cel care stranuta e semn ca va face chef;

• Cel care mananca mult trage a saracie;

• Cel care va manca sau va bea ceva dat peste fereastra poate sa turbeze;

• Cand se varsa cafea, e semn ca respectiva persoana va primi bani.

 

 

 

 

 

 

Gazda, dar si invitat de Revelion

 

 

Joci rol de gazda anul acesta de Revelion? Va trebui sa pui la bataie toata inventivitatea ta pentru a fi la inaltime, pentru a organiza o petrecere pe care invitatii tai sa o tina minte.

Totusi, va trebui sa imbini utilul cu placutul, cu alte cuvinte sa ai grija sa nu devii bucatareasa-ospatarita a chefului in loc sa petreci si tu alaturi de cei pe care i-ai primit in casa.

Nu te oferi tu sa faci toata mancarea, chiar daca ti se pare ca ai timp destul sa gatesti, avand trei zile libere inainte de noaptea de Revelion.

Fa astfel incat sa va intalniti intre voi, doamnele si domnisoarele, si stabiliti meniul serii, apoi impartiti intre voi gatitul.

De cumparat, ar trebui cumparate toate ingredientele si produsele necesare deodata, pentru ca toata lumea sa stie pentru ce si cat s-a cheltuit, iar plata sa se faca in mod egal.

 

Exista mai mereu mici discutii pe aceasta tema si e pacat ca tot cheful sa se duca de rapa. Cumparati totul cat mai din timp, chiar de astazi, mai ales bautura, cu care toti se vor aproviziona din belsug pentru vacanta de Revelion.

Pregateste partea din meniu care iti revine tie cat mai repede posibil: daca sunt sarmale, fripturi sau tot felul de sosuri, pregateste-le chiar si cu cateva zile mai devreme si lasa-le in congelator.

In 31 decembrie nu iti ramane decat sa le muti in oala, tava sau tigaie si sa le pui pe foc sau in cuptor; daca in sarcina ta au cazut aperitivele – salate, platouri sau sandvisuri, fa-le chiar in 31 decembrie, dar incearca sa-ti usurezi munca, cerand la magazin sa ti se felieze mezelurile sau cascavalul.

Daca nu ai aparate electrocasnice, imprumuta ceea ce iti lipseste: mixerul pentru maioneze sau vinete, tocatorul de legume pentru salatele din cruditati, cafetiera – astfel incat sa nu pazesti ibricul de cafea in bucatarie in timp ce ceilalti se distreaza (ai nevoie si de toate termosurile disponibile ale invitatilor tai, pentru a prepara cafeaua din timp, ca sa nu mai pierzi vremea in timpul chefului).

Nu te omori cu curatenia, limiteaza-te la a da cu aspiratorul si a curata baia si bucataria, pentru ca, oricum, dupa petrecere, va trebui sa pui osul la treaba si sa smotruiesti temeinic.

Pune deoparte toate obiectele care se pot sparge. Nu te gandi ca vaza ta preferata sta bine pe televizor, pentru ca nu poti sa stii daca nu cumva, in focul dansului, o sa te trezesti cu ea bucatele.

Asigura-te ca ai tacamuri si farfurii destule pentru toate felurile servite, asa incat sa nu fii nevoita sa speli vase. Mai bine le ceri invitatilor sa aduca de acasa cateva, decat sa risti sa-ti patezi rochia cu detergent de vase.

Desigur, este valabil si pentru pahare si canile de cafea, care trebuie mereu improspatate. Vrei sa-ti lasi musafirii cu gura cascata? Afla cum sa-ti decorezi paharele.

Pentru pahare, foloseste marar agatat in exteriorul paharului, felii de portocala, langa care poti sa adaugi un jeleu viu colorat, o felie de lamaie, langa care pui o maslina, ba chiar si felii de rosii sau castraveti (toate crestate atat cat sa se aseze pe marginea paharelor).

Daca ai cupe, scrumiere, bomboniere pe care nu le vei folosi in timpul chefului in scopul pentru care au fost create, decoreaza masa.

Pune in ele salata ornata cu ardei iuti rosii, o jumatate de grepfrut cu marginea decupata zimtat, in mijlocul careia asezi visine din compot (sau alte fructe colorate, in cazul in care ai in congelator), ciorchini de struguri intre care poti aseza asimetric coji de portocale curatate cu cutitul special pentru decojit, astfel incat sa se onduleze de la sine.

Daca ai bete pentru frigarui, poti sa insiri pe ele tot ce-ti trece prin cap: felii de ridiche intercalate cu masline, boabe de strugure intercalate cu felii de mandarine mici, bucatele de gogosar intercalate cu felii de morcov.

 Practic, aria este cat se poate de larga, poti decora exact asa cum iti trece prin cap. Poti decora paharele in care se va bea vermut asa ca la restaurant, cat se poate de simplu: pe o latime de 1 – 2 centimetri, paharul se ruleaza in albus de ou si apoi in zahar tos.

Cand se usuca, crestezi o felie de portocala, lamaie, cireasa sau visina si o agati de pahar.

 

 

an nou

 

 

 

 

 

basarabialiterara.com.md/

31/12/2014 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: