CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Trădători şi spioni declaraţi „eroi” ai Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti

Zi istorică pentru Basarabia: 28 iunie –Comemorarea ocupaţiei sovietice şi lupta pentru evitarea unei noi ocupaţii

 

 

Tancuri sovietice pe străzile Chişinăului după cotropirea Basarbiei la 29 iunie 1940 (foto: Timpul md.)

Moldova sovietică a fost reprezentată oficial pentru prima dată de către o spioană, care denunţa legionarii, poliţiştii şi militarii români, pentru ca aceştia să fie arestaţi de bolşevici

La 2 august 1940, prin voința Kremlinului, fără a fi consultată opinia poporului, în șase județe de pe teritoriul ocupat al României de Est și șase raioane ale Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, a fost creată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM).

Nici atunci, nici mai târziu, Moscova nu a considerat necesar să semneze Tratatul Unional cu Chișinăul, folosind acest teritoriu ca pe o simplă colonie sovietică.

În consecință, după dezintegrarea URSS, din cauza lipsei elitelor naționale, s-a constatat că R. Moldova, succesoarea RSS Moldoveneşti, este un stat falimentar.

Deși, după ocupația bolșevică, era cât se poate de clar că Basarabia, teritoriul României de Est, va fi transformată într-o nouă entitate sovietică, URSS a încercat să respecte toate formalitățile, pentru a demonstra comunității internaționale că respectă legislația și pentru a mima democrația în interiorul imperiului.

Iată de ce, la 10 iulie 1940, la Moscova a fost convocată şedinţa comună a biroului politic al CC al PC(b) şi al Consiliului Comisarilor Poporului (CCP) din URSS cu participarea lui Stalin, Molotov, Voroşilov, Kalinin, Malenkov, Andreev, Beria, Svernik ş.a., la care s-a votat hotărârea „Cu privire la reunirea populaţiei moldoveneşti a Basarabiei cu populaţia moldovenească din RASSM (actuala regiune transnistreană şi unele regiuni ucrainene – n.a.)”.

În aceeaşi zi, hotărârea a fost publicată în presa unională. În baza acesteia, CCP din RASSM şi Comitetul Regional moldovenesc a PC(b) din Ucraina au înaintat CCP şi PC(b) din URSS un document, prin care propuneau, chipurile, reunirea populaţiei moldoveneşti din Basarabia cu cea din RASSM şi crearea RSSM.

Deși este cert că iniţiativa creării acestei noi republici unionale venea direct de la Kremlin și nu aparţinea populaţiei din RASSM, cu atât mai puţin basarabenilor, în presa timpului şi în istoriografia sovietică a fost promovată anume această idee.

Chiar a doua zi, pe 11 iulie, ziarul „Pravda” (Adevărul – rus.) scria despre unificarea Basarabiei cu RASSMoldoveneşti din stânga Nistrului, precizând că suprafaţa noii republici este de 50000 km pătraţi, iar populaţia – de 3 700 000 de locuitori.

Accentuăm că, la acea dată, nici CCP al RASSM, nici comitetul regional moldovenesc al PC(b) din Ucraina, nu erau organe de stat şi de partid ale Basarabiei.

Alături de Stalin, pe prima pagină în „Moldova Soţialistă”

Pe 2 august 1940, la Moscova, a fost convocată sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al URSS. Prezentă la fața locului, delegaţia Basarabiei şi a nordului Bucovinei nu a fost primită în sala de şedinţe în timp ce se discutau propunerile cu privire la hotarele dintre RSS Ucrainene şi RSS Moldoveneşti și hotarele cu România.

Spre deosebire de delegaţiile seimurilor Lituaniei şi Letoniei, şi cea a Dumei de Stat a Estoniei, delegaţia Basarabiei şi a nordului Bucovinei a venit la sesiune doar în calitate de invitat.

Chiar dacă și Țările Baltice erau ocupate de sovietici, pe teritoriul lor au fost organizate măcar formal referendumuri și alegeri în organele executive și legislative, fapt care le-a permis din punct de vedere juridic să-și reprezinte republicile la Moscova.

Cât privește Basarabia și nordul Bucovinei, sovieticii le-au tratat din start ca pe proprietatea lor și nici nu i-au permis RSSM să semneze Tratatul Unional, alături de celelalte republici.

Analizând componenţa etnică a delegaţilor din partea Basarabiei şi Bucovinei de Nord constatăm că: şapte din totalul acestora o constituiau românii, 19-ucrainenii şi ruşii, patru-evrei şi un ungur.

Membrii delegaţiei au fost însoţiţi de trei persoane: I.Misenko, secretarul de propagandă al CC al PC(b.) din Ucraina, N.Şlâkari, membru al PC(b.) din URSS din 1939, şeful secţiei administrative a Prezidiumului Sovietului Suprem al RASSM, B.Moţr, membru al PC(b.) din URSS, secretarul doi al comitetului judeţean Akerman al PC(b.) din Ucraina.

Conform ordinii de zi, în după-amiaza zilei de 2 august 1940, după ce membrii delegaţilor Basarabiei şi nordului Bucovinei au fost chemați în sfârșit în sală, de la tribuna centrală a Kremlinului a fost citită „Legea cu privire la crearea RSSM”.

Această lege stipula că noua entitate unională – a treisprezecea la acel moment – se crea în baza a șase județe ale României și șase raioane ale RSS Ucrainene. Erau teritorii cu istorie diferită și, respectiv, limbă, tradiții și cultură total diferite.

 

 

După aceasta, membra delegaţiei din Basarabia, Zinaida Crăciunescu, a fost chemată la tribuna centrală unde a lăudat conducerea de la Kremlin, a criticat România, în acelaşi timp elogiind situaţia maselor truditoare din URSS.

Discursuri similare au prezentat și transnistrenii T. Konstantinov, deputat din partea sectorului electoral Slobozia din RSSU, şi L. Kornieţ, deputat din partea sectorului electoral Kameni-Kalira al RSSU.

Presa sovietică a acordat o importanţă majoră evenimentului. Fotografia Zinaidei Crăciunescu, flancată de Stalin și Molotov, a fost publicată pe prima pagină a ziarului „Moldova Soțialistă”.

„Mă întrebam: n-au pribluit ei o femeie mai acatării?”

Dacă analizăm componența etnică a celor 31 de reprezentanţi ai delegaţiei, observăm că doar şapte dintre ei erau moldoveni, patru erau evrei, unul – ungur şi 19 – ucraineni şi ruşi.

Printre aceştia se numărau: A. Andruşenko, mașinist la calea ferată Chişinău, P. Brâceac, muncitor la staţia de cale ferată Tighina, I. Melnicenko, muncitor la fabrica de zahăr din Bălţi, F. Homodja, preşedintele Comitetului Executiv din s. Gura Galbenă, N. Golub, ţăran din Ciocâlteni, E. Cuzina, ţărancă din Cricova, I. Kiriliuk, ziler, N. Gumaliuc, pictor, I. Ciumac, ţăran din Slobozia, Bălţi, iar „eroina” Crăciunescu era învăţătoare la Orhei.

Membrii delegaţiei au fost însoţiţi de trei angajați ai NKVD-ului: I. Lisenko, secretar de propagandă al CC al PC(b) din Ucraina, N. Şlîkari, membru al PC(b) din URSS şi şef al secţiei administrative a Prezidiumului Sovietului Suprem al RASSM, B. Motsr, membru al PC(b) din URSS, secretar doi al comitetului judeţean Akkerman al PC(b) din Ucraina.

Peste ani, E. Cuzina din Cricova, descriind vizita sa la Moscova, se arăta nedumerită:

„Mă întrebam: n-au pribluit ei o femeie mai acatării, că atâtea sunt şi harnice şi aşezate la minte? Ş-apoi cine putea să ştie, cum şi unde lucrasem, pe la câte curţi cu gardurile înalte şi dulăi de pază am făcut slujbă?

Cine, mă gândeam, ne-ar fi putut cunoaşte toate nevoile care ne împresuraseră? Căci se chema că avem noi cu Alexei, bărbatul meu, o gloabă de cal şi o darabană cam deocheată de felul ei, dar ce folos.

Câte o pereche de mâini aveam mai de nădejde, acestea, că acuma s-au coşcăit, sireacele… Într-un cuvânt, la fel de pripăşiţi ca şi grosul cricovenilor eram, nici mai bine, nici mai rău.

Cum, dar, tocmai pe mine să mă aleagă? Oamenii mă propusese. Ce dichiseam eu atunci? Că, precum ziceam, numai 25 de ani e, totuşi puţin”.

Cine  a fost Zinaida Crăciunescu și de ce tocmai ei i s-a încredințat sarcina să aducă osanale conducerii sovietice din partea Basarabiei?

În istoriografia sovietică, ea era descrisă cu mult fast, atribuindu-i-se cele mai nobile calităţi. Iar studiile istorice, apărute după restructurarea gorbaciovistă, o califică pe Crăciunescu ca pe o exponentă a etniei ruse (vezi: Anton Moraru, O „operaţie militară” necunoscută în Basarabia, 1940, Cartea moldovenească, 1991).

 Arhiva Naţională a R. Moldova deţine un document care ne prezintă activitatea acestei femei, din care desprindem  următoarea informaţie:

„La 24 iulie 1940, au fost repatriaţi din Cernăuţi, agentul teatral Iancu Economu, concubina sa Zina Crăciunescu, zisă Economu, sora ei Gherta Ştefănescu şi jidanca Roza Feldman (dintr-un regiment de grăniceri din Constanţa).

Iancu Economu locuia la Cernăuţi pe strada Regina Maria (…) şi tolera ca în casă la el să se ţină adunări comuniste, să se facă spionaj şi găzduia, fără a anunţa poliţia, pe toţi curierii şi agenţii de spionaj care veneau la concubina sa Zina Crăciunescu şi care-l plăteau numai să nu se amestece în acţiunile lor.

Zina Crăciunescu, zisă Economu, originară din Mohiliov (Rusia), fostă chelneriţă la un restaurant din Chişinău, căsătorită şi divorţată de plutonierul Crăciunescu, dat afară din armată pentru comunism, trăia în concubinaj de 18 ani cu Iancu Economu şi în Cernăuţi o făcea pe actriţa, dar nu juca teatru, ci avea venituri din serviciul de spionaj bolşevic.

Individa Zina Crăciunescu avea relaţii în Cernăuţi cu toţi jidanii pe care poliţia îi bănuia că fac spionaj bolşevic şi anume jidanul Math de la cinematograful central, Wolf agent la bursa neagră din Cernăuţi şi alţii.

La Cernăuţi, de peste 7 ani, avea amant pe jidanul Max Brusdorf, conducătorul acţiunii de spionaj bolşevic şi comunist din Bucureşti. Individa avea un limbaj telefonic şi în fiecare seară vorbea la telefon cu Brusdorf din Bucureşti.

Lunar se mai ducea la Bucureşti sau venea jidanul la Cernăuţi şi-i dădea bani, instrucţiuni sau material de propagandă comunistă.

Totdeauna când venea individa Z. Crăciunescu din Bucureşti, veneau la ea jidanii Math şi Wolf, de unde ieşeau cu pachete, iar a doua zi se găseau manifeste comuniste prin oraş.

Prin lunile ianuarie şi februarie 1940, a venit la individa Z. Crăciunescu femeia de moravuri uşoare Anca Balaban, fata codoaşei Miţa Ţiganca din Crucea de Piatră, iar actualmente joacă Teatru la Liga Culturală.

Aceasta a venit la Cernăuţi cu jidanul Max Brusdorf şi încă cu un jidan sau grec, care avea foarte mulţi bani şi toţi au locuit la Z. Crăciunescu unde făceau adunări comuniste şi lua contact cu spionii bolşevici din Soviete.

Gherta Ştefănescu, sora Z. Crăciunescu, femeie de moravuri uşoare şi curieră comunistă la organizaţia comunistă din Galaţi, avea aceeaşi activitate ca şi sora ei.

În luna iunie (1940 – n.a.) au venit la Zina Crăciunescu trei ofiţeri bolşevici şi ea s-a dus cu aceştia pe la diferite cazărmi din Cernăuţi, arătându-le interiorul şi pe la alte autorităţi.

Până la plecarea ei din Cernăuţi, ea cu sora ei şi cu alte jidance au fost numai în societatea bolşevicilor, fiindu-le călăuze în oraş şi denunţând pe legionari, militari şi poliţişti ca aceştia să fie arestaţi de bolşevici. Individa a venit în ţară cu 2 mln şi locuieşte la jidanul Max Brusdolf unde de asemenea se ţin adunări comuniste şi se face spionaj în domeniul marinei şi aviaţiei.”

5 februarie 1941 (ANRM, F. 691, Inv. 1, dos. 54).

Documentelul denotă clar, că Z. Crăciunescu a făcut spionaj în favoarea sovieticilor.

După reocuparea teritoriului românesc al Moldovei de la Est de Prut de către trupele sovietice la 23 august 1944 aceasta a revenit la Chişinău.

În scurt timp conducerea sovietică a răsplătit-o pentru meritele sale cu titlul de învăţătoare emerită.

O perioadă îndelungată a fost prezentă în presa de la Chişinău, cu precădere în ziarele: „Colhoznicul Moldovei” şi „Cultura Moldovei”.

Sora lui Kotovski – „trimisa poporului”

La 18 august 1940, cu ocazia revenirii delegației de la Moscova, la Chişinău a fost organizat un miting de amploare.

Imagine similară

 

„Pravda” scria:

„Oraşul s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare, pregătit să întâlnească pe trimişii poporului Basarabiei care se întorc de la Sesiunea a VII a Sovietului Suprem al URSS.

În piaţă este organizat un miting la care participă 50 000 de oameni. Din numele organizaţiei de partid şi sovietice îi salută pe delegaţi secretarul comitetului orăşenesc tov. Selivanov.

După care cuvânt i se oferă învăţătoarei tov. Sârbu, care salută delegaţii din numele intelectualilor.

Ca răspuns ia cuvânt membrul delegaţiei învăţătorul tov. Şinder, după care a vorbit un alt membru al delegaţiei tov. Gorskaia – sora lui Kotovski”.

Noua conducere a RSS Moldoveneşti a încercat să se mențină la putere, iar istoria a demonstrat că acest lucru a fost posibil doar prin teroare şi minciună.

 

Mariana S. ȚĂRANU,
conferențiar universitar, doctor în istorie

Timpul md.

http://intersectii.eu/zinaida-crciunescu-spion-bolevic/

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/08/15/ziua-de-15-august-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/15/o-istorie-a-zilei-de-15-august-video-3/

15/08/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ce prevedea TRATATUL înrobitor „de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală” incheiat cu U.R.S.S. 4 februarie 1948 – Ziua în care România a devenit satelitul Moscovei.

Ziua în care România a devenit unul dintre sateliţii Moscovei.

Ce prevedea TRATATUL înrobitor „de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală” incheiat  cu U.R.S.S.

La 4 februarie 1948 reprezentanṭii unei Românii ocupate de trupe sovietice semnau la Moscova Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală cu U.R.S.S., cu valabilitate de 20 de ani.

Printre prevederile sale înrobitoare, era prevăzută ṣi obligativitatea consultării guvernului sovietic în toate problemele de politică externă.


 

Foto: Ministrul sovietic de externe, Veaceslav Molotov semnand tratatul cu Romania „populara?

In spatele lui e „tovarasul”Stalin…

 

 

 

 

 

La 4 februarie 1948, a fost semnat Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală româno-sovietic, care consacra satelizarea României de către URSS.

In acea zi, reprezentanṭii unei Românii ocupate de trupe sovietice semnau la Moscova Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală cu U.R.S.S., cu valabilitate de 20 de ani.

Printre prevederile sale înrobitoare era prevăzută ṣi obligativitatea consultării guvernului sovietic în toate problemele de politică externă.

Prin acest act, România era împiedicată să promoveze o politică externă proprie; relaṭiile sale diplomatice cu alte state în afară de cele „frăṭeṣti” deveneau inexistente.

Cel puṭin până la mijlocul anilor ‘50, izolarea ṭării noastre a fost aproape completă. Orice decizie sovietică era îndeplinită fără cârtire. Un prim exemplu de aliniere a fost în 1948 când s-a produs ruptura dintre sovietici ṣi iugoslavi. Evenimentul a transformat România într-unul dintre principalele centre ale campaniilor împotriva lui Tito.

Bineînṭeles că nu s-a putut vorbi ṣi scrie atunci despre ceea ce a reprezentat cu adevărat pentru noi tratatul cu U.R.S.S.

Propaganda comunistă s-a lăṭit în toate gazetele prezentând lucrurile ca într-o oglindă de bâlci. Revista Secolul Radiofoniei nu a scăpat nici ea neatinsă.

În numărul din 8 februarie 1948 îṣi făcea „datoria”, cu un articol semnat Al. C. Constantinescu.

Mijloacele de „convingere” erau aceleaṣi… cu o singură scăpare: prim-vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, Viaceslav Molotov era numit „domn”, semn că la acea dată grija de a folosi termenul „tovarăṣ” încă nu devenise un reflex.

„Sute de mii de oameni au ieșit în calea delegației române revenită de la Moscova după încheierea Tratatului de prietenie, colaborare ṣi asistenṭă mutuală cu Uniunea Sovietică. Entuziasmul cu care aceste sute de mii de oameni au aclamat pe cei care au semnat Tratatul dovedeṣte că întreg poporul român priveṣte acest Tratat ca pe unul dintre cele mai însemnate acte din istoria sa. […]

 

De pe vremea turcilor, când plăteam tribut Înaltei Porṭi, până pe vremea lui Antonescu, când puseserăm bogăṭiile ṣi vieṭile noastre la dispoziṭia lui Hitler, raporturile cu marile puteri capitaliste au fost acelea de supuṣi faṭă de stăpâni.

Uniunea Sovietică bazează raporturile sale cu celelalte popoare pe principiul egalităṭii depline ṣi respectului reciproc al independenṭei ṣi suveranităṭii. Faptul acesta nu e întâmplător.

El izvorăṣte din însăṣi alcătuirea statului sovietic care a desfiinṭat exploatarea omului de către om ṣi a deslănṭuit, astfel, forṭele creatoare ṭinute în lanṭurile egoismului particular de către societatea capitalistă. […]

secolul-radiofoniei-1

Tratatul sovieto-român va constitui o nouă barieră puternică în calea oricăror planuri ale unei noi agresiuni ṣi a imperialismului cotropitor„ – a spus d-l Molotov în discursul ṭinut cu ocazia semnării Tratatului. Această nouă barieră e cu atât mai puternică cu cât exprimă ṣi convingerea profundă a poporului român că numai unindu-ṣi forṭele cu acelea ale marilor popoare sovietice poate fi apărată pacea ṣi garantată independenṭa ṣi suveranitatea popoarelor.”, se preciza în articolul semnat de Al. C. Constantinescu.

Mai jos găsiţi prevederile ”TRATAT-ului din 4 februarie 1948 de prietenie, colaborare şi asistenţă între Republica Populară Româna şi Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice”, publicat în Monitorul Oficial nr. 45, din 24 februarie 1948:

Prezidiumul Republicii Populare Romane şi Prezidiumul Sovietului Suprem al Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice,
Dorind sa consolideze raporturile prieteneşti dintre România şi Uniunea Sovietica,
În dorinta de a întreţine strânsã colaborare dintre ele, în interesul intaririi pãcii şi securitãţii generale, în conformitate cu scopurile şi principiile Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Încredinţaţi ca întreţinerea prieteniei şi a bunei vecinãtãţi dintre România şi Uniunea Sovietica, corespunde intereselor vitale ale popoarelor ambelor State, şi va contribui în chipul cel mai bun la desvoltarea lor economicã,
Au hotãrât în acest scop sa încheie prezentul Tratat şi au numit în calitate de împuterniciţi ai lor:
Prezidiumul Republicii Populare Romane pe d-l Dr. Petru Groza, Preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Romane,
Prezidiumul Sovietului Suprem al Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice pe d-l Viaceslav Mihailovici Molotov, loctiitor al Preşedintelui Consiliului de Miniştri şi Ministru al Afacerilor Strãine al Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, care, dupã ce au schimbat deplinele puteri, gãsite în buna şi cuvenitã forma, au convenit, asupra celor ce urmeazã:

 

ART. 1

Inaltele Pãrţi Contractante se obliga sa ia în comun toate mãsurile care se afla la dispoziţia lor, pentru înlãturarea oricãrei ameninţãri de repetare a agresiunii din partea Germaniei sau oricãrui alt Stat care s-ar uni cu Germania, direct sau în oricare alta forma.
Inaltele Pãrţi Contractante declara ca ele intenţioneazã sa participe în modul cel mai sincer la toate acţiunile internaţionale, având drept tel asigurarea pãcii şi securitãţii popoarelor şi vor aduce intreaga lor contribuţie la realizarea acestor înalte sarcini.

ART. 2

În cazul când una din Inaltele Pãrţi Contractante va fi antrenata într-un conflict armat cu Germania, care ar incerca sa reinoiasca politica sa de agresiune, sau cu oricare alt Stat, care, direct sau în oricare alta forma, s-ar uni cu Germania în politica sa agresiva, atunci cealaltã Inalta Parte Contractantã va da imediat Partii Contractante, antrenate în conflict, ajutor militar şi de alta natura, prin toate mijloacele aflate la dispoziţia sa.
Prezentul Tratat va fi infaptuit în concordanta cu principiile Chartei Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ART. 3
Fiecare dintre Inaltele Pãrţi Contractante se obliga sa nu încheie nici o alianta şi sa nu ia parte la nici o coalitie şi nici la acţiuni sau mãsuri îndreptate impotriva celeilalte Înalte Pãrţi Contractante.

ART. 4

Inaltele Pãrţi Contractante se vor consulta între ele cu privire la toate chestiunile internaţionale importante, care ating interesele celor doua pãrţi.

ART. 5

Inaltele Pãrţi Contractante declara ca vor acţiona în spiritul prieteniei şi al colaborãrii, în scopul desvoltarii mai departe şi al intaririi legãturilor economice şi culturale dintre ambele State, urmând principiile respectului reciproc fata de independenta şi suveranitatea lor, precum şi al neamestecului în treburile interne ale celuilalt Stat.

ART. 6

Prezentul Tratat va rãmâne în vigoare timp de 20 de ani, dela data semnãrii lui.

Dacã una din Inaltele Pãrţi Contractante, la sfârşitul acestei perioade de 20 de ani, nu declara cu un an înaintea acestui termen dorinta sa de a denunta Tratatul, acesta va rãmâne în vigoare pe încã o durata de 5 ani, şi astfel de fiecare data, pana când una din Inaltele Pãrţi Contractante nu va preaviza în scris cu un an înainte de expirarea perioadei de 5 ani în curs, intenţia sa de a face sa înceteze valabilitatea lui.

Prezentul Tratat intra în vigoare imediat dupã semnarea lui şi urmeazã a fi ratificat în termenul cel mai scurt cu putinta.

Schimbul instrumentelor de ratificare se va face la Bucureşti, în timpul cel mai apropiat.
Drept care împuterniciţii au semnat prezentul Tratat şi au aplicat sigiliile lor.
Întocmit la Moscova la 4 Februarie 1948, în 2 exemplare, fiecare în limbile romana şi rusa, ambele texte având putere egala.

Din împuternicirea Prezidiumului Republicii Populare Romane

Dr. PETRU GROZA

Din împuternicirea Prezidiumului Sovietului Suprem, al U. R. S. S.

V. MOLOTOV”

 

 

 

Surse: Rador, Monitorul Oficial

26/05/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: