CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Apărătorii teoriei pământului plat au organizat prima conferinţă internaţională în România

 

 

 

Aşa ar arăta Pământul plat (FOTO: Shutterstock)

Crezi intr-un Pamant Plat? Deci crezi într-un Pământ fix şi evident, consideri modelul geocentric ca fiind cel corect, adică, dai la o parte tot ceea ce te-au invăţat la şcoală, în cărti şi filme despre Sistemul Solar, Galaxii, Big Bang şi Relativitate.

Dar dacă le dai pe acestea la o parte, e clar ca trebuie să-i tai de pe lista oamenilor credibili şi pe cei ce le-au inventat, dar şi pe cei care le promovează.

Sunt întrebari la care ar trebui sa se gândească oricine acceptă Teoria Pământului Plat.

Prima conferinţă internaţională din România a Pământului Plat a avut loc în zilele de 5-6 octombrie la Cluj, fiind organizată de Adrian Rus (54 de ani), un român stabilit de trei decenii în Statele Unite.

Circa 30-40 de oameni, incluzându-i şi pe invitaţii din străinătate, au sosit la Cluj, în prima zi a evenimentului.

Adepţii teoriei Pământului Plat, prezenţi la prima Conferinţă internaţională din România  acuză NASA că imaginile Pământului prezentate din spaţiu sunt trucate sau generate pe calculator.

 

Paradoxul

 

Istoria care se învaţă în şcoli este o minciună, omenirea este manipulată, iar organizaţiile oculte au pus stăpânire pe întreaga lume şi vor să ducă Terra la pierzanie.

Sunt câteva dintre ideile susţinute de adepţii teoriei Pământului plat, care s-au întâlnit la Cluj în premieră    

 

 

 

 

Millennialii (sau membrii Generaţiei Y) rămân cei mai furibunzi apărători ai aproape tuturor “valorilor” Noii Ordini Mondiale …

 

Organizatorul  Adrian Rus, a declarat, corespondentului MEDIAFAX că nu ştie care este scopul pentru care NASA prezintă Pământul ca fiind rotund şi nici motivele pentru care lumea este indusă în eroare.

Adi Rus, este originar din Mediaş, a studiat la Politehnica din Cluj şi după ce şi-a întrerupt studiile de la Facultatea de Construcţii din Cluj-Napoca în mai 1989 , unde a studiat psihologie juridică la John Jay College of Criminal Justice din New York şi a obţinut o diplomă de Masters în Educaţie.

În 2017 a participat la prima conferinţă internaţională a Pământului Plat care a avut în SUA.

El a investit peste 5.000 de dolari în organizarea evenimentului, incuzând chiria unei săli la un hotel de 5 stele din Cluj.

„M-aş fi aşteptat să vină mai multă lume, greşeala mea este că nu am promovat prea mult evenimentul, mai ales afară.

În ţară există teoretic undeva la 10.000 de adepţi ai teoriei, dar fie preţul biletelor, fie faptul că nu am pus conferinţa pe timpul verii, când oamenii sunt în concediu, a făcut ca lumea să nu se înghesuie”, spune Rus.

 

 

 

Foto: Adrian Rus – organizatorul primei conferinţe internaţionale din România a Pământului plat

El a explicat şi motivele pentru care a decis să facă această conferinţă. „Scopul primei Conferinţe internaţionale a Pământului Plat din România, organizată la Cluj-Napoca, este de a aduce în atenţia opiniei publice acest subiect care a luat amploare începând cu 2015.

Ne-am trezit la realitatea că tot ceea ce ni se spune nu este chiar aşa dacă verificăm, dacă nu mai acceptăm ce ni se oferă.

Dacă cercetăm puţin, observăm că imaginile cu Pământul din spaţiu pe care ni le oferă NASA sunt ori trucate, ori generate pe calculator”, susţine el. 

Acesta a precizat că nu ştie dacă Pământul are formă de farfurie, câtă vreme nu a fost până la marginea „farfuriei”, dar are certitudinea că este plat şi staţionar.

„S-ar putea să fie o câmpie infinită, întinsă, cu un Soare local care se învârte deasupra şi încălzeşte şi avem un loc locuibil. Mai încolo nu ştiu ce este, ori continuă câmpia, ori mai sunt alte locuri locuibile, nu avem cum să ştim dacă nu mergem să cercetăm. Noi am vrea să cercetăm, dar în limita posibilităţilor. Dacă găsim un milionar care ar finanţa o expediţie în Antartica, ar fi în regulă, deoarece punctul cheie este Antarctica.

În opinia noastră, Antartica nu este un continent, ci este, de fapt, marginea zonei locuibile unde stăm noi, o barieră de gheaţă”, a explicat organizatorul conferinţei.

„În ceea ce prevede gravitaţia, noi nu o negăm, dar dacă sunt întrebaţi oameni de ştiinţă oneşti aceştia vor răspunde că nu ştiu ce este acest fenomen”, a spus acesta.

 

„O conspiraţie satanică împotriva creştinilor”

Mult mai radical a fost Ştefan Muntean,  unul dintre invitaţii speciali la acest eveniment. Originar din Bucureşti, acesta este şi protagonistul documentarului „Calea întunecată a luminii” şi are un canal de Youtube în care îşi prezintă punctul de vedere în privinţa Terrei.

El a prezentat câteva presupuse dovezi în sprijinul  teoriei legate de Pământul Plat.

După ce a arătat experimentul făcut de nişte români din Italia , a venit cu o altă „dovadă“.

Ştefan Muntean a spus că soarele ar apune mai repede în Sud decât în Nord, ceea ce ar dovedi faptul că nu există un glob şi emisfere.

„Un alt exemplu a fost cu apusul soarelui în sud. Cam aşa arată traseul soarelui deasupra Pământului Plat. Soarele scade în înălţime în sud şi viteza e mai mare. Este mult mai rapid apusul în sud, întuneric beznă fără crepuscul imediat după ce a apus soarele. Se face frig instant.

Nu este o explicaţie pentru aşa ceva în modelul heliocentric, evident că aşa ceva nu se discută la televizor. Am discutat cu persoane din Australia, Africa de Sud şi parcă şi în Noua Zeelandă. Şi fără să vorbim despre Pământul Plat, am întrebat aspectul ăsta. Şi mi s-a confirmat că se face întuneric imediat şi că se face rapid frig. Toţi mi-au confirmat asta”, a mai afirmat Muntean.

Acesta susţine şi că toate avioanele o iau prin nord chiar dacă vor să ajungă în ţările din America de Sud, Noua Zeelandă sau Australia, ceea ce iarăşi, spune el, este o dovadă a faptului că Pământul este plat şi în niciun caz sferic sau rotund.

Nu în ultimul rând, a făcut referire şi la alte planete şi la modul în care acestea pot fi observate de pe Pământ.

„Orbitele eliptice ale lui Mercur şi Venus sunt mult mai mici decât orbita Pământului, asta e logic, ăsta e modelul. Ca să te uiţi spre Venus şi spre Mercur noaptea, trebuie să te uiţi spre Soare. Asta e problema. Deci ar trebui să le vezi doar ziua. Se dă o explicaţie în modelul heliocentric, cum că e vederea tangenţială… Dar nu, nu au cum să rămână în picioare.

Mai ales că la distanţe mari este şi mai greu de pus în practică. Şi plus că Venus se poate vedea la miezul nopţii, nu imediat după apus. Nici Mercur nu poate să se vadă o oră după apus”. a mai spus Muntean.

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

https://saccsiv.wordpress.com/ ce-se-intampla-la-prima-intalnire-din-romania-a-adeptilor-teoriei-pamantului plat

https://www.descopera.ro/dnews/18440854-adeptii-teoriei-pamantului-plat 

https://www.digi24.ro/stiri/diverse/se-intampla-la-cluj-adeptii-teoriei-pamantului-plat-acuza-nasa

https://ro.wikipedia.org/wiki/Genera%C8%9Bia_Y

08/10/2019 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii

Naţiunea – cel mai de preţ produs al istoriei

 

 

Cel mai de preţ produs al istoriei europene, acceptat dar şi contestat în acelaşi timp, este naţiunea. Latinescul „natio“ (de la nasci, a fi născut) înseamnă comunitate de origine.

Naţiunea este un concept apărut târziu în istorie, la sfârşitul epocii feudale. Până atunci se vorbea despre „popor”, neam”, „gintă”, „etnie”. Naţiunea se defineşte ca o comunitate stabilă de oameni, istoriceşte constituită ca stat, apărută pe baza unităţii de limbă, de teritoriu, de viaţă economică şi de factură psihică, care se manifestă în particularităţi specifice ale culturii naţionale şi în conştiinţa originii şi a soartei comune 

Despre naţiune filosoful Nae Ionescu scria în 1938 :

„Secolul al XIX-lea este cunoscut ca secolul naţionalismului  al statului naţional. Naţiunea se bazează pe ideea de stat şi de cetăţean, pentru că statul nu este o realitate organică, ci e alcătuit din indivizi care locuiesc un anumit ţinut, iară a avea aceeaşi origine, aceleaşi drepturi stabilite de legi pe care le conferă statul.

De exemplu: Constituţia de la 1923 consideră statul ca o existenţă juridică. Toţi locuitorii care alcătuiesc statul român sunt români. Deşi nu sunt toţi de origine românească, statul le conferă, totuşi, anumite drepturi cuprinse în anumite legi.

Constituţia era, deci, o lege juridică, nu organică. Secolul al XX-lea dă o altă interpretare naţiunii şi naţionalismului.

Naţionalismul are un suport organic: poporul. Ce este poporul? Orice naţiune este conturată numai relativ (teoria cunoaşterii), tot aşa şi cu poporul. Poporul este o realitate organică: trăieşte, creşte, moare.  

Când un popor capătă conştiinţă de sine, încetează de a mai fi un popor şi devine naţiune, adică o realitate spirituală, cu conştiinţă de sine necunoscută. în trecut.

O naţiune, ca o colectivitate organică şi spirituală, are anumite legi fireşti. Acestea trebuie realizate în formă optimă, căci nu se putea cădea la tranzacţie în realizarea lor.

Aceasta realizare a lor în formă optimă se cheamă ideal. O naţie trăieşte în timp şi spaţiu, în istorie, în veac. Cel mai mare cerc colectiv din care face parte omul este naţiunea.

Omul trăieşte în mai multe colectivităţi: familia, biserica, meseria etc. Biserica şi naţiunea la noi, ortodocşii se suprapun.

Pentru individ, deci, adică în istorie, naţiunea este un absolut. Naţiunea având legi fireşti, acestea se impun aşa cum sunt ele, după state, nu cum vrem noi. Adevărul în privinţa acestor legi nu e la noi, indivizii, ci în consemnul colectiv, în ceea ce gândeşte naţia.

De exemplu: unirea tuturor românilor era o lege firească, nu o dorinţă a oamenilor (motiv politic).

Dumnezeu a facut neamuri, toate cu o singură datorie, de a realiza legea firească pe care Dumnezeu a pus-o în ele.  Deci, o naţiune trebuie să se realizeze în legile sale fireşti.

Fiecare naţiune reprezintă un fel ireductibil de existenţă. De exemplu: trecerea de la un popor la altul este încă posibilă, dar de la o naţie la alta este imposibil. O naţie poate să moară, dar nu se poate schimba.”

Termenul naţionalist este folosit, îndeobşte, pentru a descrie două fenomene:

1) atitudinea pe care o au membrii unei naţiuni, prin faptul că le pasă de identitatea lor naţională;

2) acţiunile acestora pentru a obţine sau menţine o formă de suveranitate politică. În general, naţionalismul priveşte legăturile dintre domeniul etno-cultural şi cel al organizării politice. Naţionalismul clasic reprezintă un program politic care se referă la crearea sau conservarea unui stat suveran de către un anumit grup etno-naţional (popor sau naţiune), aceasta constituind îndatorirea de căpetenie a oricăruia dintre membrii grupului.

Într-un sens mai larg, naţionalismul este un ansamblu de atitudini, aspiraţii şi direcţii de acţiune care atribuie naţiunii şi naţionalităţii o valoare politică, morală şi culturală fundamentală şi care determină o sumă de obligaţii corelative, atât pentru membrii respectivei naţiuni, cât şi pentru terţi (fie ei indivizi sau colectivităţi).

De asemenea, trebuie să facem distincţie între naţionalismul universalist (care pretinde ca fiecare naţiune etnică să-şi aibă propriul stat) şi acela particularist (care consideră cănumai unele naţiuni ar trebui să se bucure de statalitate proprie)

Asupra originii şi trăsăturilor definitorii ale naţiunii şi naţionalismului au fost dezvoltate două teorii: cea a permanenţei (sau perenialistă) şi cea a modernităţii (sau modernistă). 

Teoria perenialistă descrie naţiunea ca o comunitate culturală, eternă, cu rădăcini în trecut, organică, indivizibilă, populară şi bazată pe legături genetice ancestrale. Din contra, teoria modernistă arată că naţiunea ar fi o comunitate politică modernă, artificial creată de către elite, puternic divizată în profunzimea ei, formată pe baza comunicării dintre oameni.

Încercările de definire a naţiunii şi mai departe a identităţii naţionale, sunt diverse, la fel ca şi interpretările formulate.

Păreri despre naţiunea occidentală

Pascal Mancini definea naţiunea modernă  drept o „societate naturală de oameni, evidenţiată prin unitatea de teritoriu, de origini, de obiceiuri, de limbă, adaptată unei comunităţi de viaţă şi de conştiinţa socială“.

Ideile Revoluţiei franceze îi inspirau francezului Ernest Renan următoarea definire pentru naţiune:

„o mare comunitate solidară, susţinută de spiritul jertfelor aduse şi de cele pe care este hotărâtă să le mai aducă … Viaţa naţiunii este un plebiscit zilnic“.

Istoricul american H. Kohn face deosebirea între naţiunea vestică (subiectiv politică) şi cea estică (obiectiv culturală).

Cea dintâi este ancorată puternic în realitatea politică şi în luptele prezente, fără legături afective cu trecutul. A doua este construită din „mitul trecutului şi din visele legate de viitor“.

Sub presiunea ideologiilor extremiste, conceptul de naţiune a fost devalorizat: conceptul statului fascist italian, comunitatea de sânge sau rasa ariana, sau realitatea tranzitorie ce urmează a fi înlocuită cu poporul sovietic.

În abordarea naţiunii se recurge, de cele mai multe ori, la un sistem de referinţă. Reperul analiştilor occidentali îl constituie statul, fără de care nu se poate vorbi de naţiune.

Translată astfel în zona juridicului, ea este considerată „mit şi invenţie“ sub aspectul unităţii culturale şi al tradiţiei naţionale. Cultura, originea şi limba sunt factori secundari sau nu joacă absolut nici un rol. J. S. Mill echivalează naţiunea cu guvernul propriu şi apartenenţa statală.

În acest model naţional-statal se consideră că statele naţionale moderne s-au constituit din „comunităţile politice, ca o comunitate de cetăţeni pe care suveranitatea i-a înglobat într-o naţiune“.

România este o creaţie a naţiunii

De cealaltă parte, în modelul naţional-cultural (denumit şi central sau est-european), postulatul se fundamentează pe elemente culturale integrate într-un sistem politic.

„Nu naţiunea noastră a fost creata de un stat – afirma N. Iorga – ci statul nostru a fost creat de o naţiune. La noi statul este o creaţie a naţiunii“.

Consistenţa elementelor spirituale şi culturale îl determina pe marele sociolog român  D. Gusti să considere naţiunea o creaţie voluntară, singura realitate care cuprinde umanitatea adevărată, pentru că însumează toate eforturile creatoare ale indivizilor.

Mergând pe aceeaşi idee a manifestărilor individuale în cadrul organizaţiilor, diferenţiate la rândul lor de organizările înglobante, L. Culda este de părere că „naţiunile nu pot fi decât organizări sociale ce încorporează alte organizări sociale şi, o dată constituite, le condiţionează, se cere a fi acceptată şi afirmaţia: sunt imposibile intervenţiile pertinente în procese sociale, oricare ar fi acestea, dacă se ignoră naţiunile, caracteristicile lor ca organizări sociale ce fiinţează prin socio-organizările care le întreţin“.

 

Naţiunile sunt mari comunităţi ale spiritului

Se pare că produsul european numit naţiune este pe cale de transformare în Europa.

Mişcarea către entitatea europeană reprezintă încercările care se fac pentru a se formula un răspuns pertinent la noile provocări.

„Dacă se va ajunge la o soluţie într-o zi, este puţin probabil – spune Jean Baechler – că aceasta se va întemeia pe o naţiune europeană, deoarece clivajele naţionale sunt mult prea profunde.

Cum o naţiune nu se obţine prin decret, succesele au fost şi sunt foarte variate, în funcţie de condiţiile de plecare“.

  În abordarea conceptului de naţiune s-a recurs la explorări de suprafaţă, utilizându-se caracteristici comune unei organizări sociale. De exemplu, americanii sunt o naţiune deşi nu au o „comunitate de sânge“, elveţienii sunt o naţiune deşi nu au o „comunitate de limbă“, evreii sunt o naţiune deşi nu au o „comunitate de viaţă economică“, românii (englezii, francezii, germanii etc.) sunt o naţiune, deşi nu au o „comunitate statală“ (trăiesc în diferite state).

De aceea, rezultatul unui asemenea proces poate fi pozitiv doar în măsura în care profunzimea explorărilor va pune în evidenţă elemente comune, absolut necesare pentru formarea unei naţiuni europene şi de aici identităţii europene.

Iniţiatorii mişcării paneuropene considerau că zona cea mai fertilă este cea spirituală, cultura şi educaţia generală, idee valabilă şi împărtăşită de majoritatea teoreticienilor şi astăzi. „Naţiunile sunt mari şcoli – nu mari familii.

Naţiunile sunt comunităţi spirituale ce ating coeziunea prin profeţi, conducători, educatori şi dascăli. Ideile purtătoare ale unei naţiuni pătrund prin numeroase canale în conştiinţa maselor… Astfel, naţiunile sunt mari comunităţi ale spiritului“.

 Naţionalismul Luminat nu poate fi confundat cu vreo ideologie a inechităţii, a bigotismului sau a discriminării, iaratenţia acordată Interesului Naţional nu trebuie interpretată ca o reacţie contra modernizării.

Totodată, se impune precizarea că naţionalismul unei naţiuni oprimate este altceva decâtnaţionalismul” (de fapt, şovinismul) opresorului. Alain de Benoist accentua şi el  vocaţia democratică şi civilizată a naţionalismului: 

“Dreptul la diferenţă este un principiu valabil doar când se supune generalizării. Cu alte cuvinte, pot să-mi apăr diferenţa în mod legitim numai dacă recunosc şi respect diferenţa celorlalţi”.

În consecinţă, naţionalismul cultivat într-un climat de pace, civilizaţie şi respect pentru libertate este o necesitate morală şi un imperativ spiritual. Naţiunile, sedimentate de-a lungul istoriei, au nevoie de un sistem de apărare împotriva potenţialelor abuzuri ale internaţionalismului (mondialismului) birocratic, tehnocratic şi centralist, care poate degenera în imperialism şi totalitarism.

Pe de altă parte, naţionalismul trebuie să fie niciodată un factor de automulţumire şi izolaţionism, ci unul de cooperare cu celelalte naţiuni.

Petre Ţuţea nu era nici el departe de aceeaşi concluzie, pe care o exprimă în manieră socratică:

“Naţionalismul poate fi practicat şi cuviincios. Nimeni nu poate interzice unui popor să-şi trăiască tradiţia şi istoria cu gloriile şi înfrângerile ei. 

Pârvan zicea:Etnicul e punct de plecare şi universul e punct de sosire.Eu, ca naţionalist, am gândit multă vreme că naţiunea e punctul terminus al evoluţiei universale. Când dispar popoarele, intrăm în Turnul Babilonului. (…)

În celebra Déclaration des Droites de l’Homme et du Citoyen a Revoluţiei franceze, prima propoziţie e o idioţenie absolută sau în cel mai bun caz un sofism: «Oamenii sunt egali de la natură».

Fals! Oamenii sunt inegali de la natură. Sunt inegali înşişi membrii unei familii, în care unul poate fi genial, altul mediocru şi altul imbecil. Substanţa ereditară e un mister. 

 

Măsura viitorului unei naţiuni …

Viitorul unei naţiuni se poate măsura după cât de preţuiţi sunt Sfinţii şi Eroii săi de către oamenii prezentului. Oricât de rău ar duce-o un popor, în oricât de rele vremuri s-ar afla o ţară, dacă oamenii acelui popor, ai acelei ţări, îşi iubesc şi îşi respectă Sfinţii şi Eroii, viitorul va fi unul bun.

Oricât de bine ar duce-o un popor, oricât de prosperă ar fi o ţară, dacă oamenii acelui popor, ai acelei ţări, îşi dispreţuiesc Sfinţii şi Eroii, viitorul va fi întunecat.

„Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”, spunea Regele Mihai I într-un discurs ţinut în  Parlamentul României, la data de 25 octombrie 2011.

 

 

Surse:

 

http://ro.metapedia.org/wiki/Na%C5%A3iune

http://2016.criste.net/index.php/arhiva/11-poporul-si-natiunea-doua-notiuni-convergente-sau-divergente

https://vladhogea.wordpress.com/2013/09/15/restituiri-vlad-hogea-teorii-contemporane-asupra-natiunii-si-nationalismului-2005/

http://ziarullumina.ro/de-la-statul-natiune-la-natiunea-europeana-65253.html

http://atlas.usv.ro/www/codru_net/CC12/07%20dinu%20balan.pdf

07/05/2018 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Cinci motive pentru a nu crede în teoriile conspiraţiei. VIDEO

 

 

 

 

Nu odată mi s-a întâmplat să cunosc oameni aparent echilibraţi şi bine mobilaţi intelectual care, de la o vorbă la alta, mi-o trânteau:

Ştii că americanii n-au fost niciodată pe lună?”; „Lumea e condusă de evrei!”. Sau: „Ai văzut cum ne manipulează ăştia cu cipurile?”. Mulţi oameni inteligenţi se blochează în punctul acesta: marile teorii ale conspiraţiilor mondiale.

Am avut mereu o repulsie structurală faţă de acest mod de a gândi. Când aud astfel de gogomănii, mă abţin cu greu să nu izbucnesc într-un râs nervos.

Argumentele raţionale, de regulă, nu funcţionează aici. Totuşi, de fiecare dată, încerc să-mi păstrez calmul şi să formulez obiecţii de pe poziţii logice. Alternativa ar fi să-l iau de individ de gugler şi să-i trag două palme.

Trei teorii apar cel mai frecvent:

1) lumea e condusă de o forţă ocultă, etnico-economico-religioasă (marea conspirţie iudeo-masonă); 

2) lucrurile nu sunt ceea ce par a fi şi guvernul/biserica ne ascund adevărul (aselenizarea misiunii Apollo 11 a fost o înscenare într-un studio de la Hollywood; atentatele de la 11 septembrie au fost puse la cale chiar de americani; Iisus şi Maria Magdalena s-au iubit carnal şi au avut copii);

3) ne merge din rău în mai rău pentru că cineva urmăreşte asta şi are de câştigat de pe urma eşecurilor noastre (suntem permanent sabotaţi de agenturi străine; Occidentul ţine România în sărăcie ca să aibă aici o piaţă de desfacere).

Cele trei teorii implică, toate, faptul că adevărul ne e ascuns, că lumea e aşezată pe alte temeiuri decât cele pe care le cunoaştem în mod oficial şi că lucrurile merg prost dintr-o cauză invizibilă, însă precis identificabilă.

 

Iată cinci motive pentru a nu crede în astfel de teorii (mai corect ar fi să le spunem ipoteze): 

 

 1. Teoriile conspiraţiei propun o variantă ultra-simplificantă a lumii. Avantajul lor este că identifică un inamic singular, un individ sau un grup de indivizi care ar purta vina pentru toate najunsurile unei situaţii date. De asemenea, ele conţin, implicit, soluţia: înlăturarea/anihilarea individului sau a grupului de indivizi responsabili pentru răul presupus.

Este vânătoarea de vrăjitoare din Evul Mediu şi e Holocaustul naţional-socialiştilor germani.

Dezavantajele sunt multiple: culpabilitatea presupusă e difuză şi niciodată verificabilă; de aceea, acţiunea de „curăţire” trebuie să fie una impulsivă, în numele unei instanţe nelegitime (sau cu o legitimitate limitată la anumite circumstanţe favorabile, precum ascensiunea la putere a naţional-socialiştilor şi instaurarea Celui de-al Treilea Reich); o astfel de faptă nu va putea fi, pe termen lung, decât regretabilă şi condamnabilă; istoria a arătat că aceste acţiuni nu au, niciodată, efectul de a înlătura răul presupus, şi asta pentru că legătura nedemonstrabilă între „cauză” şi „rău” e îndeobşte una falsă.

2. Îmbrăţişarea acestor teorii presupune negarea oricărei responsabilităţi individuale şi aruncarea întregii culpabilităţi asupra cuiva din afară. Acesta este motivul pentru care dictatori precum Hitler, Stalin şi Ceauşescu le-au folosit cu succes: patria-mamă e ameninţată de slavi şi evrei/de capitalişti/de agenturi străine, iar lupta trebuie dusă împotriva lor; până vom elimina ameninţarea, va trebui să suportăm greutăţile care decurg de pe urma ei.

În realitate, aceste teorii, o variantă a „inamicului la porţi”, au fost folisote pentru a masca ororile războiului şi eşecul plenar al economiilor comuniste. Oamenii care cred în ele nu consideră că ceva e în neregulă în propriul sistem, răul e, întotdeauna, invizibil şi exterior („străinii ne fură grânele şi aurul ţării”).

3. Astfel de teorii nu se bazează pe un model comportamental şi sociologic valid. Se presupune că un grup numeros de oameni împrăştiaţi în toată planeta acţionează, din generaţie în generaţie, la unison pentru a controla finanţele lumii şi pentru a ne ţine departe de nişte adevăruri teribile.

Ei se ascund atât de bine încât nimeni n-a reuşit să-i scoată la iveală vreodată, sunt atât de uniţi încât nimeni n-a dezertat vreodată şi au, întotdeauna, cauze pe care le îmbrăţişează în unanimitate.

În realitate, nici un grup de indivizi nu s-ar putea comporta în acest fel de-a lungul a secole întregi. Existenţa unui inamic unitar („evreii”, „masonii”, „biserica”, „guvernul”) e mai degrabă o iluzie optică a celui ce crede în astfel de teorii, aflat mereu în căutarea unei „armate” cu care să se lupte.

Şi dacă un grup de oameni foarte diferiţi, împrăştiaţi prin toată lumea, s-ar purta, pentru o vreme, precum o armată, efectele cabalei lor ar putea fi, cel mult, izolate şi marginale.

4. Teoriile conspiraţiei nu se bazează pe argumente ştiinţifice şi sunt extrem de fragile în faţa unor demonstraţii ştiinţifice. Suspiciunea că omul n-a fost niciodată pe lună a fost uşor demontată de specialişti.

Ideea că o cabală controlează lumea ignoră complet multitudinea de cauzalităţi şi interacţiuni care „scriu” fiecare zi a istoriei: nimeni n-ar putea să ţină sub control acţiunile tuturor guvernelor, companiilor, grupurilor şi indivizilor din întreaga lume.

Când o astfel de teorie citează în sprijinul său argumente ştiinţifice (vezi celebrele speculaţii în jurul „Codului Da Vinci”), o face într-o logică înşelătoare, manipulând subtil punctul de vedere al auditoriului. Aceste teorii sunt, de fapt, opusul analizei ştiinţifice bazată pe cercetare şi verificare a adevărului: ele pleacă de la un adevăr a priori pe care îl confirmă, iar şi iar, prin forţa zvonului.

5. A crede în teoriile conspiraţiilor nu vă va ajuta să puneţi mai multă ordine în lume şi să deosebiţi, mai uşor, adevărul de minciună. Dimpotrivă, aceste teorii nu fac decât să mărească zgomotul mediatic, să crească ponderea zvonurilor şi a informaţiilor neverificabile.

O astfel de credinţă nu vă va da nici mai multă putere: ea vă justifică, în ochii dvs, propria slăbiciune, împotriva căreia nu veţi mai încerca să luptaţi. Pentru că renunţaţi să aplicaţi logica şi să cântăriţi lucrurile cu mintea dvs, o astfel de convingere, în loc să vă imunizeze, vă va face, în realitate, şi mai predispuşi la manipulare.

 

Românii suferă, cumva, congenital de conspirativită şi vechile teorii, care au definit cultura politică a naţionalismului comunist dus la paroxism de Ceauşescu, s-au întâlnit acum cu noile teorii globaliste. Au rezultat nişte combinaţii originale: evreii ţin România în sărăcie prin agenturile Occidentului iar guvernul român ne ascunde realitatea.

Sau Uniunea Europeană reprezintă masonii şi, totodată, agenturile străine. Pe la urechile mele cred că au trecut aproape toate variantele posibile.

E un fel al nostru de a da vina pe oricine altcineva pentru orice eşec, mai puţin pe noi înşine. E şi un fond al nostru moştenit, din păcate, din cultura politică paranoică a naţionalismului comunist de care nu ne-am deparazitat, practic, niciodată. Mi-l amintesc pe Ion Iliescu strigând către mineri şi populaţie, în 1990, că în Piaţa Universităţii sunt „elemente fasciste şi legionare”.

E foarte uşor să-i mobilizezi pe români cu astfel de petarde, ei sunt gata să facă moarte de om odată ce inamicul a fost bine definit şi a primit un nume demonic.

Pe de altă parte, mai tot românul ştie care-s problemele ţării şi cine e de vină pentru ele. Suferinţa e mai uşor de îndurat dacă razele X ale minţii tale străpung coaja artificială a realităţii. Cel care ştie de ce merg lucrurile prost se mulţumeşte de cele mai multe ori să dea a lehamite din mână: „evreii!” sau „occidentalii” sau „guvernul”.

A pune diagnosticul te scuteşte de a încerca să cauţi o ieşire: oricum, problema e mai presus de noi şi, prin urmare, e irezolvabilă.

E bine însă că ştim, că nu suntem prinşi descoperiţi şi că putem spune, oricând se întâmplă ceva rău, „vedeţi, nu v-am spus eu de la bun început?”.

Blog de jurnalist cultural.ro

 

 

 

 

13/11/2015 Posted by | LECTURI NECESARE | , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: