Propaganda Moscovei a ”uitat”de rolul mareșalului Tito și al armatei sale de partizani, în lupta dusă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial pentru eliberarea Iugoslaviei

 

 

 

 

                  Tito                                                        Stalin

 

 

 

La împlinirea a 75 de ani de la eliberarea Belgradului Rusia oficială a „uitat” de Iosip Broz TITO şi armata lui

 
Pe data de 20 octombrie 2019 s-au împlinit 75 de ani de la eliberarea Belgradului, capitala Iugoslaviei, de sub ocupaţia nazistă. Cu acest prilej, la Belgrad, capitala de astăzi a Serbiei, au avut loc ample manifestări comemorative, la care a participat şi preşedintele Guvernului Federaţiei Ruse Dmitri Medvedev. Principalele canale TV ale Federaţiei Ruse (FR) au transmis reportaje de la evenimentul dat[1].

Au fost prezentate parada militară, discursurile lui D. Medvedev în Parlamentul sârb, diverse alte întâlniri. În cadrul unui astfel de discurs, şeful guvernului FR a spus următoarele: „Nimeni nu este împotriva ştiinţei. Ştiinţei istorice.

Cu atât mai mult, nimeni nu este împotriva diverselor puncte de vedere. Dar cu adevărat, există pagini negre şi există pagini luminate [ale istoriei]. Iată aceasta nu trebuie să fie obiect de tocmeală politică, de manipulare.

Aceasta se referă în totalitate la astfel de evenimente ca eliberarea Belgradului şi victoria în cel de-al Doilea Război Mondial. Dar cel mai important este aprecierea victimelor, care au fost sacrificate pe altarul eliberării ţărilor şi popoarelor noastre”[2].

D. Medvedev a depus flori la monumentul militarilor sovietici, s-a întâlnit cu „Voluntarii victoriei” în timpul căreia o tânără l-a asigurat pe primul ministru rus că ei, voluntarii, vor „lupta pentru adevărul istoric”[3].

Privind reportajele posturilor ruseşti TV, nu este greu de observat omiterea unor realităţi istorice deosebit de importante în astfel de cazuri. În mod oarecum ciudat, nimeni nu a pomenit efortul Armatei Populare de Eliberare a Iugoslaviei (NOVJ), conduse de Iosip Broz Tito. Operaţiunea de eliberare a Belgradului, numită „Operaţiunea Belgrad” s-a desfăşurat între 28 septembrie şi 20 octombrie prin eforturile comune ale militarilor Frontului 3 Ucrainean (comandant F. I. Tolbuhin), precum şi ale Corpul 14 al Armatei Populare de Eliberare a Iugoslaviei. Mai mult: în cadrul Frontului 3 Ucrainean au luptat şi militari bulgari. Pentru vitejia în lupta pentru eliberarea Belgradului, Guvernul sovietic a decorat 300 de militari iugoslavi[4].

Nu sunt lipsite de interes afirmaţiile făcute de mareşalul Iosip Broz Tito la scurt timp după eliberarea Belgradului, la 27 octombrie 1944: „Aliaţii noştri – URSS, Anglia şi America [SUA] au obţinut posibilitatea să ne ofere ajutor.

Aliatele noastre Anglia şi America, cu avioanele, au început să ne trimită ajutor – armament, muniţii, aceia de ce aveam nevoie. Acum fiii Ţării Sovietelor, militarii Armatei roşii, umăr la umăr cu Dumneavoastră ” [discursul a fost ţinut în faţa militarilor Armatei Populare de Eliberare a Iugoslaviei], eliberează această parte a ţării noastre [partea de nord-est a Iugoslaviei].

La sfârşitul discursului comandantul suprem al Forţelor militarea iugoslave Iosip Broz Tito a exclamat urale la adresa Armatei Populare de Eliberare a Iugoslaviei, după care a spus: „Trăiască marele nostru aliat – Armata Roşie!”, „Trăiască armatele aliaţilor noştri – Marea Britanie şi America!”[5].

În monografiile autorilor sovietici, dedicate Iugoslaviei, alianţa militară iugoslavo-sovietică era recunoscută. Astfel, semnatarii monografiei „Republica Socialistă Federativă Iugoslavia” au subliniat:

„Odată cu ajungerea Armatei Sovietice la frontierele Iugoslaviei (septembrie 1944), au început acţiuni militare comune [cu Armata Populară de Eliberare a Iugoslaviei, APEI] în vederea eliberării Belgradului şi regiunilor de nord-est ale ţării de sub ocupaţia germano-fascistă. În rezultatul „Operaţiunii Belgrad”, realizată în comun de către trupele Frontului 3 Ucrainean de sub conducerea Mareşalului Uniunii Sovietice F. I. Tolbuhin şi unităţi ale APEI, a fost distrusă o mare grupare a trupelor hitleriste şi eliberată capitala Belgrad”[6].

 

În concluzie:

 

1. Victoria asupra Germaniei naziste, inclusiv – eliberarea Belgradului de sub ocupaţia nazistă, a fost realizată datorită eforturilor COMUNE ale Coaliţiei antihitleriste – URSS, SUA, Marii Britanii, Iugoslaviei, conduse de Iosip Broz Tito, altor ţări şi popoare, inclusiv – României după 23 august 1944. Victoria a fost comună, nu doar a URSS.

2. În anii războiului şi în perioada postbelică oamenii politici şi istoricii sovietici recunoşteau victoria asupra Germaniei naziste ca opera tuturor popoarelor şi statelor, unite în Coaliţia antihitleristă, ceea ce era corect şi ceea ce corespunde adevărului.

3. Actuala conducerea a FR tratează evenimentele celui de-al Doilea Război Mondial ca şi cum ar fi opera doar a URSS; este diminuată sau neglijată contribuţia altor ţări şi popoare, în cazul dat – al Armatei Populare de Eliberare a Iugoslaviei.

4. Este de neînţeles poziţia actualei conduceri a Serbiei, a preşedintelui acestei ţări Aleksandar Vučić şi a primului ministru Ana Brnabić, care nu au afişat, cel puţin, un portret al lui I. B. Tito.

anatol_petrencu@yahoo.com

Publicitate

Strania şi inexplicabila lume a coincidenţelor. VIDEO

 

 

 

În 1974, Tom Leonard, profesor de statistică la universitatea din Warwick (Anglia), i-a trimis confratelui său Arthur Koestler următoarele observaţii, însoţite de o anecdotă:

„Un fenomen de coincidenţă are, prin definiţie, probabilităţi infinitezimale de a se produce. Există însă o infinitate de evenimente susceptibile să apară ca şi coincidenţe în viaţa unui individ, dar care în cele din urmă nu i se întâmplă.

Dacă am face bilanţul tuturor coincidenţelor posibile, am afla probabilitatea ca cel puţin una dintre ele, absolut remarcabilă, să se producă în decursul vieţii unui individ. Aş fi surprins să existe mulţi oameni cărora să nu li se fi întâmplat nicio coincidenţă extraordinară.

Iată cel mai frumos caz de coincidenţă pe care-l cunosc:

În timpul primului său curs la universitate, un nou profesor de statistică le prezenta studenţilor legile probabilităţii. El scoase o monedă din buzunar şi o aruncă în aer.

Moneda căzu la sol, se învârti o vreme şi, sub un ropot de aplauze, se imobiliză în plan vertical, pe muchie. Era una dintre numeroasele posibilităţi de oprire a mişcării .”

 

 

 

 

 

Matematicianul Warren Weaver a calculat că şansele ca o monedă perfect rotundă să se oprească pe muchie în asemenea condiţii sunt de aproximativ una la un miliard. (Alan Vaughan, Incredible Coincidence, p. 198-199).

 

Potrivit unora, astfel de coincidenţe au o motivatie prea importantă, sunt prea ordonate, pentru a fi un produs al întâmplării.

Atunci însă, cum le putem explica?

Întrebarea pe care si-au pus-o mulţi oameni a fost aceea dacă ar putea exista o astfel de lege care să guverneze totul, sau scepticii au  dreptate în ceea ce priveşte coincidenţa, pe care o privesc ca pe un capriciu al norocului, o pura întâmplare?

Daca ne uitam în natură vedem ca în spatele evenimentelor exista legi care le guvernează.

Mişcarea materiei – de la celulele, molecule, atomi etc, pâna la plante şi Univers – este guvernată de legi bine stabilite, doar că multe nu au fost încă descoperite.

De foarte multe ori Universul ne-a aratat ca exista o ordine în modul cum se desfasoara lucrurile. Iar daca toata materia este guvernata de anumite legi, nu este oare rezonabil sa credem ca si omul, care este format tot din materie, precum şi destinul acestuia, este guvernat de astfel de legi care sunt pentru moment invizibile? Sau este aceasta afirmaţie o speculaţie nerezonabilă?

Din Antichitate se crede ca ceea ce oamenii numesc noroc sau ghinion, de fapt nu există, ci sunt evenimente guvernate de astfel de legi si principii ale Universului – Calea Universului, dupa cum o numeau anticii.

 

 

Exemple sunt nenumărate…

 

În 1660, o corabie s-a scufundat în strâmtoarea Menai. Toti cei 81 de pasageri au murit, cu exceptia unui om numit Hugh Williams.

În 1767, un al doilea vas s-a scufundat în strâmtoarea Menai si din nou singurul supravietuitor era un barbat pe nume Hugh Williams.

În 1820 un al treilea vas, cu 25 de pasageri, s-a scufundat în strâmtoarea Menai.

Singurul supravietuitor se numea Hugh Williams.

În 1940, un vas a fost distrus de o mina germana. Singurii doi supravietuitori, un om si nepotul sau, se numeau amândoi Hugh Williams.

 

 

Când regele Franţei, Ludovic al XVI-lea era copil, a fost avertizat de un astrolog să fie atent în fiecare a 21-a zi a fiecărei luni.

Ludovic s-a speriat de această previziune încât  evita orice fel de activitate în acea zi.

 

 

 

 

 

 

 

Cu toate acestea, a fost arestat pe 21 iunie 1791, dupa Revolutia franceza, pe 21 septembrie 1791 regalitatea a fost abolita, iar pe 21 ianuarie 1793 cand a fost executat.

 

 

În 1913 Hitler, Stalin, Troţki, Broz Tito şi Sigmund Freud au fost vecini în timp ce se aflau în Viena, iar unii din ei erau clienţii fideli ai aceloraşi cafenele. Stalin şi Troţki se ascundeau acolo de organele de represiune ruseşti.

Fondatorul psihanalizei, Sigmund Freud, practica la Viena medicina, iar viitorul preşedinte comunist al Iugoslaviei,Tito, era în căutarea unui loc de muncă şi a unei vieţi mai bune.

 

 

 

Hitler avea pe atunci 24 de ani, nu fusese admis de două ori la Academia de Artă din Viena şi trăia de azi pe mâine.

 

 

În anul 1930, Joseph Figlock mergea pe o stradă din Detroit (SUA), când un un bebeluş a căzut peste el de la etajul doi al unui imobil. Un an mai târziu, acelaşi bebeluş, de la acelaşi etaj a căzut peste acelaşi om. Din nou, cei doi au scăpat cu bine.

 

 

 

În iarna lui 1933, cargoul englez Saxilby a naufragiat în timp ce traversa Atlanticul.

Nu a existat niciun supravieţuitor. Totuşi, un membru al echipajului, numit Joe O’Kane, a reușit să scrie un mesaj prin care îşi lua rămas bun de la fratele, sora şi logodnica lui, anunțându-i că nava pe care era îmbarcat tocmai se scufunda. El a pus mesajul într-o cutie metalică.

Straniu, dar după trei ani de la naufragiu, coincidența a făcut ca ultimele cuvinte ale acestui marinar să ajungă pe o mică plajă din Ţara Galilor, la aproximativ 1,5 km de satul de origine al acestuia, Aberavon, în apropiere de Swansea.

Cutia conţinea următorul mesaj:
„SS Saxilby se scufundă undeva pe coasta Irlandei. Vă iubesc. Pentru surorile, fraţii şi logodnica mea, Dinah. Joe O’Kane.”

 

Genialul compozitor  Richard Wagner a fost urmărit toată viaţa de cifra 13…

S-a născut în anul 1813. Cifrele care compun anul naşterii sale însumează numărul 13. Numele său era compus din 13 litere.

 

 

Richard Wagner

 

 

A scris 13 opere. A suferit 13 ani în exil. Teatrul din Riga unde a fost director al orchestrei, a fost inaugurat pe data de 13 septembrie.

Acesta a murit pe data de 13 februarie 1883, în al XIII-lea an al unificării Germaniei.

 

 

În 1883, un oarecare Henry Ziegland a încheiat relaţia pe care o avea cu prietena lui care, din disperare, s-a sinucis.

Fratele furios al fetei l-a urmarit pe Ziegland si l-a impuscat. Crezând ca l-a omorât , fratele şi-a luat apoi propria viaţă.

De fapt, Ziegland nu a fost omorât. Glontele i-a atins doar faţa, oprindu-se într-un copac. Ani mai tarziu, Ziegland a decis să taie acelaşi copac, care încă mai avea glontele în el.

Uriasul arbore  era atât de mare, încât a decis să il arunce în aer cu dinamită.

Explozia a propulsat glontele chiar în capul lui Ziegland, ucigându-l  pe loc !

 

In 1895 în tot statul american Ohio erau doar 2 automobile… care …. au intrat unul în celalalt.

 

 

Cometa Halley trece pe lângă Pământ o dată la 76 de ani, astfel că puțini sunt cei care prind trecerea ei de două ori în viață.

O astfel de persoană a fost Mark Twain.

Marele scriitor american s-a născut în anul 1835, în ziua în care a apărut cometa Halley şi a murit în anul 1910, când aceasta a reapărut.

 

 

 

În anul 1909, pe când cometa se apropia de Pământ, Twain şi-a prezis moartea spunând:  

„M-am născut odată cu cometa Halley în 1835. Ea vine din nou anul viitor şi mă aştept să părăsesc lumea aceasta odată cu ea. Va fi cea mai mare dezamăgire din viaţa mea dacă nu plec odată cu cometa Halley.

Cel Atotputernic a spus, fără îndoială:

 Acum se află aici aceşti doi ciudaţi de neînţeles, ei au venit împreună şi trebuie să plece împreună.”  

 

Din cauza unei erori de calculator doua femei din America, ambele numite Patricia, au primit acelasi număr de securitate socială.

Când cele doua femei s-au reunit într-un birou pentru a rectifica greseala au descoperit că:

– Ambele au fost botezate Patricia Ann Campbell

– Taţii ambelor femei se numeau Robert Campbell

– Ziua lor de naştere era pe 13 martie 1941

– Ambele s-au măritat cu militari, în anul 1959

– Ambele aveau doi copii de aceleasi vârste

– Ambele erau interesate de pictura în ulei

– Ambele au studiat domeniul cosmeticelor

– Ambele lucrau pe post de contabili

 

 

Prezicerea victoriei lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale  în serialul american de succes The Simpsons.

 

 

 

Realizatorii serialului glumeau într-un episod din anul 2000 – „cum ar fi dacă Donald Trump ar deveni președintele Statelor Unite”…

Nu aveau de unde să știe că această premoniţie va deveni realitate !

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

( Guide to North Wales, de Francis Coghlan 

world-mysteries.com

https://www.20minutos.es/

https://flytothesky.ru/10-strannyx-sovpadenij-kotorye-kazhutsya-misticheskimi-i-nerealnymi/

 

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5983

 

Ripley’s Believe It or Not!

 

http://www.mixdecultura.ro/2016/03/lumea-bizara-coincidentelor/

 

DEZMEMBRAREA IUGOSLAVIEI PREVAZUTA INTR-UN RAPORT AL EXPERTILOR C.I.A. INCA DIN 1971

Iosip Broz Tito, croatul care a ţinut Iugoslavia unită.

 

 

 

 Raport CIA  din 1971 despre dezmembrarea Iugoslaviei.

În vara anului 1971 Iosip Broz Tito era ales pentru a patra oară preşedinte al Iugoslaviei. În primăvara aceluiaşi an studenţii croaţi declanşau o serie de manifestări prin care cereau drepturi naţionale. La Washington, pe 17 iulie 1971, Biroul Naţional de Estimări al CIA prezenta raportul “Iugoslavia: o estimare informativă”.Deşi în Iugsolavia nimic nu anunţa în mod deschis dezintegrarea ţării, analiştii CIA prezentau liderilor americani o analiză în care apreciau că situaţia de la Belgrad este una xtrem de dificilă.

Previziunile specialiştilor americani în informaţii în vara anului 1971 erau cât se poate de sumbre: apreciau că pe termen scurt Iugoslavia va rămâne unită, însă problemele naţionale urmau să ducă la o dezintegrare. Tito, părintele Iugoslaviei comuniste, era văzut de analiştii americani în 1971 la apogeul puterii sale drept principalul pilon al Iugoslaviei unite.

 Analiza CIA pe care o prezentăm în rândurile următoare indică modalitatea de gândire a agenţiei SUA de informaţii şi capacitatea ei de a prevedea evoluţiile viitoare cu o precizie aproape chirurgicală. De notat faptul că încă din 1971 Kosovo era văzut la Washington ca o posibilă zonă secesionistă – o situare care avea să devină realitate peste aproape jumătate de secol.

Analiza CIA lua în considerare diverse variante de evoluţie a evenimentelor în Iugoslavia. La acea dată, armata de la Belgrad era considerată una dintre cele mai moderne şi capabile din Europa de est – de aceea analiştii americani au introdus în analiza lor eventualitatea unei lovituri de stat militare. Trebuie reţinut faptul că toate scenariile americane cu privire la Iugoslavia din 1971 luau ca punct de plecare al dezmembrării stârnirea tulburărilor interetnice.

Evenimentele petrecute în realitate confirmă precizia previziunilor CIA.Premisele dezmembrării Iugoslaviei“Trei sunt cele mai volatile elemente: animozitatea tradiţională dintre sârbi şi croaţi, lupta albanezilor din Kosovo pentru eliberare de sub dominaţia sârbă şi interesle conflictuale dintre regiunile bogate şi cele sărace. Problemele de acest gen vor afecta cu siguranţă Iugoslavia în anii ce urmează.

Procesul descentralizării va demara parţial cu afectând autoritatea şi statutul sârb, iar sârbii nu se vor bucura de aceasta; croaţii vor rămâne sensibili la diferendele naţionale, reale sau imaginare şi vor fi nerăbdători să-şi manifeste independenţa crescândă; albanezii vor continua să se considere o minoritate reprimată şi s-ar putea să recurgă din nou (cum au făcut-o în 1968) la dezordini pe scară largă; cele mai multe din regiunile înapoiate se vor simţi victime ale inegalităţilor şi vor căuta să obţină subsidii mai mari de la regiunile din nor, care probabil vor avea reţineri în a le acorda. (…)Schimbarea şi dezordinea vor continua să afecteze conducerea iugoslavă cu o varietate de probleme serioase.

Destinaţia regimului iugoslav, despre care se spune că este o formă nouă şi superioară de socialism, este vagă şi nesigură, iar drumul său necunoscut. Nici una din forţele eliberate de reforma titoistă nu va putea câştiga fără luptă. Sentimentele separatiste probabil vor slăbi federaţia; diverse consideraţii vor acţiona pentru a micşora puterea LCY (Liga Comuniştilor Iugoslavi); forţele economice, din ce în ce mai descentralizate, cu siguranţă vor încuraja instituţii separate de partid să joace un rol mai important în formarea politicilor naţionale.

Astfel sistemul iugoslav nu se va stabiliza şi şansele unor tulburări serioase vor persista pe termen nedefinit în viitor.

 

 

 

Tito pe cand conducea partizanii sarbi

Variabilele viitorului

“Însă dincolo de aceste certitudini întunecate, viitorul Iugoslaviei rămâne neprecizat. Există o marjă largă de variabile care vor afecta cursul dezvoltării naţionale iugoslave, în special în perioadele de tulburări. Nu în ultimul rând, acestea vor fi de natură internaţională – atitudinile şi acţiunile unor părţi externe şi modul în care acestea vor fi percepute de iugoslavi.

– Iugoslavia face parte din centrul Europei, situată între Orient şi Occident, între Europa Centrală şi Balcani, cu ieşire spre Alpi şi Mediterana. Din punct de vedere istoric, evenimentele din şi care au afectat Iugoslavia au atins Europa ca întreg. {I mai ales în ultimul sfert de secol, statutul Iugoslaviei a ajuns să implice stabilitatea şi securitatea întregului continent.

– Atât NATO cât şi Pactul de la Varşovia au investit masiv în Iugoslavia, deşi nu aparţine niciuneia din grupări, şi ambele părţi au ajuns să înţeleagă că actualul echilibru din Europa se va modifica în cazul în care Belgradul ar adera la un bloc sau celălalt. Mai mult, la Moscova este aproape cu siguranţă recunoscut faptul că din aceste motive, printre altele, o intervenţie sovietică directă în Iugoslavia va fi considerată de Occident ca o chestiune de maximă îngrijorare.

-Membri NATO din Europa Occidentală aproape cu siguranţă vor privi o intervenţie sovietică directă în Iugoslavia ca pe o ameninţare la propria securitate. Vor percepe problema în termenii NATO, deşi în mod formal nu este implicată soarta unui membru NATO şi nu vor putea imagina un răspuns efectiv în lipsa unei participări depline a Statelor Unite. Astfel că vor vedea într-o astfel de acţiune sovietică atât un test al hotărârii lor cât şi un test al angajamentului Statelor Unite pentru securitatea europeană.

– O mişcare sovietică împotriva Iugoslaviei va avea implicaţii tulburătoare pentru restul Europei de Est şi probabil sovieticii sunt conştienţi de acest lucru. Toţi aliaţii URSS din Estul Europei, probabil cu excepţia Bulgariei şi a Germaniei de Est, nu îşi doresc să aibă loc un astfel de eveniment. Mai ales Româia va interpreta orice fel de acţiune sovietică împotriva Iugoslaviei ca pe o ameninţare asupra propriilor interese. România va refuza să coopereze într-o operaţiune militară sovietică împotriva Iugoslaviei şi ar putea fi forţată, doar dacă va suferi ea însăşi o invazie.

Ungurii şi polonezii vor încerca să evite o participare, deşi voinţa lor de a rezista unor presiuni sovietice puternice va fi probabil destul de limitată. În schimb  bulgarii ar putea participa cu un anume entuziasm, mai ales dacă li se va permite să intre în Macedonia.

Pe termen scurt, presupunând un succes sovietic, cele mai multe dintre ţările est europene vor fi copleşite de o invazie sovietică a Iugoslaviei. Însă istoria regiunii sugerează că acţiuni de acest gen nu intimidează pe termen nedefinit şi de fapt sursele de nemulţumire sunt mărite pe termen lung.

Supravieţuirea Iugoslaviei

Dincolo de variabilele internaţionale de acest gen discutate mai sus, există un număr de dezvoltări în Iugoslavia, ceea ce duce la un număr infinit de variaţiuni. Patru posibilităţi, intenţionate să servească doar ca ilustraţii plauzibile, sunt examinate mai jos. Prima dintre ele reflectă estimarea noastră pentru cea mai probabilă dintre mai mute posibilităţi. Celelalte, în grade variabile, poartă cu ele implicaţii mai tulburătoare pentru interesele occidentale.

Credem că acestea sunt mai puţin probabile, însă schiţarea lor nu trebuie lăsată în afară. Variante de o natură mai optimistă – ca atingerea de către Iugoslavia a unui grad înalt de unitate şi stabilitate internă, sau alinierea deschisă cu Occidentul neprovocată de un atac iminent din est – nu sunt luate aici în considerare.

Iugoslavia are azi probleme şi cu siguranţă îi va simţi lipsa lui Tito mâine. Însă sistemul iugoslav ca întreg a rezistat atacurilor fracţiunilor partinice, presiunilor crizei economice şi mişcărilor separatiştilor. Armata continuă să asigure sprijin pentru unitatea naţională şi, în mod neintenţionat, acelaşi lucru îl face URSS. În vreme ce Tito nu poate stabili o cale fixă pentru regimul succesor, este posibil să fi stabilit o schemă şi un stil, bazate pe empiric şi experimental, pe care succesorii este posibil să-l imite şi pe care, în orice caz, le va fi dificil să-l abandoneze.

Pe termen lung se pare că principalele realizări ale sistemului iugoslav sunt destul de asigurate; chiar şi fără Tito, Iugoslavia are destule şanse să supravieţuiască intactă ca un sistem hibrid.

Această alternativă este în mod esenţial o proiecţie lineară a situaţiei iugoslave actuale, completată cu un anume grad de dezordine internă. Fricţiunile naţionaliste şi dificultăţile economice persistă şi uneori se inflamează. Însă cu anumite ajustări, diviziunea prezentă între federaţie, republici şi municipalităţi se dovedeşte funcţională, iar asistenţa economică din Occident soseşte la timp. Conducerea colectivă de după Tito reuşeşte să depăşească dificultăţile organizaţionale, îşi limitează diferendele interne şi guvernează eficient.

Frica de intervenţia sovietică continuă să condiţioneze atitudinile şi comportamentul conducerii şi populaţiei. În această atmosferă, forţele potenţial pro-sovietice rămân marginale şi izolate. Reforme suplimentare mută economia spre un socialism de piaţă. În lipsa unei ameninţări sovietice de aşa nivel care să forţeze Belgradul să-şi caute aliaţi în Occident, Iugoslavia îşi menţine actuala poziţie de nealiniere.

Reacţia sovietică. Deşi acesta nu este “cel mai rău caz”, Moscova găseşte acest rezultat drept frustrant. În ciuda speranţelor şi maşinaţiilor sovietice, o conducere post-Tito reuşeşte să treacă testul iniţial. Astfel Kremlinul se află în faţa unei continuări nedefinite – şi probabil o agravare – a problemelor puse de comportamentul iugoslav.

Atitudinea sovietică devine din ce în ce mai ostilă şi nerăbdătoare. Intervenţia armată rămâne improbabilă, însă sovieticii îşi intensifică presiunile asupra Belgradului. Îşi măresc eforturile pentru exploatarea dificultăţilor interne ale Iugoslaviei, blochează negocierile economice, întârzie livrările anumitor mărfuri şi refuză noi ajutoare. Menţin sau intensifică o propagandă gri şi neagră şi continuă cultivarea şi sprijinul dizidenţilor iugoslavi din interior sau din străinătate.

 Încurajează pretenţiile Bulgariei asupra Macedoniei, cresc presiunile asupra României pentru a se retrage din asocierea apropiată cu Belgradul şi încearcă să mărească diferendele Iugoslaviei din punct de vedere teritorial, politic şi al minorităţilor cu ţările occidentale”.

Tito si Ceausescu

Scenariile dezmembrării

1. Lovitură de stat militară

“Situaţia se deteriorează în timp. Erup dezordini serioase, incluzând ciocniri între grupurile etnice. Apare ameninţarea războiului civil. Conducerea politică centrală este incapabilă să ajungă la un acord privind tratarea situaţiei. Afişând o hotărâre şi unitate considerabile, JNA (Armata Naţională Iugoslavă) – probabil cu complicitatea unor lideri de partid – preia puterea la Belgrad, în capitalele republicane şi în alte oraşe mari şi reuşeşte să restabilească ordinea relativ rapid. Este instituită legea marţială, însă junta păstrează caracterul descentralizat al economiei şi urmăreşte o politică externă pro-occidentală (deşi din punct de vedere oficial în continuare nealiniată). şocul vărsării de sânge fratricid are un efect calmant asupra climatului politic iugoslav, însă cresc nemulţumirile faţă de guvernarea militară centrală. Occidentul păstrează legăturile însă solicită formarea unui regim liberal, nemilitar. Junta face presiuni pentru restaurarea unui guvern civil în cadrele dinaintea loviturii şi se retrage.

Reacţia sovietică: Moscova asistă la desfăşurarea situaţiei cu sentimente amestecate. Sovieticii speră că logica legii marţial va pune capăt ereziilor liberale de la Belgrad şi că eforturile lor continue de a cultiva prietenii în JNA vor da roade printr-o schimbare a direcţiei către est în orientarea politicii externe iugoslave. Pe de altă parte, recunosc că nici una dintre aceste evoluţii nu se petrec. Astfel Moscova aşteaptă evoluţia situaţiei şi încearcă să-I deturneze pe noi lideri ai Iugoslaviei cu oferte de asistenţă. Îndată ce intenţiile titoiste ale juntei în politica internă şi externă devin clare, sovieticii adoptă o atitudine ostilă deschisă, însă continuă să evite o intervenţie militară deschisă.

2. Varianta II: o preluare dificilă

Acţionând în condiţiile descrise mai sus, JNA preia rapid puterea în mare parte din ţară şi încearcă să impună o conducere centrală dură, probabil în colaborare cu elemente din cadrul partidului. Însă întâmpină o rezistenţă hotărâtă în Croaţia. Este declarată legea marţială şi Belgradul încearcă să impună controlul federal asupra întregii economii. Junta organizează operaţiuni militare de mică amploare împotriva croaţilor. Îsi asumă o atitudine xenofobă şi îşi declară intenţia de a rezista împotriva unei intervenţii externe, indiferent din ce parte vine. Însă de asemenea solicită ajutor economic şi asistenţă militară atât din partea Orientului cât şi din partea Occidentului. Unele state europene occidentale, înstrăinate de caracterul juntei şi profund tulburate de perspectiva unei vârsâri de sânge majore solicită dezangajarea Occidentului. Altele, temându-se de implicarea sovietică, favorizează continuarea sprijinirii regimului de la Belgrad. După câteva incidente sângeroase, conducerea croată ajunge la un acord şi este restabilită ordinea la nivel naţional.

Reacţia sovietică: Moscova este încurajată de mişcările iniţiale ale noului regim. Decide că lipsa de unitate din cadrul NATO minimizează şansele unei intervenţii occidentale. Adoptă o atitudine prietenoasă faţă de juntă şi îşi declară opoziţia faţă de separatiştii croaţi, informează Belgradul despre disponibilitatea de a asigura o asistenţă economică şi militară extinsă. Sovieticii răspund prompt când este solicitat acest ajutor şi profită astfel pentru a-şi creşte în mod semnificativ prezenţa la Belgrad. Evită să se implice prea mult, preferând mai degrabă să consilieze decât să comande şi încearcă în timp să aducă Iugoslavia într-o poziţie de dependenţă.

3. Colapsul: secesiune contestată

Croaţia trece prin toate formele legale pentru secesiune, îşi proclamă independenţa şi îşi anunţă intenţia de a deveni efectiv un membru al comunităţii occidentale. Slovenia asigură un suport moral însă nu se declară formal un aliat al Croaţiei. Belgradul refuză să recunoască acţiunea Zagrebului, însă forţele federale care se îndreaptă spre Zagreb sunt întoarse din drum şi suferă pierderi importante. Atât guvernul cât şi nivelul militar suferă diviziuni interne serioase. Crezând că foarte puţin ajutor sau chiar de loc nu va veni dinspre occident pentru supunerea croaţilor şi folosindu-se de poziţia majoritară din preşedinţia federală, Serbia, Kosovo, Voivodina şi Muntenegru fac apel la un ajutor direct sovietic în numele Federaţiei.

Reacţia sovietică: Moscova decide că în această situaţie angajamentul informal al Occidentului pentru Iugoslavia nu mai există, că Occidentul va fi divizat asupra opţiunilor rămase şi că invitaţia din partea guvernului Iugoslav incomplet este legitimă, ocazia fiind mult prea promiţătoare pentru a nu fi folosită. Trupe sovietice sunt trimise în zona Belgradului şi de aici se deplasează spre nord alături de elemente al JNA. De îndată ce începe bătălia cu croaţii, principala parte a contingentelor sovietice se deplasează din Ungaria şi ocupă principalele centre de populaţie. Operaţiunile de curăţire şi patrularea zonelor maritime sunt lăsate în seama JNA.

4. Dezintegrare totală

Conflictele etnice şi regionale duc la ciocniri între unităţile de apărare teritorială din republicile învecinate. Luptele se extind şi duc la o situaţie de război civil. Atât guvernul central cât şi militarii sunt mult prea divizaţi pentru a putea restabili ordinea. Pe măsură ce situaţia se înrăutăţeşte, unele unităţi ale JNA dezertează şi se alătură forţelor republicane. Altele se revoltă şi refuză să lupte. Iugoslavia încetează să existe. Serbia şi Muntenegru suferă replici din partea republicilor nordice şi fac apel la sprijin sovietic. Această acţiune provoacă Croaţia şi Slovenia să se îndrepte către Occident pentru ajutor.

Reacţia sovietică. Moscova doreşte atât să exploateze dispariţia Federaţiei Iugoslave cât şi să încheie cât mai rapid luptele de la graniţa Pactului de la Varşovia. Notând faptul că intrarea trupelor lor în Serbia şi Muntenegru nu va fi împiedicată, sovieticii decid ă NATO nu va încerca să oprească militar o astfel de mişcare. În orice caz, sperând să îşi minimalizeze riscurile, Moscova transmite NATO în mod informal că este interesată de un târg: Croaţia şi Slovenia sub influenţă occidentală în schimbul a ceea ce rămâne din Iugoslavia sub influenţă sovietică. În concordanţă cu această abordare, răspunsul militar sovietic la solicitările sârbe şi muntenegrene este determinat astfel încât să îndeplinească minimul cererilor defensive ale noilor clienţi ai Moscovei fără să stârnească în mod deschis îngrijorarea Occidentului.

Poziţia Occidentului

Este clar în toate alternativele discutate mai sus că Occidentul şi Statele Unite ar putea avea de jucat un rol critic în viitorul Iugoslaviei. Legăturile economice ale Belgradului sunt în prezent predominant cu Occidentul, vederile sale politice şi culturale sunt din ce în ce mai mult influenţate de conceptele occidentale, iar securitatea sa naţională este cel puţin indirect dependentă de forţa şi hotărârea Occidentului faţă de URSS. Belgradul, deşi în mod ferm angajat pentru o politică de nealiniere, recunoaşte că sprijinul politic şi economic al Occidentului (în special al Statelor Unite) au fost cruciale pentru supravieţuirea Iugoslaviei la sfârşitul anilor ’40 şi la începutul anilor ’50 şi este conştient de faptul că un astfel de ajutor ar putea deveni vital încă o dată.

 Belgradul este destul de încrezător că un astfel de ajutor va veni şi că de fapt Occidentul este din punct de vedere moral dator să-l asigure, şi că în orice caz este în propriul interes al Occidentului să contribuie la menţinerea unei Iugoslavii independente şi unite. De asemenea se teme că NATO ar putea să nu se implice foarte repede în cazul unei crize şi că nu există nici un fel de angajament occidental, moral sau de altă natură, pentru a apăra Iugoslavia în cazul unui atac sovietic”.

Autor:  George Damian

Sursa: Dosare secrete.ro

CITITI : Raportul CIA despre Iugoslavia din 1971 în format pdf