CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Implicaţiile impunerii apelativului “romi” pentru ţigani

 

 

 

Cum au devenit românii, romi.

 

Impunerea apelativului “romi” pentru ţigani a creat o confuzie paguboasă pentru imaginea României.

 

 

 

Imagini pentru romani photos

 

Asistăm  la o adevarată campanie de inoculare la nivel european a ideii ca ţiganii sunt români.

Sau invers…

Denumirea ţiganilor drept romi/romani, ajută foarte mult această campanie.
Discutând cu un sociolog ţigan, consilier al unui important lider al ţiganilor din România si din lume, ni s-a explicat foarte clar ca multe dintre organizaţiile militante în numele lor nu le slujesc interesele; dimpotrivă.

De exemplu, operaţiunea de schimbare a numelui tiganilor în romi, realizată prin concursul Reţelei Soros (Soros Open Network) creează neplăceri astăzi şi românilor şi ţiganilor, atât în România, cât şi, mai ales, în Europa.

Un alt exemplu este legat de apropierea celei mai vocale şi mai înzestrate asociaţii – Romani Criss – cu grupuri de anarhişti şi alte minorităţi extremiste, producând noi daune imaginii şi aşa afectate a ţiganilor din România.

Nici asimilarea, un fel de integrare forţată – botezată mai nou “incluziune” – nu este pe placul ţiganilor, care-şi pastrează identitatea şi tradiţiile proprii de secole, indiferent pe unde i-a purtat viaţa lor nomadă.

Un principiu de baza al Europei, de altfel, subliniază chiar prezervarea identităţii naţionale a popoarelor europene.

In acest context, asa-zisa integrare a romilor – cu miza unor lichiditati exprimate prin cifre cu multe zerouri in coada – pare mai mult un proces de dezintegrare si a ţiganilor.

Dar si a românilor. Soluţia este si la nivel european şi naţional.

Ţiganii, pike, sinti, zingaro, zigeuner, bohemiens, gitano, gypsy, raspândiţi în toata Europa, au nevoie de un reprezentat la Bruxelles.

Iar românii au nevoie, la rândul lor, sa li se apere la acelaşi nivel tradiţiile, identitatea si imaginea, distincte de cele ale tiganilor.

Şi aceasta incepand cu numele.

Legiferarea unei confuzii nefaste

In actele oficiale ale României si, apoi, la nivel international, romanii au devenit romi cu aportul lui Petre Roman, de pe cand era ministru de Externe, in 2000.

Roman a preluat aceasta sarcina de la predecesorul sau, Andrei Plesu, dupa cum ne informeaza surse din MAE, care ne-au si oferit urmatorul Memorandum:

Ministerul Afacerilor Externe al României Nr. D2 / 1094 29.02.2000
Domnului Mugur Isarescu , Prim-ministru al Guvernului României


Memorandum


De la: Petre Roman, ministru de stat,
Ministrul Afacerilor Externe
Tema: Termenii folositi pentru denumirea etniei romilor tiganilor

In ultima perioada, Ministerul Afacerilor Externe a fost confruntat cu o veritabila campanie declansata de unele asociatii de romi pentru reconsiderarea oficiala a pozitiei sale in privinta recomandarii pe care a facut-o prin Memorandumul MAE nr. H03/169 din 31 ianuarie 1995 catre primul-ministru, pentru utilizarea, in documentele oficiale, a termenului de “tigan”, in detrimentul celui de “rom”, care de-abia incepuse sa se impuna.
Preocuparea pentru acest memorandum a fost manifestata si de mediile internationale. Reprezentanti ai Consiliului Europei, ai Inaltului Comisar al OSCE pentru Minoritati Nationale, precum si ai organizatiilor neguvernamentale internationale militante pentru drepturile omului au facut referire, in discutiile lor cu autoritatile romane, la acest document. (…)
Avand in vedere cele de mai sus, propunem folosirea, cu precadere, a termenului rrom in corespondenta MAE, in paralel cu formulele alternative mentionate mai sus (Roma/Gypsies, Roms/Tsiganes, Roma and Sinti) in corespondenta cu organizatiile internationale care le utilizeaza.
Aceasta propunere:
– raspunde presiunii exercitate de majoritatea asociatiilor romilor din Romania pentru anularea Memorandum-ului – H(03) 169 / 1995, contribuind la – stingerea – unui conflict artificial si, mai mult, la construirea unor relatii, pe baze parteneriale, cu ONG-urile care reprezinta aceasta comunitate etnica;
– este rezultatul consultărilor dintre MAE si o serie de specialisti in domeniu, organizaţii internaţionale (Consiliul Europei si OSCE), institutii naţionale (Departamentul pentru Protectia Minoritatilor Nationale, Ministerul Educatiei Naţionale, Avocatul Poporului) si asociaţii ale rromilor”.
Semnat: Petre Roman Ministrul de Externe al Romaniei

Rom/rrom/romani

Agresiunea lexicala rom/roman – romanes/romaneste a fost aplicata asupra tarii si natiunii noastre imediat dupa 1990, in cadrul unui program complex dezvoltat de Fundatia Soros in Romania.

Beneficiind de numerosi membri ai etniei tiganesti in guvernarile Romaniei, dupa “Memorandumul” lui Petre Roman, care oficializa denumirile paralele, nimic nu le-a mai stat in cale “prelucratorilor” de limba si istorie.

O prima disputa a fost legata inca de la inceput de cuvantul “romi”, romanii fiind ametiti apoi ca acesta va fi inlocuit cu “rromi”, o alta formula care doar a sporit debandada lexicala.

De amintit, ca fapt divers, ca în anul 1995, limba cu care Soros vroia sa inlocuiască tigăneasca primise numele de “romalli”, forma care nici nu se putea declina si care a fost inlocuita ulterior cu “romani” si varianta “rromani”.

Apoi, a fost modificata cu “romanes”.

Confuzia este generala, inclusiv la nivelele academice ale intelectualitatii din tarile afectate de valul de imigratie si/sau infractionalitate tigăneasca: rom/roma/roman cu limba romanes/romaneste, comunitatea Roma cu ţara, evident, România.

Vizualizaţi cuvintele si in varianta fara diacritice, dupa cum apare pe Internet sau in alte limbi.

 

Cine ce sa mai inteleaga?!

 

Oficializarea in cadrul institutiilor de stat a denumirilor rom/rrom/romani s-a realizat cu titlu obligatoriu desi la nivel european avem doar simple recomandări in acest sens, venite din partea Consiliului Europei si nu a Uniunii Europene.

În acelasi timp, confuzia rom-român pe plan european a dus pâna la situatii ridicole.

Astfel, o delegatie oficială a fost impiedicata sa intre intr-un stat UE, inainte de aderare, pentru ca pe pasaport prescurtarea tarii noastre era ROM.

Aceasta situatie l-a determinat in 2002 pe secretarul de stat in Ministerul Culturii si Cultelor de la acea data, Ion Antonescu, sa solicite primului-ministru schimbarea prescurtării, cel putin în paşapoartele noastre, ceea ce s-a si indeplinit, de atunci aceasta fiind ROU, pe criteriul apartenentei la spatiul francofon. Insa acest lucru nu se poate realiza in toate domeniile.

De exemplu, chiar daca s-a reuşit ca la Comitetul Olimpic sa se faca aceasta modificare, ROM-ROU, in baza de date mondiala pentru competitii sportive internationale sau in nomenclatorul diplomaţiilor străine, prescurtarea este şi azi aceeaşi: ROM.

Confuzia persista deranjant.

 

Pe Internet suntem deja tigani…

 

Pe Internet, o simpla cautare pe motorul Google folosind cuvantul “Romani” produce urmatorul rezultat: Romani – Wikipedia, Romani în UK si, pe locul trei “Romani CRISS – Centrul Romilor pentru Interventie Sociala si Studii – Roma Center for Social Intervention and Studies”.

 

 

 

The New Gypsies: Many New Age Travellers have ditched their battered vans and motor homes and adopted traditional horse drawn caravans

Foto: https://www.dailymail.co.uk/

In baza aceleiasi pagini de căutare, la primele trei imagini-exemple oferite de Google cu textul “Rezultate imagini pentru romani” avem:

o imagine cu un grup de tigani din Marea Britanie în fata unei căruţe cu coviltir si o fetiţă roma, ambele de pe site-ul de la Universitatea din Texas a lui Ian Hancock, descris drept :

“the official ambassador to the United Nations and UNICEF for the world’s 15 million Romanies and the only Romani to have been appointed to the U.S. Holocaust Memorial Council”  adică

(ambasadorul oficial la ONU si UNICEF al celor 15 milioane de romi/romanies din lume si singurul rom/romani numit in cadrul Consiliului Memorialului Holocaustului);

si o a treia imagine, care prezintă trei domnişoare care predau “tribal bellydance in Oakland” (dans tribal din buric).
Cu alte cuvinte, românii au ajuns deja, cel puţin pe net – ţigani.

Iar, în urma avalanşei mediatice anti-româneşti, în acceptul majoritatii italienilor romanii sunt deja ţigani!

Programul de ţigănizare a românilor a fost conceput de Moscova.

Portretizarea propagandistică a românilor drept ţigani nu este nouă.
Este cunoscut de exemplu aportul ruso-maghiar pe acest front: Vladimir Jirinovski declara încă din deceniul trecut ca România este “un stat artificial locuit de ţigani italieni”, iar ungurii ne fac “olahi” găsind originea ţigănească a acestora.

Până şi bulgarii au ajuns să ne strige pe stadioane “tiganii”.

Ţiganizarea Romaniei de catre Rusia are o istorie indelungata. Celebrul scriitor rus A. S. Puskin, trimisul special al Kremlinului la Chişinău, insărcinat printre altele si cu rusificarea românilor, a scris la vremea respectivă un poem dedicat ţiganilor din Basarabia, mediatizat de Rusia cu o putere uriaşă, în toată lumea.

În “Tiganii”, Puşkin vorbeşte despre originea ţiganilor pe aceste pamânturi, încă de acum 2000 de ani, când, după cum se confesează “Moşneagul”şatrei, un om al Romei a fost surghiunit aici, la Gurile Dunarii – Ovidiu. Concluzia: romanii sunt, de fapt, ţigani.

Aceeasi concluzie trebuia sa induca, in anii 60′-70′, o campanie de propaganda “soft” realizata de URSS. Celebrul regizor Emil Loteanu, pe numele sau real Lotovici, originar din Soroca, scolit si la Bucuresti si la Moscova, a realizat o serie intreaga de filme (“Poienele rosii”, “Lautarii”, “O satra urca spre cer”, si altele) in care erau prezentati tigani mitizati care cantau superb in… romaneste.

Toate filmele au fost difuzate si premiate international. Un amanunt interesant: mama lui Emil Loteanu era in acea perioada angajata a Ambasadei URSS la Bucuresti.

Unul dintre protagonistii filmelor lui Loteanu era Serghei Lunchevici, un mare violonist din Basarabia, interpret de muzica populara… romaneasca. Lunchevici avea si formatia de dans “Fluieras”, infiintata imediat dupa 1944 si foarte promovata, cu care mergea in turnee prin URSS si intreaga lume. Miza se punea insa pe dansurile tiganesti, care erau de fapt dansuri traditionale romanesti.

Cand a venit comunistul Vladimir Voronin la putere a preluat din zbor mesajul lui Jirinovski, repetand in toate aparitiile sale sintagma “romanii sunt tigani”.

Lucrătura Budapestei

Multi unguri, la randul lor, au aceeasi parere despre romani, injurati si cu apelativul “budos olah”.

Ian F. Hancock, cercetatorul mentionat mai sus si care se recomanda drept “rom cu descendenta britanica si maghiara”, este profesor de Studii Romani la Universitatea din Texas.

El incearca, si probabil reuseste, sa convinga multi naivi, inclusiv pe site-ul Universitatii americane, ca “olahii” sau “vlahii” sunt de fapt tigani, de unde ar veni si denumirea limbii “Vlax Romani”, prezentata ca “un dialect al limbii romane” vorbit de populatia “Vlax/Vlach”.

Aici se practica o noua diversiune, prin incercuire si lovire pe la spate, ce are ca menire sporirea confuziei dintre tigani si romani, stiut fiind ca in Balcani termenul de “vlahi” desemneaza de fapt romanii.

Ţara de orgine a “Vlach Romani”- lor este, aşadar, România.
Hancock nu se opreste aici: intr-un studiu intitulat “Lupta pentru controlul identitatii” si promovat de data aceasta pe site-ul Fundatiei Soros Ungaria (www.osi.hu), teoreticianul ideolog ne spune ca “Vlax (Vlach) sunt descendentii acelor populatii tinute in sclavie in statele Valahia si Moldova intre mijlocul secolului XIV si mijlocul secolului XIX”.

Acum vine si bomboana de pe coliva romanilor: Descendentii “vlach”-ilor, tigani care au uitat sa vorbeasca Romani/Romanes pentru ca le era interzis de stapanii lor, sunt “baieshii”.

Limba etnica a “baiesilor” din America este limba româna, spune Hancock. Iar, conform tiganilor autentici, băies e si presupusul criminal de la Roma, Romulus Mailat.

Adica, ati inteles, Mailat este mai mult roman…

Ian F. Hancock, care este si presedinte al “International Romani Union” (in traducere, acordat, ar fi Uniunea Internationala a Romani-lor!) ne mai explica si ca “rrom, cu pluralul Rroma, este termenul adoptat oficial” de chiar Uniunea sa “pentru a se referi la oamenii de descendenta Romani/Roma”.

Totusi, mai spune cercetatorul tigan britanic si maghiar – “acolo unde populatia Roma are un nume al ei diferit, politica este sa se foloseasca acel nume”.

Conform propriului sau argument, daca alte popoare folosesc apelativul local, respectiv sinti, pike, zingaro, etc si noi ar trebui sa uzitam, nestigheriti, cuvantul “tigan”, si nu cum ni se impune astazi de catre echipa lui Soros.
Intr-un autentic stil orwelian, studiul contine, printre altele, si o solicitare apoteotica:

“Pentru a schimba aceste lucruri, imaginea tiganilor/gypsy trebuie sa fie deconstruita si o alta mult mai corecta sa fie pusa in loc, in structurile birocratice ca şi în manuale.”

 

Deceniul Soros de Incluziune a Romilor

Problemele minorităţii tiganilor din estul Europei au fost remarcate aproape imediat dupa caderea comunismului.

Extinderea Uniunii Europene a facut, normal, ca problemele tiganilor sa devina probleme comunitare.
Nu aceeasi este si parerea Magdei Matache, director la Centrul Romilor pentru Interventie Sociala si Studii (Romani CRISS), asociatie care a incasat, intre anii 1994-2007, 350.000 de euro si 730.000 de USD pentru proiectele desfasurate.

Matache, citata de Evenimentul Zilei, sustine ca solutia “problemei rromilor” nu consta doar in acordarea unei asistari sociale, ci in integrarea lor in societate. Ea explica: “Incluziunea sociala a rromilor nu s-a facut in Romania.

Problema rromilor romani e, in primul rand, problema Romaniei, si apoi a Europei”.
Incluziunea, termen ce ar vrea sa insemne includerea, este insa, conform DEX, cu totul altceva, respectiv:

“INCLUZIUNE, incluziuni, s.f. 1. Particula de metal strain continuta in masa unui corp solid. 2. Defect de fabricatie al unei piese, datorat prezentei unor incluziuni sau unor particule metalice izolate in masa ei”.
Cuvantul a devenit “la moda” dupa ce s-a lansat la Budapesta “Deceniul de Incluziune a Romilor”. Ideea acestui proiect de amploare pentru şi ţigani a luat naştere in anul 2003, cu ocazia conferintei “Romii intr-o Europa care se extinde: Provocari pentru viitor”.

O “initiativa regionala inspirata de George Soros”, dupa cum se prezinta pe site-ul Fundatiei Soros Romania.

Decada a fost initiata in cursul conferintei de presedintele Open Society Institute – New York, George Soros si de presedintele de atunci al Bancii Mondiale, James Wolfensohn.
Nimeni nu i-a intrebat, insa, pe tigani daca vor sa fie “incluzionaţi”.

Daca ar fi sa urmarim legislatia UE, tiganii trebuie sa se bucure de dreptul de a-si prezerva propria identitate.

Daca aceasta este cea nomada si traiul liber, cum poate fi considerata “incluziunea” lor – practic o integrare forţată în masa – drept o optiune democratică, pentru care se cheltuiesc zeci de milioane de euro anual?

Aceasta sugerează că, de fapt, acest program de anvergură urmareşte nu atât integrarea romilor, cât dezintegrarea românilor.

În programul Soros au intrat la comanda România lui Ion Iliescu si Adrian Nastase, Bulgaria, Ungaria, Croatia, Republica Ceha, Slovacia, Macedonia si Serbia – care au adoptat prima declaratie comuna in care s-au angajat sa imbunatateasca conditiile de viata ale tiganilor.

Money, money, money

Este foarte greu de spus care sunt banii alocati pentru Decada, semnaleaza şi portalul Divers.ro.

Intr-un interviu acordat agentiei de presa Mediafax, George Soros declara ca organizatiile pe care le finanteaza vor cheltui, in total, pentru programele si initiativele Decadei, in jur de 70 de milioane de dolari.

Sursa principala de finantare ar trebui sa fie, insa, bugetele nationale, opina Divers.ro. Una dintre putinele intiative de implementare a “Deceniului de incluziune” despre care se stie exact ce buget are este Fondul pentru Educatia Rromilor (Roma Education Fund).

 
Romania a aprobat in anul 2001 Hotararea de Guvern 430 privind Strategia de Imbunatatire a Situatiei Romilor, iar Mariea Ionescu, presedinta Autoritatii Nationale a Romilor (ANR), s-a plans permanent ca fondurile alocate de guvern pentru indeplinirea Planului general de masuri sunt aproape inexistente.  

Cum fura minoritarii maghiari pozitiile minoritarilor tigani

De-a lungul anilor s-a observat, insa, ca responsabilii de fonduri si acaparatori ai “marcii” minoritatilor, in loc sa fie cei mai defavorizati, adica tiganii, au fost ungurii.

Pe langa faptul ca maghiarii au fost cei care au ocupat constant pozitiile de conducere ale Departamentului Guvernului pentru Relatii Interetnice si ale celor pentru minoritati din cadrul ministerelor si altor agentii guvernamentale, administrand si fondurile acordate, un alt caz este cel al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii.
CNCD a fost infiintat chiar in baza Strategiei de Imbunatatire a Situatiei Romilor, elaborata in 2001, in care se prevedea “includerea de reprezentanti ai romilor in aceasta structura”.

Din componenta Colegiului Director fac parte urmatorii: Csaba Ferenc ASZTALOS, Corina Nicoleta COMSA, Dezideriu GERGELY, Istvan HALLER, Gheorghe IONITA, Dragos Tiberiu NITA, Anamaria PANFILE, Paula Roxana TRUINEA, Ana Monica VASILE, conform site-ului CNCD.

Dupa cum se observa, din 9 membri, 3 sunt de etnie maghiara, deci 33%. Aceasta cu toate ca procentajul de unguri in Romania este de 6,6%, conform recensamantului din 2001 aflat pe site-ul MAE.

Ca atare, pentru a se respecta acest procent, in cadrul Colegiului Director al CNCD ar fi putut fi permisa prezenta unui singur cetatean roman de etnie maghiara.

In lipsa de reprezentant, Romani Criss l-a desemnat pe maghiarul Istvan Haller – care este si co-presedinte al Ligii Pro-Europa impreuna cu Smaranda Enache – , sa reprezinte si tiganii.

Discriminarea pozitiva se intoarce impotriva tiganilor

Tot in cadrul aceleiasi Strategii guvernamentale pentru romi s-a elaborat si baza pentru asa-numita “discriminare pozitiva”.

Astfel, la Capitolul D. Sanatate, Punctul 8, se cere: “Cresterea numarului de cadre medicale provenite din etnici romi, prin alocarea de locuri speciale pentru studentii romi în învatamantul medical de stat”.  

Scolarizarea, educatia tiganilor este, evident, una dintre solutii pentru apropierea de valorile comune, mai ales prin cultura. Insa, in ceea ce priveste masura facilitatiilor acordate in invatamantul superior de stat, respectiv desemnarea unor locuri speciale pentru tigani, se observa ca aceasta provoaca de fapt serioase probleme in dezvoltarea naturala a tinerilor tigani si se intoarce chiar impotriva minoritatii favorizate.

Astfel, s-a relevat ca, pe langa dezinteresul constatat pentru ocuparea acestor locuri rezervate, tinerii romi, lipsiti de spiritul competitiei, nu reusesc sa se ridice la inaltimea asteptarilor creandu-se practic, din start, un handicap major care poate duce apoi la abandonarea studiilor.
Pe langa aceasta, masura este anti-democratica si discrimineaza majoritatea, prin blocarea accesului la educatie in mod echitabil a tuturor tinerilor, indiferent de sex, rasa sau altceva.

Tocmai de aceea se impune, pe langa eliminarea discriminarii tiganilor prin impunerea unor norme anti-naturale – integrare fortata versus libertate prin nomadism si prezervarea identitatii – si ameliorarea discriminarii majoritatii printr-o politica strategica care sa lucreze in interesul ambelor popoare milenare.

Sa-i scoatem pe “tigani” din DEX? Nicidecum!

In concluzie, se cere declansarea unei campanii internationale culturale – fara impostori – de tipul celei concepute de Nicolae Iorga si guvernele interbelice pentru definirea si impunerea valorilor romanilor in spatiul Europei.

Apoi, daca denumirea tiganilor in Europa este “zigeuner” in germana, “gypsy” in engleza, “gitan” in franceza, “gitano” in spaniola, “cigany” in maghiara, sau “zingaro” in italiana, de ce am impune noi schimbarea oficiala a cuvantului tigan, cand chiar majoritatea tiganilor se gratuleaza cu acest apelativ?

Daca acesta pare sa aiba conotatii peiorative, este normal ca, in spiritul bunei conlocuiri, sa fie si majoritatea tarii inteleasa ca nu vrea ca “roman” sa capete nuante similare.

Exista oricum un alt cuvant intrat in circuitul international prin intermediul limbii engleze: “gypsy”.

De altfel, chiar si Apelul lansat zilele trecute Romei de catre organizatiile tiganilor din Romania este titrat in presa straina drept un “Appeal to Stop Anti-Gypsyism”, nu “anti-Roma”. Ar suna, de altfel, extrem de caraghios: “Un apel catre Roma de oprire a actiunilor anti-Roma”.
Cu toate nemultumirile de rigoare si protestele zgomotoase care vor fi generate, este imperios necesara revocarea obligativitatii folosirii inventiei rom/roma/romani in documentele oficiale ale Statului Roman, eliminarea ei acolo unde se mai poate si pastrarea cuvantului tigan (un parlamentar se gandise sa il scoata si din DEX!) sau a altui termen acceptabil atat pentru minoritatea in cauza cat si, evident, pentru majoritate.

Pana la urma, denumirea de “tigan” nu capata nuante peiorative decat atunci cand cei care o poarta fac fapte reprobabile.
Suntem impreuna de cateva sute de ani, vom fi si mai departe. Important este ca romanii si tiganii sa se respecte reciproc fara a cadea in plasa dezintegratorilor identitatilor nationale, oricare ar fi ele.
 

Imperiul tiganesc si chestiunea româneasca

Romania este ultimul imperiu al Europei, spune micul slujbaş de plumb al lui Vladimir Putin, fostul sef al statului mafiot de peste Prut, Vladimir Voronin, care, pe lânga faptul ca ne face fascisti cand ii vine mai si declama ca “romanii sunt ţigani”, diferiti de “neamul moldovenilor”.

 

Cam asta spunea si alt Vladimir, Jirinovski, în urma cu un deceniu: “Romania este un stat artificial locuit de tigani italieni”. Cartitele KGB, oriunde s-ar afla ele, doar au reincalzit zilele astea ciorba ruseasca, a tiganizarii Romaniei.

Si ungurii, prin Fundatia Soros, si-au reimprospatat re-sursele aratand lumii, intr-o maniera pretins stiintifica, faptul ca “olahii/vlahii” sunt… tigani.

In acelasi timp contribuie cu spor la raspandirea confuziei romi/romani prin intermediul lautarilor oengisti (detalii in ziarul de maine).

Pana si fostii colegii de suferinta ante-UE de peste Dunare, ne-au strigat sa auda toata Europa: “Tiganii! Tiganii!”.

De când a izbucnit scandalul „ţiganilor de români” pe langa analizele facute am constatat si faptul ca momentul ales nu este deloc intamplator.

Statul roman este fragilizat de lipsa unei interconectari intre institutiile fundamentale de aparare a tarii, penetrate si predispuse la cedari in lant pentru interese meschine.

Lipsa cronica de reactie la agresiuni externe a factorilor responsabili a fost speculata cu succes de potrivnicii Romaniei. Mizele sunt plasate pe planuri multiple care se interfereaza reciproc.

Insa toate tin de rolul Romaniei in NATO si UE, atat la Bruxelles cat si la Gurile Dunarii si Marea Neagra.

După ce că suntem slabi, mai suntem şi ţigani, iată bomboana de pe coliva “ultimului imperiu” din Europa.

Tocmai de aceea ar trebui sa stam la sfat cu fraţii ţigani, cu care am cazut in aceeasi oală, fara motive cu adevarat intemeiate fata de masurile de retorsiune luate.

Nimeni nu ne va putea convinge vreodata ca mafia cersetorilor si gainarilor tigani din Italia o bate in greutate pe cea a magrebienilor, albanezilor sau rusilor.

Ce facem? Invadam total Europa, instalând cu adevărat imperiul tiganesc?

Sau mai bine ne batem serios la Bruxelles pentru drepturile tiganilor si ne vedem serios de treaba la Marea Neagră şi Gurile Dunarii, rezolvând chestiunea românească a existenţei statului naţional unitar român: apărarea civilizaţiei şi porţilor Europei.
 

Sursa: Roncea.ro – Cum au devenit romanii romi: ZIUA

Publicitate

14/03/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Schimbarea denumirii ţiganilor în romi/roma/romani/romanies, o mare eroare care trebuie urgent îndreptată

 

Preşedintele Traian Băsescu, la Radio România Actualități

 

 

 

 Puțină istorie…

Si atunci, cum de au devenit tiganii, romi ?

  Etnia țigănească  nu este specifică României, ea întâlnindu-se în majoritatea țărilor europene în diverse proporții, dar noua sa denumire de romi (roma/romani/romanies în engleza) este asimilata mai ales cu numele țării noastre: România, raspândindu-se astfel o confuzie care se dovedeste de rău augur pentru  poporul  român.

Atunci cand un cetățean italian, de pildă, citește un articol în care se întrepătrund termenii „romeno” și „rom”, este normal sa se afunde într-o confuzie care, încetul cu incetul, duce la o suprapunere mentală a celor două denumiri.

Odată aceasta suprapunere înstalandu-se, ea funcţionează și în sens invers… Asa se face ca  auzim de la un timp cum pe stadioane suporterii unor echipe adverse scandeaza: „țiganii, țiganii”, referindu-se la români.

Rezultatul pe termen mediu si lung pentru populaţia Romaniei in raport cu popoarele europene poate fi devastator…

Confuzia este generala, inclusiv la nivelele academice ale intelectualitatii din țările afectate de valul de imigrație si/sau infractionalitate tiganească. Cine ce sa mai ințeleagă?!.

Strigător la cer este ca denumirea nu are nici o baza istorică, țiganii nu au purtat niciodata de-a lungul istoriei acest etnonim și provine din cuvantul „DOM”, care pe limba originara a tiganilor inseamna „om”.

Prin denaturare (voită), „dom” s-a transformat in „rom” cu „r” accentuat, apoi din „rom” s-a trasformat in „roma” apoi în „romani” și în „romanies.” 

S-a ajuns astfel  ca  tiganii să aibe numele identic cu al românilor în limba engleză .

Români cu romani, și romanies cu romanians (doar ca în engleză nu exista diacritice, dupa cum se poate vedea  la o un simpla cautare pe google a cuvantului romani, se vor afișa linkuri cu țigani).

7,496 Romani People Stock Photos, Pictures & Royalty-Free Images - iStock

Practic denumirile sunt identice.

In toata perioada post-decembrista s-a manifestat o presiune constantă din partea unor organizații sau din partea unor politicieni, personalități de frunte cu ascendenta țigănească, pentru  folosirea în documentele oficiale a etnonimului „rom”.

Ca un raspuns la aceste presiuni, prin Memorandumul H03/169 si 5/390/NV, din 31 ianuarie 1995, adresat primului ministru de atunci, Nicolae Văcăroiu, ministrul de externe Teodor Meleșcanu recomanda folosirea în continuare in documente a cuvantului „țigan” în concordanta cu cuvintele folosite in celelalte limbi europene: zigeuner, gitanes, zingaro etc., pentru evitarea unor confuzii nefericite cu numele poporului român.

Presiunile au continuat și in 2001, iar Petre Roman, ministrul de externe, semneaza un nou Memorandum cu numărul D2/1094/29.02.2000 catre prim-ministrul Mugur Isarescu, in care, in virtutea dreptului de autoidentificare al populatiilor, recomanda folosirea obligatorie in toate documentele oficiale române, a denumirii de rom pentru a identifica etnia tiganilor.

Mugur Isarescu și-a insușit Memorandumul si a emis o Hotărâre de guvern în acest sens.

Trebuie precizat ca documentele UE referitoare la denumirea de „rom” erau indicative, si nu obligatorii.

 E drept, exista si o rezolutie a Consiliului Europei pe aceasta tema, cu statut de recomandare, stimulată de … George Soros.

http://i1.wp.com/politeia.org.ro/wp-content/uploads/2013/08/glasul_romilor-3.jpg

Cu rezolutia CE nu mai aveam ce face, decat daca am fi avut  politicieni adevarati si la Strasbourg, unde  cei care se ocupau de minoritati “ca reprezentanti ai Romaniei” erau… unguri.

Introducerea cuvântului rom/rrom în loc de ţigan şi crearea ambiguităţii lexicale – mai ales la nivel internaţional – roma/roman cu limba romaniromanes/româneste, cu concluzia „firească“ – România = ţara romilor, a fost aplicată românilor imediat după 1990, în cadrul unui program complex, dezvoltat de Fundaţia Sörös, cu sprijinul unor membri trecători ai Guvernelor de la Bucureşti.

O primă dispută a fost legată de cuvântul „romi“ – cu un singur „r“ -, românii fiind prostiţi apoi că acesta va fi înlocuit cu „rromi“, o altă formulă care doar a sporit debandada lexicală.

Apoi, cu concursul direct al lui Petre Roman, pe atunci ministru de Externe, s-a realizat oficializarea în cadrul instituţiilor de stat a denumirilor rom/rrom/român, cu titlu obligatoriu, deşi la nivel european avem doar simple recomandări în acest sens, venite din partea Consiliului Europei şi nu a Uniunii Europene.

În acelaşi timp, confuzia rom-român pe plan european, a dus până la situaţii ridicole.

Astfel, o delegaţie oficială a fost împiedicată să intre într-un stat UE, înainte de aderare, pentru că pe paşaport prescurtarea ţării noastre era ROM.

Acest fapt l-a determinat în 2002 pe secretarul de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor de la acea dată, Ion Antonescu, să solicite primului-ministru schimbarea prescurtării, cel puţin în paşapoartele noastre, ceea ce s-a şi îndeplinit, de atunci aceasta fiind ROU, pe criteriul apartenenţei la spaţiul francofonic.

Însă acest lucru nu se poate realiza în toate domeniile. În multe alte nomenclatoare străine prescurtarea fiind şi azi aceeaşi: ROM.

Ce eram noi acuzați – ca vrem sa asimilam țiganii – ni se intampla nouă azi, la nivel european, prin intermediul mass media, care deja ne-a asimilat “romilor”.

Memorandumul care a făcut ca această confuzie să se perpetueze până la identificarea românilor cu romii, indiferent dacă aceştia provin din Rusia, Bulgaria, Ungaria sau fosta Iugoslavie.

Iata Memorandumul prin care Petre Roman a transformat românii în romi pe plan internaţional…

„Ministerul Afacerilor Externe al României

Nr. D2 / 1094 29.02.2000

Domnului Mugur Isărescu,

Prim-ministru al Guvernului României

Memorandum

De la: Petre Roman, ministru de stat,

Ministrul Afacerilor Externe

Tema: Termenii folosiţi pentru denumirea etniei romilor/ţiganilor

În ultima perioadă, Ministerul Afacerilor Externe a fost confruntat cu o veritabilă campanie declanşată de unele asociaţii de romi pentru reconsiderarea oficială a poziţiei sale în privinţa recomandării pe care a făcut-o prin Memorandumul MAE nr. H03/169, din 31 ianuarie 1995, către primul-ministru, pentru utilizarea, în documentele oficiale, a termenului de «ţigan» în detrimentul celui de «rom», care de-abia începuse să se impună.

Preocuparea pentru acest Memorandum a fost manifestată şi de mediile internaţionale.

Reprezentanţi ai Consiliului Europei, ai Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorităţi Naţionale, precum şi ai organizaţiilor neguvernamentale internaţionale militante pentru drepturile omului au făcut referire, în discuţiile lor cu autorităţile române, la acest document. (…)

Având în vedere cele de mai sus, propunem folosirea, cu precădere, a termenului rrom în corespondenţa MAE, în paralel cu formulele alternative menţionate mai sus (Roma/Gypsies, Roms/Tsiganes, Roma and Sinti) în corespondenţă cu organizaţiile internaţionale care le utilizează.

Această propunere:

– răspunde presiunii exercitate de majoritatea asociaţiilor romilor din România pentru anularea Memorandumului – H(03)169/1995, contribuind la «stingerea» unui conflict artificial şi, mai mult, la construirea unor relaţii, pe baze parteneriale, cu ONG-urile care reprezintă această comunitate etnică;

– este rezultatul consultărilor dintre MAE şi o serie de specialişti în domeniu, organizaţii internaţionale (Consiliul Europei şi OSCE), instituţii naţionale (Departamentul pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale, Ministerul Educaţiei Naţionale, Avocatul Poporului) şi asociaţii ale rromilor.

Semnat: Petre Roman

Ministrul de Externe al României“.

In 2002, la propunerea secretarului de stat în Ministerul Culturii, Ion Antonescu, premierul Adrian Năstase hotăra schimbarea în “ROU” a prescurtării “ROM” care arăta naţionalitatea în buletine şi paşapoarte (indicativ de ţară).

Propunerea a venit după ce pe site-ul Universităţii din Texas într-un articol despre România era folosit insistent termenul “ROMAnia”.

Ambasada SUA la Bucureşti a refuzat să folosească însă prescurtarea “ROU” la rubrica referitoare la naţionalitate a cetăţenilor români care solicitau viză, deşi Ministerul Culturii, prin vocea lui Ion Antonescu, a atras atenţia asupra acestei reglementări interne a României.

În 2006 a apărut un nou standard european şi a fost adoptat ca standard naţional, iar indicativul de ţară al României a rămas ROU.

CNA a transmis însă că standardele nu mai sunt obligatorii decât dacă sunt preluate într-o hotărâre de Guvern sau un ordin. Şi cum un astfel de act normativ nu a fost emis, CNA a considerat că propunerea lui Ion Antonescu “ar constitui o măsură care nu ar avea la bază un temei juridic”.

Actunci, Ion Antonescu se întreabă dacă nu cumva există o legătură între prezenţa UDMR la guvernare şi opoziţia faţă de folosirea termenului de “ţigan” în loc de “rom”.

Şi aceasta în contextul în care Ministerul Culturii era condus la acea data de un udemerist, ca de altfel şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

“Cum de foarte mulţi nu ştiu că de fapt «rom» vine de la cuvântul «roma» de la unguri? De ce s-a luat denumirea din limba maghiară, şi nu din altă limbă?

De ce pe stadioane se iau de fotbaliştii români, spunându-le ţigani, şi nu romi? De unde provin banii pentru ONG ţiganilor? Nu cred că de la UE. S-ar părea că provin de la Soros? Ce s-ar fi întâmplat dacă şi Academia Română era condusă de un ungur?”, se întreabă retoric secretarul de stat Ion Antonescu.

Acum, întrebarea care se pune este de unde şi când a început această diversiune politică, pentru că diversiune politică este astăzi şi tot ca diversiune politică a început şi în 1933, când erau vremuri tulburi ca şi astăzi.

Dar să vedem ce s-a întâmplat…

O diversiune lansată în criza mondială din anii 1933

  Ideea  creerii unei organizaţii a țiganilor i-a apartinut lui Calinic I. Popp Şerboianu – considerat preot (de fapt raspopit), care nu mai făcea parte din clerul ortodox – care, in aprilie 1933 a pus bazele “Asociaţiei Generale a Ţiganilor din România”.

Acesta este aşadar, primul document în care apare alături de numele ţigan şi numele de rom.

De ce se folosea şi sintagma „neamul Romilor” dacă era vorba de aceiaşi etnie?

Să amintim declaraţia lui Ion Antonescu, secretar de stat în Ministerul Culturii în anul 2002:

„Cum de foarte mulţi nu ştiu că de fapt „rom” vine de la cuvântul „roma” de la unguri? De ce s-a luat denumirea din limba maghiară, şi nu din altă limbă?”.

Ceea ce nu ştia Ion Antonescu este că etnia „roma” de la unguri era mult mai avansată şi mai numeroasă decât in oricare din  provinciile istorice din vechiul  regat.

Astfel, ca număr, se estima că existau în Muntenia, 210 000 ţigani, in Moldova, 144 000, în Oltenia, 96 000, în Dobrogea, 18 000, in timp ce  Ardealul număra nu mai puţin de 345000 ! Adică de etnie „rom”.

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/04/16/cum-au-devenit-romanii-romi

Surse: 

 http://roncea.ro/2010/09/12/cum-au-devenit-romanii-romi-in-romania-memorandumul-prin-care-petre-roman-a-oficializat-rom-anizarea -tiganilor-la-consiliul-europei 

Nicolae N. Tomoniu – Romi în loc de ţigani

– jurnalul.ro/tigan-in-loc-de-rom

http://ioncoja.ro/schimbarea-denumirii-tiganilor

http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9Aigani

04/05/2016 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Cine au fost primii ţigani din România care au cerut sa li se spuna romi ?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Povestea primilor TIGANI care au cerut sa li se spuna ROMI

 

 

 

 

„Glasul romilor”, publicaţie editată de primii lideri ai ţiganilor, din interbelic, se plângea că dispare „meseria” ghicitoarelor și îi ridica elogii mareșalului Antonescu.

Asociaţiile pentru drepturile romilor nu au fost inventate după 1989.

Nici programul multora dintre acestea şi nici măcar termenul „rom” nu este unul post-decembrist.

Problemele etniei par încremenite în timp, dacă e să priveşti la ce făceau liderii romilor din perioada interbelică.

De exemplu, lansau, în 1934, „Glasul romilor” – „Organ al Uniunei Generale a Romilor din România”.

Un ziar creat în scop propagandistic pentru o asociaţie care, între 1933 şi 1941, a reprezentat – într-o Românie ce va fi prinsă şi ea în tăvălugul rasist din cel de- Al Doilea Război Mondial – încercarea etniei de a cere drepturi şi a-şi educa membrii.

A ieşit un deceniu de lupte interne pentru conducerea organizaţiei, dar şi o perioadă în care s-au articulat câteva cerinţe ce şi azi par a fi valabile pentru comunitatea ţiganilor.

Aceasta este povestea primilor lideri ai etniei care au cerut să nu mai fie numiţi ţigani, ci romi.

Ce tipărea „Glasul romilor” pe prima  pagina ?

„Glasul romilor” a apărut prima dată pe 1 noiembrie 1934. Se voia a fi o foaie pentru organizaţia condusă, pe atunci, de Gheorghe Niculescu.

Un rom prosper, angrosist florar, proprietarul Florăriei “La doi trandafiri”, Gheorghe Niculescu apare prin unele date şi cu numele de „Gogu floraru”.

Avea totuşi studii, cel mai probabil primare, după cum afirmă istoricul Viorel Achim, care a studiat în profunzime istoria romilor.

Ziarul lui Niculescu e plin de articole elogioase la adresa fondatorului. Dar şi de dovezi de apropiere faţă de biserică şi monarhie.

În timp – ziarul a apărut doar în 15 ediţii, din 1934, până în 1941, deşi se dorea a fi unul săptămânal – , va ridica articole elogioase inclusiv la adresa mareşalului Ion Antonescu, cu puţin timp înainte de deportarea romilor în Transnistria.

Printre texte se strecurau şi chemări la emancipare sau se cereau drepturi pentru comunitate.

 

 

Primul număr. Un botez

 

 

Articolul de fond din numărul 1 al „Glasului romilor” e unul optimist, cu ton revoluţionar.

Semnat de N. Lenghescu-Cley – un muzician rom devenit redactor la „Glasul romilor” şi autor, ulterior, chiar al „Imnului romilor” (publicat, cu note şi versuri, în aceeaşi publicaţie a Uniunii) – articolul cheamă la emancipare.

„Fraţi romi, ceasul emancipărei şi redeşteptărei neamului Rom, a sunat. (…) Am fost lăsaţi la voia soartei, la fel cum e o barcă pe voia valurilor furtunoase ale mărei, aruncată din val în val, din talaz în talaz, fără de nici un sprijin, fără de nici un ajutor, fără de nici o destinaţie”, scria Lenghescu-Cley.

Adăuga că romii şi-au făcut „întotdeauna datoria – către Ţară şi Rege”. Că etnicii vor rămâne „dinastici şi credincioşi Tronului până la moarte” şi că „dintre fraţii noştri nu s’a găsit până acuma nici un trădător de ţară”.

„Am fost întotdeauna buni cetăţeni. Merităm deci şi noi o soartă mai bună(…). Merităm să fim auziţi şi ajutaţi”.Alături, sub titlul „O zi de sărbătoare”, fondatorul ziarului, Niculescu, autointitulat şi „voievod” al romilor, apare înconjurat de mai mulţi oficiali ai vremii, printre care Patriarhul Miron Cristea, prefectul şi primarul oraşului Ploieşti, prezenţi la botezul a o sută de romi nomazi.

De-a lungul celor 15 numere lansate în cei şapte ani cât a existat „Glasul romilor”, primele pagini au fost, de cele mai multe ori, loc pentru fotografia regelui.

Când, în aprilie 1939 s-a împlinit un an de la adoptarea noii Constituţii, un întins articol vorbea despre legea fundamentală ca „rod al frământării marelui suflet” al Regelui Carol al II-lea.

Se strecurau totuşi şi articole despre obiceiurile romilor, întinse reportaje despre „meserii cari dispar”.

 

 

„Meserii cari dispar”

 

 

Redactorii gazetei romilor se plângeau, de exemplu, că deşi „în şatră, ursul este considerat membru al familiei, jucându-se cu copiii, mâncând la masa cu stăpânul şi dormind sub acelaşi acoperământ”, ursarii nu-şi mai puteau „exercita meseria, deoarece Societatea pentru protecţia animalelor îi opreşte”.

Sau că „odată cu dispariţia pieţei de zarzavat şi a halei de peşte, au început să dispară chivuţele sau bidinăresele (femei care se ocupau cu zugrăvitul – n.r.)”.

De asemenea, se cerea voie din partea autorităţilor ca pieptănarii (vânzători şi producători de piepteni) să fie lăsaţi „să-şi exercite migăloasa lor meserie la periferii”.

Nici ghicitoarele – categorie care şi azi ţine articole de ziar – nu o duceau prea bine, dacă e să privim ce publica „Glasul romilor”, în 1938. Pe atunci nu interveneau şi referinţe la cercetări penale în articole legate de ele, ci, mai degrabă, valuri de nostalgie. „(…)

Cu 5 lei descântau de deochi, sperietură sau friguri şi uneori ofereau şi câte o buruiană de leac.(…)

În locul lor au apărut: magicienii, chiromanţii, hipnotizatorii şi spiritualiştii, cari nu pretind decât 100-300 lei sau poate chiar mai mult pentru o şedinţă”, scria un anume redactor, T. Pantazescu.

 

 

Ultima ediţie, cu mareşalul Antonescu

 

 

În aprilie 1941 apărea ultimul număr al ziarului. „Glasul romilor” avea în centrul primei pagini potretul Regelui Mihai. Şi dedesubt: „(…) Întreg poporul priveşte cu încredere spre El, care ne va conduce destinele Ţărei şi a o repune în drepturile ei şi în hotarele fireşti”.

Alături, apărea un articol elogios la adresa mareşalului Ion Antonescu. Deportările romilor în Transnistria ţineau încă de domeniul imaginarului.

„Ostaş integru, figură proeminentă, energic şi bun conducător al treburilor ţărei, Generalul Ioan Antonescu a dovedit-o atât ca militar, cât şi ca conducător, iar în urma evenimentelor din 6 septembrie 1940 şi până în prezent, s-a afirmat ca atare”, îl descriau romii pe mareşal, cu vreo două luni înainte ca România să intre, alături de Germania lui Hitler, în cel de-al Doilea Război Mondial.

 

 

 

ISTORIA UNEI MIŞCĂRI SOCIALE.

Luptă pentru titlul de „voievod al ţiganilor”

 

 

Gheorghe Niculescu a condus Uniunea Generală a Romilor din România din 1934, a scris la ziarul fondat de el şi a încercat să-şi ridice comunitatea. Ideea organizaţiei nu a fost însă a lui Niculescu.

În aprilie 1933, Calinic I. Popp Şerboianu – considerat om al credinţei, dar care nu mai făcea parte din clerul ortodox – a pus bazele „Asociaţiei Generale a Ţiganilor dinRomânia”.

La scurt timp, conflictele interne din cadrul comunităţii aveau să intre în atenţia autorităţilor.

Într-un referat întocmit pe 27 martie 1936 (document cuprins în volumul „Minorităţi etnoculturale.

Mărturii documentare. Ţiganii din România (1919-1944)”, editat de istoricii Lucian Nastasă şi Andrea Varga), un anume comisar Cernăianu nota despre organizaţiile romilor din interbelic, conturând conflictul dintre liderii romilor de atunci.

 

 

Primii membri

 

 

Referatul consemnează că, la 27 august 1933, societatea lui Popp Şerboianu „a lansat un apel către toţi ţiganii din România, prin care îi cheamă către o nouă viaţă”.

Imediat, s-au înscris în asociaţie vreo 400 de romi, „majoritatea din Bucureşti şi împrejurimi”.

Lucrurile nu mergeau însă ca unse, scrie comisarul. „Propaganda pentru captarea cât mai multor membri în Asociaţie era grea, datorită faptului că ţiganii stabili sunt săraci, iar nomazii nu se împăcau cu ideea de asociaţie, din cauza nestabilităţii lor”.

 

 

Competiţia

 

 

În septembrie al aceluiaşi 1933, în paralel cu asociaţia lui Şerboianu, Gheorghe A. Lăzureanu-Lăzurică – asociat iniţial cu Şerboianu – înfiinţa Uniunea Generală a Romilor din România.

Încă din titulatura noii organizaţii, Lăzărescu-Lăzurică, absolvent al şcolii superioare de comerţ, „depozitar de lemne şi furaje”, semnatar ocazional prin „Adevărul literar” sau „Universul”, punea pe tapet dorinţa sa de a fi numit „rom” şi nu „ţigan”.

De altfel, într-un apel lansat de Lăzărescu-Lăzurică, acesta îşi şi justifica gestul şi-l ataca pe Şerboianu: „Ne adresăm vouă nu cu titulatura de „ţigani”, pentru că este o denumire falsă şi batjocoritoare, ci pe numele nostru adevărat de „romi”, adică oameni,iubitori de libertate, jocuri şi muzică.

Acest lucru trebuia să-l ştie acel preot care se intitulează „arhimandrit” şi „preşedinte” al Asociaţiei Generale a Ţiganilor din România, titluri însuşite fără drept şi prin uzurpare, din care cauză a şi fost izgonit din asociaţie şi seviciile bisericeşti, fiind acuzat de catolicism şi duşman al religiei noastre ortodoxe.

E vorba de Calinic Şerboianu”, transmitea Lăzureanu-Lăzurică, atacându-şi rivalul.

 

Corneliu Zelea Codreanu, membru onorifc

 

 

 

Referatul comisarului Cernăianu aprofundează această rivalitate apărută între Şerboianu şi Lăzureanu-Lăzurică. „Acţiunea lui Lăzureanu(…) se datorează faptului că începuse să-l suspecteze pe arhimandrit, bănuindu-l că ar intenţiona să convertească pe ţigani la biserica unită. (…) În propaganda sa, Lăzurică are sprijinul ziarului „Universul”, precum şi al patriarhiei, deoarece arhimandritul Calinic Şerboianu nu mai făcea parte din clerul ortodox”, arată referatul.

În 1933, Lăzureanu reuşeşte chiar, prin Uniunea proaspăt lansată, să organizeze primul congres al romilor. 200 de persoane participă. Paradoxal, prin seria de membri onorifici anunţaţi atunci se afla şi Corneliu Zelea Codreanu, scrie în referatul lucrătorului de la Interne.

Niculescu la putere

 

 

Ascensiunea florarului Gheorghe Niculescu este trecută şi ea, simplu, în referat: „În toamna lui 1934, Lăzurică Lăzureanu este debarcat de la conducerea Asociaţiei Generale a Romilor de către Gh. Niculescu, comerciant, consilier la Ministerul Muncii şi Sfatul Negustoresc, care se alege voievod şi preşedinte general al romilor din România”.

Lăzureanu avea să se asocieze cu Şerboianu, acum, pentru a-l ataca pe noul „voievod”, Niculescu. Asociaţia celor doi, însă, nu a rezistat, Uniunea lui Niculescu rămânând pe poziţii.

 

 

Svastica pe ziare ale romilor

 

 

Uniunea a funcţionat în această formulă până în 1941 –s-a mai încercat reluarea activităţii după război, dar fără succes.

Istoricul Lucian Nastasă sintetizează puţinele informaţii existente despre liderii ţiganilor în contextul războiului şi al deportării.

Aceştia „nu au pătimit în timpul războiului.

Gheorghe Niculescu a trimis un memoriu (cu privire la deportarea romilor – n.r.), dar i s-a răspuns că vor fi trimişi doar ţiganii certaţi cu legea şi se pare că i-a fost suficient acest răspuns, pentru ca nu a mai insistat.(…)

Semnificativ este însă faptul că de regulă aceşti lideri romi şi organele lor de expresie mergeau cu „puterea”, întâlnind chiar paradoxul ca în perioada guvernării Goga-Cuza pe frontispiciul unor periodice ale romilor să găsim svastica!”, spune istoricul.

După război, organizaţia lui Niculescu a fost practic absorbită de noul regim comunist care a transformat orice formă de organizare într-una îndreptată doar spre socialism. Niculescu şi alţi lideri romi „vechi” – după cum a descoperit istoricul Viorel Achim – au fost îndepărtaţi din viaţa publică.

 

 

ÎN COMUNISM.

Sfârşitul lui Niculescu, un „element antidemocratic”

 

 Istoricul Viorel Achim a urmărit ce s-a petrecut cu organizaţiile romilor şi, implicit, cu liderul lor, Gheorghe Niculescu după cel de-al Doilea Război Mondial.

În articolul său “Încercarea romilor din România de a obţine statutul de naţionalitate conlocuitoare, 1948-1949”, publicat în Revista Istorică, nr. 5-6, din 2010, Achim descrie soarta pe care organizaţia lui Niculescu a avut-o.

De asemenea, din datele sale, Niculescu a fost îndepărtat, treptat, pe motiv că ar fi fost „burghez”, dispărând astfel din actele referitoare la romi în comunism şi lăsând în urmă o biografie al cărui final rămâne un mister.

Uniunea Generală a Romilor din România (UGRR) „şi-a reluat activitatea la începutul anului 1945, sub conducerea vechiului comitet, în frunte cu Gheorghe Niculescu, un comerciant de flori din Bucureşti”, scrie Viorel Achim.

Treptat, uniunea a trecut de partea noilor autorităţi, care au avut grijă să verifice „originile” liderilor.

La îndepărtarea lui Niculescu a contribuit şi un gest făcut de acesta.

 

Un gest imprudent

 

„La 7 august 1946, în calitatea sa de preşedinte al UGRR, Niculescu s-a adresat în scris lui Petru Bejan, fruntaş al Partidului Naţional Liberal (Tătărescu) – un partid mic desprins din Partidul Naţional Liberal (PNL) – şi ministru al Industriei şi Comerţului în guvernul Petru Groza.

I-a propus colaborarea politică şi electorală, promiţându-i voturile romilor în alegerile care urmau să aibă loc la 19 noiembrie 1946, în schimbul includerii pe lista parlamentară a unor candidaţi romi. Fruntaşul liberal nu a dat curs acestei cereri.

Serviciul Special de Informaţii a aflat însă de scrisoare şi autorităţile au luat legătura cu UGRR „pentru a împiedica să fie captată de reacţiune””, scrie Viorel Achim.

UGRR a fost desfiinţată prin decizia Consiliului de Miniştri din 25 ianuarie 1949, cu privire la dizolvarea unor asociaţii culturale persoane juridice. Liderii organizaţiei, luaţi prin surprindere, au cerut să se reorganizeze după noul sistem al asociaţiilor socialiste, eliminând „elementele nesănătoase”, printre care şi pe Niculescu.

În urma verificărilor făcute de comunişti asupra noii conduceri a organizaţiei romilor, „se menţionează faptul că acest comitet a eliminat din rândurile sale elementele antidemocratice, cum au fost Gheorghe Niculescu, „comerciant şi reacţionar”, şi Vasile Duţan, „suspect legionar””, scrie Viorel Achim.

 

 

PERSPECTIVA ISTORICULUI.

Romilor „le-au lipsit până atunci lideri prestigioşi”. Istoricul Lucian Nastasă-Kovacs, care a studiat, alături de Andrea Varga, activitatea primilor „ONG-işti” romi, din interbelic, a explicat, pentru „Evenimentul zilei”, cum a fost posibilă o astfel de mişcare socială, ulterior diluată, până la dispariţie, în comunism.

 

Cum au apărut organizaţiile romilor din intebelic?

 

De la finele veacului XIX asistăm la apariţia şi dezvoltarea auto-percepţiei de sine a populaţiei rome de la noi. Deşi romii n-au manifestat o conştiinţă naţională prea evidentă, au dat însă dovadă de o intensă conştiinţă culturală şi comunitară.

În fond, ideea nu era nouă, romilor lipsindu-le până atunci acei lideri cât de cât prestigioşi, care să le afle şi un rost social, ba chiar şi politic, pentru că până atunci cam singurul lucru care-i reunise în faţa interlocutorilor externi au fost criteriile de clan şi, oarecum, cele profesionale.

În ceea ce priveşte „Asociaţia Generală a Ţiganilor din România”, scopul declarat al acesteia a fost cuprins într-un Apel către toţi ţiganii din România, acoperind în mare două direcţii fundamentale de soluţionat în viaţa acestei etnii: una de ordin cultural (înfiinţarea de grădiniţe pentru copii, accesul la educaţie, pregătire profesională calificată, fondarea unei „Universităţi populare” ţigăneşti, editarea unui organ de expresie periodic, conservarea şi cultivarea tradiţiilor etc) şi alta de natură socială (înfiinţarea de cantine populare pentru săraci, a unui spital, cămine pentru cei fără locuinţă, crearea de organisme financiare pentru întrajutorare, asistenţă medicală şi juridică gratuită, intervenţia pe lângă autorităţi pentru sedentarizarea ţiganilor nomazi prin împroprietărire cu loturi de pământ etc), prevederi însoţite de dorinţa expresă a liderilor ţigani de a rezolva problemele de imagine ale etniei (de natură infracţională, moralitate etc) şi interdicţia de a implica asociaţia în viaţa politică.

 

În ce priveşte celelalte asociaţii apărute?

 

Asociaţia mai sus amintită, era creaţia nu doar a lui Calinic I. Popp-Şerboianu, ci şi a lui A. Lăzărescu-Lăzurică, rom de origine şi prosper om de afaceri bucureştean, semnatar ocazional al câtorva articole în „Universul” şi „Adevărul literar”.

Şi cum două săbii nu încap în aceeaşi teacă, la numai câteva luni de la constituirea Asociaţiei amintite, între cei doi lideri au apărut divergenţe, ceea ce va face ca în luna septembrie 1933 să apară „Uniunea Generală a Romilor din România”, sub conducerea lui Lăzărescu-Lăzurică.

Cât priveşte programul Uniunii, dezideratele nu diferă de cele cuprinse în Apelul mai sus menţionat, însă sub aspect organizatoric Lăzărescu este mult mai activ, reuşind să convoace la 8 octombrie 1933 primul congres al ţiganilor din România şi să fie ales „voievod” al acestora, activând totodată o serie de filiale judeţene.

Semnificativ este faptul că Uniunea a fost imediat susţinută de Biserica Ortodoxă Română prin reprezentantul ei, patriarhul Miron Cristea, iar ca preşedinte de onoare a fost numit Grigoraş Dinicu, descendentul unei vechi familii de virtuoşi lăutari, absolvent al Conservatorului din Bucureşti şi inegalabil mesager al tradiţiilor muzicale româneşti şi ţigăneşti în străinătate (numit „Rege al ţiganilor” de The Daily Chronicale din Londra, la 24 februarie 1928).

Mai mult chiar, Lăzărescu-Lăzurică impune pentru întâia dată în conştiinţa contemporanilor utilizarea noţiunii de rom în locul celei de ţigan, care în limba etniei înseamnă “om”, “bărbat”, extinsă de el la semnificaţia de “om iubitor de libertate”.

 

 

Cât şi cum a rezistat această asociaţie?

 

 

Nici această Uniune nu a fost ferită de rivalităţi interne, la 29 mai 1934 G.A. Lăzărescu fiind nevoit a demisiona din fruntea Uniunii, noul „voievod” devenind Gh. Niculescu, comerciant din Bucureşti, care va modifica titulatura în „Asociaţia Uniunii Generale a Romilor din România”.

În fapt, ceea ce părea un transfer paşnic de atribuţii între Lăzărescu şi Niculescu, a căpătat ulterior aspectul unei rivalităţi aprige, cel dintâi aliindu-se cu C.I. Popp-Şerboianu, ambele grupări desfăşurând o intensă campanie de atragere a filialelor din ţară, îndeosebi a celor din Ardeal, mai bine organizate şi cu resurse financiare mult mai consistente.

În acest context, din toamna anului 1934 până în primăvara celui următor au avut loc o serie de adunări ale filialelor judeţene, cu scop organizatoric, dar şi de adeziune la una din cele două organizaţii.

Aceste organisme asociative au avut şi obiective politice?

Şi da, şi nu, deşi restituţiile documentare înclină mai curând spre „Da”! Întrucât trebuie spus faptul că „Asociaţia Uniunii Generale a Romilor din România” a funcţionat – mai mult sau puţin activ – până în 1941, timp în care – până în martie 1938, când s-au dizolvat toate asociaţiile, grupările şi partidele politice – a colaborat cu diverşi lideri politici neromi în vederea trimiterii în Parlamentul ţării a câtorva reprezentanţi.

Se cuvine a menţiona linia oarecum autonomă a organizaţiei regionale a ţiganilor din Oltenia, sub conducerea lui Aurel Manolescu-Dolj, care încă din septembrie 1933 a editat periodicul „Timpul”, la Craiova, devenit din anul următor organ de expresie al filialei romilor din localitate, cu simpatii declarate când faţă de Calinic Popp-Şerboianu şi Lăzărescu-Lăzurică, când faţă de Gh. Niculescu.

Surse: Evenimentul Zilei; frontpress.ro; 

30/01/2015 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: