CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ce au făcut soldații ruși ”eliberatori” pe unde au trecut?

 

 

 

Imagini pentru jafurile armatei sovietice photos

 

 

 

Istoria vecinilor de la răsărit ne spune până în ziua de azi că rușii au fost salvatorii noștri, cu toate că barbaria de care au dat dovadă atunci când au trecut prin România, este greu de descris în cuvinte.

1878 este anul în care „cauza Rusiei în România a fost pierdută pentru totdeauna”. Tensiunile au apărut când românii şi-au dat seama că „apărătorii ortodoxiei” voiau, de fapt, să-i transforme în gubernie.

Momentul zero al sentimentului de ostilitate pe care românii îl încearcă faţă de ruşi a fost, după toate probabilităţile, războiul dintre aceştia şi turci din 1806-1812, „şase ani în care pământul Principatelor avea să slujească din nou de câmp de bătălie.

Şi dacă, în saloanele din Bucureşti şi din Iaşi, doamnele vor învăţa valsul, iar bărbaţii vistul şi faraonul (jocuri de cărţi – n.r.), la ţară mizeria, jaful şi hoţiile vor atinge un nivel nemaicunoscut până atunci”.

Ironia e că, iniţial, românii i-au întâmpinat cu entuziasm pe „eliberatorii” creștini ruşi.

„În timpul războiului din 1768-1774, boierii moldoveni, în marea lor majoritate, îmbrăţişaseră cu înflăcărare cauza Sfintei Rusii, care, punându-se în fruntea unei noi cruciade împotriva necredincioşilor, avea să scape popoarele creştine de sclavia în care erau ţinute de secole.

O mulţime de călugări ruşi, sosiţi în Principate, în Transilvania şi în toată Peninsula Balcanică, pregătiseră de mult terenul, dovedindu-se propagandiştii cei mai eficace ai acestor mişcări populare şi de simpatie faţă de «Rusia pravoslavnică».

Mii de volintiri (voluntari – n.r.) din Moldova şi Muntenia se angajaseră în armata rusă; la sfârşitul războiului, erau 12.000″ [3], ceea ce înseamnă că peste 1% din populaţia bărbătească se înrolase la ruşi.

În toiul iernii, un sat întreg alungat pe câmp

Românii şi-au dat însă destul de repede seama că se înşelaseră, iar „eliberatorii” ruşi nu erau apărătorii creştinătăţii, ci doar soldaţii unui alt imperiu, mai vorace chiar decât îngrozitorii turci.

„Pe măsură ce adevăratele planuri ale ţarilor se dădeau pe faţă, marii boieri începuseră să intre la bănuială. Pe de altă parte, comportamentul trupelor ruseşti de ocupaţie din timpul războiului din 1787-1791 întunecase mult imaginea Rusiei în ochii poporului”.

Din epocă ne-au rămas mărturii zguduitoare ale cruzimii la care se dedau ruşii pe teritoriul Moldovei şi al Munteniei. Contele francez Louis Langeron, general în armata rusă la sfârşitul secolului al XVIII-lea, nota în „Memoriile” sale un episod petrecut în Moldova în timpul campaniei din iarna anului 1788: „Iată un exemplu, dintr-o mie, de ce era în stare cruzimea ruşilor”.

Enervat pentru că o furtună îi afectase armata, generalul rus Kamenski a poruncit să fie decapitaţi prizonierii tătari, iar un evreu suspect să fie legat gol de un stâlp şi stropit cu apă la minus zece grade Celsius, lăsându-l să moară îngheţat.

Apoi a dat foc unui sat întreg şi i-a alungat pe locuitori pe câmp, în ger şi zăpadă, lăsându-i să moară de frig şi de foame. În final, acest general Kamenski a dat ordin ca toate animalele care nu fuseseră ucise să fie strânse şi trimise în Rusia, pe moşiile sale.

Deşi lefegiu în armata ţarului, nobilul francez nu împărtăşea metodele pe care le foloseau colegii săi ruşi: „Am putut judeca grozăviile la care ofiţerii noştri se dedau prea adesea în Moldova şi, chiar dacă n-aş fi fost martor, aş fi putut judeca şi după teama cumplită de care este cuprins, dintr-o dată, un ţăran moldovean când vede că-i intră în casă o uniformă rusească.

Rămâne împietrit şi nu mai este în stare nici să zică, nici să facă ceva.

Degeaba îi ceri, îl rogi, îi dai bani ca să-ţi facă vreun serviciu oarecare, moldoveanul nu mai e bun de nimic şi rămâne ca o stană de piatră. […]”.

Deja, în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, boierii din ţările române nu le mai erau favorabili ruşilor, pe care-i priveau cu teamă şi-i suspectau (justificat) că vor „uita” să mai plece.

Iată ce scria un alt francez în timpul războiului ruso-turc din 1787-1791: „Nu s-a mai pomenit o situaţie precum a oamenilor aceştia, bănuiţi de ruşi că i-ar prefera pe austrieci, în timp ce aceştia îi cred mai legaţi de turci; de fapt, ei doresc plecarea celor dintâi la fel de mult cum se tem de întoarcerea celor din urmă. […] Împrejurările în care s-a aflat Rusia în 1812 ne-au silit să nu cerem decât Prutul”.

Incidentele ruso-române nu s-au oprit la conflictul din 1878. Prim-ministrul I.C. Brătianu şi fiul său, Ionel I.C. Brătianu, au fost ţinta a numeroase atentate organizate de ruşi.

Sabina Cantacuzino, fiica lui I. C. Brătianu, nota într-o scrisoare: „Rusia era înverşunată împotriva tatei şi a fost iniţiatoarea acelor atentate contra lui”.

În baza documentelor studiate, rezultă că mişcările ţărăneşti din 1888 şi 1907 au fost iniţiate de instigatori ai ruşilor, care aveau în plus şi agenţi de influenţă în politică şi în presă.

Evenimentele din Primul Război Mondial, în care armata rusă a fugit de pe câmpul de luptă în 1917, iar tezaurul României n-a mai fost returnat de Moscova, urmate de lungul conflict cu bolşevicii pentru Basarabia, ultimatumul din 1940, în care U.R.S.S. a anexat din nou Basarabia şi Bucovina, au alimentat tensiunile.

Au urmat Al Doilea Război Mondial, ocupaţia rusă din perioada 1944-1958, împreună cu jafurile, violurile, violenţele de tot felul şi impunerea cu forţa a comunismului.

 

 

 

 

 

armata rosie

Oile la ceaun

 

Pe lângă faptul că au confiscat toți caii țăranilor  români, rușii aveau o pasiune nebună pentru rachiu și oaie la cazan. Problema nu  era doar aceea că  mănâncau, ci faptul că aceștia nu tăiau oile niciodată.

Puneau cazanele pe foc și în clipa în care începea apa să clocotească, aruncau oaia de vie în cazan.

În clipa în care părea că este fiartă, abia atunci îi dădeau pielea jos și îi scoteau mațele.

Această practică i-a șocat pe țăranii români, însă aceste lucruri nu au fost niciodată consemnate în filele de istorie, ci au fost transmise prin viul grai.

 

Rușii se comportau ca niște cotropitori barbari în România. Mai multe rapoarte ale vremii consemnează că aceștia scoateau cetățenii români din trenuri și îi obligau să călătorească sus, pe vagoane, chiar dacă în tren erau suficiente locuri.

Ultima soluție luată de autoritățile române a fost aceea a închiderii crâşmelor din fața Armatei Roșii.

În acest sens a fost emis un ordin prin care se cerea luarea de măsuri urgente ”ca toate cârciumile aflate pe itinerariile de trecere a trupelor rusești, să fie închise atunci când pe aceste drumuri sunt trupe în trecere”.

Despre  comportamentul ”civilizat”de care a dat dovadă armata sovietică imediat după cotropir ea României ne putem edifica citind mărturiile unor  contemporani de marcă.

Astfel, potrivit notațiilor din Jurnalul lui Mihail Sebastian (un scriitor evreu care, indiscutabil, a așteptat din răsputeri Eliberarea, date fiind umilințele îndurate sub nemți), rușii au boala ceasurilor. Violarea femeilor pare explicabilă. Atît prin abstinența de fond, cît și prin deosebirile dintre cochetele românce și tovarășele lăsate acasă. Mania ceasurilor mărturisește însă un infantilism straniu, de ditamai bărbați fascinați de jucăria cu ticăit și limbă mișcătoare:

«Vineri, 1 septembrie [1944]

Nedumerire, frică, îndoială. Soldați ruși care violează femei (Dina Cocea povestea ieri). Soldați care opresc mașini în stradă, dau jos pe șofer și pasageri, se urcă la volan și dispar. Magazine prădate. Azi după-masă, la Zaharia, au năvălit vreo trei și au răscolit casa de fier, de unde au luat ceasornice. (Ceasornicul e jucăria care le place mai mult.)»

După ceas, pe scara fascinației vine automobilul:

«Am văzut azi-dimineață o tanchetă sovietică fugărind o mașină particulară pe care voia s-o confiște.
Incidentele de stradă continuă. Trecători bruscați, ca să dea ceasul. Ceasul e ideea fixă a soldatului rus.»

Boala mașinilor cochete, care merg singure, fără a fi împinse ca și tancurile, ca și camioanele Molotov, dar în plus au avantajul de a fi drăguțe, e sesizată și de generalul Constantin Sănătescu în Jurnalulsău:

«31 august 1944.
Sosesc trupe ruse din ce în ce mai multe în jurul Capitalei. Avem mari nemulțumiri, întrucît bande de soldați ruși jefuiesc și mai ales confiscă toate automobilele, fără vreun control.»

Un alt prim-ministru postbelic, generalul Nicolae Rădescu, notează și el într-un soi de jurnal (Începutul ocupației, scris la Lisabona în 1947 și publicat în revista „Memoria”, nr. 6 din 1992):

„În timpul perioadei extrem de dificile în care am fost șef al guvernului, perioadă care a durat trei luni, trupele sovietice s-au dedat jafului și ucideau oameni la întîmplare. În fiecare dimineață eram obișnuit să primesc rapoarte despre jafurile și asasinatele din timpul celor 24 de ore precedente. Nici membrii sovietici ai Comisiei de Control aliate, nici reprezentanții diplomației sovietice n-au luat în considerare numeroasele mele plîngeri; departe de a lua măsuri pentru a pune capăt terorii exercitate de trupele sovietice, aceleași autorități ruse cereau ca ministrul de interne să ordone execuția oricărui român care îndrăznea să se apere cînd era atacat de soldații ruși”.

Pe la orele nouă dimineața, o veste străbate ca o săgeată satul întreg. Vin rușii!

Abuzurile așa-zișilor eliberatori e dezvăluit în toate memoriile martorilor oculari. Paginile dedicate invaziei rusești în amintirile lui C. Rădulescu-Motru, tipărite în 1997 sub titlul Revizuiri și adăugiri, nu mai au nevoie de comentarii:

„Sîmbătă. 9 septembrie 1944. Butoești. Pe la orele nouă dimineața, o veste străbate ca o săgeată satul întreg. Vin rușii! Au ajuns coloanele lor de căruțe la Arginești, cătunul vecin dinspre răsărit. Nici o clipă de pierdut! Toți sătenii fug cu vite, copii și lucrurile ce mai au prin casă, spre pădure. Sunt sfătuit să fug și eu cît de în grabă, fiindcă rușii pe unde trec trag spre conace și întreabă de boieri, de la care vor bani, ceas, haine și dacă nu au cît vor, lovesc.  

  Dar de abia sosesc din nou la conac, că un rus călare intră în curte. «Da-te cai!» Să dăm cai. Caii fuseseră trimiși la pădure pentru păscut de către nepotul meu, căpitanul Sobineschi, care era și proprietarul lor. Nu puteam explica rusului nimic, fiindcă el nu știa o boabă din altă limbă, decît a lui.

A plecat rusul mai departe călare spre pădure în căutarea cailor, după ce i-a căutat prin toată curtea. După-amiază încep căruțele. Unde ajung și văd cai, îi ia și îi înhamă. Tot ce întîlnesc în apropierea șoselei de ale mîncării: paseri, viței, porci, împușcă și ia cu ei. Căci armata nu are bucătărie de campanie, unde să mănînce soldații. Fiecare căruță este pe cont propriu. Se alimentează din ceea ce fură. ”

11 septembrie 1944. București. Un spectacol dezgustător îl oferă presa. Cu cîți am vorbit, toți mi-au scos în relief dezinvoltura cu care, de la o zi la alta, gazetarii noștri și-au schimbat adresa propagandei lor. Ieri cu germanii, astăzi cu rușii. Dar, în același timp, toți mă asigură că entuziasmul le-a scăzut mult. Din întreaga țară vin știri că germanii au început să fie regretați. Mai ales de țărani.

14 septembrie 1944. București. Cu toate că aseară a fost semnat armistițiul, nimeni nu îndrăznește să se opună samavolniciei rusești. În satul meu, Butoești, aflu din scrisoare că au fost jefuite: casa preotului Belbița, care a fost și bătut crunt; casa verișoarei mele, Jeni Oromolu și a Marietei Dăbuleanu, precum și toate casele mai arătoase de pe marginea șoselei naționale. A fost un fel de prădăciune organizată.

În București, de la cine mă întîlnesc aflu același lucru. Peste tot gospodăriile mai înstărite au fost prădate și devastate.

Jeni Oromolu, în vîrstă de peste șaptezeci de ani, a scăpat de urgie fugind cu picioarele goale în porumbiștele din apropiere. După fuga sa, i s-au devastat pivnițele și toată gospodăria.

Toate acestea pînă la semnarea armistițiului. Ce va fi după?

15 septembrie 1944. București. În vreme ce jaful se întinde în toată țara, gazetele noastre au coloanele pline de laude la adresa Moscovei și de critici la adresa Germaniei. N-aude, n-a vede. Cînd citești o gazetă din București și nu cunoști trista realitate, ai crede că nu este popor mai fericit ca poporul românesc”.

Generalul Cortland V.R. Schuyler, reprezentantul Americii în Comisia Aliată de Control, notează în Jurnalul său:

„Marți, 12 iunie 1945

Se raportează din ce în ce mai multe jafuri, violuri și diverse acte de vandalism comise de ofițeri și soldați ruși peste tot în țară și îndeosebi în provincie. În majoritatea cazurilor, aceste acte de violență sunt comise de dezertori ruși care, atunci cînd sunt prinși, sunt sever pedepsiți de către ruși. Totuși, există dovezi că trupele rusești continuă să facă abuz de putere și de fapt terorizează populația.

Acum cîteva zile, la Iași, un ofițer inferior rus a sărit în spatele unui camion în care se găseau opt sau zece mecanici români și a cerut să fie plimbat prin oraș. Rusul era vizibil beat. Șoferul camionului s-a supus cererii, dar, după ce au trecut pe lîngă cîteva blocuri, rusul și-a scos arma și a împușcat șase mecanici, fără a fi fost provocat cîtuși de puțin. Ofițerul a fost arestat și predat autorităților militare rusești care, se înțelege, îi vor aplica o pedeapsă severă. Totuși, însuși acest act a băgat groaza în inimile tuturor locuitorilor din acea zonă a țării.

Mai multe persoane care dețineau case de țară sau în apropierea șoselelor principale au descoperit că este foarte periculos să petreacă o noapte acolo. Aproape în fiecare zi aceste case și ferme sunt călcate de grupuri formate din doi-trei soldați sau ofițeri ruși care cer vin, mîncare și adeseori femei. În general, românii nu prea opun rezistență și fac tot posibilul să satisfacă pretențiile rușilor.”

În 30 iulie 1945, autorul relatează un incident căruia îi căzuseră victime reprezentantul portughez în România și soția acestuia:

„Aflînd că reprezentantul portughez și soția sa, dl și dna Rochetta, se află la Predeal, i-am invitat să luăm împreună cina duminică seara, la vila mea din Predeal. Au venit, dar dna Rochetta era foarte nervoasă din cauza unui incident în care fuseseră implicați în urmă cu două nopți.

Joi, pe la miezul nopții, o bandă de cinci ruși beți le-au spart vila, i-au pus la zid pe dl și dna Rochetta împreună cu oaspetele lor român, i-au amenințat cu baioneta și cu o pușcă încărcată, în timp ce alți membri ai bandei au urcat la etaj, au violat-o pe camerista româncă a dnei Rochetta, au tras focuri în aer, au distrus ușile, au furat bijuterii și ceasuri, și în general au făcut prăpăd în casă. Se pare că numai printr-o minune a scăpat și dna Rochetta de viol. ”

Reuben H. Markham, corespondentul la București al lui Christian Science Monitor în volumul apărut în 1949, România sub jugul sovietic, e și el necruțător:

„Nici nu vreau să mă gîndesc la cîte femei au fost violate, dar numărul lor a fost, în orice caz, foarte mare. Dacă erai femeie, puteai fi violată în casă, pe trotuar, sau tîrîtă cu forța în cîte un magazin. Au fost violate femei aparținînd unor familii respectabile, unde rușii erau primiți ca oaspeți, ori chiar din familii comuniste.

Timp de 12 luni, prin toate satele și orașele prin care treceau soldații sovieticii, românii vegheau zi și noapte ca să-și ascundă femeile, atunci cînd rușii se apropiau sau, pur și simplu, cînd auzeau vreo bătaie în ușă. Femeile se ascundeau adesea în lanuri de porumb sau în păduri. Uneori, violurile erau urmate de împușcături. România nu mai văzuse, de mai bine de un secol, o astfel de revărsare de sălbăticie (…)

Mai apoi, motivația jafului s-a schimbat oarecum. La vreo opt luni după ce rușii au intrat în București, războiul din Europa s-a sfîrșit și, drept urmare, mulți soldați sovietici au început să traverseze România spre Est, luînd drum spre casă. Acei nomazi nu s-au mai mulțumit cu simple furturi; au trecut la jafuri în toată legea. Voiau să pună mîna pe cîte ceva, pentru a lua cu ei acasă, de pildă, covoare, bijuterii, îmbrăcăminte fină, bani; în consecință, pe unde treceau, jafurile se țineau lanț. (…)

În timpul acestei lungi perioade de teroare și sălbăticie, tîlharii ruși erau deasupra legii. Nici un român nu se putea apăra efectiv. Dacă cineva opunea rezistență cînd era atacat în tren, pe stradă sau în propria lui casă, risca să fie imediat împușcat. Dacă locuitorii unui sat se apărau de incursiunile soldaților ruși, ei erau arestați și acuzați de răzvrătire împotriva Uniunii Sovietice. (…)

Armata Roșie obliga, așadar, România să rămînă complet lipsită de apărare, în timp ce soldații ei o devastau. Cu toate acestea, cînd eu, în calitate de jurnalist, m-am referit la «armata de ocupație», ministrul român cu propaganda m-a admonestat sever, pentru că nu m-am exprimat despre soldații ruși cu termenul de «eliberatori». Toate cele de mai sus se referă la jafuri ale indivizilor asupra indivizilor și nu la ceea ce statul sovietic și-a însușit din România”.

Pînă și un fost lider al PCR, Dumitru Popescu, e nevoit să-și amintească primitivismul rușilor. În „Am fost și cioplitor de himere”, el descrie astfel atmosfera din orașul copilăriei sale:

„Apoi rușii învingători! Furgoane, rubașcă de doc, căruțe scîlciate, cisme moi de iuft, automate pîrîind… Spirt alb, grămezi de ceasuri, violuri… După ei, divizia Tudor Vladimirescu pune stăpînire pe oraș, ocupă instituțiile publice…”.

Premierul Constantin Sănătescu: Mare bătaie de cap cu rușii !

Premierul Constantin Sănătescu în Jurnal purcede la o comparație între ocupația rusească și cea nemțească:

„Luna octombrie 1944. Mare bătaie de cap cu rușii, care nu respectă nimic. Devastările și jafurile continuă, și nu pricep că asta duce la o sărăcie de care se vor resimți și ei.

Au mare înclinare spre a dezorganiza totul – spre deosebire de germani, care stăruiau să se organizeze totul.

Nu se pot face semănăturile de toamnă, fiindcă ridică fără nici o socoteală vitele de pe cîmp, așa că nu este exclus ca în anul viitor să suferim în privința hranei”.

 

 

 

 

 

Foto: Afiș de propagandă

Să presupunem că respectivele personalități sunt subiective. Barbariile rusești sînt însă sesizate și de instituțiile oficiale ale statului. Rapoartele SSI sunt elocvente. O Notă din octombrie 1945 a Direcției Poliției de Siguranță creionează un tablou edificator.

Cităm pasaje din  „Incidentele provocate de ostașii sovietici:

Buzău. La 13 septembrie, trei ostași ruși au lovit patru funcționari polițienești chiar în localul Poliției; au fost arestați de Comandamentul Sovietic; în noaptea de 5/6 septembrie, doi ostași sovietici au împușcat pe locuitorul Mihail Crețu; la 12 septembrie, ostași sovietici au jefuit casa lui Zaharia Sali; în noaptea de 11/12 septembrie, locuitorul Iosif Frudel a fost jefuit și bătut de patru necunoscuți în uniforme sovietice; la 12 septembrie, ostași sovietici au jefuit magazinul comerciantului Oprescu; la 13 septembrie, noaptea, locuitorul Santocomo Rugero și soția sa au fost maltratați și jefuiți, în locuința lor; la 18 septembrie, ofițeri de poliție au fost loviți de ostași sovietici în localul poliției; la 12 octombrie, locuitorul Nicolae Stelian a fost împușcat de un ostaș sovietic; în noaptea de 15/16 octombrie, 6 ostași sovietici au jefuit casa locuitorului Alexandru Ionescu. (…)

Caransebeș. La 26 septembrie, ostași sovietici au luat toate obiectele și lenjeria de la ferma penitenciarului Caransebeș. Un ostaș sovietic a intrat în restaurantul Stănescu, furînd haina patronului, cu 120.000 lei și un ceas de aur. Ostași sovietici au ridicat paiele, proprietatea Comisariatului Caransebeș, depozitate în curtea fabricii Talpeș. În noaptea de 26/27 septembrie, ostași sovietici cazați în hotelul și restaurantul Pomul Verde au ridicat mobilierul hotelului, iar de la școala normală 174 paturi, plecînd cu ele.

Slatina. La 12 august, un gardian public a fost dezarmat de ostași sovietici; de asemenea, 2 ostași sovietici au ridicat un porc de 170 kg, de la locuitorul Ion Poboran; în noaptea de 26/27 august, trei ostași sovietici au jefuit pe trecători lîngă pădurea de la școala de agricultură; în noaptea de 12/13 septembrie un ofițer sovietic a împușcat mortal pe locuitorul Mitică Cotoilă; în noaptea de 14/15 septembrie, un gardian public a fost luat de 4 ostași sovietici și dus cu forța în comuna Slătioara, pentru a face o percheziție; la 3 octombrie, șeful de birou Iov Mihail, de la primăria Slatina, a fost ridicat de trei ofițeri sovietici și dus în loc necunoscut, în noaptea de 8/9 octombrie, 6 ostași sovietici au atacat un autocamion, un autobuz și o mașină mică, la ieșirea din Slatina.”

Rușii atacă pînă și oficialitățile. O Notă a SSI din 12 februarie 1945 semnalează:

 

„În ziua de 3 februarie a.c., doi indivizi îmbrăcați în uniforme sovietice au oprit mașina turism a domnului ministru subsecretar de stat al agriculturii, Zăroni, între Sibiu și Săliște. Domnului ministru subsecretar de stat i s-au luat cu forța bagajele și mașina. Domnul ministru subsecretar de stat, care era însoțit de un nepot al domnului vicepreședinte al Consiliului, Petru Groza, a venit pe jos pînă la Sibiu. S-a găsit mașina domnului ministru, tamponată, într-o curte, în Sibiu, unde a fost lăsată.”

Oficialitățile autohtone sunt neputincioase. Incapabile să-i influențeze pe ruși, ele trec la pedepsirea românilor. Astfel Ministerul Justiției emite, în 9 ianuarie 1945, Decretul-Lege pentru sancționarea unor infracțiuni săvîrșite contra militarilor armatelor aliate (ruși, evident). Decretul prevede sancțiuni extrem de grave. Cîteva dintre ele sînt reproduse și comentate în volumul Guvernarea Nicolae Rădescu  de Dinu C. Giurescu:

„– lovirea (art. 470 C.P.), de la 6 luni la 2 ani;

– vătămarea integrității corporale (art. 471 C.P.) de la 1 an la 3 ani;

– vătămarea gravă a integrității corporale (art. 472 C.P.), de la 2 la 5 ani;

– vătămarea foarte gravă a integrității corporale (art. 432 C.P.), de la 3 la 10 ani plus amendă;

– idem (art. 474 C.P.), de la 5 la 15 ani, plus amendă;

– lovituri cauzatoare de moarte (art. 475 C.P.), de la 7 la 20 ani.

Și «injuria» (art. 512 și 513 C.P.) era sancționată de la 6 luni la 2 ani!

«Complicii, tăinuitorii și favorizanții la infracțiunile de mai sus se vor pedepsi ca și autorii principali».

Infracțiunile se urmăreau «din oficiu, nefiind necesară plîngerea prealabilă»”.

În același volum, Dinu C. Giurescu ne arată cum se transpunea în viață Decretul-Lege:

„O știre a răzbătut în presă, probabil cu voia cenzurii, pentru a sluji de avertisment tuturora, Muncitorul Alexandru Pană Mircea din Constanța, str. Aviator Romeo Popescu nr. 21 a înjunghiat la 8 ianuarie 1945 pe locotenenții sovietici Pavlovici Constantin Micrakov și Mihail Iosifovici Dogaciuk.

«În stare gravă – notează ziarul – victimele au fost transportatee la spital unde se găsesc și azi internate».

Nu se arată de fel în ce împrejurări a avut loc rănirea.

Urmarea?

Curtea Marțială din Constanța a condamnat la moarte prin împușcare pe muncitorul Alexandru Pană Mircea. Recursul a fost respins iar condamnantul își așteaptă execuția, scrie ziarul «Ardealul», la 21 ianuarie 1945. Pedeapsa nu intra în nici una din prevederile noului decret-lege «pentru sancționarea unor infracțiuni săvîrșite contra militarilor armatelor aliate (sovietice)»”.

Lucrețiu Pătrășcanu îi acuză pe liderii partidelor istorice că întrețin o panică artificială față de Armata Roșie

Semnificativă rămîne poziția comuniștilor față de jafurile la care se deda măreața armată eliberatoare. Chestiunea e abordată în ședința Consiliului de Miniștri din 15 și 16 septembrie 1944, la care se discută Convenția de Armistițiu. Românul Lucrețiu Pătrășcanu minimalizează actele incalificabile ale barbarilor veniți de la Răsărit. Tupeul e împins pînă dincolo de limitele bunului simț. Liderul comunist acuză PNL și PNȚ că ar întreține în rîndurile populației o panică falsă, artificială față de Armata Roșie:

„Am sosit în România la 15 zile după ocuparea Bucureștilor, într-un moment cînd fuseseră semnalate anumite incidente petrecute cu Armata Roșie, incidente de care am luat cunoștință din telegrama d-lui ministru Niculescu-Buzești. Iarăși voi fi foarte sincer și voi spune: Nu cred că Guvernul și mai ales partidele politice, recte Partidul Național-Țărănesc și Partidul Liberal, au procedat just în această chestiune pînă acum. Vă spun foarte cinstit: greșelile recente sînt mai grave decît cele trecute.

Ce s-a întîmplat în România? De pe o zi pe alta, o armată care se pregătea să intre victorioasă în România, o armată ucraineană, care trecuse prin satele devastate din Ucraina, trupe care fuseseră întîmpinate de populația ucraineană cu strigăte: Să ne răzbunați, trupe care aveau în ochi imaginea vie a ruinelor, pe care le-a lăsat armata română a sosit în țară. Ce sentimente doriți dvs. să aibă această armată? Nu putea să aibă alte sentimente și alte porniri, decît acelea pe care le-a avut – și cred, în limitată măsură, – pentru că s-a văzut bine din tot ceea ce am putut avea ca material diplomatic – că detașamente izolate, grupuri răzlețe au prădat și au făcut anumite excese, dar sub nici un motiv unități compacte n-au făcut asemenea lucruri (…).

Am impresia – și aș dori foarte mult să fiu dezmințit – că și după prezența armatei roșii, această panică a fost cultivată. Aici mă adresez în special domnului Maniu și domnului Dinu Brătianu. Nu s-a intervenit ca acestei panici să i se pună capăt, cu toată autoritatea Partidului Național-Țărănesc și a Partidului Liberal, pentru că cuvîntul d-lui Maniu și a d-lui Dinu Brătianu, în zilele de panică, ar fi adus foarte mult bine României. Acest cuvînt nu s-a spus.

Nu fac proces de intenții nimănui, dar nu trebuie să se lase impresia că se cultivă panică, după intrarea armatei roșii în România. Sunt regretabile incidentele: fiecare viață care se pierde, fiecare cinste care se ofensează este un bun pierdut, nu există discuție, dar pentru atitudinea României și a partidelor politice, cred că în momentele acelea de panică, cuvîntul d-lui Maniu și al d-lui Brătianu ar fi trebuit să se audă. Domniile lor ar fi trebuit să ia atitudine, pentru că aceasta ar fi fost spre binele României.”

Iuliu Maniu, prezent la ședință, are tot dreptul să fie nu numai uluit, dar și indignat de o asemenea aberație:

„Conducătorii oficiali ai armatei sovietice au declarat oficial și în conversațiile particulare, pe care le-au avut, că ei vin în România ca într-o țară dușmană, ca o armată de ocupație.

Pînă acolo a mers această atitudine inexplicabilă că s-a întîmplat durerosul și umilitorul fapt că ministrul nostru de război și un al domn ministru au trebuit – întîi – să ceară audiență și n-au fost primiți și pe urmă să aștepte cu ceasurile pînă cînd au putut fi primiți de Comandamentul Militar al Sovietelor, cu o motivare că nu pot să stea de vorbă cu oamenii politici, ci cu militari, fiindcă sunt într-o țară străină, care este ocupată militaricește.

Va să zică, vedeți, o atitudine ofensatoare, nu numai contrarei lucrurilor noastre interioare, nu numai contrarie atmosferei, pe care eu mă sileam s-o produc cu toată bună-credința, ci contrarie celor mai elementare reguli de bunăcuviință.

Nu puteam noi, un Guvern al României pînă astăzi libere, vedea că ministrul nostru de război, ministrul de interne și ministrul de comerț și industrie să nu fie primiți de un domn general rus și să fie ținuți cu ceasurile la ușă.

În fața acestei atitudini a lor, care era cunoscută nouă, nu puteam face noi manifestări de dragoste și manifestări de amiciție cînd ei fac manifestări evidente nu numai de dușmănie, dar chiar de ofensă.

Este adevărat că existența noastră depinde în mare parte de Rusia; ne dăm seama de aceasta. Dar vă rog să credeți că noi, Guvernul român, putem fi învinuiți într-o mare măsură de opinia publică românească și făcuți răspunzători de respectul și prestigiul pe care îl putem cîștiga și de influența morală, pe care o putem produce în această opinie publică românească.

De aceea, nu putem face acte de dragoste cînd față de noi ei fac acte de ofensă.

De aceea, vă rog să examinați și din acest punct de vedere atitudinea noastră, căci nu puteam face altfel.

A trebuit să facem cea mai mare sforțare – morală și politică, domnul Brătianu și eu, nu știu dacă și domnul Titel Petrescu – ca să nu scăpăm cumva un cuvînt de indignare, care știam că ar produce mari pagube intereselor românești.

În afară de acestea, dacă ar fi fost așa cum spunea domnul Pătrășcanu – că au fost excese din partea anumitor soldați ruși, fiindcă în orice armată din lume se găsesc și elemente fără conștiință – n-aș fi spus nimic. 

Dar cînd însăși conducerea supremă și Comandamentul Suprem Militar și cînd unitățile organizate rusești fac acte inadmisibile, atunci ce putem noi face? Las că la toate protestele, pe care le puteam prezenta pînă în ultimul moment, răspunsul era că sunt în țară ocupată, suntem țar fără armistițiu și că, prin urmare, ei, punct cu punct, respectă legile militare.

Dar am văzut în ce situație a ajuns Guvernul acesta și eu, cînd s-au petrecut lucrurile despre care v-am vorbit; știți cum s-a purtat Comandamentul Militar rusesc în modul cel mai umilitor. Știți cum au pus mîna pe toate vasele noastre și au făcut unele acte pînă acolo, încît un amiral a trebuit să se împuște, s-a sinucis, pentru că au fost făcute acte umilitoare, nu acte făcute numai de un dușman, ci acte umilitoare, care dezonorează.

Ei bine, în asemenea condiții, cum poți d-ta aștepta ca noi să facem osanale de dragoste și prietenie, să facem manifestări de prietenie?

Am fost fericit că m-am putut stăpîni pe mine și că dl Brătianu s-a putut stăpîni și că lumea românească și ceilalți domni miniștri s-au putut stăpîni ca să nu facem nici un accent de revoltă și nemulțumire.

De aceea, imputarea pe care ne-o faceți pentru trecut este complectamente neavenită și nedreaptă. N-ați fost aici, căci eu cred că, dacă dvs. ați fi fost aici și ați fi văzut ce se întîmpla, apoi dvs. de bună seamă ați fi trebuit să folosiți o mare forță morală ca să vă rețineți de a dezaproba lucrurile petrecute.

Cînd sate de-ale noastre sunt aprinse, cînd se părăsesc averi de miliarde, cînd Comandamentul Militar rus nu primește pe membrii Guvernului și evacuează sate întregi – ce vrei d-ta să facem noi? Manifestări de amor, dragoste și iubire?

Dar dvs. vă dați seama ce înseamnă acestea pentru autoritatea Ministerului de Interne: ca să meargă Comandamentul Militar rus sau unitățile militare – nu particulare și soldații ruși, ci Comandamentul sau trupele organizate – să meargă prin sate și să scoată pe oameni afară din casele lor, și îi aruncă afară în timp de noapte!

Apoi, bine, domnule Pătrășcanu, d-ta trebuie să-ți dai seama de sentimentul de răspundere, pe care trebuie să-l avem față de opinia publică românească și față de poporul român. Oricît ar fi rațiunea politică de clară și de calmă, sunt anumite sentimente, care nu pot fi predominante fără ca să nu ne supunem atunci la acte de umilire și la o rupere de publicul românesc.

Noi cu publicul românesc trebuie să trăim; noi cu lumea românească trebuie să ne așezăm viitorul. Evident că această posibilitate, a condițiilor de viitor, trebuie s-o ordonăm cu necesitățile politice și pînă la un punct, care se poate.

Am și făcut-o.

Îți dai d-ta seama ce înseamnă pentru ministrul de război, general de armată, ca să stea la ușa cutărui sau cutărui domn general rus? Și nu o dată, ci de două și de trei ori?

Îți dai seama ce înseamnă pentru președintele Consiliului de Miniștri să ceară audiență și pe urmă să fie ținut la ușă? N-a zis nimic. A mers și a doua și a treia oară. A răbdat.

Dar un lucru putem și noi cere, ca, după aceste întîmplări, să nu se ceară de la noi explozii de bucurie și explozii de osanale și iubire față de armata, pe care vrem s-o servim, care însă ne ofensează în măsura aceasta absolut lipsită de orice tact.”

 

Surse:

https://evz.ro/iuliu-maniu-despre-rusi-in-sedinta-consiliului-de-ministri.html

https://www.efemeride.ro

16/10/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Faptele penale ale „eliberatorilor” sovietici

 

 

 

 

 

 

Prefectura Politiei Capitalei monitoriza „incidentele” provocate de ostasi imbracati in uniforma Armatei Rosii .
Timp de 45 de ani, dosarul Politiei Capitalei cu privire la infractiunile comise in Bucuresti de soldatii Armatei Rosii a fost strict secret.

A ramas ingropat in arhive mult dupa ce subiectul incetase sa mai fie tabu. Aici l-a descoperit Stelian Tanase, pornit pe urmele unei legende: cea a frumoasei Zaraza, eroina unui celebru tango interbelic, dar si a unei povestiri tragice.

Povestea spune ca Zaraza, iubita indragitului cantaret Cristian Vasile, ar fi fost asasinata la ordinul marelui rival muzical al acestuia, Zavaidoc.

Comanditarul crimei ar fi murit el insusi cateva zile mai tarziu. Stim ca Zavaidoc a fost rapus de boala la 15 ianuarie 1945.

Teribilul omor ar fi trebuit sa aiba loc, asadar, cam in aceeasi perioada. A fost el consemnat in documentele Politiei Capitalei? Tragedia Zarazei a fost reala, sau e doar literatura?

 

 

 

 

Comunistii romani, dirijati  de sovietici, se manifestau din ce in ce mai obraznic si mai hotarati sa preia prin orice mijloace puterea. In fotografia de mai sus, luata la  o manifestatie de 1 mai din acei ani, vedem portrete ale lui Friedrich Engels si Stalin alaturi de lozinci potrivite: “Traiasca femeile muncitoare TARANCE si INTELECTUALE in lupta pentru MARIREA PRODUCTIEI”, “Jos specula. Sa marim productia. Sa creiem COOPERATIVE” etc.

 

 

 

„Davai ceas, davai palton!” Versurile celebrului cuplet al lui Tanase descriu prea palid realitatea sumbra a Bucurestiului aflat sub ocupatie sovietica. Jafurile, talhariile, actele de vandalism, incaierarile in plina strada, crimele comise cu sange rece sau la intamplare, in aburii betiilor violente – toate intrasera in rutina cotidiana.

O demonstreaza rapoartele Politiei Capitalei, din care am ales sa va prezentam astazi cateva, acoperind perioada 25 decembrie 1944 – 20 februarie 1945. Documentele nu mai au nevoie de nici un comentariu.

Intertitlurile apartin redactiei. Decembrie 1944 – sarbatori sub ocupatie
De Craciun, 1944, la ora 23.00, in localul Lescenco (restaurant cu tipic rusesc) din Calea Victoriei nr. 2, mai multi militari imbracati in uniforme sovietice si engleze s-au batut intre ei. Incidentul a fost aplanat fara urmari.

Pe 28 decembrie 1944, la ora 16.30, locotonentul adjutant Povleomenco, impreuna cu un sublocotenent in uniforma sovietica, s-au prezentat in strada Iordache Golescu nr. 24 la comerciantul Costescu Octavian si, pe baza unui act ce s-a dovedit fals, i-a pretins o suma de bani de la 50.000 in sus, pentru armamentul necesar Armatei Rosii.

Comerciantul afirmand ca nu are aceasta suma, a promis ca va da dupa ce se va convinge la Comandamentul Sovietic daca actul prezentat este veritabil.

Locotenentul sovietic a pretins atunci sa ii dea cat are, amenintand ca, in caz contrar, va veni noaptea cu o masina si cu 10 soldati si-l va ridica.

Trecand apoi peste drum la comerciantul Popescu, i-au pretins 70.000 lei, lasandu-i o nota scrisa sa-i duca suma la locuinta sa din b-dul Elisabeta.

Trecand un gardian public si fiind chemat de comerciantul Popescu, acesta a invitat pe cei doi ofiteri sovietici la Comisariat.

Sublocotenentul a fugit, iar locotenentul a fost condus la Comisariat, de unde a fost inaintat Comandamentului Sovietic. 29 decembrie.

La ora 19.30, in blocul Diamandi din Piata Confederatiei Balcanice au intrat 4 militari imbracati in uniforma sovietica, in stare de ebrietate, care amenintau cu revolverul si cereau femei. Intervenind o patrula romano-sovietica, 2 dintre militarii rusi au fost dusi la Comandamentul Sovietic, iar 2 au fost lasati sa doarma in acel bloc. 30 decembrie.

La ora 23.00 noaptea, locotenentul sovietic Victor Alexandrovici, domiciliat la Hotel Paris camera 100, a oprit in dreptul statuii lui Tache Ionescu o masina proprietate a Presedintiei Consiliului de Ministri, in folosinta d-lui Ministru Vladescu Racoasa si, amenintand cu revolverul pe sofeurul Bacalov Petre, l-a silit sa-l duca la Hotelul Paris din str. Academiei.

Ajunsi la Hotel, ofiterul l-a dat jos din masina pe sofeur, iar el a pornit cu automobilul, intrand cu el in vitrina magazinului Salvus din b-dul Bratianu nr. 26. A fost distrusa vitrina, iar masinii i s-au cauzat mari stricaciuni, ramanand imobilizata.

Eliberatorii sovietici celebreaza noul an 1945 2 ianuarie 1945. La orele 23, masina nr 11242 B.Tx. s-a oprit in Calea Grivitei nr.158 in dreptul magazinului lui Radulescu.

Din masina au coborat 2 militari in uniforme sovietice care au spart usa magazinului, luand mai multe marfuri pe care le-au pus in masina.

Trecand in acelasi timp o patrula mixta romano-rusa, a intervenit, tragand focuri de arma in aer, dar cei 2 militari au fugit cu masina spre b-dul Basarab.

La intretaierea b-dului Basarab cu Calea Grivitei, masina s-a oprit, un militar a fugit si la strigatele celuilalt din masina a intervenit gardianul Goaga Gheorghe care a condus masina, cu ajutorul unui sofeur ce trecea pe Calea Grivitei, la circumscriptia 22 Politie.

Militarul din masina era ranit. In timp ce se anunta Comandamentul Sovietic, militarul din masina, care ulterior a fost identificat a fi sergentul major Caniev Alexandru din Reg. 6, si-a tras un glont de revolver in tampla, murind.

Masina cu marfurile furate si cadavrul sergentului major au fost luate de organele militare sovietice, care fac cercetarile. In seara de 3 ianuarie a.c., in bacania lui Ilie Brandusi din str. Laborator nr. 24 au intrat 7 militari imbracati in uniforme sovietice care venise cu auto nr. 9084 B.

Intrand in bacanie, au inchis usa si obloanele si, amenintand cu revolverele pe comerciant, i-au luat din tejghea cca. 40.000 lei si din portofel 60.000.

De asemeni, i-au luat sergentului concentrat Nicolae Constantin, care se afla in bacanie, suma de 20.000 lei.

Dupa aceasta, acei militari s-au urcat in masina si au plecat spre soseaua Vitan. Sergentul N.C. s-a urcat pe bara din spate a masinii cu scopul de a-i urmari. Pe soseaua Vitan, masina s-a defectat si s-a oprit.

S-a iscat o busculada intre sergentul N.C. si militarii imbracati in uniforma sovietica, care au reusit sa fuga.

Facandu-se cercetari pentru a se stabili a cui este masina, s-a aflat ca este proprietatea profesorului Virgil Z. din str. Labirint 6, de la domiciliul caruia a fost ridicata in dupa-amiaza acelei zile de catre soldatii imbracati in uniforme sovietice.

Gardianul public Patrascu D-tru, pe la ora 20.15, fiind in statia de tramvai de la intersectia b-dul Lascar Catargiu cu str. General Manu, a fost luat intr-o masina de catre 3 militari imbracati in uniforme sovietice pentru a le arata unde este hotelul Ambasador.

Masina a luat-o insa spre sos. Kiseleff, unde gardianul a fost batut de catre militari, luandu-i-se revolverul, mantaua de piele, centura si suma de 6000 lei.

In cafeneaua lui Dobrescu din Hanul cu Tei au intrat patru militari imbracati in uniforme sovietice si, somand cu mitralierele pe cei cca. 30 de clienti cari se aflau in cafenea, le-au luat banii si ceasurile, dupa care au disparut.

In saloanele Roxy din strada Lipscani 53, in timpul balului dat de sindicatul Patronilor Meseriasi, ivindu-se o cearta intre niste civili, un locotenent sovietic a intervenit si, scotand din buzunar un revolver, a tras un foc de arma in tavan.

Dupa aceasta, voind sa bage in buzunar revolverul, acesta s-a descarcat si l-a ranit la piciorul stang. Cu o masina a fost trimis la spitalul Elias.

La Casa de Transporturi Mesageria din str. Gogu Cantacuzino nr. 76 un soldat imbracat in uniforma sovietica, inarmat cu un revolver, a spart un geam de la fereastra, a patruns inauntru, a legat pe omul de serviciu Buchman Willy, care dormea, cu firul de telefon si a luat dintr-o lada mai multe sute de metri de panza, dupa care a disparut.

In ziua de 4 ianuarie a.c. la orele 20.40, 3 militari imbracati in uniforme sovietice si un civil au oprit sub amenintarea armelor masina marca Desotto cu nr. circulatie 90 B, proprietatea Ministerului de Finante, dupa care au disparut cu ea. In masina se gasea numai sofeurul.

La orele 23.30, alti soldati imbracati in uniforma sovietica au oprit masina marca Buick cu nr. de circulatie 4223 B, proprietatea Ministerului Afacerilor Interne, si au disparut cu ea. In masina nu se gasea decat sofeurul.

In ziua de 6 ianuarie a.c. ora 14.00, patronul hotelului Lyon din calea Grivitei nr. 90, facand un control in camerele de la etajul 1 in camera 14 unde locuiau niste militari sovietici, a gasit ascuns sub un pat cadavrul unuia dintre militari. Nu s-au gasit nici hainele si nici actele acestuia pentru a fi identificat.

Intrucat tovarasii de camera ai acestuia disparusera cu 2 zile inainte, sunt banuiti a fi autorii crimei. Cazul se cerceteaza de Comandamentul Sovietic.

Jafuri si crime fara noima In ziua de 11 ianuarie a.c., pe la orele 21.00, pe str. Crucea de Piatra, in dreptul casei cu nr. 4, muncitorul Nicolae Moldoveanu, fara domiciliu stabil in Capitala, a fost impuscat de 2 militari imbracati in uniforme sovietice.

Numitul a mai avut putere sa mearga la spitalul Caritas din str. Bradului, unde a incetat din viata. In ziua de 12 ianuarie a.c., in ceasornicaria lui Victor Rozanier din Sos. Pantelimon nr. 197 au intrat 2 militari imbracati in uniforme sovietice si, dupa ce i-au luat 2 ceasornice ale lor pe care le dadusera cu o zi inainte la reparat, au luat toate ceasornicele – in numar de cca. 50 – care se gaseau in atelier pentru reparat, proprietatea unor clienti.

In ziua de 17 ianurie a.c., orele 19.30, gardianul public Filimon Stefan, auzind scandal in carciuma din calea Vacaresti nr. 364, a intrat sa vada ce este.

Imediat dupa aceea a intrat in local si un civil insotit de un ostas imbracat in uniforma armatei sovietice, care i-a cerut gardianului sa le arate cartusele ce are.

Gardianul raspunzand ca nu are cartuse, militarul imbracat in uniforma sovietica a tras mai multe focuri de revolver in gardian.

Unul din cartuse a lovit gardianul in omoplatul stang. Alt cartus a lovit in picior pe numitul Atanasiu Nicolae din Sos. Vitan nr. 171, ce se afla in local.

Dupa acest fapt, civilul cat si militarul au iesit din local, fugind cu o masina care-i astepta in fata carciumei si in care se mai aflau 3 soldati imbracati in uniforma sovietica.

Un soldat sovietic, probabil in stare de ebrietate, a spart vitrina magazinului de manufactura al dlui Garabetian din str. Soarelui nr. 5, furand 3 baloturi de stofa, pe care le-a lasat la portarul hotelului Gabroveni unde locuia.

Portarul a anuntat Circa 12, care a comunicat comand. Sovietic din Calea Calarasi nr. 174, care l-a ridicat.

In ziua de 21 ianuarie a.c. pe la ora 20.45, un gardian public a condus la Comisariatul 5 de Politie pe subofiterul sovietic Alexandru Ivanovici pentru faptul ca luase numitului Voicu Dogaru – delegatul sindicatului CAM din Tg. Jiu – suma de 30.000 lei si manusile, si lui Trifu Tripcovici – comerciant din str. Badea Cartan nr. 13 – suma de 18.000 lei, un ceas de aur cu lant de aur in valoare de cca 240.000 lei.

Subofiterul sovietic a comis aceasta fapta insotit de un alt militar care a reusit sa dispara. In timpul urmaririi sale, a tras asupra gardianului si a publicului numeroase focuri de revolver.

In comisariat a provocat scandal, lovind si pe un gardian de serviciu. Fiind anuntat Batalionul rus de interventie, a venit un domn locotenent care l-a ridicat.

In ziua de 21 ianuarie a.c. pe la orele 16.00, 8 militari imbracati in uniforme sovietice, in stare de ebrietate, au intrat in cinematograful Gloria din calea Vacaresti, unde au provocat scandal si au tras focuri de arma in ecran. Intervenind patrula sovietica au fost arestati 3, iar restul 5 au fugit.

Sfarsit de ianuarie cu alcool si violenta In noaptea de 19/20 a.c., pe la orele 2.00, pe b-dul Basarab colt cu str. Chisinau, 2 militari imbracati in uniforme sovietice au abandonat in lipsa de benzina autoturismul nr. 2306 B proprietatea Presedintiei Consiliului de Ministri ce fusese ridicat in cursul zilei de 18 crt. din sos. Jianu colt cu str. Dorobanti.

In ziua de 19 ianuarie a.c. pe la ora 20.00, in bodega lui Marin Andreescu din str. Dogari nr. 34, au patruns 7 militari imbracati in uniforme sovietice, inarmati, si un civil si, sub amenintarea armelor, au luat din tejghea suma de 600.000 lei, sticle cu bauturi iar de la clientii din local au luat banii, actele si ceasurile, dupa care au disparut cu o masina.

In locuinta si croitoria lui Marcu Segall din str. Th. Sperantia nr. 19, in ziua de 19 ianuarie, pe la ora 21.00, au patruns 6 militari imbracati in uniforme sovietice si, in timp ce 3 amenintau cu revolverele, ceilalti au incarcat intr-o masina ce astepta afara hainele din pravalie, dupa care au disparut.

In ziua de 27 ianuarie a.c., pe la orele 17.40, in cladirea din str. G-ral Eremia Grigorescu nr. 20, au intrat 3 militari imbracati in uniforme sovietice insotiti de un civil si au luat d-lor Dr. Ctin Doljanu si Nicolae Arabu, un palton barbatesc imblanit cu lutru si cu guler de vidra, 13 costume de haine barbatesti, linjerie de corp si pat, bijuterii, bani si acte de identitate – dupa care au disparut.

In ziua de 28 ianuarie a.c., pe la orele 20.00, mai multi militari imbracati in uniforma sovietica au intrat in localurile de pe Calea Vacaresti de la numerele 16, 52 si 64, tragand cu armele si amenintand consumatorii, cum si trecatorii de pe strada.

In ziua de 29 ianuarie a.c., pe la orele 17.00, in locuinta maiorului Chircorian din str. Borzesti nr. 3 au intrat un ostas imbracat in uniforma sovietica si 3 civili care cunosteau limba rusa si, dupa ce au legat pe dl. Ctin Circopol, au taiat firele telefonului si rascolind intreg apartamentul au umplut 4 geamantane mari cu haine, blani, rochii, bijuterii si cca 700.000 lei, dupa care au disparut cu masina nr 12827 B.Tx – condusa de un civil langa care se afla un militar imbracat in uniforma sovietica, inarmat cu un pistol automat.

 

Cu automatele prin oras

In ziua de 2 februarie a.c., intre orele 12.30 -13.00, patru militari imbracati in uniforme sovietice si un civil, toti inarmati, au intrat in locuinta medicului Teodor Paun din Calea Rahovei nr. 236, in lipsa acestuia, si – motivand ca ar dori o consultatie – dupa ce au aflat topografia locului, au luat pe sotia, copiii si servitoarea medicului impreuna cu doi clienti ce se aflau in sala de asteptare si i-au bagat in cabinetul de consultatie, unde un militar i-a tinut sub amenintarea revolverului, in timp ce altul pazea intrarea, iar restul au ravasit locuinta luand 60.000, bijuterii in valoare de 3.000.000 lei si o haina de astrahan.

Au incercat sa sparga si cassa de bani cu topoarele gasite in bucatarie, insa nu au reusit.

Dupa aceea au disparut cu o masina cu care venisera si care ii astepta in apropierea locuintei. In seara de 4 februarie a.c., pe la orele 22.00, pe str. Matei Basarab, indivizi imbracati in uniforme sovietice si care vorbeau ruseste au impuscat mortal pe Iosif Parvu cu domiciliul in str. Romulus nr. 46.

In seara de 5 februarie a.c., trei militari imbracati in uniforma sovietica insotiti de un civil, fiind cu autocamioneta nr. 63710, dupa ce au consumat bautura fara sa plateasca in carciuma din Calea Mosilor, au tras cu armele automate dupa carciumareasa si cetateni, doi dintre militari au reusit sa fuga impreuna cu civilul, iar un ostas impreuna cu masina au fost ridicati o patrula.

In dupa-amiaza zilei de 5 februarie a.c., pe la orele 18.00, in locuinta dnei Rasela Aronovici Cogan din str. Polizu nr. 24 au intrat trei militari imbracati in uniforma sovietica insotiti de doi civili, care – dupa ce au trantit-o jos si i-au pus calus in gura, ei si servitoarei, au cautat prin casa, luand suma de 1.000.000 lei si un inel de aur.

In ziua de 6 februarie a.c., pe la orele 15.30, o masina fara numar in care se aflau patru militari imbracati in uniforma sovietica, venind cu mare viteza pe bd. Lascar Catargiu cu directia Piata Victoriei, la intersectia cu str. Grigore Alexandrescu a lovit un cal ce traversa bulevardul, rupandu-i picioarele si apoi a intrat intr-un pom pe trotuar.

In seara de 17 februarie a.c., pe la orele 22.30, in locuinta lui Ion Catan din str. Foisor nr. 38 au intrat opt militari imbracati in uniforme sovietice care, dupa ce au lovit pe acesta cu revolverele, i-au luat mai multe costume de haine si bani, disparand cu doua masini care ii asteptau in strada.

In seara de 17 februarie a.c., pe la orele 20.00, locotenentul sovietic Ruzoi Alexandru, fiind in stare de ebrietate, pe calea Dorobanti in dreptul casei cu nr. 65 a oprit masina nr. 11.777 Tx.B. condusa de sofeurul Codre Stefan din str. Popa Rusu nr. 9 pe care l-a lovit, apoi a tras mai multe focuri de revolver in motor – cu care ocazie s-a impuscat in palma stanga.

Ofiterul sovietic s-a dus la spitalul Floreasca pentru a se pansa, de unde a fost ridicat de o masina sovietica. In seara de 17 februarie a.c., Stefan Eremia – parchetar din str. I. Cegan nr. 14 – pe cand dormea pe la orele 24.00 intr-o cafenea pe str. Domnita Anastasia nr. 21, a fost impuscat in abdomen cu un glonte tras de un necunoscut de afara. Starea lui fiind grava, a fost internat la spitalul Brancovenesc.

Din cercetarile facute a reiesit ca glontele a fost tras de unul dintre ostasii imbracati in uniforma sovietica ce batuse la usa cafenelei spre a li se deschide si care au disparut fara a fi identificati.

Soldatii groazei

In seara de 18 februarie a.c., pe la orele 22.00, 2 militari imbracati in uniforme sovietice ce venisera cu o masina, prin ruperea lacatului de la poarta au patruns in locuinta comerciantului Leonida Gavrilescu din str. Doamna Ghica nr. 176. Aici, amenintand cu revolverele, au deschis cassa de bani de unde au luat cca. 250.000 lei.

Deasemenea au mai luat un aparat de radio. Desi comerciantul daduse alarma in vecini si se adunase lume la poarta, totusi cei doi militari au reusit sa dispara. Se fac cercetari de catre Comisariatul 18 Politie, unul dintre militari fiind recunoscut de comerciant.

In seara de 18 februarie a.c., pe la orele 22.00, in locuinta lui Paul Tereanu din str. Matei Basarab nr. 24 au intrat mai multi militari imbracati in uniforme sovietice si, amenintand cu revolverele, au luat doua inele si patru ceasornice.

In bd. Pache Protopopescu, la sediul societatii Apolon-Petrol au intrat 5 militari imbracati in uniforma sovietica, luand sume de bani si obiecte.

Raportul ajunge la Parchetul Curtii Martiale CMC, la Comisia Romana ptr. Aplicarea Armistitiului, la Marelel Stat Major, Sectia Vll, la Domnul colonel Alexiev.

In seara de 20 februrie a.c., pe la orele 22.00, in locuinta lui Moise Halpern din str. Pitagora nr. 31 au intrat doi militari imbracati in uniforme sovietice, insotiti de un civil si, amenintand cu revolvere, i-au luat un ceas de aur in valoare de cca. 300.000, dupa care au disparut tragand focuri de revolver in aer.

In noaptea de 20-21 februarie a.c., pe la orele 2.00, un gardian public si o patrula rusa au surprins doi militari imbracati in uniforma sovietica si un civil care sparsesera vitrina magazinului lui Haimu Gutman din strada Carol si incercau sa fure stofe si haine.

Au fost condusi la Comandamentul Sovietic din Calea Grivitei nr. 76. In seara de 20 Februarie a.c., la orele 19.30, in croitoria lui Victor Marinescu din str. Popa Tatu nr. 86, au intrat 5 militari imbracati in uniforma sovietica, inarmati, luand cinci costume de haine, cinci perechi pantaloni, doua haine si 47 metri matase, dupa care au disparut.

In seara de 20 Februarie a.c., pe la orele 21.30, in locuinta d-lui colonel Bratescu din str. Alexandru Orascu nr. 22 au intrat militari imbracati in uniforma sovietica si un civil.

Dna. colonel Bratescu, spunandu-le cine locuieste in acel imobil, le-a cerut sa-si caute de drum.

Militarii i-au raspuns cu amenintari. Intervenind si dl. colonel Bratescu, s-a produs o busculada, unul dintre militari tragand un foc de revolver fara sa loveasca pe cineva, dupa care au disparut.

In seara de 20 februarie a.c., pe la orele 21.05, militari imbracati in uniforme sovietice au sarit gardul locuintei din str. Maresal Badoglio nr. 6 si, amenintand, au patruns in locuinta lui Ion Stalschi. De aici au luat un ceas de aur si mai multe haine.

Fugind si fiind urmariti, au abandonat pe drum lucrurile, ramanand numai ceasul. In seara de 20 februarie a.c., pe la orele 20.00, in locuinta dnei Ghiza Simsa din str. Sf. Apostoli nr. 38, au intrat doi militari imbracati in uniforme sovietice si, amenintand cu revolverele, au rascolit casa, luand doua ceasuri si suma de 70.000 lei.

Intervenind un gardian public, militarii au tras un foc de revolver asupra lui, ranindu-l in mana stanga, dupa care au disparut.

Cazul se cerceteaza la circa 21.” In seara de 20 februarie a.c., pe la orele 21.00, Ion Matusoiu din str. Carol Davilla nr. 34, trecand pe str. Isvor, a fost acostat de doi militari imbracati in uniforme sovietice care i-au luat paltonul, haina, palaria si suma de 15.000 lei.

 

 

Pe 2 decembrie 1944, Chestura Poliției Arad emitea un ordin pentru identificarea unei eleve răpite de sovietici cu o zi înainte. Fata era nepoata unui comisar român.

”Luați imediat măsuri pentru urmărirea, identificarea, reținerea și trimiterea la Inspectoratul Regional de Poliție Timișoara a elevei Barencz Gertruda de 13 ani, nepoata comisarului Popescu Cornel, din Timișoara, care în ziua de 1 decembrie a.c. a fost luată de un medic căpitan sovietic și alți trei soldați într-un camion plecând în direcția Arad”, se arată în ordinul Chesturii.

Câteva zile mai târziu, tot la Arad, era raportat un alt incident care a implicat ostași sovietici.

”În ziua de 11 decembrie 1944, doi indivizi îmbrăcați în uniforme de căpitani ruși au furat automobilul cu nr. 1281 B marca Opel Olympia, proprietatea domnului colonel Andreescu Vasiel din București”, se arată în document.

 

Armata Roşie la Mizil

 

 

Când au intrat și în Mizil, rușii au ”ras” tot. Ioan Gheorghe Ioniță, inspector la direcția CFR Mizil declara că ”pe 28 august 1944, când au sosit trupele Armatei Roșii în oraș, o coloană de vreo 15 – 20 de mașini a oprit în fața Poliției iar o parte din soldați au forțat sediul și au intrat”.

Au ieșit cu mașina de scris, bocanci, armament, registre, saci. Un alt martor, Romeo Constantin, a declarat că în respectiva zi, ostașii sovietici au furat din sediul Poliției Mizil inclusiv lenjeria de pe paturi și cauciucurile din beci.

Moise Dobre, angajat al Comisariatului de poliție Mizil a dat următoarea declarație: ”Cu venirea Armatei rusești au intrat mai mulți ostași ruși în casă și mi-a luat mai multe bunuri dintre care mi-a luat și un toc de pistol Browning, una vergea, 30 de cartușe și o pereche de bocanci, aceste atoate fiind primite de la Detașament”.

Același lucru l-a pățit și Costică Stelian de la Comisariatul Mizil, rușii furând de la acesta pantalonii și o centură.

 

Au luat şifonierele

 

Pe 7 iunie 1946, la plecarea din Techirghiol, trupele rusești au luat tot din locul unde au fost cazați. Un raport al poliției din Techirghiol către Prefectură arată că ”începând cu 6 iunie 1946, unitatea militară sovietică tanchistă nr. 18945, încartiruită în acel oraș, a început să plece din Techirghiol.

La plecarea lor, ridică tot din camerele în care au locuit ca: paturi, șifoniere, saltele, mese, scaune, oglinzi, transportându-le cu mașinile lor la gara Eforia. Față de cele de mai sus, vă rog să dispuneți cele legale”.

La data mutării trupelor, rușii au lăsat prăpăd în urmă. Primăria Constanța a întocmit o listă a pagubelor făcute de ostașii sovietici, locuitorilor din cartierul D.P.M.  Astfel, militarii au intrat peste oameni, au tras cu arma în uși, au spart geamuri, au insultat și le-au luat o serie din bunuri din case: oale, pături, ceasuri, lenjerie, bani, rochii de damă.

Lui Petre Mihai, domiciliat pe strada Tunelului numărul 126, ”în noiembrie 1945, șase ruși beți i-au spart gardul, l-au insultat și i-au luat pălăria din cap”.

 

Surse : Ziua.ro si nationalisti.ro

 

14/01/2010 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: