CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DEZVĂLUIRI-BOMBĂ: AVIONUL CU CARE IGOR DODON A REVENIT DE LA MOSCOVA A ADUS LA CHIȘINĂU 20 MILIOANE DOLARI

 

 

 

Calinin

 

 

 

 

Liderul Partidului Regiunilor din Moldova, Alexandr Kalinin, susține că avionul cu care președintele Igor Dodon a revenit recent de la Moscova, a adus în Republica Moldova 20 de milioane de dolari, bani pentru finanțarea campaniei Partidului Socialiștilor, în special în regiunea transnistreană și în UTA Găgăuzia. Alexandr Kalinin a declarat într-o conferință de presă la IPN, că are această informație de la membrii PSRM, însă nu a dezvăluit nume.

„Știți că recent cel care se crede președintele țării a fost într-o vizită la Moscova. Și știți că la întoarcere Dodon a anunțat că nu poate veni la Chișinău cu o cursă obișnuită din cauza ceții, motiv pentru care a fost adus cu un avion al companiei rusești GazProm.

În realitate, acest lucru a fost doar un pretext. Or, dacă într-adevăr ceața era o problemă, avea să fie problemă și pentru avionul cu care a venit Dodon. Eu vreau astăzi să anunț public și cu toată responsabilitatea un fapt foarte grav. Despre acest lucru vorbesc membrii PSRM care deja s-au săturat de falsitatea lui Dodon. De la sursele mele din rândul socialiștilor știu că avionul cu care a venit Dodon a adus la Chișinău 20 de milioane de dolari pentru ca socialiștii să desfășoare campanie electorală”, a notat Alexandr Kalinin.

Liderul Partidului Regiunilor și-a exprimat convingerea că din această sumă doar un milion va fi direcționat pentru finanțarea campaniei electorale, iar restul banilor vor fi împărțiți de Igor Dodon și alți socialiști care se dau bine pe lângă el.  

Partidul Regiunilor anunță că va depune o contestație la Comisia Electorală Centrală prin care va cere ca PSRM să fie scos din cursa electorală, motivând că este finanțat din bani de peste hotare. „Mai mult, noi cerem ca Procuratura Generală să se autosesizeze și să cerceteze cazul. Dacă Dodon nu este proiectul politic al lui Plahotniuc, atunci imediat după această conferință de presă, procurorii ar trebui să fie deja la Președinție și la sediul PSRM. Noi vom face tot posibilul ca acest lucru să se întâmple”, a mai spus Alexandr Kalinin.

ipn.md

 

VIDEO:

http://www.privesc.eu/widget/live/85246?

Publicitate

08/02/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , | Lasă un comentariu

O lecţie pentru sluga rusească Igor Dodon: În R.Moldova, satul „Regina Maria” din raionul Soroca, este în doliu în memoria Regelui Mihai   

Foto: observatorul.md

 

 

 

Steaguri în bernă! Satul „Regina Maria” îl sfidează pe Dodon. Este în doliu în memoria Regelui Mihai

 

 

Chiar dacă președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a refuzat propunerea președintelui Parlamentului, Andrian Candu, de a declara ziua de 16 decembrie zi de doliu național, localitatea care poartă numele soției regelui Ferdinand I, bunica regelui Mihai I, a intrat în doliu.

Locuitorii comunei Regina Maria, raionul Soroca, deplâng trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai I al tuturor românilor.

Drapelele au fost coborâte în bernă, zeci de săteni, printre care foarte mulți copii, au stat cu capetele plecate într-un minut de reculegere în memoria celui care a fost Regele Mihai I.

 

 

 

În acest fel, oamenii au ținut să aducă un ultim omagiu, celui care a fost suveran al tuturor românilor și al cărui bunică, Regina Maria, a dat numele localității lor. 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa: observatorul.md

16/12/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , | 2 comentarii

Preşedintele slugă rusească – Igor Dodon, afirmă că enorma datorie de 6 miliarde de dolari a separatiştilor transnistreni la Gazprom, ar fi parte a datoriei totale a Repubicii Moldova ! VIDEO

 

 

 

 

Gigantul rus Gazprom susţine că datoriile de miliarde dolari acumulate de Transnistria sunt ale R.Moldova

Republica Moldova rămâne dependentă energetic de Federația Rusă, iar scandalurile din ultimii ani de la Moldovagaz au demonstrat că există şi interese din interiorul R.Moldova în legătură cu profitul pe care îl aduce gazul rusesc.

Recent, gigantul rus al gazelor naturale, Gazprom, a anunțat că Arbitrajul Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț din Federația Rus, a satisfăcut încă în luna august 2017, o nouă cerere a sa privind încasarea a unei noi datorii de 768,7 milioane de dolari de la Moldovagaz. 

Potrivit raportului  Gazprom pentru trimestrul trei din anul 2017,  datoria R.Moldova cumulează costurile aferente gazului natural care a fost livrat încă în anul 2014. 

După cum scrie publicaţia mold-street.com, aceasta este deja a 12-a decizie în favoarea Gazprom adoptată de instanţa de arbitraj de la Moscova în ultimul deceniu. 

Datoriile față de Gazprom, au ajuns astăzi la 6,5 miliarde de dolari şi includ cele 1,1 miliarde de dolari acumulate până în anul 2006, şi care au fost cesionate de Gazprom firmei Faktoring-Finance.

Din această sumă practic doar 5-10% sunt restanțe ale Chișinăului. Restul sunt datorii acumulate de regiunea transnistreană, care din anul 2006 nu achită nici-un ban pentru gazulmetanul livrat de Gazprom. Singurele costuri sunt cele pentru pomparea gazelor ce tranzitează regiunea.

Gazprom deține 50% din întreprinderea mixtă moldo-rusă Moldovagaz, 35,33% revenindu-i Guvernul Moldovei, 13,44% – administrației de la Tiraspol, iar restul de 1,23% unor mici acționari. Actualmente, concernul rus este practic unicul furnizor de gaze naturale în țară, livrând Republicii Moldova în 2016 aproximativ trei miliarde metri cubi de gaze.

Această afacere a fost mereu profitabilă, deoarece R. Moldova nu are alternativă, iar din cauza neînțelegerilor cu Tiraspolul, dar și a nenumăratelor greșeli manageriale, începând cu 1992, Chișinăul a început să acumuleze datorii față de Gazprom, care au ajuns astăzi la 6,5 miliarde de dolari.

Aceste datorii au fost mereu un măr al discordiei și un instrument de șantaj pe care concernul rus îl folosea ca să-și menţină monopolul.

Subiectul datoriei istorice a revenit în discuție la începutul anului, când președintele R. Moldova, Igor Dodon, aflat în vizită oficială la Moscova, s-a întâlnit cu Vladimir Putin și cu șeful Gazprom, Alexei Miller. Atunci, Dodon a spus că Chișinăul are pregătită o schemă de restructurare a datoriei la gaz. După aceea subiectul a mai fost abordat în cadrul vizitei la Chișinău a șefului adjunct al Gazprom, Valerii Golubev.

Potrivit propunerii, Moldova este pregătită să plătească partea sa din datorie, iar datoria transnistreană, de 5,8 miliarde USD, să şi-o asume Tiraspoltransgaz. Totuși, această schemă nu le-a fost pe plac rușilor, iar Golubev a declarat că acceptă doar plata integrală, fără a face diferențiere de unde s-a acumulat datoria.

Astfel, Rusia a confirmat că nu dorește să soluționeze problema, menținând astfel pârghiile de influență asupra Chișinăului, chiar cu prețul nerecuperării banilor datorați.

 

 

 

O datorie cât PIB- ul R.Moldova

 

 

 

Un studiu realizat de Expert-Grup susţine că „încet-încet, datoria Moldovei pentru gazul de la Gazprom a ajuns să fie de practic 7 miliarde USD, sau cât tot PIB-ul țării, adică tot ce produce economia Moldovei într-un an”.

„O asemenea datorie nu va putea fi plătită niciodată, ceea ce înseamnă fie că Gazprom poate cere oricând altceva în schimbul ei (conducte de gaze, alte active), fie va putea șantaja inclusiv deciziile politice ale guvernului de la Chișinău (”dacă nu faceți X, tăiem gazul”)”, se arată în studiul Expert-Grup.

Specialiștii în domeniu mai afirmă că dacă gigantul rus al gazelor dorea cu adevărat recuperarea acestor datorii, atunci mergea mai departe. Potrivit lor, decizia instanței de arbitraj este mai degrabă o procedură necesară pentru a lua de pe umerii Gazprom eventualele probleme de ordin contabil și fiscal pe teritoriul Rusiei create de aceste restanțe, scrie mold-street.com.

În același timp, experții nu exclud însă că problema recuperării datoriilor a fost și este utilizată de Gazprom și Rusia pentru a face presiuni asupra conducerii Republicii Moldova, astfel încât aceasta să accepte, de exemplu, renunțarea la vectorul european sau, cel puțin, la proiectele energetice comune cu UE.

În raportul gigantului  mai este specificat şi faptul că datoria este a Republicii Moldova.

„Din cauza neplății gazului de către consumatorii din Transnistria datoria Republicii Moldova a crescut și mai mult. Neplata gazului de către aceşti consumatori de gaze duce la o lipsă de fonduri pentru Gazprom”, se spune în raportul citat. 

Anterior administrația Moldovagaz susținea că datoriile pretinse de Gazprom sunt acumulate de Tiraspoltransgaz și că nu are posibilitatea de a influența compania din Tiraspol să achite pentru consumul de metan din stânga Nistrului.

Din 1992 şi până în prezent regiunea din stânga Nistrului consumă gazul rusesc gratuit, crescând datoria Moldovagaz, adică a R.Moldova. Autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol nu și-au manifestat niciodată preocuparea faţă de datoria care crește pe zi ce trece şi nici concernul rus nu a pus presiune pe Transnistria.

Totodată, prețul la gaze în regiunea transnistreană pentru consumatori este unul mai mic, iar autoritățile separatiste folosesc în scopuri propagandistice acest instrument. 

 

„Care a fost motivul creşterii datoriilor? În primul rând mecanismul de acumulare a acestor datorii se bazează pe faptul că Moldovagaz procură gaz atât pentru malul drept, cât și pentru cel stâng al Nistrului. Astfel, teritoriul transnistrean nefiind controlat, nu achită absolut nimic pentru gazul consumat, de aceea aceste datorii se acumulează în continuare.

De ce s-a mers pe această cale? Nouă ni se spunea: „Sunteți o țară? Doar nu recunoașteți Transnistria ca entitate separată? Și, atunci, trebuie să procurați gaze pentru toată țara”…

Chișinăul a mers pe această logică vicioasă, cu toate că R.Moldova nu era obligată să procure gaz și pentru Tiraspol.

La aceasta se adaugă și managementul vicios al companiei Moldovagaz. Noi avem o întreprindere care are datorii doar de aproximativ de 500 de milioane de dolari față de Gazprom, dintre care 200 de milioane sunt recuperabile. Și atunci apare problema – unde sunt 300 de milioane de dolari?

Astfel, în condițiile în care cetățenii achită tarifele la gaze, nu este corect de pus pe seama lor această datorie, care a fost acumulată din cauza deturnării de fonduri de la Moldovagaz.

Banii au fost cheltuiți prin off-shore-uri și pe anumite plăceri şi nu au fost achitate în conturile concernului rus”, a declarat Victor Parlicov, expertul în politici energetice de la „IDIS Viitorul”, pentru DW.

 

Vicepreședintele Gazprom, Valerii Golubev, a declarat că nu va schimba actuala schemă de livrare a gazelor spre R. Moldova, iar relația dintre Moldovagaz și Tiraspoltransgaz este una bună și fiecare companie își îndeplinește funcțiile.

Prin actualele scheme contractuale, atât Gazprom, cât și autoritățile de la Chișinău finanțează regimul separatist de la Tiraspol, atâta vreme cât banii sunt încasaţi de Tiraspoltransgaz și transferați la bugetul regiunii separatiste Transnistria, în loc să fie achitați către compania Moldovagaz.

„Rusia nu dă bani direct Transnistriei, dar în schimb le dă gaz pe gratis. Vânzând acest gaz consumatorilor din regiune, sub formă de energie produsă de centrala electrică MoldGRES, Tiraspolul colectează banii necesari ca să finanțeze regimul separatist.

Consultând bugetele Transnistriei în perioada 2006-2016 se poate constata că 35% din cheltuielile bugetare sunt acoperite din acumulări din vânzarea gazului. Mai mult, întreprinderile care activează în regiune beneficiază de gaz ieftin, iar producția o vând la prețuri de piață.

Deci, putem spune că Gazprom folosește Moldovagaz pentru a legaliza finanțarea separatismului. Totodată, cel mai mare consumator de gaze din stânga Nistrului este centrala electrică MoldGRES, care produce energie şi pentru R. Moldova.

Până în anul 2014, centrala primea gaz direct de la Tiraspoltransgaz şi vindea energie electrică fără intermediari către operatorii din R. Moldova. Noi achitam facturile pentru energie electrică la operatorii noştri, aceștia plăteau costul energiei către MoldGRES, iar ultima achita costul gazului către Tiraspoltransgaz, iar de acolo banii ajungeau tot în bugetul transnistrean”, a menționat în exclusivitate pentru DW, expertul  Sergiu Tofilat.

 

Preşedintele slugă rusească – Igor Dodon, afirmă că enorma datorie a Transnistriei la Gazprom ar fi a Repubicii Moldova !

 

 

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a recunoscut, într-o declaraţie din timpul uneia din vizitele sale oficiale la Moscova, datoriile Transnistriei pentru gazul natural, drept parte din „datoria totală a Moldovei”, relatează Radio Chişinău.

În replică, preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, fosta contracandidată a lui Dodon la ultimele alegeri prezidenţiale  a scris, într-o postare pe Facebook, că :

„Dodon ne mai face un “cadou”: îşi asumă, în numele nostru, o datorie de 6,5 miliarde dolari americani faţă de Gazprom. În loc să caute miliardul furat din sistemul bancar, ne pune în cârcă alte şase miliarde.
Aceste datorii nu sunt ale noastre. Noi ne-am plătit facturile la timp. Nouă nu ne-a furnizat nimeni nici gaze naturale şi nici energie electrică fără plată.

Dacă Dodon şi aliaţii lui de la guvernare au datorii – pentru banii primiţi din offshoruri ca să-şi finanţeze campaniile electorale, pentru schemele prin care produc energie electrică fără să achite gazul consumat, dar luând de la noi preţ deplin şi multe altele -, nu au decât să-şi plătească singuri poliţele”, a  afirmat Maia Sandu.

 

Alternative energetice

 

 

O alternativă pentru rezolvarea problemei dependenței R. Moldova de gazele rusești a fost inaugurarea cu fast a gazoductului Iași-Ungheni. Cu toate acestea, fără cel de-al doilea tronson Ungheni-Chișinău, R. Moldova nu va putea beneficia de această sursă. Odată cu finalizarea acestui proiect, Chișinăul va putea negocia la rece cu Gazprom, inclusiv achitarea datoriei istorice și asigurarea securității energetice a țării.

„R. Moldova are mai multe soluții de rezolvare a problemei gazelor. În primul rând, sperăm că gazoductul de interconexiune cu România va fi finalizat cât mai rapid, deoarece Moldova nu are o alternativă și soluție de moment de a ieși de sub influența F. Ruse.

Prelungirea gazoductului până la Chișinău ne va da posibilitatea să procurăm gaze și din altă parte. O altă soluție ar fi dezvoltarea energiei regenerabile, însă care nu ne va rezolva definitiv problema.

Un al treilea aspect ține de partea juridică dintre Moldova-Moldovagaz-Gazprom, precum și negocierile contractuale cu Moscova. Sigur că ne va fi greu, deoarece Rusia folosește pârghiile economice pentru a-și atinge scopurile politice, iar noi am putea fi puși în situația să facem anumite cedări pe alte segmente”, a declarat în exclusivitate pentru DW, Alexandru Fală, expertul Centrului Analitic Independent „Expert Grup”.

Reamintim că Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău, s-a arătat convins, într-un interviu pentru DW, că gazoductul Iași-Chișinău va fi finalizat în 2018, iar la începutul lui 2019 va fi dat în exploatare.

 

 

 

 

 

Surse: 

http://www.dw.com/ro/datoria-moldovei-la-gaze-o-afacere-profitabil%C4%83-pentru-trei-juc%C4%83tori/a-37697967

http://unimedia.info/stiri/gazprom-sustine-ca-datoriile-de-miliarde-dolari-acumulate-de-transnistria-sunt-ale-moldovei-143107.html

 

20/11/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: