CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1916 şi jertfele făcute de România în războiul mondial

Image result for romania in primul razboi mondial photos

 

 

Nerespectarea promisiunilor făcute României în 1916 de către aliaţi

 Salvarea situaţiei militare a aliaţilor prin jertfa României

România a intrat in razboiul mondial la 27 august 1916 (stil nou) nu pentru a cuceri alte teritorii, cum greşit spuneau şi o mai spun inamicii nostri, ci pentru a elibera ţinuturi românesti, locuite in majoritate absoluta de romani, tinuturi aflate sub locuire romaneasca istorica, dar care, prin capriciile istoriei, au fost supuse monarhiei Austro-Ungare, sau a celei ruseşti.

Acele doua imperii stăpanitoare aveau ca singur scop deznaţionalizarea românilor şi maghiarizarea sau rusificarea lor, în aşa fel încât provinciile locuite de ei să ajungă preponderent maghiare sau ruseşti.

România avea de ales spre ce parte sa se indrepte in conditiile razboiului mondial ce devasta lumea de mai bine de doi ani. Promisiunile curgeau de ambele parti, dar pana la urma, regele Ferdinand a calcat peste legaturile sale de neam si de familie si a decis sa fie credincios cerintelor poporului sau, care dorea reintregirea cu Transilvania.

Pentru aceasta decizie, Ferdinand a fost supranumit şi Ferdinand cel Loial, deoarece a decis sa meargă alături de poporul său pe o cale presarată cu spini, chiar impotriva ţării care i-a dat naştere, împotriva familiei sale şi a neamului care l-a crescut si format.

Un rege reprobat de familia sa, dar idolatrizat de poporul pe care era chemat sa-l conducă. Alipirea Basarabiei şi a Bucovinei urma să o decida istoria viitoare deoarece cele doua provincii se aflau in tabere militare diferite şi opuse.

România a intrat in razboi pe frontul oriental alături de ruşi, dar fără sa ştie ca acestia ii pregăteau de la început pierzarea. S-a spus ca momentul nu a fost bine ales, dar tocmai ruşii erau cei ce presau mai mult ca oricand România să intre in razboi.

„Acum ori niciodata” s-a spus de cateva ori, iar România a crezut în promisiunile aliatilor, mai cu seama in cele ale ruşilor, care trebuiau să se coordoneze cu armata sa în efortul militar comun. Tratatul incheiat de România cu puterile aliate prevedeau si noile granite de dupa victorie, dar nici acestea nu au fost pe de-a intregul respectate, mai cu seama in problema Banatului, din care o treime ii va reveni Serbiei la Conferinta de Pace de la Paris, desi aceasta nu a stapanit niciodata acest teritoriu populat majoritar de catre romani.

Romaniei i s-a promis ca la începerea operaţiunilor sale militare in Transilvania, va beneficia de intreg sprijinul aliaţilor, printr-o ofensivă pe frontul de vest, iar pe frontul de est, în Galitia, ofensiva lui Brusilov va reincepe mult mai energic, în timp ce la sud, generalul Sarrail va incepe propria ofensiva. Era vorba de un complex de masuri militare care sa faciliteze avansul românilor de pe crestele Carpaţilor pe o linie mai scurta de front, in centrul Transilvaniei, undeva pe valea Muresului.

Astfel, noua linie a frontului se dorea mai dreaptă şi mai usor de controlat. Pâna la urma s-a dovedit că aceste promisiuni nu au fost îndeplinite, ofensiva lui Brusilov a stagnat din lipsa de forţe (mai mult, prin oprirea ofensivei a fost amenintata dreapta avansata a armatei romane de nord ce patrunsese in Transilvania), iar în sud, generalul Sarrail, prin rapoartele transmise comandamentelor superioare menţiona ca nu are resurse nici macar pentru defensiva, cu atât mai putin pentru a prelua ofensiva promisa de Aliati, pentru blocarea armatei bulgare.

Romania a fost mintita si pacalita pentru a servi ca front cu trupe de sacrificiu. Cu toate acestea, a intrat in razboi si a inaintat in Transilvania. Cu aceasta miscare sinucigasa a salvat nu numai armata generalului Sarrail si pe a lui Brusilov, dar a slabit si presiunea pe frontul francez de la Verdun.

Marea victorie franceza de la Verdun i se datoreaza indirect armatei romane, lucru uitat cu desavarsire dupa razboi. Mai multe divizii germane au fost retrase de la Verdun pentru a fi concentrate in Transilvania, impotriva romanilor, prin aceasta comandamentul german renuntand definitiv la cucerirea Verdun-ului in acel an.

Mai mult, trupele bulgare intarite cu cele germane au renuntat la atacul impotriva armatei lui Sarrail pentru a fi aruncate impotriva romanilor in Cadrilater si mai departe in Dobrogea. O suta de mii de oameni contra a treizeci de mii de aparatori. A urmat apoi dezastrul de la Turtucaia si pierderea Dobrogei, dar armata lui Sarrail a fost salvata. Promisiunile rusilor conform carora bulgarii nu vor intra in lupta impotriva noastra si a lor, la fel ca si promisiunile de ajutor ale trupelor ruse in Dobrogea s-au dovedit a fi la fel de mincinoase.

Tunurile si armamentul comandat si platit cu ani in urma catre Franta, Statele Unite si Japonia statea inca in decembrie 1916 prin garile rusesti, la Chisinau, Kiev sau Razdelnaia, nu numai din cauza birocraţiei, ci si din cauza unei rele vointe a Rusiei faţă de România la cele mai inalte nivele, ulterior dovedindu-se ca insuşi ministrul de razboi rus, Sturmer, era mai mult decât favorabil Germaniei.

Pentru rusi, era de preferat o Românie invinsă

In majoritatea bataliilor, inclusiv in Dobrogea sau, mai ales, in batalia de pe Arges-Neajlov pentru Bucuresti, rusii au refuzat sa ne acorde cel mai mic sprijin, o intreaga armata stand in asteptare, cu arma la picior, cand românii le-au cerut doar să taie o linie de aprovizionare a inamicului ce trecea la cativa kilometri de tabara rusească.

La sfârşitul anului, când ne-am retras în Moldova, ruşii spuneau statului major român ca aici doreau să ne aducă, ei propunand de la inceputul campaniei noastre retragerea în Moldova şi abandonarea întregii Muntenii şi a capitalei, Bucureşti. Ce fel de aliat era acesta care propunea  de la inceputul campaniei abandonarea capitalei şi a doua treimi din teritoriul national roman?

Privind logica imperiala ruseasca, era normal, deoarece pentru ei nu era de dorit o armata romana victorioasa, care mai tarziu ar fi putut ridica pretentii asupra Basarabiei romanesti. Era de preferat o Romanie invinsa, scapata mai apoi de catre rusi, care ar fi putut anexa la incheierea pacii fara probleme inca o bucata zdravana din teritoriul romanesc.

Doar la fel procedasera rusii si in 1878, cand au anexat din nou sudul Basarbiei tocmai de la aliatul care ii salvase in timpul campaniei impotriva Turciei, in razboiul 1877-1878.

Cu toate lipsurile materiale, mai ales in artilerie, cu toata perfidia si tradarea ruseasca recunoscuta si de aliatii occidentali, romanii s-au batut cu un nemaipomenit eroism. Pe o lungime a frontului de 1.300 km (identica cu intreaga lungime a frontului rusesc si cu mult mai mult decat intreg frontul de vest care avea doar 800 km), luptand unul contra cinci, contra celor mai bune trupe germane si austro-ungare, la care se adaugau cele bulgare si turcesti, au produs pierderi mari atacatorilor.

De exemplu, pe frontul de la Jiu, unde a cazut la datorie generalul Dragalina, o singura divizie romaneasca a rezistat fara sa fie schimbata timp de 80 de zile in fata celor trei divizii germane dintre care una (a 11-a bavareza) a fost complet nimicita.

Iar exemplele au continuat în anul următor, anul marilor victorii de la Maraşti, Mărăşeşti şi Oituz, dar şi al marilor trădari din partea aliaţilor noştri ruşi, care se vor transforma în cei mai mari duşmani ai Regatului României.

Sursa: Vladimir Roşulescu – http://www.clipa.com/a18133-Tradarea-Rom226-niei-238-n-1916.aspx

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Image result for romania mare map

 

Harta: România întregită la  1 decembrie 1918 – răsplata pentru jertfele poporului român în Primul Război Mondial.

Primul Război Mondial este cel care a desființat putredul Imperiu Austro-Ungar și a permis formarea României Mari prin Unirea Basarabiei şi Bucovinei, și apoi la 1 decembrie 1918,  a Transilvaniei la Patria Mamă…

În această conflagrație mondială românii au pierdut pe fronturile războiului, peste 500.000 de militari , distingându-se prin vitejie, mai ales în sângeroasele încleştări de la Mărăși, Mărășești și Oituz.

În acei ani, Tezaurul României a ajuns pe mâna bolșevicilor ruși. 

În 1918, bolșevicii fac mai mult decât să confişte tezaurul, dar la intrarea trupelor române în Basarabia îl arestează pe ministrul român Diamandi de la Petrograd, dar acesta este eliberat la intervenția insistentă a celorlalți ambasadori aliați.

Bolșevicii nu mai respectau nici imunitatea diplomatică a ambasadorilor ! O radiogramă a lui Troțki anunța confiscarea tezaurului, ruperea relațiilor cu România și expulzarea diplomaților, când de fapt ei au fost arestați, la fel cum s-a întâmplat cu generalul Coandă și ai lui la Odessa.

La 1 mai, Lenin va da României un ultimatum, ca în trei zile să fie evacuată Basarabia și Bucovina (pe care nu o stăpâniseră niciodată).

La Conferința de Pace de la Paris, rușii, în fapt reprezentanți ai vechii Rusii, ai țarismului (deoarece bolșevicii nu erau recunoscuți ca reprezentanți legitimi ai Rusiei), au încercat să conteste prin toate mijloacele valabilitatea Unirii, dar fără succes.

De aici s-a putut vedea convergența de păreri și aspirații ale țarismului și comunismului, ambele înclinate spre expansiune și dominație teritorială, chiar globală, inclusiv prin intermediul ideologiei.

La Paris, rușii albgardiști au încercat fără succes să acrediteze ideea anexării Basarabiei de către România, a jugul sub care zăcea poporul basarabean sub ocupația românească și multe altele.

S-a mers până acolo că au fost aduşi chiar și câțiva „țărani basarabeni„, dovediți ulterior ca ucraineni, care să se plângă de ocupația românească.

Rușii albi îi aveau în frunte pe A.N. Krupenski (dintr-o familie de polonezi moldovenizați în secolul XVII, apoi rusificați în secolul XIX, fost mareșal provincial al nobilimii din Basarabia până în 1918), pe A.K. Schmidt (evreu de origine germană, fost primar al Chișinăului) și pe Vladimir N. Țiganco (rus, fost conducător al fracțiunii țărănești din Sfatul Țării, s-a abținut de la votarea unirii).

Lor li s-a opus delegația basarabeană, de pe lângă delegația românească la negocieri , formată din patrioţii români basarabeni Ion Pelivan, Ion Codreanu, Sergiu Victor Cujbă (scriitor cunoscut mai mult sub pseudonimul Ștefan Basarabescu) și Emanoil Catelli.

Ei au demonstrat românitatea Basarabiei și au demontat propaganda rusească prin conferințe, articole de presă, editarea de broșuri, discuții cu factorii responsabili ai Aliaților, care, în final, au recunoscut unirea Basarabiei cu România.

Bolșevicii nu au recunoscut noile granițe ale României Mari, dar acestea au fost recunoscute de aliați. Nu au recunoscut unirea Basarabiei, deși la 1920, în preajma și timpul războiului sovieto-polonez, când aveau nevoie de neutralitatea României erau gata să o facă, doar pentru această neutralitate. Ar fi sacrificat Basarabia pentru asta, dar de fapt nu este așa.

Românii care au participat la luptele din Siberia în cursul războiului civil dintre albi și roșii spuneau că încheiau acorduri de încetare a focului cu bolșevicii, pentru ca a doua zi să fie atacați de aceștia spunând că nu recunosc nicio înțelegere cu burjuii.

La fel au procedat rușii și mai aproape de zilele noastre, în anii 90, în timpul conflictelor din Georgia și Transnistria.

U.R.S.S. a recunoscut granițele Ţărilor Baltice, ale Poloniei și ale Finlandei. Au împiedicat-o cu ceva aceste tratate să le ocupe, pe unele total, pe unele parțial, începând cu 1939?

L-a împiedicat pe Stalin să cotropească teritorii pe care rușii nu le-au stăpânit niciodată, cum ar fi Rutenia subcarpatică, Bucovia de nord sau ținutul Herța?

Pe Stalin, care spunea că tratatele nu valoarează nici măcar cât bucata de hârtie pe care sunt scrise?

În concluzie, chiar dacă U.R.S.S. și Stalin ar fi recunoscut unirea Basarabiei și granițele României Mari, asta nu i-ar fi împiedicat să le cotropească, atunci când momentul le-ar fi fost favorabil.

Și asta, indiferent dacă este vorba de Stalin, Brejnev sau Gorbaciov, dacă este vorba de U.R.S.S., sau de  Rusia țaristă şi cea postcomunistă.

Ce dovadă mai bună decât faptul că Rusia nu lasă nici astăzi Republica Moldova pe drumul ei, ba mai mult și-a amplasat și trupele sale  într-o regiune smulsă din teritoriul R.Moldova recunoscut de O.N.U.?

Rusia nu s-a mulțumit cu nerecunoașterea Unirii, ci a încercat să o reocupe prin forță, în același timp în care făcea același lucru de-a lungul fostului imperiu al țarilor: Siberia, Ucraina, Georgia, Armenia și multe altele. Atunci, de ce nu și Basarabia?

Dar ambițiile sovietice erau mai mari. Cu ajutorul bolșevicilor unguri, urmăreau întreaga Europă centrală. Un atac masiv, concomitent, din două părți, de la est prin Basarabia de către bolșevicii ruși, și de la vest, prin Transilvania, de bolșevicii unguri, ar fi avut drept rezultat dezmembrarea României, noua graniță între bolșevicii unguri și cei ruși devenind Carpații Orientali.

Schimbul de telegrame între Lenin și bolşevicul maghiar Bela Kuhn, tovarăşul său, este edificator, numai că românii au rezolvat problema comunismului unguresc după războiului din 1919, ocupând Budapesta şi salvând Ungaria de bolşevism, pentru aproape trei decenii …

 

 

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/04/30/razboi-informational-ungaria-a-infiintat-departamentul-special-de-propaganda-trianon-100-pentru-combaterea-sarbatoririi-centenarului-marii-uniri-a-transilvaniei-cu-romania/

19/05/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Un episod unic in istoria noastră – Bătălia pentru Galați (ianuarie 1918)

Un lucru cu desăvârşire uitat, România s-a aflat printre primele state care au intrat în luptă deschisă, cu arma în mână, împotriva bolşevismului. Dacă nu chiar primul. Comunismul a fost un regim criminal, responsabil de moartea a milioane de oameni, mult mai mulţi decât a reuşit să ucidă nazismul, un regim nu mai puţin odios, dar din fericire care a durat mult mai puţin.

La loc de cinste, printre popoare care au luptat de la început împotriva ciumei roşii, se numără şi poporul român.

Batalia pentru Galati a fost cea mai grea si mai cumplita lupta  din timpul campaniei duse de Armata Româna pentru anihilarea bolsevicilor rusi din ţara.

România intrase în războiul mondial la 15 august 1916, nu pentru a cuceri alte teritorii, cum greşit spuneau şi o mai spun inamicii noştri, ci pentru a elibera ţinuturi româneşti, locuite în majoritate absolută de români,  timp de secole, dar aflate atunci, prin capriciile istoriei, supuse monarhiei Austro-Ungare, a cărei singur scop declarat era deznaţionalizarea românilor şi maghiarizarea lor.

De acelaşi tratament avea parte şi populatia romanilor moldoveni din Basarabia, de această dată supusă rusificării de către Imperiul ţarist.

La inceputul anului 1917, toata armata româna care scapase din dezastrul campaniei anului 1916, se afla in Moldova, iar puterea ei de lupta era aproape anihilata.

Starea de spirit a autoritatilor si a populatiei, mai ales a celei originare din Muntenia, era in lunile decembrie 1916 – ianuarie 1917 foarte rea.

Pe ulitele Iasilor, „comunicatul de seara” aducea numai vesti  deprimante…

Romania se micsora mereu, Buzăul, Ramnicul-Sarat, Focsaniul, Brăila cazusera pe rand in mainile inamicului. Trupele romane care se retrageau in Moldova se aflau intr-o stare mizerabila.

Tifosul exantematic facea ravagii. Si, pentru ca durerea sa fie desavarsita, la Ciurea, langa Iasi, are loc o catastrofa de cale ferata, cea mai mare petrecuta vreodata in Romania, in care mor cateva sute de oameni…

Dar pericolul cel mare venea de unde se astepta lumea mai putin: dinspre rusi.

La 1 ianuarie 1917, Statul Roman era redus la o treime din teritoriul sau.

Populatia se ingramadise in Moldova, dar tot aici se afla si armata rusa, aproximativ o jumatate de milion de trupe  combatante, ducand dupa ele un numar egal de trupe de etape, servicii, spitale etc.

Era o multime de un milion de rusi care invadasera Moldova, forfotind prin toate orasele si satele, inghesuindu-i si dislocandu-i pe romani.

In Iasi, rusii cumparau case ori inchiriau apartamente pe 5 ani.

In Delta Dunarii, au inlaturat autoritatile locale, au arestat jandarmii, au  evacuat populati a romana, lasand pe loc doar lipovenii.

 A urmat o perioadă de refacere a capacităţii de luptă a armatei romane, iar rolul misiunii franceze conduse de generalul Berthelot a fost preponderent, ofiţerii francezi instruind armata română şi aducând-o la nivelul de pregătire necesar ducerii războiului modern.

După o muncă tenace, trupele române au putut fi dotate şi pregătite pe măsura celor occidentale.

Atitudinea Guvernului si comandamentului rus tarist  era insa departe de o atitudine loiala, de parteneriat si practic, aceasta atitudine a contribuit la dezastrul nostru militar din prima parte a razboiului.

Revolutia rusa a  agravat aceasta situatie, schimband radical   politica ruseasca.

In scurt timp, colaborarea armatelor celor doua tari a incetat aproape completsi  mai mult, ele au devenit vrajmase, atunci cand armata rusa, in ciuda opozitiei conducatorilor ei, a simpatizat pe fata cu Revolutia bolsevica.

In spatele frontului, suvoiul imens al Armatei Ruse a inceput sa-si paraseasca pozitiile, pentru a se reintoarce in Rusia.

Trupele ruseşti din România se transformaseră în bande indisciplinate, asupra cărora nimeni nu avea nici cea mai mică autoritate, nici măcar generalul Scerbaceev, comandantul rus al frontului.

Actele de  talharie împotriva populaţiei civile deveniseră ceva obişnuit.

 

 

Manifestaţie rusească la Iaşi în mai 1917

 

Trupele rusesti aflate in plina debandada au incercat sa fort eze  liniile  romanesti, fapt ce a dat nastere la ciocniri violente, ajungandu-se pana la adevarate batalii.

Una dintre ele s-a dat la Galati.

Efectivele angajate, disproporția forțelor, faptul că Galațiul era la un moment dat total înconjurat atât de trupele ruse ce încercau să treacă dinspre vest, dar și de cele bolsevizate care le veneau în ajutor dinspre est, din Basarabia, si de asemenea elementele rusești aflate în oraș care au intrat în luptă, au facut din această bătălie un punct crucial, o dovadă de necontestat a eroismului românesc, o luptă cu nimic mai prejos decât alte lupte  importante ale istoriei neamului nostru.

Este cu atât mai trist cu cât această bătălie este aproape total necunoscută publicului larg, deși aici românii au luptat unul contra zece și au ieșit biruitori.

La fel ca și alte bătălii necunoscute și uitate, cum ar fi cele de la Șeragul și Kuitun din Siberia, românii s-au acoperit de glorie, învingând prin dârzenie și spirit de sacrificiu forțe net superioare, contraatacând la baionetă și obținând victoria, acolo unde orice analist militar ar fi pariat pe partea adversă.

Dar românul s-a dovedit mai tare decât orice pronostic, a luptat și a învins. 

întreagă armată rusească (a VI-a) a părăsit frontul german, pe pozitii rămânând o singură divizie românească, pe o întindere de front înainte ocupată de șase divizii ruse.

Pe lângă asigurarea frontului antigerman, incepea lupta împotriva fostului aliat rus,devenit inamic, iar asta cerea trupe și forțe puternice si armament corespunzator.

  Cum putea lupta armata română atât pe front cât și în interiorul tarii, împotriva fostului aliat?

Parea imposibil, dar imposibilul a fost realizat atunci de armata română.

La Galați, comandorul de marină Niculescu Rizea și colonelul Bădescu au reușit imposibilul, au apărat orașul contra unei armate ruse ce dorea să se retragă spre est, ajutată de forțe bolșevice ce le veneau în ajutor dinspre est, din Basarabia, si concomitent, trupele române trebuiau să apere frontul părăsit de armată rusă contra germanilor.

A fost o bătălie, poate singura din primul război mondial purtată în România, în care românii au folosit trupele terestre, aviația și marina, concomitent.

 

 

 

 Monumentul eroilor marinari de la Galaţi,

 astăzi dispărut

 

Armata rusa paraseste pozitiile

Pe 12 ianuarie 1918, o delegatie de soldati rusi de la Vames, se prezinta la cartierul Diviziei a IV-a romane si anunta ca a doua zi divizia rusa va pleca de pe front si va trece Prutul, in Basarabia.

Rusii nu-l mai recunosteau pe generalul Scerbacev drept conducator, si-i atentionau pe romani ca, in caz de opozitie, vor arde si vor distruge totul in calea lor.

In fata unei asemenea amenintari, Divizia a IV-a romana a luat  masurile necesare pentru impiedicarea rusilor, iar Divizia a 13-a vecina i-a trimis in ajutor doua batalioane de infanterie, cu mitraliere si cu artilerie.

Pe 16 ianuarie, Divizia 40 rusa, care ocupa sectorul Hanu Conachi, paraseste frontul si, insirata pe trei coloane, s-a  indreptat spre Pechea. Detasamentele romanesti i-au iesit in cale si au reusit s-o intoarca inapoi pe pozitii. A doua zi insa, s-a  intamplat la fel, doar ca de aceasta data era vorba de Divizia a 12-a rusa.

Conducatorii au fost dezarmati de romani la Slobozia Conachi, si rusii s-au intors pe front.

In regiunea Galatiului, la aripa stanga a frontului Armatei a 6-a ruse, se gasea Corpul 4 siberian, considerat o unitate de elita, care se distinsese atat in razboiul ruso-japonez, cat si in razboiul actual.

Una din diviziile acestui corp avea cartierul la Sendreni. Ea si-a parasit pozitiile si a pornit in mars pe soseaua Tecuci-Galati, de-a lungul malului nordic al Siretului, cu directia Galati si cu intentia de a trece Prutul in Basarabia.

 Comitetul celei de-a doua divizii a corpului, care se gasea in Galati si forfotea fara rost  prin oras, a hotarat sa-si ajute divizia sora, incepand  sa-i dezarmeze pe soldatii romani. Tot frontul Armatei a 6-a  fiind  acum dezorganizat.

Prin parasirea pozitiilor de catre rusi, se lasa pur si simplu la discretia nemtilor o linie care putea fi usor strapunsa, pentru a se intra in Moldova.

In aceste conditii, Regimentul 5 de infanterie roman a trebuit sa ocupe sectoarele detinute de diviziile 30 si 40 ruse. Doua plutoane  ale Regimentului 21 roman au ocupat transeele Regimentului 136 rus.

Orasul se pregateste de aparare

La Galati, situatia era mai mult decat alarmanta. Orasul era amenintat de un intreg corp de armata rus, din care disparuse disciplina si respectul pentru ordine.

Comandorul de marina Rizea Niculescu, comandantul sectorului Galati, a primit ordinul de a bara drumul coloanelor ruse spre est si de a apara orasul.

Colonelul Badescu, comandantul Brigazii a 8-a de la Fantanele, a primit misiunea de a ataca dinspre nord si dinspre vest coloanele ruse, aflate in defileul dintre baltile Malina, Calica si Siret.

Din pacate, disproportia fortelor este zdrobitoare, rusii fiind mult mai numerosi si mai bine inarmati. Era vorba de celebrul Corp 4 siberian, in fata caruia romanii nu aveau aparent nici o sansa.

In zilele de 20 si 21 ianuarie, in jurul Galatiului se va da o lupta violenta intre acest Corp 4 siberian si fractiuni ale Diviziei a 4-a romane.

Comandorul Rizea imprastie putinele sale forte in jurul Galatiului. Cea mai mare parte a trupelor, doua companii si jumatate, din Regimentul 21, sunt pastrate pe Dealul Tiglina, spre a opri iesirea rusilor din defileul baltilor, Calica si Siret.

Pe aici se astepta, de altfel, atacul principal. Aici se aflau si doua baterii pe afete fixe, ale marinei, o escadrila de 4 vedete, un torpilor si o salupa.

O alta companie a ocupat pozitie langa bateriile marine, cu fata spre oras, spre a preveni un eventual atac al rusilor din Galati (Divizia a 10-a, in spatele pozitiei de la Tiglina). Asadar, Galatiul putea fi atacat si din afara, si din interior.

Mici detasamente sunt postate la nord-vest de oras, spre Filesti, si la est, spre Reni, iar in oras a fost oprit un detasament de marina si doua plutoane de infanterie, spre a supraveghea trupele ruse ale Diviziei a 10-a.

Galatiul se afla  de doua zile, sub bombele rusilor care incep sa inainteze din doua directii: dinspre nord-vest de Filesti inainteaza Regimentul 34.

Dinspre vest, de la Sendreni, inainteaza grosul Diviziei a 9-a. In acelasi timp, puternice patrule rusesti se strecoara pe la sud de Baltita, surprind avanposturile romanesti de pe Tiglina, si captureaza un ofiter si 14 soldati.

Comandantul orasului cere ajutoare de la brigada dar tot ce i se poate trimite este o companie de mitraliere si o jumatate de companie infanterie, de 70 de oameni.

Cu ei se intareste detasamentul dinspre Filesti si trupa de garda din oras. Aceasta din urma reuseste sa-i impiedice pe rusi sa inarmeze cele 23 de mitraliere din depozitul Diviziei a 10-a din strada Daciana, cu care ei voiau sa atace pe la spate trupele romane de la Tiglina.

Detasamentul roman trimis de Brigada a 7-a la Sendreni, pentru a opri inaintarea grupului Diviziei a 9-a rus, e prea slab.

Romanii se retrag pe dealurile de la nordul satului, iar rusii isi fac loc si ajung la Movileni, asezandu-si tunurile in baterii indreptate deasupra Galatiului.

O delegatie de soldati din Divizia a 9-a, in frunte cu un capitan, se prezinta la Galati si cere sa li se permita trecerea prin oras, pana la ora 3 dupa-amiaza. Daca nu, vor bombarda orasul si vor forta trecerea.

Comandantul roman refuza.

La ora 3,00 Armata rusa incepe bombardamentul: noua baterii de la Movileni trag asupra Galatiului si asupra pozitiilor armatei romane timp de patru ceasuri.

Artileristii rusi trag insa foarte prost si pricinuiesc pagube neinsemnate. Bateriile marinei noastre riposteaza, tragand asupra bateriilor ruse si asupra rezervelor de infanterie. La ora 19,00 bombardamentul se incheie.

Desfăşurarea bătăliei de la Galaţi (ianuarie 1918)

Orasul, atacat din toate partile

In noaptea care a urmat, intre patrulele de infanterie si rusi au fost violente incaierari. Colonelul Badescu a incercat, prin parlamentari, sa-i convinga pe rusi sa depuna armele. Nici un rezultat.

A doua zi, rusii reincep bombardarea Galatiului si pregatesc un atac concentrat asupra orasului. La aripa de vest, trupele Diviziei a 9-a ataca cu putere si ocupa stramtoarea dintre Malina si Siret.

La centru, trupele rusesti de infanterie si artilerie din Divizia a 10-a, care erau cantonate in cazarmile Tiglinei si la gura Siretului, se concentreaza in spatele detasamentului roman de la Tiglina.

Il ataca brusc si prin surprindere si captureaza prima linie: o companie si jumatate, situata pe botul dealului Tiglina, in fata Lacului Calica.

Restul trupelor noastre se retrage pe linia a doua, aproape de valea Tiglinei, la 800 m de bateriile marine. Dar informatii foarte rele vin acum si dinspre est.

Vasele si pichetele romanesti de pe Prut au fost dezarmate. Detasamentele romane de la Reni si Giurgiulesti, de peste Prut, au fost si ele dezarmate.

O baterie grea ruseasca si sase mitraliere au fost asezate pe dealul Giurgiulesti, pe malul Prutului, iar un detasament rus, format din doua companii de mitraliere, un escadron de cavalerie si o baterie de artilerie, a trecut Prutul, inaintand spre Galati.

Bateria si-a asezat tunurile langa Lacul Brates. Infanteria rusa desfasurata in linie de lupta inainteaza, precedata de patrule de cavalerie, si patrunde in partea de jos a orasului, unde se intareste cu peste 200 de infanteristi inarmati din Divizia a 10-a.

Rand pe rand, ei dezarmeaza posturile noastre de graniceri si militieni. Un vas rus, inarmat cu un tun de 150 mm, venind de la Reni, urca Dunarea si trage asupra docurilor, vaselor marine si bateriilor noastre. In acelasi timp, tunurile de la Giurgiulesti arunca obuze in oras.

Atacul roman la baioneta ii ingrozeste pe rusi

Situatia trupelor de aparare a Galatiului este mai mult decat dramatica. Ele sunt acum atacate din 4 directii: vest, nord, est si sud.

In oras, trupele Diviziei a 10-a ruse se constituie in unitati de lupta, fara a mai putea fi impiedicate de vreo trupa romana.

Orice masura pe care o ia armata romana contrasteaza foarte tare cu diferenta numerica intre soldati. In acest moment, armata romana are o tresarire extraordinara de orgoliu.

Din detasamentul de la Filesti se iau doua plutoane de infanterie, o sectie de mitraliere, care sosesc in fuga. Infanteristii romani ataca cu o violenta de neimaginat detasamentul rus de la est, il pune pe fuga si-l urmareste pana trece Prutul.

Lucrurile iau o intorsatura incredibila si pe dealul Tiglinei. Mana de soldati romani care s-a mentinut pe linia a doua, ajutata de o companie din Regimentul 50, trece la contraatac.

Sustinut pe dreapta de Detasamentul Milicescu, sosit de la Filesti (jumatate de companie), iar pe stanga de bateriile marinei si a vedetelor de pe Dunare, romanii reusesc sa-l respinga pe celebrul lor inamic.

Dinspre nord, are loc atacul principal, dat de trupele din Brigada a 8-a, sub comanda colonelului Badescu, intre lacurile Malina si Calica, impotriva grosului Diviziei a 9-a ruse.

La inceput, romanii inainteaza foarte greu, din cauza unui puternic foc de baraj al artileriei ruse. Dar bateria romana ii sustine. Vedetele marinei reusesc sa treaca peste barajul rus de torpile, fara nici o piedica din partea marinarilor rusi.

Ele bombardeaza din flanc pozitiile ruse. Cu toate acestea, situatia era departe de a fi transata in favoarea noastra. Si atunci, armata romana face ceea ce a facut dintotdeauna: atacul la baioneta.

In frunte cu comandantii lor, soldatii romani trec la un atac violent la baioneta, recuceresc dealul Tiglina, ii elibereaza pe camarazii lor capturati si-i pun pe fuga pe rusi.

Atacati si respinsi dinspre nord si est, rusii intra in debandada si incep sa se ingramadeasca spre sud, inspre Gara Barbosi, si podul de peste Siret. Artileria noastra si trei avioane de bombardament arunca bombe asupra masei de soldati rusi stransi acolo.

Furia cu care romanii, semnificativ mai putin numerosi, contraataca, ii ingrozeste pe rusi, care iau o hotarare disperata si senzationala.

La ora 11,00 noaptea incep sa treaca podul si linia frontului si se predau germanilor.

A fost un deznodamant total neasteptat si absolut unic in istoria celui de-al doilea razboi mondial.

O batalie intre doua armate aliate, in fata pozitiilor inamicului german  si sub privirile acestuia.

Capitularea

S-au predat germanilor majoritatea efectivelor regimentelor 33 si 35 de infanterie rusa, in total peste 3.000 de oameni, cu tot materialul si cu un divizion de artilerie. A doua zi dimineata, o delegatie a Diviziei a 9-a siberiene a anuntat capitularea.

Restul regimentelor 33 si 35, regimentele 34 si 36 in intregime, Brigada a 9-a de artilerie, siberiana, o baterie a Diviziei a 10-a siberiene si coloana Statului Major al diviziei, impreuna cu tot materialul (60 de tunuri, arme, munitii, tunuri de transee, care erau concentrate dincole de Siret, la Vadeni, gata sa treaca la nemti), au declarat ca se predau romanilor daca li se lasa libera trecere pentru oameni si caii si carutele lor.

Dupa ce au fost dezarmati, li s-a dat voie sa plece. A doua zi au fost dezarmate complet si trupele celei de-a doua divizii, a 10-a, a Corpului siberian. Si acestea au fost lasate sa treaca peste Prut, pe sub paza santinelelor romane.

Batalia de la Galati – cea mai spectaculoasaBatalia de la Galati a fost singura din timpul primului razboi mondial, cand s-au folosit trupele terestre, marine si aviatice in acelasi timp.

Conform istoricului Constantin Kiritescu, lupta de la Galati a fost una dintre cele mai spectaculoase din luptele desfasurate pe teritoriul Romaniei.

In semn de omagiu pentru vitejia ostasilor care nu si-au precupetit viata in acele zile, aparand Galatiul, autoritatile dintre cele doua razboaiei mondiale, au instalat o placa memoriala .

In 1945-1946, in incercarea de a-si sterge rusinea de pe obraz, rusii au dat ordin ca aceasta placa memoriala sa fie  inlaturata, astfel ca generatii intregi de galateni habar nu au avut despre acest episod  eroic din istoria orasului lor si a poporului roman.

Este mare păcat și o dovada de mare nepăsare, faptul că nu a fost reasezată placa memorială din perioada interbelică, care amintea dramatismul si eroismul acelor lupte.

 

Surse : Viata Libera si cristiannegrea.ro blog

25/04/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | 4 comentarii

Tratatul (Pacea) de la București din 7 mai 1918 si şansa istorică a României

Imagine

Caricatură politică franceză: Kaiserul german, cu piciorul pe cadavrul unui rus (Rusia), amenință cu un pumnal o femeie (România), ca să semneze tratatul de pace.

 

 

Tratatului de Pace de la Bucureşti din 1918

 

In toamna anului 1917 anarhia in randul trupelor ruse din Moldova reprezenta o ameninţare la adresa stabilităţii României; unii ofiţeri ruşi ostili bolşevismului,au rămas fideli ţarului, ceea ce a adâncit pericolul conflictelor între unităţile ruse pe teritoriul Moldovei;

In condiţiile căderii guvernului Kerenski şi in urma loviturii de stat bolşevice (25 octombrie / 7 noiembrie 1917) care a modificat complet soarta Rusiei, România a ajuns sa fie  singură şi înconjurată de duşmani;

– Consiliul de Coroană din 19 noiembrie / 2 decembrie 1917 a decis continuarea războiului cu Puterile Centrale;

– a doua zi, generalul Scerbacov, comandantul trupelor ruse din România, a propus germanilor un armistiţiu, implicându-i şi pe români.

 

La 26 noiembrie / 9 decembrie 1917 România  încheie un armistiţiu cu Puterile Centrale;In Moldova, unde  continuau agitaţiile bolşevice, unităţile militare ruse sunt dezarmate şi neutralizate; la 9 / 22 decembrie 1917 trupele române intervin pentru a linişti situaţia;Guvernul „condus de Lenin ordonă la 3 decembrie 1917 arestarea reprezentantului român la Petrograd, Constantin Diamandy, iar la 13 / 26 ianuarie 1918 ruperea legăturilor diplomatice cu România.

Cu acest prilej a fost confiscat Tezaurul României depus în 1917 în Rusia; o parte s-a reîntors în ţară în 1935, o altă parte în 1956, însă cea mai mare parte a rămas în Rusia sovietică;

Pacea de la Brest-Litovsk din 18 februarie / 3 martie 1918 între Rusia sovietică şi Puterile Centrale şi intrarea trupelor germane în Ucraina, a lăsat România total descoperită;

– între decembrie 1917 şi mai 1918 au avut loc convorbiri pentru încheierea păcii între România şi Puterile Centrale.

In cadrul lor, ministrul de externe al Austro-Ungariei Ottokar Czemin cere înlăturarea regelui Ferdinand;

 

– La 25 ianuarie / 7 februarie 1918 România a primit un ultimatum din partea Puterilor Centrale pentru încheierea păcii;

– Ion I. C. Brâtianu a demisionat şi se formează un nou guvern condus de Alexandru Averescu;

 

– In februarie 1918 – regele Ferdinand s-a întâlnit la Răcăciuni cu Czernin care i-a cerut în mod ultimativ încheierea păcii;

– între 17 februarie / 2 martie şi 19 februarie / 4 martie 1918 s-au desfăşurat la Iaşi mai multe Consilii de Coroană;

 

– La sfârşitul lui februarie guvernul Averescu a demisionat şi s-a constituit un cabinet condus de Alexandru Marghiloman.

 

La 24 aprilie/7 mai 1918, are loc semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti dintre România pe de o parte şi Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia pe de altă parte, prin care se stabilea  :

– Armata română era demobilizată;- România trebuia să retrocedeze Dobrogea de Sud  („Cadrilaterul”) și să cedeze o parte a  Dobrogei de Nord (la sud de linia Rasova – Agigea) Bulgariei, care reanexase deja „Cadrilaterul” în decembrie 1916 ; restul Dobrogei, deși rămânea în proprietatea nominală a României, urma să fie controlat și ocupat de Germania si Bulgaria până la semnarea unui tratat care ulterior  urma sa devina  definitiv ;

–  Austro-Ungaria îşi mărea teritoriul de-a lungul crestelor  si trecatorilor Carpaţilor (Romania  pierzand o suprafata care insuma 5 600 km2  in favoarea  Austro-Ungariei);

 

– Se stabilea controlul german asupra economiei  Romaniei, prin instituirea unui  monopol asupra petrolului românesc pe 90 de ani, a comerţului cu cereale, a exploatării şi prelucrării lemnului, căilor ferate române, etc.de  către Germania.

 

– Simultan, dar în afara tratatului, Puterile Centrale   acceptau să nu se opună unirii Basarabiei cu Romania, astfel că, deși învins, regatul roman ar fi ieșit oricum mărit din război.

 

În acel moment România nu mai avea nici o cale să se apere: o nouă ofensivă a armatelor germane, austro-ungare şi bulgăreşti, ar fi dus la distrugerea totală a tarii.

În Consiliul de Coroană care a hotărât negocierile cu Puterile Centrale, regele Ferdinand ceruse părerea generalilor – şi toţi au spus că vor rezista, dar un colonel de intendenţă a scos un tabel şi a informat conducerea ca armata mai dispunea de  gloanţe pentru 7 zile de lupta, obuze pentru 4 zile şi hrană pentru 6 zile.

Liniile de aprovizionare prin Rusia ţaristă fuseseră spulberate de revoluţia bolşevică, iar trupele ruseşti din România se bloşevizau în ritm alert. Pacea de la Bucureşti ar fi trebuit sa  încheie participarea României la Primul Război Mondial şi a venit  ca un acord final al Armistiţiului de la Focşani (26 noiembrie / 9 decembrie 1917) şi al  Păcii preliminare de la Buftea (20 februarie / 5 martie 1918).

 

Din partea română tratatul a fost semnat de primul-ministru Alexandru Marghiloman, cea mai potrivită persoană pentru a semna un acrord de pace cu germanii, dat fiind faptul ca era un germanofil.

 

 

 

 

 

Alexandru Maghiloman (n.27 ianuarie  – d.10 mai  1925), a fost un politician conservator român care a îndeplinit funcția de prim -ministru  al României în anul 1918  (martie – noiembrie).

Totuşi,Tratatul de Pace de la Bucureşti  nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul României sau promulgat de Regele României Ferdinand I, iar  dispoziţiile sale nu au intrat în vigoare decît timp de şase luni, iar cînd Puterile Centrale au început să dea semne de epuizare la rîndul lor, în octombrie 1918, înţelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman,România reluand ostilităţile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze condusă de generalul Berthelot.

 Au urmat Războiul româno-ungar din 1919, care s-a soldat cu înfrangerea Ungariei sovietice, precum şi desavarsirea Marii Uniri, prin care toate teritoriile istorice cu populație majoritara romaneasca au intrat în componența României.

 

Surse: neamulromanescblog.wordpress.com; Wikipedia.ro; famouswhy.ro; istoriesicultura.ro

 

 

08/04/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | 3 comentarii

   

%d blogeri au apreciat asta: