CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Acad. Ioan Aurel Pop: Adevărul despre TEZAURUL ROMÂNIEI DE LA MOSCOVA

 

 

Acad. Ioan Aurel Pop: Adevărul despre TEZAURUL ROMÂNIEI DE LA MOSCOVA

În contextul apariției misterioase a unui Dosar cu documente ale Băncii Naționale a României despre Tezaurul României de la Moscova, redăm aici excepționala expunere a profesorului Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române și totodată al Comisiei române pentru Tezaur, așa cum a fost publicată în anul Centenar de EVZ , în care reputatul istoric conchide:

“Federația Rusă – ca stat continuator al Imperiului Rus de odinioară – are, conform dreptului internațional, obligația respectării tuturor tratatelor și acordurilor semnate cu alte state, inclusiv a acordurilor dintre guvernele român și rus, din 1916- 1917, privind Tezaurul României depus în custodie la Moscova, cu obligația expresă a restituirii complete”.

 

 

 

 

 

Imagini pentru acad aurel pop

 

Foto: Ioan-Aurel Pop (n. 1 ianuarie 1955, Sântioana, România), istoric român, profesor universitar (din 1996) şi rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (din 2012), membru titular (din 2010) şi preşedinte (din 2018) al Academiei Române.

 

Tezaurul României de la Moscova

Contextul istoric

 

În perioada Primului Război Mondial, Regatul României se afla într-o situație critică, mai ales din cauza marii dileme legate de intrarea sa în luptă, alături de una sau alta dintre grupările de state beligerante.

Mai concret: dacă rămâneam în tabăra Puterilor Centrale (a Triplei Alianțe), cu Germania și Austro-Ungaria, cum prevedea acordul secret din 1883, urma să câștigăm Basarabia, dar trebuia să renunțăm la Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Bucovina. Doar nu-i puteam cere aliatului nostru să ne dea nouă ceea ce considera că era al lui de drept!

La fel, dacă intram alături de Antantă (Tripla Înțelegere), urma să nu mai sperăm la Basarabia, pe care nu aveam cum s-o cerem Rusiei, aliata noastră.

Până la urmă – ascultând și de glasul opiniei publice – România, deși avea în frunte o dinastie germană, a intrat în război împotriva Germaniei și Austro- Ungariei, dar nu înainte de a semna importante aranjamente cu Antanta, care asigurau, în caz de victorie, formarea statului român prin recunoașterea a circa 120.000 de km pătrați în plus.

Soarta a vrut însă ca România să obțină mai mult decât putea spera (adică și Basarabia, și Transilvania, cu pomenitele provincii din jur, și Bucovina) și să ajungă la circa 300 000 de km pătrați. Anul 1918 a fost, astfel, „ora astrală” a României și a românilor (ca să-l parafrazez pe Ștefan Zweig, care are o carte intitulată „Orele astrale ale omenirii”).

Presați de nemți, ne-am aruncat în brațele rușilor

Firește, războiul l-au decis politicienii, nu popoarele, dar un anumit entuziasm al intrării în acest conflict – despre care nimeni nu avea să știe dinainte cum avea să fie și cum avea să se sfârșească – cuprinsese și masele, mai ales la nivelul marilor țări occidentale. Populația a fost destul de ușor amăgită de idei precum revanșă, glorie, onoare, datorie, patrie etc.

Elitele românești, dar și o parte din poporul de rând doreau intrarea noastră alături de Antantă și doreau trecerea Carpaților, cu scopul împlinirii idealului național, al eliminării nedreptății istorice care se făcuse românilor de-a lungul timpului.

Mulți români știau că vor muri, dar considerau sincer că a muri pentru țară era o datorie. A veni cu lozincile pacifiste de azi și a condamna entuziasmul intrării noastre în războiul de acum 100 de ani, în funcție de dreptul la viață, de drepturile omului, de crimele contra umanității etc. – cum au tendința să facă unii în aceste zile – înseamnă miopie, lipsă de spirit istoric și tendința de a aplica concepții actuale lumilor revolute.

Acum un secol, micile țări și popoare gândeau în termenii apărării drepturilor națiunilor lor, ai victoriei spiritului național în fața marilor imperii multinaționale, ai dreptului popoarelor la autodeterminare și ai formării statelor naționale unitare.

Acesta era spiritul corect dominant atunci, de aceea teribilul conflict, aducător de atâta suferință individuală, a fost numit de români „Războiul cel mare de întregire a neamului”. Prin acest război, în care atâția deai noștri au murit, ne-am mântuit ca popor, reușind să ne câștigăm dreptul la un regat de 300 000 de km pătrați, la o țară devenită adevăratul adăpost al poporului român.

O singură chestiune din acei ani a rămas întunecată, ca un memento trist, aducându-ne mereu aminte, cu voce de Casandră, că nimic pe lumea asta nu se obține fără sacrificii, poate fără prea mari sacrificii.

Românii ardeleni îngenuncheau de bucurie

Sigur, noi am pierdut în război sute de mii de vieți, începând cu anul 1914 (când s-au angajat în conflict – fără voia lor – aproximativ un milion de români din Basarabia, Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, Bucovina și Balcani, români aflați atunci în afara României) și apoi din 1916 încoace, când a intrat în luptă (într- o luptă inegală) și România.

În august 1916, „treceau batalioane române Carpații”, iar românii ardeleni îngenuncheau de bucurie, aducând mărire celui Preaînalt, pentru minunea care se petrecea sub ochii lor.

Numai că, fără îndeplinirea condițiilor angajate de Antantă, înconjurate de armate inamice puternice, trupele române au trebuit să se retragă curând, să se replieze pe Carpați și apoi să suporte presiunea armatelor germane și austro-ungare (alături de cele bulgare și turcești), care amenințau să șteargă România de pe hartă. De altminteri, după deschiderea culoarelor de pe Jiu și Olt, la 6 decembrie 1916, trupele străine au ocupat Bucureștii, nu înainte ca principalele instituții ale statului, în frunte cu Casa Regală, să se retragă la Iași.

Oltenia, Muntenia și Dobrogea se aflau sub ocupație inamică. Ca urmare, în fața perspectivei sumbre care se deschidea, autoritățile au decis, în toamna anului 1916, să retragă provizoriu în Rusia – marele nostru aliat – Tezaurul României, spre a fi pus la adăpost.

S-au trimis astfel, în anii 1916 și 1917, în Rusia, două trenuri cuprinzând Tezaurul Băncii Naționale a României, dar și valori aparținând unor bănci românești private, unor societăți comerciale, unor persoane particulare.

S-au trimis, pe lângă aurul BNR, colecții de artă, bijuterii, arhive, obiecte bisericești, bunuri având valoare intrinsecă, artistică, spirituală etc. Între instituțiile care au expediat la Moscova astfel de obiecte s-au aflat, în afara BNR, Biserica Ortodoxă Română, Casa Regală, CEC-ul, Arhivele Naționale.

După revoluția bolșevică și preluarea puterii de către comuniști, sub conducerea lui Lenin, proaspăt instalata putere sovietică a sechestrat Tezaurul și a refuzat restituirea acestuia.

Acesta a fost parțial restituit, în două tranșe separate, în anii 1935, 1956, ca un semn de „bunăvoință” a sovieticilor și ulterior a rușilor. Dar cea mai mare parte din Tezaur a rămas nerestituit, fapt pentru care el rămâne un subiect sensibil în relațiile diplomatice dintre România și Rusia.

Averea României în cifre

Între 12 și 14 decembrie 1916, în gara Iași, s-au încărcat în 17 vagoane un număr de 1.738 casete, în care se afla depozitat aurul, deținut sub formă de lingouri și monede diverse (dintre care majoritatea erau mărcile germane și coroanele austriece), în greutate de 93,4 tone și valoare totală de 314.580.456,84 lei aur.

La acestea s-au mai adăugat două casete, conținând bijuteriile Reginei Maria, evaluate la 7.000.000 lei aur. La terminarea operațiunilor de încărcare s-a semnat un Protocol în trei exemplare, câte unul pentru partea rusă, Ministerul Finanțelor din România și Banca Națională a României.

La începutul anului 1917, izbucnea la Petrograd (Sankt Petersburg) Revoluția rusă, început al marilor mișcări sociale din Rusia acelui an, încheiate cu Revoluția din Octombrie și preluarea puterii de către bolșevici.

Nicolae Titulescu a făcut nefericita propunere

Deși se reușise stabilizarea frontului în Moldova, responsabilii politici români erau îngrijorați în continuare de posibilitatea spargerii frontului de către armatele germane și de înfrângerea definitivă a țării. Se avea în vedere evacuarea guvernului în Rusia, la Poltava sau la Cherson, în Crimeea, unde se începeau deja pregătiri pentru instalarea familiei suveranilor și a miniștrilor.

Pe acest fond contradictoriu, la 18 iulie 1917, Consiliul de Miniștri hotăra, la propunerea lui Nicolae Titulescu, atunci ministru de finanțe, strămutarea sediului și avutului Băncii Naționale în Rusia. Încărcarea trenului care avea să conțină noul transport s-a făcut în perioada 23–27 iulie 1917, în seara aceleiași zile pornindu-se spre Rusia.

Trenul avea 24 de vagoane, din care trei conțineau bunurile Băncii Naționale, cu o valoare declarată de 1.594.836 721,09 lei, dintre care aur efectiv în valoare de 574 523,57 lei, arhiva evaluată la 500.000 lei, titluri, efecte, depozite și alte valori. Valorile Casei de Depuneri (CEC) ocupau 21 de vagoane, cu 1.661 de casete, al căror conținut era estimat la circa 7,5 miliarde lei.

1935 – prima restituire

Revoluția bolșevică, în frunte cu Lenin, a bulversat totul; au urmat războiul civil, proclamarea Rusiei Sovietice și apoi a URSS, lichidarea „burgheziei și moșierimii”, venirea la putere a lui Stalin etc. Regimul comunist a durat în Rusia din 1917 până în 1991, timp în care chestiunea Tezaurului românesc a fost ridicată de statul român mai multe ori, cu foarte mare intensitate la început.

Refuzul inițial al lui Lenin și Stalin a fost motivat de lozinci comuniste: Tezaurul va fi restituit doar poporului român, atunci când acesta va ajunge la putere în România și nu „statului burghezo-moșieresc”, care „suge sângele poporului”.

Totuși, în condițiile nevoii URSS de recunoaștere internațională și de dialog cu Occidentul, în seara zilei de 16 iunie 1935, soseau la București 17 vagoane de marfă, încărcate cu 1.443 de lăzi, provenind de la Moscova, din ordinul guvernului URSS, care a decis să restituie României o mare parte din bunurile care au fost depozitate la Kremlin.

Documente, hărți, cărți rare. Nici un gram de aur

Acest transport a însemnat prima restituire din istoria Tezaurului României la Moscova, constând în documente vechi, cărți rare, planuri, hărți, arhive, acte, manuscrise, obiecte bisericești, covoare, carpete, depozite, tablouri, picturi, schițe, desene, colecții de artă, bunuri și efecte bancare (titluri de proprietate, valori, acțiuni, obligațiuni, titluri de credit, garanții bancare, gajuri, ipoteci, etc.), aparținând persoanelor particulare sau instituțiilor de stat.

1956 – a doua restituire

doua restituire s-a făcut în vremea „obsedantului deceniu”, când, în fine, „poporul era la putere în România” (cum pretindea propaganda vremii), dar în chip total neașteptat pentru opinia publică. În iunie 1956, ziarele relatau despre faptul că Tezaurul românesc aflat la Moscova urma să fie restituit, iar comunicatul oficial afirma că „poporul sovietic a păstrat cu grijă toate aceste opere de artă, care reprezintă o mare valoare istorică și artistică”, că guvernul URSS și poporul sovietic au privit întotdeauna aceste valori ca un bun inalienabil al poporului român însuși”.

Cloșca și puii de aur se întorc acasă

Lista bunurilor restituite includea Tezaurul de la Pietroasele („Cloșca cu Puii de Aur”), 120 de tablouri semnate de Nicolae Grigorescu (dintr-un total de 1.350 de picturi, gravuri și desene), vase liturgice din aur și argint, cărți și miniaturi vechi, bijuterii, 156 de icoane, 418 tapițerii etc.

În total, expoziția deschisă la București în august 1956 cu obiectele sosite din URSS includea nu mai puțin de 39.320 de piese, dintre care 33.068 de monede de aur și 2.465 de medalii, 1. 350 de tablouri și desene, restul de circa 2.500 de obiecte fiind obiecte de orfevrărie medievală, broderii liturgice și icoane.

Tot în 1935, prin eforturile lui Nicolae Iorga, au sosit de la Moscova și rămășițele pământești ale lui Dimitrie Cantemir, principele Moldovei, depuse la Biserica Trei Ierarhi din Iași. Totuși, Tezaurul BNR, format din 93,4 tone de aur, plus alte importante bunuri rămâneau nerestituite.

De ce am dus aurul în Rusia și nu în Anglia?

Firește, azi, multă lume se întreabă – în lipsa unor cunoștințe elementare despre situația din epocă și sub influența relațiilor românoruse de după Al Doilea Război Mondial – de ce am trimis valorile românești în Rusia. Sunt câteva motive demne de luat în seamă, care trebuie cunoscute:

1. Nimeni nu-și putea imagina atunci căderea Rusiei, care, de sute de ani, fusese o stavilă în calea migratorilor asiatici, care devenise „a treia Romă” – simbol al ortodoxiei și care nu putuse fi luată nici de Napoleon;

2. Casa imperială rusă garanta toate valorile românești depozitate la Kremlin;

3. Casa regală a României, prin regina Maria, era înrudită direct cu țarul Nicolae Romanov, care a făcut promisiuni solemne suveranilor români în legătură cu intangibilitatea, custodia și returnarea Tezaurului nostru;

4. Trimiterea Tezaurului în Anglia, adică mai departe de teatrele de operațiuni militare, către un alt aliat, ar fi putut jigni Rusia, aliatul nostru vecin și ar fi pus probleme logistice insurmontabile (deoarece transportul Tezaurului spre Anglia ar fi trebuit făcut tot numai pe uscat și tot prin Rusia).

Rușii o țin sus și tare că Tezaurul s-a pierdut în timpul războiului

În baza declarației comune a miniștrilor de externe ai celor două țări, semnată la 4 iulie 2003, s-a constituit „Comisia comună româno-rusă pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relațiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului”.

Din momentul constituirii, Comisia s-a întrunit de patru ori: la București, în octombrie 2004; la Moscova, în iunie 2005; la Moscova, în aprilie 2006; la Sinaia, în martie 2016. Partea rusă a insistat ca această Comisie să discute și să lămurească chestiuni mai largi, legate de relațiile bilaterale dintre Rusia și România, din 1916 încoace până în perioada comunistă, pe când partea română a accentuat nevoia rezolvării chestiunii spinoase a Tezaurului.

Rușii, însă, au susținut de mai multe ori că Tezaurul s-a pierdut și risipit în vremea războiului civil, în timpul celui de- Al Doilea Război Mondial etc., când funcționa în Rusia un alt regim politic. Firește, este de presupus că o parte din Tezaur a fost folosită de statul sovietic – mai ales partea de aur aparținând BNR – fiindcă acest stat nu s-a considerat responsabil pentru angajamentele guvernelor țariste anterioare.

Însă dispariția totală a Tezaurului este contrazisă de cele două restituiri (din 1935, 1956), făcute de partea rusă. Cele 93,4 tone de aur românesc al BNR nerestituite reprezintă o valoare inestimabilă, din câteva motive.

Mai întâi, este vorba despre averea națiunii române, fiindcă deținătoarea aurului respectiv era banca centrală a țării. În al doilea rând, valoarea intrinsecă a aurului fin depus este mai mare decât greutatea metalului, fiindcă lingourile reprezentau 2,4 tone, iar monedele diverse (în mare parte mărci germane și coroane austriece) 91 de tone. Este vorba și despre monede istorice din secolele anterioare, cu semnificație numismatică.

Conform unor estimări, valoarea actuală a aurului depus ar oscila între două și trei miliarde de dolari SUA. [Dacă adăugăm și valoarea numismatică a monedelor din Tezaur valoarea crește la 4-5 miliarde de dolari – Nota. Red.]

Datorie de onoare față de țară

Partea română insistă, prin urmare, asupra faptului că Federația Rusă – ca stat continuator al Imperiului Rus de odinioară – are, conform dreptului internațional, obligația respectării tuturor tratatelor și acordurilor semnate cu alte state, inclusiv a acordurilor dintre guvernele român și rus, din 1916- 1917, privind Tezaurul României depus în custodie la Moscova, cu obligația expresă a restituirii complete.

Partea română este conștientă de imposibilitatea păstrării intacte a valorilor românești din Rusia, în urma trecerii acestui secol, dar este deschisă spre purtarea unor tratative care ar putea rezolva problema.

Personal, nu cred că vreun guvern al României – de orice orientare politică ar fi acesta – ar putea abandona chestiunea restituirii Tezaurului României depus la Moscova.

De asemenea, niciun guvernator al Băncii Naționale nu ar face asta, din moment ce, din 1917 încoace, toți guvernatorii care s-au succedat – inclusiv în vremea regimului comunist – și-au predat unul altuia Dosarul tezaurului, ca într-o ștafetă a datoriei față de țară.

Acad. Ioan Aurel Pop

Ziaristi Online

(Intertitlurile aparțin Redacției)

21/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

DEZVĂLUIRILE PROFESORULUI UNIVERSITAR DR. IOAN SCURTU: Dezvaluiri privitoare la sabotorii negocierilor pentru recuperarea Tezaurului României de la Moscova. VIDEO

 

 

 

Imagini pentru mihai razvan ungureanu

 

 

 

 

DEZVĂLUIRILE PROFESORULUI UNIVERSITAR DR. IOAN SCURTU: „Mihai Răzvan Ungureanu a sabotat negocierile pentru Tezaurul României de la Moscova.”

 

 

 

măreşte imaginea

 

 

 Mihai Răzvan Ungureanu, fost ministru de externe, fost prim ministru al Guvernului Romaniei, fost consilier personal al preşedintelui României, Klaus Iohannis, proaspat demisionat din functia de director al Serviciului de Informatii Externe, a sabotat prin acte oficiale interne pe perioada cât a fost ministru de Externe, activitatea Comisiei pentru recuperarea Tezaurului României de la Moscova.

În acelaşi timp, a întreprins toate demersurile posibile pentru transmiterea ilegală a Tezaurului Moştenirii Gojdu către Ungaria, scrie jurnalistul Victor Roncea în www.bursa.ro, preluat de Romanian Global News.

Mai mult, Emil Boc, premierul fostului preşedinte Traian Băsescu, a scos complet problema Tezaurului românesc confiscat de ruşi din Programul său de Guvernare, după alegerile parlamentare din 2008.

Aceste informaţii dramatice sunt cuprinse în volumul lui Ioan Scurtu, „Tezaurul României de la Moscova”, apărut la Editura Enciclopedică (Bucureşti, 2014).

Profesorul Ioan Scurtu a fost, de la înfiinţare, în 2004, până în 2012, când şi-a dat demisia, co-preşedintele Comisiei Comune româno-ruse pentru studierea problemelor izvorâte din istoria relaţiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului depus la Moscova în timpul primului Razboi Mondial, pe scurt Comisia pentru Tezaur.

Practic, în paginile cărţii sale de memorialistică ni se demonstrează că, dincolo de declaraţiile cu iz patriotard, în această perioadă, de 10 ani, cât a fost preşedintele României, Traian Băsescu s-a exprimat în privinţa Tezaurului României din Rusia doar în termeni lacşi, de tipul unei bătăi pe umăr şi a unei glume la o recepţie.

Glumiţele lui Băsescu şi blocajele lui Ungureanu, urmate de cele ale succesorilor săi, fideli liniei cotroceniste sau tăriceniste, Adrian Cioroianu, Lazăr Comănescu (şi acesta numit consilier la Palat), Cristian Diaconescu, Cătălin Predoiu, Teodor Baconschi şi apoi, din nou, în Guvernul Ungureanu, Cristian Diaconescu, profesorul Scurtu le-a simţit pe propria-i piele. În plan diplomatic, acestea au produs un îngheţ total. De unde a fost dirijat acest îngheţ?

Dacă ar fi să urmăm indiciile meteorologice uzuale, valabile în acest caz şi în plan informativ-politic, am ajunge uşor la sursă. Oamenii şi, mai ales politicienii, ca să nu mai vorbim şi de comandanţii supremi, se judecă după fapte, nu după vorbe.

Este tragic să constaţi că puterea din România ultimilor 10 ani, în ciuda fumigenelor provocatoare anti-ruseşti, a deservit, în fond, interesele Rusiei, cel puţin în privinţa recuperării unui bun naţional pentru care Ceauşescu, de exemplu, nu a ezitat să se contreze direct cu Brejnev. Faptele, cuprinse cu amănunte în volumul profesorului Scurtu, vorbesc de la sine.

*Numai Tezaurul BNR de la Moscova valorează azi 5 miliarde de dolari

Evenimentul de lansare a volumului, desfăşurat la Banca Naţională a României pe 11 noiembrie anul trecut, chiar între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale (2 si 16 noiembrie 2014), a evidenţiat sine die faptul că acest subiect, atât de fierbinte în relaţiile României cu cel mai mare vecin al său (momentan doar prin Marea Neagră), dar şi ca importanţă pentru avuţia naţională, a lipsit cu desăvârşire din dezbaterile electorale.

Nu este de mirare.

„Tezaurul trimis la ruşi în anii 1916-1917 cuprinde 93,4 tone aur, din care 91 tone monede istorice şi 2, 4 tone lingouri. În primul transport, 12-14 decembrie 1916, au fost 17 vagoane, cuprinzând 1738 lăzi, în valoare de 314.580.456, 84 lei, iar între 23-27 iulie 1917, 24 de vagoane cu bunuri de inventar de 7,5 miliarde lei”, sintetizează profesorul Florin Negoiţă pe blogul profesorului Ioan Scurtu.

Este vorba de cel mai mare diferend al României, pe lângă cel teritorial, privind provinciile româneşti înstrăinate, a evidenţiat şi istoricul Cristian Păunescu, consilier al Guvernatorului BNR Mugur Isărescu, în alocuţiunea sa din cadrul dezbaterii ştiinţifice prilejuite de lansarea volumului, la care au luat cuvântul istoricii Mihai Retegan, de la Universitatea Bucureşti, Dorin Matei, de la Magazin Istoric, şi autorul.

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru tezaurul de la moscova photos

Valoarea actuală a Tezaurului, a celor 93, 4 tone de aur, la cotaţia Bursei de Londra, este de 3,5 miliarde dolari, la care se adaugă valoarea numismatică, de 40%, ceea ce ridică suma pe care ar trebui să ne-o dea statul rus la circa 5 miliarde de dolari, reprezentând exclusiv Tezaurul BNR, a explicat Cristian Păunescu în prelegerea sa. După cum se ştie, Tezaurul României care a ajuns la Moscova conţine numeroase alte bunuri şi valori.

Spre deosebire de România, Ungaria, cu aportul serviciilor sale speciale care au cotrobăit bibliotecile Rusiei, a reuşit deja să-şi recupereze Tezaurul de carte rară de la Moscova, confiscat de Armata Roşie în 1956, act perfectat cu doar câteva zile înainte de vizita lui Putin la Budapesta din 2006.

* Băsescu doar a râs

Despre relaţiile cu forţele instalate la putere după decembrie 2004, aflăm că, la data de 9 iunie 2005, preşedintele României Traian Băsescu încă nu îl cunoscuse pe co-preşedintele Comisiei care trata problema Tezaurului, profesorul Ioan Scurtu. Acesta a profitat de prezenţa preşedintelui la recepţia de Ziua Naţională a Federaţiei Ruse şi i s-a prezentat lui Traian Băsescu în timp ce acesta era cu Aleksandr Tolkaci, ambasadorul Rusiei de la acea dată.

Cum în zilele următoare era stabilită o nouă întâlnire a Comisiei, la Moscova, Băsescu, povesteşte Scurtu, l-a luat de după umăr şi, râzând, i-a zis: „Continuaţi discuţiile, continuaţi discuţiile!”.

În urma unei replicii a lui Scurtu, Băsescu a mai tras şi un hohot de râs, mai spunând: „Da, da. Discutaţi, discutaţi istorie…”.

„Nu ştiu ce a transmis ambasadorul Tolkaci la Moscova, dar în mod cert a observat că preşedintele României nu s-a arătat interesat de recuperarea Tezaurului, iar Comisia era doar pentru discuţii cu caracter istoric”, consemnează Ioan Scurtu în cartea sa.

Traian Băsescu a ţinut să afirme că el lasă trecutul în urmă şi priveşte spre viitor, o retorică folosită adeseori şi de „colegii” ruşi, atunci când se expunea situaţia contencioasă.

 

 

 

 

 

https://i2.wp.com/roncea.ro/wp-content/uploads/2015/01/Tezaurul-Romaniei-la-Moscova-Dorin-Matei-Cristian-Paunescu-Ioan-Scurtu-Mihai-Retegan-BNR-11.11.2014-Foto-Victor-Roncea.jpg

 

 

 

* Comisia rămâne fără finanţarea MAE, Constantiniu îşi dă demisia

Înainte de această nouă rundă de discuţii de la Moscova, a urmat o întrunire cu membrii părţii române, la sediul MAE, pe 16 iunie 2005, când apare prima breşă majoră în componenţa Comisiei.

Secretara Comisiei, Victoria Gavrilescu, a informat că nu există finanţare pentru activitatea Comisiei – adresa MAE către Ministerul Finanţelor „s-a pierdut” – şi că fiecare membru trebuie să obţină fonduri de la instituţia din care face parte.

Academia, reprezentată în Comisie de mai mulţi membri, nu ar fi alocat fonduri, în contextul în care preşedintele acesteia, Eugen Simion, se plângea peste tot că suferă de lipsă de bani.

Dincolo de problemele financiare, discuţia s-a aprins de la constatarea că „de vreme ce nici preşedintele Băsescu, nici ministrul de Externe Ungureanu nu au ridicat problema Tezaurului, era clar că oficialităţile noastre nu sunt interesate de acest subiect”, scrie Scurtu, precizând:

„Pe acest fond, Florin Constantiniu a declarat că se retrage din Comisie, deorece nu are încredere în eficienţa acesteia.

Atâta timp cât preşedintele României susţine că Tezaurul este doar o problemă de istorie, era imposibil să se ajungă la un rezultat concret. Din cele spuse de doamna Gavrilescu, a dedus că vorba de un sabotaj din partea Guvernului român, care nu vrea să susţină activitatea Comisiei comune”.

Profesorul Scurtu a deplâns pierderea marelui istoric din Comisie.

* Averea Gojdu către Ungaria, da, Tezaurul României de la Rusia, nu

Cum Ministerul de Externe condus de Ungureanu şi Guvernul Tăriceanu nu aveau fonduri pentru Comisie, transportul la Moscova a decurs în condiţii umilitoare, povesteşte Scurtu.

S-au luat bilete la cea mai ieftina cursă, întâmplător ungurească, MALEV, cu plecare la 6.15 (prezenţa pe aeroport la 4.15), cu escală la Budapesta şi apoi la Moscova, unde o parte din delegaţie avea să stea la Ambasadă, ca să nu mai coste nimic.

„Guvernul Tăriceanu făcea economii drastice cu această Comisie, nefiind interesat de recuperarea Tezaurului României de la Moscova, dar era culant în privinţa restituirii de bunuri şi proprietăţi, inclusiv către străini”, scrie Scurtu, cu referire la Moştenirea Gojdu şi înstrăinarea unor proprietăţi ale României către numeroşi „moştenitori” maghiari, deşi acestea fuseseră răscumpărate de statul româm după 1918.

„Statul ungar nu a pus niciodată problema restituirii bunurilor pe care etnicii români le aveau în Ungaria, dar statul român (prin guvernul Tăriceanu) s-a arătat dispus să renunţe la valorile Fundaţiei Gojdu, creată de Emanoil Gojdu pentru susţinerea materială a studenţilor români de religie ortodoxă.

Aflasem că ministrul de Externe Mihai Răzvan Ungureanu negocia cu omologul său de la Budapesta crearea unei fundaţii comune, româno-maghiare, care să fie finanţată din bunurile ce aparţinea Fundaţiei Gojdu”, adaugă Scurtu pentru a conchide, cu un gust amar:

„Aşadar, când era vorba de recuperarea Tezaurului României transferat la Moscova în 1916 şi 1917, guvernul Tăriceanu era reticient, dar când se discuta despre «restitutio in integrum», era mai mult decât generos”.

Deplasarea la Moscova a decurs cu peripeţii, după ce o parte din delegaţie a fost îndepărtată din avion de o delegaţie oficială a Ungariei, care urma să meargă tot la Moscova.

* Ordin de la MAE: încetaţi orice implicare în problema Tezaurului

Fostul cosmonaut Dumitru Prunariu, ambasadorul României la Moscova, la acea dată, i-a confirmat profesorului Ioan Scurtu, ajuns în Rusia, că urma să fie rechemat la Bucureşti după circa 18 luni de mandat.

În urma unei discuţii avute la o recepţie cu preşedintele părţii ruse a Comisiei, Aleksandr Ciubarian, Prunariu a trimis o informare la MAE, de unde a primit în schimb o „scrisoare-admonestare”, semnată de colegul de facultate al lui Ungureanu, Lucian Leuştean, adus de la Iaşi şi făcut secretar de stat la MAE, prin care i se cerea să nu mai abordeze sub nici o formă problema Tezaurului României pe teritoriul Rusiei, scrie Scurtu, amintind şi că, în aceeaşi perioadă, ambasadorul fusese abordat de un grup de presiune care susţinea că s-ar ocupa cu recuperarea Tezaurului. „Dar «scrisoarea-admonestare» nu se referea la neimplicarea în aşa-zisa restituire printr-o firmă particulară, ci la problema Tezaurului în ansamblul său, inclusiv la Comisia Comună”, concluzionează istoricul român.

Ca să pună capac chestiunii, într-un articol semnat de ziarista de la revista GDS „22” Rodica Culcer, preferata preşedintelui României la TVR, se afirma că retragerea lui Prunariu de la post a survenit ca urmare a faptului că nu a făcut nimic pentru Tezaur.

Viorica Moisuc şi-a dat demisia din Comisie, ca urmare a informaţiei că ministrul de Externe Mihai Răzvan Ungureanu a dat instrucţiuni ambasadorului României la Moscova să nu se implice în problema Tezaurului.

„Retragerea doamnei Moisuc din Comisia Comună a constituit o pierdere foarte serioasă, domnia sa fiind – alături de Cristian Păunescu – cea mai bună cunoscătoare a problemei Tezaurului românesc depus la Moscova în 1916 şi 1917”, rememorează Scurtu.

* Aventuri cu MALEVUL de la 1 noaptea

La următoarea întâlnire, din aprilie 2006, aventurile pentru deplasarea la Moscova continuă, cu aceleaşi piedici puse de ministerul lui Ungureanu. „Deşi guvernul Tăriceanu susţinea că economia românească «duduie», rezultatele fiind excepţionale, Ministerul Afacerilor Externe ne-a comunicat că trebuie să facă economii bugetare şi să limiteze cheltuielile privind Comisia pentru Tezaur. Ca urmare, numărul membrilor şi experţilor care urmau să facă deplasarea la Moscova trebuie redus la «strictul necesar»”. „MAE nu avea «resurse» (nici dorinţa de a sprijini activitatea Comisiei)”, conchide Scurtu.

Şi de data aceasta s-a găsit tot compania aviatică cea mai ieftină, tot MALEV, cu plecare la 6.30 şi, pentru întoarcere, cu decolare de la Moscova la 1.30 (noaptea, evident). De data aceasta, Scurtu refuză „oferta generoasă” a MAE, cu observaţia că, dacă ruşii vor vedea cum este tratată Comisia de MAE, Guvern şi Preşedinţia României, la rândul lor o vor trata cu aceeaşi unitate de măsură. Se găseşte, până la urmă, o soluţie.

* Un ambasador îndrăgostit de WC-urile Ambasadei României de la Moscova

La Ambasada României de la Moscova, ca să nu se repete istoria cu predecesorul său, noul ambasador, Ioan Donca, numit de Ungureanu şi Băsescu, le vorbeşte la masă încontinuu despre gresia, faianţa şi WC-urile pe care le-a schimbat în clădirea ambasadei.

Ulterior, scrie Scurtu, a aflat că şi Donca primise de la MAE un ordin expres, de fapt o reactualizare a ordinului trecut, prin care i se cerea imperativ să nu se implice în chestiunea Tezaurului. Donca a îngroşat situaţia, pentru a fi sigur că istoricii vor trans¬mite mai departe. Din acest motiv, le-a oferit spre transport şi cel mai ruginit microbuz al ambasadei.

* Guvernul Boc elimină problema Tezaurului din Programul de Guvernare

Eşecul parcă voit al diplomaţiei române – care a organizat cu fast la Bucureşti, în iunie 2006, un „Forum al Mării Negre” la care nu a venit nimeni din partea Rusiei, deşi era invitat chiar Vladimir Putin -, cât şi provocările verbale ale preşedintelui României şi, ulterior, subordonarea politicii externe, au dus la blocarea completă a activităţii Comisiei, partea rusă invocând diverse pretexte pentru a nu mai da curs întâlnirilor regulate.

Concomitent, în ţară se ducea o campanie asiduă de presă în favoarea unei firme private, care, chipurile, ar recupera Tezaurul prin mijloace proprii. În 2008, subiectul s-a „clasat”, fără informarea co-preşedintelui român al Comisiei comune, odată cu renunţarea la acest demers în noul program de guvernare al lui Emil Boc, liderul PDL, după cum consemnează Ioan Scurtu.

„Nu mi-am imaginat că guvernul României va merge atât de departe încât să scoată problema Tezaurului din rândul obiectivelor sale politice”, scrie Scurtu, care mărturiseşte că a aflat de acest lucru abia în 2012.

* Serviciile secrete româno-ruse au sabotat în egală măsură

În încheierea lucrării sale, dincolo de speranţa pe care şi-o exprimă chiar în ultimele rânduri, că „poate, într-o bună zi”, Rusia îşi va respecta propria semnătură pe un act valabil, dovedind că este un stat civilizat, istoricul Ioan Scurtu nu uită să sublinieze rolul serviciilor speciale în subminarea activităţii Comisiei.

Profesorul Scurtu nu se îndoieşte de implicarea serviciilor secrete ruse în blocarea Comisiei, dar observă cu regret că şi cele româneşti au acţionat, din păcate, la sugestia unor lideri politici, pentru sabotarea Comisiei şi menţinerea acestui diferend major dintre cele două state, român şi rus. Singura victorie diplomatică din această perioadă este momentul în care Tezaurul României a fost inclus într-o Rezoluţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, care recomanda continuarea negocierilor (2012).

* Pledoarie pentru o stare de spirit naţională

În prezentarea cărţii sale, la BNR, Ioan Scurtu a pledat pentru conştientizarea naţiunii române asupra recuperării Tezaurului românesc, a valorilor naţionale, a patrimoniului pierdut, pentru crearea unei „stări de spirit” în acest sens.

„Preşedinţia, Guvernul, partidele, societatea civilă, trebuie să-şi propună ca obiectiv fundamental obţinerea Tezaurului”, afirmă Scurtu.

Pentru Tezaurul Românei ar trebui să se implice nu numai BNR, consideră Scurtu, ci şi Academia Română, care continuă să stea ascunsă în această chestiune, CEC-ul, care are valori extraordinare la Moscova, diverse bănci particulare, Biserica Ortodoxă Română, Arhivele Naţionale, Casa Regală, mai adaugă istoricul, amintind că Regina Maria şi-a scos până şi cerceii din urechi pentru a-i pune în lăzile regale, care au urmat drumul fără întoarcere către Rusia revoluţionară.

„De ce membrii Casei Regale nu solicită, pe lângă pădurile României, şi bijuteriile Reginei Maria de la Moscova?”, se întreabă, public, Ioan Scurtu. „Această avere este a poporului român. Nu se poate renunţa la ea!”, a conchis istoricul.

* Partea rusă, ba bolnavă, ba bătrână

Este o carte unicat, a spus Dorin Matei, reprezentând dosarul complet al lucrărilor Comisiei comune româno-ruse, alături de povestea Tezaurului şi un complex dosar de presă pe aceste teme. Directorul prestigioasei reviste Magazin Istoric a prezentat apoi o analiză la rece privind situaţia relaţiilor româno-ruse, începând de la semnarea Tratatului de bază şi provocarea cu aşa-zisul „Plan Belkovski” de „retrocedare a Basarabiei” şi până la încetarea lucrărilor acestei Comisii comune, conduse de Ioan Scurtu, pentru partea română.

Mihai Retegan a observat că profesorul Ioan Scurtu, deşi tracasat pe parcursul celor opt ani, a reuşit să ofere o abordare obiectivă a subiectului, graţie profesionalismului său, dar şi a darului de a consemna în permanenţă absolut tot ce face, conform unui obicei din tinereţe. Din avatarurile co-preşedintelui Comisiei, Cristian Păunescu a amintit că până şi stabilirea datei unei noi întâlniri cu partea rusă, din ce în ce mai îmbătrânită, constituia un travaliu care necesita multă energie, răbdare, tact şi diplomaţie. „Amânările erau continue şi motivaţiile erau: s-a îmbolnăvit un membru al Comisiei; agenda Comisiei este foarte încărcată; agenda preşedintelui Comisiei este foarte încărcată, ş.a.m.d. Acum, la zi, care este motivaţia părţii ruse: nu mai avem specialişti în problematica relaţiilor bilaterale. Dar au făcut cu tona specialişti… Această scuză nu stă în picioare”, afirmă Păunescu.

* Se caută un aliat

Mai e puţin şi comemorăm 100 de ani de la predarea Tezaurului, a afirmat în final moderatorul dezbaterii, Cristian Păunescu, urând succes noii conduceri a Comisiei la vârful căreia se află azi academicianul Ioan Aurel Pop, conform sugestiei profesorului Ioan Scurtu.

Nu trebuie să uităm însă şi de alte probleme litigioase similare: Fundaţia Gojdu – moştenirea din bănci şi proprietăţile imobiliare din centrul Budapestei, Tezaurul de la Sânnicolau Mare, aflat la Viena, Tezaurul de la Feldioara, o parte aflat în Egipt, Săbiile lui Ştefan cel Mare aflate în Turcia, faptul că Schitul românesc de la Prodromu este doar schit, deşi domnitorii români sunt cei mai mari donatori de la Sfântul Munte Athos, şi alte probleme asemănătoare care ar trebui rezolvate. Este nevoie de o mare putere aliată, din Uniunea Europeană, care să ne susţină în acest demers, al recuperării Tezaurului României de la Mos¬cova.

Dacă există o asemenea putere aliată României şi dacă ar vrea să pună această problemă Rusiei, a fost concluzia lui Cristian Păunescu.

VICTOR RONCEA

[ document ataşat ” galerie foto tezaur” – click aici ] 

Surse:  roncea.ro; bursa-mihai-razvan-ungureanu  www.bursa.ro; Romanian Global News

 

 

 

30/09/2016 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: