CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Generatia Scut a anului 1948

Procesul comunismului (VII). Generația 1948 a fost „una de apărare a tuturor virtuților și a valorilor noastre – o generație scut”

O generatie nu este numai o varsta biologica. Ci o stare de spirit caracterizata prin raspunsurile date problemelor cu care se confrunta natiunea intr-o perioada data.

„Generatia 1948” si-a adus contributia la framantarile cruciale ale acelor timpuri, reactionand organizat sau in afara partidelor, sub diverse forme individuale sau de „nuclee organizate”.

Tineri si mai putin tineri, de la elevi si studenti la cei cu raspunderi familiale, purtand greul razboiului anticomunist, cat si in special al recucerii Ardealului de Nord, ei au trebuit sa raspunda la incercarea de a ni se falsifica spiritualitatea si cultura prin desfiintarea institutiilor de baza ale societatii si ruperea filmului unei istorii bimilenare.

Totul era atacat. In fata acestui cataclism, cunoscand anticipat consecintele lui, s-a ridicat ca un zid de aparare si „generatia de la 1948”.

Aceasta generatie nu a fost o generatie „anti”, ci una de aparare, o generatie „scut”.

A  apartinut neamului romanesc pentru ca nu i-a tradat aspiratiile si i-a onorat valorile cu manifestarii proprii patrimoniului sau spiritual si biologic.

Conceptia de viata a fost cea constatata de-a lungul veacurilor la voievozi si carturari, avand ca temelie crestinismul romanesc, relevat si prin generatia de la 1922, reactionand spontan contra celor ce atentau la legea si traditiile noastre.

La 1 iunie 1946, în centrul universitar din Cluj a fost declanșată o „grevă de protest și revendicare”.  

Ȋn fruntea studenților se afla Valeriu Anania, cel ce avea să devină, peste ani, mitropolit al Clujului. Istoria grevei studențești din ’46 a rămas consemnată în cartea sa, „Memorii”.

„După câte am aflat, la Universitatea din București s-a încercat ceva, dar acțiunea a fost repede înăbușită; prezența instituțiile centrale nu le-a permis niciodată studenților bucureșteni să aibă un rol în viața publică”, scria Valeriu Anania. 

 

Ȋnsă studenții din București nu rămăseseră deloc nepăsători la lupta pe care o duceau colegii lor din Cluj.

Dovadă e mărturia lui Traian Popescu(foto), participant la protestele ce au avut loc la Școala Politehnică din Capitală.

 .

 

 

 

Se cere „deschiderea cursurilor universitare cu serviciu religios”

 

„Ȋn luna mai se petrec evenimentele bine cunoscute de la Cluj, când căminul studențesc este atacat de muncitorii de la fabrica Dermata, devenită ulterior Clujeana.

Ȋn semn de solidaritate cu colegii din Cluj și pe fundalul nemulțumirilor acumulate, în București Politehnica declanșează greva generală.

Se anunță începerea ei printr-un miting care urma să  se țină în Marele Amfiteatru.

Ȋn ajun sunt date jos tablourile marilor dascăli, bărboșii, cum li se spunea: Marx, Engels, Lenin, Stalin.

 

Mitingul se deschide în Marele Amfiteatru care era arhiplin, total neîncăpător. Ȋn prezidiu, cinci studenți. Se dă citire moțiunii de protest în care se cere:

 

1. Ȋncetarea acțiunilor agresive împotriva studenților din Cluj, atacați în cămin de un grup de muncitori de la Dermata, stabilirea vinovaților și sancționarea lor.

2. Ȋncetarea acțiunilor samavolnice privind bursele și taxele școlare care se făceau total discriminatoriu pentru studenții români.

3. Deschiderea cursurilor universitare cu serviciu religios.

4. Ȋncetarea presiunilor asupra profesorilor de a primi ca asistenți cadre total necorespunzătoare.

5. Ȋmbunătățirea urgentă a alocațiilor pentru hrană studenților de la căminul Barbu Delavrancea, aflați într-o precară stare de subnutriție.

Ȋn timpul citirii acestei moțiuni, se produce o ușoară rumoare, anunțându-se din student în student că sosește Agronomia. Trebuie să precizez că, în acei ani, Școala Politehnică, în afară de facultățile clasice, cuprindea sub același rectorat Agronomia și Arhitectura.”

 „Suntem anunțati că Politehnica este înconjurată de armată”

 

„Studenții de la Agronomie au sosit într-un mod cu totul impresionant, de la Șosea, unde se află și acum sediul lor, încolonați cu Drapelul Tricolor în frunte și cântând „Deșteaptă-te române” și „Pe-al nostru steag”.

Sunt primiți cu ovații în această înghesuială care devine sufocantă. 

Se cere de către cei din prezidiu prezența rectorului. Acesta ne transmite că va veni, dar întârzie, fiind în discuții cu ministerul.

 

Către prânz, sosește recorul prof. Petre Sergescu, ilustru matematician, plecat apoi în Franța ca profesor la Sorbona.

Acesta, lac de apă, promite că va preda memoriul guvernului și ministrului învățământului.

Suntem insistent rugați să părăsim amfiteatrul, asigurându-ne de toată solicitudinea.

Deși cei noi veniți în toamna lui 1944 nu au participat la grevă, totuși la un moment dat atmosfera se încinge datorită câtorva veniți acolo pentru a cere sistarea grevei.

 

Se strigă că printre noi sunt agitatori care nu sprijină revendicările noastre și se cere plecarea lor din sală.

Ȋn acest vacarm intră în amfiteatru un sublocotenent. Cere ca să se facă liniște, ce o dată realizată îi dă posibilitatea să vorbească.

Face însă imprudența să rostească o singură frază: „vă ordon să părăsiți sala”.

Identificat ca făcând parte din Divizia „Tudor Vladimirescu”, constituită în Rusia, este huiduit și obligat să plece în fluierături.

Un student venit de la rectorat anunță că Memoriul a fost transmis și că rectorul ne roagă din nou insistent să părăsim amfiteatrul.

 

De la Căminul Politehnicii ni se comunică hotărârea comitetului de acolo, de a ne trimite hrană rece – de fapt, pâine și mămăligă – în caz că va trebui să se stea și peste noapte.

Dar în același timp suntem anunțati că Politehnica este înconjurată de armată, curtea fiind înțesată de militari.”

 

Din nou, apar camioanele de „muncitori înarmați cu răngi”

 

„După restabilirea liniștii, studenții de la tribună anunță că greva va continua, până la satisfacerea doleanțelor. Se fixează totodată pichete de greviști care să oprească intrarea la cursuri a acelora care se opuneau acestei acțiuni și care erau în minoritate.

Ȋn momentul în care am ieșit din amfiteatu pentru a vedea ce se întâmplă afară, am rămas uluiți.

Pe lângă zidurile exterioare ale clădirilor din curtea Politehnicii erau instalați ostași, umăr la umăr, cu pistol mitralieră la piept. Toți erau gradați de la sergent în sus. Ne priveau cu multă simpatie și ne mai și încurajau, spunându-ne că ei n-au încotro, pentru că sunt în serviciu comandat. Trebuie să accentuez că nu a existat din partea acestora nici cel mai mic gest de ostilitate.

 

Era după-amiază, către orele 17:00. Ȋn curtea principală de la ieșirea spre Polizu ne aștepta altă surpriză. Ȋntrucât porțile de fier fuseseră ferecate, în stradă se aflau două camioane de muncitori înarmați cu răngi. Hotelurile din jur erau înțesate cu agenți de siguranță.

Nu s-a ieșit pentru a nu se da naștere la bătăi de stradă, deși noi eram mai numeroși. S-a început strecurarea câte unul-doi pe o poartă laterală, ce corespundea cu clădirea Liceului Industrial Polizu.

 

Un alt grup a început să poarte discuții prin grilaj cu muncitorii. Ȋn timp ce în curte rămâneau din ce în ce mai puțini, muncitorii s-au retras și ei, nefiind prea convinși de „misiunea lor muncitorească”.

 

Deși spre seară ne-am retras cu toții, greva a continuat și în zilele următoare, numai trei zile însă, când pe de o parte s-a comunicat însușirea moțiunii de către autorități, iar pe de altă parte, deoarece cei noi veniți în Politehnică nu au putut fi determinați să se solidarizeze cu masa greviștilor.

 

Au urmat imediat descinderi ale Siguranței Statului la căminul studențesc „Barbu Delavrancea” de la șosea, făcându-se arestări, deși o serie de studenți avertizați reușiseră să fugă. Studenții de la Facultatea de Arhitectură, mai omogeni și mai fermi, au refuzat începerea cursurilor până în toamna anului 1946.

Ȋn următorii doi ani, lupta de apărare nu a încetat, tinerii de atunci luând calea muntelui, a rezistenței armate, alții a închisorilor.

Această generație 1948 s-a ridicat cu toate puterile ei, ca un zid de apărare în fața cataclismului care amenința ființa neamului românesc. Ea nu a fost o generație „anti”, ci una de apărare a tuturor virtuților și a valorilor noastre – o generație scut.”     

 

Traian Popescu a fost arestat în 1948 și condamnat la 20 de ani de muncă silnică, pentru „înaltă trădare”.

La descrierea infracțiunii, în fișa sa matricolă penală se menționează că „în facultate a activat în org. suversive (sic!) legionare complotând împotriva regimului de dem. – pop.”. A fost închis în penitenciarele din Jilava, Pitești, Gherla, Aiud și Văcărești. A fost eliberat în 1964, prin Decretul de grațiere nr. 176.

 

In octombrie 1948 are loc primul mare proces al acestui an, denumit procesul Marii Tradari Nationale. In acest proces, caruia comunistii i-au dat o mare amploare, au fost implicate persoane care nici nu s-au cunoscut intre ele, dar fiecare, in pozitia lui, s-a opus comunismului. Iata numele principalilor acuzati aflati in boxa: Alexandru Popp, Ion Bujoiu, prof. Gh. Manu, Max Auschnitt, Nicolaie Margineanu, Dimitrie Gheorghiu, Alex. Bals, Horia Macelariu, Gh. Bontila, Nicolaie Patrascu, Eugen Teodorescu, Nistor Chioreanu.

La 1 decembrie este interzisa Biserica Greco-catolica si este arestata ierarhia ei. Vizata inca de mult de Siguranta si urmarita in cele mai mici amanunte in relatiile cu Vaticanul.Istoria unui neam este in mare masura raspunsul pe care acesta il da provocarilor mediului inconjurator.

Daca un astfel de raspuns nu exista, identitatea nationala s-a pierdut.

La o jumatate de veac de la acele timpuri, monografia generatiei tinere – studenti si elevi – care a fost supusa unei decapitari asemenea celei aplicate intregului spectru polito-religios-cultural-national al epocii, este putin cunoscuta.

Istoria unui neam este în mare masura raspunsul pe care acesta îl da provocarilor mediului înconjurator. Daca un astfel de raspuns nu exista, identitatea nationala s-a pierdut.

Întelegându-si menirea si acceptând-o, cei ce îsi asuma conducerea societatii – sub toate aspectele ei – vor ramîne înscrisi în Cartea Neamului ca personalitati, grupuri sociale si, mai ales, ca generatii reprezentive.

Istoria românilor nu este lipsita de asemenea situatii. Generatiile eroice au modelat sufletul neamului, au creat cultura, legislatie, filosofie, si au dat în esenta raspunsul national la chemarea lui Iisus:Crestinismul românesc.
Noi, cei care ne-am confruntat cu evenimentele anilor ’40-’60 suntem si noi o generatie reprezentativa a neamului nostru? La o jumatate de veac de la acele timpuri, monografia generatiei tinere – studenti si elevi – care a fost supusa unei decapitari asemenea celei aplicate întregului spectru polito-religios-cultural-national al epocii, nu este cunoscuta.
O generatie nu este numai o vârsta biologica. Ci o stare de spirit caracterizata prin raspunsurile date problemelor cu care se confrunta natiunea într-o perioada data.
Apreciem ca „generatia 1948” si-a adus contributia la framântarile cruciale ale acelor timpuri.
Tineri si mai putin tineri, de la elevi de liceu si studenti la cei cu raspunderi familiale, purtând greul razboiului anticomunist, cât si în special al recucerii Ardealului de Nord, toti acesti membri ai generatiei noaste s-au confruntat cu atentatul la fiintarea istorica si geografica a poporului român.

Ei au trebuit sa raspunda la încercarea de a i se falsifica spiritualitatea si cultura prin desfiintarea institutiilor de baza ale societatii si ruperea filmului unei istorii bimilenare.

Totul era atacat…

a. Originea românilor nu mai era geto-daco-romana, iar limba era prezentata ca o forma neoslava.
b. Familia, ca institutie de baza a societatii a fost atacata fiind supusa la o încrâncenata lupta între parinti si copii. Acestia erau învrajbiti împotriva parintilor, carora li se recunostea doar meritul de a-i fi conceput, restul – educatia, pozitia în societate – revenind statului. Parinti si copii, soti, frati si rude erau cuprinsi de paienjenisul supraveghierii reciproce diabolic dirijat dinafara prin obligativitatea delatiunii ridicata la rang de virtute ca înalta ratiune de stat.
c. Armonia sociala, prezentata, ca si familia, drept o minciuna, taranii, muncitorii, intelectualii fiind obligati sa se supuna razboiului „luptei de clasa” si organizati a se denigra reciproc.
d. Traditiile au fost interzise sau mistificate.
e. Forta care a unit generatie de generatie, religia crestina, prezentata ca un opium dat maselor si înlocuita prin cele mai abjecte metode de denigrare, cu materialismul stiintific, ucigator al libertatii spirituale, distrugator al idealurilor si al bunei cresteri.

 
Când teritoriul national, pamântul stramosesc ne-a fost calcat, aceasta generatie nu a ezitat sa-si puna chezasie „pe aici nu se trece!”.

Generatia 1948  a fost strivita nu numai la figurat, ci si la propriu.

A  luat drumul muntelui, ca de atâtea ori în vremuri de bejenie pentru neamul românesc, sau calea închisorilor.

S-a aparat din munti ceea ce comunismul ataca cu mare virulenta: satul românesc. Vârfurilor studentimii si elevilor, datorita atitudinilor de aparatori, în care s-au înrolat fara reticenta – li s-a taiat posibilitatea de formare profesionala la care le dadea dreptul calitatile intelectuale pe care le dovedisera cu prisosinta.

Coborâti în iadul închisorilor, spiritul lor viu, inteligent nu a pierit ci, fecundat de vrajmasiile vietii, s-a cristalizat, s-a rafinat.
Dar supravietuitorii acestei generatii nu si-au spus ultimul cuvânt, desi calvarul lor nu a încetat odata cu iesirea din transeele luptei de aparare a identitatii neamului românesc.

Eliberati în masa începând cu primavara lui 1964, acesti „fosti tineri” încearca sa-si vindece ranile fizice, dar mai ales pe cele sufletesti, din anii monstruozitatii pe care o ura nemarginita a dezlantuit-o.
Analizându-si cu luciditate înfrângerile, punându-le la piciorul Crucii lui Iisus, stiind ca înfrânt nu esti decât daca nu-ti mai poti gasi libertatea spirituala, deci personalitatea, acesti tineri tânjeau si dupa împlinirea vietii personale, familiale si profesionale.

Iesiti din închisori într-o „lume” care nu-i voia, care se ferea de ei, care îi privea ca pe niste morti-vii, acesti fosti „tineri” au înfrânt adversitatile unei structuri organizate pe principii straine neamului nostru, si-au reluat locurile în amfiteatre si în fata comisiilor de examen.

Au studiat cu seriozitate si capacitatea lor intelectuala deosebita s-a impus.

A fost o adevarata competitie între durerea personala si setea de înfaptuire, care a condus la realizari superioare celor ce nu au cunoscut drama generatiei noastre.

Unii au luat studiile de la început, schimbându-si chiar profilul profesional, terminând pe primele locuri sau chiar sefi de promotie, alaturându-se tineriolor de care îi despartea o generatie.

Au devenit ingineri, medici, profesori, preoti, multi preoti monahi, alti meseriasi de elita, de data asta cu studii.
Aceasta este Generatia de la 1948. Tinerii acestia nu au fost mercenarii nimanui, n-au fost nici „revolutionari de profesie”, nici nu au trait o „moda”. Ei au fost robii unui crez.

Învinsa vremelnic, Generatia de la 1948 a  înscris totusi o fila de istorie eroica pe care, din pacate, contemporanii o ignora sau, în cel mai bun caz, o subliniaza timid si nesemnificativ.
Putini supravietuitori ai ei, trimit acest mesaj având constiinta datoriei împlinite.

 

Sursa: Traian Popescu – „File din procesul comunismului”, Editura Scara, 2004; Traian Popescu, „Renasterea Banateana”, 4 noiembrie 2002; http://www.activenews.ro/cultura/Procesul-comunismului-VII-.-Generatia-1948-a-fost-una-de-aparare-a-tuturor-virtutilor-si-a-valorilor-noastre–o-generatie-scut ;

05/01/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Documente strict secrete ale P.C.R. din 1946

 Foto: Tradatorii comunisti catarati la putere  in 1946. In centru Ana Pauker si Gheorghiu-DEj. Primul din dreapta- Petru Groza.

Eroi, iude și documente strict secrete ale P.C.R. din 1946

Studenții își spun cuvîntul

„Încă din primul trimestru al anului 1946, guvernul comunist a dovedit că nu are de gînd să respecte angajamentele internaționale.

Conform hotărîrii de la Moscova, reprezentanții celor două partide de opoziție prezenți în guvern, nu puteau face altceva decît să protesteze împotriva opresiunii abuzurilor de tot felul și a crimelor premeditate.
O lecție dată guvernului a venit din partea studenților, care, cu ocazia zilei de 10 mai 1946, au manifestat pentru libertate în toate centrele universitare.
La București, guvernul a organizat sărbătoarea zilei Independenței în Piața Victoriei.
Studenții și-au dat întîlnire la Statuia lui Mihai Viteazul, de unde s-au îndreptat spre Piața Palatului Regal pentru a sublinia contribuția Coroanei la actul de independență națională din 1877.

Regele nu și-a făcut apariția. Centrul Capitalei vuia de dorința de libertate strigată din piepturile a mii de tineri.
Această studențime, păstrătoare a tradițiilor românești și garanția continuității peste veacuri a independenței și demnității naționale, s-a îndreptat, prin strada Clemenceau, spre Piața Victoriei.

Coloana era foarte mare și creștea în spirit de înfrățire cu populația, care arunca flori și se atașa trup și suflet manifestației ce treptat-treptat a prins conturul unei demonstrații de masă.
Spre a evita o ciocnire cu «patrioții» regimului comunist, studenții s-au îndreptat spre Statuia Aviatorilor, de unde, alergînd, au pornit în direcția tribunei oficiale, trecînd peste mașinile care încercau să bareze drumul.
Șoseaua Jianu vuia de strigătul: «Libertate pentru țara subjugată». Nimeni și nimic n-a mai putut opri această masă de oameni pusă în mișcare de un singur cuvînt: «Libertate».
Ajunsă în fața tribunei, mulțimea s-a oprit, strigînd o lozincă ce a făcut să se înnegrească fețele membrilor guvernului «Jos Guvernul Groza!».
Regele Mihai a asistat la scena penibilă în care se găsea guvernul și a plecat la palat.
Cei din tribună nu puteau să dispară prea repede. Protocolul îi ținea pe loc, în timp ce urechile li se împuiaseră cu cuvîntul «Libertate» dorită de o țară întreagă.
Odată tribuna golită, studenții au plecat din nou spre Palat.

Dar și Siguranța, dezmeticindu-se, a pornit la vînătoare arestînd pe cine găsea și putea. Ministerul de Interne a hotărît ca studențimea națională țărănistă să fie făcută răspunzătoare de această manifestație antiguvernamentală.

Pe data de 18 mai a fost emis un mandat de arestare împotriva mea, a doctorului Marcel Rădulescu, a lui Victor Novac de la Academia Comercială și Vladimir Mihai de la Facultatea de Drept, socotiți ca organizatori.

Cei peste 20 de tineri arestați au suferit chinuri îngrozitoare. Fiind informați de ce se întîmplă cu cei arestați și cercul stringîndu-se în jurul nostru, am fost nevoiți să luăm calea codrului. Pe data de 22 iunie s-a publicat sentința prin care eram condamnați la cîte doi ani de închisoare.
Masivul Piatra Craiului ne-a servit drept prim adăpost. Aici am mîngîiat pușca-mitralieră Beretta și am mînuit Parabellum-ul, Steyerul, Browningul sau bijuteria Walter.

Ele ne dădeau un plus de siguranță și cu ele ne procuram vînatul de care aveam nevoie. Aici, în țara de piatră, ne-am amenajat pitoreasca ascunzătoare «Cabana Ascunsă» de pe spinarea Gălbenoasei, loc ce-și merita pe deplin cuvînt numele. […]
De aici descindeam în campania electorală cu alte identități. Unul se numea Chindiș, din Maramureș, altul Vasilescu, din Prahova, iar în mine se îngemănau Jean Dumitrescu, din Constanța și Eugen Radeș, din Brașov.

Bineînțeles că toate actele erau complete, inclusiv livrete militare sau certificate de naștere cu sigiliile și semnăturile oficiale ale celor care le eliberaseră. Personal, un rînd de acte îl aveam asupra mea, iar altul, de schimb, la București.
Pe aceste meleaguri au mai trecut și alți fugăriți care au găsit adăpost și ajutor. Dar, ca peste tot, și aici s-a găsit o iudă care a denunțat. Fusese adus de Puiu Beldeanu.

Desigur, acesta nu-și dăduse seama că avea de a face cu un neom. În iulie 1947 jandarmi străini de această regiune au reușit să aresteze trei persoane și să distrugă unele obiective ce fuseseră amenajate.
A rămas de pomină scena identificării lui Chindriș la Ministerul de Interne, după arestare.

Anchetatorul l-a întrebat:

– Cum te cheamă?
– Chindriș, răspunde sigur pe el, doar avea și acte!
– Nu e adevărat, minți, nu te cheamă așa.
– Ba Chindriș mă cheamă, doar aveți și actele.
– Nu te cheamă Chindriș, cum nu mă cheamă pe mine Popescu. Minți din nou. Vrei să-ți spun eu cum te cheamă?
– Spune, răspunse Chindriș plin de el.
– Te cheamă Victor Novac.
– Dar pe tine cum te cheamă? Întrebă revoltat Chindriș.
– Pe mine mă cheamă Bulz.
– Păi dacă pe tine te cheamă Bulz, atunci și pe mine mă cheamă Victor Novac.

De abia atunci și-a dat seama că iuda îi spusese numele adevărat, doar trăise cu el în munți peste șase luni, iar Bulz, călăul, Bulz ne fusese coleg de cămin și la facultate, ceva mai mare ca vîrstă.

Ordinele Ministerului de Interne din anul 1946 deveniseră drastice. Opoziția trebuia împiedicată cu price preț să-și desfășoare campania electorală. Elementele active urmau să fie lichidate.

Depistarea acestora se făcea cu ajutorul agenților infiltrați în rîndurile partidelor de opoziție.

Pentru ilustrare, prezentăm două documente strict secrete ale Partidului Comunist:

I. Partidul Comunist Român.

Secretariatul General Nr. 3/456 S.S
Către responsabilul de …
Trebuie să luați măsurile necesare pentru extinderea propagandei așa cum a fost decisă de P.C.R.:

1. Șefii de echipă care au fost infiltrați în grupările reacționare urmează să-și intensifice activitatea, provocînd disensiuni printre membrii partidelor de opoziție: Maniu, Brătianu, Titel Petrescu.

2. Totdeauna trebuie să răspîndească suspiciunea printre membrii reacțiunii și să raporteze săptămînal sciziunile obținute.

3. Munca trebuie îndeplinită de așa natură ca să împiedice descoperirea membrilor infiltrați, dar dacă sunt descoperiți, un atac viguros trebuie dus prin presă contra membrilor influenți ai reacțiunii.
Secretari generali: ss. Gheorghe-Dej, Vasile Luca

II.Motto: Nu trebuie permis nici unui reacționar să închidă calea P.C.R.

Comitetul Central P.C.R.
Strict confidențial Nr. 4.573/23.11.1946
Secretarilor responsabili ai P.C.R. din regiunea …
Urmare a deciziei Comitetului Central al P.C.R. de a constitui o gardă înarmată, de încredere, vă informăm prin prezenta de planul pe care trebuie să-l executați cu minuțiozitate:

1. Garda înarmată, de încredere, trebuie să fie recrutată din membri de încredere ai Tineretului comunist, care să îndeplinească următoarele condiții:
a. De preferință necăsătorit;
b. Să aibă serviciul militar satisfăcut și cunoștință perfectă a folosirii armamentului greu de infanterie;
c. Să fi dat dovadă că este un om de încredere;
d. Să fie gata să îndeplinească orice misiune.

2. Garda înarmată trebuie să fie la dispoziția partidului, dar pentru a preveni protestele reacțiunii, trebuie ținut cont de următoarele reguli:
a. Pentru un scurt timp poliția se va abține de la orice activitate de securitate permițînd hoților să fure bunurile cetățenilor;

b. Lumina străzilor trebuie neglijată în așa fel ca cetățenii să ceară întăriri polițienești pentru a face față hoților. În acest scop trebuie să luați măsuri necesare încitînd presa locală să ceară constituirea de gărzi înarmate;

c. Aceste gărzi trebuie formate ținînd cont de prevederile paragrafului 1 menționat mai sus și trebuie să acționeze numai în interesul partidului;

d. Trebuie să se înarmeze un număr cît mai mare de muncitori care vor fi folosiți la timpul potrivit pentru interesul partidului;

e. Odată constituită garda înarmată ne veți trimite listele aderenților pentru a autoriza atît dispozițiunile pentru garda muncitorească, ce pot fi aduse la cunoștința populației, cît și cele confidențiale privind garda de siguranță.
Secretar general: Gh. Gheorghiu-Dej”.

*Cicerone Ionițoiu – Rezistența armată anticomunistă din munții României 1946-1958, p.10-13, Editura „Gîndirea Românească”, 1993.

*http://foaienationala.ro/

23/04/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gândul zilei

„Marşul triumfător al eroicei Armate Roşii în Basarabia şi Bucovina de Nord, eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord de sub jugul capitaliştilor şi moşierilor români, întâmpinarea cu un adevărat delir de către popoarele Basarabiei şi Bucovinei de Nord a Armatei Roşii glorioase, manifestarea iubirii adânci faţă de poporul sovietic, Partidul Bolşevic, faţă de conducătorul şi eliberatorul popoarelor, tovarăşul Stalin, a avut un avut un răsunet şi o influeanţă deosebit de mare în masele de la oraşe şi sate din România.”

 

Extras din Raportul Secretariatului Comitetului Central al Partidului Comunist Roman  din 10 martie 1941, dupa anexarea Basarabiei si Bucovinei de Nord de catre URSS

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

29/03/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: