PROPAGANDA ANTIROMÂNEASCÃ ÎN BASARABIA ANULUI 1918

 

 

 

 

 

 

Unirea Basarabiei cu România a determinat o amplificare a propagandei antiromâneşti, dusă de forţele interne şi externe care se opuneau deciziei adoptate în mod democratic de reprezentanţii legitimi ai locuitorilor Basarabiei la 27 martie/9 aprilie 1918.

Agenţii veniţi de peste Nistru, sau cei din rândurile populaţiei locale, le insuflau basarabenilor teama că autorităţile române se vor opune reformelor democratice, dintre care cele mai importante erau reforma agrară şi votul universal.
Liderii românilor basarabeni, împreună cu reprezentanţii civili şi militari ai statului român, au depus eforturi însemnate, prin diverse mijloace, în primul rând cele culturale, prin intermediul Şcolii şi Bisericii, pentru a elimina, pe cât posibil, efectele propagandei antiromâneşti şi antiunioniste duse de cei care se opuneau actului reparatoriu de la 27 martie/9 aprilie 1918.
Din nefericire, multe dintre tezele propagandei antiromâneşti din perioada 1918-1940 sunt utilizate şi astăzi în mass-media şi pe internet, fiind reliefate aspectele negative ale acestei perioade şi, totodată, ignorat, în mod voit, martiriul românilor basarabeni din timpul ocupaţiei sovietice.

La 10 ianuarie 19181, la cererea autorităţilor Republicii Democrate Moldoveneşti, armata română trecea Prutul pentru a lupta împotriva bandelor de soldaţi bolşevizaţi ai armatei ruse care, sub pretextul luptei revoluţionare, instauraseră un climat de haos şi teroare în Basarabia.
În proclamaţia adresată populaţiei Basarabiei de şeful Statului Major General al Armatei, generalul Constantin Prezan, la 12 ianuarie 1918, se preciza:

„Aceşti duşmani s-au folosit de sufletul vostru cinstit şi încrezător şi au căutat să sădească învrăjbire între voi şi noi, spunându-vă că românii vin să stăpânească ţara voastră, că ei vin să pună mâna pe pământurile voastre şi că n-ar avea alt gând decât să aducă pe capul vostru pe vechii stăpânitori, ca să vă răpească drepturile naţionale şi politice câştigate prin revoluţie”.

Această frază sintetiza tema principală a propagandei antiromâneşti din Basarabia, potrivit căreia armata română îi va sprijini pe foştii moşieri să îşi recupereze pământurile pierdute în vâltoarea revoluţionară a anului 1917.

Propaganda antiromânească omitea să le spună ţăranilor basarabeni că Parlamentul României votase, la 30 iulie 1917, prin modificarea articolelor 19, 57 şi 67 din Constituţie, exproprierea a 2 300 000 ha pentru realizarea unei mari reforme agrare, precum şi pentru modificarea sistemului electoral în vederea introducerii votuluiuniversal.

La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării vota, la Chişinău, unirea cu România, act prin care se eliminau efectele anexării samavolnice a teritoriului Moldovei dintre Prut şi Nistru de către Imperiul Rus, din anul 1812.
Dar punerea în practică a Actului Unirii de la 27 martie 1918 a întâmpinat numeroase obstacole.

Contextul istoric de la momentul unirii Basarabiei cu România

La momentul Unirii Basarabiei cu România, guvernul român ducea negocieri de pace cu Puterile Centrale din postura de ţară învinsă. Prin Tratatul de pace de la Bucureşti din 24 aprilie/7 mai 1918, România suferea importante pierderi teritoriale: Dobrogea, culmile Carpaţilor, o porţiune din nordul Moldovei.

Pe de altă parte, în tratat nu se recunoştea unirea Basarabiei cu România. La articolul IV al tratatului se menţiona că diviziile române din Basarabia vor rămâne între Prut şi Nistru până când, în urma operaţiilor militare desfăşurate de Puterile Centrale în Ucraina, „nu va mai fi niciun pericol pentru frontierele României”.

Totodată, la articolul VIII al tratatului, se preciza că forţele navale române, maritime şi fluviale, vor rămâne intacte „până când condiţiile din Basarabia vor fi clarificate”. Deci, Germania şi AustroUngaria, care dominau politic şi militar la acel moment spaţiul est-european, nu recunoşteau de jure Unirea Basarabiei cu România, fapt care favoriza acţiunile propagandistice antiromâneşti şi antiunioniste din Basarabia.

În spaţiul fostului Imperiu ţarist, nu era clar care va fi rezultatul războiului civil între „Roşii” (bolşevicii) şi „Albi”. Tabăra „Albilor” cuprindea mai multe grupări politice şi militare de diverse orientări: monarhişti conservatori, republicani liberali, social-democraţi etc., care luptau, împreună sau separat, împotriva bolşevicilor.

În cazul victoriei bolşevicilor, Basarabia ar fi fost una dintre ţintele principale ale „exportului de revoluţie”.

Pe de altă parte, principalii lideri ai „Albilor” îşi exprimaseră în mod public dezideratul pentru menţinerea integrităţii teritoriale a Rusiei în graniţele anterioare Revoluţiei din februarie 1917.

La rândul lor, liderii politici din Ucraina, fie ei de stânga sau de dreapta, luptau, prin mijloace mai mult sau mai puţin subversive pentru anexarea Basarabiei la Ucraina, care, în noiembrie 1917, îşi declarase independenţa.
Prin urmare, existau cel puţin trei forţe externe care desfăşurau, prin agenţi veniţi de peste Nistru sau prin localnici din rândul minorităţilor, acţiuni sistematice de propagandă antiromânească, pentru crearea în Basarabia a unei atmosfere ostile Unirii de la 27 martie 1918, având ca ţel final ruperea acestei provincii istorice româneşti de ţara-mamă, România.
 

Principalele teme ale propagandei antiromâneşti

 

O sinteză a principalelor teme ale propagandei antiromâneşti dusă în cursul anului 1918 de elemente potrivnice unirii Basarabiei cu România se regăseşte într-un document, nesemnat, intitulat „Proiect de sistematizare a propagandei prin autorităţile şi elementele militare”, din 3 iunie 1918.

Acestea erau următoarele:

• Regatul României – ţara moşierilor – va aboli reformele câştigate în urma căderii regimului ţarist. Aceste reforme nu pot fi păstrate decât „într-o Rusie restabilită şi democratică”.
• Lipsa de legitimitate a Sfatului Ţării: „Sfatul Ţării nu este compus din deputaţi aleşi liber de popor […], ci de un grup de oameni care s-au impus ei înşişi. […] Sfatul Ţării a fost cumpărat pentru a vota unirea cu România”.
De menţionat faptul că autorul proiectului afirma că valul de naţionalism românesc care a culminat cu Actul Unirii de la 27 martie 1918 s-a disipat şi a fost înlocuit cu „frământări politice de partid şi ambiţii personale care au dezgustat şi inactivat (sic!) pe mulţi care mai înainte depuneau o muncă cinstită pentru opera naţionalizării”.

În urma Revoluţiei Ruse din februarie 1917, Guvernul Provizoriu de la Petrograd proclamase adoptarea votului universal şi începuse pregătirile pentru efectuarea reformei agrare.
În declaraţia de constituire a Republicii Democrate Moldoveneşti, din 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării prevăzuse efectuarea unei reforme agrare fără despăgubiri şi introducerea votului universal. După unirea cu România, în rândurile basarabenilor, indiferent de etnie, exista temerea că guvernul conservator, condus de Alexandru Marghiloman, se va opune înfăptuirii acestor reforme.

Prezenţa ofiţerilor ruşi din fosta armată ţaristă constituia un factor favorabil pentru desfăşurarea acţiunilor antiromâneşti. Influenţa acestora se răspândea în rândul militarilor basarabeni care activaseră în structurile militare ale Republicii Democrate Moldoveneşti şi care urmau a fi integraţi în armata română.

Astfel, la 26 mai 1918, Biroul de Informaţii al Detaşamentului „General Răşcanu” raporta comandamentului Corpului 5 Armată că ofiţerii din polcul moldovenesc, condus de ofiţerul Ledenuş, nu voiau să depună jurământul către regele Ferdinand, deoarece ofiţerii ruşi le spuseseră că „nu se ştie dacă Basarabia nu va fi a bulgarilor sau a turcilor”.

Ofiţerii basarabeni erau influenţaţi de membrii comisiei ruse de lichidare a depozitelor de război din Basarabia care „îndeamnă pe ofiţerii din regimentul moldovenesc să nu aibă simpatie pentru armata română, să demisioneze din armată şi să nu jure credinţă regelui Ferdinand”.

În finalul raportului se preciza:

  În urma Revoluţiei Ruse din februarie 1917, Guvernul Provizoriu de la Petrograd proclamase adoptarea votului universal şi începuse pregătirile pentru efectuarea reformei agrare.
În declaraţia de constituire a Republicii Democrate Moldoveneşti, din 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării prevăzuse efectuarea unei reforme agrare fără despăgubiri şi introducerea votului universal.

După unirea cu România, în rândurile basarabenilor, indiferent de etnie, exista temerea că guvernul conservator, condus de Alexandru Marghiloman, se va opune înfăptuirii acestor reforme.

 

Tot în acest sens, comandantul Detaşamentului „General Răşcanu” raporta, la 17 iunie 1918, Comisarului General al Basarabiei, generalul Arthur Văitoianu că: „elementele străine din Basarabia continuă să se agite contra noastră, mai ales că găsesc sprijin în autorităţile noastre, atât în Basarabia, cât şi din ţară [Vechiul Regat]”.

Se dădea drept exemplu cazul ofiţerilor ruşi şi ucraineni care, conform unei ordonanţe emise de Comisariatul General al Basarabiei, trebuiau să părăsească teritoriul provinciei până la 15 iunie 1918.

Dar, în ziua de 15 iunie, Comenduirea Pieţei Chişinău a primit ordin direct de la Ministerul de Război, prin care termenul era prelungit până la 1 iulie 1918.

Practic, din 15 în 15 zile se amâna plecarea ofiţerilor ruşi care invocau situaţia din Ucraina şi Rusia.

Pe de altă parte, ofiţerii ruşi prezenţi în Basarabia constituiau un factor destabilizator pentru autorităţi:

„Ei rămân mereu aici, ne sfidează, se dedau la manifestaţiuni ostile şi prestigiul nostru scade, căci în ciuda tuturor ordonanţelor, ei continuă a rămâne pe loc. […] Toate aceste elemente nu fac altceva decât să instige populaţia pe ascuns contra noastră şi la un moment dat vor fi desigur în capul bandelor ce s-ar răscula contra autorităţilor noastre”.

 

Aspecte de natură social-economică

 

Propaganda antiromânească găsea un teren prielnic în rândurile multor locuitori ai Basarabiei care erau nemulţumiţi de situaţia economică precară, în primul rând de creşterea preţurilor la alimente. Această creştere era generată de cererea mare de produse din partea comisiilor economice austro-ungare şi germane, care cumpărau cantităţi mari de cereale, cai şi vite la preţuri foarte ridicate pentru trupele Puterilor Centrale staţionate în Ucraina.

De exemplu, autorităţile române ofereau ţăranilor la cumpărare 6 ruble pe pudul de grâu (16, 8 kg), în timp ce germanii ofereau 15 ruble pe aceeaşi cantitate.
Într-o notă informativă din 22 mai 1918 primită de Biroul II Informaţii al Marelui Cartier General, se consemna:

„Răuvoitorii exploatează această împrejurare pentru a agita [spiritele] contra noastră, informând populaţia că noi am exporta toate alimentele de acolo şi suntem prin urmare cauza scumpetei. Alţi agitatori propagă ideea că mai-nainte Basarabia a fost alimentată de Ucraina şi scumpirea alimentelor se datoreşte separării Basarabiei de această ţară.

Cu toată stupiditatea acestei teze se găsesc destui naivi care cred şi asta”.

Existenţa a numeroase probleme de natură social-economică facilita răspândirea tezelor propagandei antiromâneşti din Basarabia.
De exemplu, din aceeaşi notă informativă aflăm că judecătorii şi funcţionarii de la oficiile poştale se temeau că vor fi concediaţi pentru a fi înlocuiţi cu personal din Vechiul Regat.

Drept rezultat, scrie autorul notei, „e uşor de înţeles că grija pentru viitor le înăbuşă naţionalismul de-abia deşteptat”.
Alte nemulţumiri se manifestau în rândurile lucrătorilor feroviari ale căror salarii nu fuseseră plătite de trei luni şi cărora li se pusese în vedere că nu li se vor recunoaşte anii de serviciu.

Din această cauză, mulţi dintre ei au demisionat şi au plecat în Ucraina, între aceştia numărându-se „mulţi români buni, care, poate, văzându-ne venind, le-au curs lacrimi de bucurie şi acum, amărâţi, ne-au întors spatele, părăsindu-şi patria deziluzionaţi pentru a asigura existenţa familiilor lor şi e firesc că o parte din această deziluzie, nemulţumire şi amărăciune s-a revărsat şi asupra celor pe care i-au lăsat în urmă, iar noi am pierdut atâţia cetăţeni buni”.

La fel de grave erau şi problemele studenţilor basarabeni de naţionalitate română cărora nu li se recunoşteau studiile.
Se propunea ca guvernul român să intervină pe lângă autorităţile de la Chişinău în acest sens, „pretinzându-le numai examene suplimentar de
limba română, literatură şi istorie naţională şi eventual de terminologie [românească] a facultăţii [specializării] respective”.
 
Pentru a contracara propaganda antiromânească din Basarabia, şeful Biroului II Informaţii al Marelui Cartier General, colonelul Nicolae Condeescu, propunea, în martie 1918, ca, prin intermediul ofiţerilor din cadrul unităţilor armatei române dislocate în localităţile basarabene, să se întreprindă o acţiune sistematică de propagandă, în special în mediul rural, „pentru a atrage sufleteşte pe săteni pentru a le dezvolta încrederea în intenţiile noastre faţă de ei, a trezi în ei sentimentele naţionale şi a-i scoate astfel pe românii basarabeni din starea de amorţeală în care i-au dus împrejurările şi propaganda ostilă”.

Se preconiza ca, din cadrul fiecărui regiment dislocat în Basarabia, să fie delegat câte un ofiţer care să urmeze un curs special de propagandă.

Odată întors la regiment, ofiţerul trebuia „să organizeze centre de propagandă pe batalioane, sub supravegherea directă a comandantului de batalion, să conducă propaganda şi în acelaşi timp să iniţieze trupa şi ofiţerii asupra propagandei ce urmează să se facă şi asupra modului cum să procedeze”.

Marele Cartier General nu a dat curs acestei propuneri.
În primăvara anului 1918, Directoratul Învăţământului din Basarabia a organizat o campanie de propagandă culturală românească.
Principalele acţiuni duse în cadrul acestei campanii constau în cursuri de limba şi literatura română, precum şi în conferinţe având ca subiect geografia şi istoria României.

În cazul expunerilor cu tematică istorică, se punea accent pe istoria medievală a Moldovei pentru a demonstra apartenenţa multiseculară a Basarabiei la acest principat românesc.

Conţinutul acestor conferinţe era adaptat în funcţie de publicul-ţintă, ca să folosim un termen actual. De exemplu, acolo unde existau comunităţi ucrainene importante, conferenţiarul rememora în special luptele duse de-a lungul timpului de moldoveni şi cazaci contra tătarilor şi otomanilor.

În unele cazuri se editau şi gazete regionale în limba română sau publicaţii bilingve în română şi rusă, dar apariţia acestora era efemeră, din cauza costurilor mari pentru tipărire, precum şi a crizei de hârtie.
Rezultatele acestei campanii au fost modeste, aşa cum reiese dintr-un memoriu, din iulie 1918, redactat de comisarul general al Basarabiei, generalul de corp de armată Arthur Văitoianu :
„Acţiunea de propagandă începută în Basarabia în cursul lunii martie a.c. nu a putut da nici toate roadele aşteptate, nici tot rezultatul necesar; pe de o parte, din lipsa de serioasă selecţie a personalului, iar pe de altă parte, timpul a fost scurt şi programul de propagandă absolut necomplet. A fost însă fericită organizarea de propagandă şi trimiterea unor elemente foarte bune, mai ales la începutul acestei încercări.
În situaţia actuală, când spiritele în interior nu sunt încă nici liniştite, nici îndrumate, şi când propaganda duşmană nu încetează şi nici nu avem putinţa a o înlătura urgent şi în total se impune, în mod absolut, continuarea unei propagande bine organizată pentru cel puţin un an, până ce şcolile, administraţia şi iniţiativa particulară vor putea să lucreze singure în acest sens.
A crede că s-ar putea obţine de acum rezultate numai prin şcoală şi organele administrative sau printr-o propagandă incompletă ar fi o eroare de apreciere a situaţiei şi o greşeală din punct de vedere al momentului istoric şi interesului naţional ce avem în Basarabia.
Se impune dar o organizare completă şi imediată a unui serviciu de propagandă, neţinându-se seama de nicio consideraţie materială pentru creditul necesar acestei organizări”.
Comisarul general al Basarabiei propunea ca propaganda să fie condusă de un organ central pus sub controlul direct al Comisariatului General al Basarabiei. Activitatea de propagandă se preconiza a se duce pe 2 paliere:

• a) Acţiune oficioasă, organizată cu trepte ierarhice de la centru la judeţe, plase şi comune şi cuprinzând chestiunile de: teatru, cinematografe, serbări, societăţi de muzică, tir, gimnastică, cercetăşie, creşterea femeii (sic!), scrieri de reviste, conferinţe, şcoli de adulţi, universităţi populare.
 
• b) Acţiune secretă organizată de la centru cu mijloace speciale ca: presă, vânzători ambulanţi, vânzători de ziare, lăutari de ţară (sic!), agenţi speciali etc.”

Efectele propagandei culturale româneşti în rândul populaţiei

O radiografie a activităţii acestui serviciu de propagandă culturală, constituit în cadrul Comisariatului General al Basarabiei, se regăseşte într-un memoriu redactat, în noiembrie 1918, de şeful Centrului de Propagandă Hănăşeni, din judeţul Cahul, Nicolae Mogoş, şi adresat şefului Siguranţei Generale a Statului din Basarabia:
„Propaganda culturală naţională în Basarabia […] a luat naştere de pe la începutul lui martie a.c. [1918] şi a fost determinată de marea ignoranţă ce stăpânea masa populaţiei dintre Prut şi Nistru în ceea ce priveşte trecutul şi fazele (sic!) originii sale. […]
Din nenorocire pentru entuziasmul naivilor în politica naţionalistă de la Directoratul Instrucţiei Publice, cărora li s-a încredinţat această delicată şi importantă misiune […], decepţia s-a revărsat bogat peste frumoasele lor vise primăvăratice, şi în afară de câteva cazuri izolate, în care s-a învederat un relativ succes, totul s-a redus la predicări în pustiu şi la câteva serbări cu cuvântări stereotipe, urmate de dansuri ca: „Banul Mărăcine”, tangou, Romanul (sic!) şi valsul.

Iar mai departe?… Nimic! Întuneric! Aşa că pătura ţărănească persistă încă în prima-i inconştienţă naţională, privind cu indiferenţă ori cu milă zvârcolirile bieţilor propagandişti care fac impresia, expresia e cam aspră şi să mi se ierte, a unor strigători la tarabă cu mărfuri noi”.

Conform autorului memoriului, printre cauzele relativului eşec al propagandei româneşti se numărau:

• incertitudinea privind soarta viitoare a Basarabiei la viitoarea conferinţă de pace sau în cazul restabilirii Rusiei ca mare putere;

• pregătirea slabă a propagandiştilor, în special a celor trimişi în mediul rural. În multe cazuri, scrie autorul memoriului, aceştia erau priviţi de intelectualitatea satelor (preoţi, învăţători, funcţionari locali), cel mai adesea români rusificaţi, „ori cu o compătimitoare bunăvoinţă, ori cu o dureroasă de ucigătoare ironie”;
 
• lipsa de control şi îndrumare a propagandiştilor;

• centrele de propagandă nu asigurau resursele necesare pentru desfăşurarea activităţilor propagandiştilor. De exemplu aceştia nu aveau asigurate mijloace de transport de la o comună la alta.
Când apelau la jandarmii din comune, aceştia refuzau să le pună la dispoziţie căruţele folosite de şefii de posturi, în lipsa unor ordine de la centru;

• lipsa de coordonare între propagandiştii din acelaşi judeţ, care „trăiesc într-o completă ignoranţă unii de alţii”;

• lipsa unui organ de presă la nivel judeţean sau provincial, care să facă cunoscută activitatea fiecărui centru de propagandă şi
eventualele carenţe în activitatea acestuia.

Totodată, autorul memoriului menţiona şi „lipsa de tact a jandarmilor care, cu puţine excepţii, bat, înjură, şi batjocoresc sătenii (subliniere
în textul original) în prejudiciul intereselor propagandei noastre, când faptele jandarmilor nu se mai potrivesc cu spusele conferenţiarilor”.

Autorul memoriului afirma că şefii de posturi abuzau de situaţia lor „făcând pe micii tirani la sate, în locul cinovnicilor ruşi”.

Mărturii despre abuzurile comise de o mare parte a reprezentanţilor statului român încă din primele luni în care şi-a făcut simţită prezenţa în Basarabia se regăsesc în numeroase documente din epocă. Acest fenomen s-a manifestat, din nefericire, pe parcursul întregii perioade interbelice.

Pe de altă parte, transferul unui funcţionar al statului român la răsărit de Prut era deseori considerat drept o sancţiune disciplinară.

Concluzii

Carenţele administraţiei româneşti în Basarabia la sfârşitul războiului au amplificat efectele propagandei antiromâneşti, care, în perioada interbelică s-a manifestat, cu precădere, sub forma „luptei de clasă”.

Din nefericire, multe din tezele propagandei antiromâneşti din acea perioadă sunt şi astăzi răspândite în teritoriul dintre Prut şi Nistru prin intermediul mass-mediei şi internetului, fiind reliefate şi exagerate aspectele negative ale perioadei 1918-1940, când Basarabia a fost parte componentă a statului român, trecându-se, în mod voit, sub tăcere, martiriul românilor basarabeni care au căzut victime ale valurilor de teroare din timpul ocupaţiei sovietice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/31/o-istorie-a-zilei-de-31-decembrie-video/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/12/31/ziua-de-31-decembrie-in-istoria-romanilor/

 

 

PROPAGANDA ANTIROMÂNEASCÃ ÎN BASARABIA, ÎN PRIMÃVARA ANULUI 1918
Lucian DRĂGHICI
Arhivele Militare Naţionale Române

 

Referinţe bibliografice

1. ***, Arhivele Militare Naţionale Române, fond Microfilme.
2. Petre Otu, Mareşalul Constantin Prezan. Vocaţia datoriei, Editura Militara, Bucuresti, 2008

Nota:

Toate datele menţionate  sunt conform calendarului iulian („pe stil vechi”). Datele duble,de ex. 27 martie/9 aprilie 1918, sunt conforme calendarului iulian şi, respectiv, gregorian (stil vechi/stil nou).

 

Publicitate

O selecție de citate cu o valoare extraordinară pentru istoria și identitatea noastră

 

 

 

Tot mai multe dovezi scot în evidență adevăruri pe care anti-românii nu au cum să le mai ascundă şi cu toate acestea, laboratoarele de propagandă antiromânească încă mai aruncă cu noroi, încercând cu încăpăţânare să ne măsluiască trecutul.

Promovarea în rândurile publicului larg a adevăratei noastre istorii, este o datorie sfântă pentru toţi intelectualii români.

În cele ce urmează, să luăm aminte la următoarea selecție de citate cu o valoare extraordinară pentru istoria și identitatea noastră, adunate de pasionatul cercetător Marius Fincă:

1. Sumerologul rus A. Kifisim: „Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei”

2. Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face zece referiri la valorile superioare ale geţilor. În „Legea 1143” el spune: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt comune.

3. Homer: „Dintre toate popoarele geţii sunt cei mai înţelepţi.”

4. Platon (427 – 347 î.H.), elev a lui Socrate şi profesor al lui Aristotel, surprinde în dialogul „CARMIDES” o discuţie între Socrate şi Carmides, în care profesorul îi spune lui Carmides ce l-a învăţat un medic trac când a fost la oaste: „Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit.

Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vinde la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului.

Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete ÎNŢELEPCIUNEA”. Uimitoare aceasta viziune asupra medicinei lui Zamolxe acum mai bine de 2400 de ani!

5. Dionisie Periegetul (138 d.H.): „În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în SCANDIA, ţara imensă a dacilor.”

6. Marco Merlini, arheolog italian (n. 1953), spunea referitor la plăcuţele de la Tărtăria: „Oasele ca şi plăcuţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe.”

7. Friedrich Hayer 1899 – filozof austriac: „Rumunii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin” (ambasadorul Vaticanului la Bucureşti spunea în aula Academiei acelaşi lucru, şi asta acum câţiva ani).

8. Alfred Hofmann 1820 – în Istoria Pământului: „Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pamânt. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului.

9. Marija Gimbutas – Profesor la Universitatea California din L.A.-Civilizaţie şi Cultură: „România este vatra a ceea ce am numitVechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.H., axată pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din epoca bronzului şi epoca fierului. A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”

10. Louis de la Valle Pousin: „Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.”

11. Gordon W. Childe: „Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos.”

12. Eugene Pittard: „Strămoşii etnici ai Rumunilor urcă neîndoielnic până în primele vârste ale Umanităţii, civilizaţia neolitică reprezintă doar un capitol recent din istoria ţării”.

13. Daniel Ruzzo – arheolog sud-american: „Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi”

14. William Schiller – arheolog american: „Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul rumun, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus”.

15. John Mandis: „Cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria”.

16. Olof Ekstrom: „Limba rumună este o limbă-cheie care a influenţat în mare parte limbile Europei”.

17. Universitatea din Cambridge: – În mileniul V î.H. spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa;
– Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav;
– VEDELE (RIG VEDA) cele mai vechi monumente literare ale umanităţii au fost create în centrul Europei. Fostul Prim-Ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru a scris că: „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei”.

18. Bonfini: „Limba rumunilor n-a putut fi extirpată deşi sunt asezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar lupta pentru o viaţă cât pentru o limbă”.

19. Ludwig Schlozer (Russische Annalen-sec XVIII): „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wolsche, ci VLAHI (RUMUNI), urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane”.

20. Michelet, Paris 1859, către trimisul lui Cuza: „Nu invidiaţi vechile popoare, ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa”.

21. Andre Armad: „Într-adevăr acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa…fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii continuitatea unui neam”.

22. D’Hauterive (Memoriu asupra vechii şi actualei stări a Moldovei, 1902): „Limba latinească în adevăr se trage din acest grai (primodial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna sunt acest grai. LATINEASCA este departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi (aşa zisele limbi latine), aş zice că ea latina, este cea mai nouă dintre toate”.

23. Huszti Andras: „Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor”.

24. Bocignolli (1524): „Rumunii despre care am spus că sunt daci”.

25. L.A. Gebhardi: „Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri. Grecii dădeau atât geţilor din Bulgaria, cât şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin de la traci”.

26. Martin Hochmeister (Siebenburgische Provinziaal Blatter, 1808): „În cele mai vechi timpuri cunoscute, în Transilvania şi în ţările învecinate locuiau dacii, care mai erau numiţi şi geţi şi de la ei a primit actuala Transilvanie împreună cu Moldova, Muntenia şi regiunile învecinate din Ungaria numele de Dacia”.

27. Abdolonyme Ubicini (Les origines de l’histoire roumaine, Paris, 1866): „Dacii sunt primii strămoşi ai rumunilor de azi. Din punct de vedere etnografic dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşi origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime concordă”.

28. Universitatea din Cambridge (1922, The Cambridge History of India): „Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal”.

29. Jakob Grimm (Istoria limbii germane, 1785-1863): „Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic grec din perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbii germane”.

30. Cronicile spaniolilor 25 (pag.179): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii spaniolilor”.

31. Carol Lundius (Cronica ducilor de Normandia): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii popoarelor nordice”.

32. Leibnitz (Collectanea Etymologica): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor (daci) şi ai anglilor”.

33. Miceal Ledwith (Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea): „Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers! Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale”.

34. Daniel Ruzo (1968): „Am cercetat munţi din cinci continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”.

35. Carlo Troya (1784-1858, istoric italian): „Nici un popor din cele pe care grecii le numeau barbare nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.”

36. Harald Haarman (specialist în istoria culturii): „Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu mult înainte de scrierea sumeriană;), iar civilizaţia danubiană este prima mare civilizaţie din istorie.”

37. Paul Mac Kendrick: „Burebista şi Decebal au creat în Dacia o cultură pe care numai cei cu vederi înguste ar putea-o califica drept barbară”. „Rumunii sunt membri ai unuia din cele mai remarcabile state creatoare ale antichităţii.” „Sus în Maramureş există un loc marcat drept centrul bătrânului continent” (Europa de la Atlantic la Urali).

38. William Ryan şi Walter Pitman (geologi, 1995): „Locul descris de Vechiul Testament ca fiind inundat de potop este cel al Mării Negre”.

39. Robert Ballard (explorator, 1999), confirmă cele spuse de Ryan şi Pitman.

40. Cavasius (De la Administratione Regni Transilvaniae): „În Italia, Spania şi Galia, poporul se slujea de un idiom de formaţie mai veche sub numele de lingua rumunească, ca pe timpul lui Cicero”.

41. G. Devoto, G. Wilkie, W. Schiller: „Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei… Trebuie să merg mai departe şi să arăt lămurit că filozofia greacă a furat din filozofia barbară. Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon îl găsim că laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi Pitagora au învăţat cele mai multe şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari”.

42. Clement Alexandrinul (Stromatele): „În sfârşit o altă greutate de interpretare cu această metodă a unor învăţături din Scriptură constă în aceea că nu le avem şi în limba în care au fost scrise întâia oară… Apoi limba e păstrată şi de popor, nu numai de învăţaţi, pe când înţelesul şi textele le păstrează numai învăţaţii şi tocmai de aceea putem să concepem uşor că aceştia au putut să falsifice înţelesul textelor vreunei cărţi foarte rare pe care o aveau în stăpânire”.

43. Emmanuel de Martone (profesor la Sorbona, 1928, în interviul dat lui Virgil Oghină): „Nu pot să înţeleg la rumuni mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani ştiind foarte bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din toate provinciile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. Voi rumunii sunteţi daci şi pe aceştia ar trebui să-i cunoască rumunii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”.

44. Marc Pagel (profesor, şef al laboratorului de bio informatică la Universitatea Reading, Anglia): „Acum 10.000 de ani în spaţiul carpatic a existat o cultură, un popor care vorbea o limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei”.

45. Clemance Royer (în Buletin de la Societe d’Antropologie, Paris, 1879): „… celţii, germanii şi latinii vin din estul Europei… iar tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din Occident… noi trebuie să le căutam leagănul comun la Dunarea de Jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm”.

46. Jean Laumonier (în cartea „La nationalite francaise”, Paris, 1892): „Românul sau dacul modern este adevăratul celt al Europei Răsăritene”.

47. Andre le Fevre (în lucrarea „Les races et les langues”, Paris 1893): „Celţii bruni cărora etnografia le relevă urma din Dacia pâna în Armric (Bretania) şi Irlanda, galii blonzi… populaţii care vorbeau dialecte indo-europene”.

48. Împăratul Iosif al II-lea: „Aceşti bieţi supuşi rumuni, care sunt fără îndoială cei mai vechi şi mai numeroşi în Transilvania, sunt atât de de chinuiţi şi încercaţi de nedreptăţi de oricine, fie ei unguri sau saşi, că soarta lor, dacă o cercetezi este într-adevar de plâns…”

 

 

http://www.worldwideromania.com/2016/01/31/istoria_oficiala_a_romaniei_demolata_de_cercetatorii_si_ganditorii_din_afara_tarii/

Distrugerea coeziunii naţionale, a unităţii morale şi a spiritului de rezistenţă, parte a atacului constant asupra românilor dus de forţe ostile prin agenţi de influenţă şi idioţi utili

 

 

Este România sub atac?!

 

Categoric da, însă nu un atac militar direct ci unul în primul rând informatic, purtat prin agenţi de influenţă şi idioţi utili, dus pe două planuri total distincte şi aparent opuse, deşi ele sunt perfect congruente că scop. 

Ţintă acestui atac este distrugerea mentalităţii naţionale, a unităţii morale a românilor şi a spiritului de rezistenţă, crearea unei stări de spirit comatoase la nivel de naţiune, a unei stării de resemnare şi are la baza două curente principale.

Primul curent mediatic este cel care ne explică cu lux de amănunte că suntem o naţiune terminată, tiganizata, blocată istoriceşte într-o faza medievală, fără viitor, fără lideri şi că orice am face nu contează, suntem cu totul la mâna marilor puteri, a naturii, în cazul în care Rusia ne atacă rezistăm fix 12 ore, patru ore, sau chiar – ne spune Vocea Rusiei de curând – 30 de minute!

Acest curent de opinie este foarte bine reprezentat de către cei care aparent plâng pe umerii Naţiuni Române, de cei care folosesc cuvinte şi fraze cheie dure, chiar libidioase, pentru a denumi Poporul Român şi Ţară noastră, confundând cu bună ştiinţă, România că Ţară şi Naţiune, cu actuală situaţie.

Ni se spune România o ţară de c****, popor de c****, asistaţi sociali, ne explică cum s-au săturat ei de Ţara-mama, ni se spune că ne merităm clasa politică – care ar fi după chipul şi asemănarea noastră, că nu mai este nimic de făcut şi că într-o sută de ani vom fi oricum tiganizati cu toţii.

Al doilea curent de opinie este cel care ne explică, fără prea mare lux de amănunte de această dată, că de fapt stăm bine, că viitorul este al nostru, că americanii, NATO şi marţienii ne vor apară, că suntem viitoarea Shambala, viitorul Rai pe pământ, că SUA şi UE vor face curăţenie în România şi-i vor pune cu botul pe labe pe corupţi, că nu trebuie să ne facem griji pentru că integrarea în UE va fi perfectă şi că peste o anumită perioada de timp totul va fi bine, indiferent ce am face noi.

Este ok că ne-am făcut praf industria, că nu mai avem armată, este foarte bine că am cumpărat 12 avioane şi că una peste alta ar trebui să importăm tehnică de lupta.

Această din urmă teorie seamănă cu doctrina creştină (de fapt a fost dezvoltată având la baza această doctrina), care spune că aia mici şi amărâţi vor fi recompensaţi în viaţă de apoi, în timp ce bogătaşii şi asupritorii vor fi trimşi în iad, astfel că iobagi să stea liniştiţi că a lor va fi Împărăţia Cerurilor, dacă nu pe lumea asta, atunci sigur pe ailaltă.

Plătiţi taxele la stat şi înduraţi, pentru aşa va mântuiţi, în timp ce bineînţeles sunteţi jegmaniti – aşa preventiv – de toate bunurile lumeşti…

Ambele curente de opinie sunt bineînţeles manipulări şi au că scop liniştirea/adormirea raţiunii şi crearea unei stări de indiferenţă şi non-combat vis-à-vis de propria noastră soarta, inducându-se ideea că orice am face tot aşa vom sfârşi, în bine sau în rău, că soarta noastră nu ţine de noi ci de alţii, astfel încât chiar nu are rost să fim atenţi la ce se întâmplă în jurul nostru, nu are sens să ne zbatem, să încercăm să ne curăţăm Ţară, să ne primenim clasa politică, să muncim mai mult şi mai bine, să ne educăm copiii, pentru că oricum viitorul nostru, bun sau rău, nu depinde de de noi ci de alţii…

Pe aceeaşi lungime de undă sunt şi atacurile din ultima luna asupra patriotismului românilor, atacuri care ne îndeamnă, aşa cum bine a suprins Moise Guran în articolul sau, să fim pasivi în cazul unei foarte puţine probabile invazii străine, să lăsăm invadatorul să facă ce vrea cu Ţară noastră…

Cred că trebuie cu toţii să înţelegem câteva lucruri simple:

– noi şi numai noi suntem răspunzători de soarta şi viitorul nostru, dacă nu facem nimic, cu “nimic” de alegem

– noi şi numai noi putem hotărî dacă ne lăsăm copiii slugi la venetici sau dimpotrivă, stăpâni în Ţara lor

– de noi şi numai de noi depinde succesul personal şi bunăstarea noastră familială

– şi tot de noi, depinde dacă vom reuşi cândva să ne recucerim Ţara din mâna politrucilor trădători.

Nimeni niciodată nu va lupta pentru noi, nimănui nu-i va fi milă de copiii noştri şi nu va iubi aceste pământuri, aşa cum le iubim noi, iar când vine vorba să-ţi aperi Ţara cu armă în mâna, gândeşte-te că-ţi aperi de fapt familia, soţia, copiii, mama şi pământul, pe care bunicii tăi au fost suficient de bărbaţi ca să ţi-l lase ţie!

Dumnezeu a făcut bărbatul să ţină sabia în mână, apărându-şi familia şi pământul strămoşesc, nu să stea cu capul plecat, atunci când veneticii îi siluiesc Mama Ţară !

Ce ar trebui noi să facem ?! Ei bine în primul rând să nu distribuim articole/informaţii care denigrează acet popor şi această ţară.

Să nu mai intrăm pe  situri/ziare/TV care îşi bat joc de neamul românesc, pentru că simplul fapt că, dacă le accesăm, le creşte ratingul şi par importante în statistici.

Să fie ignorate pur şi simplu.

Dimpotrivă, difuzaţi cât mai multe informaţii corecte şi adevărate, atrageţi atenţia prietenilor, distribuiţi-le pe Facebook…

Verificaţi autorii, pentru a va putea face o idee despre credibilitatea lor şi despre direcţia pe care încearcă s-o imprime  textelor pe care vi le propun spre lectură.

Este bine să fim informaţi, informaţia este puterea  şi de informaţiile corecte se tem toţii manipulatorii – aşa că nu trebuie să evităm infrormaţiile negative, dar adevărate, pentru că numai dacă acceptăm adevărul vom şti  să cautăm soluţii.

Autoliniştirea este până la urmă  somnul raţiunii,  somnul care naşte, nu monştri , ci sclavie!

Din nefericire foarte puţini români  s-au hotărât să facă ceva pentru ţara lor, chiar dacă de fapt este destul de simplu să citim, să ne informăm, să ne educăm copiii în spiritul dragostei de neam şi ţară …

Nimic nu-i sperie mai mult pe nemernici decât informarea corectă a oamenilor. Un simplu articol pe net îi poate contribui la crearea unei nou sistem de valori, şi la promovarea unor noi lideri.

Schimbul liber de idei   este coşmarul cel mai mare pentru manipulatorii de opinie …

Puterea stă cu adevărat în mintea noastră şi în capacitatea pe care o avem de a nu ne lăsa manipulaţi.

 

 

Sursa: GeorgeGMT (rumanianmilitary.ro) 

CITIŢI ŞI :

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/07/09/ziua-de-9-iulie-in-istoria-romanilor/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/07/09/o-istorie-a-zilei-de-9-iulie-video-4/