CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

„NIASCHARIAN”- un film dedicat celei mai vechi scrieri din lume și continuității sale pe teritoriul actual al României

 

 

 

Regizorul Leonardo Tonitza a reușit să filmeze artefacte senzaționale cum ar fi Amuletele de la Tărtăria, Tăblițele din plumb din Tezaurul de la Sinaia, Codexul Rohonczi, Biblia lui Wulfilla, Gresia de la Cosăuți și multe altele și, în același timp, să obțină interviuri de excepție de la importanți cercetători străini și români în legătură cu cea mai veche scriere și cea mai veche civilizație din lume.

Potrivit regizorului, primul documentar al trilogiei ”Niascharian”, cel pe care îl puteți viziona mai jos, este un film dedicat celei mai vechi scrieri din lume și continuității sale ca scriere sacră pe parcursul a cca. 8 milenii, în teritoriul actual al României.

„Niascharian” in limba sacră a vechilor geto-daci insemna „sa renastem”

Cu siguranța că acest film va fi pentru toți românii o sursă de revelații, iar pentru detractorii istoriei noastre, o palmă zdravănă.

 

 

 

 

 

 

 

05/09/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Teoria conspiratiei: Tezaurul Romaniei contra Nabucco

  
In negocierea din 2003, rusii ne-au propus

In negocierea din 2003, rusii ne-au propus contra tezaurului un miliard de m³ de gaze naturale, direct de la Gazprom * In 2006 ne-au cerut sa renuntam la orice pretentii teritoriale asupra unor parti din Basarabia si Ucraina, dar si renuntarea la orice fel de lobby la UE pentru Moldova * Atunci, pentru relaxarea politica referitor la intrarea Romaniei in UE, am pierdut Aluminiu Slatina pentru consortiul Ruski Aluminium * Sursele noastre spun ca de data asta Basescu va propune Tezaurul, contra renuntarii definitive a Romaniei la Proiectul Nabucco

Agentia de Investigatii Media a intrat in posesia unei informatii conform careia in preajma declansarii campaniei electorale, Traian Basescu si guvernul format de Lucian Croitoru (daca asteptarile presedintelui Romaniei se vor adeveri si va fi validat, pana la urma de Parlament), vor relua discutia privind retrocedarea Tezaurului Romaniei de la Moscova, macar cele 93,4 de tone de aur. Croitoru, ca specialist BNR, va trece retroceddarea printre prioritati, mai ales datorita crizei economice. Daca ar fi retrocedat, ar imbogatii cantitatea de aur  a Romaniei aflata acum in depozitele Bancii Angliei.
Problema e ca rusii nu accepta sa retrocedeze aurul pe cale directa, prin canale diplomatice, ci numai prin variante economice. La negocierea din 2003, rusii ne-au oferit un miliard de metri cubi de gaze naturale, direct de la Gazprom, contra celor 93,4 tone de aur. Ion Iliescu si Guvernul Nastase au refuzat atunci targul, considerand ca aurul e mult mai important.

Basescu ar dori sa reia negocierile, cautand o alta solutie economica de schimb, pentru ca o a doua varianta, propusa la negocierile din 2005 – 2006, atunci, cand economic s-a gasit solutia vanzarii SC Aluminiu Slatina, catre Ruski Aluminum, contra relaxarii politice referitoare al intrarea Romaniei in UE, ar fi retrocedarea tezaurului contra oricarei pretentii teritoriale asupra Basarabiei si Ucrainei, dar si asupra lobby-ului facut la UE pentru Moldova. Basescu n-a acceptat decat partea referitoare la Aluminiu Slatina.
Sursele noastre spun ca de data asta se va pune problema retrocedarii tezaurului contra renuntarii Romaniei de a intra in Nabucco. Solutie care va fi propusa de Traian Basescu

 Comoara contra a un miliard de m³ de gaze naturale de la Gazprom

 Intermedierea a fost facuta, la acea vreme, de Omar Hayssam si Zaher Iskandarani

 Problema tezaurului din 1917 a început să se reinflameze la Bucureşti în toamna anului  2008, când deputatul Marius Iriza l-a chemat în judecată pe Traian Băsescu pentru că nu a răspuns în timpul legal unei interpelări privind stadiul negocierilor dintre România şi Rusia privind tezaurul. Totodată, Iriza a solicitat Camerei Deputaţilor constituirea unei comisii care să urmărească aceste negocieri. “Printre altele, cer lămurirea implicaţiilor şi dedesubturilor operaţiunii Banca Fortuna S.A., cunoscut fiind faptul că, în anul 1995, respectiva bancă era abilitată de autorităţile ruseşti pentru tranzacţionarea retrocedării tezaurului. Doi: dacă documentele provenite de la Parlamentul Federaţiei Ruse privind intenţia de retrocedare a tezaurului României, predate în anul 1995 Băncii Naţionale, au fost folosite drept gaj colateral de către Bancorex pentru a putea atrage credite externe de până la valoarea de 1 miliard de dolari, prin intermediul cetăţenilor sirieni Zaher Iskandarani şi Omar Hayssam”, ne-a spus deputatul Marius Iriza. Cu alte cuvinte, omul se întreabă dacă nu cumva pe baza documentului prin care ruşii îşi exprimă intenţia să ne retrocedeze tezaurul s-a făcut un împrumut, iar banii au fost păpaţi.Procesul este în derulare

Să reluăm însă afacerea mai pe larg… În anul 1994, fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a decis să-l trimită pe ambasadorul Traian Chebeleu la Moscova, cu intenţia de a redeschide această istorică temă a tezaurului din 1917. În toamna anului 1994, o delegaţie a Rusiei s-a prezentat la Bucureşti, la Preşedinţia României. Ruşii i-au comunicat lui Ion Iliescu că problema tezaurului nu poate fi soluţionată pe canale diplomatice, dar că ea ar putea fi mult mai uşor lichidată dacă s-ar accepta propunerea Kremlinului de a se începe o colaborare economică, comercială şi financiară între agenţi economici ruşi şi români, care să conducă – în primul rând – la retrocedarea celor 93,4 tone de aur către Banca Naţională a României (BNR).
Ruşii au alcătuit un pachet de 32 de proiecte economice private, din care 31 ar fi urmat să le atribuie agenţilor economici români, iar cel de-al 32-lea, intitulat “Componenta de metale preţioase”, adică tezaurul, ar fi revenit Băncii Naţionale a României. Pentru derularea proiectelor a fost înfiinţată „Banca Comercială Fortuna”. Aceasta avea trei roluri: pe de o parte, să deruleze, într-un cadru privat, tranzacţia de retrocedare a celor 93,4 tone de aur către BNR; pe de altă parte, să aspire averile bancherilor din Hong Kong, în măsura în care pe atunci se punea problema alipirii Hong Kong-ului la China şi foarte mulţi patroni din acea colonie a Angliei au primit invitaţia să investească în economia rusă, printr-o bancă agreată de Kremlin, dar care să fie situată totodată într-o altă ţară, respectiv în România; în acelaşi timp, Rusia voia să atragă prin “Fortuna” participarea ţării noastre la mai multe proiecte economice bilaterale. Partea română este de acord, iar “Banca Fortuna” ia fiinţă în 1995.
Parlamentul Federaţiei Ruse trimite şi un document privind intenţia de retrocedare a tezaurului României. Acesta a fost predat BNR. Conform informaţiilor deputatului Marius Iriza, acest act a fost folosit drept gaj colateral de către Bancorex pentru a putea atrage credite externe de până la valoarea de un miliard de dolari prin intermediul cetăţenilor sirieni Zaher Iskandarani şi Omar Hayssam. Adică prin Bancorex au fost luaţi bani împrumut în contul tezaurului, banii au fost cheltuiţi, nu se ştie cum, iar Bancorex a dispărut.
În 1996, în mod straniu, BNR retrage licenţa Băncii Fortuna. Apoi problema tezaurului a îngheţat până în 2003. În schimbul celor 93,4 tone de aur pe care vor să le retrocedeze exclusiv prin canale private, adică nu de la stat la stat, ruşii impuneau şi multe contracte economice, printre care livrarea unui miliard de metri cubi de gaze naturale, direct de la Gazprom. Statul român a refuzat însă oferta şi cere retrocedarea oficială directă, lucru pe care ruşii l-au eliminat din calcul din start. Practic, s-ar părea că nu mai putem recupera tezaurul pentru că refuzăm oferta economică a Rusiei. “Ce şanse avem să recuperăm cele 93,4 tone de aur? Este tezaurul nostru şi se recunoaşte acest lucru – asta este foarte important. Rusia este cooperantă, deşi informaţiile sunt destul de greu de aflat de la ei. Cât despre locaţia tezaurului, adică unde este păstrat, nimeni nu ştie nimic în acest moment”, a spus Adrian Vasilescu, consilier şi purtător d ecuvânt al guvernatorului Băncii Naţionale a României.

 

Inflaţia este un dezechilibru major al economiei unei ţări, sau unei entităţi economice, reprezentat de o creştere generalizată a preţurilor şi de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naţionale. Acest lucru nu s-a întâmplat pentru prima oară în societatea modernă, cum ar fi de aşteptat, ci în imperiul roman, cu aproape 2.000 de ani în urmă. Împăratul Traian a jefuit din Dacia mai mult aur decât se aştepta şi a provocat prima inflaţie mondială, adică a scăzut puterea de cumpărare a metalului preţios în interiorul imperiului. Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului trebuie să ne întoarcem în timp…

Sa rasfoim istoria

 

Cele mai vechi bijuterii de aur descoperite până acum provin din Balcani, în arealul fostelor neamuri pretracice. În apropierea oraşilui Varna, din Bulgaria, a fost descoperit un tezaur vechi de 6.500 de ani. La Moigrad, judeţul Sălaj, România, a fost descoperit un idol de aur vechi de 5.500 de ani. Populaţiile balcanice, în general, şi cele de pe teritoriul ţării nostre, în special, au fost mai mereu menţionate în antichitate ca iubitoare de aur. Neamul dacic al agatârşilor, sau dacii ardeleni, a fost localizat de Herodot la izvoarele râului Maris (Mureş). Herodot îi aminteşte pe agatârşi în conflict cu sciţii, fapt ce se opune clar ipotezei moderne care îi consideră o ramură a sciţilor.Legenda transmisă de Herodot, spune că Skytes şi Agathirsos erau fii legendari ai lui Heracles. Faţă de ceilalţi traci, agatârşi aveau unele trăsături aparte, cum ar fi gingăsia, bogăţia în aur şi proprietatea comună asupra femeilor. Aristotel menţionează că la agatârşi legile se cântau, pentru a fi invăţate pe dinafară. Tracii, aliaţi ai troienilor, erau toţi îmbrăcaţi în aur, aveau chiar şi arme din aur, precum zeii, după cum îi pomeneşte Homer în Iliada. De aceea au şi luat bătaie de la greci, care aveau arme din bronz, mult mai dure, mai rezistente decât cele din aur. Aşa a căzut Troia. Bogăţia în aur le-a mai jucat o festă tracilor, de data aceasta ramurei nordice, adică dacii. În plină „foame de bani”, împăratul Traian atacă Dacia şi o cucereşte în 6 ani pentru a o jefui de aur. Înfrângerea regelui Decebal şi cucerirea Daciei de către împăratul Traian, în anul 106, a însemnat aducerea la Roma a unei prăzi de război inimaginabile chiar şi pentru zilele noastre. Conform istoricului Dio Cassius, dar şi medicului personal al împăratului, Criton, legiunile romane au adus din Dacia 165,5 tone de aur şi o cantitatea dublă de argint, 331 de tone. Doar aurul găsit prin trădarea generalului dac Bicilis, ar valora, în ziua de azi, peste 4,6 miliarde de euro. Bogăţia imensă căzută în mâinile sale, i-au permis lui Traian să amâne cu câţiva ani declanşarea crizei economice în Imperiul condus de el. Mai mult decât atât, împăratul a luat şi alte măsuri nemaiîntâlnite până atunci: a organizat, timp de 123 de zile jocuri şi lupte în care au fost angrenaţi 10.000 de gladiatori, a suprimat toate datoriile, a scutit toţi contribuabilii de impozitul pe un an întreg, a dăruit fiecărui cap de familie romană câte 650 de dinari (o sumă ce echivala cu preţul câtorva sclavi buni). În plus, a mutat un deal întreg, pe locul acestuia fiind ridicată faimoasa Columnă a lui Traian, a construit numeroase edificii şi monumente şi a secat mlaştinile din jurul capitalei imperiale.

Afluxul de metal nobil a dus practic la prima prăbuşpire a preţului aurului din istoria omenirii, cursul preţului aurului scăzând vertiginos, cu aproape o zecime pe tot cuprinsul Imperiului Roman. Astfel, Traian s-a văzut nevoit să facă, în 107, o reformă monetară, prin devalorizarea monedelor de aur şi de argint, iar prefectul Egiptului, parte a imperiului în acea vreme, a modificat oficial paritatea dintre cele două metale. ”Creştera producţiei de aur a Imperiului roman – estimată la circa 10 tone de aur pe an – prin exploatarea minelor din Dacia, a generat şi ceea ce în termeni actuali ar putea fi numit prima inflaţie din istoria omenirii. Tot de Dacia Romană este legată şi prima menţiune din istorie, în anul 162 d.Hr., despre un împrumut cu dobândă în monede de aur. Este vorba de o plăcuţă ceramică descoperită la Roşia Montană, în care sunt stipulaţi termenii împrumutului unei sume de 60 de dinari cu o dobândă de 1% pe lună, tranzacţia fiind încheiată în prezenţa a doi martori şi girată de o a treia persoană”, ne-a spus profesorul universitar Gheorghe Popescu, expert în mineritul aurului.
Şi acum să facem un salt în timp, de 1.400 de ani. Descoperirea Americii la 1492 a reprezentat un moment important nu numai în istoria omenirii, ci şi în cea a exploatării aurului, în zăcămintele din Mexic Columbia şi Brazilia. Exploatări uriaşe existau deja în Africa de Vest. Cu toate acestea, la anul 1.600 din minele de aur ale Munţilor Apuseni şi din zona Baia Mare se extrăgea aproxiamtiv 20% din producţia mondială de aur – sunt date statistice ale specialiştilor în domeniu. Istoria aurului din românia nu se opreşte însă aici…

Tezaurul de la Sinaia

 În 1875, Carol I hotărăşte să construiască o reşedinţă a casei regale. Acesta va fi Castelul Peleş din Sinaia. În timpul excavaţiilor pentru clădire, s-a descoperit un tezaur din mai multe table scrise în relief, cu dimensiuni de aproximativ 10×15 centimetri, cu grosimi variabile, şi alte obiecte din aur, în greutate totală de aproximativ 1.500 de kilograme. Plăcile erau acoperite cu inscripţii ciudate, cu figuri umane şi animaliere. Curioase erau semnele scrierii necunoscute de pe unele plăci, precum şi amestecul de litere greceşti şi latine de pe celelalte. În acel moment, România se pregătea să-şi câştige independenţa, intrând în război, alături de Rusia, împotriva Imperiului Otoman. Regele Carol I se consultă cu premierul Lascăr Catargiu şi cu mai mulţi istorici români de marcă, printre care Alexandru Xenopol şi Dimitrie Onciu. Se ajunge la concluzia că tezaurul trebuie privit ca pe o sursă de bani într-un moment de mare cumpană pentru ţară. Acesta este cedat regelui Carol I, care îi face copii în plumb la fabrica de cuie din Sinaia, cu ajutorul patronului Emil Costinescu, depozitează copiile la Mănăstirea Sinaia în Castelul Peleş şi topeşte originalele din aur. Cu banii utilează armata, care se pregătea de război. În 1948, după abdicarea regelui Mihai, plăcile sunt ridicate de la Peleş şi depozitate, fără a fi înregistrate, în Institutul de Arheologie Vasile Parvan din Bucureşti. Tot atunci, profesorul Ioan Nestor recomandă Marioarei Golescu publicarea plăcuţelor de plumb. Le fotocopiază cu ajutorul inginerului Dan Romalo, face un studiu, dar nu publică nimic.
Prof. Gheorghe Popescu

În 1973, un cercetător de la Muzeul Ţăranului Român publică tot ce se ştia despre subiectul tăblitelor de la Sinaia. Tot în anii ’70, Institutul de Studii Istorice şi Social-Politice de pe lângă Comitetul Central al PCR devine extrem de interesat de subiect. O echipă de specialişti primeşte ordin să descifreze scrierea până la 14 iulie 1978. Rezultatul muncii lor a rămas necunoscut. Abia în 2003, Dan Romalo tipăreşte o carte despre tăbliţele de la Sinaia. Puse cap la cap, acestea reprezintă o istorie a Daciei, din străvechime până la Decebal. Apoi, izbucneşte un scandal în mediile academice pe această temă. Oficial, se spune că toate sunt falsuri realizate dintr-un patriotism exacerbat. Dacologii, dimpotrivă, afirmă că sunt copii ale unor originale. Începe o investigaţie privată în această chestiune. Sunt alese 35 de plăcuţe, care sunt testate în 2004, la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei din Bucureşti. Rezultatul: piesele sunt alcătuite din plumb, specific aceluia tipografic de secol XIX. Adică obiectele au fost turnate în urma cu cel puţin 120 – 130 de ani.

Lucrurile încep sa se clarifice

În urma descifrării unor nume de pe tăbliţe, se stie azi că placa numărul 21, de exemplu, reprezintă planul cetăţii Sarmizegetusa de pe vremea lui Burebista. Se mai ştie că pe placa numarul 84 este tot cetatea Sarmizegetusa, dar de pe vremea lui Decebal. Plăcile cu aceste harţi au fost turnate în secolul XIX, conform testărilor fizice, iar datele arhitecturale sunt identice cu ceea ce s-a descoperit la Grădiştea, în secolul XX. Era imposibil ca în secolul XIX cineva să ştie ce se va descoperi în veacul următor şi să reprezinte aceste date din viitor pe nişte plăci din plumb. „Dacă sunt copii ale unor originale, trebuie cercetate, pentru că pot face lumină asupra unei perioade a istoriei noastre despre care ştim foarte puţin, inclusiv despre limba dacilor, care, din câte se pare, era apropiată de latină. Dacă sunt falsuri, trebuie studiate pentru a se lămuri acest lucru. Vreau să spun că nu există nici un indiciu că ar fi falsuri, dar nimeni nu doreşte să cerceteze cu seriozitate aceste obiecte. Nici măcar nu sunt înregistrate oficial, de parcă nici nu ar exista pentru istoricii din ţara noastră. Eu sunt doctor în lingvistică şi am fost cercetător în Academia Română. A trebuit să demisionez, din cauză că susţin teza autenticităţii scrierii de pe tăblitele din plumb. Ce făcea regele Carol I cu aceste falsuri la curtea sa? Cine s-a chinuit să realizeze 200 de inscripţii doar de amorul artei? E o zonă ocultată şi nu înţeleg de ce”, ne-a spus Aurora Petan, unul dintre cei mai îndărătnici adepţi ai necesităţii studierii acestor plăcuţe ciudate. „Există o dispută ştiinţifică în legătură cu aceste artefacte. Ele sunt în acest moment piese de patrimoniu, ca toate colecţiile din institut. Eu tind să cred că sunt falsuri, deoarece în 1916 nu au fost trimise în Rusia, cu celelalte obiecte de patrimoniu din tezaur, iar armatele de ocupaţie de după 1916 nu şi-au manifestat nici ele interesul pentru aceste tăbliţe”, ne-a spus Alexandru Vulpe, directorul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan din Bucureşti. 

Tezaurul de la 1917

 În august 1916 Carol I moare, iar România ia decizia intrării în război alături de Antanta Dar eram slab înarmaţi, bazându-ne, ca şi astăzi, mai mult pe tratatele cu marile puteri decât pe propriile tunuri. Deşi campania a debutat favorabil, prin pătrunderea trupelor române în Transilvania, în scurt timp, trupele germane, austro-ungare şi bulgare au preluat iniţiativa ocupând, în toamna aceluiaşi an, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia, conducerea României fiind nevoită să mute capitala ţării de la Bucureşti la Iaşi. În luna noiembrie, s-a decis şi mutarea sediului Băncii Naţionale a României, inclusiv tezaurul, la Iaşi. Din cauză că trupele austro-ungare înaintau, la 12 decembrie 1916, Consiliul de Miniştri aproba transferul tezaurului în Rusia, spre păstrare, până la terminarea conflagraţiei mondiale. Tezaurul care urma să ia drumul Moscovei era compus din: acte, documente, manuscrise , monede vechi, tablouri, cărţi rare, odoarele mănăstireşti din Moldova şi Muntenia (printre care şi osemintele domnitorului Dimitrie Cantemir), arhive, depozite, colecţii ale multor instituţii publice şi particulare, acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit, dar şi aur, în cea mai mare parte proprietate a Băncii Naţionale a României. Bunurile au fost încărcate într-un tren cu 24 de vagoane care a dus tezaurul în beciurile Kremlinului, unde se afla şi tezaurul Rusiei. Valoarea declarată a bunurilor româneşti din acel tren era de 1.594.836.721,09 lei (la valoarea leului de atunci – n.r.) din care aur efectiv în valoare de 574.523,57 lei, arhivă evaluată la 500.000 de lei, iar restul, adică 1.593.762.197,52 lei, erau obligaţiuni, titluri de credit, tablouri, cărţi rare etc. În 1917, izbucneşte revoluţia bolşevică la Petrograd, comuniştii preiau controlul fostului stat ţarist, iar Rusia iese din război şi confiscă tezaurul României. Imediat, Lenin începe să toace depozitele româneşti de la Kremlin. Conform documentelor aflate la Arhivele Naţionale din Bucureşti, în adresa nr. 116 din 16 ianuarie 1918, Lenin trimite următorul ordin: “Stimate tovarăşe, Consiliul Comisarilor Poporului a hotărât alocarea sumei de 5.000.000 de ruble Colegiului suprem Ruso-Român pentru problemele României şi Basarabiei, cu amortizarea acestor sume din fondul românesc arestat la Moscova”. Cu alte cuvinte, îşi formau reţele de spionaj împotriva noastră cu propriii noştri bani. Între timp se termină războiul şi Regatul României se întregeşte cu Transilvania, Basarabia şi Bucovina. În 1921, guvernul de la Washington îl anunţă pe cel de la Bucureşti că pe piaţa aurului din Statele Unite au apărut piese cu marca tezaurului românesc depozitat la Kremlin. Adică sovieticii îşi făceau liniştiţi cumpărăturile din SUA, că bani aveau de la români. Începe scandalul internaţional, iar ruşii ne propun să le cedăm tezaurul contra recunoaşterii alipirii Basarabiei la România. Bucureştiul refuză propunerea şi cere insistent tezaurul.

 Tezaurul mareşalului Antonescu

 În 1935, Uniunea Sovietică ne restituie, din tot ce aveam la ei, doar arhivele şi osemintele lui Dimitrie Cantemir. În 1939, începe al Doilea Război Mondial, iar România se aliază cu Germania. Mareşalul Ion Antonescu încheie un pact cu Hitler, iar ţara noastră începe să vândă statului nazist diferite produse, în special grâu şi petrol, contra aur. În urma acestui comerţ, rezerva de metal preţios a Băncii Naţionale a României ajunge în 1944 la 244,9 tone, cea mai mare din toată istoria ţării noastre. În 1944, de frica invaziei sovietice, această rezervă uriaşă e ascunsă într-o grotă de la mănăstirea Tismana. Ea reapare în documente în februarie 1947, când este readusă la Bucureşti sub supravegherea armatei sovietice. După care se aşterne tăcerea până în 1953, când se consemnează că rezerva de aur a României este de 53,1 tone. Faţă de 1947 avem un minus de 191,8 tone. “Acest aur a fost luat de ruşi ca plată a datoriei de război”, ne-a spus Adrian Vasilescu, consilier şi purtător de cuvânt al guvernatorului Băncii Naţionale. Informaţia e infirmată însă de documente. Potrivit acordului sovieto-român pentru pagubele de război, semnat la Moscova în 16 ianuarie 1945, România a fost obligată să plătească URSS-ului, între 12 septembrie 1944 şi 12 septembrie 1950, 300 milioane dolari, adică 50 milioane dolari anual timp de 6 ani, în produse petroliere, cherestea, vite, grâne, vase maritime şi fluviale, material mecanic şi feroviar etc. Deci, cele aproape 200 de tone de aur de la Tismana nu au fost luate de ruşi ca despăgubire de război. Dar în ce mod? Surse din Ministerul de Externe al României susţin că acel tezaur a fost luat în custodie de Moscova, adică în păstrare (cu de-a sila, desigur), iar România poate şi trebuie să pună problema recuperării acestui al doilea tezaur, de două ori mai consistent decât primul. În 1995, statul român reia cererea de retrocedare a tezaurului “arestat” în 1917. Ulterior, se formează o comisie româno-rusă de istorici care să studiaze chestiunea, adică valoarea datoriei Rusiei faţă de România. Oficial trebuie să recuperăm 93,4 tone de aur, în valoare actuală de 2.668.000.000 de dolari din tezaurul trimis la Moscova în 1917. Despre celelalte bunuri ale acelui tezaur – acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit etc., cele mai valoroase de altfel – nu se mai vorbeşte nimic şi nici despre cele aproape 200 de tone de aur luate de ruşi în 1947.
Revenim în 1956, când URSS ne restituie “Cloşca cu puii de aur”, un număr de piese din tezaurele bisericilor şi 1.350 de picture şi gravure. Cantitatea de aur restituită în acel moment cântărea 33 de kilograme.
În 1965, Ceuşescu merge la Brejnev, preşedintele de atunci al URSS, şi cere restul tezaurului din 1917. Brejnev se enervează şi spune că acel tezaur a fost plimbat prin toată Rusia şi s-a mai pierdut din el pe drum. Cităm: “O parte din aur a fost jefuit de armatele ţariste, care probabil l-au dat ţărilor străine”. Liderul sovietic a cerut insistent renunţarea la acest litigiu, spunând că, dacă dezgroapă el morţii, poate scoate România cu mari datorii faţă de URSS. Dar Ceauşescu nu s-a lăsat, litigiul a rămas deschis.

 
De la al Doilea Război Mondial şi până astăzi, cantitatea de aur deţinută de Banca Naţională a României a avut următoarea fluctuaţie:

1944: 244,9 tone
1953: 53,1 tone,
1969: 111 tone
1972: 64,4 tone
1983: 118,7 tone
1987: 42,2 tone
1997: 93,4 tone
2008: 107 tone.

Sursa: agentia.org

11/03/2010 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat asta: