CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DOSARE ISTORICE : SUBVERSIUNEA SOVIETICA IN BASARABIA INTERBELICA

Stalin, aflat în centrul propagandei sovietice si  cu toate privirile aţintite spre el, ştia foarte bine că pentru a se extinde, comunismul avea nevoie de război.

Nu în sensul că „patria proletariatului mondial” declară război statelor „exploatatoare”, le învinge şi fraternizează cu clasa munci­toare autohtonă, care de-abia aşteaptă venirea eliberatorilor ca să le facă o primire triumfală, noii sosiţi punând în operă programul de construcţie a socialismului, muncind cu dăruire, ca să se ajungă cât mai curând posibil, la treapta ultimă de organizare a societăţii, comunismul.

„Marele Geniu” ştia că toate acestea nu sunt decât baliverne, bune pentru inocenţii legănaţi de cântecul de sirenă al utopiei marxiste.

El avea în vedere războiul adevărat, cel care, indiferent de costurile economice şi umane, avea să ducă – aşa cum s-a petrecut în realitate! – la intrarea unor teritorii imense în sfera de influenţă a statului comunist.

Pe timp de pace, instaurarea comunismului din senin ar fi fost imposibilă, chiar într-un stat ca Rusia, unde activităţile subversive revoluţionare ajunseseră la paroxism.

Odată instaurată puterea comunistă „pe o şesime din suprafaţa pla netei”, cum spuneau triumfalist rapsozii partidului, aparatul sovietic de subversiune a purces la pregătirea unor tulburări care aveau rolul de a de­clanşa războaie civile, insurecţii „populare”, care să dinamiteze ordinea socială legală, aruncând statele într-un haos pe fondul căruia intervenţia sovietică ar fi putut avea succes.

În alte cazuri, s-ar fi produs o infil­trare masivă, mascată sub forma ajutorului internaţional dat „luptătorilor revoluţionari”, aşa cum s-a întâmplat în Spania.

Acţiunile subversive au început la scurt timp după organizarea aparatului tehnic al Kominternului. Oamenii lui Lenin au trecut hotărât la exportul de revoluţie…

 

România, ţintă predilectă a subversiunii

 

Ţara noastră a fost, de la începuturile Internaţionalei Comuniste, o ţintă predilectă a subversiunii.

În 1918, Lenin şi Troţki au ordonat asasinarea regelui Ferdinand, ca pedeapsă pentru actul Marii Uniri din 1 decembrie 1918, dar comisarul Simion Roşal, trimis pentru îndeplinirea acestei misiuni, a fost arestat de Armata Română.

În 1919, Kominternul a ordonat asasinarea mareşalului Averescu, actul terorist fiind dejucat în ultima clipă. Pe data de 8 decembrie 1920, a explodat o bombă în Senatul României, aceasta fiind pusă de Max Goldstein (nume conspirative: Argeşeanul, Abramovici Teohari, Belinschi Sami, Coca, Stejaru), un extremist de stânga, el având complici pe Saul Osias şi Leon Lichtblau. A fost primul atentat terorist.

Dispozitivul exploziv artizanal plasat în sala Senatului României i-a ucis pe Dimitrie Greceanu, ministrul Lucrărilor Publice, decedat a doua zi la spital, şi pe senatorii Demetriu Radu, epis-copul greco-catolic de Oradea Mare, ucis pe loc, şi Spira Gh.Gheorghiu, decedat la spital pe 13 decembrie, şi a rănit grav pe Constantin Coandă (52 de răni cauzate de schije), preşedintele Senatului. (…) 1924 a fost anul celei de-a doua agresiuni majore împotriva României Mari, Uniu nea Sovietică (creată la 6 iulie 1923) încercând să se extindă din nou asupra teritoriului dintre Prut şi Nistru.

Încă din 1923, Moscova, prin Internaţionala Comunistă, a avansat şi şi-a impus teza, acceptată de PCR, potrivit căreia România ar fi fost un stat imperialist, multinaţional, creând astfel baza politică pentru a cere «autodeterminarea» Basarabiei”.

 

Comuniştii au luptat pentru dezmembrarea ţării

 

„În aprilie 1924, la Conferinţa Federaţiei Comuniste Balcanice de la Viena au fost adoptate câteva hotărâri cu privire la România, printre care «Dezvoltarea propagandei în favoarea revenirii Transilvaniei la Ungaria», «Propaganda în rândurile populaţiei din Transilvania şi cercurile antiromâneşti ale burgheziei maghiare», «Organizarea de greve cu motivaţii politice», «Propaganda în armata română, în special printre soldaţii ori­ginari din Transilvania».

(Pasajul citat este preluat din masiva lucrare a cunoscutului publicist constănţean Constantin Cumpănă „Terente”, Telegraf Advertising 2009, Constanţa, vol. II, pp. 123-124).

Menţionăm că, după alte surse, Uniunea Sovietică s-a constituit la 30.12.1922, prima Constituţie fiind adoptată la 31.03.1924. Con stantin Cumpănă, referindu-se la documentul publicat în „România Liberă” din 13.05.1994, sub semnătura lui Vladimir Alexe, material intitulat „Istoria secretă/Ilegaliştii comunişti, au luptat pentru dezmembrarea ţării.

Planul de împărţire a României în cinci zone”, face cunoscută, în contextul biografiei faimosului bandit lipovean Terente, amploarea agitaţiei şi diversiunilor bolşevice în Ro­mânia, îndeosebi în Dobrogea şi Basarabia.

Acţiunile planificate în Rusia comunistă au culminat cu aşa-numita „revoluţie” de la Tatar-Bunar (12-18 septembrie 1924).

C. Cumpănă reproduce comunicatul guver­nului relativ la evenimentul în chestiune:

„(…) În ziua de 12 septembrie, un număr de 30 de indivizi, veniţi pe mare în sudul Basarabiei, a atacat localitatea Nicolaevca la ora 12 din zi, izolând comuna prin tăierea firelor telegrafice şi telefonice şi omorând pe primar, pe soţia sa, doi jandar mi şi un locuitor.

Aceiaşi cetăţeni au mai prădat pe negustorii veniţi la târg şi încărcând trei căruţe cu mărfuri, le-au ascuns în bălţile din regiunea lacului Saşic.

În zilele următoare, aceiaşi indivizi, susţinuţi de complici pe care îi aveau în această regiune, au atacat satele Tatar-Bunar, Cişmele, Neraşoi şi Golileşti, jefuind şi terorizând populaţia pentru a o asocia cu actele lor şi a o ridica contra auto rităţilor.

Trimiţându-se trupe din Ismail pentru urmă­rirea şi capturarea indivizilor, ordinea a fost pretutindeni restabilită.

Populaţia locală a dat autorităţilor un concurs hotărât la descope rirea complicilor şi restabilirea ordinei (…)”.

 

Grupări teroriste clandestine

 

S-a stabilit, într-adevăr, că printre cei capturaţi se aflau militari sovietici şi că ruşii organizaseră „un comando de tip terorist”, firele acţiunii ducând la un centru conspirativ de la Odesa, în colaborare cu agenţi iredentişti din Basarabia.

În perioada istorică în chestiune, spionajul sovietic, slujit de Komintern cu organizaţiile sale din sânul statelor-ţintă – partidele comuniste – în primul rând cele din zona Balcanilor şi România, a constituit un număr extraordinar de mare de grupări teroriste clandestine; numai în Basarabia, între 1919-1924, au existat 118 asemenea grupări, număr precizat de Serviciul secret al Armatei.

 

 

Autor: MARIAN MOISE

 

 

DOCUMENTE PRIVITOARE LA ACTIUNILE COMINTERNULUI SI ALE UNIUNII  SOVIETICE PENTRU DEZMEMBRAREA ROMANIEI, DUPA MAREA UNIRE.

8 mai 1940…

Directivele Kominternului trimise Partidului Comunist din Romania instruia membrii acestuia asupra intentiilorde viitor ale U.R.S.S. : „Rezolvarea pe cale pasnica a chestiunii Basarabiei si a problemelor litigioase cu tarile balcanice vecine pe baza autonomiei teritoriale pentru toate regiunile ocupate si recunoasterea dreptului lor la autodeterminare – pana la despartirea de stat a nationalitatilor asuprite – constituie o conditie necesara pentru apropierea cu U.R.S.S.”

Sensul real al formulei autodeterminare – pana la despartirea de stat a nationalitatilor asuprite, se adresa in primul rand comunitatii evreiesti din Moldova ocupata de sovietici si relua o idee mai veche a unui „camin” evreiesc in Basarabia. arhiva M.Ap.N. fond 1 inv. 8 dosar nr. 167, f. 1718.

Planul nu a fost la propriu doar in anii 20, ci chiar din 1939/1940 cand multi evrei din Basarabia, Bucovina si Moldova se pregateau cu fervoare pt “inlaturarea consecintelor imperialismului romanesc” stiind inca dinaintea invaziei bolsevice ca aceastia urmeaza sa desfasoare o operatiune politico-militara de proportii cu scopul infiintarii unui stat iudeu in zona, Romania, Polonia si Ucraina urmand sa cedeze teritorii importante pt infaptuirea dezideratului evreiesc major=un stat propriu, aprox. 100.000km2.

Asa se explica crimele si samavolniciile inimaginabile la care s-au dedat evreii din zona vizata de ultimatumul bolsevic, DESPRE CARE NIMENI DIN MEDIA NU POMENESTE NIMIC FIIND SUBIECT TABU, ajungandu-se la proportiile unui razboi inter-etnic cu romanii, atat cu autoritatile, cu biserica crestina cat si cu populatia romaneasca a regiunilor in cauza, pana in iulie 1941 cand trupele romane au trecut Prutul!

Ideea unei republici evreiesti in U.R.S.S. a fost indelung dezbatuta in conducerea bolsevica si aplicata partial in 1930 in estul tarii la Birobidjan, regiunea (oblastul) autonoma evreiasca ce exista si astazi !!!

 

Mai 1940 :

„cu o luna inainte de inceperea operatiunilor militare sovietice din Basarabia, au fost chemati de Komintern evreii Leibovici si I. Morgenstern, membri ai secretariatului partidului comunist din Romania, care au prezentat toate detaliile despre capacitatea de lupta si activitatea organizatiei comuniste din Basarabia, ca si asupra starii de spirit si politico-morale a populatiei”

Editura Academiei de Inalte Studii Militare – 1992. Raport al Inspectoratului regional de politie al tinutului Nistru – mai 1940 :

”paralel cu actiunile informative si de paralizare a zonei de operatii probabile ale armatei romane, organizatiile comuniste incep a desfasura o activitate mai pronuntata prin propagandisti in favoarea regimului sovietic”.

Nota informativa Inspectoratului de Politie al  jud. Suceava, Iasi, Galati : „un nr. tot mai mare de comunisti, in special evrei originari din Romania, sunt instruiti in U.R.S.S. pentru a fi in masura de a culege tot felul de date cu caracter militar in spatiul romanesc, unde evreii sunt trecuti clandestin ca refugiati ce doreau sa se repatrieze.
Cu ocazia perchezitiilor s-au gasit asupra lor manifeste ce proslaveau anexarea de catre U.R.S.S. a tarilor Baltice (de unde O TREIME DIN POPULATIE A FOST DEPORTATA IN SIBERIA LA ORDINUL EVREILOR CE CONDUCEAU URSS DIN 1917!!!), considerat ca act de „politica sanatoasa de pace” – asupra cetateanului Bergman Leon, evreu din Bucovina prins de politie in Suceava.

Documentele contrainformative din arhiva M.Ap.N. dovedesc irefutabil faptul ca foarte frecvent, minoritari evrei au fost folositi pentru a pregati si facilita invazia sovietica, fiind informati asupra momentului agresiunii, actionad prin sabotaj si propaganda prosovietica.

Nota informativa nr. 127/25 VII 1940 „Evreii din Romania au fost informati de ocuparea Basarabiei inainte de darea ultimatumului de catre U.R.S.S., dedandu-se la o intensa propaganda si pregatind din timp steaguri rosii si plancarde cu „Traiasca armata sovietica si Stalin” (arhiva M.Ap.N. fond Corpul 4 armata, dosar nr. 69, f. 104).

Iunie 1940: Nota informativa a Armatei Romane : „In toate orasele basarabene si nord-bucovinene, ca la un consemn, s-au format grupuri de evrei inarmati, in majoritate tineret, de ambele sexe, care numaidecat a inceput actiunea terorista.

Au fost impuscati cu predilectie functionarii judecatoresti, cei politienesti, slujitorii altarului, precum si functionari financiari, acestia din urma cu ocazia devalizarii diferitelor casierii ale Statului, intrucat in afara zelului revolutionar, bandele teroriste au aratat, in timpul desfasurarii actiunilor, o pronuntata tendinta pentru adunarea de capital, in flagranta contradictie cu principiile anticapitaliste cuprinse in doctrina in numele careia desfasurau actiunea.

Nu a fost crutata nici armata si zilnic sosesc noi informatii despre ofiteri, subofiteri si soldati care, chiar fara a fi contrazis intentiile comunistilor evrei de a se maifesta, au fost impuscati sau schingiuiti” (Arhiva M.Ap.N. fond Marele Stat Major, sectia 2, dosar nr. 941, f. 558).

Nota informativa nr. 13968/3 iulie 1940, Statul Major al Granicerilor : „la depoul Iasi(in Romania neocupata de sovietici, la 5 zile dupa invazia acestora in Basarabia!!!) au mai tinut discursuri inca doi evrei, dintre care discursuri afirmand ca romanii sunt niste hoti si pungasi si ar trebui ca sovietele sa ia masuri si in timp de 5 zile sa ajunga la Bucuresti, pentru ca romanul nu merita altceva decat distrus”

Aceasi nota informativa a armatei despre profanarea unei biserici din Ungheni :„la intrarea pe poarta la biserica, este arborat steagul sovietic; pe data de 5 iulie 1940, cand a fost defilarea(trupelor sovietice eliberatoare victorioase), toti jidanii s-au dus la biserica, au spart lacatul pentru a intra si a devasta icoanele” (Arhiva M.Ap.N. fond Corp 4 Armata, dosar nr. 67, f. 332, 333).

Nota informativa nr. 1454/5 iulie 1940, Biroul de Siguranta de pe langa Chestura Politiei Iasi : „suntem informati ca in ziua de 28 iunie 1940 un grup de evrei comunisti din Chisinau au impuscat in plin centrul orasului un numar de 4 ofiteri de politie romani, precum si un capitan din armata romana” (Arhiva M.Ap.N. fond Corp 4 Armata, dosar nr. 67, f. 310).

Raport al Biroului 2 (serviciul militar secret) / 3 iunie 1940, nr. 14 033.

Fapte grave, de proportii catastrofice OMISE cu desavarsire din manualele de istorie si din toate actele oficiale contemporane concretizatate intr-un dezastru politico-militar-etnic, ce doar in primele doua saptamani s-a ridicat la 43.232 victime din partea Romaniei (nu e greseala de tipar !)  oficialitati, cadre/militari ucisi, raniti si disparuti odata cu ocuparea Romaniei de Est de catre bolsevici !

Pentru comparatie, in mediatizatul Razboi pt Independenta din 1877, desfasurat timp de 6 luni, Romania a avut aproximativ  10.000 victime !

Evaluati proportiile dezastrului!

O adevarata catastrofa pentru Romania.

 

Surse :

basarabialiterara.com.md

ioncoja.ro/doctrina-nationalista

07/05/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , | 3 comentarii

DOSARE ISTORICE: Larry Watts despre “Biroul secret pentru studiul problemei basarabene”

 

 

ISTORIE. Larry Watts despre “Biroul secret pentru studiul problemei basarabene”.

 

 

 

DIVERSIUNEA BASARABEANA

 

 

 

În volumul “With Friends Like These… The Soviet Bloc’s Clandestine War Against Romania (Tradus si aparut la Editura Rau cu titlul “Fereste-ma, Doamne, de prieteni! Războiul clandestin al Blocului sovietic cu România); cu un cuvânt înainte de general dr. Ioan Talpeş), apărut la Editura Militară (Magazin istoric, nr. 12/2010), Larry L. Watts se ocupă şi de originile şi raţiunile istorice ale neîncrederii Rusiei bolşevice, apoi ale U.R.S.S. faţă de România.

Vă prezentăm în continuare un fragment din această incursiune istorică publicat de prestigioasa revista Magazin Istoric.

LARRY L. WATTS

 

 

Din decembrie 1917, ameninţarea militară românească era prezentă deja în gândirea sovieticilor, cu mai bine de un an de zile înainte de primele ciocniri polono-sovietice, după ce trupele române începuseră să dezarmeze şi să alunge forţe de zece ori mai mari din Moldova.

Repetarea acestui fenomen în Basarabia ce le aparţinea ruşilor la scurtă vreme după ce Petrogradul a instituit starea de război cu România, la 13 ianuarie 1918, i-a conferit acesteia locul de onoare între ameninţările străine.

Totuşi, desemnarea românilor drept inamici de către autorităţile bolşevice avea rădăcini mult mai adânci.

O moştenire de la predecesorii ţarişti era „resentimentul strategic“ faţă de un popor şi un stat care reprezentau singurul obstacol non-slav în faţa „arcului slav“, care se întindea din Rusia, prin Dobrogea în Bulgaria, Macedonia, Serbia, Bosnia, Croaţia şi Slovenia. După cum remarca un strateg britanic, o Românie orientată către Occident şi latină nu putea figura în desenul pan-slav al Rusiei şi nu putea exista „vreo legătură, vreo simpatie între cele două“.

Pentru bolşevici, una dintre sursele cele mai puternice şi persistente de animozitate faţă de români venea din şovinismul justificat prin ideologie, izvorât din revoluţiile de la 1848.

Potrivit lui Karl Marx şi Friedrich Engels, dintre europenii din est doar polonezii şi ungurii erau „purtătorii standard de progres“ şi, lucru şi mai important, popoare „revoluţionare, care jucau un rol activ în istorie“.

Românii erau consideraţi un popor „neviabil“ şi „degenerat“, un „popor fără istorie“, lipsit de „capacitatea de a supravieţui“ şi fără speranţă să atingă „vreun fel de independenţă“, destinat doar asimilării.

Mai rău, românii erau acuzaţi că s-au situat de partea reacţiunii, atunci când revoluţionarii unguri, conduşi de Kossuth, le-au refuzat libertatea şi drepturi egale. Astfel, pentru Marx şi Engels ei se dovediseră „un popor contrarevoluţionar“, în vreme ce ungurii erau un popor „revoluţionar“, demn să fie sprijinit.

Potrivit lui Engels, românii, ca şi slavii de sud, erau, fără tăgadă, „purtători standard ai contrarevoluţiei şi aveau să rămână astfel până la completa lor extirpare sau pierdere a caracterului naţional“, pentru că „întreaga lor existenţă era ea însăşi un protest contra unei mari revoluţii istorice“. Revoluţia avea să îi „anihileze“, făcând să dispară „până şi numele“, ştergându-i „de pe faţa Pământului“. „Şi acesta avea să reprezinte un pas înainte“, continua el.

Lenin şi Stalin erau de acord că „popoare întregi reacţionare“ trebuia să fie „şterse“ pentru cauza progresului revoluţionar, atunci când intrau în contradicţie cu mişcarea socialistă mondială. În vreme ce Stalin părea să reconsidere categorisirea drept „contrarevoluţionari“ a slavilor de sud, ţinând cont de performanţele unor Cristian Rakovski, Gheorghi Dimitrov şi Boris Ştefanov, românii au rămas în gândirea sovietică contarevoluţionari incorigibili – un inamic care aştepta să îşi manifeste ostilitatea.

Înainte de sfârşitul lunii ianuarie 1918, conducerea bolşevică de la Petrograd a tras concluzia că România transforma Basarabia într-o platformă pentru operaţiuni contra revoluţiei ruse.

La sfârşitul anului, spre mijlocul lunii noiembrie, Comisariatul sovietic pentru Afaceri Externe a desemnat România „centrul contrarevoluţiei din sud“ şi a reconfirmat „starea de război cu România“.

În vreme ce în nord ameninţarea contrarevoluţionară era atribuită mai multor state, membre ale Antatntei sau ale Puterilor Centrale, în sud pericolul principal era identificat în mod explicit de către liderii bolşevici cu românii. Basarabenii, proclama Comisariatul, erau aşadar obligaţi să ia armele „la fel cu toţi cetăţenii din teritoriile ocupate de inamic“.

Atunci când forţele militare române şi polone au împiedicat, împreună, forţele sovietice să facă joncţiunea cu armata roşie ungară, în 1919, şi mai ales după ce războiul sovieto-polon a izbucnit în 1920, Polonia şi România au fost desemnate împreună drept ameninţarea militară primară pentru regimul sovietic şi ţinta principală a spionajului militar sovietic.

Judecata emisă de către comandantul şef al Armatei Roşii, Ioakim Vaţetis, stabilea fara echivoc faptul că principalul pericol pentru puterea sovietică îl reprezenta „un atac comun polono-român contra Rusiei Sovietice“. Această judecată a dominat planificarea strategică şi politica de securitate a U.R.S.S. pentru următorii 16 ani.

Aceste temeri au determinat la mijlocul anilor ’20 elaborarea unei strategii a războiul de partizani preventiv, dezvoltată de sovietici. Generalul Mihail Frunze, al cărui tată era român de origine, aflat în fruntea Consiliului Militar Revoluţionar al Frontului de Sud între 1919-1921, a reorganizat bandele de partizani care operau de-a lungul frontierei cu România şi în interiorul acesteia.

Reorganizarea a fost sprijinită de batalionul revolutionar şi unitatea navală, alcătuite din vorbitori de limba română, create de Cristian Rakovski, care era şeful Direcţiei politice în cadrul Consiliului Militar condus de Frunze.

Efortul a căpătat un impuls deosebit la sfârşitul anului 1925 şi începutul anului 1926, când unităţi de genişti, tehnice şi de securitate din cadrul Directoratului de Informaţii Militare şi CEKA au fost subordonate în mod direct organelor de informaţii ale Districtului Militar Ucrainean.

Obiectivul lor era să pregătească „operaţiuni active de partizani în spatele armatei invadatoare“, inclusiv să recruteze şi să antreneze personal din sate şi să facă depozite clandestine de arme, muniţii şi provizii.

Şi mai impresionantă era amploarea campaniei de dezinformare. S-a depus un efort imens pentru a dezvolta o campanie de propagandă care să justifice expansiunea teritorială a U.R.S.S. pe seama României şi a Poloniei, descriindu-se natura agresivă şi reacţionară a guvernelor lor şi starea de oprimare a minorităţilor dintre graniţele lor.

Stalin s-a implicat personal în această campanie; el scria: „Dispunem de posibilităţi deosebite. Totul este în mâna noastră: radio, cinema, presa.“ Operaţiunile politice şi de propagandă contra României erau conduse de către secţia româno-basarabeană a Kominternului din Odessa, secţia română a Kominternului cu sediul la Paris şi secţia basarabeană a Biroului Balcanic, tot cu sediul la Paris.

S-au tipărit publicaţii precum Zece ani de ocupaţie sângeroasă în Basarabia, în 1928, şi România în războiul antisovietic, acelaşi an, în ambele România fiind descrisă drept „cea mai sălbatică monarhie din Europa“.

În martie 1925, Biroul Politic a adoptat o rezoluţie cu titlul Despre munca în Basarabia, stabilind strategia regională şi pentru străinătate a propagandei în vederea recuceririi acestei provincii. Nou creata „Societate a basarabenilor“ avea ca scop „intensificarea luptei pentru eliberarea Basarabiei de sub jugul străin“.

În aprilie 1925 au fost prezenţi la congresul de creare 4.000 de memebri; dintre aceştia, doar 15% erau oficial membri ai partidului comunist.

Congresul a stabilit că „condiţiile istorice concrete“ cer Societăţii să lucreze în subteran pentru „eliberarea basarabenilor de sub jugul burgheziei şi al proprietarilor de pământ străini“, mai curând decât să ceară realizarea imediată a acestui obiectiv, din moment ce „lupta U.R.S.S. pentru rezolvarea problemei basarabene“ se desfăşura la nivel diplomatic.

Societăţile basarabene din Statele Unite erau dirijate prin intermediul unui „Birou secret pentru studiul problemei basarabene“, cu sediul la Moscova, care includea reprezentanţi ai Comitetului Central, Statului Major al Armatei Roşii, Comisariatului pentru Afacerile Externe, Asociaţiei Unionale pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea, Komintern şi conducerea Republicii Sovietice Socialiste Autonome Moldoveneşti.

În martie 1940, societăţile basarabene din S.U.A. au primit următoarele misiuni: să obţină recunoaşterea dreptului populaţiei basarabene de a se desprinde din România, pentru că această provincie „a fost încorporată cu forţa în Regatul Român“; să convingă opinia publică americană că o eventuală intervenţie militară sovietică în România ar trebui interpretată ca un caz de „asistenţă armată acordată de U.R.S.S. în urma unei cereri exprese din partea populaţiei basarabene“; să menţină o campanie de presă care să arate „situaţia nefericită a regiunii, starea de înfometare a populaţiei şi necesitatea unei asistenţe dinafară, pentru a scăpa de jugul represiunii româneşti; să strângă fonduri pentru „lupta de eliberare“.

La începutul celui de Al Doilea Război Mondial, problemele teritoriale basarabeană şi transilvăneană erau strâns legate în gândirea sovietică. Politica dusă de Komintern de a cere ca România să cedeze aceste teritorii, alături de Bucovina şi Dobrogea, a fost revigorată după criza cehoslovacă din 1938, când Moscova a început să îşi declare sprijinul pentru pretenţiile iredentiste ale regimului Horthy.

Intenţiile Moscovei faţă de Basarabia, sprijinul ei pentru pretenţiile ungare faţă de Transilvania şi încurajarea pentru pretenţiile bulgare faţă de Dobrogea au devenit explicite (dacă nu încă publice) aproape imediat după semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în august 1939.

La începutul lunii decembrie, şeful străin al Partidului Comunist Român – şi militant pentru secesiunea Dobrogei –, Boris Ştefanov, a publicat un articol în ziarul Kominternului, în care sugera iminenta cedare a provinciilor româneşti şi argumenta necesitatea stabilirii unor baze militare sovietice pe teritoriul ei.

În prima jumătate a anului 1940, ministrul german la Budapesta raporta, cu uimire, despre deschiderea cu care ministrul sovietic în capitala ungară încuraja Ungaria să întreprindă acţiuni militare în cazul Transilvaniei, exprimându-i aceeaşi idee şi ministrului german.

Moscova presa Bulgaria să ceară toată Dobrogea, cu scopul evident de a crea o frontieră comună între Uniunea Sovietică şi Bulgaria. Atunci când au primit felicitările ofiţerilor de informaţii militare bulgari legate de anexarea Basarabiei, omologii lor sovietici au replicat „că este posibil să ne întâlnim din nou pe Dunăre“.

La 26 iunie, Moscova a somat România să îi predea Basarabia şi Bucovina de Nord. Toate proprietăţile au fost expropiate şi s-a introdus un program de deznaţionalizare şi rusificare, începând cu interzicerea alfabetului latin şi închiderea tuturor şcolilor laice şi confesionale româneşti. Biserica ortodoxă a fost trecută din ascultarea Mitropolitului Basarabiei în cea a Patriarhului rus, distrugând astfel un element fundamental al organizării sociale şi conştiinţei naţionale.

Dar cel mai brutal aspect al acestei campaniia implicat eliminarea fizică a populaţiei de etnie românească din zonă. Această epurare etnică abia deghizată a fost supervizată de conducătorul Ucrainei, Nikita Hrusciov, care participase activ şi la „eliberarea“ provinciei.

 

Magazin Istoric, Anul XLV – serie noua – nr 1 (526), ianuarie 2011 / Basarabia-Bucovina.Info

(NB: Copyright liber cu pastrarea intacta a textului original si a tuturor surselor si link-urilor)

04/03/2013 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

SADOVEANU, SLUGA A BOLSEVICILOR INCA DIN 1924 ?

M.Sadoveanu – lacheul bolşevicilor (din 1924) ?

 

Rebeliunea de la Tatarbunar (din 1924), a fost o acțiune teroristă organizată și sprijinită de Uniunea Sovietică. În acest fel s-a încercat pregătirea unei incursiuni a Armatei Roșii în România cu scopul de a ocupa Basarabia. În rebeliune au fost implicaţi, în special, minoritari de origine slavă. În urma intervenţiei Armatei Române, au fost ucişi până la 3000 de rebeli. Din 489 persoane arestate, 287 au fost condamnate la diverse termene de detenţie.

Notă: Printre acei care public au luat  apărarea particpanţilor la rebeliunea prosovietică a fost şi scriitorul Mihail Sadoveanu (1880-1961).

Întrebare: Faptul se explică prin aceea că atât Lev Troţki, comandantul de atunci al Armatei Roşii, cât şi Mihail Sadoveanu erau masoni ?

 

 3 februarie 2011

Autor: Dr. Veaceslav Stavila

Despre subversiunea sovietica de la Tatar Bunar profesorul american Charles Upson Clark de la Columbia University, a spus :

„[…] rebeliunea de la Tatar-Bunar a fost în esență exemplu cel mai frapant al unui raid comunist, organizat din afară […] și nu o revoluție locală împotriva condițiilor intolerabile datorate asupririi românești, așa cum a fost prezentată de către presa socialistă din toate țările.”

Cu toate acestea, grupurile socialiste din România au condamnat rebeliunea; liderul Federației Socialiste, Ilie Moscovici, scria  în 1925:

„La Tatar Bunar, au fost implicați agenții provocatori ai Internaționalei a III-a, care, jucându-se cu viețile țăranilor basarabeni, au vrut să dovedească Europei că basarabenii sunt în favoarea inexistentei și ridicolei «Republici Moldovenești».
Niște țărani din câteva comune izolate nu au putut alunga jandarmii […] câțiva agenți provocatori asigurându-i că revoluția a început în toată Basarabia sau că armatele sovietice au pătruns sau erau pe cale să intre.”

CITITI MAI MULT DESPRE DIVERSIUNEA SOVIETICA DE LA TATAR BUNAR  LA :

http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83scoala_de_la_Tatarbunar

03/02/2011 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: