CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Autonomia aşa zisului ţinut secuiesc, obiectul unei noi inițiative legislative în Parlamentul României

 

 

 

 

 

Deputatul UDMR, József Kulcsár-Terza, a înregistrat o inițiativă legislativă individuală în Parlament privind autonomia Ținutului Secuiesc. El este unul dintre semnatarii proiectului de lege care prevede înființarea Liceului Romano-Catolic din Târgu Mureș, adoptat de Camera Deputaților, în calitate de prim for sesizat.

József Kulcsár-Terza, preşedintele organizaţiei Trei Scaune a Partidului Civic Maghiar (PCM), care şi-a obţinut mandatul de deputat pe lista Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), a informat presa despre acţiunea lui printr-un comunicat de presă.

Politicianul a înaintat Parlamentului Statutul de Autonomie a Ţinutului Secuiesc în forma în care a fost elaborat şi adoptat de către Consiliul Naţional Secuiesc (CNS). În urma gestului său, deputatul UDMR a primit o scrisoare de mulțumire din partea CNS.

“Am încredea că gestul meu nu va însemna doar aducerea cauzei Ţinutului Secuiesc în atenţia Parlamentului, ci va oferi posibilitatea ca şi naţiunea majoritară să recunoască şi să accepte dreptul nostru la deplină libertate naţională în urma unui dialog clădit pe argumente”, a declarat József Kulcsár-Terza, citat de agenția ungară de presă MTI.

Deputatul Uniunii susține că secuii au dreptul la autodeterminare internă, ce le-a fost promisă în Declaraţia de la Alba Iulia adoptată în data de 1 decembrie 1918, iar reprezentanţii aleşi ai comunităţii secuieşti trebuie să profite de orice ocazie pentru a semnala această voinţă comună.

József Kulcsár-Terza a declarat agenţiei ungare de presă menționată că el tratează problema de faţă ca pe o chestiune de onoare.

„Sunt membru al CNS şi consider că proiectul trebuia depus. Când am solicita respectarea promisiunilor de la Alba Iulia dacă nu acum, înaintea anului centenar?”, a precizat deputatul UDMR, exprimându-şi speranţa că, spre deosebire de ocaziile anterioare, Parlamentul nu va respinge proiectul fără o dezbatere de fond.

Întrebat de presă dacă a încercat să-l convingă pe colegul lui de partid Biró Zsolt, preşedintele PCM sau pe ceilalţi membri ai grupului parlamentar UDMR să semneze proiectul legislativ, József Kulcsár-Terza a spus că s-a consultat cu colegii din grupul parlamentar şi le-a arătat de ce consideră importantă depunerea acestei iniţiative legislative, adăugând că în opinia lui, nu el trebuie întrebat de ce este singurul semnatar al proiectului de lege.

 

NapocaNews

23/12/2017 Posted by | POLITICA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

ARGUMENTE ÎMPOTRIVA INIŢIATIVEI DENUMITĂ „ŢINUT SECUIESC”

 

 

 

 

Image result for tinutul secuiesc photosImage result for tinutul secuiesc photos

 

 

Harta aşa zisului Ţinut Secuiesc din inima României

 

ARGUMENTE ISTORICE ŞI DEMOGRAFICE ÎMPOTRIVA INIŢIATIVEI DE EXTRA-TERITORIALITATE DENUMITĂ „ŢINUT SECUIESC”

 

1. Argumente istorice

Modelul de autonomie teritorială propus sub forma iniţiativei de extra-teritorialitate denumită „Ţinut Secuiesc” nu este viabil, deoarece nu a existat niciodată, în această formă. În istorie, scaunele secuieşti au avut atâta autonomie, cât au avut şi scaunele săseşti şi celelalte comitate din Transilvania. Scaunele secuieşti se aflau în perioada voievodatului sub supravegherea şi controlul comitelui secuilor, reprezentant al puterii centrale.

El era numit de rege, mai întâi dintre magnaţii din Ungaria, apoi din Transilvania, dar niciodată dintre secui. Aşadar, din perspectivă istorică, „secuii n-au avut niciodată comiţi (prefecţi) secui, parlament secuiesc, alte structuri politice statale.

Au avut, ca şi azi, autonomie locală în cadrul „scaunelor” (Mureş, Odorhei, Ciuc, Trei Scaune), dar niciodată autonomie faţă de statul ungar şi, respectiv, habsburgic. Autonomia secuilor în epoca medievală însemna, în principal, organizarea administrativă distinctă a scaunelor secuieşti şi scutirea de dări, în schimbul serviciului militar prestat.

Ocuparea Transilvaniei de către habsburgi, la sfârşitul secolului al XVII-lea, a adus mutaţii importante în structura şi atribuţiile instituţiei scaunului, atât ca autoritate judecătorească, cât şi administrativă. Sfera de activitate şi atribuţiile Adunării Generale a Scaunului scad, reducându-se în principal la rezolvarea problemelor privind strângerea impozitelor şi încartiruirea şi aprovizionarea armatei imperiale austriece.

În timpul reformelor iosefine, menite a îmbunătăţi mecanismul administraţiei locale, scaunele secuieşti sunt desfiinţate, în anul 1784, iar la sfârşitul lunii aprilie 1849 s-a trecut la reorganizarea administrativă, scaunele fiind transformate în comitate de tip nou.

Astfel, autonomia administrativă secuiască, la fel ca şi autonomia săsească, a cunoscut un proces de dizolvare succesivă începând din 1784, continuat în 1849-1852 şi încheiat în 1876, când autonomia secuiască a fost anulată de către guvernul de la Budapesta, prin reorganizarea administrativă şi dispariţia unităţilor administrative medievale, moment trecut sub tăcere de către istoricii şi liderii maghiari, de ieri şi de astăzi.

Prin urmare, susţinătorii autonomiei „Ţinutului Secuiesc” uită că „ţinutul secuiesc” nu a avut niciodată autonomie teritorială şi etnică. Mai mult chiar, secuii ieşeau din „autonomia” lor adesea şi îşi câştigau cele necesare traiului în Ţara Românească şi în Moldova. Rămânerea în „autonomie” ar fi fost trăire în sărăcie şi foamete.

Autonomia pe criteriu etnic este promovată în esenţă prin exagerarea libertăţilor secuilor din epoca medievală şi cultivarea unei atitudini antiromâneşti. Se uită faptul că mult trâmbiţata autonomie secuiască, în toate timpurile, a însemnat pentru românii din zonă asuprire, umilinţe, intoleranţă, şi în cele din urmă asimilare.

Nu s-a înţeles, încă, faptul că istoria acestei zone a Arcului Intracarpatic nu începe cu colonizarea secuilor, iar după acest moment istoria nu se rezumă doar la cronica unei unice şi privilegiate etnii, aşa cum încearcă să prezinte lucrurile unii istorici maghiari interesaţi.

Istoria zonei înseamnă convieţuire, interferenţe, complementaritate şi, nu în ultimul rând, o zestre comună de avere materială, morală şi spirituală.

Şi fără un ţinut secuiesc enclavizat, în cei 27 de ani postdecembrişti, comunitatea românească din zonă nu a găsit înţelegerea necesară privind problemele de fond, de păstrare şi afirmare a identităţii româneşti.

Se discută despre aceste lucruri doar din perspectiva populaţiei maghiare. Susţinătorii Autonomiei pe criteriu etnic omit faptul că Harghita şi Covasna se află printre cele mai subvenţionate judeţe din România – „peste jumătate din banii pe care îi utilizează provin de la bugetul României, în timp ce Capitala oferă aproape 75% din PIB-ul realizat, României.

În ciuda acestui ajutor, din punctul de vedere al contribuţiei la PIB-ul României, Harghita se află pe locul 31, iar Covasna pe locul 41 (penultimul)”.

 

 

 

Image result for tinutul secuiesc photos

 

 

 

Deoarece mult invocata autonomie secuiască a fost prezentă, mai ales, la nivelul comunităţilor locale, acest deziderat, în condiţiile specifice din zonă (existenţa unui/unor partide/ asociaţii etnice şi a votului etnic şi nu politic), în mare parte este deja realizat şi va căpăta dimensiuni multiple, odată cu realizarea procesului de descentralizare.

Astăzi, societăţile moderne au la bază naţiunea civică, care stă şi la temelia construcţiei Uniunii Europene, şi nu fragmentarea şi enclavizarea etnică. În concordanţă cu cerinţele Uniunii Europene, configurarea regiunilor de dezvoltare social-economică a ţării nu trebuie să se bazeze pe criteriul etnic, care s-a dovedit generator de disfuncţionalităţi, discriminări şi subdezvoltare.

2. Argumente demografice

 

După componenţa etnică a populaţiei scaunelor prevăzute a se înfiinţa în proiectul de lege Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc, din totalul populaţiei de 798.426 locuitori, 232.525 – reprezentând 29,12% din totalul populaţiei – sunt nemaghiari, respectiv români, romi şi de alte naţionalităţi şi 565.901, reprezentând 70,88%, sunt maghiari. (Anexa nr. 1)

În aceste condiţii, a obliga o treime din populaţia proiectatei unităţi administrative, care nu este de naţionalitate maghiară, să trăiască într-un „Ţinut Secuiesc”, în care limba maghiară ar avea statut de limbă oficială, înseamnă a întoarce înapoi roata istoriei, la realităţile de dinaintea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, sau la cele din perioada ce a urmat Diktatului de la Viena (1940-1944) şi din perioada experimentului stalinist de tristă amintire a Regiunii Autonome Maghiare.

După numărul total al populaţiei, cele 8 scaune propuse se grupează astfel: scaunul Mureş – peste 200.000 de locuitori; scaunele Odorhei şi Ciuc au între 100.000 şi 120.000 locuitori; scaunele Sepsi şi Gheorgheni au între 80.000 şi 90.000 locuitori; scaunele Kezdi şi Micloşoara – Brăduţ între 30.000 şi 55.000 locuitori şi scaunul Orbai cu 25.627 locuitori.

Se poate observa o foarte mare diferenţă între scaunul Mureş, cu numărul cel mai mare de locuitori – 282.793 şi scaunul Orbai cu numărul cel mai mic de locuitori – 25.627 locuitori. Practic, scaunul Mureş este de 9 ori mai mare decât scaunul Orbai, avâd o populaţie egală cu cea a altor 5 scaune (Sepsi, Gheorgheni, Kezdi, Micloşoara-Brăduţ şi Orbai).

După numărul total al populaţiei maghiare, în cifre absolute, cele 8 scaune propuse se grupează astfel: 2 au peste 100.000 de locuitori de etnie maghiară (Mureş şi Odorhei); 3 au între 50.000-100.000 locuitori de etnie maghiară (Gheorgheni, Sepsi şi Ciuc); 2 au între 20.000 – 50.000 locuitori de etnie maghiară (Micloşoara – Brăduţ şi Kezdi) şi 1 scaun sub 20.000 locuitori de etnie maghiară (Orbai). După ponderea populaţiei maghiare, în totalul populaţiei scaunelor, cele 8 scaune se grupează astfel: în 2 (Odorhei şi Kezdi), populaţia de etnie maghiară este de peste 90% din totalul populaţiei scaunului; în 3 (Ciuc, Sepsi şi Micloşoara – Brăduţ), populaţia de etnie maghiară este între 70-85% din totalul populaţiei scaunului¸ în 2 (Gheorgheni şi Orbai), populaţia de etnie maghiară este între 60-70% din totalul populaţiei scaunului, iar în scaunul Mureş, populaţia de etnie maghiară este de doar 53,62 % din totalul populaţiei scaunului.

Se poate observa că doar în două scaune, respectiv Odorhei şi Kezdi, populaţia de etnie maghiară este de peste 90% din totalul populaţiei scaunului, iar în celelalte şase scaune propuse ponderea acesteia este între 53,62 şi 84,50%.

După numărul total al populaţiei nemaghiare, în cifre absolute, cele 8 scaune propuse se grupează astfel: în scaunul Mureş, populaţia de etnie nemaghiară este de peste 100.000 locuitori; 2 scaune (Gheorgheni şi Sepsi) au între 20.000-30.000 locuitori de etnie nemaghiară; scaunul Ciuc are între 10.000-20.000 locuitori de etnie nemaghiară şi 4 scaune (Micloşoara – Brăduţ, Orbai, Odorhei şi Kezdi) au între 5.000-10.000 locuitori de etnie nemaghiară.

După ponderea populaţiei nemaghiare, în totalul populaţiei scaunelor, cele 8 scaune se grupează astfel: în scaunul Mureş, populaţia de etnie nemaghiară este de 46,38% din totalul populaţiei scaunului; în două scaune (Gheorgheni şi Orbai), populaţia de etnie nemaghiară este între 30 – 40% din totalul populaţiei scaunului; în 2 scaune (Sepsi şi Micloşoara – Brăduţ), populaţia de etnie nemaghiară este între 20-30% din totalul populaţiei scaunului; în scaunul Ciuc, populaţia de etnie nemaghiară este între 10-20% din totalul populaţiei scaunului; în 2 scaune (Kezdi şi Odorhei), populaţia de etnie nemaghiară este sub 10% din totalul populaţiei scaunului.

Cei 232.525 cetăţeni români de etnie nemaghiară (români, romi şi de alte etnii), reprezentând 1/3 din totalul populaţiei celor 8 scaune propuse, trăiesc în 105 localităţi cu peste 100 de români şi alte etnii nemaghiare, şi în 41 de localităţi sub 100 de români şi alte etnii nemaghiare.

Cele 105 localităţi cu peste 100 de români şi alte etnii nemaghiare se grupează astfel: peste 75.000 de locuitori – într-o localitate (Târgu-Mureş); între 10.000-20.000 locuitori – în 2 localităţi (Sf. Gheorghe şi Topliţa); între 5.000-10.000 locuitori – în 3 localităţi (Miercurea-Ciuc, Ungheni, Sâncraiu de Mureş); între 1.000-5.000 locuitori – în 38 localităţi; între 500-1.000 locuitori – în 14 localităţi; între 100-500 locuitori – în 37 localităţi.

Lista localităţilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, cuprinse în cele 8 scaune, din proiectatul „Ţinut Secuiesc”, în care locuiesc sub 100 de români şi alte etnii nemaghiare este următoarea:

– Judeţul Covasna, 17 comune: Arcuş, Bixad, Brateş, Comandău, Catalina, Dalnic, Estelnic, Lemnia, Malnaş, Micfalău, Moacşa, Mereni, Poian, Reci, Sânzâieni, Turia, Vârghiş;

– Judeţul Harghita, 22 comune: Brădeşti, Cârţa, Ciceu, Ciumani, Dăneşti, Dârjiu, Dealu, Leliceni, Lueta, Lunca de Sus, Mădăraş, Mereşti, Mărtiniş, Ocland, Păuleni-Ciuc, Porumbeni, Racu, Satu Mare, Sântimbru, Sânmartin, Tomeşti, Vârşag;

– Judeţul Mureş, 2 localităţi: Bereni, Chibed.

– Total – 41 de localităţi.

Aceste 41 de localităţi din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, cuprinse în cele 8 scaune, din proiectatul „Ţinut Secuiesc”, în care locuiesc sub 100 de români şi alte etnii nemaghiare, împreună cu cele 37 de localităţi în care locuiesc sub 500 de cetăţeni români şi de alte etnii nemaghiare, formează în total 78 de localităţi în care, în următorii ani, procesul de maghiarizare va duce la diminuarea drastică, până la dispariţia totală a românilor.

De menţionat faptul că 11 comune cu populaţie majoritar românească, din actualele judeţe Bacău, Braşov, Neamţ şi Covasna, care au făcut parte din fostele scaune secuieşti, nu sunt cuprinse în unitatea administrativă propusă cu denumirea „Ţinutul Secuiesc”.

În acelaşi timp, un număr de 6 localităţi, majoritatea cu populaţie maghiară majoritară, incluse în actualul scaun Mureş, în sec. al XIX-lea, nu au făcut parte din acest scaun, ci din scaunele şi comitatele vecine acestuia, după cum urmează: Breaza, Gorneşti, Glodeni şi Voivodeni, din comitatul Turda, Bălăuşeri din comitatul Târnava şi Veţca din scaunul Odorhei.

După numărul de localităţi din subordine, cele 8 scaune propuse se grupează astfel: scaunul Mureş are 38 de comune; scaunele Ciuc şi Odorhei au câte 26 de comune; scaunele Kezdi, Orbai şi Gheorgheni au între 10 – 20 de comune, iar scaunele Orbai şi Brăduţ – Micloşoara au sub 10 comune.

Se poate observa o foarte mare diferenţă între scaunul cu cel mai mare număr de comune – Mureş, cu 38 de comune şi scaunul cel mai mic – Orbai, cu 6 comune.

Configuraţia scaunelor propuse confirmă aprecierea Consiliului Legislativ, potrivit căreia în proiectul de autonomie a „Ţinutul Secuiesc” sunt instituite „regiuni autonome, asimetrice, neuniforme ori pur şi simplu singulare, constituite exclusiv pe criterii etnice, unităţi administrativ-teritoriale noi, distincte de celelalte unităţi administrativ-teritoriale consacrate de Constituţie, atât prin modul de organizare, cât şi prin prerogativele speciale care se doresc a fi atribuite”.

Potrivit Consiliului Legislativ, în documentul menţionat este prevăzută „organizarea, sub aspectul administrativ, a <Ţinutului Secuiesc> pe trei niveluri: local, scăunal şi regional, în timp ce, în prezent, organizarea administrativă a teritoriului României este numai pe două niveluri – local şi judeţean – ceea ce creează disfuncţionalităţi şi impedimente în cooperare, atât pe plan intern, cât şi în relaţiile externe”.

Iată şi comunele româneşti care au făcut parte din fostele scaune secuieşti şi care nu sunt cuprinse în unitatea administrativă propusă, cu denumirea „Ţinutul Secuiesc”:

1. Bicazul Ardelean, azi judeţul Neamţ, total populaţie 4.064 locuitori, din care 4.048 români*, 15 maghiari şi alte etnii.

2. Bicaz -Chei, azi judeţul Neamţ, total populaţie 4.089 locuitori, din care 3.297 români, 162 alte etnii.

3. Dămuc, azi jud. Neamţ, total populaţie 2.761 locuitori, din care 2.724 români, 35 alte etnii.

4. Satul Făget, comuna Ghimeş-Făget, din fostul scaun Ciuc, azi judeţul Bacău, total populaţie 5.094, din care 2.282 români, 2577 maghiari şi 235 alte etnii**.

5. Satul Poiana Sărată, comuna Oituz, din fostul scaun Treiscaune, azi judeţul Bacău, total populaţie 355 locuitori, din care români 354 ***.

6. Comuna Vama Buzăului, din fostul scaun Treiscaune, azi judeţul Braşov, total populaţie 3.163 locuitori, din care 3.054 români, 9 alte etnii.

7. Oraşul Întorsura Buzăului, din fostul scaun Treiscaune, azi judeţul Covasna, total populaţie 7.319 locuitori, din care 7.265 români şi 49 maghiari şi alte etnii.

8. Comuna Barcani, din fostul scaun Treiscaune, azi judeţul Covasna, total populaţie 3.665 locuitori, din care 3.543 români şi 121 maghiari şi alte etnii.

9. Comuna Sita Buzăului, din fostul scaun Treiscaune, azi judeţul Covasna, total populaţie 4.562 locuitori, din care 4.552 români şi 9 maghiari şi alte etnii.

10. Comuna Dobârlău, din fostul scaun Treiscaune, azi judeţul Covasna, total populaţie 2.112 locuitori, din care 2.082 români şi 27 maghiari şi alte etnii.

11. Comuna Valea Mare, din fostul scaun Treiscaune, azi judeţul Covasna, total populaţie 1.043 locuitori, din care 1.026 români şi 17 maghiari şi alte etnii.

Autor: 

Centrul European de Studii Covasna-Harghita

 

 Alte argumentele impotriva enclavizarii etnice:Maghiarizarea romanilor din „Tinutul secuiesc” – Un subiect trecut sub tacere de liderii „minoritatii majoritare” –

 

Preocupati exclusiv de promovarea dezideratelor privind obtinerea autonomiei etnice a asa-zisului „Tinut secuiesc”, liderii maghiarilor „radicali” si „moderati”, deopotriva, trec sub tacere, printre altele, un subiect „incomod” pentru ei, respectiv deznationalizarea si asimi-larea unor intregi comunitati romanesti din Arcul intracarpatic.

Cunoscut si semnalat, de liderii romanilor ardeleni, inca din cea de a doua jumatate a secolului al XIX-lea, amplu proces de maghiari-zare a romanilor din„Secuime”, a fost pus în evidenţă, în perioada interbelică, de o serie de autori precum: Nicolae Iorga, Gheorghe Popa-Lisseanu, Sabin Opreanu, Teodor Chindea, Nicolae Sulica, Aurel Nistor, Octavian Dobrota s.a.

Au urmat anii de teroare si epurare etnică de dupa Diktatul de la Viena, intoleranţa fata de români din timpul defunctei Regiuni Autonome Maghiare, „embargoul” impus de vechiul regim, care nu a permis abordarea acestui subiect „delicat” si, nu in ultimul rand, noul val de intoleranţă faţă de români de după decembrie 1989.

Studiile pe acesta tema, reluate dupa decembrie 1989, au pus în evidenţă, pe baza de izvoare incontestabile, dimensiunea reală a procesului de maghiarizare a românilor din fostele scaune secuieşti.

Studiile amintite, au reliefat faptul ca, deznationalizarea este un proces istoric, care atenteaza la limba, cultura si religia unei comunitati, fie pe cale „pasnica”, fie materializata prin dezinteresul sau lipsa totala a sprijinului moral si material acordat de catre oficialitati scolii, bisericii si altor institutii identitare ale comunitatii respective, fie pe cale mai putin „pasnica”, prin masuri legislative (vezi legile Trefort, Appony etc) sau pe cale violenta de „purificare”, din care nu lipsesc mijloacelor extremelor violente din timpul Dictatului de la Viena, spre exemplu, sau cele de intensa persuasiune psihologica, de dupa decembrie 1989.

Deznationalizarea se produce in mai multe etape, intr-o prima faza este folosit bilingvismul, apoi se pierde limba materna si in cele din urma confesiunea.

Maghiarizarea romanilor era constienti-zata la nivelul discursului public al liderilor cei mai autorizati, si pusa in evidenta de statisticile oficiale.

Astfel, referindu-se la aceasta realitate, intr-o circulara din 1870, prin care se solicita colectarea fondurilor pentru restaurarea bisericii si a scolii confesionale ortodoxe din Sf. Gheorghe, mitropolitul Andrei Şaguna spunea:

Stim cu totii Iubitilor! Intre ce imprejurări critice au trait confraţii nostri din ţinutul Secuimei şi trăiesc incă si până în ziua de azi.

Cu totii simtim daunatoarele urme, ce le-au lasat influienţele timpurilor de mai inainte asupra credinciosilor nostri din Secuime. Nicăieri nu este atât de ameninţată naţionalitatea şi confesiunea noastră, ca acolo”.

Despre unele dimensiuni ale procesului de maghiarizare a romanilor din fostele judete Ciuc, Odorhei si Treiscaune, vorbesc si recensamintele de la sfarsitul sec. al XIX-lea si inceputul secolului XX.

Astfel, in cele trei judete, au fost inregistrati un numar important de „maghiari de religie romana” (ortodoxa si greco-catolica), respectiv in 1890 – 13.506 persoane, in 1900 – 15.838 si in 1910 – 16.854.

Cele mai „vulnerabile” la procesul de maghia-rizare au fost comunitatile româneşti mici, sub 200 de membrii, comunităţi care sub acest „prag demografic”, nu au putut sa asigure existenta si functionarea principalelor instituţii identitare – biserica si şcoala.

Unele cercetari sociologice recente (Maria Cobianu-Bacanu, Codrina Sandru, Radu Baltaziu s.a.), au evidentiat faptul ca, in judetele Covasna, Harghita si Mureş, ca mediul aculturativ, cultura maghiara este putin deschisa la interschimburi culturale reciproce, putin permisiva si ospitaliera fata de nevoia celorlalti de a-si afirma si dezvolta identitatea specifica, pe care o apreciaza ca pe o amenintare la propria identitate.

In aceste conditii una din prioritatile dezvoltarii regiunii o reprezinta generalizarea modelului romanesc si a celui european de convietuire interetnica, de acceptare a alteritatii si de dezvoltare a unei societati multietnice si pluriconfesionale, si nu de sustinere a separatismului si a enclavizării etnice. („Cuvantul Nou”, anul XIX, nr. 5102, 3 martie 2008)

30/06/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

Autonomia pentru o etnie dispărută, premiza indispensabi­lă pentru clădirea unui nou stat maghiar în mijlocul României, în aria locuită cândva de secui

 

 

 

 

 

 

Pe hartă: Regiunea Autonomă Maghiară, constituită în 1952  şi devenită ulterior Mureş-Autonomă Maghiară, din iniţiativa şi cu aportul sovieticilor.

 

 

 

 

 

Autonomia Ținutului Secuiesc constituie o premiză indispensabi­lă pentru realizarea unui nou stat maghiar în mijlocul României, în aria locuită cândva de secui.

Aceștia erau organizați în „scaune” (sedes) existente până la constituirea dua­lismului austro-ungar (1867), când au fost desființate de guvernul de la Budapesta și înlocuite cu comitate.

Dacă obârșia secuilor este încă discutabilă, este un fapt cunoscut as­tăzi că ei s-au asimilat ungurilor. La recensământul din 2002, în județele Covasna, Harghita și parte din Mureș, dintr-o populație de 668.471 vorbi­toare de limbă maghiară, nici unul nu s-a declarat secui!?!

Chiar dacă, în ultimul deceniu, unii dintre acești locuitori s-au lă­murit asupra obârșiei lor îndepărtate, „Ținutul Secuiesc” invocat de unii sau de alții astăzi, cuprinde peste 99% unguri și nu secui.

 

 

 

Imagini pentru tara secuilor map

 

Foto: Harta „Ţinutului secuiesc”

 

 

 

 

Atunci de ce atâta caz?

 

Din motive de oportunitate po­litică și electorală, într-o etapă când fragmentarea statelor europene, sub directiva euroregiunilor, se desfășoară pretutindeni lent dar sigur.

În numele unei false necesității a unor cifre statistice comparabile, care de fapt vizează teritoriul economic al statelor respective. Nicidecum bună-starea cetățenilor. Stăpânești mai ușor când cetățenii nu mai au o identitate sprijinită pe istorie și tradiție.

N.B. Autonomia Ținutului Secuiesc deschide calea unei fragmen­tări a întregii arii transilvane în zeci de „autonomii” culturale.

Când nu pot modifica granița atunci fragmentezi și schimbi identi­tatea teritoriului respectiv…

 

(autor: acad. Dinu C. Giurescu, sursa: Revista Clipa)

09/03/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

%d blogeri au apreciat: