Dialecte și graiuri românești. VIDEO

Românii sunt unul dintre neamurile străvechi ale Europei, un popor născut  din simbioza marelui si viteazului neam al tracilor cu romanii, proces  care a avut loc  in primul  mileniu crestin, cu participarea după secolul VI e.n., a elementului slav.

Ei sunt ramura de răsărit a romanității și în același timp singurul popor vorbitor al unei limbi neolatine în aceasta parte a Europei , o insulă de latinitate înconjurată de o mare  slavă la sud ,est și nord și de unguri la vest.

Românii se impart dupa limba pe care o vorbesc, în patru ramuri frățești:

-Daco-romanii (din care fac parte și moldovenii),care locuiesc mai ales la nord de Dunare

și

-aromânii,
-megleno-românii
-Istroromânii

 trăitori la sud de Dunâre, în principal in Grecia, Albania, R.Macedonia,Croația, Bulgaria și Serbia și care vorbesc dialectele aromân, meglenoromân și istroromân.

Foto: aromâni în portul lor popular

La sfârșitul sec. XIX si începutul sec.XX, mulți aromâni au emigrat din Balcani în România, alungați de la vetrele lor stramoșești de persecuțiile si prigoana din țările de origine, iar urmașii lor iși duc viața și astăzi aici, împărțind cu noi frățește si bunele si relele.

In țările sud-Dunărene,mai ales in Serbia  si Bulgaria, trăiesc pe lânga frații aromâni și  vechi comunități  de români ,vorbitori ai dialectului nord-Dunărean daco-roman .

Și pe unii și pe alții, majoritarii din  aceste tari ii numesc”vlahi”…

Iată ce ne spune o mare doamnă aromâncă, plecată din nefericire prea repede dintre noi, academicianul  Matilda Caragiu Marioțeanu, despre neamul aromânilor:

”1. Aromânii (macedo-vlahii) și limba lor maternă,  e x i s t a  astăzi și de două mii de ani.

  2. Aromânii sunt dintotdeauna sud-dunăreni.

  3. Limba veche română (straromâna/ româna comuna/ româna primitiva/ protoromâna)  vorbită pe acest teritoriu era o limba unitară.

   4. Unitatea teritoriului unde se vorbea româna comună, a fost scindată de sosirea slavilor intre Dunare si Balcani.

   5. Vechea limba română s-a scindat in cele patru ipostaze actuale ale sale: româna (daco-româna/ daco-v(a)laha), limba natională/ literară a Romaniei, aromâna (macedo-româna/ macedo-vlaha) și meglenita (megleno-româna/ megleno-vlaha; varianta a aromânei?), vorbite in sudul Dunării si istriana (istro-româna/ istro-vlaha), vorbită în Peninsula Istria.”

Balcanii au fost întotdeauna locuiți de români!De la Marea Egee, din Muntii Pindului, de la Adriatica, din Dalmația, de la Marea Neagră și pâna la nord, în Carpați, a fost un singur popor: poporul român.

 Timpurile s-au  schimbat, au  năvălit slavii in secolul al VII-lea, peste încă șapte sute de ani au venit turcii , apoi, in părțile de apus, au coborât ungurii și mai apoi  austriecii, iar poporul roman din Balcani s-a impraștiat, s-a impuținat, în unele zone chiar a dispărut, cum ar fi în Muntenegru și Bosnia-Hertegovina.

 Pe lângă aromânii din Macedonia și Pind, din Albania si Bulgaria, rămân sa reziste compact, până în ziua de azi, daco-românii din Timoc (200 de localitati in Serbia, 100 in Bulgaria – 30 in jurul Vidinului, plus 70 de-a lungul Dunarii, până la mare).

Ei au avut parte de domnia a cel puțin cinci voievozi români, incepând cu Basarab I Intemeietorul, în secolul al XIV-lea, până la Matei Basarab, în secolul al XVI-lea. Acești domnitori au construit mai multe mânastiri și biserici românești în sudul Dunării decât în nord, Dunărea nefiind niciodată, până la începutul secolului XX, graniță între frați.

 Străinii numeau și pe alocuri încă mai numesc  românii”valahi,olahi,volohi ,vlaski,vlahi,blaki,wallach”.

Care e originea și semnificația  cuvantului ”Valah”?

Exonimul “VALAH” este legat de lingvistica germanică,provine din cuvantul german “wallach”, astfel ca aceeasi origine duce la cuvintele “welsh” și “wallon” în alte părți ale Europei, pentru populațiile locale considerate romanice.

Popoarele slave si ungurii au preluat cuvântul, folosind inițial numele de valahi-vlahi  în legătură  popoarele romanice, deci și pentru locuitorii teritoriului  românesc de astăzi.

Mai târziu, întelesul cuvântului s-a nuanțat și oarecum s-a schimbat,în funcție de utilizatori .
Astfel, în limba poloneză, Italia este numită “Włochy” iar in limba maghiara, italienii sunt “olasz”, în timp ce  “oláh” sunt pentru ei, românii.
Cuvantul valah este după cum vedem un EXONIM, folosit numai de strainii care veneau în contact cu românii, în timp ce respectivii ”valahi”  foloseau între ei diferite apelative  provenite din cuvantul “romanus”, pentru a se numi pe ei înșiși: “români” “rumâni”, “rumâri”, “armâni”, “arumâni”, ș.a.m.d.

La originea denumirii de ” valah ” se află:

-vecinii din sud şi apus desemnati de   germani a fi  yalhii – romanii şi galii romanizati;

-ulterior în germană, termenul a suferit o restrângere, referindu-se numai la locuitorii din Peninsula Italică (wălcher);

-scrierile biografulului  apostolului slavilor – Metodie ,care a aplicat denumirea de wlach italienilor – deci, vlah – străin, desemnând un neslav de limbă romanică.

În acest context este demn de menționat că ,în greaca Imperiului Bizantin, valahii erau denumiți deseori [„romanoi”],ei  fiind vorbitori de limbă romanică (latină).

Unul dintre cele mai vechi atestări referitoare la existenţa numelui de “român” ,e conţinută de Cântecul Nibelungilor:

“Ducele Ramunch din ţara Valahilor/cu şapte sute de luptatori aleargă în întâmpinarea ei/ca pasarile sălbatice, îi vedeai galopând”.

“Ramunch”, e o transliteraţie a numelui “Român” și reprezintă în acest context un conducător al românilor.

Cronica veche rusă “Povesti vremennâh let” (“Povestea anilor de demult”),îi menţionează pe “volohi” prin anul 898, în legătură cu mişcarea triburilor ungare spre est.

 În Cronica Anonimă numită “Gesta Hungarorum”, scrisă în secolul al XlI-lea de cronicarul notarului regelui maghiar Bela, pe baza unor izvoare mai vechi, se povesteşte despre existența unei populaţii române în Transilvania în secolele IX-X.

 Tot așa, în  anul 976 în cronica  bizantinului Kedrenos sunt menţionaţi vlahii sud-dunăreni.

La 15 septembrie 1485 la Colomeia,în faţa craiului Cazimir al Poloniei, Domnul Ștefan a vorbit, în “idiomate valahico” (adică în limba valahă), spusele sale fiind “traduse în limba latină din cea valahă” (“heac inscripcio ex valachico in latinum respo est”), iar ţării sale i-a zis Valahia .

Cronica moldo-germană scrisă la porunca marelui Ștefan în 1502, se intitulează “Cronica lui Ştefan Vodă din Valahia”, luminatul voievod al Moldovei zicându-i ţării sale (în mesajul, citit de unchiul său Ioan Ţambleac în faţa dogilor Veneţiei la 6 mai 1478), “cealaltă Valahie” (“l’altra Valachia”)

În timpurile acelea, Moldovei i se mai spunea: “Valahia cealaltă”, “Valahia Mică”, Valahia de Sus, A Doaua Valahie, etc.

 Să nu fi ştiut Ştefan cel Mare cărui neam aparține, ce limbă vorbeşte şi peste care ţară este domn?

În același timp, poate nega cineva întreg la minte,că marele Ştefan  n-a fost un român moldovean,domn al unei țări românești numită Moldova?

 Identităţile nu pot fi induse cu forţa, ci constatate obiectiv şi asumate în libertate.

Imperiul ţarist a încercat să dezbine o parte a românilor, susținând că moldovenii băștinași ai Basarabiei cotropite la 1812 sunt un popor diferit de poporul român, limitându-le astfel identitatea etnică la specificul local, pentru a îi contrapune celorlalţi români.

Imperiul sovietic a continuat cu o mai mare înverşunare această lucrare pentru a justifica anexarea Basarabiei.

Conştiinţa etnică şi lingvistică, culturală şi religioasă a conaţionalilor noştri basarabeni, ajunşi cetăţeni sovietici peste noapte, au fost puternic agresate şi deformate.

Identitatea ţine de drepturile individuale ale persoanelor, iar statele trebuie doar să ia act de identitatea obiectivă asumată subiectiv, în deplină libertate şi în cunoştinţă de cauză, de fiecare persoană.

În graiul nostru, numai al nostru, s-a păstrat amintirea și semnificația deplină a etnonimului ROMANUS!

Celelalte popoare romanice l-au uitat, l-au abandonat!… Și-au uitat numele!…  De ce denigratorii românilor nu simt nevoia să evidențieze această ispravă a conștiinței de sine românești?! 

Cum să-i numim altfel decât derbedei, pe nemernicii care falsifică grosolan istoria, susținând chiar în zilele noastre existența unei ”etnii” maldavane, sau a uneia”vlahe”diferite de cea”română”?

Întâlnire la Bor a conducerii Congresului Românilor din Serbia cu o delegație a OSCE. Ce nemulțumiri au liderii românilor/vlahilor?

 

 

 

 

 

 

Timocul sârbesc: Întâlnire a Congresului Românilor din Serbia cu o delegație a OSCE, la Bor.

Ce nemulțumiri au liderii românilor/vlahilor? 

În data de 6 mai ac, la Bor, Congresul Romanilor din Serbia a primit delegatia Înaltului comisar pentru drepturile omului si a minoritatilor de la Haga, transmite corespondentul Romanian Global News din Timoc.

Delegatia de la Haga a fost condusa de consilierul Comisarului, doamna Tihana Leko si de doi consultanti Nataša Bošković si Saša Vulić.

Congresul Românilor din Serbia a fost reprezentant de Părintele Boian Aleksandrovic, Vicarul Protopopiatului BOR, Dacia Ripensis, Predrag Balašević, Preşedintele Partidului Neamului Rumânesc, Zaviša Žurž, presedintele Asociaţiei Ariadnae Filum şi domnul Dušan Pîrvulovic, directorul Comitetului pentru drepturile omului din Negotin.

Scopul vizitei a fost pregătirea raportului pentru anul 2018 în legătură cu  monitorizarea respectarii drepturilor romanilor/vlahilor din Serbia.

Oaspeţii au dorit să afle în principal pâna unde s-a ajuns cu introducerea limbi romane în școlile din localităţile unde trăiesc românii, dacă în mass-media sunt emisiuni în limba română, ce probleme are Biserica Ortodoxă Română din Timoc.

Nemulțumirile românilor din Serbia.

Reprezentantii Congresului Românilor din Serbia si-au exprimat nemulţumirea faţă de nivelul drepturilor pe care statul sârb le acordă.

S-a accentuat că este o stagnare semnificativă în ultimi ani şi că nu sunt progrese în mass media în limba româna, în învăţarea limbi române în școlile din Timoc, sau în slujirea în biserică în limba română.

Pur şi simplu Belgradul nu respectă protocolul din 2012 semnat de Serbia şi România, care prevede rezolvarea acestor probleme.

Delegaţia Congresului a dat exemple concrete ce metode perfide folosesc instituţiile din Serbia pentru a speria românii din Timoc mergând de la falsificarea recensamantului, până la ameninţări cu poliţia si procuratura.

Pe de altă parte, statul sârb îi încurajeaza pe așa numitii vlahi care neagă că sunt români şi incearca să standardizeze o aşa numită  limbă „vlahă” şi să o introducă în sistemul școlar după modelul stalinist al așa zisei „limbi moldovenești”.

De asemenea se încearcă  tiparirea de diverse publicaţii şi cărţi în această aşa zisă limbă „vlahă”în încercarea de a demonstra că este o limbă diferită de limba română.

Delegaţia de la Haga a luat notă de toate plângerile facute de reprezentanții Congresului Românilor din Serbia și a reținut exemplele concrete de încălcări de către autoritățile sârbe, ale drepturilor elementare și legitime pe care cei 300.000 de români/vlahi din Timoc ar trebui să le aibă. Sursa: RGN Press

Membrii organizaţiei Iniţiativa Românilor din Serbia, una din numeroasele asociaţii ale românilor din Valea Timocului, s-au întrunit recent în orăşelul Donji Milanovac, de pe malul Dunării, pentru a discuta despre organizarea viitoarelor alegeri pentru consiliile naţionale ale minorităţii naţionale din Serbia.

Românii din Timoc au posibilitatea pentru prima dată să îşi trimită reprezentanţi în Consiliul Naţional al Minorităţilor Naţionale a Românilor din Serbia, nu pe listele aşa zisei minorităţi a vlahilor.

Rezolvarea problemelor vlahilor din Timoc este însă departe de fi avut loc. Asta şi din cauza dezbinării şi a intereselor personale ale locuitorilor din regiune. 

“Ne-am dat mâinile pentru poziţionarea noastră la alegerile din toamnă. Să lăsăm interesele personale. Singurul calcul care trebuie să existe este neamul nostru românesc. În Timoc suntem două minorităţi diferite. După alegeri vrem să facem un protocol de colaborare, pentru că este vorba de neamul nostru. Vrem să ne apropiem de ei, să le spunem să nu mai existe consiliul vlah, ci doar unul românesc. Ei spun că ţara lor mamă este Serbia”,a spus Bojan Barbucici, preşedintele Iniţiativei Românilor din Serbia.Se spune că Serbia nu respectă drepturile românilor din Timoc, unde nu au biserică, şcoli sau presă în limba lor.

Cum se explică însă că aceeaşi ţară conferă toate drepturile pentru românii din Vojvodina?  Limba română poate fi utilizată în administraţie, denumirile instituţiilor publice sunt şi în limba română, există şcoală şi presă românească serioasă, iar numele localităţilor cu majoritate românească este trecut şi în română.

Explicaţia nu este simplă!“Nu ştim câţi dintre vlahi se declară români.”

În Valea Timocului trăiesc, pe lângă sârbi, vlahi care consideră că fac parte din etnia vlahă, ca urmaşi ai populaţiei autohtone romanizate, vlahi care spun că ţara “mamă” este România, şi mai sunt şi etnicii români. Cu toţii au zeci de organizaţii şi asociaţii, fiecare oraş şi fiecare sat are reprezentatul său.

Categoric, nu se înţeleg între ei. Cei care spun că fac parte din etnia vlahă susţin apartenenţa la Serbia, scriu cu litere chirilice şi merg la biserica ortodoxă sârbă. Vlahii români sunt apropiaţi României. Organizaţia principală a lor se numeşte Consiliul Naţional al Vlahilor din Serbia.

Românii din Timoc nu au avut până acum doi ani nicio organizaţie, dar şi-au făcut recent una şi au denumit-o Consiliul Naţional al Românilor din Serbia.

“Nu putem să ştim câţi români sunt în Timoc. Nu ştim câţi dintre vlahi se declară români. Câţi dintre ei îşi declară apartanenţa pentru diverse interese. Una dintre soluţii ar putea să fie oferirea de dublă cetăţenie de către România. Numai aşa puteam avea şansa să facem o identificare reală. Problema noastră este legată de identificare. Politicienii sârbi spun că oamenii se pot declara români, nu au nimic împotriva lor. Constituţia Serbiei spune că poate să se declare fiecare cum vrea. Numărul românilor din Timoc este mai mare decât se spune”, a declarat Bojan Barbucici.

Acesta susţine că numeroşi vlahi care nu se consideră români beneficiază pe nedrept de burse de studii şi diverse avantaje pe considerentul că pentru România vlahii sunt egali cu românii.

“Am să ridic şi problema cu bursele obţinute în România. Dacă eşti sârbi mergi la bugetul sârbesc. Eşti român de orgine, te declari că eşti român şi poţi să capeţi bursa din România. Altfel nu ai dreptul să ceri bursă de la români”, a mai spus Barbucici.

Bojan Barbucici susţine că vlahii din Timoc trăiesc ca indienii din rezervaţiile din America.

“Suntem ca nişte indieni din America, conservaţi într-o rezervaţie. Am rămas la nivelul de acum 200 de ani. În Timoc nu sârbii au probleme cu românii. Ci românii cu românii. Sârbii sunt deştepti şi îşi apără interesele”.

 

35.330 de vlahi declaraţi în Valea Timocului.

Mulţi se consideră de etnie vlahă, trăiesc într-o zonă izolată şi spun că fac parte din populaţia autohtonă care a fost romanizată. Au trăit zeci de ani în această izolare, fără să îşi dorească să fie români.

Fiecare familie avea pe cineva care lucra în Occident, financiar nu au stat rău şi nu aveau nevoie de ajutorul statului român. Conform recensământului din 2011, comunitatea vlahă numără 35.330 de persoane.

Unii spun că numărul lor este undeva la 50.000-60.000, însă mulţi se declară sârbi. Printre ei se află şi o comunitate care a început să se emancipeze.

 Este vorba de aproximativ 2.500 de persoane care se declară etnici români şi care îşi cer drepturile. Până în 2012 nu a funcţionat în valea Timocului nicio organizaţie românească cu titulatura de “români”.

“În Serbia există Consiliul Naţional al Minorităţilor. Din 2006, face parte din el şi Consiliul Minorităţii Vlahilor. Din punt de vedere legal este considerată cu totul altă minoritate de cea a românilor. Cine se înscrie în Consiliul Naţionala al Vlahilor este automat altceva decât român. Organizaţiile românilor au reînviat după 2012. Având în vedere dezorganizarea care a fost aici e foarte greu să unească într-o singură organizaţie. Ele au renăscut individual în mai multe oraşe. Toată mişcarea a înviat de undeva de un an. E greu să îi uneşti. Încă fiecare ţine la identitatea organizaţiei sale”, a spus Ilian Niţu, consulul României de la Zajecar, cel mai mare oraş din Valea Timocului.

Diplomatul consideră în Serbia a fost creată artificial o minoritate naţională pentru o naţiune care nu există.

“Autorităţile sârbe, la nivel foarte înalt, spun că vlahii nu sunt români. Şi chiar România a fost acuzată de la Belgrad că ar încerca asimilarea aşa zisei minorităţi vlahe”, a mai declarat Niţu.Vlahii care nu sunt româniLegea 299/2007 din România spune că vlahii sunt consideraţi români, chiar dacă ei nu împărtăşesc această poziţie.

Din contră, mulţi locuitori spun că se tem să nu fie asimilaţi de români. 

“Este un paradox. România, din punct de vedere legal, îi consideră pe vlahi ca fiind români. Teoretic nu ar fi nicio problemă că cineva îşi zice vlah sau român. Poziţia Serbiei este oarecum greu de înţeles. Au creeat cu bună ştiinţă o minoritate artificială vlahă despre care se spune că nu are legătură cu poporul român. S-a rescris o istorie numai pentru românii de aici. O istorie prin care se încearcă să se spună că populaţia de aici vorbeşte o limbă similară cu româna şi o motivează prin faptul că au fost romanizaţi. Nu că au legătură cu românii. Nu înţeleg de ce Serbia tratează astfel problema”, a declarat Iulian Niţu, numit în septembrie 2012 consulul României la Zajecar.

Se pune însă o întrebare:

De ce s-ar teme Serbia de o mână de români dezbinaţi şi dezorganizaţi din Timoc, dar nu simt niciun pericol din partea românilor din Voivodina, organizaţi bine şi cu multe drepturi?

În fapt, nici Serbia, nici România nu poate face nimic în cazul timocenilor, până ce aceştia nu stabilesc clar ce sunt şi ce vor.

Este de înţeles reticienţa unei populaţii care a ştiut mereu că face parte din rândul populaţiei vlahe.

E greu pentru ei să accepte că de mâine nu mai au voie să se numească vlahi, ci trebuie să fie altceva.

“Vlahii se declară aparţinând unei alte minorităţi decât cea română. A unei naţiuni vlahe.

Există vlahi dar nu există naţiune vlahă. Când legal se declară altceva decât români nu mai avem competenţa să îi întrebăm ce vor. Nu am dreptul să fac asta. Dacă legal nu recunoaşte România ca ţară mamă atunci eu nu mai am cum să îl întreb ce vrea să facă. E problema Serbiei. Dacă el îmi refuză paternitatea, eu nu pot să îl oblig. Noi îi considerăm pe vlahi români, nu pe cei care se declară că fac parte din minoritatea vlahă! Ei au înfiinţat o naţiune artificială care din punct de vedere legal nu are nicio legătură cu România. Nu putem să reacţionăm.Ei se declară conştienţi că nu sunt români. Legal, dacă omul îşi asumă o altă identitate decât cea românească noi ca stat nu putem să îi ajutăm.

Dacă fac asta poate să vină Serbia să mă întrebe care este competenţa mea să îi sprijin din moment ce ei nu au nicio legătură cu România”, a spus Iulian Niţu, consulul de la Zajecar.

 Valea Timocului este o zonă foarte izolată, fiind formată din 124 de sate vlahe. La modul oficial, România consideră că vlahii, trăind acolo izolaţi, nu au avut de unde să obţină informaţii şi au rămas mult în urmă. 

“Noi nu forţăm pe nimeni să se declare români. Nu vrem să fim acuzaţi de aşa ceva. Nu vrem ca cei care se consideră vlahi să se declare români.

Politica noastră este foarte clară. Cei care vor să se declare români, pot să se declare români. Nu poţi şi nu ai dreptul să forţezi pe cineva”, a mai declarat Iulian Niţu.

Românii din Timoc au început să ceară drepturi, iar Serbia, în drumul ei spre Uniunea Europeană, va trebui să le respecte cerinţele.

S-au făcut deja paşi, însă foarte timizi…

“În şcolile din Timoc nu există predare în limba română. S-au introdus însă nişte cursuri obţionale de limba română. E ciudat să predai unui român limba română ca o limbă străină. Dar este un început. Numai că orele de limbă română au fost programate la mult timp după încheierea cursurilor.

Copilul care vine de la ţară, de la zeci de kilometri, trebuie să stea pentru româmă până târziu. Apoi nu mai are cu ce să se întoarcă. Aşa că numărul copiilor care se duc la cursul de română este scăzut”, a afirmat Iulian Niţu. Şapte preoţi români în TimocÎn momentul de faţă, în Valea Timocului sunt şapte preoţi ai Bisericii Ortodoxe Române.

O biserică-mănăstire se află în satul Malajnica, unde preot vicar este Bojan Alexandrovici. Mai sunt şase preoţi români răspândiţi în Valea Timocului, care momentan slujesc în spaţii transformarte în lăcaşe de cult. 

Un alt pas a fost introducerea la televiziunea oraşului Bor a unor emisiuni de limba română, de câteva zeci minute pe săptămână.

Cei care au văzut aceste emisiuni susţin că nivelul calitativ este foarte scăzut.

Românii şi vlahii din Timoc vorbesc foarte prost limba română,  de înţeles însă având în vedere că nu au avut niciodată şcoli în această limbă.Predrag Balaşevici, preşedintele Partidul Popular al Vlahilor (Vlaška Narodna Stranka) a participat, săptămâna trecută, la alegerile locale anticipate din Bor.

El a candidat pentru un loc de deputat în Consiliul Municipal Bor, unde a reuşit să intre la limită. Formaţiunea politică din care face parte s-a aliat pentru alegerile locale anticipate din districtul Bor cu un partid care nu a trecut pragul electoral pentru Parlament, Partidul Democrat al Serbiei.

Valea Timocului este o regiune situată în nordul peninsulei Balcanice (în estul Serbiei şi nord-vestul Bulgariei), de-a lungul văii râului Timoc şi în zonele montane adiacente acesteia. Este formată din judeţele sârbeşti Branicevo, Morava de Est, Bor şi Zaječar, precum şi regiunea bulgară Vidin.

Poziţia hotărâtă a Guvenului României, prin vocea ministrului de externe, faţă de recunoaşterea minorităţii româneşti de pe valea Timocului de către autorităţile din Serbia ca o condiţie a statutului de candidat la Uniunea Europeană pentru statul vecin a adus în prim plan mediatic chestiunea vlahilor din Balcani.

Din păcate absenţa totală a unui minim de informaţii în manualele de istorie şi atenţia redusă pe care o acordă presa scrisă sau audio comunităţilor româneşti din Balcani ridică sigur mari semne de întrebare în rândul românilor: cine sunt românii din valea Timocului? 

Poporul român s-a format pe o arie mult mai largă decât o prezintă manualele de istorie, care limitează etnogeneza românilor la vechea Dacie.

Românii sunt urmaşii romanităţii orientale, adică ceea ce a mai rămas din vorbitorii de limbă latină în partea răsăriteană a Imperiului Roman. Slavii aşezaţi în Balcani în secolele VI-VII au spart unitatea romanităţii orientale.

Care au fost consecinţele imediate ale migraţiei slave în Balcani?

O parte a populaţiei romanice s-a retras spre sud, alţii spre vest sau nord. Bizantinul Kekaumenos consemna la mijlocul secolului al XI-lea că vlahii care locuiau între Dunăre şi Sava (centrul Serbiei de azi) au fost obligaţi să se retragă spre sud, în Epir, Macedonia şi Elada (azi Grecia).

Originea romanică a vlahilor balcanici a fost reiterată de nenumărate ori în secolele X-XVI. De exemplu papa Inocenţiu al III-lea spunea în jur de 1204 despre vlahii care au fondat Ţaratul Vlaho-Bulgar că sunt urmaşii romanilor. 

Sau pe la 1538 un căpitan croat, Nicolae Jurisici, spunea despre vlahii din Croaţia că „la noi se spune despre ei că sunt vechii romani”. Exemplele sunt mai multe şi toate arată existenţa unei conştiinţe a originii romane. 

Noi ne-am spus români, dar vecinii ne-au numit vlahi, valahi, olah, voloh.Românii din Istria, pe coasta Adriaticii, încă în secolul al XVII-lea îşi spuneau „rumâri”, o formă rotacizată a etnonimului „român”.

O parte a vlahilor sud-dunăreni au fost slavizaţi de-a lungul timpului. Dacă în jur de 1200 vlahii au fost suficienţi de mulţi încât să pună bazele, împreună cu bulgarii, la un nou stat – Ţaratul Vlaho-bulgar, în care bizantinii şi francezii cruciaţi au recunoscut preponderenţa elementului românesc, în câteva secole vlahii au rămas compact doar în regiuni izolate.

În perioada stăpânirii bizantine a Balcanilor, vlahii aveau atribuţii militare în schimbul unor libertăţi.

După ce peninsula Balcanică a fost ocupată în secolul al XIV-lea de către Imperiul Otoman, turcii s-au folosit în continuare de capacitatea militară a vlahilor. O parte a vlahilor au fost mutaţi de către turci spre regiunile de graniţă în funcţie de cuceririle din Balcani.

Treptat printre vlahii cu sarcini militare au pătruns şi slavi – sârbi şi bulgari, datorită cărora slavizarea vlahilor a fost mai accentuată.

După înfrângerea Ungariei la Mohacs în 1526 interesul turcilor pentru folosirea capacităţilor militare ale vlahilor a scăzut şi au început să le anuleze privilegiile şi să le crească obligaţiile financiare.

Din această cauză mii de familii de vlahi au emigrat după 1530 în Croaţia, care se afla sub stăpânirea habsburgilor. 

Aici au primit privilegii în schimbul serviciilor militare, formând o regiune de graniţă autonomă. Aceşti vlahi emigraţi în secolul al XVI-lea s-au suprapus peste vechii vlahi din vestul peninsulei Balcanice.

Dar amestecul cu sârbii şi croaţii au determinat asimilarea lor etnică. În vestul Croaţiei a rămas până azi un grup foarte mic de istro-români, izolaţi pe o insulă şi o peninsulă.

Cel mai compact grup de vlahi, în valea Timocului

În sudul Balcanilor au rămas relativ compact un număr mare de vlahi, împărţiţi în două ramuri: aromânii, în Grecia şi Albania şi megleno-românii, în Macedonia. Vlahii din Grecia nu sunt recunoscuţi ca minoritate şi în ciuda grecizării intense, mulţi aromâni din Grecia au păstrat conştiinţa originii lor romane şi a relaţiei frăţeşti cu românii nord-dunăreni.

În evul mediu vlahii balcanici au fost nu doar militari şi păstori, ci şi cărăuşi şi negustori. Averile acumulate din comerţ au generat primele tentative de formare a unei naţiuni aromâne în secolul al XVIII-lea. Aromânii din Moscopole, azi în Albania, foarte bogaţi şi vestiţi, au întemeiat chiar o Academie şi au înfiinţat o tipografie.

Oraşul a fost distrus de turci şi albanezi după 1769 şi azi doar ruinele mai amintesc de gloria marelui oraş (în secolul XVIII Moscopole era mai mare ca Atena, de exemplu). Aromânii au emigrat şi urmaşii lor sunt azi în România, Ungaria sau Austria, mândrindu-se cu originea lor moscopolitană.

Cel mai compact grup de vlahi este cel de pe valea Timocului, la graniţa dintre Serbia şi Bulgaria de azi. Românii timoceni au beneficiat de privilegii şi autonomie pe timpul stăpânirii turceşti. Aveau propria organizare administrativă şi judecătorească, se judecau după ius valachicum şi plăteau separat dările către autorităţi. De exemplu în 1516 sultanul le-a poruncit funcţionarilor turci să respecte autonomia vlahilor de pe valea Timocului.

Vlahii vorbesc „rumuneşte”

Caracterul românesc al vlahilor timoceni a fost subliniat în jur de 1700, cu ocazia războaielor dintre austrieci şi turci. Contele Marsigli spunea despre vlahii dintre Vidin şi Porţile de Fier că vorbesc „rumuneşte”. La fel au constatat şi austriecii care au stăpânit vremelnic regiunea între 1718-1739.

Mediul geografic – o vale lungă între munţi, i-a ajutat să nu se amestece multă vreme cu sârbii sau bulgarii şi astfel ritmul asimilării să fie redus. Abia în jur de 1800, în condiţiile războaielor dintre ruşi şi turci şi începuturile mişcării naţionale sârbeşti, regiunea Timocului intră în atenţia sârbilor.

În timpul războiului din 1806-1812 dintre turci şi ruşi, sârbii răsculaţi au încercat să realizeze o joncţiune cu trupele ruseşti din Ţara Românească pe la Vidin.

Succesul luptei naţionale sârbeşti şi recunoaşterea statului sârb a stabilit în 1833 graniţa dintre noul stat sârb şi Imperiul otoman pe valea Timocului. Importanţa strategică a regiunii pentru sârbi este relevată de un discurs al liderului sârb Milos Obrenovici: regiunea Crainei (valea Timocului) era importantă deoarece „pentru legăturile noastre cu Rusia ea ne este necesară ca pâinea vieţii”.

Ulterior, după formarea Bulgariei, valea Timocului a ajuns graniţă între cele două state balcanice, vlahii fiind împărţiţi în două de o graniţă negociată la masa tratativelor de marile puteri.

De la finalul secolului al XIX-lea în mod sistematic vlahii timoceni au fost supuşi unei acţiuni de asimilare de către autorităţile bulgare şi sârbeşti.

Dacă România a obţinut recunoaşterea unor libertăţi în condiţiile războaielor balcanice, după încheierea primului război mondial presiunea naţionalistă sârbă şi bulgară a explodat.

Puţinele şcoli româneşti au fost desfiinţate, nu au mai fost acceptaţi preoţi care să slujească în limba română şi au fost impuşi preoţi sârbi sau bulgari.

Biserica şi şcoala au fost principalele instrumente ale autorităţilor pentru asimilare.

Istoricii sârbi şi bulgari, la fel ca ceilalţi din peninsula Balcanică, în marea lor majoritate neagă vreo relaţie între vlahii balcanici şi români.

Ei consideră că vlahii sunt păstori sârbi sau bulgari, orice numai nu români. Deşi uită să facă o simplă comparaţie între limba încă vorbită de vlahii timoceni şi românii nord-dunăreni. Identitatea este evidentă, doar surzii nu o înţeleg.Este de fapt o surzenie dictată de ideologia politică a unei naţiuni sârbeşti compacte, probabil după modelul grecesc sau francez, fără minorităţi.

Deşi niciodată vlahii timoceni nu au manifestat idei de secesiune! Au fost cetăţeni fideli ai statului sârb.

Vlahii balcanici sunt înrudiţi cu românii nord-dunăreni

Originea romană a vlahilor timoceni este incontestabilă, la fel şi relaţia cu românii nord-dunăreni. Un argument lingvistic uşor de înţeles de nespecialişti: românii timoceni folosesc preponderent perfectul simplu la fel ca oltenii în loc de perfectul compus (fusei – am fost, mă dusei – m-am dus etc). Pe bună dreptate Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Dimitrie Onciul, mai apoi şi alţii, consideră Oltenia şi valea Timocului centrul teritoriului pe care s-a format poporul român.

Lingviştii, nu doar români, dar şi cei germani au demonstrat încă de la finalul secolului al XIX-lea că vlahii balcanici sunt înrudiţi cu românii nord-dunăreni, că limbile vorbite de vlahi sunt dialecte ale limbii române, cu o origine comună, care au evoluat spre dialecte datorită condiţiilor geopolitice.

După 1878 statul român a sprijinit financiar şi logistic comunităţile româneşti balcanice. După 1928 suportul autorităţilor române a fost minimalizat de măsuri de forţă ale sârbilor, bulgarilor sau albanezilor, cărora statul român nu le-a dat replică.

Din 1947 orice suport al autorităţilor comuniste româneşti faţă de românii balcanici a dispărut ca să nu îi supărăm pe fraţii noştri în socialism. Practic regimul comunist român i-a abandonat pe vlahii balcanici.După 1990 tentativele de sprijinire de către autorităţile române au fost reduse, fie din ignoranţa acelor demnitari români care puteau să ia decizii şi să acţioneze, fie din raţiuni politice.

“Vlahii timoceni sunt ROMÂNI!!!”

Nu doar Ministerul de Externe trebuie să se implice. Ministerul Educaţiei Naţionale ar trebui să impună în programa de istorie a românilor şi informaţii despre românii balcanici.

În acest moment România trăieşte un moment istoric. Datorită statutului de membru în Uniunea Europeană, are posibilitatea de a condiţiona procesul de aderare al Serbiei de recunoaşterea minorităţii româneşti.

În 1912, prin pacea de la Bucuresti care încheia războiul balcanic, politicienii români au ştiut să forţeze Bulgaria să recunoască minoritatea românească. A fost un succes efemer din cauza convulsiilor care au urmat.

Dar acum, este un moment unic pe care statul român nu are dreptul să îl rateze.

ACUM are şansa istorică de a obţine recunoaşterea minorităţii româneşti din valea Timocului de către Serbia şi de către celelalte state europene.

Guvernul României nu trebuie să cedeze presiunilor germane sau sârbeşti. Interesul României cere ca acum să dea dovadă Guvernul că nu îi uită pe vlahii timoceni şi poate să folosească şansa unică pe care o are.

Merită să riscăm încordarea relaţiilor cu Germania sau alte state europene pe care nu îi interesează soarta vlahilor timoceni.

Politicienii români, indiferent de culoarea politică, trebuie să acţioneze unitar pentru ca interesul naţiunii române o cere.

Vlahii timoceni sunt ROMÂNI!!!

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/romani-valea-timocului-vlahi/

 

24 ianuarie 1918 – DECLARAȚIA DE LA CHIȘINĂU a unui grup de intelectuali din toate provinciile românești cu privire la Unirea tuturor Românilor

 

Împrejurări unice în felul lor în istoria neamului nostru au făcut, ca astăzi să se găsească în capitala Basarabiei o seamă de intelectuali refugiaţi din toate ţările locuite de români. Nu era cu putinţă ca vremurile de acum, în care se aşează o nouă temelie vieţii popoarelor, să-i lase pe aceşti fii ai celui mai încercat popor, nepăsători faţă de viitorul neamului lor.

Ideea pe care războiul de acuma a pecetluit-o cu atâtea râuri de sânge, ca toate noroadele, mari sau mici, trebuie să-şi adune sub ocârmuiri naţionale pe toţi fiii lor, pentru a-i putea face cât mai fericiţi, – această idee a trebuit să-i frământe în modul cel mai serios pe aceşti oameni, cărora suferinţele de sute de ani ale poporului nostru asuprit de străini, le erau atât de cunoscute.

Refugiaţii (bejenarii) din ţările româneşti călcate de duşmani, au găsit şi aici în Basarabia, unde trăiesc de o vreme, o ramură a românismului gemând supt apăsarea sufletească a străinului. Ceea ce ei găsesc aici, i-a făcut să se încredinţeze şi mai bine de durerosul adevăr istoric, pe care-l ştiau atât de bine de acasă, că poporul nostru, lipsit de o unire politică, a fost osândit la veşnică umilire şi apăsare, şi că dacă nu se va uni cel puţin acum, viitorul lui va fi şi mai dureros decât trecutul plin de lacrimi şi suspine. Dorinţa lor de a-şi scăpa ţara de naştere de sub stăpânirea străină şi de a o vedea alipită la România, aici supt puterea lucrurilor trăite în Basarabia, a luat o înfăţişare şi mai hotărâtă: ţara de mâine a românilor trebuie să cuprindă întreg pământul locuit de ei, de la Tisa şi până la Nistru, – şi încă şi dincolo de acest rău, până unde se întinde graiul românesc.

Nimeni nu ne poate tăgădui dreptul asupra pământurilor în care noi suntem cei mai vechi şi cei mai mulţi locuitori. Toate acestea sunt, si trebuie să fie ale noastre, dar ele numai aşa ne vor putea chezăşlui o viaţă mai fericită, dacă vor fi unite. Numai rătăciţii şi vânduţii nu vor să înţeleagă aceasta şi stăruie mai departe ca pământurile noastre străvechi să rămăie şi de aici încolo pe mâna străinilor.

Dar noi am văzut vai, ce e străinul, căci supt călcâiul lui am trăit sute de ani, până aproape să ni se stingă răsuflarea. Chiar şi în cursul acestui război ne-am putut încredinţa despre binele pe care-l putem aştepta de la el. Ungurii şi nemţii, despre care unii credeau că se vor învoi să ne dea o autonomie în marginile unei Austrii-mari, ne-au luat în vremile din urmă şi puţinele drepturi naționale pe care le mai aveam, iar ruşii erau să prăpădească nu numai Basarabia, ci şi Româ­nia, cu anarhia lor nesăbuită şi cu lipsa lor de simțământ de patrie şi de cinste pentru cuvântul dat. Nu, mântuirea este numai în unirea noastră într-o singură ţară.

Conduşi de aceste vederi, refugiaţii români adunaţi în jurul gazetei „Ardealul”, dându-şi mâna cu tinerimea din Basarabia, au socotit că a sosit vremea ca să intre acum în luptă deschisă pentru înfăptuirea unirii politice a tuturor românilor într-un singur stat. Împrejurarea că viteaza armată română astăzi este stăpână peste întreaga Basarabie, ne dă oarecum putinţa unei desfăşurări slobode a acestei lupte sfinte şi drepte.

Noi socotim această armată, în care pe lângă ostaşi din România, sunt şi zeci de mii de români din Transilvania, Bucovina şi Macedonia, ca o armată a întregului neam românesc, menită să lupte nu pentru alipirea la România a ţărilor care se află încă sub stăpâniri străine, ci pentru crearea unei Românii nouă, a întregului neam.

Această Românie nouă va fi făcută de noi toţi şi va fi a noastră a tuturor. În marginile ei fiecare ţărişoară îşi va putea avea autonomia sa, atât de trebuitoare pentru îndrumarea şi ocrotirea nevoilor locale. Ea va fi pe atât de bună, pe cât de destoinici vom fi noi în a o aşeza pe temelii trainice şi pe cât de serioşi ne vom şti dovedi în faţa Aliaţilor. Fiind toţi românii la un loc, şi fiind animaţi de un singur ideal puternic, e de la sine înţeles că această Românie va fi mai bună decât România de până acum, de care atâţia basarabeni se tem, şi mai bună decât oricare altă ţară românească, înţelegând aici şi Basarabia.

Începând cu ziua de astăzi, în care toţi românii trebuie să serbeze amintirea celei dintâi uniri, săvârşite la 1859 între două ţări româneşti, noi cei mai jos iscăliţi, potrivit punctului nostru de plecare, nu ne mai socotim ca până acum: ardeleni, basarabeni, bucovineni ş.a.m.d., şi nu ne mai socotim nici numai ca fiii aceluiaş popor, ci ca cetăţenii (grajdanii) aceluiaş stat unitar românesc, ca cetăţeni ai României nouă a tuturor românilor, cu aceleaşi datorii faţă de fiecare parte a ei şi cu aceleaşi drepturi.

De astăzi înainte noi vom fi totodată ostaşi ai acestei Românii, pentru făurirea şi întărirea căreia voim să luptăm cu orice armă va trebui. Deocamdată lupta noastră va fi purtată cu condeiul, la această gazetă, care este continuarea „Ardealului”, şi care de acum înainte va fi condusă de un comitet de redacţie alcătuit de români din toate ţările.

Potrivit vederilor noastre, fiecare parte de pământ locuit de neamul nostru este a întregului neam şi datoria faţă de el este deopotrivă de mare. Câtă vreme împrejurările vor face deci ca această gazetă să se tipărească în Basarabia, e firesc ca stările de aici să ne intereseze mai mult şi ca potrivit vederilor noastre, să le judecăm nu ca pe nişte lucruri de interes local basarabean, ci ca lucruri de interes general românesc. Prin această prismă vom judeca lucrurile din toate provinciile româneşti, fiind încredinţaţi că numai astfel se va putea întări viaţa noastră naţională.

La lupta noastră se alătură deocamdată numai tinerimea studioasă din Basarabia, dar avem credinţa întemeiată că, cu ajutorul lui Dumnezeu, în curând vom vedea în rândurile noastre pe toţi românii basarabeni cu adevărată dragoste de neam, începând de la preoţi şi învăţători şi până la deputaţi şi miniştri. Căci dacă până acum putea să însemneze o primejdie, ca cineva să lupte în Basarabia pentru unirea neamului, de aici încolo, având scutul armatei române, ar fi o trădare (vânzare) dacă basarabenii nu şi-ar înţelege datoria lor naţională cea mai înaltă. Teama de străini trebuie să piară odată! Destul ne-au asuprit, până au fost ei stăpâni pe soarta noastră, de acum trebuie să ne fim înşine stăpâni şi să nu ne mai uităm la ce spun ei. Căci ştim bine că nu pentru binele nostru vorbesc, ci pentru al lor.

Lucrând în bună înţelegere, cei strânşi în jurul acestei gazete nădăjduiesc că vor izbuti să închege o luptă sistematică în vederea ajungerii marelui scop, fără de care neamul nostru nu mai poate avea nici un viitor; ei cred că vor reuşi să-i convingă pe toţi românii de neapărata nevoie a unirii întregului neam şi să facă şi cercurile europene politice să recunoască şi să sprijinească punctul lor de vedere.

În această credinţă ei se adresează prin aceasta tuturor românilor, – şi deocamdată mai ales celor din Basarabia, în mijlocul cărora se desfăşoară propaganda – ca să se străbată de însemnătatea acestor vremuri unice în felul lor şi să facă tot ce este omeneşte cu putinţă, pentru înfăptuirea scopului celui mare. Fiecare să-şi dea seama, că mântuirea noastră este numai într-o Românie nouă, a tuturor românilor.

Pentru înfăptuirea acestei Românii vom lucra, pentru înfăptuirea ei vom trăi, pentru înfăptuirea ei vom muri, dacă va fi nevoie.

Chişinău, 24 ianuarie 1918

Din Transilvania: dr. Onisifor Ghibu, dr. Ioan Mateiu, Axente Banciu, dr. Sebastian Bornemisa, Iosif Şchiopul, Gheorghe Codrea, Nicolae Oancea, Nicolae Colan, Andreiu Oţetea;

Din Bucovina: George Tofan, Dimitrie Logigan, Emanoil Iliuţ, dr. Ovidiu Ţopa;

Din Basarabia: Vasile Harea, Vladimir Cazacliu, Ioan Valută, Alexandru Văleanu;

Din România: G. Murgoci, G. Munteanu-Râmnic, Petre V. Haneş, V. Tempeanu;

Din Macedonia: Constantin Noe şi Epaminonda Balamace;

Din Serbia: dr. Atanasie Popovici.

Ziarul „România nouă”, Chişinău, anul II, nr. 8, 24 ianuarie 1918

 

 

Sursa:

https://cubreacov.wordpress.com/2018/01/05/declaratia-de-la-chisinau-a-unui-grup-de-intelectuali-din-toate-tarile-locuite-de-romani-24-ianuarie-1918/