Extremisti din secuime serbeaza 70 de ani de la „eliberarea”orasului Miercurea Ciuc,de catre trupele fascist-horthyste.In secuime,istoria se retraieste intre tragedie si farsa .

Foto:Afis de mobilizare a populatiei la festivitati.Sursa:patriotism md.

“Patrioții secui „din filialele locale ale Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM), Consiliului Naţional Secuiesc Scaunul Ciuc şi Asociaţia Husarilor din Scaunul Ciuc organizează sâmbătă, la Miercurea Ciuc, o suită de manifestări pentru celebrarea a 70 de ani de la eliberarea oraşului, în 11 septembrie 1940, în urma Diktatului de la Viena, de către trupele ungare, în fruntea cărora s-a aflat însuşi amiralul Horthy.

“În această zi de 11 septembrie 1940, guvernatorul Horthy Miklos, în fruntea honvezilor săi, a adus dreptatea mult aşteptată. (…) În data de 11 septembrie 2010 ne amintim cu mândrie şi dragoste ziua care a umplut de bucurie sufletul poporului nostru secui, fărâmiţat de Trianon”, se spune atât în mesajul “de mobilizare” adresat locuitorilor din Miercurea Ciuc de Szocs Csongor, şeful HVIM Ciuc şi de Toth Balint, purtătorul de cuvânt al HVIM Transilvania, cât şi în afişele reprezentându-l pe Horthy călare la intrarea în Miercurea Ciuc.

11septembrie 2010.

RADIO ROMANIA TITREAZA:

Dictatul de la Viena, „celebrat cu husari călări”

 În Miercurea Ciuc se desfăşoară o procesiune a husarilor călări, pentru a marca 70 de ani de la intrarea trupelor fascist-hortyste în oraş, în urma Dictatului de la Viena.

Afişe care anunţă manifestările dedicate Dictatului de la Viena.

Autorităţile din Harghita au autorizat „o procesiune cu husari călări”, organizată de o controversată asociaţie maghiară autointitulată „Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate”.

Procesiunea ar urma să marcheze „aniversarea a 70 de ani de la intrarea trupelor fascist-hortyste în Miercurea Ciuc”, după Dictatul de la Viena din 30 august 1940.

În aceeaşi zi, la ora 19:00, în Casa de Cultură din municipiu va avea loc o prelegere a istoricului ungar Tompa Laszlo intitulată „Viaţa lui Horty”.

Localnicii au fost informaţi asupra acestui eveniment prin afişe lipite în întreg oraşul. 

Primăria din Miercurea Ciuc a confirmat că solicitarea organizaţiei maghiare a fost depusă la registratură la 1 septembrie şi a primit aviz favorabil din partea municipalităţii în 6 septembrie, ulterior şi de la poliţie si jandarmerie.

În solicitarea „Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate” aprobată de autorităţi, organizatorii arată că “ar dori să organizeze o comemorare cu ocazia aniversării a 70 de ani a Tratatului de la Viena”.

Autor: Angela Bîrsan, Miercurea Ciuc

Istoria, între tragedie şi farsă

O constatare amara a marelui filosof german Hegel: „Istoria tinde să se repete. Prima oară ca tragedie, apoi ca farsă…”

Se ştie că în urmă cu peste 160 de ani, cu prilejul Revoluţiei Ungare din 1848, în Transilvania a avut loc împotriva românilor un masacru sângeros, un adevărat etnocid. Peste 230 de sate locuite de români au fost incendiate, bărbaţi, femei, bătrâni şi copii, aproape 40.000 de suflete, au fost împuşcaţi, spintecaţi, spânzuraţi.
Peste nici un secol, în toamna lui 1940, în partea de Transilvanie care fusese făcută cadou Ungariei de către Germania nazistă şi Italia fascistă, prin Dictatul de la Viena, tragedia Istoriei s-a repetat: peste 1.100 de români, civili fără apărare, au fost ucişi de armata ungară horthystă în primele două săptămâni după ocupaţie.

Alte orori au avut loc câţiva ani mai târziu, în toamna lui 1944, la Moisei şi Sărmaş. Apoi, în 1999, exact ca în aforismul lui Hegel, Istoria s-a repetat, de data asta însă ca farsă: la iniţiativa cinică a consilierilor locali ai UDMR – sprijiniţi de câţiva consilieri ai PNŢCD – unii oportunişti, alţii ignoranţi -, o stradă din Târgu-Mureş a primit numele lui Kós Károly.

 O acţiune politică perversă: Kós, altfel un arhitect şi grafician remarcabil, dar ale cărui antiromânism şi antisemitism manifestate în timpul ocupaţiei Transilvaniei de Nord erau de notorietate, fusese decorat de însuşi Horthy cu cea mai înaltă distincţie ungară, Nemzetvédelmi Kereszt (Crucea Apărării Naţionale) pentru că „a luptat cu credinţă – şi cu riscul vieţii – în teritoriile smulse împotriva forţelor străine”.

Adică împotriva României! După un deceniu, farsa se repetă din nou… Dar, dincolo de atentatul la istoria poporului român, schimbarea denumirii străzii Călăraşi în Kossuth  a reprezentat o gravă greşeală politică.Lajos Kossuth, autorul moral al etnocidului românilor

Cine a fost, de fapt, Lajos Kossuth, dincolo de imaginea romantică cultivată de generaţii în minţile maghiarilor de rând? A fost, fără îndoială, un publicist talentat, bun orator, agitator politic şi patriot ungur. Exclusiv ungur, chiar dacă el însuşi era slovac de origine.

De aceea, idealurile mişcării revoluţionare de la 1848, al cărei conducător a ajuns la un moment dat, au fost generoase doar pentru naţiunea în care se asimilase. Ajuns guvernator al Ungariei, Kossuth a refuzat, cu îndârjire, tuturor celorlalte naţionalităţi: români, saşi, slovaci, sârbi şi croaţi, trăitoare în Imperiul Habsburgic, orice drept privind propria identitate naţională.

 Din mulţimea de argumente istorice, morale şi politice care există împotriva atribuirii numelui de Lajos Kossuth unei străzi în Târgu-Mureş, am ales doar şapte:

„Mai mult de o naţiune aici nu este”

Kossuth nu a recunoscut nici un drept românilor din Transilvania şi Ungaria în afara „dreptului” de a se dizolva în naţiunea ungară. În articolele de fond, pe care le scrie în ziarul Pesti Hirlap, consideră că primul obiectiv care trebuie realizat este „uniunea” Transilvaniei – până atunci autonomă – cu Ungaria, ca o „condiţie a extinderii şi dezvoltării naţiunii ungare”. Pentru el, faptul că românii constituiau populaţia majoritară a Transilvaniei constituia un element insignifiant. Kossuth preconiza să le ia românilor, dar şi sârbilor, croaţilor, slovacilor şi saşilor, ceea ce aproape un mileniu de teroare nu reuşise să le ia: identitatea naţională.

 „Eu niciodată, dar niciodată, sub sfânta coroană maghiară, altă naţiune sau naţionalitate decât cea maghiară nu voi recunoaşte. Ştiu că sunt oameni care vorbesc altă limbă, dar mai mult de o naţiune aici nu este.” (Magyarország története, VI/1, Budapest, 1979, p.164)

foto:Lajos Kosuth.{Wikipedia}

„De va fi nevoie, sabia va tranşa chestiunea”

Kossuth, în calitate de conducător al Revoluţiei ungare de la 1848, a fost categoric împotriva oricărei emancipări naţionale a românilor. După el, condiţia de a li se crea o situaţie socială şi economică acceptabilă românilor era ca aceştia să înceteze a se considera o naţiune aparte şi de a se dizolva în naţiunea maghiară. Kossuth declara într-un discurs ţinut în Dieta de la Pozsony (Bratislava): „Dorinţa românilor de a se bucura de o existenţă politică naţională deosebită este irealizabilă, deoarece ea ar duce la distrugerea unităţii statului ungar. (…) De va fi nevoie, sabia va tranşa chestiunea.” (George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei, II, Sibiu, 1890–1891, p. 755–797).

Kossuth a şi pus în practică acest veritabil şantaj politic, bazat pe superioritatea militară, tratându-i pe români cu dispreţ şi intoleranţă nelimitate.

Rămâne ca un document de referinţă Proclamaţia din 10 octombrie 1848, dată la Pesta, prin care îi soma, în termeni ultimativi şi injurioşi, pe români – numindu-i „gunoaie ingrate” – să revină la „ordine şi supunere legală” – adică să accepte unirea Transilvaniei cu Ungaria şi să renunţe la recunoaşterea lor ca naţiune -, altfel vor fi „exterminaţi de unguri şi secui”.

„Hoardă mai josnică decât vita”

O altă proclamaţie a lui Kossuth, cea din 22 decembrie 1848, prefigurează violenţa la care s-a recurs împotriva românilor în prima jumătate a anului 1849, când Transilvania a fost recucerită de trupele guvernului ungar.

Ea  vorbeşte de la sine despre orbirea politică care îl caracteriza pe conducătorul Revoluţiei ungare: „Plin de injurii la adresa lor, numindu-i «mercenari plătiţi», «hoardă mai josnică decât vita», «bandiţi valahi», Kossuth îndeamnă pur şi simplu la exterminarea românilor şi a tuturor duşmanilor.” (Liviu Maior, 1848 – 1849, Românii şi ungurii în revoluţie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 378)

În doar patru luni, peste 6.000 de români au fost asasinaţi

Kossuth a autorizat instaurarea unui regim de teroare în Transilvania, prin numirea în funcţia de comisar civil pentru Transilvania a lui László Csányi. Acesta era un intim al său, care îi ura visceral pe români şi care a înfiinţat şi a asmuţit împotriva lor tribunalele militare -„tribunalele de sânge” – şi a transformat gărzile naţionale ungare în „echipe de vânătoare”, care au masacrat femei, copii şi bătrâni fără apărare.

În ciuda protestelor şi a cererilor insistente ale generalului Bem, scârbit de nesfârşitele atrocităţi, Kossuth a refuzat să-l retragă pe acest călău paranoic. Rezultatul a fost înspăimântător: în doar patru luni, peste 6.000 de români civili au fost asasinaţi. Numai în judeţele Mureş şi Târnave, mai mult de 40 de comune au fost mistuite de foc.

„Echipele de vânători”, conduse de secuii Jenei, Szabó, Zajzon şi Kovács, au măcelărit sute de români din comunele Hodac, Ibăneşti, Ruşii Munţi, Morăreni, Dumbrava, Monor, Iclandul Mare şi Mic, Sâncraiul de Mureş, Nazna, Sângerul de Câmpie şi Petelea. „Şirul martirilor români maltrataţi sau executaţi în anii 1848-1849 este nesfârşit. Numai în Tg.–Mureş au fost omorâţi peste 100 de români.” (Traian Popa, Monografia oraşului Târgu–Mureş 1932 p. 186).
Kossuth i-a urmărit cu o duşmănie neîmpăcată nu numai pe români, ci şi pe saşii transilvăneni, pentru că s-ar fi opus „luptei pentru libertatea maghiară”, când, de fapt, ei nu luptau decât pentru propria lor libertate.

Într-o scrisoare adresată la 17 martie 1849 generalului polonez Bem, comandantul armatei ungare în Transilvania, îi scrie cu ocazia cuceririi Sibiului de către armata rusească: „(…) să-i arestaţi pe cei mai de seamă conducători ai răzmeriţei săseşti, predându-i comisarului guvernamental László Csányi, iar acesta să-i ţină ostatici şi să-i execute la cea mai mică opoziţie din partea populaţiei săseşti şi dacă ruşii nu se vor retrage neîntârziat din ţară”.
Astfel, împuternicit de Kossuth, Csányi va ordona împuşcarea cărturarului Stephan Ludwig Roth la 11 mai 1849. (Otto Folberth, Der Prozess Stephan Ludwig Roth Graz-Köln, 1959).

Kossuth, aşa cum reiese din corespondenţa sa, a solicitat Franţei şi Angliei (cărora le cerea să sprijine Revoluţia Ungară) să împiedice avântul mişcării de eliberare din Principatele Române. El îşi justifica cu cinism cererea astfel: „Schimbarea situaţiei în Principate ar produce un efect moral incalculabil asupra românilor din Ungaria”. (Milton G. Lehrer, Ardealul, pământ românesc. Problema Ardealului văzută de un american. Cluj-Napoca, 1991, p. 218.)

Un genocid al românilor

Kossuth a girat, politic şi militar, etnocidul care a provocat rănile nevindecabile pe care memoria colectivă a generaţiilor de români ardeleni nu le poate uita. În perioada în care el a condus guvernul revoluţionar ungar, 236 din cele circa 2.400 de sate locuite de românii din Transilvania, Banat, Bihor şi Maramureş au fost jefuite şi arse.

În fiecare sat românesc au fost ucişi între 10 şi 20 de oameni, în total în jur de 30.000, adică de trei ori mai mulţi civili decât românii căzuţi pe câmpul de bătaie! Ceea ce atestă afirmaţiile acelor istorici care arată că, în anii 1848–1849, în Ardeal a avut loc un genocid al românilor. Cifra teribilă de 40.000 de morţi, calculată de un martor din acele vremi, mitropolitul Şaguna (Ioan Lupaş, Mitropolitul Andrei Şaguna. Monografie istorică, ediţia a II-a. Sibiu, 1911, p. 66.), este confirmată în fascicula a 2-a a lucrării „Die Romänen der oesterreichischen Monarchie” Wien, Druck from Karl Gerold et Sohn, 1850, p.231.

Acestea nu sunt speculaţii, ci fapte, atestate riguros de istorici.

Nu-i aşa că merită să existe, în Târgu-Mureş, o stradă care să  poarte numele de Kossuth care să-i perpetueze amintirea?

Dorin Suciu
Sursa

Astazi extremistii din Plutonul secuiesc,ramura a organizatiei din Ungaria-Garda Maghiara, isi chiama conationalii  la sarbatorirea  „eliberararii” Ardealului de nord de sub „ocupatia romanilor”.

  Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, ofereea Ungariei fara sa fi tras un singur foc de arma   43.492 km pătraţi din teritoriul naţional român, cu o populatie de aproximativ 2.609.000 locuitori.

Structura populaţiei în zona ocupată de unguri, era de  aproximativ 1.305.000 de români, 968.000 de maghiari şi 200.000 de evrei, cei mai mulţi dintre aceştia din urmă ajungând, până la sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale, în lagărele de exterminare naziste.

Asta da,”eliberare”!

 

Foto:”eliberatorul secuilor”Miclos Horthy si Adolf Hitler

 Noi, romanii, ne mai amintim de acea zi nefasta a diktatului de la Viena si de cadoul facut Ungariei de Hitler si Mussolini , cadou care purta numele de Transilvania ?

CITITI SI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/09/11/blogul-diversionist-antiromanesc-autointitulat-cu-nerusinarepatriotism-md-titreazafra%c8%9bii-secui-sarbatoresc-simbata-ziua-eliberarii-de-sub-ocupa%c8%9bia-romina/