CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

UN DOCUMENT PUȚIN CUNOSCUT: La 28 Iunie 1991, Senatul SUA susținea REUNIREA BASARABIEI și Bucovinei de nord cu România

 

 

 

 

Nemuritorii – Pan Halippa şi Unirea Basarabiei cu România (II ...

 

 

 

 

La data de  28 Iunie 1991, Senatul SUA a emis rezoluția 148, prin care hotăra că Guvernul Statelor Unite trebuie să susțină  dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova şi Bucovina de Nord și eforturile viitoare  de negociere paşnică pentru reunificarea României cu Moldova şi cu Bucovina de Nord;(https://www.congress.gov/bill/102nd-congress/senate-resolution/148/text?q=%7B%22search%22%3A%5B%22PL111-148%22%5D%7D&resultIndex=5).

Ceea ce surprinde este faptul că respectivul document a fost ascuns opiniei publice de politicienii din România ș Republica  Moldova!

 

„CONGRESUL 102

SESIUNEA 1

Rezoluția Senatului 148

Pentru a exprima convingerea Senatului că Statele Unite trebuie să susţină dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova şi Bucovina de Nord  

ÎN SENATUL STATELOR UNITE

28 IUNIE (ZI LEGISLATIVĂ, 11 IUNIE), 1991

Dl. PRESSLER (pentru el însuşi şi Dl. HELMS) a depus următoarea hotărâre, care a fost trimisă Comitetului pentru Relaţii Internaţionale

 

HOTĂRÂRE

 

Pentru exprimarea convingerii Senatului că Statele Unite trebuie să susţină dreptul la autodeterminare al poporului din Republica Moldova şi Bucovina de Nord.

Întrucât principatul românesc al Moldovei a apărut ca stat independent în secolul al XIV-lea;

Întrucât Moldova a fost invadată în 1806 de către Armata Rusă şi anexată de către Imperiul Rus în 1812 ca rezultat al Tratatului Ruso-Turc de la Bucureşti;

Întrucât la 15 noiembrie 1917 Guvernul Sovietic a proclamat dreptul la autodeterminare al popoarelor din Imperiul Rus şi înfiinţarea unor state separate;

Întrucât la 2 decembrie 1917 Sfatul Ţării, adunarea constituantă moldovenească aleasă în mod democratic, a proclamat Moldova ca stat independent;

Întrucât la 9 aprilie 1918 Adunarea Constituantă a votat unirea Moldovei cu Regatul României;

Întrucât Statele Unite, Franţa, Italia, Marea Britanie, Japonia şi restul statelor aliate au aprobat şi au recunoscut în mod explicit reunirea Moldovei cu România în Tratatul de Pace de la Paris din 28 octombrie 1920;

Întrucât forţele armate ale Uniunii Sovietice au invadat Regatul României la 28 iunie 1940 şi au ocupat estul Moldovei şi Bucovina de Nord şi Herţa, încălcând Carta Ligii Naţiunilor, Tratatul de la Paris din 1920, Tratatul General pentru Renunţarea la Război din 1928, Pactul Româno-Sovietic de Ajutor Reciproc din 1936, Convenţia pentru Definirea Agresiunii din 1933 şi principii general recunoscute ale dreptului internaţional;

Întrucât asupra anexării Moldovei, a Bucovinei de Nord şi a Herţei s-a hotărât în mod prospectiv în anumite protocoale secrete dintr-un tratat de neagresiune încheiat între Guvernul Uniunii Sovietice şi Imperiul German la 23 august 1939;

Întrucât între 1940 şi 1953 sute de mii de români din Moldova şi Bucovina au fost deportaţi de Uniunea Sovietică în Asia Centrală şi Siberia;

Întrucât Guvernul Statelor Unite şi-a exprimat în mod repetat refuzul de a recunoaşte ocuparea de teritorii în urma termenilor aşa-zisului Pact Stalin-Hitler, inclusiv anexarea Estoniei, a Letoniei şi a Lituaniei în 1940;

Întrucât Guvernele Regatului Unit, Uniunii Sovietice şi Statelor Unite sunt părţi ale Cartei Atlanticului din 14 august 1941, în care semnatarele şi-au declarat „dorinţa de a nu fi martore la schimbări teritoriale care nu concordă cu voinţa exprimată în mod liber a popoarelor interesate” şi şi-au afirmat dorinţa „de a fi martore la restaurarea drepturilor suverane şi a autoguvernării către cei care au fost vitregiţi cu forţa de ele” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial;

Întrucât la 31 august 1989 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat limba română ca limbă oficială a Republicii şi a repus în drepturi alfabetul latin, interzis de Guvernul Sovietic în timpul ocupaţiei, ca alfabet al românei scrise;

Întrucât în martie 1990 poporul român al Moldovei a putut vota, în alegeri libere şi corecte, deputaţi pentru Consiliul Suprem al Moldovei;

Întrucât la 27 aprilie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a reinstaurat steagul românesc ca steag oficial al republicii;

Întrucât la 23 iunie 1990 Consiliul Suprem al Moldovei a declarat Republica Moldova stat suveran;

Întrucât la 16 decembrie 1990 peste opt sute de mii de români s-au strâns la A Doua Mare Adunare Naţională în capitala Moldovei, Chişinău, să declare independenţa naţională a românilor din teritoriile ocupate;

Întrucât poporul Moldovei a refuzat să ia parte la referendumul sovietic din 3 martie 1991, în ciuda eforturilor guvernamentale sovietice de ameninţare şi intimidare a poporului moldovean spre a accepta un nou tratat unional;

Întrucât statele semnatare ale Actului Final de la Helsinki au acceptat principiul egalităţii între popoare şi dreptul acestora la autodeterminare;

şi

Întrucât, în temeiul articolului 8 din Actul Final de la Helsinki, „toate popoarele au mereu dreptul, în deplină libertate, să-şi hotărască, când şi dacă doresc, statutul politic intern şi extern, fără ingerinţe exterioare şi să îşi urmărească după propria voie dezvoltarea politică, economică, socială şi culturală”: Aşadar, să fie decis, în momentul de faţă, că este convingerea Senatului că Guvernul Statelor Unite trebuie

1)Să susţină dreptul la autodeterminare al poporului Moldovei şi al Bucovinei de Nord, ocupate de Uniunea Sovietică, şi să emită o declaraţie cu acest scop; şi

2) Să susţină eforturile viitoare ale Guvernului Moldovei să negocieze în mod paşnic, dacă aceasta le este voia, reunificarea României cu Moldova şi cu Bucovina de Nord, după cum s-a stabilit în Tratatul de Pace de la Paris din 1920, în normele predominante ale dreptului internaţional şi în conformitate cu Principiul 1 al Actului Final de la Helsinki”.

Historia.ro scrie că Rezoluția Senatului american are o importanță crucială pentru recunoașterea internațională a dreptului României și Moldovei de a se reuni. Aceasta este atitudinea oficială a SUA, exprimată în Congresul american. Chiar dacă au trecut 25 de ani de la adoptarea rezoluției Senatului, ea nu a fost abrogată de alt act emis de aceeași autoritate.

Documentul dovedește că în 1991 exista pe plan internațional un orizont de așteptare și recunoaștere a Reunirii Moldovei cu România.

Rezoluția Senatului american atestă poziția SUA, favorabilă Reunirii. Să nu uităm că SUA a fost și este vioara întâi în politica internațională. În funcție de poziția ei se iau deciziile de politică externă în multe cancelarii europene.

Înainte ca Uniunea Sovietică să se dezmembreze oficial, Senatul SUA se aștepta ca Moldova, eliberată de jugul sovietic, să se reunească cu România. Acest orizont de așteptare reflecta cursul firesc, natural, normal pe care ar fi trebuit să meargă politicienii din România și Moldova.

Nu doar SUA se aștepta în 1991 la Reunirea Moldovei cu România, ci și statele europene. Cu ocazia negocierilor de aderare a României la Consiliul Europei, secretarul general al acestui organism european, Catherine Lalumière, întreba informal dacă România ar trebui primită înainte sau după unirea României cu Moldova (informație primită de la un fost ministru de externe al României). România a fost acceptată în Consiliul Europei în octombrie 1993.

Sigur arhivele Ministerului de Externe conțin documente care atestă poziția statelor europene față de Reunirea Moldovei cu România în anii 1990.

Personalul ambasadelor României trimit regulat informări despre poziția demnitarilor statului respectiv, oficială sau informală, despre articole de presă etc. relative la România și printre ele trebuie să fie informații și despre problema Reunirii Moldovei cu România, mai ales în contextul destrămării Uniunii Sovietice. Probabil peste mulți ani aceste documente vor fi accesibile publicului și vom cunoaște mai multe despre momentul ratat de politicieni pentru înfăptuirea Reunirii.

În general se spune că primul președinte al Republicii Modova, Mircea Snegur, s-a opus Reunirii Moldovei cu România. Această caracterizare a atitudinii lui Mircea Snegur este valabilă pentru ultima parte a mandatului său prezidențial. Pentru că președintele Mircea Snegur s-a pronunțat în 1991 în favoarea Reunirii Modovei cu România.

Într-un interviu apărut în ziarul „Le Figaro”, la 27 august 1991, el afirma: „Independenţa este, desigur, o perioada temporară. Mai întâi vor exista două state româneşti, dar lucrul acesta nu va dura mult. Repet încă o dată faptul că independenţa Moldovei Sovietice constituie o etapă, nu un scop”.

Fostul ambasador al României la Chișinău, Aurel Preda, afirmă că Mircea Snegur a trimis de două ori delegați la București pentru a negocia cu Ion Iliescu Reunirea Modovei cu România, cerând o funcție de vicepreședinte al României pentru Snegur, însă partea română a refuzat.

Aurel Preda a participat la redactarea declarației de independeță a Republicii Moldova din 27 August 1991 și a fost primul ambasador al României la Chișinău, ceea ce conferă credibilitate afirmațiilor sale.

Un lucru este cert, România a ratat în 1991 o șansă uriașă pentru Reunificarea țării. În Moldova exista atunci un curent favorabil Reunirii, la fel ca în România. Liderii politici moldoveni au propus Reunirea, desigur în schimbul unor avantaje politice, cerințe firești în negocierile politice.

Statele Unite ale Americii au recunoscut oficial dreptul la Reunificare al României cu Moldova, iar în cancelariile europene Reunirea era așteptată.

Deși au existat premise favorabile Reunirii pe plan internațional, ea nu a avut loc. De ce? Cel puțin un răspuns este cert: Ion Iliescu, președintele României în 1991, avea relații prea strânse cu Moscova și a trădat interesul național al României.

Sigur Ion Iliescu cunoștea Rezoluția Senatului SUA din 28 Iunie 1991. De ce nu a exploatat-o în interesul național?

Istoria îl va judeca pe Ion Iliescu ca trădătorul care a ratat Reunirea Moldovei cu România în 1991. Ion Iliescu nu a reprezentat interesele poporului român în 1991!

Rezoluția nr. 148 a Senatului SUA este un document de o importanță politică excepțională și trebuie să stea la baza oricăror negocieri viitoare pentru realizarea Reunirii Moldovei cu România.

Recunoașterea dreptului la Reunire de către cea mai mare putere mondială trebuie exploatată de toți cei care militează și acționează pentru realizarea acestui deziderat național, singurul PROIECT de țară fezabil pentru români: Reunirea Moldovei cu România.

 

 

26/08/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Politica “pas cu pas“ a iredentismului maghiar

 

Iredentismul maghiar si neomarxismul "romanesc" sunt interconectate si interdependente, Foto: facebook.com

 

 

 

  Politica antiromânească a iredentismului maghiar este și va rămâne de actualitate, atâta vreme cât acțiunile provocatoare la adresa țării noastre nu încetează, dimpotrivă constituie un real pericol pentru unitatea statalității României.

În același timp, nu putem să nu atragem atenția asupra faptului că politicienii noștri nu au nici o străbatere vs de asemenea provocări, mai mult decât atât preferă să se elimine reciproc din “competiția” oarbă pentru putere, ajungând până la trădarea intereselor țării și poporului român.

Și în primul rând, generează scandaluri neîntrerupte, dezbinare și ură în viața publică președintele Iohannis, care apelează la orice fel de mijloace pentru a-și atinge scopul de a avea un guvern “al meu”, în vreme ce în exterior, trădând interesul național, decredibilizează vârtos și fără vreo remușcare România.

Ţara este sufocată de tot felul de trădători și cozi de topor, care pentru a-și atinge interesele meschine sunt în stare de orice mârșăvie.

Atâta vreme cât reședintele Iohannis și șleahta lui de euro-deputați din parlamentul U.E. decredibilizează țara, trădându-i interesele, putem să ne mai mirăm de ce iredentismul maghiar își face de cap și își vede nestingherit de strategia sa provocatoare la adresa României?

Și așa cum mai spuneam, Ungaria iredentistă are ținte precise, iar partidele și organizațiile etnice maghiare din Transilvania nu fac altceva decât să răspundă la comenzi și să reacționeze cu provocări și obrăznicii la adresa statului național unitar român.

Dar să le luăm pe rând și să punem în discuție măcar câteva din acțiunile și declarațiile lor antiromânești care nu înseamnă doar obrăznicie, ci ele dau fiori prin amenințările proferate.

Mai ales că în ultima vreme s-au amplificat, urmărindu-se inclusiv atacarea și compromiterea celebrării Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia.

Bunăoară, chiar în săptămâna marii noastre aniversări, la Cluj, în inima Transilvaniei, un anume Janosi Potapi, secretar de stat în guvernul maghiar, plimbându-se nestingherit pe pământ românesc, declara că “veacul de singurătate în Bazinul Carpatic” a luat sfârșit și că “guvernul Ungariei nu renunță la acest pământ, nu renunță la maghiarime, la părțile națiunii maghiare și la istoria maghiarilor”.

Altfel spus, este o declarație grosolană care reprezintă până la urmă punctul de vedere al autorităților de la Budapesta și care de fapt se înscrie în șirul de acțiuni ofensatoare la adresa României, reluându-se bineînțeles cu o și mai mare intensitate programul revansard-revizionist de anulare a Tratatului de la Trianon (1920), dar și de modificare a Actului final de la Helsinki (1975).

Ambele devenite, după încheierea celor două războaie mondiale, acte internaționale definitorii pentru legitimitatea actualelor granițe statale, pentru stabilitatea și pacea lumii.
În altă ordine de idei să ne referim și la acțiunile unui așa-zis “grup de intelectuali” și oameni politici români și maghiari, care, în preajma aniversării Centenarului Marii Uniri, au semnat  o “declarație româno-maghiară” prin care e acreditată ideea unui viitor proiect de țară al românilor, maghiarilor și celorlalte minorități, cu precădere din Transilvania.

Or un astfel de demers, de viitor de țară comună și parafat tot la Cluj, nu este altceva decât o reluare a unei alte declarații semnată la Budapesta în vara anului 1989 tot de un astfel de grup de indivizi recrutați din diaspora maghiară și românească și care cereau ca Transilvania să devină un “spațiu al complementarității”, mai exact un principat autonom, cu posibilități de desprindere din teritoriul României și evident o revenire în vechile granițe maghiare, implicit cu o refacere a Ungariei Mari.

Din păcate, această declarație separatistă avea să fie semnată ulterior și de ex-regele Mihai, în intenția inițiatorilor de a da respectivei declarații o anumită greutate propagandistică.

Pentru ca acum să-l întâlnim la tot pasul pe cel mai înverșunat adept al unui astfel de demers iredentist, chiar pe “eroul” de la evenimentele din decembrie ’89-Laslo Tokes, alăturându-i-se de alți “eroii” precum Toro Tibor, Szilagyi Zsolt, Bodo Barna, Krisztina Sandor, Bakk Miklos, Molnar Gusztav și alți lideri ai formațiunilor maghiare șovin-autonomiste.

Ei încearcă să resusciteze acel proiect privind complementaritatea transilvană, atrăgând în jocul acesta murdar și cozile de topor din rândul așa-zișilor activiști și intelectuali români, dar cu rădăcini ascunse, de genă și interese maghiar-separatiste, reamintindu-i aici fără a ne face vreo plăcere, între alții, pe al de: Lucian Nastasa Kovacs, Sabin Gherman și Smaranda Enache.

 

 

 

Imagini pentru iredentism maghiar photos

 

 

 

Acești indivizi sprijină oare, dezinteresați ideea promovării curentului autonomist transilvan, de vreme ce s-a dovedit că au implicare directă, sprijin logistic și financiar din afară, pe filiera Budapesta și Fundatia Soros?

Și ofensiva antiromânească, înscrisă cu rigurozitate în strategia guvernului maghiar de a alimenta și favoriza mișcările autonomist-separatiste din Transilvania se simte ca un fior amenințător și prin proiectul UDMR și Federația Minorităților Naționale din Europa, intitulat “Inițiativa Cetățenească Europeană” (Minority Safepack), care odată adoptat la nivelul UE ar deschide calea autodeterminării etnice și separarea regiunilor din Transilvania, cu populație majoritar-maghiară, de România.

În acelasi timp, UDMR, uniune etnică și “balama” pentru toate guvernele post-decembriste, nu pierde vremea nici în parlamentul României, cerând mereu privilegii pentru maghiarii din Transilvania, chiar dacă prin Constituție sunt garantate, deopotrivă, drepturi și obligații egale pentru toți cetățenii țării, fără niciun fel de discriminare etnică, sau de altă natură. Bunăoară, în guvernarea PSD- ALDE, deputații lor șantajează mereu, constienți că voturile lor contează, iar Coaliția cedează, făcându-le concesii uneori inacceptabile întrucât nu fac altceva decât să diminueze suveranitatea statului român.

Ultima ispravă făcută de actualul guvern a fost legată de predarea limbii române la clasele primare cu predare în limba minorităților de către cadrele didactice de la clasele respective și nu de profesori care cunosc bine limba română.

De asemenea, au cerut insistent, prin propunere legislativă, ca ziua de 15 martie să fie declarată oficial ca dată calendaristică, adică recunoscută prin lege ca sărbătoare a comunității maghiare, solicitare care a avut câștig de cauză, chiar dacă, întorcându-ne în istoria Transilvaniei acelor vremuri, avem suficiente exemple de anti-românism feroce, de răzbunare și teroare comise de hungariști împotriva românilor, pentru simplu motiv că vorbeau limba lor maternă, dar și împotriva pașoptiștilor transilvăneni, neîmpăcați cu gândul de a suporta stăpânire străină pe pămânul lor strămoșesc.

Apoi, prin strategia pașilor mici, UDMR a reușit să obțină în parlamentul României și eliminarea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităților naționale în instituțiile statului, dar și montarea de plăcuțe bilingve în localitățile cu populație mixtă.

Iar solicitările lor și concesiile făcute de către autoritățile statului român nu se opresc aici, având în vedere și multiplele înlesniri făcute în învățământul cu predare în limba maghiară, înființarea și finanțarea unor noi unități școlare cu autonomie proprie, inclusiv în învățământul superior, după cum se dorește în ultima vreme și ruperea Universității Babes-Bolyai și reînființarea Universității “Bolyai”.

În fine, se cere tot mai insistent autonomia etnică și multiculturală a așa-zisului “Ținut Secuiesc”, proiect care deocamdată este blocat în parlamentul României, dar care a înfuriat guvernul maghiar și forțele extremiste din Ungaria și nu numai, făcându-se insistent demersuri la organismele U.E. pentru punerea pe tapet a respectivului proiect, cu bătaie lungă de a se găsi soluții radicale, cu referiri directe la încălcarea Tratatului de la Trianon.

Altfel spus, obrăzniciile iredentei maghiare nu se opresc, provocările și mașinațiunile anti-românești continuă, apelându-se la tot felul de trucaje și mijloace, inclusiv cu acțiuni de gherilă, menite să dea și mai multă neliniște și fiori.

Altfel, sunt acuzate permanent autoritățile statului român că se împotrivesc dialogului, când este vorba de drepturile colective, de steagul comunității și egalitatea de șanse în utilizarea limbii materne în învățământ, cultura, administrație, sănătate, etc.

Și se continuă cu multe alte bazaconii, avertizându-i mereu pe români că “problema maghiarilor este departe de a fi rezolvată”, fluturându-se prin tot felul de manifestări publice stindardele anti-Trianonului și infamului Diktat de la Viena, în urma cărora teroarea hortysto-fascistă în Transilvania atinsese cote inimaginabile, foarte mulți români fiind uciși în chinuri groaznice, încât până și unele ziare ungurești ale vremii, dar și istorici maghiari cu vederi democratice relatau și condamnau astfel de barbarii.

  Românii poartă marea vină că de 30 de ani încoace nu înțeleg să dea mandat electoral unor conducători și guvernanți adevărați, legați trup și suflet de neamul și țara lor.

Iar ultima mare greșeală a fost alegerea în fruntea statului român a lui Klaus W. Iohannis care nu trage pentru patria noastră comună, în schimb îi antagonizează pe români contra români.

Atunci, o altă firească întrebare, adică dacă te-a făcut țara
Președinte, atunci de ce nu-i slujești interesele și nu-i unești pe români, ci îi urăști și dezbini, făcând atât de mult rău prin abuzuri și fărădelegi statului și națiunii noastre străbune?

Or înainte de toate, nu este, în primul rând, de datoria aleșilor să apere interesele României, înțelegând că acolo unde adevărul despre naționalism este distorsionat, forțele distructive din interiorul și din afara fruntariilor țării, acționează monstruos împotriva ființei și unității noastre naționale?

Sau dacă bravul domnitor, Alex. I. Cuza, în urmă cu 160 de ani și marii noștri patrioți de la 1918, i-a unit pe români, nevrednicul Iohannis și actualii politicieni, iresponsabili și incapabili să priceapă rânduielile și nevoile României, caută să-i dezbine pe români, îngenunchind și înstrăinând poporul în fața stihiilor străine, ignorând cu bună-știință sentimentele patriotice ale neamului, iubirea de țară și dăruirea pentru demnitatea și apărarea pământului strămoșesc, în special pe segmentul educației tinerei generații?

Altfel spus, de o bună vreme încoace ne paște marele necaz al lipsei de unitate frățească la români, cu atât mai grav cu cât ne așteaptă în continuare vremuri grele în apărarea ființei naționale și gliei neamului, de unde nevoia stringentă de a medita și acționa cu toții, mai mult la niciodată, la versurile pline de subînțeles din testamentul nostru național, anume…

” Români din patru unghiuri acum ori niciodată / Uniți-vă în cuget, uniți-vă în simțiri / Strigați în lumea largă că Dunărea-i (n.n. România) furată / Prin intrigă și silă, viclene uneltiri…”

 

DEȘTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!

 

Prof. VASILE IROD

Gorjeanul.ro

14/10/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

A  FOST NICOLAE TITULESCU UN EROU NATIONAL ?

nicolae-titulescu-33 280

 

 

Foto: Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes, Franţa).

 

 

Istorie falsificată: Cazul Titulescu

 

Trebuie să ne învățăm să privim istoria ca pe o un șir de crime.

În cele mai multe cazuri criminalul e cel care scrie cărțile de istorie, dar, cum bine se știe, nu există crimă perfectă.

De-aceea e bine să citim printre rânduri și să căutăm documente ale vremii pentru a înțelege cu adevărat ce s-a petrecut într-un moment sau altul al istoriei.

Pentru azi o să vă aduc în față o personalitate care este văzută aproape în unanimitate pozitiv: Nicolae Titulescu. 

A fost geniul care a prevăzut Uniunea Europeană, ba chiar a pus și-o cărămidă la temelia ei.

A fost – ni se spunea la școală – cea mai mare personalitate politică pe care-a dat-o țara aceasta înainte de socialism.

Practic tot aceste festivism, toată această apreciere de care se bucura Titulescu în comunism, m-a făcut să-l privesc circumspect.

După ce ne spălau creierii cu „regimul burghezo-moșieresc”, a-l lăuda pe un individ de frunte al respectivului regim era cel puțin ciudat.

După răsturnarea comunismului de la noi, în ceea ce-l privește pe Titulescu, opiniile au rămas neschimbate.  

Dar să nu anticipăm. O să încep prin a vă spune lucruri pe care, probabil, nu le cunoașteți despre Titulescu.

În primul rând realitatea că, în ciuda faptului că era Ministru de Externe al României, Titulescu nu prea se obosea să stea în țară. Mai deloc.

În fapt, toată politica externă o conducea de la Geneva, unde funcționa într-un organism vizibil (Liga Națiunilor), al unor organisme oculte.

Dacă ar fi să-i găsim vreo calitate, aceasta ar fi cea de strecurător. A reușit remarcabil să pătrundă în zonele rarefiate ale organizațiilor oculte care, pe vremea aceea, făceau politica lumii.

Însă asta a transformat-o prea puțin în beneficiu pentru România.

De altfel, strecurarea lui Titulescu spre zonele înalte din politica mondială s-a făcut pe umerii țării sale. Fără a avea funcțiile pe care i le dădea țara, n-ar mai fi fost băgat în seamă de nimeni.

În timp ce oamenii din țară își făceau iluzii că avem „reprezentantul nostru de frunte” în liga mare a grangurilor mafioți, în fapt noi aveam – prin Titulescu – un shortcut prin intermediul căruia mafioții puneau în practică prima dată în România deciziile lor discutabile.

Citind biografiile lui veți fi surprinși să constatați cât se insistă pe iubirea lui pentru România. Culmea e că, în fapt, Titulescu este unul dintre artizanii distrugerii naționalismului autohton.

La fiecare manifestare în care țara încerca să-și scoată în evidență independența și suveranitatea, Titulescu urla din toți bojocii că „suntem de râsul Europei”.

Probabil cea mai scandaloasă acțiune a lui Titulescu – din partea căreia suferim și în prezent – a fost politica față de URSS.

În timp ce URSS era izolat pe scena politică mondială, cel care l-a luat de mânuță pe Litvinov (Ministrul Sovietic de Externe de atunci) și l-a împins în politica mondială, a fost Titulescu.

Practic toată politica externă a URSS se lovea de Polonia ca de un zid. Atunci, breșa găsită de comuniștii sovietici a fost România.

Semnarea pactului de neagresiune care, cumva, prin neaducerea în discuție a Basarabiei ne-a creat un avantaj aparent.

Asta însă a venit la pachet cu semnarea unui pact de asistență mutuală potrivit căruia se se acorde ajutor reciproc în cadrul Ligii Națiunilor împotriva oricărui agresor.

Asta însemna nici mai mult nici mai puțin, aruncarea noastră cu totul în barca rusească.

Norocul nostru a constat în faptul că Titulescu a fost destituit pe nepusă masă de către Carol al II-lea la 29 august 1936. Mă rog, acesta nu a fost vreun gest de eroism de-al deviantului rege de atunci al României.

A făcut-o nu din patriotism, ci pentru că popularitatea lui Titulescu risca să-i strice lui calculele în ceea ce privește propriul cult al personalității.

Răul însă fusese deja făcut. Rusia sovietică reușise prin intermediul politicii duplicitare a României, să spargă blocada și să-și întindă tentaculele acolo unde nici nu visase.

Cu un loc în Liga Națiunilor și băgată în seamă de toate forțele Continentului, Rusia se pregătea să acapareze o halcă cât mai mare din Europa.

În fapt, prin politica sa de „europenizare a URSS”, Titulescu n-a făcut altceva decât să întindă Rusiei Sovietice o mână tovărășească pentru a-i deschide „calea europeană”.

N-a fost o inițiativă a sa, ci a stăpânilor săi oculți, pe care însă Titulescu a dus-o la îndeplinire cu sfințenie, chiar dacă asta a însemnat sacrificarea țării sale.

Acesta este motivul pentru care comuniștii îl lăudau atât de mult: el a fost cel care le-a servit interesul.

Și-acesta este motivul pentru care e lăudat și în prezent. Comunismul e același, doar fața sub care se prezintă e alta.

 

 ADDENDA:

Nicolae Titulescu a fost un diplomat, jurist, profesor și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor.

A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române. A fost inițiat în francmasonerie, dar nu se cunoaște dacă loja în care a fost inițiat aparținea masoneriei naționale sau celei franceze.

Actualii reprezentanți ai Marii Loji Naționale din România (M.L.N.R.), care afirmă că ar fi continuatorii ordinului fondat de Constantin C. Moroiu (1880), promovează imaginea de mason a lui Nicolae Titulescu, acest fapt putând constitui o dovadă menită să probeze faptul că acesta a făcut parte din M.L.N.R.

În această eventualitate, este posibil ca N. Titulescu să fi fost inițiat în loja intitulată sugestiv „Fiii României”, de la Bruxelles, care reunea numeroși români aflați la studii în străinătate.

[…]

Nicolae Titulescu a intrat în politică în 1909. În anul 1912 câștigă un loc pe lista Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, devenind astfel deputat de Romanați.

Este posibil ca debutul și ascensiunea sa politică să se datoreze lui Take Ionescu, exponent important al masoneriei, care l-a promovat în funcția de deputat și ministru al Partidului Conservator Democrat (1908, respectiv 1917).

Câţiva ani mai târziu devine membru al guvernului lui Ion I C Brătianu ca Ministru al Finanțelor.

[…]

În februarie 1917 a avut loc revoluția rusă care a condus la înlăturarea Țarului Nicolar al II-lea și la instalarea unui guvern provizoriu în frunte cu Prințul Gheorghi Evghenovici Lvov . Câteva luni mai târziu, în aprilie 1917, a fost înlocuit de Aleksandr Kerenski .

În scurt timp Lenin și Troțki s-au  întors  în Rusia și au început pregătirea revoluției bolșevice, promițând populației, dacă aveau să ajungă la putere, „pâine, pace și pământ”.

Toate autoritățile statului russe dezintegrau, în armată se dezerta pe capete, întreaga Rusie fiind cuprinsă de haos.

În aceste condiții guvernul României care inițial sistase transportul celei de-a doua tranșe a Tezaurului ţării la Moscova, la  propunerea lui Nicolae Titulescu, proaspăt numit ministru de finanțe, decide totuși să trimită a doua tranșă a tezaurului în Rusia .

La 17/30 martie 1917, Aleksandr Gucikov, ministrul de război în Guvernul provizoriu rus, declara la întâlnirea cu șefii misiunilor militare aliate că situația din  Rusia este gravă, armata și flota sunt în plină dezorganizare și se arăta sceptic în ceea ce privea viitorul cooperării militare în cadrul Antantei.

Totuși, în această situație, prin „Jurnalul Consiliului de Miniștri” nr. 272 bis, din 18 iulie 1917, la numai o săptămână după numirea în funcție, la propunerea ministrului de finanțe Nicolae Titulescu se hotărește strămutarea în Rusia a sediului și avutului Băncii Naționale.

Câteva zile mai târziu, la 22 iulie, Titulescu autoriza Banca Națională – refugiată deja la Iași – „să-și strămute aiurea sediul și avutul ei, cât și pe cel pe care îl are în păstrare”.

Aceeași comunicare s-a trimis și instituțiilor bancare mai importante, ca Banca Marmorosch-Blank, Banca Comercială Română, Banca Românească, Banca Comercială, Banca de Scont, etc…

Încarcărea trenului care avea să conțină al doilea transport al tezaurului s-a facut în perioada 23–27 iulie 1917, în seara aceleiași zile pornind spre Rusia.

Trenul avea 24 de vagoane, din care trei vagoane reprezentau valorile Băncii Naționale, cu o valoare declarată de cca. 1,5 miliarde lei. Valorile Casei de Depuneri ocupau 21 de vagoane, al căror conținut era estimat la circa 7,5 miliarde lei.

[…]

Nicolae Titulescu a fost demis în 29 august 1936, printre altele și pentru faptul că cedase cu de la sine putere comuniștilor spanioli, o comandă românească făcută în Franţa, de 100 tunuri grele Schneider-Creusot și 3 escadrile Dassault.

Această operațiune i-a fost cerută lui Titulescu de către ministrul aerului francez, Pierre Cot, dovedit ulterior, în urma decriptărilor din cadrul Proiectului Venona, drept agent sovietic.

De altfel Walter Roman (Ernő Neuländer), locotenent-colonel NKVD, activând cu gradul de maior în Brigăzile Internaționale din Spania îi va trimite o scrisoare de mulțumire, căreia Titulescu îi va răspunde cu căldură.

 Datorită acestei acțiuni, armata română va fi complet lipsită de armament greu la asediul Odessei.  

Mulți istorici sunt de părere că motivul demiterii ar fi catastrofalul eșec al politicii sale externe. Rezultatele concrete se vor vedea pe harta României la sfârșitul lui august 1940.

 

 

 

 

Surse:

https://saccsiv.wordpress.com/2014/12/21/nicolae-titulescu-un-monstru-prezentat-ca-erou-national/

Trenduri economice

http://ro.wikipedia.org/wiki/NicolaeTitulescu

27/07/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: