CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

RĂZBOIUL CRIMEEI (1853-1856) ȘI BASARABIA

 

 

 

 

 

Razboi Crimeea

 

 

 

 

Crimeea, Razboiul Imperiilor

 

 

 

Un mare conflict la care au participat patru imperii s-a desfasurat intre 1853 si 1856, avand drept motiv principal administrarea unor teritorii turcesti de catre alte puteri, in conditiile in care Imperiul Otoman era in declin.

Beligerantii au fost Imperiul Rus pe de o parte, adversarul fiind reprezentat de o alianta intre Imperiile Britanic (UK), Francez, Otoman, la care s-a alaturat si Regatul Sardiniei.

Evident, in culisele razboiului a existat si o problema religioasa, caci alaturarea crestinilor occidentali cu musulmanii contra unor crestini ortodocsi (rusii) pare „oarecum bizara”. 

 

 

Problema Orientului

 

 

 „Ciudatenia” aliantei imperiilor catolice cu Imperiul Otoman contra Imperiului Rus poate fi deslusita prin actiunile lui Napoleon al III-lea, devenit din presedinte imparat al Imperiului Francez.

Acesta a dorit sa fie protectorul crestinilor din teritoriile ocupate de turci.

Pe de alta parte, Rusia credea ca daca devenise „Gardianul Europei” (echilibra balanta puterilor) si ajutase Occidentul impotriva Revolutiilor din 1848-1849, atunci va avea mana libera in raporturile cu otomanii.

Dar Napoleon al III-lea s-a opus si atunci a intreprins cateva actiuni de forta in Marea Neagra (1853).

La randul ei, Rusia voia protectoratul Moldovei si Tarii Romanesti („Valahiei”), principate ortodoxe. Astfel rusii au atacat un escadron turcesc (1852). Acesta a fost motivul pentru care Franta si UK au declarat razboi Rusiei, aliindu-se cu otomanii. Intensele negocieri diplomatice au fost zadarnice.

 Armate rusesti (tar Nicolae I) au ocupat pozitii strategice la Dunare si s-au desfasurat batalii importante la Vidin, Calafat,  Oltenita si-n Dobrogea.

Dar principalele batalii s-au dus in Crimeea (1854-1855) – asediul Sevatopolului – si in alte zone precum Antalia, Caucaz, Marea Neagra, Marea Baltica, Marea Alba si Oceanul Pacific (lupte navale pentru Peninsula Kamceatka, cand rusii i-au invins pe francezi si britanici). Teatrul cel mai important al razboiului a ramas insa Crimeea, de unde si numele acestei conflagratii: „Razboiul Crimeei”.

 In condiitiile in care rusii erau invinsi de aliati pe mai multe fronturi, cu toate victoriile lor asupra turcilor, Nicolae I si fiul si urmasul sau Alexandru al II-lea (domnie inceputa din martie 1855) au inceput discutiile pentru pace. Victoria aliatilor a fost consemnata prin Congresul si apoi Tratatul de la Paris (1856).

Rusii pierdeau dreptul de a avea flota militara in Marea Neagra, iar protectoratul Moldovei si Tarii Romanesti revenea Imperiului Otoman.

Dar istoria are meandre, caci dupa Razboiul franco-prusac (provocat tot de Napoleon al III-lea, care a abdicat la finele conflictului) francezii se impaca cu rusii, care-si restabilesc flota de razboi in Marea Neagra.

 

 

 

Un conflict militar modern

 

 

 

 Razboiul din Crimeea a reprezentat si aparitia unor premiere de mare viitor, dandu-i caracteristicile unui razboi modern. Astfel, au fost folosite caile ferate si telegraful electric, fapt care a permis aparitia relatarilor documentare de la fata locului si primele fotografii de razboi.

Medicul rus N.I. Pirogov („Parintele chirurgiei de campanie”) a dezvoltat un anestezic pentru operatii, s-au folosit plasturii si bandajele etc.

 Britanicii au initiat categoria infirmierelor de razboi (prin Florence Nightingale si altele).

Tarii rusi si-au dat seama ca au nevoie de profesionisti in armata si au desfiintat unele cutume medievale, precum serbia. Oricum, rusii au considerat ca Occidentul a tradat crestinismul aliindu-se cu turcii, tradare repetata dupa ce s-a intamplat in cruciada a IV-a la Constatinopol.

Războiul din Crimeea a cauzat schimbări esenţiale pe harta politică a Europei.

Imperiul Rus încerca să distrugă Imperiul Otoman şi să instaureze hegemonia în Balcani.

 Cu toate că, în acest război, rolul Basarabiei fusese relevant, nici istoriografia rusă şi nici cea sovietică nu au analizat staţionarea trupelor ruse în regiune.

Sursele istorice analizau, la modul general, doar acţiunile militare desfăşurate nemijlocit în Crimeea.

 

Pentru Rusia, victoria repurtată în războiul ruso-francez din 1805-1816, a reprezentat un precedent pentru continuarea expansiunii în Balcani.

Basarabia devenise pentru trupele ruse un fel de cap de pod de ofensivă împotriva Imperiului Otoman şi o bază militară a trupelor ruse ce acţionau în sud-estul Europei.

În conformitate cu planul strategic a Împăratului rus Nicolai I, teritoriul dintre Prut şi Nistru trebuia transformat în punct de lovitură generală asupra Imperiului Otoman, în primul rând din motiv că provincia avea ieşire la mare, fapt ce avea o importanţă strategică pentru vasele militare ruse1.

Calea maritimă dintre Ismail şi Constantinopol era una din cele mai scurte şi îi permitea flotei ruse să ajungă rapid la capitala Imperiului turc; de aceea Ismailul trebuia transformat într-o bază maritimă militară puternică.

Astfel, în portul Ismail au fost organizate depozite de muniţii destinate necesităţilor militare2, iar porturile basarabene transformate în puncte de observaţie din care se studia şi se ţinea sub control ţărmul maritim balcanic.

Ismailul le convenea ruşilor şi din punct de vedere tactic, deoarece permitea flotei militare ruse să ajungă în portul Varna mult mai repede decât dacă ar fi pornit din porturile Sevastopol sau Odesa.3

 

Una din sarcinile majore ale conducerii militare ruse era cea de a ţine sub control Dunărea de jos. Aşa-numita Flota Dunăreană Rusă, dislocată în sudul Basarabiei avea misiunea de a susţine trupele terestre care acţionau în Balcani.

Concomitent, flota imperială avea şi misiunea de a intimida, fapt care îi conferea o anume conotaţie politică şi îi permitea să-i demonstreze Austriei supremaţia Rusiei pe Dunăre4.

Guvernatorul Basarabiei era obligat să susţină aprovizionarea trupelor ruse staţionate în teritoriu cu alimente şi cu alte lucruri necesare. Soldaţilor ruşi, veniţi în Basarabia, li se permitea să comită jafuri, să consume, în cantităţi nelimitate, băuturi alcoolice5.

Comandanţii unităţilor nou-venite erau deseori atenţionaţi asupra cazurilor de încălcare a disciplinei militare.

Autorităţile ruse mobilizau forţat populaţia civilă la construcţia cazărmilor pentru trupele ruse, foloseau abuziv forţa de muncă ieftină6. Dar, de multe ori, basarabenii acceptau să participe la construirea cazărmilor numai să fie scutiţi de a primi soldaţii ruşi în casele lor.

De regulă, soldaţi încartiruiţi în casele ţăranilor manifestau un comportament brutal şi se aflau permanent sub acţiunea băuturilor alcoolice, nu respectau ordinele şi regulamentele militare, provocau daune materiale şi morale, aplicau forţa fizică asupra stăpânilor casei.

Ofiţerii ruşi erau cazaţi în cele mai bune case din localităţile în care erau dislocate unităţile militare, proprietarii fiind obligaţi să se comporte ca “adevăraţi creştini ortodocşi”.

Se interzicea a caza ofiţeri ruşi în casele evreilor sau musulmanilor7.

Stăpânul casei era dator să asigure militarii “găzduiţi” şi cu produse alimentare. Populaţia băştinaşă trebuia să ajute unităţilor să transporte armamentul greu, să construiască poduri, să transporte materiale de construcţie, să participe la alte munci necesare.8

 

Permanent, în Basarabia era încartiruită divizia XVI Infanterie, trei regimente de cazaci, un batalion Infanterie, o brigadă de artilerie şi o unitate specială de geniu, ultima având misiunea de a construi poduri peste Prut şi Dunăre9.

În permanenţă, trupele ruse se aflau în stare de alertă şi erau gata să treacă Prutul şi să ocupe Moldova şi Valahia ori să traverseze Dunărea şi să înceapă ofensiva în Balcani.

Au fost iniţiate lucrările de refacere a vechilor drumuri strategice, în special drumul militar care pornea din Hotin, trecea prin Briceni, Otaci, Orhei, Chişinău, Bender, Căuşeni, Akkerman, Chilia şi Ismail; drumul militar ce lega Basarabia cu Novorosia, care începea la Movilău, trecea prin Bălţi şi ajungea până la Sculeni; drumul militar care începea la Dubăsari, trecea prin Chişinău, Călăraşi şi ajungea la Sculeni. Aceste căi urmau să transforme Basarabia într-o zonă de tranzit a efectivului, muniţiilor şi produselor alimentare spre Balcani10.

 

În ajunul războiului instituţiile medicale militare din Chişinău, Hotin şi Tighina au trebuit să-şi mărească numărul de paturi, personalul fiind informat, că, în caz de nevoie, va trebui să treacă la stare de război, să asigure primirea răniţilor etc.

Medicii informau conducerea militară despre lipsa medicamentelor în spitalele militare, lucrătorii medicali atenţionau populaţia că, în urma războiului, pe teritoriul Basarabiei s-ar putea declanşa epidemii grave11, motivând că în timpul războaielor precedente, odată cu refugiaţii, din Balcani au fost aduse numeroase boli.

 

Medicii solicitau instituirea carantinei şi a punctelor sanitare la hotarul de la Prut, în care persoanele ce veneau din Balcani să fie examinate riguros, urmând să fie supus carantinei şi efectivul unităţilor ruse ce urma să lupte în Balcani. Acest plan trebuia pus în aplicare în cazul în care războiul ar fi durat mult timp.

În suburbiile Chişinăului au fost organizate spitale militare de câmp, concomitent fiind formate şi unităţi medicale ce urmau să însoţească trupele ruse în campania spre Balcani.

Aceste unităţi, pentru care se alocau bani din bugetul local, erau repartizate în capitala Basarabiei, iar în oraşele Chişinău şi Tighina au fost depozitate cantităţi enorme de muniţii destinate trupelor ruse.

Generalii ruşi au organizat depozite de muniţii şi în Transnistria; în cazul unor acţiuni militare, acestea urmau să asigure trupele ruse din provincie12.

Basarabia reprezenta şi o tabără de refugiu pentru patrioţii de alte etnii din Balcani, statele cărora luptau cu Imperiul Otoman, autorităţile ruse folosindu-i în luptă împotriva turcilor.

Guvernatorul Basarabiei era obligat să acorde ajutor bănesc numeroaselor organizaţii naţional-patriotice ale bulgarilor, sârbilor, grecilor, autorităţile ruse organizând pe teritoriul Basarabiei detaşamente militare ale sârbilor şi bulgarilor.

Conform dispoziţiei Comandantului militar Chişinău, voluntarii străini trebuiau cazaţi la Chişinău în apartamente speciale. Împăratul Nicolai I a ordonat ca aceste unităţi să lupte alături de armata rusă, promiţându-le, în ajun de război, că în timpul cel mai apropiat statele lor vor fi eliberate de sub jugul otoman13.

În plan diplomatic, Rusia ducea tratative cu Imperiul Austriac pentru viitorul război cu Imperiul Otoman, armata austriacă decăzând în rezultatul revoluţiilor din anul 1848, Rusia i-a acordat ajutor în reprimarea răscoalei maghiare.

 

Acest fapt i-a permis Imperiului Rus să oblige Austria ca, în caz de conflict militar cu turcii, să nu încheie o alianţă militară cu Imperiul Otoman, asigurându-şi neutralitatea. Basarabia, din nefericire, se afla la hotar cu Imperiul Austriac, tot în Basarabia aflându-se şi Gurile Dunării, la care aspira şi Austria.

În anul 1853, ambasadorul rus la Istanbul, contele Menşikov, a înaintat Porţii un ultimatum, în care se precizau următoarele condiţii: în cazul evitării războiului, dezicerea de Moldova şi Valahia; recunoaşterea independenţei Greciei, Serbiei şi Bulgariei; trecerea liberă a vaselor străine prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele14.

Turcia a respins categoric aceste cerinţe, iar ca răspuns, la 3 iulie, trupele ruse aflate în Basarabia au trecut Prutul şi au început luptele pentru cucerirea Moldovei şi Valahiei.

 

În anul 1853, prin vămile Basarabiei, care au oferit anumite facilităţi vamale, către trupele ruse din Moldova şi Valahia a fost transportate cantităţi mari de produse. Aceste facilităţile vamale au stimulat însă contrabanda ce începuse să înflorească în regiune.

Produse destinate trupelor ruseşti erau comercializate pe pieţele din Moldova şi Valahia15, în timp ce generalii ruşi cereau să li se expedieze mai multe produse alimentare pentru soldaţi ruşi, care au început să jefuiască populaţia din Principate16.

 

Prin Basarabia, spre Balcani se expediau şi cantităţi mari de armament, muniţii şi medicamente. La 9 octombrie, sultanul turc a înaintat Imperiului Rus un ultimatum, prin care solicita evacuarea trupelor ruse din Principate, Rusia refuzând să respecte condiţiile ultimatumului. Refuzul Rusiei a făcut ca, la 16 octombrie, Imperiul Otoman să declare război Imperiului Rus17.

Acţiunile militare au demarat pe teritoriul Principatelor, iar spre spitalele militare din Chişinău au început să fie expediaţi mulţi răniţii18. În acţiunile militare desfăşurate, Basarabia juca un rol strategic.

În acest scop, a fost organizată Armata Basarabeană de Sud, care trebuia să apere cetăţile Ismail, Akkerman şi Gurile Dunării, în cazul în care turcii ar fi pornit asaltul dinspre mare19. Trupele basarabene în rezervă aveau sarcina strategică de a susţine trupele active ruse.

 

Cu toate că fuseseră de curând reparate, drumurile din Basarabia deveniseră, în scurt timp, dezastruoase. Pe timp de război, pe ele circulau trupele militare, iar numărul mare de răniţi transportaţi de pe câmpul de luptă le făceau neîncăpătoare20.

Un mare număr de răniţi a fost repartizat şi la spitalele militare din Hotin şi Soroca, care au fost organizate în timpul războiului ruso-turc din anii 1806-1812.

Numărul paturilor de spitalizare era în continuă creştere, la fel şi numărul personalului medical. Problematică era şi lipsa medicamentelor, ceea ce făcea ca răniţii să moară cu sutele21.

Acţiunile militare de la Dunăre au influenţat mult comerţul din Basarabia. Negustorilor basarabeni şi se permitea să transporte marfă în Balcani22.

În anul 1854, numeroase trupe armate austriece au fost dislocate la hotarul cu Basarabia, fapt ce a făcut ca relaţiile economice dintre Austria şi Basarabia să fie sistate, iar contrabanda încurajată. Dislocarea trupelor austriece ameninţa armata rusă aflată în Principate şi putea conduce la acţiuni militare pe teritoriul Basarabiei23.

În 1854, Imperiul Rus s-a confruntat cu o coaliţie europeană, formată din Franţa, Anglia şi Sardinia. Unul dintre scopurile acestei coaliţii era scoaterea Basarabiei din componenţa Imperiului Rus, deoarece, în acest caz, trupele Rusiei nu ar mai fi putut înainta spre Balcani.

Coaliţia dorea să lipsească Rusia de un asemenea cap de pod, iar generalii ruşi aşteptau debarcarea trupelor aliate în Basarabia de sud24.

Ca să evite implicarea Austriei în război, Rusia şi-a retras trupele din Moldova şi Valahia, iar armata rusă, dislocată în Basarabia, era acum destul de demoralizată25.

 

La începutul acţiunilor militare din Crimeea, o parte din trupele ruse dislocate în Basarabia au fost redislocate în peninsulă, iar o parte din basarabeni au participat la luptele pentru Sevastopol, în componenţa regimentului basarabean26. Guvernatorul Basarabiei a primit ordinul să trimită alimente trupelor ruse ce luptau în Crimeea.

Sume semnificative din vistieria Basarabiei erau alocate pentru cumpărarea de medicamente; populaţia civilă a Basarabiei aduna bani pentru răniţi şi pentru spitalele militare27.

 

Pierderile suportate în războiul din Crimeea au determinat Rusia să iniţieze, în anul 1856, la Paris, tratative de pace. Astfel, s-a decis ca sudul Basarabiei (jud. Bolgrad, Cahul, Ismail) să fie restituit Moldovei.

Modificările teritoriale au cauzat şi unele modificări ale liniei vamale şi a căilor comerciale din Basarabia. Dunărea a devenit un fluviu neutru, pe el intrau în Basarabia un număr mare de comercianţi străin28.

 

Dar pierderea sudului Basarabiei nu a diminuat importanţa strategică a provinciei pentru Imperiul Rus, ci dimpotrivă, l-a sporit. Basarabia rămânea unicul cap de pod în Balcani, care asigura Rusiei şansa de a se revanşa în viitor. Situaţia creată a aprofundat, însă, şi mai mult criza economică şi socială se ce declanşase în provincie.

 

 

Summary

 

The Crimean War, that started in the middle of the 19th century, caused significant changes on the political map of Europe. The Russian Empire tried to destroy the Ottoman Empire and install hegemony in the Balkans.

 

Despite the fact Basarabia had a relevant role in this war, neither the Russian historiography nor the Soviet one analyzed the deployment of Russian troops in the region. Historic sources analyzed only military actions carried out in Crimea.

 

Yet, the fact Basarabia lost its Southern part did not decrease the strategic importance of the province for the Russian Empire. On the contrary, it increased it. Basarabia was the only bridge head in the Balkans, that provided Russians the chance to revenge afterwards. The created situation worsened the economic and social crisis from the region.

 

 

NOTE:

 

1. Fond 2, inv.1, dos. 5977, f. 10

2.Ibidem, f. 23

3.Ibidem, f. 28

4. Ibidem, f. 35

5.Ibidem, f. 40

6.Fond 2, inv. 1, dos. 5890, f. 36

7.Ibidem, f. 20

8.Ibidem, f. 20

9.Zapischi Odesskogo obşcestva istorii i drevnostei. Tom VI, Odessa, 1867, pag. 246

10.Ibidem, pag. 251

11.Fond 2, inv. 1, dos. 1967, f. 25

12. Ibidem, dos. 5979, f.20

13Ibidem, dos. 6097, f. 30

14.Ac. E.V.Tarle, Krâmskaia voina, tom I, Moscva, 1950, pag. 248

15.Fond 3, inv. 1, dos. 844, f. 75

16.Ac. E.V.Tarle, Krâmskaia voina, tom I, Moscva, 1950, pag. 253

17.Ibidem, f. 250

18.Ibidem, dos. 6098, f. 38

19.Ibidem, dos. 5977, f. 98

20.Ibidem, dos. 6070, f. 54

21.Ibidem, dos. 5983, f. 83

22.Ibidem, f. 105

23.Ibidem, f. 108

24Ibidem, dos. 6097, f. 50

25.Ibidem, f. 45

26.Basarabskii polk, Sanct-Petersburg, 1901, pag. 250

27.Ibidem, dos.1967, pag. 48

28.Svod zakonov Rossiiskoi Imperii. S-Petersburg, 1857, pag. 12

 

Autori: Sergiu MUNTEANU, Nicolai CIOBANU,PAUL IOAN

Surse: Revista“Cohorta”si Revista Magazin.ro

26/07/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PACEA DE LA ADRIANOPOL (1829) SI PRINCIPATELE ROMANE

 

 

 

 

Kiseleff

Arcul de Triumf edificat la St.Petersburg (1836-1838), comemorează Victoria Imperiului Rus în Războiul Ruso-Turc din 1828-1829

Contele Pavel Dmitrievici Kiseliov (Павел Дмитриевич Киселёв, Pavel Kiseleff), portret

 

Tratatul de la Adrianopol (Pacea de la Adrianopol) – 1829 –

La finele Războiului Ruso-Turc din 1828-1829, cu implicaţii deosebite asupra Principatelor Române, a fost semnat Tratatul de la Adrianopol sau Pacea de la Adrianopol (azi Edirne, Turcia). Acesta este tratatul prin care marile puteri au „smuls” Moldova şi Valahia de sub dominaţia otomană, avînd propriile interese economice în regiune.

 

Tratatul a fost semnat sub presiunea marilor puteri, în urma unui război declanşat de Rusia, cu mandat european. Turcia învinsă este nevoită să facă concesiuni importante şi obligată să slăbească controlul asupra ţărilor româneşti. În timp ce Rusia caută să-şi mărească influenţa asupra sud-estului Europei, din punct de vedere economic, interesele economice englezeşti joacă un rol decisiv.

Anglia, în căutare de noi pieţe de desfacere şi de resurse, interesată în special de grîul românesc, ajunge pînă la gurile Dunării, unde se loveşte de monopolul turcesc asupra comerţului cu Principatele. Prevederile tratatului cu privire la ţările române urmăresc tocmai asigurarea condiţiilor prielnice comerţului liber şi dezvoltării capitaliste în principate.

 

Semnat la Adrianopol (Turcia Europeană) pe 2/14 septembrie 1829, tratatul prevede recunoaşterea independenţei Greciei, autonomia Serbiei precum şi autonomia administrativă a Moldovei şi Valahiei (titlul V al acestui tratat), inclusiv retrocedarea celei din urmă cetăţilor turceşti de la Turnu Măgurele, Giurgiu şi Brăila.

Prevederile economice ale tratatului pentru Principatele Româneşti au constituit un puternic imbold pentru agricultură şi comerţ, scutindu-le de obligaţia de a aproviziona Constantinopolul şi recunoscîndu-le libertatea comerţului cu toate ţările. Poarta a fost de asemenea de acord cu redactarea unor noi regulamente administrative referitoare la Principate, sub supravegherea Rusiei, şi a acceptat ocupaţia rusească din Principate, pînă la plata unor mari despăgubiri de război.

Prin tratat s-a consolidat astfel poziţia Rusiei în Principate, dar, totodată, s-au făcut paşi importanţi pentru împlinirea idealurilor boierilor reformatori, de scuturare a dominaţiei otomane.

Acum rămîneau valabile doar o parte a elementelor de suzeranitate otomană – tributul anual şi dreptul sultanului de a confirma alegerea domnilor.

 

Tratatul avea anexat “Actul osăbit pentru prinţipaturile Moldova şi Valahia” care prevedea:

 

    – raialele turceşti din stînga Dunării sunt restituite Valahiei;
– autonomia administrativă;
– domni pămînteni aleşi pe viaţă;
– libertatea comerţului pentru toate produsele;
– dreptul de navigaţie pe Dunăre cu vase proprii româneşti şi libera folosire a porturilor româneşti;
– scutirea de obligaţia de aprovizionare a Porţii;
– limitarea dreptului de intervenţie a Imperiului Otoman în Principate;
– menţinerea ocupaţiei ruseşti pînă la plata despăgubirilor de război de către turci;
– interdicţia pentru musulmani de a stăpîni pămînturi în Principate.

 

 

Ţarul Nicolae l-a însărcinat pe Contele Pavel Kiseliov (Павел Дмитриевич Киселёв, Pavel Kiseleff), ofiţer energic şi bun administrator, cu  transpunerea în practică a prevederilor Tratatului de la Adrianopol. El a preluat această funcţie în noiembrie 1829, la Bucureşti.

De atunci şi pînă la încheierea mandatului său, în aprilie 1834, el a avut puteri aproape nelimitate în reorganizarea vieţii politice şi economice din Principate.

Deşi multe dintre acţiunile sale au fost etichetate de contemporani ca revoluţionare, el nu a dorit să răstoarne ordinea socială existentă, ci s-a străduit să o menţină prin precizarea drepturilor şi îndatoririlor tuturor claselor şi prin asigurarea mecanismului administrativ şi legal, necesar apărării acestora.

Cea mai importantă realizare a sa a fost, fără îndoială, elaborarea unei legi fundamentale pentru fiecare Principat. Regulamentele Organice au fost rezultatul srînsei colaborări dintre autorităţile ruseşti şi boierii români.

 

Tratatul de la Adrianopol a diminuat considerabil controlul otoman asupra principatelor, dar a oficializat în schimb protectoratul Rusiei asupra Moldovei şi Valahiei, devenind pentru următoarele trei decenii principala putere care va decide în Principate (armatele ruseşti se vor retrage abia la 1834).

Libertatea comerţului şi a navigaţiei în Principate a dat o puternică lovitură pentru Austria şi Prusia, care se văd concurate masiv de Anglia. Tot Anglia face să crească enorm preţul grîului românesc. Fermentul capitalismului apusean, mărfurile industriale occidentale de tot soiul, intră pe o piaţă românească închisă, care produce pentru autosuficienţă, unde raporturile sociale sunt de tip feudal. Vechiul regim intră iremediabil într-un proces accelerat de dizolvare.

 

 

Notă (titlul V din Tratatul de Pace de la Adrianopol 2/14 septembrie 1829, varianta originală în limba rusă):

 

Статья V

 

Поелику княжества Молдавское и Валахское подчинили себя особыми капитуляциями верховной власти Блистательной Порты и поелику Россия приняла на себя ручательство в их благоденствии, то ныне сохраняются им все права, преимущества и выгоды, дарованные в тех капитуляциях или же в договорах, между обоими императорскими дворами заключенных, или наконец в хатти-шерифах, в разные времена изданных. Посему оным княжествам предоставляется свобода богослужения, совершенная безопасность, народное независимое управление и право беспрепятственной торговли. Дополнительные к предшедшим договорам статьи, признанные необходимыми для того, чтобы сии области непременно воспользовались правами своими, изложены в отдельном акте, который есть и будет почитаем равносильной с прочими частью настоящего договора.

 

Titlul V

 

“Deoarece cnezatele Moldovei şi Valahiei s-au supus în baza capitulaţiilor speciale puterii supreme a Porţii Strălucitoare şi deoarece Rusia s-a angajat să garanteze bunăstarea lor, atunci acestora li se păstrează toate drepturile, avantajele şi beneficiile, acordate în aceste capitulaţii sau acorduri, semnate între ambele case imperiale sau în hatti-şerifuri, editate anterior. De aceea acestor cnezate li se acordă libertatea religioasă, securitatea deplină, administrarea populară locală şi dreptul de comerţ liber. Articolele suplimentare acordurilor anterioare, considerate necesare pentru ca aceste regiuni neapărat să se poată folosi de drepturile lor, specificate într-un document separat, care este şi va fi respectat identic cu celelalte părţi ale prezentului acord.”

 

(traducere din rusă Istoria.md)

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

  1. Istoria României, Keith Hitchins, Bucureşti, 1998
  2. http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Tratatul_de_pace_de_la_Adrianopol
  3. http://www.hist.msu.ru/ER/Etext/FOREIGN/edirne.html
  4. Istoria md.

 


 

 

27/01/2014 Posted by | ISTORIE | , , , , , , | 3 comentarii

%d blogeri au apreciat: