Hitler ar fi incercat sa fure Giulgiul din Torino

Hitler ar fi  incercat sa fure Giulgiul din Torino ca sa faca farmece cu el

 

Adolf Hitler dorea să fure Giulgiul din Torino în al Doilea Război Mondial, susţine un călugăr italian. Totuşi, Vaticanul a ajutat la ascunderea relicvei pe care este imprimată imaginea lui Hristos la o mănăstire izolată pentru a nu ajunge în mâinile Fuhrerului. Pentru a proteja giulgiul, oficialii Vaticanului şi familia regală italiană au cerut să fie închis într-o mănăstire benedictină din sudul Italiei. Piesa de in cu imaginea lui Iisus a fost subiect de controverse timp de peste 500 de ani. Aceasta va fi expusă pentru prima dată în ultimul deceniu. Peste două milioane de persoane, inclusiv Papa Benedict XVI – sunt aşteptaţi să o privească la Catedrala din Torino. Dezvăluirile despre perioada de război le-a făcut părintele Andrea Cardin, bibliotecar al mănăstirii Montevergine.

Acesta arăta că „Sfântul Giulgiu a fost mutat în secret în regiunea Campania la ordinul casei regale de Savoia şi Vatican. Oficial, era pentru a-l proteja de posibile bombardamente în Torino. În realitate, a fost mutat pentru a-l ascunde de Hitler, care aparent era obsedat de el. Când a vizitat Italia în 1938, oficialii nazişti au pus întrebări insistente şi ciudate despre giulgiu”.

Apoi, în 1943, când trupele germane au scotocit biserica Montevergine, călugării au spus că sunt în rugaciune chiar în faţa altarului unde era ascuns giulgiul, şi doar aşa nu a fost găsit,” a explicat calugarul, citat de antena3.ro. Adolf Hitler isi facuse planuri sa fure Giulgiul din Torino, fiind extrem de pasionat de ocultism, sustine calugarul.

Giulgiul va fi expus intre 10 aprilie si 23 mai

Giulgiul va fi expus publicului de sâmbătă până pe 23 mai, in Catedrala din Torino. În perioada în care va fi expus sunt aşteptaţi până la 2 milioane de vizitatori, printre care şi Papa Benedict al XVI-lea, care va efectua o vizită oficială în luna mai. În ultimii 100 de ani, giulgiul a fost văzut în public de doar cinci ori. Acesta poartă imaginea ştearsă a unui bărbat înalt, cu părul lung şi barbă şi pare pătate cu sânge de la răni la picioare încheieturi şi laterale.

Dacă este autentic sau o farsă elaborată a fost subiectul de dezbatere principal al acestui mister de 500 de ani. Teste cu carbon realizate în 1988 de cercetători de la Oxford, Zurich şi Tucson, Arizona, care au avut mostre separate de material au datat inul la perioada 1260 – 1390 . Dar alţi cercetători au considerat că nu au fost luate în calcul posibile contaminări, cu apă sau foc şi rezultatul ar putea fi distorsionat. (S.C.)

Sursa:http://www.agentia.org/teoria-conspiratiei/Hitler-a-incercat-sa-fure-Giulgiul-din-Torino-ca-sa-faca-farmece-cu-el-2410.html

Publicitate

Noi analize sugerează că Giulgiul de la Torino are o vechime de cel puţin 1.800 de ani

Mai multe studii recente sugereaza faptul ca literele descoperite pe Giulgiul din Torino sunt mai vechi decat s-a crezut initial, fiind scrise cu cel putin 1.800 de ani in urma, informeaza Catholic News Service.

Dezvaluirile au venit cu cateva zile inainte ca Papa Benedict al XVI-lea sa confirme faptul ca intentioneaza sa viziteze giulgiul anul viitor, atunci cand panza urmeaza sa fie expusa publicului in catedrala din Torino, intre 10 aprilie si 23 mai 2010.

Un studiu recent, realizat de omul de stiinta francez Thierry Castex, a indicat faptul ca pe panza se afla urme de cuvinte in aramaica, inscriptionate cu litere evreiesti.

La randul sau, Barbara Frale, care este cercetatoare in cadrul Vaticanului, a declarat pentru Radio Vatican ca studiile sale au sugerat ca literele de pe giulgiu au fost scrise cu peste 1.800 de ani in urma. Ea a spus ca, in 1978, un profesor de latina din Milano a descoperit inscriptii in aramaica pe giulgiu. 10 ani mai tarziu, cercetatorii au descoperit caractere evreiesti despre care sustin ca formau expresia „Regele evreilor”.

Castex afirma ca a descoperit cuvantul „descoperit” care, impreuna cu cuvantul de langa, ar putea forma expresia „deoarece am descoperit” sau „noi am gasit”, care pare sa fie identica cu un pasaj din Evanghelia dupa Luca, „Noi am desccoperit ca acest om ne inseala poporul”. Fraza a fost folosita de liderii evrei in momentul in care i-au cerut lui Pilat din Pont sa-l condamne pe Iisus.

Frale a declarat ca, in urma analizelor, a descoperit ca literele au fost scrise cu cel putin 1.000 de ani inainte de fondarea Ordinului Templierilor in secolul al XII-lea. Despre acestia se spune ca au pastrat panza intr-un loc secret in secolele XIII si XIV.

Giulgiul din Torino a fost expus public ultima oara in 2000, el fiind scos din caseta de protectie in care se afla doar la ocazii speciale. Scoaterea sa din cutie pentru analiza sau pentru a fi expus trebuie sa fie aprobata de catre Papa.

Panza are lungimea de 4,36 m, latimea de 1,10 m si este alcatuita din fire de in tors manual. Pe tesatura apar doua amprente: partea din fata si din spate a unui barbat neimbracat, biciuit si crucificat. Corpul a fost asezat pe spate, pe jumatatea inferioara a giulgiului, cealalta jumatate fiind pusa pe deasupra.

Misterul giulgiului nu a fost pe deplin elucidat, cu atat mai mult cu cat provenienta acestuia este neclara.

Giulgiul, cu care se crede ca a fost infasurat Iisus, a fost curatat si restaurat in 2002. Biserica nu a confirmat niciodata autenticitatea panzei, afirmand ca oamenii de stiinta ar trebui sa determine varsta si originile giulgiului. Rezultatele cercetarii stiintifice au avut rezultate contradictorii.(Hotnews.ro)

CONTROVERSE LEGATE DE GIULGIUL DIN TORINO. SCURT ISTORIC.

 

 

 

Giulgiul din Torino, numit de unii creştini Sfântul Giulgiu, este o pânza de in, păstrată la capela regală a Catedralei Sfântul Ioan Botezătorul din Torino şi pe care se află imprimată imaginea corpului unui om care prezintă semne de agresiune fizică şi în special de crucificare.

De-a lungul timpului, a generat numeroase controverse între, pe de o parte, credincioşii creştini care îl consideră ca fiind o relicvă şi anume linţoliul în care a fost învelit Iisus Christos după crucificare şi, pe de altă parte, oamenii de ştiinţă şi o parte din opinia publică (inclusiv persoane creştine), care consideră că este vorba de un artefact.

Neîncrederea în autenticitatea giulgiului nu se opune dogmei sau cultului creştin.

Giulgiul are lungimea de 4,36 m, lăţimea de 1,10 m şi este alcătuit din fire de intors manual, iar urzeala este executată tot manual. Pe ţesătură apar două amprente: partea din faţă si cea din spate a unui bărbat neîmbrăcat, biciuit şi probabil crucificat.

Corpul a fost aşezat pe spate, pe jumătatea inferioară a giulgiului, petrecându-se cealaltă jumătate pe deasupra. Materialul prezintă numeroase găuri (în prezent peticite), locurile presupuse a fi ars la incendiul din 1532 şi mai multe pete de apă de la stingerea flăcărilor.

Conform textului biblic, a treia zi de la moartea lui Iisus Hristos, apostolii Ioan şi Petru au intrat în mormânt, dar acesta era gol. Trupul lui Iisus dispăruse, dar giulgiul în care fusese înfăşurat era aruncat pe jos şi într-un colţ, împăturită, se afla pânza cu care chipul Mântuitorului fusese şters de sudoare şi sânge.

Istoria giulgiului din Torino este învăluită în mister. Prima dovadă a existenţei giulgiului apare într-una din scrisorile Episcopului din Saragosa, la mijlocul secolului al VII-lea. Provenienţa giulgiului nu este pe deplin elucidată.

 După unele surse istorice, giulgiul ar fi fost dus din Ierusalim, după moartea lui Iisus, regelui Abgar din Edessa (azi: Urfa, Turcia), care l-ar fi ascuns într-un perete al cetăţii. Sfântul Ioan Damaschinul, în lucrarea sa anti-iconoclastă „Despre icoane”, face o descriere a giulgiului şi îl identifică cu acea „imagine de la Edessa”.

Ulterior, această presupunere s-a dovedit a fi eronată, prin studiile cercetătorului contemporan Averil Cameron, expert în istorie antică şi bizantină. În secolul al VI-lea, se pare că giulgiul ar fi fost redescoperit, iar în anul 944 ar fi fost dus de la Edessa în capitala bizantină, Constantinopol.

Gregorius Refendarius, arhidiacon al Hagia Sophia (Sfânta Sofia) declară sub jurământ că pânza de la Edessa conţine urmele trupului lui Iisus Hristos şi pete de sânge ce ar corespunde unei răni laterale^.

Până în secolul al XII-lea, în Occident nu s-a ştiut aproape nimic despre giulgiu. În schimb, în Răsărit, evlavia pentru pânzele înfăşurarii, venerarea pentru marama şi închinarea la Chipul Domnului erau mijloace şi căi de verificare a credinţei, mai ales după Sinodul al VII-lea Ecumenic (787}.

În anul 1172, Amonis, regele Ierusalimului, însoţit de cronicarul Wilhelm de Tyr, soseşte la Curtea Bizanţului. Împăratul Manuel I Comnenul, obişnuit cu vizite şi cu faste ceremonii, arată oaspeţilor comorile Bizanţului din timpul lui Constantin cel Mare, Teodosie, Justinian şi al altor împăraţi. Cei doi rămân uimiţi de cele aflate despre Iisus Hristos, de vederea cuielor, suliţei, bureţilor pentru oţet şi giulgiului.

În jurul anului 1200, Nicolae Messoritis, la cererea Curţii Bizantine şi patriarhului de Constantinopol face un nou inventar la Capela “Sf. Maria”, pune giulgiul, alte relicve şi numeroase alte obiecte considerate sfinte într-o lădiţă şi le transferă pentru mai multă siguranţă în Biserica Mănăstirii din Vlaherne, notând: „Giulgiul este din pânză obişnuită de in, miroase încă tare a smirnă”.

 Cel mai mult au fost atraşi de mirajul giulgiului apusenii. Cavalerul Roberto de Clari, cronicarul Cruciadei a patra, scria încă din 1203: „deşi am vederea slabă, cred că am văzut chipul lui Hristos pe o pânză din Bizanţ”.

În 1204, cruciaţii cuceresc Constantinopolul. Avizi dupa bogăţie, capturează cât mai multe obiecte sfinte pentru a le valorifica. În cele din urmă, giulgiul ajunge în posesia lui Othon de la Roche. Acesta îl trimite pe ascuns tatălui său, Donche de la Roche. Astfel giulgiul ajunge în 1206 la Lirey, Franţa, în grija episcopului Amedeo de Besançon, care îl depune la Biserica Sfântul Ştefan.

Secolul al XIV-lea

În 1349, un fanatic aprinde focul lângă incintă şi un incendiu mistuie biserica; ca prin minune, giulgiul este salvat fără a suferi vreo daună. Nobilul Geoffrey de Charny plăteşte sume mari de bani şi ridica relicva de la Lirey, ducând-o la Trieste. După puţină vreme, pânza este depusă în biserica Sf. Hipolit, transportată cu mare cinste la Chymy (Belgia).

In 1353, de Charny este însărcinat de regele Ioan al II-lea (cel Bun) să fondeze o biserică în Lirey, Troyes (departamentul Aube). Acolo, în 1357, are loc prima prezentare publică a giulgiului în Europa. Portretele lui Iisus apărute după secolul al VI-lea şi raspândite în toata lumea se aseamănă cu chipul imprimat pe giulgiu.

În secolul al XIV-lea, giulgiul a fost expus în mai multe rânduri, dar nu în mod continuu deoarece, în 1370, episcopul de Troyes, Henri de Poitiers interzice venerarea imaginii, susţinând că este un fals şi că Evangheliile nu pomenesc existenţa unui astfel de obiect.

Succesorul lui de Poitiers, episcopul Pierre d’Arcis, susţine acelaşi lucru într-o scrisoare din 1389 către anti-papa Clement al VII-lea, menţionând chiar şi numele artistului care pretinde că a realizat giulgiul. Totusi Clement al VII-lea încurajează, în 1390, pelerinajele în scopul venerarii giulgiului şi aceasta pentru obţinerea de venituri prin vânzare de indulgenţe.

Secolul al XV-lea

În 1418, Humbert de Villersexel, conte de la Roche, lord de Saint-Hippolyte-sur-Doubs, mută giulgiul în castelul său de la Montfort, Doubs, pentru a-l proteja împotriva hoţilor.

 După moartea contelui, soţia lui, Margaret, călătoreşte în diverse locuri unde expune giulgiul, în special la Liège şi Geneva. În 1453, ea îl vinde în schimbul unui castel din Varambon (Franţa). Noul proprietar, Ludovic I de Savoia, îl depune la Saint-Chapelle din Chambéry.

Începând cu 1471, giulgiul este expus în mai multe oraşe europene ca: Verceli, Ivrea, Susa (Italia), Chambery, Avigliana.

 

Secolul al XVI-lea şi până în prezent.

 

  

 

Afis din sec.19 care anunta expunerea giulgiului .

 

 

Mai târziu, giulgiul a fost donat casei princiare de Savoya (Franţa). În 1578, a fost predat Domului din Torino, rămânând totuşi proprietatea familiei de Savoya (până în 1983, cand a fost predat Vaticanului). Cu un ceremonial deosebit pânza este dusă în 1578 la Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” din Torino.

În 1898, cavalerul Secondo Pia a avut ideea de a fotografia „pânza sfântă” pentru publicitate în toata lumea, dar pe negativ în loc de fâşii obişnuite, i-a apărut imaginea unui om în suferinţă, după descrierea fotografului. Isteria provocată de accesul la giulgiu a determinat municipalitatea din Torino să închidă lada cu relicva. Pentru prudenţă, giulgiul nu a mai fost expus.

În 1931, cardinalul din Torino a încuviinţat expunerea pânzelor, nu numai giulgiul, ci şi alte fâşii bănuite că ar poseda puteri miraculoase (husa cu care a fost învelit giulgiul). De data aceasta, savanţii din diferite domenii au început investigaţiile.

 Când toata lumea credea ca pe pânză „a fost pictat” chipul lui Iisus Hristos, biologii şi antropologii constată fantasticul: chipul apărut este al unui om, fiind din sânge, nu din vopsele. În 1946, giulgiul a fost expus din nou în acelaşi loc, reluându-se pelerinajul, în ciuda războiului.

În martie 1983, după decesul fostului rege italian Umberto I de Savoia, giulgiul a intrat în posesia Vaticanului, cu condiţia păstrării sale în continuare în relicviarul Domului din Torino.

În vara lui 2008, Papa Benedict al XVI-lea acceptă dorinţa arhiepiscopului de Torino, cardinalul Severino Poletto, ca „în primavara anului 2010 să aibă loc o altă expunere solemnă a Giulgiului”. Expunerea „va oferi o ocazie potrivită de contemplare a Feţei misterioase ce vorbeşte în tăcere inimilor oamenilor, invitându-i să recunoască acolo faţa lui Dumnezeu”, declară Papa.

Controverse

Giulgiul a constituit subiectul a numeroase şi aprinse controverse între oameni de ştiinţă, reprezentanţi ai religiei creştine, istorici şi scriitori, mai ales în ce priveşte modul şi momentul în obiectul şi-a făcut apariţia cu amprentele binecunoscute.

O parte importantă a credincioşilor creştini susţine că ar fi pânza cu care Iisus a fost acoperit după coborârea Lui de pe cruce şi că păstreaza întiparită imaginea sa. Dimpotrivă, scepticii consideră obiectul a fi un fals rafinat.

Analizele ştiinţifice

În 1988, Sfântul Scaun îşi dă acordul pentru efectuarea unei datări cu carbon radioactiv. În acest scop, o porţiune dintr-un colţ este decupată şi trimisă la trei laboratoare, şi anume cele ale Universităţii din Oxford, Universităţii din Arizona şi cel din cadrul Institutului Federal de Tehnologie din Elveţia. Toate acestea au indicat data de provenienţă ca fiind situată în perioada 1260 – 1390.

Deşi efectuată independent de trei laboratoare, acestă datare a fost imediat contestată, nefiind acceptată de întreaga lume ştiinţifică (cu atât mai puţin de cea religioasă). Unul din argumentele aduse de către Anna Arnoldi (Universitatea din Milano) şi Raymond Rogers (Universitatea din California) menţionează eventuala contaminare bacterială care poate afecta precizia unui astfel de test.

Mai mult, Rogers, pe baza studiilor microchimice referitoare la conţinutul de vanilină (polimer} ce rezultă din descompunerea termică a ligninei din cadrul ţesăturii de in) concluzionează că vârsta linţoliului ar fi cuprinsă între 1300 şi 3000 de ani.

Pe de alta parte, reprezentanţii curentului sceptic contrazic opinia lui Rogers, considerând studiul efectuat de acesta ca fiind incomplet, lipsit de consistenţă şi că denaturează analiza ştiinţifică în favoarea orientării religioase.

O echipă condusă de Leoncio A. Garza-Valdes şi Stephen J. Mattingly (Universiatea San Antonio din Texas) au adus un alt argument referitor la reziduurile bacteriale conţinute de giulgiu, subliniind faptul că acea contaminare bacterială a mostrei supusă studiului afecteaza acurateţea datării cu carbon-14.

Biserica Catolică, actualul custode al giulgiului, nu s-a pronunţat niciodată în mod oficial asupra autenticităţii, considerând că aceasta nu ajută cu nimic religiei crestine, dar a acceptat rezultatul datării cu radiocarbon efectuate în 1988, care a indicat ca origine perioada medievală 1260 – 1390..

Analizorul VP-8, folosit de NASA, realizează o imagine tridimensională a giulgiului.

La ora actuală, nu se poate afirma cu certitudine care este perioada reală când giulgiul a fost ţesut. Practic, misterul giulgiului a rămas şi pe mai departe neelucidat.

^{Sursa:Wikipedia}          

                                    CONTROVERSELE PRIVIND AUTENTICITATEA GIULGIULUI CONTINUA

 

Giulgiul din Torino ar putea fi opera lui Leonardo da Vinci (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Giulgiul din Torino ar putea fi creat de marele artist al Renaşterii, Leonardo da Vinci, care ar fi folosit pentru realizarea acestui artefact tehnici fotografice de pionierat şi o sculptură a propriului chip, pretinde documentarul realizat de postul britanic de televiziune Channel Five.

Giulgiul din Torino este o pânză de in, păstrată la capela regală a Catedralei Sfântul Ioan Botezătorul din Torino, pe care se află imprimată imaginea corpului unui om ce prezintă semne de agresiune fizică şi, în special, de crucificare. Mulţi dintre credincioşii creştini care îl consideră o relicvă şi anume linţoliul în care a fost învelit Iisus Hristos după crucificare.

Oamenii de ştiinţă, care au folosit analiza cu carbon pentru a data giulgiul, consideră că ţesătura aparţine perioadei 1260 – 1390. Artista americană Lillian Schwartzduce însă interpretarea mai departe, ea avansând ipoteza potrivit căreia chipul de pe giulgiu are trăsături identice cu cele ale lui Leonardo.

Artista, care a devenit cunoscută în 1980, când a comparat faţa celebrei Mona Lisacu un autoportret al lui Leonardo da Vinci dovedind că au modele faciale identice, a folosit teste de scanare pe computer pentru a arăta că faţa de pe giulgiu are aceleaşi dimensiuni precum cea a lui Leonardo.

„Se potriveşte perfect”, a spus Schwartz, adăugând că nu are nicio îndoială că proporţiile despre care scria Leonardo au fost folosite pentru a crea chipul de pe giulgiu.

Potrivit documentarului, pentru realizarea artefactului, artistul ar fi folosit o sculptură a propriului chip şi o cameră obscură – un dispozitiv fotografic de pionierat.

„Falsificatorul acestui giulgiu a fost un eretic, fără teama de a fi fost pedepsit pentru că a contrafăcut sângele sfânt. Ar fi trebuit să ştie anatomie şi să aibă la dispoziţie tehnologie care să fie complet necunoscută contemporanilor.

Acest om ar fi trebuit să aibă o dorinţă intensă de a lăsa ceva, un semn, celor din viitor, nu doar de dragul artei şi al ştiinţei, dar şi pentru ego-ul său”, a spus Lynn Picknett, cercetătoare a giulgiului, care a consacrat acestui vestigiu numeroase lucrări.

„Dacă priveşti Giulgiul din Torino cu ochiul liber, vezi o imagine în negativ a unei fiinţe umane, şi dacă fotografiezi acel chip, obţii reversul pozitiv al acelei imagini, ceea ce înseamnă că giulgiul se comportă ca un negativ. Acesta este un indiciu edificator care arată că giulgiul a fost făcut printr-o tehnică fotografică”, consideră un expert în tehnici fotografice.

Documentarul explică teoria potrivit căreia falsul lui Leonardo da Vinci a avut ca scop să înlocuiască o versiune mai veche a giulgiului, expusă ca un artefact fără valoare, care a fost cumpărat de familia Savoy în 1453 şi apoi a dispărut timp de 50 de ani.

Când a revenit în ochii publicului, relicva a fost privită ca un obiect sfânt, deşi experţii susţin că artefactul este de fapt replica originalului, realizată de Leonardo.

Există şi opinii contestatare ale acestei teorii, profesorul John Jackson de la Turin Shroud Centre din Colorado contrazicând ipoteza referitoare la Leonardo, ca fiind „inconsistentă ştiinţific”. Potrivit lui, prima referire la giulgiu apare pe un medalion comemorativ din secolul 14, expus la Muzeul Cluny din Paris.

„Această inscripţie arată preoţi ţinând giulgiul şi este datată cu 100 de ani înainte ca Leonardo să fie născut”, consideră istoricul.

Sursa :Mediafax

 

 Giulgiul din Torino este un fals ?

 

Un documentar difuzat de BBC a adus din nou in discutie autenticitatea Giulgiului din Torino, lintoliul pe care sunt imprimate un chip uman si pete de sange. Conform unor analize amanuntite efectuate in 1988, intre care si testul cu Carbon14, specialistii au stabilit ca giulgiul dateaza din 1325, si ca, desi misterioasa si complexa, este doar una dintre numeroasele relicve false din Evul Mediu.

In ciuda dezamagitoarelor concluzii ale specialistilor, credinciosii crestini continua sa creada ca respectivul lintoliul este cel in care a fost inmormantat Mantuitorul Iisus Hristos.
Dupa 20 de ani de la (inca) controversatele analize stiintifice, o echipa a BBC a putut fotografia Giulgiul in imagini de inalta definitie, imagini din care reies detalii a caror studiere pune in discutie originea medievala a lintoliului, cu forme si trasaturi in continuare greu de explicat.

Un grup de oameni de stiinta americani si europeni, dintre care unii au participat la analizele efectuate la Oxford, Zürich si Tucson in 1988, afirma ca acele analize ar fi putut da un rezultat distorsionat si solicita o noua analiza definitiva pe cel mai faimos giulgiu din istorie, noteaza ziarul La Stampa, citat de Rompres.

Documentarul, intitulat “Shroud of Turin” (Giulgiul din Torino) si transmis de BBC in sambata de dinaintea Invierii Pastelui catolic si protestant, ar avea menirea, dupa unele pareri, sa relanseze discutiile intre tabara celor care nu s-au indoit niciodata de faptul ca Giulgiul pastreaza imprimata figura martirizata a lui Iisus coborat de pe cruce si tabara celor care au convingerea ca Giulgiul pastrat la Torino este una dintre numeroasele reprezentari iconografice ale lui Hristos care circulau in Europa si Orientul Mijlociu in secolele al XII-lea si al XIII-lea.

Teorii demontate

Foarte multe persoane in lume se ocupa cu pasiune si competenta de Giulgiu. Unul dintre cei mai mari experti este un profesor de cosmologie, John Jackson, care in 1978 facea parte dintr-un grup de oameni de stiinta care au avut la dispozitie Giulgiul din Torino timp de o saptamana, un privilegiu nemaiacordat vreodata cuiva.

In timpul acelei vizite, Jackson a adunat un numar impresionant de date, pe care le-a pastrat si elaborat cu grija in Centrul privind studierea Giulgiului din Colorado Springs. “Cand vorbim de un fals medieval – a declarat prof. Jackson canalului BBC – prima intrebare pe care trebuie sa ne-o punem este cum a fost realizat. Nici unul dintre experimentele pe care le-am facut aici, utilizand vopsea pe manechine incalzite, nu a produs amprente similare celor de pe Giulgiu”.

 

 

Petele de sange, a demonstrat Jackson utilizand un model de polistirol, se potrivesc perfect numai daca panza se aseaza pe un corp cu trei dimensiuni si nu daca sunt pictate pe o suprafata plana.

Pornind de la inceputul anului 1300, data “stabilita cu certitudine” de analiza cu C14, fiecare calatorie si fiecare indiciu cules de BBC da inapoi ceasul datarii. Mai intai, la Constantinopol, unde un giulgiu reprezentandu-l pe Hristos a fost luat de un cruciat in 1204: giulgiul a fost expus pentru prima data la Lirey, in Franta, de unul dintre descendentii acelui cruciat, Goffred de Charny.

Apoi la Oviedo, unde este pastrat probabil acelasi giulgiu despre care vorbeste Ioan in Evanghelia sa: un lintoliu de dimensiuni mici cu care a fost, in mod sigur, infasurat capul unei persoane ridicata pe o cruce si care purta o coroana cu spini.

Spre deosebire de Giulgiu, amprentele contin numai sange si nu evidentiaza nici un chip. Dar grupa sangvina AB este aceeasi de pe Giulgiul din Torino. Daca analogia are baze concrete, ceasul trebuie dat si mai mult inapoi, pentru ca Giulgiul de la Oviedo este datat cu certitudine istorica “secolul V”.

Zeci de indicii, de marturii istorice si cercetari stiintifice ne fac sa credem ca Giulgiul dateaza cu adevarat din vremurile lui Hristos si ca in analiza descompunerii izotopului de carbune cele trei laboratoare nu au tinut seama de contaminarile pe care Giulgiul le-a suferit de-a lungul secolelor: a fost atins, expus aerului, salvat de la un incendiu, etc.

sursa: Ziua.ro