În deceniul 3 al secolului trecut URSS negocia cu România un acord de recunoaștere a Unirii cu Basarabia în schimbul unei alianțe împotriva Germaniei

 

 

 

 

                     Foto: Nicolae Titulescu 1882- 1941

 

 

Basarabia “retrocedată”de sovietici României  în schimbul unei alianțe cu URSS împotriva Germaniei?

 

La fel ca și în preajma Primului Război Mondial, România era curtată la mijlocul anilor ’30 din mai multe părți pe cale diplomatică, în cadrul unor întâlniri foarte secrete, atât de către Germania, cât și de către diplomații sovietici.

Poziția strategică a României, rezervele de petrol, cât și potențialul agricol și cel al resurselor necesare derulării unui război îndelungat, făceau din România în același timp și o țintă, dar și un potențial aliat foarte important, curtat din toate direcțiile.

Din păcate, din cauza unei clase politice șovăitoare și lașe, ca să nu spunem pe alocuri chiar și trădătoare, cu o generație de diplomați total neinspirați, România n-a știut să-și joace deloc bine cărțile în preajma izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial.

Chiar și în condițiile acestea, România a avut totuşi câteva ferestre de oportunităţi majore pe care din păcate n-a știut sau n-a avut curajul să le exploateze la momentul potrivit și să-și condiționeze garantarea integrității teritoriale, nici din partea Vestului, nici din partea URSS

(n.r. vezi La 20 martie 1937, Germania reînnoia oferta înarmării Armatei Române cu cel mai modern armament al vremii).

Nicolae Titulescu, diplomat român care s-a zbătut inexplicabil pentru reînnoirea alianței franco-ruse de dinaintea revoluției bolșevice din Rusia și transformarea acesteia într-o nouă alianță politică și militară, de această dată franco-sovietică, considera că va exista și o “alianță româno-sovietică”, ca o prelungire sau consecință implicită a tratatelor de alianță franco-sovietic şi cehoslovaco-sovietic⁽¹⁾, România având tratate similare încheiate atât cu Franța cât și cu Cehoslovacia.

“Nu încape nici o îndoială că pentru noi, românii, prietenia franco-sovietică constituie o garanţie foarte preţioasă, întrucât orice gest de încredere, ajutor, sau chiar de simplă consideraţiune al U.R.S.S. faţă de Franţa este în avantajul nostru.

Eu consider prietenia francorusă drept o axiomă. Consecinţa ei inevitabilă este o prietenie ruso-română“, spunea Nicolae Titulescu legat de relația României cu URSS.

La 21 iulie 1936, Titulescu și Litvinov au parafat un așa numit “Pact de asistenţă mutuală” ⁽⁴⁾, prin care practic URSS recunoștea Nistrul ca frontieră dintre Regatul României și Uniunea Sovietică.

Iată și textul acestui pact de asistență mutuală, care cuprinde patru puncte:

Punctul 1. Asistenţă mutuală în cadrul Societăţii Naţiunilor (ca de exemplu în tratatul cu Cehoslovacia sau cu Franţa), nu împotriva unei ţări special vizate, ci de ordin general, contra oricărui agresor european.

Punctul 2. Intrarea în acţiune a fiecăreia din părţi numai când Franţa va fi intrat în acţiune.

Punctul 3. Guvernul URSS recunoaşte că în virtutea diferitelor sale obligaţii de asistenţă, trupele sovietice nu vor putea niciodată trece Nistrul fără o cerere specială în acest 46 sens a guvernului român; guvernul român recunoaşte de asemenea că trupele române nu vor putea trece Nistrul spre URSS fără o cerere formală a guvernului sovietic.

Punctul 4. „La cererea guvernului român, trupele sovietice vor trebui să se retragă imediat de pe teritoriul român la est de Nistru; de asemenea, la cererea guvernului URSS, trupele române vor trebui să se retragă imediat de pe teritoriul URSS la vest de Nistru“.

“Am fost, sunt şi voi rămâne partizanul unui pact de asistenţă mutuală cu URSS atâta timp cât statul acesta va practica politica de pace şi de apropiere pe care a practicat-o în ultimii ani”, declara Nicolae TitulescuÎn privința Basarabiei, Nicolae Titulescu scria în cartea sa următoarele:

“Nu există român care să fi apărat cu mai multă încăpăţânare decât mine Basarabia, în discuţiile cu URSS”

Deși inițial Maksim Litvinov a fost categoric împotriva ideii recunoaşterii a unirii Basarabiei cu România, declarând că:

“Dacă este aşa Pact nu va fi, căci noi nu vom plăti pentru pact prin recunoaşterea Basarabiei”⁽²⁾mai târziu s-a arătat dispus ca Uniunea Sovietică să reunoască Tratatul de la Paris, din 1920, însă doar cu condiția ca România să accepte o alianţă politică și militară cu URSS împotriva Germaniei⁽³⁾, ca o continuare a tratatelor franco-sovietic şi cehoslovaco-sovietic, la care Titulescu se spetise atât de mult pentru a fi încheiate în anul 1935 (n.r. e vorba de 2 mai 1935 – tratatul de asistenţă mutuală între Franţa şi Uniunea Sovietică și de 16 mai 1935 pentru cel semnat între Cehoslovacia și URSS).

În anul 1937, în cadrul unei întrevederi ultrasecrete într-o mică localitate din Franţa, aproapiată de graniţa elveţiană, Nicolae Titulescu și Maxim Litvinov au avut una dintre cele mai de taină negocieri cu … Basarabia pe masă.

Titulescu luase cu el doar două persoane. Pe Gigi Anastasiu, secretarul lui real, confidentul tuturor problemelor sale politice, şi pe Savel Rădulescu, prietenul şi colaboatorul său cel mai iubit.

Întrevederea a ţinut şase ore.

Litvinov a scos din geantă numeroase documente, procese-verbale, note, de la diferitele întrevederi ce le avusese la Moscova cu reprezentanţi ai Afacerilor Externe ai Uniunii Sovietice.

Uniunea Sovietică era dispusă să reunoască Tratatul de la Paris, din 1920, fără a mai avea pretenţii asupra Basarabiei, cu condiţia însă ca România să accepte o alianţă cu URSS împotriva Germaniei, pe timp îndelungat, ca un complement al Tratatului franco-sovietic din 1935, care avea menirea să stranguleze Germania nazistă, atât din vest cât şi din est, în orice împrejurare de atac al acesteia.

Multe din documentele aduse de Litvinov, evident, deocamdată provizoriu, au fost încredinţate lui Nicolae Titulescu, pentru a fi susţinătorul propunerii sovietice în România, problema Basarabiei rezolvându-se cu încheierea acestei alianţe.

Documentele au fost toate strânse de Savel Rădulescu, iar la Geneva au fost reexaminate şi aşezate în prezenţa lui Nicolae Titulescu, împreună cu Gigi Anastasiu, în vederea întocmirii unui raport către Regele Carol al II-lea, pentru a-l convinge să fie de partea acestei alianţe. 

Dar, la 29 august 1937, din ordinul lui Carol al II-lea, guvernul în care Titulescu figura ca ministru de externe şi reprezentant al României la Societatea Naţiunilor, a căzut.

În aceeaşi seară s-a format un nou guvern, cu aceeaşi componenţă unde Titulescu a fost înlocuit cu Victor Antonescu.

 Este evident că după demiterea lui Nicolae Titulescu şi ieşirea lui din activitatea politică internaţională, Litvinov nu a mai făcut nici o discuţie în legătură cu cele spuse la Staloa, şi problema Basarabiei a rămas, ca şi înainte, contestată de sovietici.

La 28 iunie 1940, Basarabia a fost invadată de trupele sovietice cu asentimentul Germaniei hitleriste, reluată ca teritoriu sovietic asuprit, toţi locuitorii ei fiind atunci consideraţi cetăţeni sovietici.”, scrie rador.ro [Arhiva de istorie orală – Radio România. Înregistrare realizată de Alexandru Danielopol, 1978].

   

 

---

Bibliografie / Note:

 

(1) NICOLAE TITULESCU ŞI RELAŢIILE ROMÂNO – SOVIETICE (1936), MARIUS HRISCU

(2) Europa în derivă, 1918-1940: din istoria relațiilor internaționale, Emilian Bold, I. Ciupercă

(3) Titulescu: ,, Mi-a telefonat Litvinov! Are documente care permit o posibilă recunoaştere a Basarabiei ca pământ românesc.”, rador.ro

(4) NICOLAE TITULESCU, OPERA POLITICO-DIPLOMATICĂ 1 IANUARIE 1937–31 DECEMBRIE 1937, FUNDAŢIA EUROPEANĂ TITULESCU

A FOST NICOLAE TITULESCU UN EROU NATIONAL ?

 

 

Foto: Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes, Franţa).

 

 

Istorie falsificată: Cazul Titulescu

 

Trebuie să ne învățăm să privim istoria ca pe o un șir de crime.

În cele mai multe cazuri criminalul e cel care scrie cărțile de istorie, dar, cum bine se știe, nu există crimă perfectă.

De-aceea e bine să citim printre rânduri și să căutăm documente ale vremii pentru a înțelege cu adevărat ce s-a petrecut într-un moment sau altul al istoriei.

Pentru azi o să vă aduc în față o personalitate care este văzută aproape în unanimitate pozitiv: Nicolae Titulescu. 

A fost geniul care a prevăzut Uniunea Europeană, ba chiar a pus și-o cărămidă la temelia ei.

A fost – ni se spunea la școală – cea mai mare personalitate politică pe care-a dat-o țara aceasta înainte de socialism.

Practic tot aceste festivism, toată această apreciere de care se bucura Titulescu în comunism, m-a făcut să-l privesc circumspect.

După ce ne spălau creierii cu „regimul burghezo-moșieresc”, a-l lăuda pe un individ de frunte al respectivului regim era cel puțin ciudat.

După răsturnarea comunismului de la noi, în ceea ce-l privește pe Titulescu, opiniile au rămas neschimbate.  

Dar să nu anticipăm. O să încep prin a vă spune lucruri pe care, probabil, nu le cunoașteți despre Titulescu.

În primul rând realitatea că, în ciuda faptului că era Ministru de Externe al României, Titulescu nu prea se obosea să stea în țară. Mai deloc.

În fapt, toată politica externă o conducea de la Geneva, unde funcționa într-un organism vizibil (Liga Națiunilor), al unor organisme oculte.

Dacă ar fi să-i găsim vreo calitate, aceasta ar fi cea de strecurător. A reușit remarcabil să pătrundă în zonele rarefiate ale organizațiilor oculte care, pe vremea aceea, făceau politica lumii.

Însă asta a transformat-o prea puțin în beneficiu pentru România.

De altfel, strecurarea lui Titulescu spre zonele înalte din politica mondială s-a făcut pe umerii țării sale. Fără a avea funcțiile pe care i le dădea țara, n-ar mai fi fost băgat în seamă de nimeni.

În timp ce oamenii din țară își făceau iluzii că avem „reprezentantul nostru de frunte” în liga mare a grangurilor mafioți, în fapt noi aveam – prin Titulescu – un shortcut prin intermediul căruia mafioții puneau în practică prima dată în România deciziile lor discutabile.

Citind biografiile lui veți fi surprinși să constatați cât se insistă pe iubirea lui pentru România. Culmea e că, în fapt, Titulescu este unul dintre artizanii distrugerii naționalismului autohton.

La fiecare manifestare în care țara încerca să-și scoată în evidență independența și suveranitatea, Titulescu urla din toți bojocii că „suntem de râsul Europei”.

Probabil cea mai scandaloasă acțiune a lui Titulescu – din partea căreia suferim și în prezent – a fost politica față de URSS.

În timp ce URSS era izolat pe scena politică mondială, cel care l-a luat de mânuță pe Litvinov (Ministrul Sovietic de Externe de atunci) și l-a împins în politica mondială, a fost Titulescu.

Practic toată politica externă a URSS se lovea de Polonia ca de un zid. Atunci, breșa găsită de comuniștii sovietici a fost România.

Semnarea pactului de neagresiune care, cumva, prin neaducerea în discuție a Basarabiei ne-a creat un avantaj aparent.

Asta însă a venit la pachet cu semnarea unui pact de asistență mutuală potrivit căruia se se acorde ajutor reciproc în cadrul Ligii Națiunilor împotriva oricărui agresor.

Asta însemna nici mai mult nici mai puțin, aruncarea noastră cu totul în barca rusească.

Norocul nostru a constat în faptul că Titulescu a fost destituit pe nepusă masă de către Carol al II-lea la 29 august 1936. Mă rog, acesta nu a fost vreun gest de eroism de-al deviantului rege de atunci al României.

A făcut-o nu din patriotism, ci pentru că popularitatea lui Titulescu risca să-i strice lui calculele în ceea ce privește propriul cult al personalității.

Răul însă fusese deja făcut. Rusia sovietică reușise prin intermediul politicii duplicitare a României, să spargă blocada și să-și întindă tentaculele acolo unde nici nu visase.

Cu un loc în Liga Națiunilor și băgată în seamă de toate forțele Continentului, Rusia se pregătea să acapareze o halcă cât mai mare din Europa.

În fapt, prin politica sa de „europenizare a URSS”, Titulescu n-a făcut altceva decât să întindă Rusiei Sovietice o mână tovărășească pentru a-i deschide „calea europeană”.

N-a fost o inițiativă a sa, ci a stăpânilor săi oculți, pe care însă Titulescu a dus-o la îndeplinire cu sfințenie, chiar dacă asta a însemnat sacrificarea țării sale.

Acesta este motivul pentru care comuniștii îl lăudau atât de mult: el a fost cel care le-a servit interesul.

Și-acesta este motivul pentru care e lăudat și în prezent. Comunismul e același, doar fața sub care se prezintă e alta.

 

 ADDENDA:

Nicolae Titulescu a fost un diplomat, jurist, profesor și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor.

A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române. A fost inițiat în francmasonerie, dar nu se cunoaște dacă loja în care a fost inițiat aparținea masoneriei naționale sau celei franceze.

Actualii reprezentanți ai Marii Loji Naționale din România (M.L.N.R.), care afirmă că ar fi continuatorii ordinului fondat de Constantin C. Moroiu (1880), promovează imaginea de mason a lui Nicolae Titulescu, acest fapt putând constitui o dovadă menită să probeze faptul că acesta a făcut parte din M.L.N.R.

În această eventualitate, este posibil ca N. Titulescu să fi fost inițiat în loja intitulată sugestiv „Fiii României”, de la Bruxelles, care reunea numeroși români aflați la studii în străinătate.

[…]

Nicolae Titulescu a intrat în politică în 1909. În anul 1912 câștigă un loc pe lista Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, devenind astfel deputat de Romanați.

Este posibil ca debutul și ascensiunea sa politică să se datoreze lui Take Ionescu, exponent important al masoneriei, care l-a promovat în funcția de deputat și ministru al Partidului Conservator Democrat (1908, respectiv 1917).

Câţiva ani mai târziu devine membru al guvernului lui Ion I C Brătianu ca Ministru al Finanțelor.

[…]

În februarie 1917 a avut loc revoluția rusă care a condus la înlăturarea Țarului Nicolar al II-lea și la instalarea unui guvern provizoriu în frunte cu Prințul Gheorghi Evghenovici Lvov . Câteva luni mai târziu, în aprilie 1917, a fost înlocuit de Aleksandr Kerenski .

În scurt timp Lenin și Troțki s-au  întors  în Rusia și au început pregătirea revoluției bolșevice, promițând populației, dacă aveau să ajungă la putere, „pâine, pace și pământ”.

Toate autoritățile statului russe dezintegrau, în armată se dezerta pe capete, întreaga Rusie fiind cuprinsă de haos.

În aceste condiții guvernul României care inițial sistase transportul celei de-a doua tranșe a Tezaurului ţării la Moscova, la  propunerea lui Nicolae Titulescu, proaspăt numit ministru de finanțe, decide totuși să trimită a doua tranșă a tezaurului în Rusia .

La 17/30 martie 1917, Aleksandr Gucikov, ministrul de război în Guvernul provizoriu rus, declara la întâlnirea cu șefii misiunilor militare aliate că situația din  Rusia este gravă, armata și flota sunt în plină dezorganizare și se arăta sceptic în ceea ce privea viitorul cooperării militare în cadrul Antantei.

Totuși, în această situație, prin „Jurnalul Consiliului de Miniștri” nr. 272 bis, din 18 iulie 1917, la numai o săptămână după numirea în funcție, la propunerea ministrului de finanțe Nicolae Titulescu se hotărește strămutarea în Rusia a sediului și avutului Băncii Naționale.

Câteva zile mai târziu, la 22 iulie, Titulescu autoriza Banca Națională – refugiată deja la Iași – „să-și strămute aiurea sediul și avutul ei, cât și pe cel pe care îl are în păstrare”.

Aceeași comunicare s-a trimis și instituțiilor bancare mai importante, ca Banca Marmorosch-Blank, Banca Comercială Română, Banca Românească, Banca Comercială, Banca de Scont, etc…

Încarcărea trenului care avea să conțină al doilea transport al tezaurului s-a facut în perioada 23–27 iulie 1917, în seara aceleiași zile pornind spre Rusia.

Trenul avea 24 de vagoane, din care trei vagoane reprezentau valorile Băncii Naționale, cu o valoare declarată de cca. 1,5 miliarde lei. Valorile Casei de Depuneri ocupau 21 de vagoane, al căror conținut era estimat la circa 7,5 miliarde lei.

[…]

Nicolae Titulescu a fost demis în 29 august 1936, printre altele și pentru faptul că cedase cu de la sine putere comuniștilor spanioli, o comandă românească făcută în Franţa, de 100 tunuri grele Schneider-Creusot și 3 escadrile Dassault.

Această operațiune i-a fost cerută lui Titulescu de către ministrul aerului francez, Pierre Cot, dovedit ulterior, în urma decriptărilor din cadrul Proiectului Venona, drept agent sovietic.

De altfel Walter Roman (Ernő Neuländer), locotenent-colonel NKVD, activând cu gradul de maior în Brigăzile Internaționale din Spania îi va trimite o scrisoare de mulțumire, căreia Titulescu îi va răspunde cu căldură.

 Datorită acestei acțiuni, armata română va fi complet lipsită de armament greu la asediul Odessei.  

Mulți istorici sunt de părere că motivul demiterii ar fi catastrofalul eșec al politicii sale externe. Rezultatele concrete se vor vedea pe harta României la sfârșitul lui august 1940.

 

 

 

 

Surse:

https://saccsiv.wordpress.com/2014/12/21/nicolae-titulescu-un-monstru-prezentat-ca-erou-national/

Trenduri economice

http://ro.wikipedia.org/wiki/NicolaeTitulescu

Mircea Geoană a fost numit în funcţia de adjunct al secresecretarului general NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat miercuri 17 iulie a.c., numirea lui Mircea Geoană ca secretar general adjunct al Alianței Nord- Atlantice, scrie Digi 24.ro. 

Discuțiile despre plecarea lui Mircea Geoană pe postul de la NATO se desfășoară de câteva luni, iar fostul ministru de externe al României a beneficiat și de sprijin din partea lui Klaus Iohannis și al Vioricăi Dăncilă pentru această numire. 

Jens Stoltenberg a anunțat pe Twitter că este foarte încântat să anunțe numirea diplomatului romîn în această înaltă funcție a Alianței Nord Atlantice. 

Mircea Geoană a declarat și el că este mândru să fie numit în această funcție.

”Sunt mandru sa fiu desemnat de catre Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, ca urmatorul Secretar General Adjunct. Este, deopotriva, o uriasa provocare si o oportunitate de a reprezenta interesele Aliantei noastre, care asigura securitatea a peste 1 miliard de cetateni.

De-a lungul carierei mele diplomatice si politice am promovat legatura transatlantica si integrarea euro-atlantica a Romaniei.

Sunt profund onorat sa fiu desemnat pentru aceasta pozitie cheie ce reprezinta, de asemenea, o recunoastere a importantei contributii a Romaniei in cadrul NATO.

Apreciez, in mod deosebit, sustinerea politica si institutionala trans-partinice de care s-a bucurat candidatura mea”, a spus Geoană.

 

 

 

 

Ministerul Afacerilor Externe a comentat că alegerea lui Mircea Geoană în funcția de secretar general adjunct al NATO va contribui la consolidarea rolului și misiunii Alianței Nord-Atlantice de securitate și apărare colectivă a spațiului euro-atlantic.

 

  Reprezentanţi ai MAE au subliniat într-un comunicat de presă că:

„Ministerul Afacerilor Externe salută numirea domnului Mircea Geoană ca Secretar General adjunct al NATO. Decizia Secretarului General constituie un moment deosebit pentru apartenența României la Alianța Nord-Atlantică.

Preluarea acestei funcții de înaltă responsabilitate la nivel aliat, cea mai înaltă poziție ocupată de România în ierarhia NATO, confirmă experiența și calitățile profesionale ale candidatului român și reprezintă, totodată, o recunoaștere deosebită a rolului și contribuției semnificative ale României în cadrul NATO, la 15 ani de la aderarea la Alianța Nord-Atlantică”.

 

Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat ieri, pentru MEDIAFAX, că numirea lui Mircea Geoană în funcţia de adjunct al secretarului general NATO este o victorie pe plan internaţional a PSD..

„Trebuie precizat că este cea mai mare funcţie pe care a avut-o un român, cred că vreodată, pentru că Titulescu la Liga Naţiunilor, pe când NATO este o organizaţie transcontinentală, o organizaţie planetară în care intră şi SUA şi alte ţări din vest şi în plus este şi o organizaţie care face şi politică, nu numai, chiar politică activă.

A fost o surpriză deoarece din nouă motive, unu îl credeam pe Geoană tras pe linie moartă pentru totdeauna şi iată că am primit o lecţie, trebuia să ştiu din istorie că nu există oameni traşi pe linie moartă decât după ce mor, până atunci oricând te poţi aştepta la o surpriză şi doi nu mă aşteptam ca unui român să i se dea această funcţie, repet, cea mai importantă la ora actuală a unui român din istoria modernă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ion Cristoiu.

La rîndul său, jurnalistul Cornel Nistorescu scrie în Cotidianul că Mircea Geoană a avut o imagine pregnantă a unui potențial diplomatic, pe care România nu l-a valorificat niciodată la adevărata sa valoare.

„Dimpotrivă, în stilul nostru balcanic, l-am ironizat, l-am șifonat cu propoziții din vîrful limbii, iar lumea politică mai pitică i-a închis porți spre o carieră care ar fi folosit cu siguranță, și în primul rînd, României.
Mircea Geoană secretar general adjunct la NATO este o veste bună. Și ar putea fi pasul spre una și mai bună!”

 

 

Jens Stoltenberg

✔@jensstoltenberg

Delighted to announce the appointment of experienced statesman and diplomat @Mircea_Geoana as the next @NATO Dep SecGen. I am grateful to Rose @Gottemoeller for her outstanding service to the Alliance. https://bit.ly/2JAwUFq

NATO Secretary General appoints Mircea Geoana as next Deputy Secretary General

NATO Secretary General Jens Stoltenberg has decided to appoint Mircea Geoana from Romania as the next Deputy Secretary General. He will replace Rose Gottemoeller from the United States, who took up…

Citiţi şi biografia lui Mircea Geoană comentată pe situl oficial al NATO

https://www.nato.int/cps/en/natohq/who_is_who_167942.htm