CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Apariția RSS Moldovenești, creație a imperialismului sovietic (II)

Continuarea articolului: ”Naționalism și imperialism în Basarabia istorică (I): Apariția RSS Moldovenească (https://cersipamantromanesc.wordpress.com/aparitia-rss-moldovenesti-creatie-a-imperialismului-sovietic”)


Paradă improvizată la intrarea Armatei Sovietice în Basarabia (28 iunie 1940)

Octavian Țîcu – Naționalism și imperialism în Basarabia istorică (II): Apariția RSS Moldovenească

Odată cu instaurarea regimului totalitar, Basarabia ca parte a sistemului sovietic a avut la conducere partidul comunist, înarmat cu ideologia marxist-leninistă, care controla orice domeniu de activitate în stat şi în societate. Acesta folosea un sistem economic de comandă bazat pe controlul statului asupra mijloacelor de producţie şi planificare centralizată. Sistemul puterii de stat în RSSM era dual şi ambiguu: exista un sistem formal, consfinţit în constituţia republicii şi unul real, care funcţiona în baza unor legi nescrise, întărit de dublul aparat de partid şi de stat (local şi unional) bazat pe constrângere şi propagandă.

Definiția dată de Iosif Stalin naţiunilor a constituit fundamentul pe care s-a aşezat „modelarea” identităţilor naţionale sovietice, iar concepţia sovietică a naţiunii a fost bazată ferm pe legătura stalinistă dintre naţionalitate şi teritoriul său.„Naţiunea este o comunitate stabilă, evoluată istoric, bazată pe o limbă comună, teritoriu, viaţă economică şi stare psihologică manifestate într-o comunitate a culturii”. Însuşindu-şi noţiunea stalinistă a naţiunii, autorităţile sovietice au promovat ideea de naţiune fixată într-un anumit teritoriu, iar grupurilor etnice majore li s-au acceptat oficial teritorii recunoscute şi organizate intr-o ierarhie administrativă cu stratificare etnică, în care cele cincisprezece republici sovietice unionale reprezentau nivelul superior al statalităţii accesibil unei naţionalităţi sovietice. 53 popoare ale URSS, dintre cele circa două sute, aveau unităţi administrative purtând propriul nume: 15 republici sovietice, 20 de republici sovietice autonome, 8 regiuni autonome și 10 districte autonome.

Conturarea teritorială a RSS Moldovenești

Proiectul „moldovenist” va fi dezvoltat în curând în dreapta Nistrului, când în urma tranzacţiei sovieto-naziste din 23 august 1939, trupele sovietice au anexat la 28 iunie 1940 Basarabia, Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa, iar la 2 august 1940, la Moscova, a fost formată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

Conturarea teritoriului noii republici unionale a fost o chestiune îndelung dezbătută de liderii comuniști de la Moscova, Kiev, Harkov și cei din RASSM, imediat după anexarea Basarabiei. Dintr-un anumit punct de vedre, acest fapt părea simplu pentru autoritățile sovietici, deoarece Basarabia era privită ca parte integrantă a RASSM, încă de la momentul constituirii sale în 1924. Dar raționamentele imperiale au determinat o abordare diferențiată a configurației teritoriale. Tonul în această polemică a fost dat de ziarul „Pravda”, oficiosul PCUS, care la 10 iulie 1940, publică o propunere făcută la „inițiativa” Consiliului Comisarilor Poporului al RASSM şi Comitetul Regional Moldovenesc al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei privind „reunirea populaţiei moldoveneşti a Basarabiei cu populaţia moldovenească a RASS Moldoveneşti”. Dacă RSS Moldovenească ar fi fost constituită astfel, ea ar fi ocupat o suprafaţă de 53,6 mii km² (45,1 mii km² – teritoriul basarabean şi 8,5 mii km² – al RASS Moldoveneşti) şi s-ar fi păstrat ieşirea la Marea Neagră.

La scurt timp, Piotr Borodin, secretarul Comitetului Regional Moldovenesc al PC (b) al Ucrainei; Tihon Constantinov, preşedintele Consiliul Comisarilor Poporului al RASSM, şi Feodor Brovco, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al RASS Moldoveneşti, au trimis o scrisoare la Moscova, în care au propus o variantă apropiată de cea enunțată. Conducerea RASSM propunea să fie incluse în componenţa Ucrainei doar trei raioane din RASSM (Kodîma, Balta şi Pesciansk), iar „frontiera părţii de sud a RSS Moldoveneşti să fie stabilită la hotarul plasei Chilia, cu includerea în componenţa RSSM a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail şi a oraşului Ismail. Frontiera de mai departe a RSSM pînă la râul Nistru să fie stabilită pe hotarele existente ale judeţelor Akkerman, Cahul şi Bender”. Dacă propunerea părţii moldoveneşti era acceptată, RSS Moldovenească urma să însumeze o populaţie de 2.538.400 de oameni, inclusiv 2.068.987 de persoane în judeţele Basarabiei şi 469.413 în raioanele RASS Moldoveneşti. Sub aspect etnic, RSSM ar fi avut următoarea componenţă: 1.556.863 de oameni sau 61,34% – moldoveni, 263.551 sau 10,38% – ruşi, 273.020 sau 10,76% – ucraineni şi 444.866 sau 17,52 % – alte etnii.

Mikhailo Greciuha
Mikhailo Greciuha

Această propunere a fost contracarată de Mihailo Greciuha, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSSU, care trimite la 22 iulie 1940 o notă la Moscova, în care dezavuează argumentele părţii moldoveneşti și susține: a. că „nu este necesar a dovedi oportunitatea alipirii la RSS Ucraineană a judeţului Hotin, unde locuiesc în temei ucraineni”; b. referitor la judeţul Akkerman, „trebuie alipit şi el integral la RSS Ucraineană”; c. judeţul Ismail trebuie inclus în întregime în componenţa Ucrainei, deoarece „nu pot fi delimitaţi aici ruşii de ucraineni”; d. trebuie incluse în componenţa RSSM 10 raioane din cele 16 din fosta RASS Moldovenească. La finele Notei informative, este inserată o descriere a graniţei dintre RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană, luată ca bază la delimitarea frontierei dintre „republicile-surori” semnată la 22 august 1940. Punctul de vedere al lui Greciuha era susținut și de Nikita Hruşciov, care la rândul său a propus Comitetului Central al PCUS ca noua RSS Moldovenească să fie creată prin unificarea „doar a populaţiei moldoveneşti” şi nu a cuplării teritoriului Basarabiei şi RASS Moldovenească.

Potrivit art. 2 din Legea URSS din 2 august 1940 „Cu privire la formarea RSS Moldoveneşti unionale”, „în componenţa RSSM unionale sunt incluse oraşele Tiraspol şi Grigoriopol, raioanele Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa, Slobozia şi Tiraspol ale RASS Moldoveneşti, oraşul Chişinău şi judeţele Bălţi, Bender, Chişinău, Cahul, Orhei şi Soroca ale Basarabiei”. După consultări şi delimitări de teritorii la faţa locului, hotarul dintre RSS Moldovenească şi RSS Ucraineană a fost stabilit printr-un decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, din 4 noiembrie 1940.

Sovieticii nu au urmat o logică istorică sau culturală la formarea noii republici, ci doar considerente strategice, imperiale. În afară de ideea de a distruge integritatea istorică a Basarabiei, pentru a pune în dificultate o eventuală rupere a acestui teritoriu de la imperiul sovietic, strategiile Moscovei au urmărit securizarea accesului statului sovietic la Dunăre (prin intermediul unei republici slave de încredere) şi transformarea RSS Moldovenească într-o entitate politico-geografică fără acces la oceanul planetar. La formularea acestei politici nu putem nega rolul şi presiunea exercitată de oficialităţile comuniste ucrainene atât în termenii ultimatumului sovietic privind Basarabia, cât şi ai principiului Piedmontist.

În cadrul noilor frontiere fixate teritoriul disputat dintre Nistru şi Prut, Basarabia, a încetat să mai fi o entitate compactă unică, iar acest fapt s-a realizat, pe langă cele menţionate, şi din raţionamentul de a complica ulterior o eventuală întoarcere a acestui teritoriu la România.

De la „Moldova Mare” la „Basarabia Mare”

Căutările unui teritoriu pentru moldovenii sovietici au continuat și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În contextul înaintării Armatei Roşii în Basarabia şi România, conducerea RSSM a considerat oportun realizarea unei extinderi teritoriale ale republicii din contul României. Astfel, la 24 august 1944, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM F. Brovco, preşedintele CCP al RSSM T. Constantinov şi secretarul CC al PC (b) al Moldovei N. Salagor au semnat o scrisoare adresată lui Stalin, în care solicitau includerea în componenţa republicii a unor teritorii de peste Prut – 13 judeţe cu o populaţie de circa 2,5 milioane oameni, precum şi a trei judeţe din Bucovina de Sud (377 mii oameni) şi a două judeţe din Transilvania de Nord şi Maramureş (306 mii oameni).

Fragment din scrisoarea conducerii RSSM către I. Stalin (Arhiva Personală - OȚ)
Fragment din scrisoarea conducerii RSSM către I. Stalin (Arhiva Personală – OȚ)

Argumentele principale invocate în necesitatea înglobării teritoriilor româneşti de peste Prut erau că cele trei milioane de moldoveni care locuiesc în Moldova de peste Prut, Bucovina de Sud şi Transilvania de Nord, cu străvechea capitală Suceava şi capitala nouă Iaşi, cu toate monumentele de istorie şi cultură continuă să nu rămână „în robia boierilor români”. Acest document s-a păstrat în arhiva Biroului Politic fără vreo decizie.

Nikita Salagor
Nikita Salagor

O ultimă tentativă de a da credit ideii că autoritățile sovietice urmăreau interesul „prosperării și înflorii poporului moldovenesc” într-un teritoru de referință istorică, a fost ratată în anul 1946, atunci când conducerea de vârf a RSSM, în persoana lui N. Salagor, prim-secretarul Partidului Comunist din RSSM și N. Covali, Președintele Consiliului de Miniștri ai RSSM, a înaintat către I. Stalin o scrisoare în care cerea retrocedarea către RSSM a celor trei județe ale Basarabiei cedate RSSU în anul 1940. Semnatarii acestul document menționau că „La rezolvarea problemei cu privire la transmiterea în componenţa RSS Ucrainene a judeţelor Hotin, Akkerman şi Ismail ale Basarabiei nu s-a ţinut cont de comunitatea constituită istoric a teritoriului Basarabiei, de comunitatea economiei judeţelor din sudul, centrul şi nordul Basarabiei, de comunitatea de limbă, cultură şi mod de viaţă ale etniilor care populează aceste judeţe”. Autoritățile moldovenești contestau faptul cedării acestor teritorii în baza criteriului etnic, demonstrând că teritoriile înstrăinate nu erau locuite în majoritate de ucraineni, ci de moldoveni (în cele trei județe 28 procente erau moldoveni și 25 procente erau ucraineni). Dar și acest document a fost trecut sub tăcere, dovadă că autoritățile sovietice urmăreau alte interese decât consolidarea teritorială a RSS Moldovenească.

Cu această precizare, conchidem că Uniunea Sovietică a creat pentru moldovenii de peste Prut, ceea ce istoricul american Ronald G. Suny a arătat şi în cazul altor republici sovietice, o „naţiune teritorială” cu propriul său aparat de stat şi elite conducătoare, având aparent simbolurile unui stat suveran, cu drapel şi stemă, deşi fără suveranitate reală sau drept de expresie politică. Din această perspectivă, „comunitatea imaginată” a moldovenilor a căpătat aspect fizic şi politic, îmbrăcând uniformă sovietică; (publicat de https://moldova.europalibera.org.).

29/05/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PRIMELE ZILE DUPĂ „ELIBERAREA” ADUSĂ ÎN 1940 DE HAITELE SOVIETICE ÎN BASARABIA COTROPITĂ


 Basarabeni schingiui+úi +či uci+či de bol+čevici pentru c¦â +či-au p¦âstrat sentimentele rom+óne+čti 2

Imagini document ! Urmele atrocităților bolșevice descoperite după dezrobirea  Basarabiei de către armata română în 1941.

CRIMELE COMUNISMULUI: Dacă te pronunțai contra „eliberatorilor”, erai împușcat

Publicația de la Chișinău http://www.timpul.md vorbește despre primele zile ale ocupației haitelor de barbari de la răsărit:

După ce, la 28 iunie 1940, la ora 7 dimineața, tancurile sovietice au trecut Nistrul, primele avioane ale ocupanților au aterizat pe aeroportul din Chişinău în jurul orei 16:30. În scurt timp după aceasta, lucrătorii de partid încadrați în procesul de bolşevizare a Basarabiei şi-au adus aici și familiile.

Băștinașii își aminteau că bărbaţii sovietici erau îmbrăcați în pantaloni strâmţi de „porosină” (pânză de sac), purtau cămăşile peste pantaloni, încheiate până la ultimul nasture, și erau încinşi cu nişte şireturi.

Femeile se chiteau toate în rochii de cit alb, cu floricele mici.

Deși nu-și puneau ciorapi, ele se încălțau în papuci. În straiele astea, umblau cu toții după mâncare şi băutură. În anul acela, recolta a fost bogată și de-ale gurii se găsea din belşug. La început, magazinele erau ticsite cu mărfuri, dar peste o lună în ele nu mai era nimic… Nevestele ofițerilor ruși, îmbrăcate în cămăși de noapte, mergeau la piață, iar soții lor cumpărau cantităţi enorme de alimente, zeci de mosorele de aţă, zeci de metri de panglici și vase de bucătărie.

Vestimentaţia şi cultura alimentară a soţiilor ofiţerilor ruşi sunt descrise în memoriile Claudiei Cobasnean:

Cel mai mare şoc pentru noi a fost să vedem cum soţiile ofiţerilor ruşi, îmbrăcate în cămăşi de noapte (pe care le credeau rochii elegante), mergeau la piaţă. Toată lumea râdea pe ascuns. Istoria cu măslinele a înconjurat întreaga Basarabie. Degrabă după acea zi tragică, au fost scoase în vânzare măslinele rămase în depozite. Se formaseră cozi imense. Noi nu ştiam de aşa ceva. Stând în rând, două rusoaice vorbesc: „Nu ştiu ce găsesc moldovenii în măslinele astea, că eu am luat două kg de măsline şi două de zahăr şi le-am fiert, şi nu mi-a ieşit dulceaţă”.

Nu se atingeau doar de pălării și cravate

Și Gleb Drăgan vorbește despre obiceiurile stranii ale familiilor ofițerilor sovietici, în lucrarea sa autobiografică „Deportații. Tragedii basarabene”:

Cel mai mult îi impresionaseră alimentele. După ce ani de zile nu văzuseră pe la ei decât magazine goale, ajunşi aici, cumpărau cantităţi enorme de alimente; tot ce le era refuzat la ei acasă. Spre uimirea localnicilor, cumpărau zeci de mosorele de aţă, zeci de metri de panglici, vase de bucătărie… Tot aşa dăduseră năvală în magazinele de încălţăminte, uluiţi de ce pot găsi. În schimb nu se atinseseră de pălării şi de cravate, embleme ale „burgheziei”. Se petrecuseră şi scene nostime. Nişte rusoaice ieşiseră pe stradă în cămăşi de noapte de mătase sau de milaneză, crezând că sunt rochii. Sau umblau caraghios, din neobişnuinţă, cu pantofi cu toc. Dar ţineau cu orice preţ să fie elegante.”

„În centru văzuseră camioane cu soldaţi. Stăteau smirna (nemişcaţi n.r.), uitându-se drept înainte, ca şi cum nu i-ar fi interesat nimic. Şi la colţuri pe străzi erau postaţi soldaţi cu arma la picior. Aveau o beretă neobişnuită pe cap, pusă într-o parte; bluza kaki strânsă în talie cu o curea lată; pantalonii bufaţi erau băgaţi în cizme scurte, nelustruite. Oamenii treceau uitându-se curios la ei, dar soldaţii nu le dădeau nicio atenţie. Şi, dacă unul punea vreo întrebare unui soldat, el răspundea scurt şi hotărât: „Guleai! Guleai!” (Du-te și te plimbă! – n.r.), scrie Gleb Drăgan.

Același autor subliniază că lucrătorii de partid n-au creat o impresie mai bună decât soldații. „Civilii îi uimiseră pe localnici şi mai mult decât militarii. Mai ales cu îmbrăcămintea lor urâtă, demodată, sărăcăcioasă. Bărbaţii purtau cămeşi şi pantaloni din pânză, în picioare tenişi sau chiar târlici. Femeile – rochii de stambă cu un model vechi de 15-20 de ani; în picioare fără ciorapi, cu sandale urâte, scâlciate. Militarii şi civilii fuseseră încartiruiţi pe la casele mai arătoase ale localnicilor… Şi aşa, mulţi moldoveni, mai ales intelectualii, se pomeniseră cu un militar sau cu o familie de sovietici în casele lor”, notează Drăgan.

Din a doua zi de ocupație până pe 15 iulie 1940, au fost impuse restricții de deplasare. Între orele 20:00-6:00, era interzis accesul în localităţile urbane, iar, în intervalul de ore 23:00-5:00, se interzicea deplasarea prin oraş.

Oamenii aveau de ales între viață și slănină, ouă și vin

În afară de cumpărăturile pe care le făceau în cantități uriașe, în primele ore după ocuparea Basarabiei, soldaţii şi lucrătorii de partid s-au dedat la jafuri atât din locurile publice, cât şi din cele private. În lucrarea sa, „Siberia acasă”, Margareta Spânu-Cemârtan relatează despre aceasta:

„În Chişinău erau multe maşini încărcate cu soldaţi, care se opreau drept în uşile magazinelor, unde erau gălăgioşi şi confiscau produse, le încărcau la repezeală şi plecau mai departe. Lumea era buimăcită şi speriată. Vânzătorilor care se împotriveau, soldaţii le puneau pistolul la tâmplă”. Aceeaşi soartă au avut-o şi gospodăriile private, mai ales după ce infractorii au fost eliberaţi din închisori. Ecaterina Străjescu din s. Vertiujeni, r-nul Teleneşti, își amintea: „…era în noaptea după ce noi, copiii, întâmpinaserăm ziua soldaţii cu steluţe roşii în frunte.

A sosit un detaşament dintre cei eliberaţi din puşcărie, le spuneau calmuci. Erau îmbrăcaţi în pufoaice, caraghioşi la înfăţişare şi răutăcioşi. Au venit la nana în toiul nopţii şi au început să strige, să-i ameninţe cu armele că-i împuşcă, dacă nu le dă slănină, ouă şi vin. Biata nana stătea înmărmurită de frică pe o laviţă sub icoane. A urmat o împuşcătură şi nana s-a prăvălit, şi icoana a căzut peste ea. Pe băbaca l-au scos afară. Unul a pus mitraliera pe capul lui ca pe un suport şi a început a trage în aer cerând vin. El le-a dat.

A deschis larg uşile la beci şi au cărat cu căldările cât au dorit. Spre ziuă băbaca a scos cepurile de la poloboace. A curs şi tot vinul, dar el ştia că în nopţile următoare soldaţii n-o să mai aibă la ce veni… Ouă şi slănină n-au mai găsit, cu toate că au cotrobăit toată casa”.

Dacă te pronunțai contra „eliberatorilor”, erai împușcat

O altă misiune a bolșevicilor în prima săptămână de ocupație era stabilirea locaţiei gospodăriilor celor refugiaţi şi transformarea acestora în edificii de menire socială. În s. Gaidar, r-nul Ceadâr-Lunga, casa lui Ion Capţamun a devenit ambulatoriu, iar în casa lui Ion Ienachi din s. Tomai a fost deschisă o şcoală. Din gospodăria lui Dumitru Topciu au fost confiscate două case, una fiind transformată în spital, iar cealaltă casă – în cooperativă. Și locuința fostului primar din s. Valea Perjei Noi a fost amenajată ca şcoală.

Pomenindu-se cu Armata Roșie în sat, conducătorii localităților s-a comportat după cum le-a dictat conștiința. În unele sate, administrația locală s-a pronunțat public împotriva expansionismului sovietic. În cadrul celor două adunări ale sătenilor din Hâșdieni, raionul Glodeni, din 28 iunie și 4 august 1940, primarul Mihail Mutâlică a vorbit fără ocolișuri despre ocuparea Basarabiei, accentuând că toate etniile au drepturi egale. În consecință, la mijlocul lui august, acesta a fost arestat. Pe 22 februarie 1941, Judecătoria Supremă a RSSM a lăsat în vigoare sentinţa Judecătoriei Bălţi din 30 ianuarie, același an, prin care Mutâlică era condamnat la pedeapsa capitală și confiscarea averii.

Un caz similar a avut loc pe 28 iunie 1940 în s. Trifăneşti, judeţul Soroca, unde Vasile Sofica își îndemna sătenii să opună rezistenţă Armatei Roşii și intenţiona să dea foc podului de peste Răut, pentru a opri înaintarea tancurilor sovietice. Peste câteva zile, a fost și el arestat, iar apoi a fost condamnat la moarte.

În alte sate, oamenii au fost îndemnaţi să întâmpine ocupanții în mod organizat. Eleva lui Alexandru Cristea, Claudia Cobasnean, îşi amintea de acea zi:

„La 28 iunie 1940, eram în sat. S-a anunţat că toată lumea trebuie să meargă la o intersecţie de drumuri. Nu ştia nimeni de ce. Am aflat ulterior că lumea era adunată ca să întâmpine armata sovietică”.

Primele mitinguri ale sovieticilor

Odată sosiți în Basarabia, sovieticii organizau adunări în fiecare localitate. Ei anunțau oamenii că s-a schimbat orânduirea și îi obligau să o recunoască.

Susţinătorii bolșevicilor, cunoscuţi în localitate, țineau discursuri prin care denigrau statul român, plângându-se de viaţa grea pe care au dus-o pe parcursul a 22 de ani. Totodată, deținătorii de arme urmau să le predea la sovietul sătesc. Cei care nu se supuneau acestui ordin au fost pedepsiți la ani grei de Gulag.

La 29 iunie 1940, la Chișinău, autoritățile sovietice au organizat un mare miting, la care au participat 100 000 de oameni, inclusiv Nikita Hrușciov, pe atunci prim-secretar al CC al PC(b) din Ucraina, S. Timoșenko, comisarul poporului pentru apărare din URSS, L. Mehlis, șeful Direcției politice generale a Armatei Roșii și S. Burlacenko, președinte al Comitetului revoluționar provizoriu din Basarabia.

24/08/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Dezvăluirile Arhivei Ministerului Afacerilor Interne al R. Moldova privitoare la teroarea dezlănțuită de haitele criminale sovietice odată cu cotropirea Basarabiei

deportarile din basarabia | CER SI PAMANT ROMANESC


13 ani de infern pentru populația RSSM (1940-1941 si 1944-1956)

Desecretizarea fondurilor Arhivei Ministerului Afacerilor Interne al R. Moldova oferă cercetatorilor posibilitatea realizarii unei reconstituiri cât mai fidele a multiplelor aspecte ale istoriei regimului totalitar comunist, insuficient sau deloc elucidate in istoriografia noastra.

Regimul terorii si mijloacele de infaptuire a acesteia isi gasesc o ampla reflectare in dosarele respectivei arhive.

28 iunie 1940 a insemnat inceputul unui lung calvar pentru populatia Basarabiei, condamnata sa suporte toate ororile regimului totalitar comunist la care a fost supusa populatia RASSM in perioada interbelica.

Chiar daca nu se recurgea atat de frecvent, ca in perioada marii epurari, la serviciile odioaselor troici speciale, regimul totalitar comunist pentru a-si atinge obiectivele diabolice, a recurs la alte metode, la fel de antiumane, cu efecte la fel de tragice.

Primul an de ocupatie sovietica a Basarabiei a produs un șoc urias asupra populatiei acesteia. Din primele zile, ca urmare a practicilor reprobabile ale autoritatilor comuniste, s-au operat numeroase arestari, astfel incat, in cateva saptamani, inchisorile au devenit supraaglomerate, depasindu-se de cateva ori capacitatea celulelor de a-i adaposti pe cei condamnati la detentie.

In paralel, se produc executari in serie ale unor categorii de persoane, catalogate ca „dusmani ai puterii sovietice”.

Basarabeni schingiui+úi +či uci+či de bol+čevici pentru c¦â +či-au p¦âstrat sentimentele rom+óne+čti 2

Din randul acestora au facut parte personalitati politice, inclusiv mai multi membri ai Sfatului țării, persoane, care, pana la 28 iunie 1940, au facut parte din diferite partide politice, au detinut functii publice in organele de administratie si de ordine.

Victime ale rafuielilor salbatice au cazut si cateva zeci de preoti ai Mitropoliei Basarabiei, platind cu viata doar pentru simplul fapt ca slujeau in Altarul Domnului.

crimele rusesti in basarabia | RomaniaMilitary

Gropile cu var, umplute cu cadavrele celor executati, precum si alte metode de exterminare a persoanelor indezirabile, constituie un alt indiciu infiorator al acestui prim an de ocupatie sovietica.

Deportarile din 13 iunie 1941, in Siberia si in lagarele corectionale, a aproximativ 20.000 de persoane, au constituit acordul final al acestui prim an de „fericire” de tip comunist.

Acest val de deportari este amplu reflectat de fondurile respectivei arhive.

In ianuarie 1944, cu cateva luni pana la „eliberarea” nordului Basarabiei de catre Armata Rosie, erau deja elaborate primele directive ale organelor de represiune sovietice, ce urmau sa serveasca drept temei pentru relansarea masinariei diabolice de exterminare umana. Odata cu ocuparea raioanelor de nord de catre unitatile de avangarda sovietice, tribunalul militar al RSSM, proaspat reanimat, s-a si pus pe treaba, condamnand la moarte primele cateva zeci de persoane.

Un rol aparte in identificarea si retinerea tuturor celor care, in viziunea autoritatilor comuniste de ocupatie, se facusera vinovati in fata puterii sovietice, l-au jucat asa-numitele batalioane de exterminare, alcatuite din militari sovietici, dar si din activisti, racolati din randul populatiei autohtone.

In vizorul acestor batalioane intrau „elementele dusmănoase”. Un rol aparte in aceasta „munca” de identificare si retinere a „elementelor periculoase” l-au jucat si alte structuri ale NKVD-ului, dar si faimoasele batalioane ale mortii – ????? („?????? ???????”) care au „scris”, de asemenea, o pagina trista in soarta populatiei RSSMoldovenești.

Activitatea acestor structuri este reflectata pe larg de catre fondurile acestei arhive. Poate cel mai amplu sunt documentate operatiunile de deportare, care au fost reluate, fara prea multe taraganari, de catre autoritatile sovietice de ocupatie.

Printre primele victime ale acestei politici ale terorii comuniste s-au numarat ultimele cateva sute de etnici germani, care au evitat repatrierea din septembrie 1940. In iunie 1945, ei n-au mai putut sa se salveze de la deportarea in Siberia, operata de catre autoritatile sovietice.

Au urmat o serie de deportari care-i vizau pe basarabenii ce au activat, in perioada administratiei romanesti.

Primul contingent, alcatuit din 466 de reprezentanti ai acestor categorii au fost deportati la 17 iulie 1946 in RSS Karelo-Finlandeza, pentru un termen de sase ani. Atare deportari au continuat si in anii urmatori.

Ultimul grup deportat a fost cel format din fosti angajati ai administratiei publice si de ordine din Basarabia, care au fost exilati in 1948, pentru o perioada de sase ani, in RASS Bureata, regiunile Amur si Irkutsk.

Deportarile de populatie civila din 5-6 iulie 1949, precum si cele din 1 aprilie 1951 au constituit ultimul acord al practicilor de acest gen in RSSM.

Fondurile Arhivei MAI contin mii de documente inedite cu referire la aceste deportari. Drama persoanelor deportate, dupa cum bine se cunoaste, nu s-a terminat odata cu disparitia fizica a lui Stalin, in martie 1953, ci a continuat si in anii urmatori.

In ciuda faptului ca, dupa moartea dictatorului, au fost expediate mii de demersuri ale victimelor deportarilor din RSSM pe numele noilor lideri sovietici si pe adresa organelor supreme ale statului sovietic, majoritatea covarsitoare ale acestora au ramas nesolutionate. Si acest ultim episod al dramei deportatilor se regaseste plenar in documentele pe care le detine respectiva arhiva.

Ion Varta,
doctor in istorie, membru al Comisiei pentru studierea si aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova
ARHIVA TIMPUL
25.02.2010

23/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: