CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Spionajul românesc şi uzina ultrasecretă de fabricare a diamantelor sintetice construită în Bucureşti pe baza tehnologiei furate din străinătate. VIDEO

 

 

 

 

Pe vremuri, serviciul de informaţii al României nu se ocupa doar cu ascultarea de telefoane, ca să le ofere procurorilor muniţie pentru dosare. Aveam pe atunci şi un departament de spionaj extern comparabil cu cele deţinute de ţări cu tradiţie în acest domeniu.

Unele din misiunile agenţilor secreţi ai Romaniei au ajuns legendare, aşa cum a fost cea în care spionii români au spart codurile NATO, silind această organizaţie sa se reorganizeze şi să se reformeze, sau episodul în care au reuşit sa fure din Occident, tehnica de fabricare a diamantelor sintetice, pe baza căreia a putut fi înfiinţată la Bucureşti o uzina ultrasecretă, capabilă să producă diamante artificiale de o calitate excepţională.

Planul regimului era să le vândă la export țărilor care aveau nevoie de ele pentru foraj, în industria petrolieră și în construcții. A fost, spune un ex-agent secret al României socialiste, o mare fericire pentru Nicolae Ceaușescu.

S-a numit operațiunea „Steaua” pentru că așa era numit diamantul de către Elena Ceaușescu. Și cum la acel moment tehnologia putea fi furată doar din 3 țări, au fost trimise pe teren 3 echipe de spioni – în Statele Unite, Rusia și Suedia. Aceștia din urmă au fost cei mai eficienți.

Spionii noștri au racolat un angajat al companiei suedeze, care contra cost, a acceptat să le ofere informații secrete și două prese necesare producției. Banii (1.5 milioane de dolari cash) au fost duși la destinație în tranșe de unul din cei doi agenți trimiși atunci în Suedia.În 1976, când presele au fost gata, a fost adus pentru consultanță și în mare secret suedezul trădător, care primise numele de cod „Cap Pătrat”.

„Steaua” a fost una dintre cele mai mari și mai rapide operațiuni de spionaj ale Securității. Secretul a fost atât de bine păstrat încât locuitorii din cartierul bucureștean n-au știut niciodată că pe strada lor se fabrica diamante artificiale. Angajații nu aveau voie să povestească familiilor cu ce se ocupă. Erau verificați de agenți, filați și supravegheați în permanență.

“În 1975, Ceauşescu mi-a ordonat să obţin tehnologia şi echipamentul pentru producerea diamantelor sintetice”, scrie Pacepa în Orizonturi Roşii, “iar după doi ani i-am prezentat mostre de diamante, obţinute experimental într-o instalaţie – pilot. Încântat, Ceauşescu mi-a ordonat să construiesc o fabrică pentru a produce în secret diamante sintetice în România.

Am construit uzina de diamante aşa cum ar fi făcut-o un capitalist, folosind o clădire veche, abandonată, în loc să construiesc una nouă, bătătoare la ochi, după cum este moda în blocul sovietic, şi am dotat-o cu o mulţime de computere, în locul muncitorilor. În toamna anului 1977, uzina era în probe tehnologice, iar la începutul lui 1978, a început producţia indistrială pe scară largă.

Când Elena a văzut primele mostre de diamante sintetice, a făcut ochii cât cepele şi a cerut imedit ca un borcan plin cu diamante sintetice să fie pregătit pentru aniversarea a 60 de ani de la naşterea lui Ceauşescu, 26 ianuarie 1978”.

După 1984, România era recunoscută ca al treilea producător serios de diamante, în special la nivel calitativ și mai puțin cantitativ. Pentru că diamantele românești erau net superioare celor produse de Rusia, tot mai multe state au ajuns să cumpere de la noi. Jumătate din producție se folosea intern în anii ’80 și jumătate se exporta. Europa și Statele Unite erau principalele piețe.

Așa ajungea cifra de afaceri a fabricii de diamante la câteva sute de milioane de dolari pe an. Banii erau folosiți pentru achizițioanarea de tehnică specială în domeniul interceptărilor, finanțarea activităților de spionaj și contra spionaj sau pentru proiecte speciale. Peste 80% din investițiile care s-au făcut în Casa Poporului provin din fondurile obținute din exportul acestor diamante. O parte dintre ele au fost utilizate și în plata datoriei externe, s-au făcut investiții împreună cu firme americane în extracții petrolifere.

Apoi a venit decembrie ’89, iar agenții au fost retrași de la porțile fabricii și redistribuiți în alte puncte fierbinți. După 15 ianuarie 1990, fabrica numită acum Rami Dacia a cunoscut soarta întregii industrii românești – a început să se prăbușească.

Lipsa structurilor de protecție de contra spionaj și de investiții în cercetare au dus la falimentarea acestei întreprinderi.

În goana după afirmare și câștiguri fabuloase, oficiali din Ministerul de Interne au început să își angajeze apropiații în uzină, persoane fără educație în domeniu.

După 10 ani, fabrica era înnecată în datorii, cu o singură șansă de scăpare – să fie vândută unei companii străine care să dezvolte afacerea. Deși oferte au fost, autoritățile române au refuzat, iar ucrainenii l-au primit cu brațele deschise pe investitorul sud-african, care a dezvoltat la ei cea mai mare fabrică de diamante sintetice din Europa.

În 2006, au venit baieţii deştepti şi au distrus aceasta sursă preţioasă de câştiguri pentru ţara noastră, doar ca să pună mâna pe teren…

Fabrica românească a fost scoasă la licitație și preluată de Asociația Salariaților, cu ajutorul finanțării oferite de Răzvan Petrovici în valoare de 8.4 milioane de euro, fost partener de afaceri al fiului fostului președinte Emil Constantinescu și finul fostului șef al SRI, Virgil Măgureanu.

Intenția acestui personaj controversat nu a fost aceea de a produce diamante, ci dorea doar să obțină terenul – o suprafață de 4 ha, situată în mijlocul Bucureștiului și evaluată pe atunci la 20 milioane de euro.

Nepăsarea statului i-a fost de un real ajutor, transformând cea mai profitabilă afacere a Securității într-un parc de distracții, de pe urma căruia nu profită nimeni, căci în acte investiția apărea cu piederi foarte mari.

 

 

 

 

 

09/12/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: