CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Misteriosul regat Mustang

Trek Haut Mustang Lo Mantang Népal | WATSE

Regatul Mustang

Când spun “Mustang”, multi dintre noi ne gandim cu siguranta la celebrul model american de automobil Ford Mustang, ce a fost introdus în fabricatie în 1964. Foarte putini cunosc faptul ca acest cuvânt “Mustang”  îsi are originile din alta parte, undeva în apropierea Tibetului.

Mustang (în tibetană möntang) sau regatul Lo,a fost până de curând un principat izolat situat pe versanții Himalaya, o parte a Nepalului care se bucură de o autonomie considerabilă. 

El se află la o altitudine medie de peste 4.000 de metri, fiind situat la nord de gigantii muntoși himalaieni Dhaulagiri si Annapurna. 



Micul principat e situat în Himalaya în regiunea numită Parbat, teritoriul său fiind traversat pe întreaga sa lungime de râul Gandaki,al cărui izvor se află în nord, lângă granița cu Tibetul.

 Așezările principale sunt situate de-a lungul văii acestui râu, începând cu Lo Manthang, capitala, și continuând cu Dhami, Chhusang, Kagbeni, Jomson, Marpha, Tukuche, Kowang, Kunjo, Lete ș.a.


 Populația face parte din grupul etnic Thakali și Tibetan, în rândurile căruia predomină etnia Gurung, vorbitoare a limbii tibetane.

  
 

 


Într-o relatare a unui călugăr creștin capucin datând din 1759, vechiul regat era menționat sub numele de Mustang ca parte a Tibetului, dar  independent de conducerea acestuia de la Lhasa.

Independent din 1350, regatul Lo a devenit vasal al Nepalului în 1795 și a fost integrat administrativ teritoriului nepalez din 1951.
 Monarhul din Mustang era subordonat casei regale nepaleze și
purta titlul tibetan de gyalpo Lo sau Rgyal-po. 
 

 În 2008 monarhia a fost abolită în Nepal, iar regele Gyanendra a fost detronat,fiind proclamată republica.
Principatul Mustang aflat în regiunea cu același nume, a fost de asemenea desființat prin decizia guvernului noii republici Nepal.


Fosta familie conducătoare a devenit una dintre familiile de rajahi existente în această țară.

 

Pâna în 1992, zona era interzisa strainilor, dar apoi s-a îngaduit vizitarea acesteia de către un număr de câteva sute deturiști pe an, în baza unui permis special care costă 500 de dolari, scrie http://www.dailymail.co.uk , reluat de http://www.mixdecultura.ro.

Trek To Upper Mustang- A Forbidden Kingdom

Fiind regat, Mustang avea si un rege în vechea capitală Lo Manthang, un oras fantastic, asezat în “Câmpia Rugaciunii”.

Actuala capitală a districtului administrativ nepalez Mustang este Jomoson, deformare a tibetanului Dzong Sampa care înseamnă „trei cetăți”.

Regatul Mustangului are o altitudine medie de peste 4.000 de metri si este situat la nord de gigantii muntosi Dhaulagiri si Annapurna, si este, prin urmare, la nord de Himalaya.

Este o mare vale arida, în care se gasesc canioane erodate, alcatuite din formatiuni de roca stratificata colorata.

regatul mustang si pesterile sale misterioase

Dar, Cele mai misterioase formatiuni din regatul Mustangului sunt peșterile de 10.000 de ani vechime, ce au fost sapate de mâna omului pe stâncile înalte,  potrivit Daily Mail.

Cu ce scop au fost facute ele?

Acestea au fost sapate in munte, existand nenumarate tuneluri vechi de mii de ani.

Nu se cunoaste modul in care oamenii au urcat in aceste peșteri sapate in stanca abrupta a muntelui la o asemenea inaltime, deasupra văii.

Region: Nepal, Mustang (Luri Cave)

Cercetatorii care au vazut aceste pesteri misterioase spun ca ele arata precum un castel gigantic.

La explorarea acestei lumi din interiorul muntelui au participat mai multi arheologi, exploratori si fotografi.

Printre acestia s-au numarat arheologul Mark Aldenderfer, alpinistul Pete Athans si fotograful Cory Richrads.

Ei au urcat pe munte si au patruns in aceste misterioase pesteri antice.

Exploratorii au descoperit numeroase relicve ascunse in interiorul muntelui. 

„Sincer, cand am ajuns acolo, a fost o surpiza foarte mare, mai mult decat mi-am putut imagina vreodata. Aceste pesteri sapate in stanca sunt complet inaccesibile. Am patruns adanc in pesteri si am inceput sa vedem magia unei culturi vechi. Pesterile au fost folosite drept locuinte”, a declarat Richards.

Un alt participant la expeditie a fost Lincoln Else, care a si fost lovit de o piatra in cap. „A fost vorba despre o explorare reala. E periculos, stanca este infricosatoare. Totul in jur simti ca se prabuseste”, a spus Else.

mustang5

Cel mai probabil ele au fost folosite ca încaperi pentru înmormântare; apoi au fost utilizate ca locuinte, dar si ca zone de meditatie.

Unele dintre aceste peșteri au fost transformate în manastiri, cum ar fi Luri Gompa, manastirea pesterii Chungsi si manastirea pesterii Nyiphuk, toate acestea fiind construite în jurul si în interiorul pesterilor.

Luri Gompa este una dintre cele mai renumite manastiri din Mustang.

Mănăstirea este situata pe o margine de stânca, la cel putin o suta de metri înaltime fata de la sol.

 Încaperea exterioara a mănăstirii contine un altar, pe când încaperea interioara, comoara principala al lui Luri Gompa, este frumos decorata cu o serie de picturi reprezentând “Mahasiddhas” indieni – sfinti despre care se spune ca ar fi atins “siddhi” sau puteri extraordinare prin meditatie.

Nicio documentatie referitoare la aceasta manastire nu a fost gasită, dar picturile murale par sa fi fost facute în secolul al 14-lea sau chiar mai devreme.

18/03/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , | Lasă un comentariu

Societatea „Ahnenerbe” si nazistii, pe crestele Carpaţilor

 

 

 

 

 

 

Nazişti pe crestele Carpaţilor

 

 

 

În filmele din seria „Indiana Jones”, am văzut cum Harrison Ford se lupta cu naziştii, ca să pună mîna pe comorile pierdute ale umanităţii – Chivotul Legii, Pietrele Tunetului sau Sfîntul Graal.

 

Puţină lume ştie că ficţiunea are la bază date reale.

 

De fapt, arheologii lui Hitler au fost mult mai ambiţioşi. În încercarea de a demonstra existenţa unei rase pierdute, ei au făcut săpături în toată Europa, din Islanda în Bulgaria, ajungînd pînă în Tibet.

România a fost, şi ea, pe lista lor…

Ţin în mînă o raritate bibliofilă – albumul „România. Natură. Clădiri. Viaţă populară”, apărut în 1933 la Brockhaus, Lepizig.

Este realizat de faimosul fotograf german Kurt Hielscher.

Între anii 1931 şi 1932, artistul a bătut 25 de mii de km, pe drumurile desfundate ale României Mari, făcînd 5000 de poze, într-un proiect antropologic fără precedent. Din cele cinci mii de fotografii, Hielscher va da la tipar doar 304.

 

 

 

 

Volumul, dedicat Maiestăţii Sale Regelui Carol al doilea, se va constitui în cel mai spectaculos document etnografic privind ţara noastră.

Trecut la index de comunişti, albumul va fi recuperat după 1989 cînd, prin intermediul specialiştilor de la Muzeul Ţăranului Român, o bună parte din planşe va fi prezentată publicului, stîrnind uimirea.

 

Şi pe bună dreptate. Cartea lui Hielscher înfăţişează o Românie arhaică, în care ţăranii poartă, încă, straiul popular, o ţară a megaliţilor şi a troiţelor cu simboluri precreştine.

 

Fotograful nu e atras de feţele modernităţii, din marile oraşe. În schimb, privirea sa, filtrată prin lentilele Karl Zeiss, va zăbovi asupra peisajelor sălbatice şi asupra chipurilor tăiate în piatră ale locuitorilor din pustietăţi.

De la Cetatea Albă în Maramureş, din Dobrogea la Sibiu, trecînd prin Muscel, personajele lui Hielscher par supravieţuitori ai unei civilizaţii străvechi, peste care a trecut un cataclism de nespus în cuvinte.

 

Aceeaşi impresie o lasă şi alte lucrări ale germanului, despre Spania şi Italia. Să fie o simplă modalitate artistică?

Sau e vorba despre o viziune mai complexă asupra lumii, cu implicaţii neaşteptate? Ceea ce urmează ne poate lămuri…

 

Pe urmele Stăpînilor Lumii

Venirea la putere a naziştilor nu poate fi explicată doar prin considerente economice sau politice. A fost nevoie şi de un anumit context intelectual, creat de filosofi, jurnalişti, oameni de ştiinţă.

 

Învinsă în Primul Război Mondial, plătind despăgubiri, bîntuită de şomaj şi inflaţie, Germania celui de-al Treilea Reich şi-a potolit frustrările cu un amestec de mit, propagandă şi halucinaţie.

 

În 1935, Heinrich Himmler, comandantul organizaţiei SS şi al poliţiei secrete Gestapo, aproba înfiinţarea „Ahnenerbe”, o societate de cercetări etno-istorice şi rasiale, care cuprindea 400 de savanţi – lingvişti, antropologi, arheologi, istorici.

 

Scopul acestui proiect, desfăşurat sub egida SS, era susţinerea ştiinţifică a tezei rasiste a superiorităţii rasei albe, ariene.

Naziştii considerau că istoria nu începe la Sumer ci, undeva, în nord, printre gheaţă şi zăpadă. Acolo, în Ultima Thule, o rasă superioară s-a născut în urmă cu 10 mii de ani, colonizînd şi civilizînd întreaga Europă, migrînd pînă în India şi Tibet !

 

Organizaţia Ahnenerbe, mai precis Deutsches Ahnenerbe – Studiengesellschaft für Geistesurgeschichte (Descendenţa germanã – societate de studiu a preistoriei spirituale), şi-a început activitatea ca centrul de cercetare pentru preistoria ‘’intelectualã’’ şi a devenit afiliatã SS-ului în 1935.

În 1936 se ataşeazã Reichsführer-ului SS al lui Hitler şi este sub conducerea şefului poliţiei naziste, Heinrich Himmler.

Pânã în 1937 devine principalul instrument de propagandã al arheologiei naziste, subsumând organizaţii mai mici de tipul grupului arheologic al lui Reinerth şi îngroşându-şi linia de “cercetãtori” de tipul lui Herman Wirth, care emisese pretenţia de a demonstra cã leagãnul civilizaţiei europene este Europa nordicã.

Organizaţia cuprindea atât arheologi de profesie, dar cu viziuni extremiste, precum Hans Reinerth sau Oswald Meghin, cât mai ales amatori lipsiţi de specializare în domeniu şi entuziasmaţi de regim.

 

Arienii, strămoşii germanilor, blonzi şi cu ochi albaştri, ar fi fost stăpînii continentului, cei care au ridicat megaliţii şi piramidele, cei care au scris Vedele şi au fondat primele aşezări umane din Tibet.

Tracii, grecii şi romanii erau consideraţi „copiii” seminţiei Stăpînilor din Nord.

 

În schimb, populaţiile semitice, cu piele închisă şi ochii negri, nu aveau ce căuta în schemă.

Socotite inferioare şi învinuite că „strică sîngele şi obiceiurile”, ele urmau a fi date pieirii.

Revenind la Societatea „Ahnenerbe”,   să notăm că a început ca un Institut pentru studiul Scrierii şi Simbolurilor, s-a dezvoltat ca o reţea universitară şi a sfîrşit în oroare, cu experienţe pe deţinuţii de la Dachau.

Expediţii arheologice în toată lumea

Ca să justifice tezele superiorităţii ariene, arheologii „Ahnenerbe” au început o serie extrem de vastă de cercetări, în domeniul folclorului, legendelor, geografiei sacre, istoriei.

 

 

 

 

Mai mult, a existat o secţiune ezoterică, interesată de tot ce ieşea din perimetrul ştiinţei academice – magie, relicve, demonologie.

Nume cunoscute de scriitori şi filosofi (precum Ernst Junger şi Martin Buber) au colaborat cu „Ahnenerbe”.

Societatea edita reviste şi cărţi, se implica în formarea viitorilor ofiţeri SS, propunea tinerilor o educaţie spartană, prin alpinism şi speologie… Dar, mai presus de orice, organiza expediţii.

Cu sprijinul mai marilor celui de-al Treilea Reich, au fost demarate vaste expediţii arheologice, în cautare de relicve. Sunt de notat cercetările din 1938, din Danemarca, unde s-au adus la lumină diverse situri wikinge, precum şi cele din Germania, la strania formaţiune muntoasă Externsteine, locuită din preistorie, unde naziştii au căutat mormîntul împăratului Wilhelm Păsărarul.

 

Odată cu ocuparea ţărilor europene, „Ahnenerbe” îşi extinde aria de acţiune. Regele Boris al Bulgariei semnează un protocol cu Himmler, încredinţînd Societăţii exclusivitatea cercetărilor arheologice. Grecia, Polonia, Croaţia sunt noile ţinte. De exemplu, în Grecia, arheologii nazişti au căutat faimosul Tezaur de la Delphi, precum şi intrarea în peşterile lui Poseidon.

 

În Franţa, „Ahnenerbe” pune mîna pe Tapiseria de la Bayeux, relicvă înfăţişînd lupta normanzilor cu saxonii, îu urma invadării Britaniei. Steagul cu zvastică e ridicat pe Elbrus, cel mai înalt munte al Armeniei, locul unde se presupune că a eşuat Arca lui Noe, dar şi în Tibet.

 

În 1939, o echipă de alpinişti, condusă de ofiţerul SS Ernst Schäfer, va ajunge la Llhasa, unde va fi primită de demnitarii tibetani.

Oamenii lui Hitler voiau să ştie cît mai multe despre anumite exerciţii spirituale budiste, despre strămoşii tibetanilor, consideraţi urmaşi ai atlanţilor, precum şi despre intrarea în Shambala, marea cavitate interioară în care s-ar ascunde o civilizaţie superioară…

 

Să mai spunem că nici craniile de cristal, găsite în Brazilia, n-au scăpat de interesul arheologilor germani. Şi nici ruinele marilor oraşe din Anzi.

România, Dacia Hyperboreeană

Cunoscînd aceste lucruri, expediţiile foto ale lui Karl Hielscher capătă alte înţelesuri. N-ar fi exclus ca portretele ciobanilor musceleni, de găsit în album, să fi ajuns şi în arhivele „Ahnenerbe”, acelea cu „urmaşii rasei ariene”.

De altfel, interesul naziştilor pentru România a fost mult mai manifest. În 1938, dr. Franz Altheim şi partenera sa Erica Trautmann caută, mai multe zile, ruine ale cetăţilor dacice, într-un voiaj finanţat de Societate. Cei doi considerau România drept vechea Dacie hiperboreeană, pe urmele unui studiu semnat de marele iniţiat Vasile Lovinescu şi publicat în folileton, în Franţa.

 

Nu ştim ce au găsit arheologii, probabil că nimic important (timpul acordat săpăturilor fiind prea scurt…), cert e că expediţia Ahnenerbe a continuat în Orient, după ce dr. Altheim s-a întîlnit, la Bucureşti, cu un oarecare Grigore Florescu, directorul Muzeului Municipal.

Ce s-a ales de Ahnenerbe?

La 70 de ani de la aceste evenimente, după ce teoria rasei alese a dus la milioane de morţi iar Cel de-al Treilea Reich s-a prăbuşit în ruine, o întrebare rămîne – au găsit naziştii relicve, magice sau nu?

 

Dacă luăm în considerare doar celebra Lance a Destinului, care-l fascina pe Hitler, răspunsul e pozitiv.

Dar Lancea n-a fost descoperită de „Ahnenerbe”, a fost furată de la Viena… Şefii Societăţii au fost judecaţi şi condamnaţi la Nurnberg.

La proces, unul dintre ei şi-a ascultat glacial condamnarea la spînzurătoare, apoi a rostit o incantaţie din Bardo-Todol, Cartea tibetană a morţilor.

 

Arhivele Societăţii, de la Waischenfeld, Franconia, au fost distruse în 1945, cînd locaţia a căzut în mîinile americanilor.

Puţinele documente filmate în Tibet, care circulă pe Internet, nu sunt lămuritoare.

 

Dar oare toate arhivele să fi fost distruse? Sau există pe undeva, pe la Washington, un loc în care au ajuns, sub ştampila STRICT SECRET? N-ar fi exclus…

 

Adepţii teoriilor conspiraţiei pot să viseze în continuare.

 

 

Surse: povesteazilei.blogspot.ro/ ortodoxianeamului.wordpress.com/

17/07/2015 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gândul zilei


„Ce mă surprinde cel mai mult la umanitate?

Omul. Își sacrifică sănătatea pentru a face bani.

Apoi iși sacrifică banii pentru a-și recupera sănătatea.

Apoi este atât de nerabdător cu gândul la viitor, incât nu se bucură de prezent.

Rezultatul este ca nu trăiește in prezent, dar nici in viitor.

Trăiește de parcă n-ar muri niciodată și apoi moare fara sa fi trăit”.

– Dalai Lama  –

 

 

Dalai Lama The Dalai Lama Honored With Lantos Human Rights Prize

 

 

Tenzin Gyatsao, cel de-al XIV-lea Dalai Lama, este  șeful spiritual și temporal al Tibetului.

S-a născut la 6 iulie 1935, într-un mic sat de țărani din provincia Amdo. La vârsta de doi ani a fost descoperit ca fiind încarnarea predecesorului său, marele Dalai Lama al treisprezecelea.

De la vârsta de șaisprezece ani, Dalai Lama și-a asumat întreaga putere temporală și timp de nouă ani a urmărit reconcilierea cu guvernul comunist ateu chinez.

Cu toate acestea, cand  în anul 1959 la Lhasa, capitala țarii,  izbucnește o revoltă împotriva Chinei, Dalai Lama este nevoit să părăsească Tibetul și să se stabilească în India, unde traieste si astazi.

A fost urmat in exil de peste o sută de mii de conaționali ai sai.

Sfinția Sa a primit numeroase premii naționale și internaționale, inclusiv Premiul Nobel pentru Pace în 1989.

21/12/2013 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: