Documentar: Un hold- up în România comunistă a anului 1959. VIDEO

 

Foto: Banda lui Ioanid

 

În august 1959, în Bucureşti, o maşină a Băncii Naţionale este atacată în plină stradă, de un grup de oameni mascaţi şi înarmaţi, care fug cu suma de 1,6 milioane de lei.

 După două luni de anchetă fără precedent, implicând mii de interogatorii şi omorârea în bătaie a cel puţin unei persoane, casierul de bancă Gogan, Securitatea arestează şase persoane pe care le acuză de comiterea loviturii:

 

– Alexandru Ioanid (Herman Leibovici, nascut la 17 noiembrie 1920), fost locotenent-colonel de militie si sef al Directiei Militiei Judiciare, membru de partid. Casatorit cu sora sotiei lui Alexandru Draghici, ministrul de interne.

– Paul Ioanid, (Paul Leibovici, nascut la 24 martie 1923), inginer, profesor universitar, cu studii de doctorat la Moscova, seful catedrei de balistica la Academia Militara, membru de partid. Era fratele mai mic al lui Alexandru Ioanid, expert in probleme aeronautice, foarte cunoscut in epoca pentru comentariile din presa, radio si televiziune despre primele lansari in cosmos. 

– Saşa Muşat (Abrasa-Saşa Glanzstein, nascut la 26 august 1924), profesor universitar de istorie, activist al Cabinetului Orăşenesc de Partid, văr primar cu Florica, soţia lui Emil Bodnăraş – vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri la acea data.

A fost utecist incă din anii ’40, in ilegalitate, iar in 1948 a fost trimis in Occident ca agent. Deconspirat ca spion, este expulzat si nevoit sa se întoarca in tara câţiva ani mai tarziu.

– Igor Sevianu, (Igor Herscovici, nascut la 31 octombrie 1924), inginer aviator, fost locotenent de militie pana in anul 1951, membru de partid. La data respectiva lucra ca sef de serviciu în cadrul O.N.T.

– Monica Sevianu (nascuta Alfandari, la 11 iunie 1923, fosta Abraham dupa primul soţ), de profesie ziaristă. La data arestării era angajata postului public de Radio Bucureşti.

– Haralambie Obedeanu, (Harry Lazarovici, nascut la 19 septembrie 1928), fost ofiter al M.A.I. pana in anul 1956, profesor de jurnalism al Scolii de Partid „Jdanov”, apoi redactor la „Scanteia” pana la 1 ianuarie 1959, decan al Facultatii de Ziaristica la Academia „Stefan Gheorghiu”, membru de partid.

Victime colaterale

Simultan sau imediat dupa arestarea celor 6 au mai fost arestate alte 17 persoane de origine evreiasca, socotite „complici si favorizatori”: Anita Ioanid, Nora Einhorn-Obedeanu, Zigmund Stahl, Michael Sevianu-Hersovici, Janina Nenberger, Isac Feins, Iosif Glanzstein, David Leibovici-Ionascu. Ita Alfandari, Itic Rosenberg, Pierette Sevianu etc.

Surpriza este totală, pentru că suspecţii, foşti ilegalişti de origine evreiască, aveau legături importante în cercurile puterii şi ale Securităţii. Alexandru Ioanid, colonel de Miliţie, fusese căsătorit cu sora Marthei Cziko, soţia ministrului de Interne Alexandru Drăghici. Ancheta este încredinţată serviciului condus de colonelul de securitate Gheorghe Enoiu, care reuşeşte prin tortură să-i facă pe cei şase să-şi mărturisească vinovăţia.

 

 

 

 

 

Pe data de 28 iulie 1959 a avut loc „atacul”, pe 18 septembrie cei 6 au fost arestati, la 12 noiembrie cazul a fost inchis, pe 14 noiembrie dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Militar din Regiunea a II-a Militară, în data de 23 noiembrie procesul s-a ţinut cu uşile închise şi tot în aceeaşi zi au fost date şi sentinţele.

Cei 5 barbaţi au fost condamnati la moarte, iar femeia la inchisoare pe viata deoarece s-a constatat ca era insarcinată.

Pe 18 februarie 1960, sentinţele celor 5 au fost executate, după respingerea recursurilor formulate si a cererilor de graţiere inaintate Marii Adunări Naţionale. 

Monica Sevianu a fost amnistiată in 1964, după moartea lui Gheorghiu-Dej, emigrând câtiva ani mai târziu in Israel, unde a şi murit in 1977. 

 După depistarea și arestarea lor, li se cere să reconstituie furtul și ancheta în fața aparatului de filmat. Apoi sunt condamnați la moarte și împușcați.

La mai puțin de un an, pe ecrane este prezentat filmul  documentar  Reconstituirea, care  a  fost turnat si realizat la sfarsitul anului 1959 de Studioul Cinematografic „Alexandru Sahia”, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne al R.P.R. şi difuzat in cinematografe în 1960, după ce, iniţial, fusese conceput ca un film de uz intern si caz de studiu pentru cadrele de urmarire penala din M.A.I.

Documentarul are regia semnata de Virgil Calotescu, pe atunci un tânar de 31 de ani aflat in plina ascensiune, reprezentant al noului val de regizori români care îşi luaseră în serios rolul de activişti-propagandişti de frunte ai noii şcoli de cinematografie proletară.

Pe întreg parcursul „reconstituirii” cinematografice nu au fost menţionate trecuturile ilegaliste ale celor 6 comunişti acuzaţi şi nici mşcar faptul ca acestia facuseră parte, pâna nu demult, din aparatul nomenclaturii comuniste.

 Cazul a fost încredintat spre „rezolvare” serviciului operativ din cadrul M.A.I. condus de colonelul Gheorghe Enoiu, supranumit „Măcelarul de la Interne”.

 

 

 

 

Enoiu a fost șeful Serviciului Anchete Penale din cadrul Direcției a VIII-a a Securităţii intre 1950-1960, timp în care este menţionat ca unul din cei mai brutali torţionari ai regimului comunist.

Pe lista „trofeelor” sale s-au aflat şi alţi foşti nomenclaturişti de frunte ca Lucretiu Patrascanu, Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, victime si ei ale valului de epurări la vârful P.M.R. ordonat de Gheorghe Gheorghiu-Dej şi inspirat de procese similare orchestrate în U.R.S.S.

A fost un proces tipic anilor ’50, în care inculpaţii au recunoscut toate faptele de care au fost acuzaţi.

După 40 de ani, pornind chiar de la  filmul lui Virgil Calotescu, regizorul Alexandru Solomon a realizat în 2004 un documentar intitulat „Marele jaf comunist”.

Intervievat în filmul lui Solomon, Gheorghe Enoiu afirmă despre filmul „Reconstituirea” că „scenariul a fost scris chiar de mine”, şi neagă că asupra celor şase suspecţi s-ar fi exercitat vreo constrângere fizică.

Afirmaţiile lui sunt întărite pe peliculă şi de subordonatul său, anchetatorul Gheorghe Blidaru.

 

Surse:

 

– http://kolector.ro/2014/07/28/marele-jaf-comunist-o-nascocire-cinematografica-securitatii

– Wikipedia.ro

VIDEO : Marele jaf comunist – Documentar

 

 Click aici:

 

https://www.youtube.com/watch?time_continue=3235&v=VI_mncoGJ8M

Tortură și crimă în Gulag. Ororile temnițelor sovietice, reproduse în desenele unui angajat al NKVD

 

Foto: Călăul Stalin, numit de propaganda sovietică în timpul maximei sale glorii: „Cel mai iubit fiu al popoarelor lumii”

 

 

 

 

Iata şi ce putem citi în articolul  Tortură și crimă în Gulag. Ororile temnițelor sovietice, în desenele unui angajat al NKVD:

Despre universul concentraționar sovietic s-a scris cam cât pentru o bibliotecă: studii, memorii, beletristică. Probabil, însă, că niciuna dintre titlurile acestei literaturi nu redau cu atâta putere ororile lagărelor sovietice ca Drawings from the Gulag (Desene din Gulag), cartea lui Danzig S. Baldaev, fost paznic de închisori și lagăre pe întreg întinsul defunctei URSS.

Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Sau chiar mai mult. Cartea lui Baldaev, apărută la Londra, în 2010, are 130. 130 de desene ale unui pictorial devastator despre istoria, particularitățile și teroarea Gulagului încă de la începuturile lui, din 1918. Revista de istorie a BBC scria la apariția cărții lui Baldaev că are cele mai tulburătoare imagini grafice realizate vreodată despre Gulag.

Realizate în epoca despre care vorbesc, ilustrațiile lui Baldaev par ecouri ale scrierilor lui Aleksandr Soljenițîn, Varlam Shalamov sau Osip Mandelștam. Cu fiecare vinietă a sa, fostul temnicer redă istoriei câte un personaj (de la deținutul de duzină, la cel mai violent tatuat mardeiaș) și câte o metodă de umilire a nefericiților ajunși în lagărele comuniste.

Detaliile sunt incredibile și șocante. Baldaev surprinde disprețul și aroganța, dar și metodele de tortură și crimele în masă comise de executanții Moscovei, fără a scăpa  însă din vedere atrocitățile comise de deținuți. Una peste alta, descrierea sa grafică oferă întregul tabloul orwelian al transformării acestor cetățeni ai URSS în supraviețuitori sau victime.

La apariția cărții, autorul nu era un debutant. Născut în 1925 la Ulan-Ude, în Buriația, o republică din sudul Siberiei, Baldaev este trimis de NKVD, în 1948, după ce fusese înrolat și a participt la cel de Al Doilea Război Mondial, într-unul dintre cele mai rău-famate locuri ale URSS: penitenciarul Kresty din Sankt Petersburg. Devine gardian.

La Kresty, sfatuit de tatăl său, un apreciat etnograf, se apucă să studieze ți să desenze tatuajele infractorilor, preocupare despre care află și ofițerii serviciilor secrete. În mod surprinzător, aceștia se arată interesați de munca suplimentară a lui Baldaev și îi propun un târg: să călătorească prin pușcăriile Uniunii Sovietice pentru a-și completa colecția. Baldaev acceptă și pleacă în ciudatul pelerinaj.

Devine, astfel, martor direct la cele mai brutale realități ale Gulagului și are ocazia să cunoască, de pe ambele părți ale gardului de sârmă ghimpată, o lume inaccesibilă, total închisă.

Periplu său a durat mai bine de 50 de ani, perioadă în care Baldaev strânge o colecție impresionantă de imagini și desene. Publică, în trei volume, Russian Criminal Tattoo Encyclopaedia, operă care s-a bucurat de un real succes. Documentarea, însă, l-a ajutat să consemneze grafic și realități interzise.

De aceea, scriu cei de la BBC History Magazine, Baldaev este un caz aparte și relativ puțin studiat: un disident „sub acoperire” care lucrează direct cu serviciile secrete.

Fără îndoială, Desene din Gulag nu este o carte ușoară, realismul brutal al ilustrațiilor lui Baldaev indispun, fac lectura inconfortabilă. Dincolo de această impresie, cartea transmite, totuși, și o generozitate față de istorici. Pentru că, la urma urmei, întrebarea pe care și-o poate pune orice cititor este dacă descrierile grafice ale lui Baldaev servesc sau nu interesele istoriei.

The Observer susține că există câteva precedente artistice puternice care vin în sprijinul lui Baldaev. Bunăoară, Dezastrele Războiului, seria de 82 de desene ale lui Goya, consemnează atrocități comise din rațiuni politice într-o manieră similară anticipând concepția modernă despre formele de război. Apoi, sunt gravurile macabre ale lui Gustave Doré despre Infernul lui Dante, serie care a oferit posterității curajul necesar pentru a contempla opusul raiului.

Așadar, răspunsul la întrebarea privind rostul istoric al desenelor lui Baldaev este simplu: dovezile anulează miturile, folclorul, ficțiunea, dar mai ales formele de negare a celor întâmplate în lagărele sovietice.

Mai este, însă, și un aspect funcțional, dat de latura artistică a ilustrațiilor: Baldaev conferă desenelor sale despre torturile, abuzurile sexuale și restul formelor de umilință practicate în lagăre, un anume echilibru între grotesc și realitate, reușind astfe să amplifice durerea, suferința transmisă, chiar mai mult decât ar putea-o face un o fotografie, consideră scriitoarea americană Lisa Hayden Espenschade.

În plus, continuă ea, meritul extraordinar al cărții este acela că salvează memoria unei realități, redă ceea ce s-a întâmplat acolo descriind lucruri oribile și inimaginabile pe care niște oamenii le-au făcut altor oameni.

 

Mai multe imagini la:

http://www.romanialibera.ro/galerie/tortura-si-crima-in-gulag–ororile-temnitelor-sovietice–in-desenele-unui-angajat-al-nkvd-341955/img/1

 

 

 

 

Pregătirile pentru moartea prin înghețare a unui borfaș care și-a pierdut propria viață la cărți.

 

 

 

Șefii de gașcă erau la fel de privilegiați ca birocrații moderni. Recidiviștii erau cu trei trepte deasupra „dușmanilor poporului” în ierarhia penală. De regulă, nu munceau și se țineau de mici furturi. Ei erau infractorii care ajutau la eliminarea „dușmanilor poporului”…

 

 

 

În lagărele lui Stalin, borfașii omorau deținuții, cu complicitatea administrației, prin electrocutare, spânzurare sau decapitare.

 

 

 

La ordinul procurorului general Vișinski, orice metodă era „bună” pentru a-l face pe cel anchetat să vorbească. NKVD-ul folosea metode de tortură brutale, folosind pompe, ciocane de lipit, sticle (băgate în vagin sau în anus) și șobolani (puși într-o găletă fierbinte sub fesele victimei).

 

 

„Dușmanele poporului” erau examinate dezbrăcate, înainte de a fi trimise într-un anumit lagăr. Cele care acceptau să devină sclave sexuale ale administrației primeau munci mai ușoare. Celelalte erau trimise la munci grele sau închise în celulă și torturate prin înfometare.

 

 

 

La interogatoriu.

 

 

 

La un al treilea nivel al interogărilor, femeile erau duse în celulele cu deținuți de drept comun, unde erau umilite și violate. După aceea, cele mai multe dintre victime se sinucideau.

 

 

 

 

Gardienii lagărelor vindeau „bunăciuni” infractorilor în timpul transporturilor. Femeile din Germania, Polonia și Țările Baltice erau special „evaluate” și violate în grup. Unii dintre bandiți aveau 2-3 astfel de femei „în proprietate”.

 

 

Din cauza suprapopulării orfelinatelor speciale, în care se aflau odraslele „trădătorilor patriei”, copiii „dușmani” erau executați. Motivul: la majorat ar fi putut deveni o amenințare pentru regim.

 

 

 

„Ia, spune-mi, ștoarfă educată, cum ai predat tu pseudoștiința aia a geneticii capitaliste în departamentul tău?”

 

 

 

CITIŢI ŞI : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/11/02/imagini-document-atrocitatile-bolsevice-descoperite-dupa-dezrobirea-basarabiei-de-catre-armata-romana-in-1941/

HOLOCAUSTUL SOVIETIC. GULAGUL BOLSEVIC DESCRIS DE VICTIMELE BARBARIEI COMUNISTE

 

Рисунки из ГУЛАГA. Полная версия. Слабонервным не смотретьРисунки из ГУЛАГA, которые сделал Данзига Балаев, работающий надзирателем. Слабонервным советую не смотреть.