28 iunie 1940 – o zi neagră pentru basarabeni și bucovineni, care trebuie declarată Zi de doliu național. VIDEO

 

 

 

 

 

 

Se împlinesc 80 de ani de la ocuparea Basarabiei de Uniunea Sovietică. La 28 iunie 1940, Armata Roșie a intrat în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, pământuri românești la acea vreme.

Această ocupație este o consecință a împărțirii spațiilor de influență dintre sovietici și germani, prin semnarea Tratatului Ribbentrop-Molotov, cu un an mai devreme în 1939, informează Radio Chișinău.

Ziua de 28 iunie trebuie declarată  Zi de doliu național. O asemenea inițiativă fusese înaintată în  Parlament de la Chișinău de către Mihai Ghimpu, nefiind acceptată din cauza conjuncturii politice, dar ea este logică și argumentată, afirmă istoricul Anatol Petrencu.

După 28 iunie 1940 o mare parte a intelectualității basarabene – preoți, profesori etc. – s-a refugiat peste Prut, iar cei rămași sunt supuși unui calvar, fiind deportați, întemnițați, exterminați, spune Anatol Petrencu.

Ministrul de externe german, Joachim von Ribbentrop, a fost informat de partea sovietică, în 24 iunie 1940, de intențiile sale cu privire la Basarabia și Bucovina. Ribbentrop s-a arătat îngrijorat mai mult de soarta celor aproximativ 100.000 de etnici germani din Basarabia.

De asemenea, Ribbentrop s-a arătat uimit de pretențiile sovietice în ceea ce privește Bucovina, (acest teritoriu nu fusese menționat, în niciun fel, în protocolul secret al Pactului sovieto-german de neagresiune). În continuare, ministrul german de externe a subliniat că Germania are interese economice puternice în restul teritoriului românesc.

În cartea de amintiri a lui Viaceslav Molotov „Molotov remembers. Inside Kremlin Politics” sunt relatate circumstanțele în care România a pierdut nordul Bucovinei și Ținutul Herța, în anul 1940, odată cu Basarabia.

Molotov relatează: „Nu cunoșteam bine geografia la data vizitei lui Ribbentrop. Nu știam geografia granițelor dintre Rusia, Germania și Austro-Ungaria. Am cerut să trasăm granițele în așa fel încât orașul Cernăuți să ne aparțină nouă.

Germanii mi-au spus: „Dar voi n-ați avut niciodată Cernăuțiul. El a aparținut întotdeauna Austriei. Cum puteți să-l cereți?”, „Ucrainenii îl cer! Sunt ucraineni care trăiesc acolo, ei ne-au ordonat să facem asta.”

Dar Cernăuți n-a fost niciodată oraș rusesc, a fost întotdeauna parte a Austriei și apoi a României!” a răspuns ambasadorul german la Moscova, Friederich von der Schulenburg. „Da, dar ucrainenii trebuie să se unească!” … Schulenburg …a oftat și apoi a zis: „Voi raporta guvernului meu”. A raportat și Hitler a aceptat.„

Timp de câteva zile oficialii sovietici au negociat cu reprezentanții Germaniei naziste, să realizeze punctul 3 al protocolului adițional secret, adică anexarea Basarabiei.

După aceste 4 zile de negocieri, Hitler a fost de-acord să cedeze doar partea de nord a Bucovinei, Stalin dorind să ia întreagă Bucovină, cu Suceava, Câmpulung Moldovenesc.

După ce aceste probleme au fost soluționate prin compromis, a fost înaintată guvernului României prima notă ultimativă, o notă plină de falsuri.

În ea se spunea că România s-a folosit de slăbiciunea Rusiei Sovietice și a anexat în 1918 Basarabia…

Astfel tancurile sovietice au trecut Nistru pe 28 iunie pe la Soroca, Tighina, Cetatea Abă și au înaintat foarte rapid către Prut.

Primii care au căzut victime ale regimului comunist au fost  peste o mie de foști funcționari români, printre ei -14 foști membri ai Sfatului Țării:

 « Data de 28 iunie pentru noi românii și în mod special pentru românii basarabeni este o zi neagră. Această zi, de 28 iunie 1940, a fost precedată de către alte evenimente – pierderea războiului de către Franța la 22 iunie.

Acele zile au fost foarte grele pentru populația Basarabiei. În jur de 100 mii de cetățeni, conform datelor pe care le avem au reușit să treacă Prutul, în primul rând administrația civilă, militarii, o bună parte din intelectualitatea civilă, cei care au putut să se retragă.

De aici încep necazurile cetățenilor noștri – circa 400 de mii au fost mobilizați, chipurile benevol, pe diferite șantiere din Rusia, unde fuseseră omorâți, în anii 32-33, 38-38, mulți oameni și era nevoie de brațe de muncă ieftine. Ei nu știau limba, lucrau în condiții precare și apoi s-a început războiul și li se pierde urma.

Fiind extinse prevederile Codului penal al Federației Ruse, art. 58, orice mișcare putea fi sancționată cu 3-5 și mai mulți ani de muncă forțată. Chiar și pentru modul de a gândi puteai să înfunzi pușcăria la sovietici.

Chiar la scurt timp de la anexare au fost prinși foști funcționari de partid, foști primari, ofițeri ai armatei române și chiar ai armatei țariste, duși în Rusia și condamnați la ani grei de pușcărie.

Vadim Pirogan se plimba chiar în centrul orașului, când a fost arestat și trimis în Siberia. Acolo, după mai multe luni de muncă silnică, a aflat ce i se incriminează», relatează istoricul Anatol Petrencu.

Cele mai importante arestări  și deportări ale populației locale vor avea loc în ajunul atacului Germaniei asupra Uniunii Sovietice din 22 iunie 1941.

În acea perioadă au loc deportări în masă în mai multe regiuni ale URSS – Republicile Baltice, Ucraina, Bielorusia, etc.. Potrivit istoricului Igor Cașu, în total din Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herței în primul an de ocupație sovietică au avut de suferit – prin arestare, execuție sau deportare – peste 86 mii de persoane. Circa 22 mii dintre ele au fost din Basarabia.

Scopul terorii asupra popoarelor incluse cu forța în țarcul sovietic era eliminarea « dușmanilor de clasă», a unor potențiali inamici:

„În Țările Baltice, spre exemplu, în noaptea de 13 spre 14 iunie 1941 au fost deportate peste 50 mii de persoane. În ansamblu, în cele aproape 12 luni de putere sovietică în zona baltică au dispărut fără veste sau au fost executate nu mai puțin de 123 mii de persoane.

În perioada septembrie 1939 – sfârșitul lunii iunie 1941, au fost arestați, deportați sau executați aproximativ 1 000 000 de oameni care aveau cetățenia Poloniei, adică proveneau din regiunile vestice ale Ucrainei și Bielorusiei… Putem constata că motivul principal al operațiunilor sus-numite ținea, după logica regimului stalinist, de eliminarea unor potențiali sau prezumtivi dușmani ai puterii sovietice în condițiile în care posibilitatea izbucnirii unui război de lungă durată cu Germania era iminentă”, menționează istoricul Igor Cașu.

 Una din crimele înfăptuite de bolșevici după anexarea din 1940 a fost exproprierea oamenilor, afirmă Anatol Petrencu:

“Lumea a rămas fără proprietate, pe lângă faptul că averile și casele țăranilor deportați au fost confiscate și nu li s-au mai restituit, și aici în Chișinău mulți locatari au fost dați afară, ca alte persoane să se stabilească”.

Deși sunt vehiculate imagini cu localnici din Basarabia care ar fi întâmpinat cu bucurie armata sovietică, potrivit mărturiilor supraviețuitorilor, aceste filme au fost fabricate ulterior la comandă,  susține istoricul Anatol Petrencu

Despre lipsa de simpatie a basarabenilor față de « eliberatorii »  sovietici mărturisește și faptul că în august 1940 aici existau mai puțin de 300 de comuniști, dintre care majoritatea erau ruși și ucraineni, afirmă istoricului Igor Cașu.

El mai menționează că în primăvara anului 1941 din 9 mii de comuniști din RSS Moldovenească, aproape jumătate erau veniți din alte republici sovietice.

 

 

Surse:

Agenția BucPress din Cernăuți – www.bucpress.eu

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ocupa%C8%9Bia_sovietic%C4%83_a_Basarabiei_%C8%99i_Bucovinei_de_Nord

 

 

 

 

 

 

Publicitate

Politica antiromânească a ocupanților sovietici în Basarabia și Bucovina de nord

 

 

 

 

Instaurarea regimului sovietic în Basarabia şi nordul Bucovinei a fost urmată nu doar de reluarea deznaţionalizării şi a cruntei exploatări economice începute de ocupanții ruși în 1812, dar şi punerea în practică a unor  absurde “reforme” de tip sovietic.

Un rol aparte pentru noua autoritate a avut-o represiunea, menită să lichideze orice opoziţie şi să disciplineze populaţia şi aşa loială.

Acţiunea de represiune i-a vizat în primul rând pe cei ce au colaborat cu autorităţile române; primari, prefecţi, jandarmi, învăţători, profesori şi pe cei nu se încadrau în parametrii socio-profesionali ai comuniştilor preoţi, industriaşi, comercianţi, ţărani înstăriţi, etc.
După 28 iunie 1940, conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti şi-a extins împuternicirile asupra Basarabiei doar formal, toate directivele venind de la Moscova.
În ziua de 2 august 1940, la Moscova şi nu la Chişinău, sesiunea a VII-a a Sovietului Suprem al U.R.S.S. a decis crearea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti, prin unirea “reuniunea” potrivit Legii de alcătuire a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Unionale, a Basarabiei cu Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească.

Apoi, la 3 august s-a adoptat decizia privind includerea ei. precum şi a R.S.S. Lituaniene şi a nordului Bucovinei în componenţa U.R.S.S.
Proclamarea R.S.S.M. s-a făcut înainte de a i se fixa frontierele.

Doar la 4 noiembrie 1940, prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S., privind delimitarea frontierei dintre R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească, au fost stabilite frontierele R.S.S.M. Basarabia pierdea judeţele Ismail, Cetatea Albă şi Hotin (peste 15.000 km2) în favoarea R.S.S. Ucrainene şi era unită cu un teritoriu din stânga Nistrului (raioanele Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Râbniţa, Slobozia şi Tiraspol), mult mai mic decât fosta R.A.S.S.M., din care o bună parte (8 raioane) i-a fost date tot Ucrainei.

În aceiaşi zi, în componenţa R.S.S. Ucrainene, a fost inclusă şi partea de nord a Bucovinei, denumită “regiunea Cernăuţi”. R.S.S.M. avea o suprafaţă de 33,7 mii km2 şi o populaţie de aproximativ 2,7 mil. de locuitori.
Ca rezultat al politicii Kremlinului, R.S.S. Moldovenească a fost lipsită de ieşire la Marea Neagră şi Dunăre. Pentru R.S.S.M., ca subiect al Uniunii Sovietice, au fost stabilite frontierele: la nord, est şi sud cu Ucraina Sovietică, iar la vest, pe Prut, cu România.

Ocupația sovietică a inaugurat și o politică antiromânească în Basarabia și Bucovina de nord, care a țintit atât grupul etnic și, mai larg, pe toți reprezentanții de frunte ai societății civile și clasei politice presovietice fără deosebire de naționalitate.

Între 1940 și 1941, aproximativ 300.000 de români au fost  condamnați la muncă silnică în gulaguri, sau au fost deportați împreună cu familia. Dintre aceștia 57.000 au fost uciși, în acest număr nefiind incluși cei care au pierit în Gulag. Aceste politici au fost reluate și au continuat în perioada 1944 – 1956, după care a abuzurile au început să se reducă numeric .

După unele surse, pe toată durata de existență a URSS-ului, aproximativ 2.344.000 persoane originare din Basarabia, Bucovina de nord și RSSA Moldovenească au fost victime ale arestărilor, persecuțiilor politice, deportărilor, condamnărilor la muncă silnică, 703.000 dintre ei pierzându-și viața.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ultimele cifre includ și cele 298.500 de victime ale foametei din perioada 1946 – 1947 și cei aproximativ 100.000 de prizonieri de război români de origine basarabeană și bucovineană, care au murit în lagăre. Restul sunt victime ale execuțiilor, masacrelor, deportărilor și ale gulagului.

Aceste politici au avut ca țintă elitele basarabene și bucovinene, care nu se refugiaseră în România în 1940 și între 1944-1945. Printre cei vizați de politicile sovietice se aflau în primul rând  învățătorii, profesorii, doctorii, preoții, avocații, foștii polițiști și jandarmi și cadre active ale armatei regale române, proprietarii de pământ (atât moșierii cât și culacii), membrii partidelor politice, (inclusiv membrii Partidului Comunist Român aflat până în 1944 în clandestinitate), ca și oricine își exprimase orice fel de disidență, practic marea majoritate a populației cu o educație înaltă, purtătoare a culturii române.

 În Bucovina de nord, persecuțiile au dus la un număr disproporționat de victime din cadrul etniei române. Acest fapt poate fi explicat prin structura socială a satelor din regiune, cu numeroși țărani înstăriți și mijlocași, care respingeau tacticile sociale sovietice. 

În perioada de după ocuparea Basarabiei și Bucovinei din 1940, 82.000 de germani basarabeni și 40 – 45.000 de germani bucovineni au fost repatriați în Germania la cererea lui Hitler. Unii dintre ei au fost colonizați forțat în Polonia ocupată, pentru ca, în 1944 – 1945, aceștia să fie nevoiți să se refugieze din nou spre vest din calea războiului și a Armatei Roșii.

Ca urmare a plecării intelectualilor români din 1940 – 1944, a germanilor din 1940 – 1941, a evreilor în 1945, a repatrierilor forțate a polonezilor bucovineni în Polonia, Cernăuțiul, una dintre „perlele” universitare ale fostei Austro-Ungarii și a Regatului României și-a pierdut importanța universitară, iar populația sa de aproximativ 100.000 de locuitori din perioada interbelică a scăzut foarte mult.

După război, în oraș s-au mutat ucraineni din regiunile rurale bucovinene și ucraineni galițieni sau podolieni. Cu toate acestea, cele mai importante funcții de conducere în politică și economie au fost ocupate de cetățeni sovietici aduși din Ucraina de răsărit, considerați mult mai loiali sistemului sovietic.

Colonizarea

Exodul din Basarabia a condus la scăderea populației locale.
Ca urmare a persecuțiilor sovietice, a emigrării germanilor, polonezilor și evreilor și românilor, populația locală a scăzut dramatic, iar intelectualitatea din regiune a dispărut aproape în totalitate. Sovieticii au căutat să repopuleze regiunea, să umple uriașa prăpastie săpată de plecarea sau moartea intelectualilor și să pună pe picioare organizațiile de partid comuniste și ale aparatului de stat loiale Moscovei. Imediat după război, Stalin a declanșat o colonizare de proporții și o rusificare de facto a ceea ce erau acum Regiunea Cernăuți, RSS Moldovenească și Bugeacul ucrainean.

Numeroși ruși și ucraineni, dar și alte mici grupuri etnice, au migrat din restul Uniunii Sovietice în Basarabia și Bucovina de nord, aproape în exclusivitate în orașe, pentru a repune pe picioare economia devastată de război, a repopula regiune, cu rezultatul imediat al schimbării compoziției etnice . Noii veniți erau în special muncitori în fabrici sau în construcții, personal cu pregătire superioară, militari, cu toții însoțiți de familiile lor. Conform cu statisticile oficiale, în perioada sovietică, peste un milion de oameni s-au stabilit în Moldova sovietică. Deși printre ei se aflau ingineri, tehnicieni și un mic grup de cercetători științifici, majoritatea noilor veniți erau muncitori cu o pregătire redusă.

Accesul localnicilor la pozițiile înalte din administrație sau economie a fost limitat. Primul român care a fost numit în guvernului RSS Moldovenești a fost ministrul sănătății din deceniul al șaptelea. Limitări similare au fost impuse reprezentanților minorităților locale care au trăit în regiune înainte de 1940. Antagonismul dintre moldovenii/românii și noi veniți a persistat pe toată perioada de existență a RSS Moldovenești, izbucnind cu putere în perioada enenimentelor antisovietice și anticomuniste din 1988 – 1992. Aceste rivalități au fost un important factor declanșator al războiului din Transnistria din 1992.

Colonizarea a afectat în mod special orașele din Basarabia, Bucovina de nord, regiunile rurale din Bugeac, (de unde emigraseră germanii basarabeni), dar în mod special orașele din Transnistria.

În ciuda imigrației masive, recensământul din 1959 a arătat o scădere semnificativă a populație față de situația din 1940, ceea ce arată cât de dramatic a fost afectată populația locală de evenimentele din 1940 – 1956.

 

 

 

Consecințe pentru educație și limbă

 

 

Alfabetul chirilic a fost impus încă de la intrarea trupelor sovietice în 1940.
După ocuparea Basarabiei și Bucovinei, învățământul s-a desfășurat exclusiv în așa-zisa „limbă moldovenească” – limba română scrisă cu alfabetul chirilic. După 1952, s-a permis studierea operelor lui Mihai Eminescu și Ion Creangă, e adevărat, cu eliminarea, în cazul primului, a tuturor scrierilor politice și a unor poezii precum „Doina”[4] sau „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”[5].

Istoriografia și propaganda sovietică au prezentat perioada 1918 – 1940 ca una a înrobirii țării de către boierimea și burghezia română, în cârdășie cu exploatatorii și trădătorii moldoveni, iar numele de „român” a devenit unul cu conotații negative. Naționalitatea locuitorilor Basarabiei și a unora dintre cei ai Bucovinei de nord a fost trecută în acte ca „moldovenească”. În Bucovina de nord – regiunea Cernăuți – autoritățile sovietice au permis locuitorilor să se declare „români” în actele de stare civilă. Copiii deportaților din Basarabia și Bucovina de nord, care au rămas în Siberia sau Kazahstan, au studiat exclusiv în limba rusă.

În RSS Moldovenească, autoritățile sovietice au deschis, în special în orașe, numeroase școli cu predare în limba rusă, mai multe chiar decât cele cu predare în limba „moldovenească” și un număr de școli mixte, cu clase cu predare în limbile română și rusă. Autoritățile au încurajat studierea limbii ruse ca pe o condiție necesară a perfecționării profesionale și a promovării în funcții de conducere în economie sau politică.

Treptat în Basarabia s-a format o nouă pătură a intelectualilor, care a înlocuit vechea intelectualitate exterminată sau refugiată. Noua intelectualitate moldovenească era formată din copiii țăranilor și nu s-a bucurat de beneficiile unei legături directe cu intelectualitatea interbelică. Contactul cu literatura clasică română a fost foarte limitată, un mare număr de cărți și autori fiind interziși sau cenzurați, chiar și în cazul celor născuți în Basarabia sau Bucovina, precum Mihai Eminescu, Mihail Kogălniceanu, Bogdan Petriceicu Hasdeu și Constantin Stere.

În ciuda politicii oficiale antiromânești, din 1956 s-a permis treptat localnicilor să-și viziteze rudele din România. Deși presa și cărțile tipărite în România nu puteau fi găsite la Chișinău sau Cernăuți, în rețeau librăriilor „Drujba” din restul Uniunii Sovietice puteau fi găsite numeroase titluri ale unor autori români clasici sau moderni. Emisiunile radiofuziunii române puteau fi ascultate în mare parte a Basarabiei și Bucovinei, iar în unele regiuni puteau fi urmărite emisiunile postului 1 al televiziunii române.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

Istoria md.-  Mariana S. ŢĂRANU, doctor în ştiinţe istorice

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/ 

 

https://www.historia.ro//basarabia-si-nordul-bucovinei-sub-regim-sovietic