CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Claude Florimund Mercy d’Argenteau, „părintele” Banatului modern

 

 

de mercy

 

Foto:  Claude Florimund Mercy d’Argenteau (1727-1794), este considerat „părintele” Banatului modern.

A activat ca general în armata lui Eugeniu de Savoia şi  în 15 aprilie 1718 a fost numit, prin decret imperial ca general comandant al Banatului.

 În 1733 ca Feldmareşal a preluat comanda supremă a armatei imperiale în Italia. A murit în 29 iunie 1734, în timpul unui atac asupra castelului fortificat Crocetta, în apropiere de Parma.

Este înmormântat în catedrala din Reggio Emilia (Italia).

 

Oraşul Timişoara a fost atestat documentar încă din secolul al XIII-lea.

Prima menţiune documentara a localitatii Timisoara a fost controversată, fiind plasată de specialişti la 1212 sau 1266.

In anul 1342, Timisoara este mentionata cu titlul „civitas”- oras.

Descoperirile arheologice indica insa existenta unei asezari romane, posibil oras, pe vatra de astazi a orasului.

Numele Timişoara provine de la Castri de Thymes (fortificaţie construită la inceputul secolului XI pentru supravegherea vadurilor si drumurilor), care a pastrat vechea denumire daco-romana a raului Timis.

Datorita aşezarii strategice, istoria vechii cetati Timisoara este marcata de implicarea in lupta de oprire a inaintarii otomane spre centrul Europei.

Cetatea Timisoara a fost ridicata in secolul XVIII, pe mlastinile lasate de inundatiile raurilor Timis si Bega. De altfel, mlaştinile din jur au constituit, pentru mult timp, o fortificatie naturala a cetatii.

Construirea canalului Bega, incepand din 1728, a dus la asanarea mlastinilor si imbunatatirea terenurilor.

Timişoara a primit un impuls deosebit in timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou, care in urma vizitei sale din 1307 a ordonat construirea aici a unui palat regal.

Mai mult, în timpul anarhiei feudale, acesta va muta capitala Ungariei la Timisoara.

 

 

 

 

 

Numirea lui Iancu de Hunedoara in funcţia de comite de Timis, in 1440, marcheaza un capitol aparte din istoria Timisoarei.

El a transformat oraşul într-o tabara militară permanenta si in resedinta sa, mutandu-se aici cu familia. Astfel, cetatea a ramas in posesia Corvinilor pana in 1490.

In 1552, armata otomană, comandata de Ahmed-Pasa, a cucerit cetatea si a transformat-o în capitală de vilayet otoman, iar în castelul din cetate s-a instalat un beilerbei, cu rang de paşă sau chiar vizir.

Timp de 200 de ani, Timişoara a fost sub dominatie otomana, fiind sub control direct al sultanului si avÂnd un statut special, ca cel al oraselor Belgrad sau Buda.

Cetatea a fost folosita ca punct strategic de plecare al forţelor turceşti pentru campaniile militare la nord-vest.

În 1716, printul Eugeniu de Savoya recucerea cetatea, moment care a marcat inceputul alor 200 de ani de dominatie, de aceasta data austriacă. 

În urma păcii de la Passarowitz, semnată în 1718, Banatul devenea o provincie a Casei de Habsburg, primind statutul de domeniu al Coroanei, iar administraţia provinciei era direct subordonată curţii vieneze, prin Camera Aulică şi Consiliul Aulic de Război.

Noua posesiune habsburgică se afla într-o profundă stare de înapoiere economică atunci când, după alungarea turcilor, a fost pusă sub conducerea contelui Claude Florimund Mercy d’Argenteau, general de origine lorenă în armata austriacă, în cadrul căreia a participat vreme de mai mulţi ani sub comanda prinţului Eugeniu de Savoya la războaiele austro-turce.

Câtă vreme a fost guvernator militar al Banatului, contele de Mercy s-a dovedit un bun organizator şi gospodar, făcându-i pe mulţi să-l considere adevăratul întemeietor al Banatului şi  Timişoarei moderne.

Francesco Griselini, eruditul veneţian care din septembrie 1774 până în februarie 1777 a cutreierat întreg Banatul şi ne-a lăsat o valoroasă lucrare cu caracter documentar, „Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei”, îl considera înzestrat cu toate însuşirile pentru a elabora şi duce la îndeplinire schimbarea în bine a noii provincii habsburgice.

„La el virtuţile militare se împleteau cu profunde cunoştinţe politice, toate completate prin propria-i experienţă.

Cu un cuvânt, Mercy era un mare geniu şi un mare prieten al oamenilor…” este o scurtă descriere pe care i-o face cel care studiase amănunţit provincia cucerită de Habsburgi şi istoria acesteia.

 

 

 

Harta-regiunea-Banatului-în-1716-1717-800.jpg

Harta regiunii Banatului realizată în 1716-1717

 

Primii colonişti

 

Administraţia habsburgică s-a preocupat de la bun început de dezvoltarea şi modernizarea  întregii provincii, precum şi a cetăţii Timişoara.

Noului guvernator i se datorează aşa-numita „hartă Mercy”, prima hartă amănunţită a Banatului întocmită între anii 1721-1723 şi editată la Viena în 1728, o nouă împărţire şi organizare administrativă a provinciei, dezvoltarea unei reţele strategice de drumuri şi începerea lucrărilor de amenajare ale râului Bega, pentru transformarea acestuia în canal navigabil de la Timişoara prin Tisa, până la Dunăre, ceea ce permitea, în acelaşi timp, desecarea unor mlaştini medievale.

În 1722 au început pregătirile pentru aducerea primilor colonişti care s-au aşezat în aproximativ 60 de localităţi bănăţene, majoritatea atestate documentar  înainte de colonizare.

 

 

 

Ulmer_Schachtel.jpg

 

 

Primii coloniști au venit în Banat deja în 1718, călătorind în bărci mici de lemn denumite ”cutiile Ulm”, după localitatea Ulm de unde au plecat.

Drumul de la Ulm și până la Panciova este de 1500 km, călătoria a durat în jur de două luni și era dificilă, având în vedere că în fiecare barcă au fost de la 150 până la 200 de persoane.

În curând, Banatul a devenit ţara promisă pentru săracii din toată Europa.

Statul austriac a privilegiat  în primul rând, pe germanii meseriași, care au fost eliberați de orice impozite în primii zece ani.

Altor coloniști l-au fost furnizate materiale pentru construirea caselor, transport gratuit și beneficii fiscale.

Mercy s-a îngrijit atât de sporirea numărului locuitorilor în satele vechi, cât şi de ridicarea unor sate noi, cu colonişti germani, italieni şi spanioli aduşi din Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană.

Printre satele ridicate de el s-a numărat şi Mercydorf (ulterior Merţişoara şi apoi Carani), care a primit numele ctitorului său şi unde acesta şi-a ridicat un conac, ajuns astăzi în paragină după o vânzare dubioasă.

Italienii pe care i-a adus în Banat erau ingineri pricepuţi, arhitecţi, meşteri în creşterea viermilor de mătase, fabricarea mătăsii, cultura orezului sau pietrari destoinici.

  Toţi coloniştii au beneficiat de o serie de facilităţi, ceea ce a făcut ca satele în care aceştia s-au aşezat să dobândească o situaţie prosperă.

Acestora li s-au repartizat gospodării şi au fost ajutaţi pentru a-şi ridica altele noi, locuitorilor li s-au arătat cele mai avantajoase metode de cultivare a diferitelor soiuri de cereale, s-au făcut cercetări asupra pământului pentru a se stabili care sunt cele mai fertile regiuni pentru diferite culturi.

Între anii 1722-1726 în Banat s-au colonizat în jur de 15.000 de germani. În timpul migrației mari, cunoscute sub numele de „migrația Carolingiană„, pentru că a avut loc în timpul lui Carol al VI-lea (1711-1740), migranții au fost cazați în 46 de sate.

Creșterea economică a Banatului a început, practic, atunci când contele Mercy a dispus construirea canalului Bega între Becicherechul Mare (azi Zrenjanin) și Timișoara (între 1720-1733), astfel că mlaștinile au fost transformate în terenuri arabile.

În planul economic o atenție deosebită a fost acordată viticulturii. Contele Mercy, care a fost 20 de ani guvernator, a insistat ca fiecare localitate, cât de mică, să cultive de la 15 și până la 200 lanțuri de viță de vie.

Când este vorba de Vârșeț, orașul a avut peste 12.000 de lanțuri de viță de vie, iar satele din jur încă 3000. De fapt, istoria cultivării organizate a viței de vie practic începe pe timpul guvernării contelui Mercy.

Vârșețul, când este vorba de vița de vie, a avut un impact mare asupra bursei din Viena pe timpuri, deoarece prețul vinului s-a format doar după recoltarea viței de vie din zona Vârșețului.

Dezvoltarea agriculturii a fost stimulată şi prin introducerea unor unelte moderne, creşterea unor rase de animale ameliorate,  introducerea culturilor de plante tehnice, creşterea viermilor de mătase şi scutiri de dări pentru cei care plantau duzi şi pomi fructiferi. Exploatări miniere şi manufacturi.

Tot Mercy s-a ocupat de organizarea exploatărilor miniere din Munţii Banatului şi Poiana Ruscă şi a primelor întreprinderi de prelucrare a metalelor feroase şi neferoase din zona Banatului Montan.

Meşteşugari imperiali – zidari, pietrari, lemnari, dulgheri, fierari – au venit în Banat imediat după ocuparea provinciei, pentru repararea şi întărirea cetăţilor  cucerite de la turci, în centrele miniere ori pentru construirea unor poduri.

Dezvoltarea mineritului a fost o prioritate, în zonele de exploatare fiind colonizaţi numeroşi mineri şi specialişti în exploatarea subsolului.

Aceştia au adus în Banat tehnici de minerit mai avansate, dezvoltând această ramură şi au înfiinţat noi manufacturi, permiţând astfel aducerea, în anii următori, a unor noi colonişti specializaţi în acest domeniu care să permită dezvoltarea unui comerţ cu străinătatea.

 

 

Cetatea Timişoarei, reconstruită din temelii

 

 

 

art historia: Timisoara austriaca

Cetatea Timișoara - Wikipedia

 

Cetatea Timişoarei a fost reconstruită în întregime şi şi-a schimbat complet înfăţişarea, după tipicul imperial al epocii, stilul arhitectural al barocului austriac şi o serie de edificii clădite în acei ani dăinuind până astăzi.

Străzile drepte, perpendiculare, au fost trasate după un plan prestabilit iar casele din Cetate, ridicate după un regulament al guvernatorului Mercy care a intrat în vigoare în 1728, aveau unul sau două nivele, cu coridoare deschise pe laturile interioare, orientate spre curte, subsoluri şi partere boltite.

Stilul arhitectonic baroc şi noul mod de viaţă care şi-a pus amprenta asupra oraşului a făcut ca acesta să fie supranumit „Mica Vienă”.

Principalele clădiri aveau destinaţie militară  dar şi religioasă sau civilă şi s-au ridicat în jurul pieţelor principale ale oraşului.

A început reconstruirea fortificaţiilor Timişoarei în sistemul Vauban, au fost reorganizate şi alte domenii de activitate precum justiţia sau sistemul fiscal. Griselini socotea că „Mercy nu intenţiona nici mai mult nici mai puţin decât să facă din Timişoara unul din cele mai frumoase şi elegante oraşe ale monarhiei”.

Generalul Mercy a fost nevoit să părăsească Banatul în 1733, când a izbucnit un nou război între Habsburgi şi Franţa aliată cu Spania. Mercy a preluat comanda armatei în Italia  şi şi-a pierdut viaţa în bătălia de la Parma din 29 iunie 1734, la vârsta de 68 de ani.

 

Surse:

 

https://timisoaraazi.ro/scurt-istoric-al-orasului-timisoara/

https://www.pressalert.ro/2015/04/timisoara-uitata-fondatorii-cetatii 

https://decenei.com/2016/11/22/contele-mercy-promotorul-cultivarii-organizate-a-vitei-de-vie-in-banat

Foto: wikipedia, ciprianchirileanu.blogspot  

30/04/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Fragmente din teleconferinţa prezidată la data de 17 decembrie 1989 de Nicolae Ceauşescu, în care acesta dădea instrucţiuni pentru reprimarea revoluţiei din Timişoara

 

Imagini pentru revoluţie la timisoara photos

Foto:  Decembrie 1989 – Manifestaţii muncitoreşti anticomuniste la Timişoara

 

Anul acesta, pe 26 ianuarie, Nicolae Ceauşescu ar fi împlinit 99 de ani…

În mai 1948, după preluarea puterii de către comuniști, în urma abdicării regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, Nicolae Ceaușescu este numit subsecretar de stat în ministerul Agriculturii, în Guvernul Petru Groza, iar doi ani mai târziu, este numit ministru adjunct la Ministerul Apărării Naționale și Șef al Direcției Superioare Politice a Armatei.

După moartea lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Ceaușescu preia funcția de secretar general al Partidului Muncitoresc Român redenumindu-l Partidul Comunist Român şi decide schimbarea numelui oficial al țării din Republica Populară Română în Republica Socialistă România.

Odată ajuns la putere Ceauşescu se înconjoară de oameni loiali, instaurând un regim totalitar care se sfârşeşte abia în 1989, odată cu executarea dictatorului şi a soţiei acestuia.

Dacă în anii ’70 măsurile economice drastice luate de fostul dictator erau la început, în anii ’80 situaţia devenea de nesuportat.

Lipsurile, frigul, foamea, dar şi suprimarea totală a libertăţii de exprimare şi interzicerea liberei circulaţii în afara ţării au făcut ca, în decembrie 1989, poporul să se răsvrătească, izbucnind revoluţia care avea să scoată România de sub dictatura instaurată de comunişti.

Reproducem în cele ce urmează fragmente din teleconferinţa prezidată  de Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, din data de 17 decembrie 1989, în care dădea instrucţiuni pentru reprimarea revoluţiei din Timişoara.

La teleconferinţă au participat membri şi membri supleanţi ai Comitetului Politic Executiv, secretari ai CC al PCR.

Fă clic pentru a asculta înregistrarea audio a teleconferinţei (20 minute 53 secunde)

Linc de rezervă (pentru cei din afara României)

Amănunte la http://mariusmioc.wordpress.com
Înregistrare audio aproape completă (lipseşte o mică parte de la început, dar e reconstituită din stenogramă) a teleconferinţei la http://wp.me/pjejF-1Fp

Accesaţi şi : http://revista22online.ro/7359/.html

 

 

Imagini pentru ceauşescu photos

Foto: Nicolae Ceauşescu 

 

 

Transcriere înregistrare:

 

00:10 Nicolae Ceauşescu: …care s-au întîmplat în ziua de ieri şi de astăzi la Timişoara. Aparent, totul a pornit de la un proces de evacuare a unui preot care a fost mutat de cultul respectiv şi nu vroia să se evacueze, care, însă, anterior, a făcut declaraţii antiromâneşti la Budapesta şi s-a aliat cu cercurile revizioniste ostile integrităţii României.
S-au făcut greşeli pentru că normal toată problema trebuia rezolvată într-o oră-două, conform legilor ţării şi normelor care sînt în toată lumea, dar, în loc de asta, s-au dus discuţii interminabile şi s-a dat ocazia ca acesta să strîngă elementele pe care le-a pregătit din timp.

Acum reiese clar că de fapt aceasta a fost pretext, că a fost pregătit din timp de agenţiile străine din străinătate şi de cercurile antisocialiste şi din Est şi din Vest.
Repet cu toată seriozitatea, încă la Timişoara nu s-a pus ordine pentru că s-au făcut unele greşeli inadmisibile în aplicarea măsurilor stabilite şi primul lucru, că unităţile care au fost destinate să aplice unele măsuri, de fapt au fost puse în imposibilitatea să acţioneze – au fost trimise dezarmate.
La Timişoara sînt acuma toţi comandanţii.

Am dat, am precizat că la teleconferinţă, la Timişoara, sînt prezenţi şi comandanţi militari de acolo. Am transmis cu cîteva minute înainte tovarăşului Coman, care a sosit acuma cu alţi generali la Timişoara, ordinul – toate trupele primesc imediat muniţie de război, de front. Se somează, oricine nu se supune, se socoteşte stare de necesitate şi se aplică legea!

În Timişoara a fost atacat şi sediul [comitetului judeţean de partid], nu s-a reacţionat, s-a întors şi obrazul celălalt, de parcă ar fi fost Isus Hristos!
Începînd de astăzi, toate unităţile Ministerului de Interne, inclusiv miliţia, trupele de securitate, unităţile de grăniceri, vor purta armament de luptă, inclusiv gloanţe. Fără discuţie! Cu respectarea regulamentelor şi normelor legale, de somaţie, conform legilor, constituţiei.

Dar oricine atacă un ofiţer, un soldat, trebuie să primească riposta! Oricine intră într-un consiliu popular, într-un sediu de partid, sau sparge un geam la un magazin, trebuie să primească riposta imediată! Nici un fel de justificare! Umanismul nu înseamnă pactizare sau capitulare în faţă cu duşmanii! Umanismul înseamnă apărarea poporului, integrităţii ţării şi socialismului.
De asemenea, toate unităţile militare sînt în stare de alarmă şi au în această situaţie şi armamentul de luptă, de dotare de luptă. Înseamnă inclusiv muniţia! Nu pleacă nicăieri fără muniţie de luptă!
Unităţile de motorizate, toate merg cu armamentul din dotare uşor, cu armamentul uşor din dotare. De luptă.
Se interzice, orişicine încearcă vreo manifestare, este imediat somat, arestat şi pe urmă stăm de vorbă să clarificăm. Fără nici un fel de discuţie! Aceasta este prima problemă.

Dacă s-a înţeles bine şi întreb întîi la Timişoara? Dacă sînt prezenţi, să-mi răspundă primul secretar care îndeplineşte şi calitatea de comandant al judeţului, şi tovarăşul Coman, dacă sînt prezenţi ofiţerii acolo?
06:48 Radu Bălan: Să trăiţi, tovarăşe secretar general! Bălan la aparat, sînt cu tovarăşul Coman. S-au luat măsuri pentru executarea dispoziţiilor, ordinului pe care l-aţi dat dumneavoastră. Am terminat.

07:00 Nicolae Ceauşescu: V-am întrebat dacă ofiţerii sînt în sală?
07:05 Ion Coman: Vă raportez, tovarăşe Ceauşescu, Coman la aparat. Nu sînt în sală, sînt la divizie şi organizăm ce aţi ordonat dumneavoastră. A început să se tragă deja. Coman vă raportează.
07:13 Nicolae Ceauşescu: Să fie-n sală, de ce n-au venit în sală? Vă rog transmiteţi-le ordinul meu! Acţionează în calitate de situaţie de luptă! Activitatea fiecăruia o judecăm ca atare şi într-o oră trebuie restabilită complet liniştea în Timişoara. Te rog, chemaţi-i şi daţi-le ordin şi cînd sînt, îmi daţi şi mie să vorbesc cu ei la telefon! Nu se poate una ca asta! S-a înţeles?
07:56 Ion Coman: Vă raportez tovarăşe Ceauşescu, capul a 3 coloane intră acum în Timişoara. Am trimes aceşti ofiţeri acolo pentru a le întîmpina şi a-i dirija în centrul oraşului. Raportez încă o dată: Am ordonat să se tragă foc!
08:15 Nicolae Ceauşescu: Comandantul diviziei din Timişoara unde e? Tovarăşe Coman, comandantul diviziei din Timişoara unde e?
08:26 Ion Coman: Raportez, comandantul diviziei este la divizie, tovarăşe Ceauşescu!
08:40 Nicolae Ceauşescu: Imediat să vină la, împreună cu voi să fie la locul de comandă. Şi locul de comandă este comitetul judeţean al partidului! Ăsta e punctul de comandă!
08:56 Radu Bălan: Am înţeles, tovarăşe secretar general.
08:59 Nicolae Ceauşescu: Generalii care au mers cu tine unde sînt? Coman, generalii care au venit din Bucureşti – şeful statului major [Ştefan Guşă], ministrul adjunct [Victor Atanasie Stănculescu] şi ceilalţi unde sînt?
09:14 Ion Coman: Vă raportez că acuma am vorbit cu ei pentru a merge la divizie să vedem cele trei coloane. După aceea am chemat aici pe şeful securităţii, pe şeful miliţiei, care sînt lîngă mine! Şi organizăm aşa cum aţi ordonat!
09:28 Nicolae Ceauşescu: Te rog, acţionezi în numele meu şi preiei comanda şi îmi raportezi din 15 în 15 minute cum se soluţionează problemele! Toţi îi chemi şi le dai ordin să execute! Toate unităţile să iasă, să fie în centru şi să pună ordine! S-a înţeles?[Acest dialog dintre Ceauşescu şi Coman este dovada limpede că Ceauşescu i-a încredinţat lui Coman conducerea reprimării revoluţiei de la Timişoara, şi a fost constituit un comandament în acest scop la consiliul judeţean PCR. Toţi ceilalţi comandanţi, de la armată, miliţie şi securitate, s-au subordonat lui Coman.

Acesta din urmă, la proces şi în emisiuni televizate, a tăgăduit faptul că ar fi constituit un comandament de reprimare. A fost găsit însă vinovat de instanţa de judecată, fiind osîndit la 15 ani închisoare, din care a executat 3 ani, 3 luni şi 10 zile, conform propriilor declaraţii, fiind graţiat de Emil Constantinescu]

09:52 Ion Coman: Vă raportez, am înţeles, tovarăşe Ceauşescu!
09:59 Nicolae Ceauşescu: Poftim! Nici acum nu au sosit unităţile, deşi mi s-a raportat că au sosit!? Poftim!
10:12 Vasile Milea: Punctul de comandă a fost la comandantul diviziei. Au legătură prin radio cu tancurile.
10:23 Nicolae Ceauşescu: Trebuie să fie strînse împreună.
10:25 Vasile Milea: Am înţeles.
10:26 Nicolae Ceauşescu: Dar nici unităţile n-au sosit.
10:28 Vasile Milea: Sînt la intrarea în oraş.
10:31 Nicolae Ceauşescu: De ce la intrare în oraş?
10:32 Vasile Milea: Cei din Arad, Lugoj. Ceilalţi sînt în oraş!
10:42 Nicolae Ceauşescu: Dacă celelalte judeţe au înţeles măsurile care trebuie luate din acest punct de vedere sau au ceva nelămuriri sau de întrebat? Clujul, s-a înţeles?
11:02 Ioachim Moga [prim-secretarul de la Cluj]: S-a înţeles, tovarăşe secretar general!
11:04 Nicolae Ceauşescu: Iaşiul, s-a înţeles?
11:06 Ioachim Moga: S-a înţeles, s-a înţeles, să trăiţi! Moga la aparat! [un alt glas suprapus care nu se înţelege, probabil al prim-secretarei de la Iaşi]
11:11 Nicolae Ceauşescu: Imediat chemaţi toţi comandanţii şi aplicaţi măsurile. Nu aşteptaţi de la Bucureşti alte dispoziţii! Astea sînt dispoziţiile care sînt obligatorii pentru toată lumea! Oricine este, raportaţi imediat; să fie destituit cine nu acţionează în mod corespunzător!
A doua problemă. Trebuie neapărat gărzile muncitoreşti să fie bine pregătite, unităţile, să se discute şi să meargă, dacă se apelează la ele, cu armament de luptă, bine verificat!

Să se discute foarte serios în toate unităţile, să se vadă în învăţămîntul superior, în învăţămînt, necesitatea ca tineretul, că este necesar să se adopte o poziţie fermă faţă de orice manifestări antisocialiste, care pun în pericol integritatea şi independenţa României, cuceririle poporului. Că asta e obligaţia tuturor cetăţenilor patriei, indiferent de origine sau că sînt sau nu sînt membri de partid.

Desigur, în mod deosebit trebuie discutat cu membrii de partid, cu tineretul, dar cu toate organizaţiile. Toate organizaţiile trebuie considerate mobilizate.

Sigur că-n primul plan trebuie să stea producţia, desfăşurarea, şi nici o încercare de a dezorganiza producţia nu trebuie admisă, sau de a sabota activitatea de producţie – nici în industrie, nici în toate domeniile –, să se asigure buna aprovizionare cu tot ce este necesar, dar cu atitudine fermă, dacă se găsesc elemente care încearcă să provoace dezordine.

Că nu trebuie să credem că noi sîntem ocoliţi şi nu există şi la noi anumite elemente care s-au pus în serviciul diferitelor servicii străine, care acţionează pentru un dolar sau pentru o rublă împotriva propriului popor, împotriva independenţei ţării! Trebuie să demascăm fără cruţare şi să spunem clar că este necesară o unitate şi o poziţie fermă împotriva oricăror încercări de a lovi în programul de dezvoltare, în cuceririle revoluţionare, în integritatea şi independenţa ţării.

Şi vă rog să se ia măsuri ferme, să se prelucreze foarte serios în toate domeniile de activitate! Practic, întregul comitet judeţean, activul de partid trebuie considerat în stare de alarmă! Fără a neglija, repet, problema producţiei, planului, dar atenţie la orice fel de manifestări.
Nu trebuie să mai subliniez faptul că cercurile reacţionare îşi concentrează atenţia de a face totul pentru a submina socialismul în România, independenţa şi integritatea ţării. Au făcut, de altfel, şi declaraţii publice şi tot ceea ce s-a întîmplat în ţările socialiste în ultimul timp este de fapt o acţiune de destabilizare, care are drept scop distrugerea socialismului! Este o adevărată lovitură de stat, aşa-zis paşnică! Antisocialistă! Şi aşa trebuie privită ca atare!
Dacă asupra acestor probleme e vreo neclaritate?
Nu?
Am stabilit să nu mai primim în perioada următoare turişti străini şi să nu aibe loc nici aşa-zisul micul trafic de frontieră. Îl suspendăm! Vom reveni mai tîrziu. Acum nu avem timp de mic trafic de frontieră! Trebuie fiecare să se ocupe de problemele lor!

Nu de micul trafic. Şi nu trebuie să admitem, şi oricine, şi străinii, dar şi din ţară, care sînt prinşi că desfăşoară activitate antisocialistă trebuie loviţi fără cruţare, fără nici un fel de justificare. Şi trebuie să spunem poporului clar, nu să umblăm aşa cu subînţelesuri!

17:09 Elena Ceauşescu: Trebuie spus deschis!
17:10 Nicolae Ceauşescu: E problema clară. Aşa cum am spus în ’69, în ’68, pardon, după intrarea în Cehoslovacia, acum situaţia este şi mai gravă şi trebuie să spunem clar întregului popor, întregului partid şi să luăm toate măsurile pentru a putea să respingem orice încercări de amestec în România, de destabilizare, de a abate poporul de pe calea dezvoltării socialiste!
Iată, tovarăşi, asta e, pe scurt, subiectul acestei scurte teleconferinţe, dar care vreau să înţelegeţi că are loc într-o situaţie deosebită şi trebuie să luăm măsuri cu toată fermitatea!
Dacă aveţi ceva de întrebat sau de spus?
E clar, tovarăşi?
Vă rog, atuncea, aşezaţi-vă, chemaţi unităţile de interne, armate, biroul judeţean, activul şi stabiliţi măsurile care se impun astăzi. Nu le amînaţi pentru mîine! Şi organizaţi grupe de patrulări comune, din unităţile de miliţie, de securitate şi armată, cu grupele de gărzi patriotice, cu gărzile tineretului, cu tineret, cu activiştii de partid, bine verificaţi, cu poziţie fermă, activă, instruiţi bine!

Şi asta nu pentru o zi! Asta pentru perioada pînă cînd se va revoca acest ordin! Va rămîne în vigoare, practic, pînă după Anul Nou. La fel în întreprinderi, în comune, peste tot, asigurînd desfăşurarea normală a activităţii de producţie, realizarea în mai bune condiţiuni a planului, a tuturor măsurilor.

Daţi şi o ripostă fermă tuturor acţiunilor provocatoare din partea oricui ar fi acestea!
Dacă aveţi ceva de întrebat, întrebaţi, încă o dată întreb: Aveţi ceva de spus? Nu!
Orişice problemă se iveşte, imediat trebuie să raportaţi! Nu amînaţi, nu încercaţi să… Chiar dacă s-a ivit o problemă, am luat măsuri, dar de raportat orişice problemă se iveşte!

Nimenea nu trebuie să mai acopere nimic! Absolut sub nici un motiv! Mai întreb o dată, tovarăşi, dacă aveţi ceva de întrebat sau de spus? Nu? Atunci, tovarăşi, cu aceasta am încheiat teleconferinţa şi vă rog, treceţi imediat la măsuri ferme în sensul celor ce am spus!

Spor la muncă!

 

Surse:

 

http://ziuadecj.realitatea.net/eveniment/26-ianuarie-ziua-de-nastere-a-lui-ceausescu

https://www.activenews.ro/cultura-istorie/Teleconferinta-INTEGRALA-a-lui-Nicolae-Ceausescu-din-17-decembrie-1989-Am-trimis-ordinul-toate-trupele-primesc-imediat-munitie-de-razboi-

https://mariusmioc.wordpress.com/2010/01/26/ceausescu-17-decembrie-1989-intr-o-ora-trebuie-restabilita-complet-ordinea-la-timisoara-audio/

 

 

27/09/2017 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Revoluția din decembrie 1989, László Tőkés și Ungaria

 

 

 

„Éljen Tőkés László! Szabadság!” – mesajul scris, acum 26 de ani, pe locul unde a început Revoluţia din 1989

 

 

„Eljen Tőkés László! Szabadság!” (în traducere: Libertate!

Trăiască Tőkés László!”), scria pe zidul Bisericii Reformate din Timişoara,

 pe locul unde a început Revoluţia din 1989;  FOTO Ştefan Both

László Tőkés, Ungaria și Decembrie 1989

Pastorul Tokes filat de Securitate

FOTO: http://www.romanianrevolutionfilm.eu

Recentele pasiuni și poziții publice stârnite de faptul că lui László Tőkés i-a fost retras Ordinul „Steaua României”, ca urmare a pozițiilor și declarațiilor sale constant anti-românești, ne-a readus în memorie biografia celui care avea să-și lege numele de izbucnirea revoltei populare de la Timișoara din 16 decembrie 1989, preludiu al derulării unui complex proces istoric ce avea să atingă apogeul prin înlăturarea regimului Ceaușescu pe 22 decembrie 1989.

László Tőkés pretextul pentru răbufnirea unor nemul­țu­miri latente ale cetățenilor Timișoarei

În contextul evenimentelor care se derulau în spațiul Europei Centrale și Est, respectiv prăbușirea glacisului strategic al URSS, cei peste 315.000 de locuitori ai Ti­mișoarei erau în așteptarea producerii a ceva, a unei scântei, în contextul în care apăruseră în oraș ceva semne prevestitoare. Într-un astfel de context,„Cazul László Tőkés” avea să devină pretextul pentru răbufnirea unor nemul­țu­miri latente ale cetățenilor Timișoarei, pentru manifestarea dorinței de schimbare a vieții de zi cu zi și, de ce nu, chiar a regimului social-economic și politic. Referindu-se la „Cazul László Tőkés”, colonelul (r) Filip Teo­dorescu, fost adjunct al șefului Direcției a III-a Contraspionaj (UM 0625) din cadrul Departamentului Securității Statului (DSS), va menționacă, totuși,

Imagini pentru filip teodorescu photos

„Securitatea română nu numai că nu a fost inspi­ra­toarea măsurilor administrative, inclusiv a procesului de evacuare din locuința parohială intentat de superiorul lui László Tőkés pe linie de cult, dar a apreciat ca total inoportună o asemenea măsură”, însă având în vedere faptul că „hotărârile cuplului prezidențial erau inatacabile în concepția cvasitotalității colaboratorilor săi s-a procedat la aplicarea celei mai neinspirate măsuri”.

László Tőkés (n. 1 aprilie 1952 în Cluj-Napoca) provine dintr-o familie de vechi preoți reformați și va absolvi Institutul Teologic Protestant de grad universitar din Cluj-Napoca. Își va începe activitatea profesională în calitate de capelan la biserica reformată din Brașov, în 1975, după care a plecat la Dej în 1977. În 1984 a fost îndepărtat din calitatea de preot pe cale disciplinară.

 

 

 

 

Imagini pentru tokes photos

 

„În 1983 – 1984 am luat parte la editarea unei reviste samizdat din România, numită Ellenpontok (Contrapunct). Eu am scris materialul privind viața bisericească, situația bisericii reformate din România. Pe de altă parte am redactat niște memorii în secret către biserica reformată din Ungaria și către centrul religios din Geneva unde se află sediul alianței mondiale reformate. Articolele din revistă nu erau semnate, dar Securitatea a aflat cine le-a scris”, va mărturisi László Tőkés.

După lungi și interminabile procese cu autoritățile ecleziastice din cadrul Bisericii Reformate, László Tőkés va deveni preot secundar, în 1986, în cadrul episcopiei Oradea, care i-a oferit un loc de muncă în Timișoara. Parohul principal Leo Peuker va muri în 1987 și László Tőkés va rămâne singur în relația cu comunitatea.

„Cât era Leo Peuker preot, veneau la slujbă 40 – 50 de oameni. După ce Tőkés a preluat această sarcină, din săptămână în săptămână venea tot mai multă lume. Sala devenise arhiplină, în 1989 cred că veneau la fiecare slujbă în jur de 600 de oameni. Predicile sale erau un mod de împotrivire la regim.

De pildă, cuvântul «libertate» era folosit foarte des. Nu spunea ceva direct, dar alegea din Biblie citate cu tâlc. Prima noastră înfruntare cu Securitatea a fost în 1988. La 31 octombrie, de ziua Reformației, am organizat în biserică un recital de poezie din Dsida Jeno. (…) Numele lui László Tőkés a apărut în presa din Ungaria pentru prima oară legat de această problemă”, mărturisea Árpád Gazda, redactor-șef al cotidianului maghiar Kronika.

Pe 21 februarie 1989, László Tőkés va trimite o scrisoare Uniunii Mondiale Refor­mate în care își va exprima acordul față de politica acestei organizații care apăra existența Bisericii Reformate în România socialistă și critica, totodată, planul de sistematizare a satelor.

Trebuie menționat faptul că la cea de-a IV-a Conferință a președinților Consiliilor Populare din 3 – 4 martie 1988, Nicolae Ceaușescu a anunțat că trebuie să se reducă radical numărul de sate, de la circa 13.000 în acele momente, la 5.000, cel mult 6.000. Reacția comunității internaționale a fost extrem de vehementă, astfel încât 231 comune din Belgia, 95 din Franța și 42 din Elveția au adoptat sate românești.

Alteța sa Regală Prințul de Wales a condamnat într-un discurs din 27 aprilie 1989, reprodus în The Times-ul din 28 aprilie, campania de sistematizare a satelor.

Războiul lui László Tőkés cu liderii Bisericii Reformate din România.

În data de 3 martie 1989, László Tőkés va primi o primă informație referi­toa­re la faptul că episcopul László Papp intenționează să-l mute din Timișoara. În perioada martie – mai 1989 se vor desfășura mai multe runde din războiul lui László Tőkés cu liderii Bisericii Reformate din România care încercau să-l schimbe din funcția de preot.

Pe 17 mai 1989, o nouă delegație de preoți conduși de protopopul József Kovács sosește la Timișoara pentru a prelua parohia de la László Tőkés și a-i înmâna decizia de numire în Mineu, județul Sălaj, cu începere de la 1 mai 1989.

László Tőkés va refuza efectuarea unui control financiar la parohia sa, iar pe 28 mai 1989, Radio Kossuth din Budapesta dă citire scrisorii lui László Tőkés către episcopul László Papp căruia i se cere sprijinul pentru studenții excluși din Teatrul Studențesc Thalia.

Episcopul László Papp refuză să se implice, iar László Tőkés îi va cere demisia, pe 21 iunie 1989, printr-o „scrisoare deschisă”.

 

Începând din mai 1989, László Tőkés va deveni un invitat frecvent al celor de la Radio Budapesta, iar pe 24 iulie 1989 va apărea în cadrul emisiunii Panorama a televiziunii maghiare și va vorbi despre dărâmarea zidurilor comunismului. Contul bancar al Bisericii Reformate din Timișoara este blocat pe 23 iunie 1989 astfel încât parohia va ajunge în imposibilitatea de a plăti impozitul și a continua, în cadrul legal, lucrările de renovare a clădirii bisericii.

„După ce a refuzat să se mute la Mineu, Tőkés n-a mai primit salariu, dar el totuși ținea slujba. Comunitatea îl ajuta. De nenumărate ori a fost vizitat de autorități. El, în fiecare săptămână după slujbă ținea o informare în care spunea cine a murit, cine a fost botezat, și, în afară de aceste știri normale el mai spunea că a fost vizitat în data cutare de inspectorul cultelor Țeperdel, în data cutare a fost invitat la Securitate de maiorul cutare… Puterea lui era tocmai faptul că n-a făcut taină din toate cele ce i se întâmplau”, rememorează Árpád Gazda.

Pe 26 iulie 1989 va fi deconectat telefonul din locuința lui László Tőkés, însă el va suna numai în cazul unor apeluri anonime de amenințare sau în cazurile în care ofițerii DSS se aflau la celălalt capăt al firului. În cursul zilei de 14 august 1989, episcopii reformați din România, László Papp (Oradea) și Gyula Nagy (Cluj-Na­poca), vor trimite o scrisoare tuturor preoților reformați din România, prin care îi anun­țau că László Tőkés este exclus atât din rândul preoților, cât și din Biserica Reformată.

Slujba din biserică de pe 20 august 1989 va fi ținută, totuși, de László Tőkés și nu de către noul preot venit de la Reșița, Botond Makay. Cu sprijinul presbiteriului, László Tőkés este proclamat preot cu statut definitiv în Timișoara. DSS-ul intră în alertă având în vedere evoluția evenimentelor și în condițiile în care, din august 1989, emisiunea „Vasárnapi Ujság” („Jurnal de Duminică”) a postului Radio Kossuth din Budapesta va înce­pe să prezinte săptămânal evoluția evenimentelor din jurul Bisericii Reformate din Timișoara. Referindu-se la motivațiile înfruntării regimului comunist, László Tőkés va declara:

„Mi-am asumat responsabilitatea și pericolul să lupt pentru drepturile bise­­ricii, ale minorității maghiare. N-am avut în vedre să joc un rol pe plan național. Așa trebuie înțeleasă chestia. Eu nu mi-am putut închipui ca un preot simplu reformat să lupt pentru cauza eliberării țării de sub asuprirea dictaturii comuniste”.

În revolta sa împotriva regimului comunist, László Tőkés va fi sprijinit de către Bela Sepssy și Ildiko Sepssy.

„L-am cunoscut pe László Tőkés la înmormântarea lui Leo Peuker. Înainte de asta nu prea frecventam biserica, deoarece nu-mi plăcea de preotul Peuker, care slujea interesele comuniste. Predica lui Tőkés m-a cucerit, am devenit apoi devotat bisericii, participam la orice acțiune a parohiei, chiar la ședințele presbiteriului unde doar soția era membră (n-aveam drept de vot dar îmi spuneam părerile). Acasă și la serviciu aveam laborator fotografic. Acolo am făcut microfilmele cu texte scrise de László Tőkés, care apoi ajungeau la Budapesta, unde erau prezentate la radio și TV”,mărturisea Bela Sepssy.

Cei doi soți Sepssy vor fi alături de László Tőkés, pe tot parcursul anului 1989, suportând perchezițiile și interogatoriile ofițerilor DSS privind relația cu preotul considerat a fi o problemă de securitate pentru regimul comunist.

„Când Tőkés avea ceva de transmis în străinătate, apela la soțul meu să facă microfilme. În 1990 am aflat că însăși fiica mea ducea microfilmele la Arad, la bunica fostei soacre, de unde altcineva (nu știu cine) aranja să ajungă mai departe”, declară Ildiko Sepssy.

László Tőkés mai mult împotriva României decât a lui Ceaușescu

În martie 1989 vor sosi la Timișoara doi reporteri canadieni, Michel Claire și Jean Le Roy, împreună cu prieteni de-ai lor din Ungaria, la recomandarea fratelui lui László Tőkés din Canada, Istvan Tőkés. În interviul acordat celor doi reporteri canadieni, László Tőkés va vorbi despre planul sistematizării satelor și va afirma că „trebuie zdrobit zidul tăcerii, cineva trebuie să înceapă”. Ofițerii DSS-ului au interceptat echipa celor doi reporteri canadieni, însă interviul filmat cu László Tőkés ajunsese în Ungaria. Reporterii au fost expulzați iar postul de televiziune canadian s-a temut să difuzeze materialul video.

Prin intermediul lui Istvan Tőkés, caseta video va ajunge la Chrudinak Lajos, realizatorul programului Panorama al TV Budapesta, care o va difuza pe 24 iulie 1989.

Un apropiat al lui László Tőkés, tehnicianul dentar Iosif Kabai, membru al presbiteriului Parohiei Reformate Timișoara și, totodată, locatar al casei în care se afla biserica, consideră că era o situație ciudată să privești interviul lui László Tőkés la TV Budapesta în condițiile în care locuința era supravegheată permanent de către ofițerii DSS-ului „care se chinuiau să afle cum izbutește Tőkés să dea interviuri mass-mediei maghiare”.

Intervievat de către revoluționarul Marius Mioc în 17 și 20 sep­tembrie 2001, Iosif Kabai va declara:

„După revoluție am aflat că videocamera cu care a fost filmat (László Tőkés – n. n.) stătea permanent în clădire, reporterii ve­neau fără aparatură, astfel încât securiștii să nu-și dea seama ce scop au. Ca să poată intra în clădire, uneori vizitatorii lui László spuneau că merg la mine. Atunci erau lăsați să intre, cei care păzeau clădirea aveau încredere în mine. Să adăugăm la cele spuse de martor faptul că, chiar intrarea în locuința lui Tőkés era supravegheată, exista o ușă care dădea spre subsol și care n-a fost niciodată supravegheată.

De asemeni, vizitatorii mai pu­teau intra duminica, împreună cu mulțimea care venea la biserică pentru slujbă”. Referindu-se la acest aspect al „cazului László Tőkés”, Imre Borbely mărturisea: „Am reușit să facem asta (transmiterea de informații de la și către László Tőkés – n. n.) chiar și atunci când a fost păzit de milițieni în uniformă în fața casei, întrucât nora mea a reușit de fiecare dată după slujbe să intre la el în casă, a primit de acolo videocasetele, audi-casetele sau scrisorile pe care mi le-a adus mie.

Eu am avut mulți prieteni RDG-iști cu care am cutreierat munții, și prin ei am reușit de cele mai multe ori să trimit informațiile până în Budapesta, întrucât ei nu au fost în vizorul vameșilor și securității de la graniță”.

Maiorul (r) Radu Tinu, fost locțiitor al șefului Securității Timiș în decembrie 1989, va scrie, cu referire la acțiunile lui László Tőkés:

 

Imagini pentru radu tinu photos

„Fără a greși am spus-o în 8 martie 1990 și pot afirma și azi că László Tőkés nu a fost împotriva lui Ceaușescu ci împotriva României. Cultivat și inteligent, ambițios, extremist, T. L. a confirmat prin atitudinea sa postdecembristă că măsurile informativ-operative luate împotriva sa au fost îndreptățite, legale. Cazul său, tipic de trădare, a fost, zic eu, lucrat cu profe­sio­nalism. Nefinalizarea lui prin arestare în momentul în care aveam dovezile trădării – chitanța olografă pentru 20.000 lei (atenție! în ’89 octombrie) și două pagini cu informații, toate găsite la ieșirea din țară la doi cetățeni maghiari, cadre ale serviciilor de specialitate din țara vecină, s-a datorat lui N. Ceaușescu care nu a aprobat măsura propusă de noi, având în vedere situația politică, internațională din momentul respectiv”.

Iosif Kabai, colaboratorul lui László Tőkés, susține că un preot din Ungaria a venit la Timișoara, auzind de necazurile lui László Tőkés, și i-a adus 20.000 de lei cerându-i o confirmare scrisă pentru primirea banilor.

Iosif Kabai

„La scurt timp – declară Iosif Kabai – a venit un polițist (pe 20 noiembrie 1989 – n. n.) cu biletul iscălit de Tőkés spunând că l-au găsit în buzunarul unui cetățean străin care se întorcea acasă și dacă recunoaște semnătura, să aleagă: fie era vorba de banii bisericii pe care și i-a însușit, pedeapsă pentru delapidare; fie a primit banii pentru mesajele trimise în străinătate, pedeapsă pentru spionaj. Eu am vorbit despre acest subiect cu un procuror, care m-a sfătuit ca Tőkés să nu recunoască nimic”.

Pe 11 septembrie 1989, emisiunea Panorama a TV Budapesta va relata pe larg despre „Cazul László Tőkés”. Dispariția de la domiciliu, pe 12 septembrie 1989, a ingi­ne­rului constructor Ernő Újvárossy, un apropiat al lui László Tőkés și șeful lucrărilor de re­no­vare a bisericii, va amplifica atmosfera de teamă, neputință și revoltă surdă împo­triva regimului comunist.

Cadavrul lui Ernő Újvárossy va fi găsit peste două zile în Pădurea Verde și pe el se înregistrau urme de violență. După o investigație jurnalistică privind moartea lui Ernő Újvárossy, publicistul Marius Mioc va considera că László Tőkés a folosit moartea acestuia „pentru a crea în sânul comunității maghiare reformate din Timișoara o anumită stare de spirit care a ajutat la deznodământul din decembrie 1989”.

 

 

 

LazloTokes_interviu_PanoramaTV_1989

„Cazul Ernő Újvárossy” va fi folosit din plin de către autoritățile Republicii Ungare pentru a pune în dificultate pe plan internațional regimul lui Nicolae Ceaușescu. Mátyás Szűrös, președintele Parlamentului de la Budapesta, aflat în vizită oficială în SUA, îi va informa, pe 12 septembrie 1989, pe reprezentanții SUA despre moartea lui Ernő Újvárossy.

Árpád Gazda, redactorul-șef de la Kronika, a confirmat faptul că Mátyás Szűrös a vorbit în SUA despre „Cazul Ernő Újvárossy” și László Tőkés, în pofida faptului că nu există nicio relatare în mass-media acelor timpuri din Ungaria și SUA. Informația lui Árpád Gazda provenea de la cetățeanul maghiar care i-a furnizat informațiile despre „Cazul Ernő Újvárossy” lui Mátyás Szűrös.

În predica pe care o va rosti la funeraliile lui Ernő Újvárossy, László Tőkés va declara: „Asasinii lui Ernő Újvárossy se ascund printre noi, în mulțime”.

Începând din vara anului 1989, Ungaria începea să aibă și o agendă proprie în cadrul Tratatului de la Varșovia folosindu-se de problematica drepturilor omului și cele ale minorităților, miza fiind impunerea intereselor personale și o autoritate privilegiată asupra spațiului românesc.

Guvernul de la Budapesta insista pentru „coordonarea activității” unui nou Comitet Special al Pactului de la Varșovia pentru Drepturile Omului și Problemele Umanitare. În condițiile unei relații speciale între Moscova și Budapesta, amplificată de personalitatea lui János Kádár, oficialii de la Budapesta recomandau înfiin­țarea acestor noi organisme și implementarea anumitor „obligații comune” refe­ri­toare la drepturile minorităților, la reuniunea Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia din iulie 1989, cu speranța unui eșec care putea să fie pus pe seama poziției intransigente a României cu privire la drepturile umane și la cele ale minorităților, și de a se asigura, astfel, că publicul internațional era informat pe canalele corespun­zătoare.

Un aspect relevant pentru aceste relații „speciale” sovieto-maghiare este oferit de ceremonia din 7 noiembrie 1987 când s-au aniversat 70 de ani de la izbucnirea și desfășurarea Marii Revoluții Socialiste din Octombrie 1917 din Rusia. La Budapesta au fost organizate ceremonii de depuneri de coroane de flori la statuia lui V. I. Lenin, din Dumbrava Orașului (Varosliget), la Monumentul Ostașului Sovietic, de pe dealul Gellert, urmate de o seară festivă la Opera Națională a Ungariei.

Numeroși lideri din conducerea de partid și de stat a Ungariei au participat la recepția oferită de Ambasada URSS la Budapesta.

DSS-ul se afla în alertă totală având în vedere jocul politico-diplomatic al Ungariei, care își afișa, din nou, intențiile revizioniste, în contextul schimbărilor din spațiul Europei Răsăritene din vara – toamna anului 1989.

Numărul celor care căutau azil politic în Ungaria a sporit de la 6.500 în 1987 la 15.000 în 1988, în timp ce în 1985 fuseseră 1.700 de persoane și 3.300 în 1986. În 1988 au primit permis de ședere temporară în Ungaria un număr de 13.400 cetățeni români, dintre care doar 8% erau români, restul fiind maghiari din Transilvania.

În august 1989 se refugiaseră în Ungaria un număr de 25.000 de oameni, dintre care 25% erau români, iar în Iugoslavia se refugiaseră un număr de 5.000 de oameni în perioada ianuarie – mai 1989.

În urma semnării de către Ungaria a Convenției Națiunilor Unite cu privire la refugiați, în martie 1989, doar 29 de azilanți au fost trimiși înapoi, în iulie 1989, în raport cu cei 1.650 de refugiați trimiși înapoi în 1988.

În noiembrie 1989 se aflau în Ungaria, conform datelor oficiale, un număr de 24.000 de cetățeni români, dintre care o șesime erau etnici români.

 Vasile Malureanu

„Compe­ten­țele informative ale Direcției I în problematica acțiunilor de factură re­vi­zionistă au per­mis să se sesizeze reconfigurarea unor riscuri de acest gen din direcția Ungaria, cercurile revizionist-iredentiste din această țară încercând să introducă problema Transilvaniei în ecuația schimbărilor politice inevitabile din România. La nivelul Direcției I funcționa, din anul 1986, Comandamentul unic de luptă contra revi­zio­nis­mului și extremismului iredentist maghiar și erau monitorizate cazurile im­por­tante din această problematică (László Tökés, Sütő András, Szőcs Géza, Domokos Géza ș. a.). Informațiile obținute la sfârșitul anilor ’80 relevau că una dintre mo­da­litățile de acțiune ale revizionismului ungar o reprezenta folosirea fugarilor ro­mâni staționați în Ungaria în acțiuni vizând subminarea și răsturnarea re­gi­mu­lui Ceaușescu. La Direcția I erau gestionate și informațiile privind faptele infrac­țio­nale la regimul frontierei de stat cu relevanță pentru securitatea națională, ceea ce a permis să se sesizeze că, începând din vara anului 1989, autoritățile ungare au început să returneze sistematic cetățeni români trecuți ilegal în această țară”, mărturisește generalul de brigadă (r) Vasile Mălureanu din SRI.

În august 1988, televiziunea maghiară îi va avea ca invitați pe adjunctul ministrului de Externe al URSS, Vladimir Petrovski, și pe istoricul Roy Medvedev pentru o discuție privind necesitatea autonomiei teritoriale a etnicilor maghiari din Transilvania. Înaltul diplomat sovietic a declarat că există o asemănare între „tensiunile româno-ungare și situația naționalităților din Transilvania cu problema din Nagorno-Karabah”, în timp ce Roy Medvedev a criticat regimul Ceaușescu pentru „represiuni la adresa mino­rității maghiare” și a cerut reinstituirea„regiunii autonome Transilvania”.

Încu­rajați de aceste afirmații, liderii politici de la Budapesta au trecut la o reiterare perma­nentă a cererii de autonomie pentru Transilvania.

 

 

 

Mátyás Szürös_Mihail Gorbaciov_1989

În iulie 1989, Mátyás Szürös, secretar al CC al PMSU cu probleme internaționale și, mai apoi, președinte al Parla­mentului Ungariei din a doua parte a anului 1989, va declara unui jurnalist de la Radio Europa Liberă că „cea mai bună soluție pentru problemă (a Transilvanie – n. n.) ar fi fost să se acorde Transilvaniei «autonomie» după cel de-al Doilea Război Mon­dial”.

 

Omul politic și de stat maghiar va declara în mod foarte clar:

 

„Trebuie să facem totul pentru a proteja drepturile egale ale minorității naționale maghiare din Transil­vania…În Ungaria nu există, de fapt, tendințe iredentiste sau revizio­niste adevă­rate. Este posibil ca naționalismul să fie prezent în mintea unor indivizi sau în cadrul unor grupuri restrânse. Nu aceasta este problema. Problema apare atunci când naționalismul este ridicat la rangul de politică oficială. Și asta s-a întâmplat în România. Politicile românești nu sunt doar antimaghiare, ci și direcționate împo­triva Uniunii Sovietice și împotriva slavilor de sud”.

 

 

 

VA URMA :

 

 

 

http://epaxsgo.infoziare.ro/stire; https://romaniabreakingnews.ro

19/10/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: