CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cel mai vechi dosar al unei persoane supuse represiunii politice in R.Moldova

INCREDIBIL! S-a constatat ca in R.Moldova cel mai vechi dosar al unei persoane supuse represiunii politice datează din anul 1920.

 

În urma accesării dosarelor care se păstrează în Arhiva Serviciului de Informaţii şi Securitate al R. Moldova, s-a constatat că cel mai vechi dosar al unei persoane supuse represiunii politice datează din anul 1920.

 Cum a ajuns acest dosar în arhiva SIS este greu de explicat. Probabil, odată cu venirea NKVD-ului în Basarabia, la 28 iunie 1940, discipolii lui Feliks Dzerjinski şi-au adus şi „rezultatele muncii” lor în RASS Moldovenească.

Totodată, deşi a fost dată o decizie de condamnare în anul 1921, dosarul respectiv a fost luat la evidenţă de fostul KGB al RSS Moldoveneşti abia în anul 1962.

Dosarul  numarul 9443/1920 priveşte trei persoane locuitoare în satul Roghi, plasa Lunga, judeţul Tiraspol de pe malul stâng al Nistrului şi a fost intentat la 28 iulie 1920 de Subsecţia Secretă Tiraspol a Comitetului Extraordinar (CK) din regiunea Odesa în baza unei informaţii venite de la un agent secret al CK-ului, secţia Dubăsari, aflat în misiune pe malul drept al Nistrului, în Basarabia (până la urmă, acesta nu a fost identificat şi nici interogat), precum că Palega Efimia Semionovna, de 16 ani, Pugaci Marfa Semionovna, de 35 de ani, şi Todirco Gheorghe Semionovici, de 32 de ani, toţi cetăţeni ai RSSF Ruse, transportă ilegal persoane peste Nistru, adică în România.

Arestate, aceste persoane au fost închise în aşa-numita „Casă de detenţie” din Tiraspol. Percheziţia efectuată la casele lor nu a dat niciun rezultat.

Redăm în continuare informaţia, după o Încheiere întocmită la 14 ianuarie 1921 de un oarecare Saşin, satul Roghi, plasa Lunga şi spionaj al secţiei Tiraspol a CK-ului.

Potrivit documentului, la primirea acestei informaţii, un agent secret al CK-ului din Tiraspol, însoţit de doi colaboratori ai acestei secţii – Osmanov şi Certkov – s-au deplasat în satul Roghi pentru investigaţii.

 

 

 

graniceri, mitraliera

Graniceri sovietici

 

 

 Neajungând la casa Marfei Pugaci, cekiştii Osmanov şi Certkov s-au ascuns după un stog de fân, iar agentul secret a intrat în casa M. Pugaci, prezentându-se drept „prizonier austriac”, informând-o că a fost trimis de către fraţii ei, soldaţi în Armata Roşie, cu rugămintea să-l treacă peste Nistru, în Basarabia.

 Întrucât Pugaci nu cunoştea limba rusă, iar „prizonierul” – limba română, femeia a apelat la Gheorghe Todirco, cel care a vorbit cu „austriacul” în germană, căci acesta luptase pe frontul austriac.

Ceva mai târziu, a venit şi Efimia Palega, sora Marfei, care a discutat cu „prizonierul” în limba rusă. Cei trei s-ar fi pus de acord că-l transporte pe „prizonier” peste Nistru pentru suma de 500 de lei, iar operaţia trebuia să o efectueze consăteanul lor Afanasie Stogul.

„Prizonierul” a mai comunicat că, atunci când el a scos din buzunar un pachet de 2.000 de lei, învinuiţii, crezând că el într-adevăr nu cunoaşte limba moldovenească s-au şoptit să-i sugereze lui Stogul ca, în timpul trecerii, să-l deposedeze de aceşti bani. În fine, susţine că Palega, Pugaci şi Todirco s-ar fi interesat de politica Rusiei Sovietice.

Palega, Pugaci şi Todirco nu recunosc acuzaţiile, spunând că, la solicitarea „prizonierului” de a-l transporta peste Nistru, aceştia l-au sfătuit să apeleze la soldaţii din cordonul de pe Nistru, care îl vor ajuta să treacă. „Prizonierul”, la rândul lui, le-a mărturisit că a încercat să vorbească cu militarii, care, în loc să-l ajute, l-au dezbrăcat.

Referitor la suma de bani propusă, Todirco spune că străinul într-adevăr a scos din buzunar nişte bani, dar ce fel de bani erau aceştia el nu ştie, iar lei româneşti nu a văzut niciodată.
Pentru a-şi fundamenta acuzaţiile CK-iştii au găsit şi un „martor”, sătean cu învinuiţii, care a declarat că tot satul ştie că Afanasie Stogul transportă persoane peste Nistru, iar Palega, Pugaci şi Todirco îi sunt ajutori. Întrucât, consideră anchetatorul, vina acuzaţilor este demonstrată (pe baza informaţiei şi a unei singure declaraţii a unui martor), propune, în calitate de pedeapsă, ca Palega, Pugaci şi Todirco să fie deportaţi în lagăr pentru un termen de trei ani fiecare.

Ulterior, la 20 februarie acelaşi an, se întocmeşte o altă Încheiere de către împuternicitul pentru anchetă al secţiei Tiraspol a CK-ului, care, în fond, repetă cele din prima.

Însă, în aceasta apar elemente noi, principiale: la infracţiunea imputată iniţial Efimiei Palega, Marfei Pugaci şi lui Gheorghe Todirco de „transport ilegal de persoane peste Nistru”, se adaugă şi cea de „spionaj” în favoarea României.
Având în vedere cele „confirmate”, anchetatorul propune drept pedeapsă ca Gheorghe Todirco să fie deportat într-un lagăr de concentrare pentru un termen de trei ani, Efimia Palega – pentru un an, iar Marfa Pugaci – pentru doi ani.

Decizia finală a fost pronunţată la 26 septembrie 1921, printr-un proces-verbal al Secţiei Secrete Tiraspol a Subsecţiei Odesa a Comitetului Extraordinar (ЧК) pentru lupta cu contrarevoluţia, specula şi infracţiunile de funcţie. Gheorghe Todirco este condamnat la un an de lagăr. „Judecătorii” au ţinut cont de recomandările anchetatorului, aşa încât Efimia Palega şi Marfa Pugaci au fost declarate „inconştiente” şi eliberate de pedeapsă.

La pronunţarea „sentinţei”, Afanasie Stogul se afla în arestul CK-ului.
Gheorghe Todirco a fost reabilitat de Procuratura R. Moldova la 1 martie 1996.

 

 

 

Refugiati din Rusia sovietica raniti la spitalul din Tighina

 

 

 

P.S. Arhiva SIS mai deţine alte două dosare datate cu anul 1921, inclusiv mai multe dosare intentate în anii 1924, 1926, 1927, 1928, 1929, 1930, la care se adaugă câteva mii de dosare ale Marii Terori din anii 1937-1938. Numărul total al dosarelor persoanelor supuse represiunilor politice ajunge la circa 25.000.

P.P.S. În ziarul TIMPUL din 9 decembrie 2008, adresam directorului de atunci al SIS, Artur Reşetnicov, întrebarea câte dosare mai deţine SIS care încă n-au fost în proces de reabilitare şi câţi ani va mai dura reabilitarea. Întrebarea a rămas fără răspuns.

Actualmente, suntem în măsură să afirmăm că pe rafturile de arhivă ale SIS-ului sunt circa o mie de dosare şi soarta a câteva mii de persoane încă nereabilitate.

P.P.P.S. Întrebarea firească este de ce actualul SIS, care nu se identifică cu fostul NKVD şi KGB, mai ascunde asemenea crime şi când va face lumină asupra celor petrecute acum aproape 100 de ani?

dr. în drept Mihai Taşcă,
secretarul Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova

 

Sursa: http://www.timpul.md/articol/cel-mai-vechi-dosar-este-din-1920

Publicitate

07/11/2015 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

MARTURII ISTORICE: Primii romani basarabeni arestati de politia politica din fosta URSS

 

 

Anul 1920 – Primii romani basarabeni arestati politic in URSS

În urma accesării dosarelor care se păstrează în Arhiva Serviciului de Informaţii şi Securitate al R. Moldova, s-a constatat că cel mai vechi dosar al unei persoane supuse represiunii politice datează din anul 1920.

 Cum a ajuns acest dosar în arhiva SIS este greu de explicat. Probabil, odată cu venirea NKVD-ului în Basarabia, la 28 iunie 1940, discipolii lui Feliks Dzerjinski şi-au adus şi „rezultatele muncii” lor în RASS Moldovenească.

Totodată, deşi a fost dată o decizie de condamnare în anul 1921, dosarul respectiv a fost luat la evidenţă de fostul KGB al RSS Moldoveneşti abia în anul 1962.

 

Dosarul  numarul 9443/1920 priveşte trei persoane locuitoare în satul Roghi, plasa Lunga, judeţul Tiraspol de pe malul stâng al Nistrului şi a fost intentat la 28 iulie 1920 de Subsecţia Secretă Tiraspol a Comitetului Extraordinar (CK) din regiunea Odesa în baza unei informaţii venite de la un agent secret al CK-ului, secţia Dubăsari, aflat în misiune pe malul drept al Nistrului, în Basarabia (până la urmă, acesta nu a fost identificat şi nici interogat), precum că Palega Efimia Semionovna, de 16 ani, Pugaci Marfa Semionovna, de 35 de ani, şi Todirco Gheorghe Semionovici, de 32 de ani, toţi cetăţeni ai RSSF Ruse, transportă ilegal persoane peste Nistru, adică în România.

Arestate, aceste persoane au fost închise în aşa-numita „Casă de detenţie” din Tiraspol. Percheziţia efectuată la casele lor nu a dat niciun rezultat.

Redăm în continuare informaţia, după o Încheiere întocmită la 14 ianuarie 1921 de un oarecare Saşin, satul Roghi, plasa Lunga şi spionaj al secţiei Tiraspol a CK-ului.

Potrivit documentului, la primirea acestei informaţii, un agent secret al CK-ului din Tiraspol, însoţit de doi colaboratori ai acestei secţii – Osmanov şi Certkov – s-au deplasat în satul Roghi pentru investigaţii.

 Neajungând la casa Marfei Pugaci, cekiştii Osmanov şi Certkov s-au ascuns după un stog de fân, iar agentul secret a intrat în casa M. Pugaci, prezentându-se drept „prizonier austriac”, informând-o că a fost trimis de către fraţii ei, soldaţi în Armata Roşie, cu rugămintea să-l treacă peste Nistru, în Basarabia.

 Întrucât Pugaci nu cunoştea limba rusă, iar „prizonierul” – limba română, femeia a apelat la Gheorghe Todirco, cel care a vorbit cu „austriacul” în germană, căci acesta luptase pe frontul austriac. Ceva mai târziu, a venit şi Efimia Palega, sora Marfei, care a discutat cu „prizonierul” în limba rusă. Cei trei s-ar fi pus de acord că-l transporte pe „prizonier” peste Nistru pentru suma de 500 de lei, iar operaţia trebuia să o efectueze consăteanul lor Afanasie Stogul.

„Prizonierul” a mai comunicat că, atunci când el a scos din buzunar un pachet de 2.000 de lei, învinuiţii, crezând că el într-adevăr nu cunoaşte limba moldovenească s-au şoptit să-i sugereze lui Stogul ca, în timpul trecerii, să-l deposedeze de aceşti bani. În fine, susţine că Palega, Pugaci şi Todirco s-ar fi interesat de politica Rusiei Sovietice.

Palega, Pugaci şi Todirco nu recunosc acuzaţiile, spunând că, la solicitarea „prizonierului” de a-l transporta peste Nistru, aceştia l-au sfătuit să apeleze la soldaţii din cordonul de pe Nistru, care îl vor ajuta să treacă. „Prizonierul”, la rândul lui, le-a mărturisit că a încercat să vorbească cu militarii, care, în loc să-l ajute, l-au dezbrăcat. Referitor la suma de bani propusă, Todirco spune că străinul într-adevăr a scos din buzunar nişte bani, dar ce fel de bani erau aceştia el nu ştie, iar lei româneşti nu a văzut niciodată.

Pentru a-şi fundamenta acuzaţiile CK-iştii au găsit şi un „martor”, sătean cu învinuiţii, care a declarat că tot satul ştie că Afanasie Stogul transportă persoane peste Nistru, iar Palega, Pugaci şi Todirco îi sunt ajutori. Întrucât, consideră anchetatorul, vina acuzaţilor este demonstrată (pe baza informaţiei şi a unei singure declaraţii a unui martor), propune, în calitate de pedeapsă, ca Palega, Pugaci şi Todirco să fie deportaţi în lagăr pentru un termen de trei ani fiecare.

Ulterior, la 20 februarie acelaşi an, se întocmeşte o altă Încheiere de către împuternicitul pentru anchetă al secţiei Tiraspol a CK-ului, care, în fond, repetă cele din prima. Însă, în aceasta apar elemente noi, principiale: la infracţiunea imputată iniţial Efimiei Palega, Marfei Pugaci şi lui Gheorghe Todirco de „transport ilegal de persoane peste Nistru”, se adaugă şi cea de „spionaj” în favoarea României.
Având în vedere cele „confirmate”, anchetatorul propune drept pedeapsă ca Gheorghe Todirco să fie deportat într-un lagăr de concentrare pentru un termen de trei ani, Efimia Palega – pentru un an, iar Marfa Pugaci – pentru doi ani.

Decizia finală a fost pronunţată la 26 septembrie 1921, printr-un proces-verbal al Secţiei Secrete Tiraspol a Subsecţiei Odesa a Comitetului Extraordinar (ЧК) pentru lupta cu contrarevoluţia, specula şi infracţiunile de funcţie. Gheorghe Todirco este condamnat la un an de lagăr. „Judecătorii” au ţinut cont de recomandările anchetatorului, aşa încât Efimia Palega şi Marfa Pugaci au fost declarate „inconştiente” şi eliberate de pedeapsă.

La pronunţarea „sentinţei”, Afanasie Stogul se afla în arestul CK-ului.
Gheorghe Todirco a fost reabilitat de Procuratura R. Moldova la 1 martie 1996.

 

P.S. Arhiva SIS mai deţine alte două dosare datate cu anul 1921, inclusiv mai multe dosare intentate în anii 1924, 1926, 1927, 1928, 1929, 1930, la care se adaugă câteva mii de dosare ale Marii Terori din anii 1937-1938. Numărul total al dosarelor persoanelor supuse represiunilor politice ajunge la circa 25.000.

P.P.S. În ziarul TIMPUL md. din 9 decembrie 2008, adresam directorului de atunci al SIS, Artur Reşetnicov, întrebarea câte dosare mai deţine SIS care încă n-au fost în proces de reabilitare şi câţi ani va mai dura reabilitarea. Întrebarea a rămas fără răspuns.

Actualmente pe rafturile de arhivă ale SIS-ului sunt circa o mie de dosare şi soarta a câteva mii de persoane încă nereabilitate.

P.P.P.S. Întrebarea firească este de ce actualul SIS, care nu se identifică cu fostul NKVD şi KGB, mai ascunde asemenea crime şi când va face lumină deplina asupra celor petrecute acum aproape 100 de ani?

dr. în drept Mihai Taşcă,
secretarul Comisiei prezidenţiale pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova

 

Surse : timpul.md/Tribuna-Basarabiei

04/04/2015 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dosare Istoriei: SCRIITORII TRANSNISTRENI ÎNTRE MINCIUNĂ ȘI TRAGEDIE …

În culisele Istoriei: SCRIITORII TRANSNISTRENI ÎNTRE TRAGEDIE ȘI MINCIUNĂ…

Pentru a înțelege tragedia transnistreană din anii 1918-1944 ne trebuie nu numai timp, nu numai o cercetare asiduă a documentelor, avem nevoie în primul rând de o abordare cu totul deosebită, neobișnuit de omenească.

Fiindcă ceea ce s-a întâmplat cu oamenii de acolo nu poate fi redat prin tablouri statistice, prin abordări istorico-metodice tradiționale, nici prin filiera subiectivă a unor atitudini subordonate unui angajament politic.

Acolo s-a efectuat un experiment social care în mare parte a fost plătit cu vieți omenești, cu destine mutilate, cu irecuperabile pierderi de vise și realizări…

Și spre regret acest experiment, acolo mai continuă și astăzi…

Dacă lucrarea lui Panait Istrati, scrisă în 1929, „Spovedania unui învins. Uniunea Sovietică” ar fi fost tipărită în URSS, transnistrenii ar fi știut cu mult înainte ce destin îi așteaptă.

Marele scriitor român a fost și un mare vizionar când consemna în capitolul RASSM:

„Republica Moldovenească, fluture român așezat pe elefantul sovietic, mi-a fost un exemplu tipic de ceea ce vrei și nu poți.

Mi-a fost de asemenea pentru ceea ce poți și nu vrei, căci Uniunea Sovietică se oglindește întreagă în lacurile-i mici mai bine decât în cele mari.
…Nicăieri, pe toată întinderea Uniunii, nu vei vedea, ca în Moldova și Armenia, oameni mai simpli și mai dezinteresați, consacrându-se cu mai mult avânt operei de ridicare socială.

Simți că toate arterele organismului minusculului Stat sunt încordate spre o singură țintă: a hrăni cu viață nouă pe cei care constituie majoritatea, și numai pe ei.

Școli, spitale, sanatorii, fabrici moderne, uzine de energie electrică, grădini de copii, leagăne, kolhoz, sovhoz, răsar una după alta, așa că nu recunoști o regiune la un an după prima ta vizită.

În ambele republici orfane, comisarii poporului sunt îmbrăcați ca niște cerșetori și se descurcă greu la fiecare sfârșit de lună.

Cunosc unul care, trebuind să mă însoțească în turneu, se împrumuta cu douăzeci de ruble ca să-i lase neveste-si pentru timpul cât va lipsi. Doctorița Ecaterina Arbore, comisară la sănătatea publică a Moldovei, devenită de la o zi la alta o simplă cetățeană, nu mai găsea adăpost la Moscova (ea nu este „troțkistă”).

Unde s-a mai văzut așa ceva pe fața pământului?

Și totuși ușurința pândește opera, o amenință cu prăbușirea, ca în frumoasa noastră legendă a Mănăstirii de la Curtea de Argeș, ale cărei ziduri se năruiau noaptea, pe măsură ce erau ridicate ziua. Ce sacrificiu va trebui făcut pentru a pune capăt nenorocirii?

În legendă a fost de ajuns un suflet omenesc. Și arhitectul, meșterul Manole, n-a șovăit să-și zidească propria nevastă pentru izbânda operei.
Ce ar trebui să zidească arhitecții comuniști pentru a o vedea izbândind și pe a lor?” (Nistru,1989, nr.4, pag.140-141).

S-a plătit extrem de scump, cu viețile a mii de oameni nevinovați, în numele doctrinei comuniste, iar în RASSM în numele luptei cu dușmanul din partea dreaptă a Nistrului – România.

În 1937-1939, în toiul marilor represiuni staliniste toți erau spioni români și primii secretari ai republicii și ultimul țăran analfabet din cel mai necăjit sat. Teama de România a fost ridicată la nivel de cult și la nivel de politică de stat.

Dar au suferit și mai suferă încă oamenii. Scriu mai suferă, fiindcă minciuna formulată odinioară își mai face loc în cărțile, dicționarele și enciclopediile noastre. Și o să argumentez prin câteva exemple elocvente, dar din start vreau să menționez că de vină nu sunt autorii care au scris, vina o poartă acei care au știut, dar au tăinuit și falsificat informația. Din oceanul enorm de nume dispărute sub glonțul NKVD-st am ales doar câțiva scriitori.

Despre Dumitru Milev s-a scris în multe ediții (2.01.1887, Baurci-Moldovan, jud. Cahul – 3.10.1944). Fără să fie indicat locul decesului. Adevărul este, că fostul fondator al organizației scriitoricești „Răsăritul” (1928), fostul redactor-șef al revistei „Moldova literară” și redactor al revistei „Octombrie” a fost împușcat la Tiraspol la 13 octombrie 1937. Iar cineva i-a adăugat niște ani în speranța că fiecare cititor se va gândi că respectivul scriitor a murit în timpul războiului.

Colegul lui D. Milev, Pavel Chioru-Ianachi s-a născut tot în sudul Basarabiei și sursele ne indică anii de viață (2.04.1902, Cartal, jud. Ismail – 11.10.1943, Siberia).

Fostul redactor-șef al ziarului „Plugarul Roș” n-a văzut Siberia înainte de moarte. El a fost împușcat la Tiraspol, la 11 octombrie 1937, pentru românizarea limbii moldovenești prin trecerea ei la alfabetul latin.

Un alt scriitor important, în primul rând, ca biografie este Toader Malai. Au scris adevărul despre tragedia lui istoricii Anton Moraru și Nicolae Movileanu („Calvarul sau pagini inedite din viața lui Toader Malai” (Nistru, 1989, nr.1) și publicistul Alexandru Donos în cartea „Scriitori martiri” (Chișinău, 2000).

Istoricii literari considerau drept autentice datele vehiculate oficial și inserate în Enciclopedia „Literatura și arta Moldovei„ (vol.1, Chișinău, 1985): „Malai Toader Calistratovici (pseudonim Păunel; 5.11.1890, s. Gribova, r-nul Drochia, RSSM – 20.11. 1942).

Pe când autorul cărții de debut „Oțelul viu” (1929) și al poemului „Stejar Valuță”(1931), a fost condamnat la moarte la 8 octombrie 1938 și împușcat peste câteva zile ca membru al unei organizații ilegale inexistente care dorea unirea cu România.

Mai tânărul scriitor Filimon Săteanu este prezentat în volumul „Cântăreți ai primelor cincinale” (Chișinău, 1974), ca fiind originar din satul Popăuți, r-nul Rezina. Anii de viață sunt 1907 – 1943. În realitate, autorul unei singure plachete de versuri „Ție, Patrie, îți cânt”(1936) a fost împușcat la Tiraspol, după ce „troica” stalinistă a emis o hotărâre pe data de 20 octombrie 1937…

De un destin similar a avut parte și primul dramaturg din RASSM, Samuil Lehtțir. Piesa lui „Biruința” a fost una dintre primele montări ale tânărului teatru dramatic din Tiraspol, eveniment produs în 1933. Ca în 1937 autorul să fie arestat, condamnat la moarte pe data de 10 octombrie 1937 și executat la 15 octombrie 1937.

„Dicționarul scriitorilor români din Basarabia 1812–2006” (Chișinău, 2007) ne informează că anii de viață ai acestui autor condamnat pentru introducerea grafiei latine în Transnistria sunt (25.10. 1901, Otaci, jud. Soroca – 15.10.1943).

Falsificatorii conștienți ai istoriei noastre n-au scăpat cu vederea nici nume mai puțin vehiculate, cum ar fi cel al lui Ion Corcinschi, născut în 1915, în satul Ciorna, r-nul Ocna-Roșie, reg. Odesa, autorul unei singure plachete de versuri „Lirica”(1935). În volumul colectiv „Cântăreți ai primelor cincinale” (Chișinău, 1974), pag.66, în nota biografică este indicat anul decesului –1943, pe când în realitate el a fost împușcat la Tiraspol, la 26 noiembrie 1937.

Despre poetul Nistor Cabac se știa că fiind născut la 23 noiembrie 1913, în Culnaia Veche, reg. Odesa a murit în 1937. Pe când trebuie să cunoaștem că autorul plachetei „Prima brazdă” (Tiraspol, 1932) a fost condamnat la moarte prin împușcare la 17 noiembrie 1937 și pedeapsa a fost executată la 26 noiembrie 1937.

Rămâne incertă informația despre mulți oameni de cultură, oameni politici care au fost victimele dictaturii comuniste în Transnistria.

Dar există o categorie de oameni despre care nu s-a prea dorit să se scrie – emigranții români, ajunși în URSS și care la trecerea RASSM la alfabetul latin au fost chemați la Tiraspol pentru a-și pune în aplicare cunoașterea perfectă a limbii române, iar mai apoi au fost arestați și condamnați la moarte ca fiind agenți ai serviciilor secrete românești.

Acest fapt face ca dosarele lor și până astăzi să zacă neatinse de cercetători, care n-au acces la fondurile încă secretizate.

Unul dintre aceștia, poetul și dramaturgul Pavel Corneliu, originar din România a reușit să editeze la Tiraspol piesa „Ordinea”(1933), plachetele de versuri: „Printre gânduri”(1934), „Robii revoltați”, „Amarnica încercare” și povestirea „O călătorie”.

Dar această contribuție literară s-a dovedit a fi fatală pentru el, precum și participarea sa la editarea de carte cu caractere latine și chiar a unor clasici români.

Sunt sigur că a fost împușcat în 1937, dar n-am la dispoziție niciun material care ar confirma această supoziție și atunci nu pot afirma cu certitudine că anul morții 1943 indicat în mai multe ediții este fals…

Olga Șatunovskaia, fostă deținută politică în GULAG și desemnată de N. Hrușciov ca președinte al comisiei pentru studierea crimelor regimului stalinist, în urma cercetărilor arhivelor secrete a URSS a stabilit că regimul comunist în perioada 1937–1941 a împușcat 7.000.000 de oameni, iar în GULAG au fost închiși cca 19.870.000 de oameni.

Vă imaginați ce câmp de cercetare avem în față, și cât mai au de lucrat generațiile viitoare pentru a afla ADEVĂRUL…

Iurie Colesnic

timpul.md
 

14/06/2014 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: