Ce avem de învățat, împreună cu Vestul, din acest război?

    

Monumentul dedicat patriei, la Kiev

Ucraina, România și ce avem de învățat, împreună cu Vestul, din acest război?

E esențial ca, în anumite momente cheie ale istoriei, să înțelegem bine ce-am greșit de am ajuns în criză, dacă vrem să putem lua măsurile necesare s-o evităm pe viitor, opinează jurnalista Sabina Fati într-un articol publicat de  https://www.dw.com/ro.

Fostul ambasador american la Moscova, Michael McFaul, se întreba recent într-un articol, cum trebuie pregătit viitorul și ce lecții sunt de învățat din istoria relațiilor ruso-ucrainene. Legitimă întrebare. Și sunt interesante și concluziile sale, reluate de Ukrainska Pravda. M-am întrebat la rândul meu, ce erori grave s-au comis, în vest și în România, în deceniile din urmă.

Ce i s-a răbdat și suportat cu dragoste creștinească lui Putin

Ce prostii s-au comis, deci, din unghiul meu, în ultimii 20 de ani? I s-a dat prea mult nas lui Putin. Mai cu seamă sub administrațiile Bush și Obama. I s-a cedat în chestiuni ca aderarea Ucrainei la NATO. Or, ca să nu i se stimuleze poftele și a se încuraja democrațiile, nu tiraniile, trebuia să i se pună piciorul în prag.

S-a capitulat în fața Moscovei în siajul crimelor strigătoare la cer comise nu doar prin agresiuni militare, precum cea din 2014, ci și prin asasinate săvârșite cu arme de distrugere în masă, ca în cazul disidenților Litvinenko, Skripal, etc. I s-a dat voie, concomitent, să-și bată joc de corectitudinea alegerilor din Rusia. Și, vai, să comită repetate masacre în Cecenia, iar apoi în Siria.

Și-anume fără să fie pedepsit. Mai grav, Vestul și-a permis luxul moral și politic sinucigaș de a le trata cu indiferență. Ba chiar de a le răsplăti. De pildă, prin sporirea dependenței energetice de Moscova și de producția de petrol a mafiei lui Putin, care l-a expropriat pe Hodorkovski, pentru că oligarhul încerca să promoveze democrația. Noi am trădat-o. Nu doar pentru că am tolerat scrutine măsluite, ci și fiindcă ne-am îngăduit să nu ascultăm de vocile celor care ne avertizau.

Ne-am smintit – unii dintre noi – să credem că hitlerismul nu s-ar putea repeta. Rătăciți fiind, nu ne-a interesat suficient ideologia totalitară, fascist-bolșevic-ortodoxistă a unor Ilin, Dughin și a celorlalți ideologi faliți ai regimului putinist, care au alcătuit fantasmele hrănind delirul de grandoare, megalomania, expansionismul și belicismul țarului revoluționar, kaghebist și totalitar.

Am făcut rău – unii dintre noi – să nu realizăm că e vorba de un lider nu doar autoritar, ci totalitar (când am evocat fascismul lui, în 2014, mi s-a cenzurat un comentariu pe acest subiect) – și la fel de rău să nu încercăm să-i edificăm pe ruși mai eficient, constant și mai isteț, despre propria lor istorie nefalsificată, despre infamia, iraționalitatea și iresponsabilitatea unora ca Putin, despre neghiobia și răutatea doctrinarilor lui. Și despre potențialul genocidar al liderului lor.

Ne-am ratat menirea, lăsând Moscova, încă din ultimele trei decenii sovietice, să prostească eficient tineretul occidental printr-o uriașă rețea de propagandă, pe care rușii au reciclat-o în ultimii zece ani.

S-a gafat groaznic, în Vest, neînțelegându-se (în ciuda avertismentelor unor istorici ca Robert S. Wistrich), afinitățile elective, potențialul de cooperare și pericolul sporit al variilor ideologii, mișcări și regimuri teroriste și totalitare.

Și ne-am înșelat grav cu privire la prioritățile educației date tinerimii. Ca atare: am căzut în păcat, acceptând să fim conduși de inși inepți, care, în ciuda avertismentelor multiple ale mai-știutorilor, au lăsat de izbeliște forțele armate ale statelor europene, când de fapt trebuiau să le întărească masiv, spre a descuraja agresiuni. Și am greșit, tolerând ca Occidentul și, mai ales, Germania, să tragă concluzii greșite din propria istorie totalitară.

În absența acestei eronate abordări a trecutului, Rusia lui Putin nu și-ar fi îngăduit tot ce și-a permis și a început să facă mai întâi în 2008 în Georgia, apoi din 2014 și, mai ales, de la 24 februarie curent în Ucraina. Lista inadecvărilor Vestului nu se oprește aici.

Alte crime imprescriptibile

Michael McFaul adaugă eroarea noastră colectivă de apreciere a propensiunii lui Putin spre recursul la forță. Dar aceasta nu e o eroare: e doar lipsa voinței de a o vedea. McFaul deplânge de asemenea dezinformarea Vestului și cere investiții masive într-un domeniu fatal neglijat. Propagandei ruse, relevă el, de această dată pe drept, nu trebuie să i se răspundă cu agitprop occidental.

El adaugă listei erorilor apusene greșeala administrației Biden și a altor guverne occidentale de a investi, zadarnic, enorm de multă energie în a-l convinge pe Putin că Vestul nu vrea să extindă NATO spre est, fără să priceapă că Putin nu se temea de această extindere, ci avea în vedere cu totul alte chestiuni. (Cum ar fi să îngurgiteze o Ucraină care lui îi pare a fi Rusia, nu o țară independentă).

Spre lauda sa, McFaul vede și culpa concretă, majoră, a Vestului. Care, nepregătindu-se militar, după ce a văzut ce a făcut Rusia Georgiei, în 2008, a omis să-l decurajeze pe potențialul agresor.

Spre lauda sa, profesorul de la Stanford relevă că Occidentul ar face bine ca, după încheierea actualului război, să nu uite Ucraina, cum va fi tentat, ci s-o înarmeze până în dinți, astfel încât, ca Israelul sau Taiwanul, această țară să poată rezista și pe viitor presiunilor unor vecini mari, puternici și agresivi.

În fine, diplomatul american elogiază statele apusene pentru întărirea NATO, adoptarea de sancțiuni împotriva Rusiei și înarmarea Ucrainei, dar notează, just, că „nu s-a făcut în aceste domenii nici pe departe destul”.

România, unde ești?În acest context e evident că țările potențial victimizate de imperii expansioniste, agresive, nu se pot bizui pe exterior, pe diplomați, pe aliați și prieteni, spre a se apăra. Fiecare trebuie să se înarmeze suficient ca să-și apere propriul teritoriu.

Or, ce-a făcut România șefului CSAT Iohannis până acum? S-a bizuit aproape exclusiv pe NATO și a cultivat cleptocrația. A neglijat apărarea efectivă a României, nu doar a Republicii Moldova.

De ce? Unde o fi fost actuala conducere a țării?N-a fost la Cotroceni din 2014 încoace? Nu i s-a atras în repetate rânduri atenția, în presa de limbă română, că e bine să întărească rapid democrația, justiția și apărarea țării amenințate de marea corupție? Nu i s-a atras atenția în repetate rânduri cu privire la pericolul reprezentat de Rusia lui Putin?

Un leadership românesc mai adecvat ar înțelege, între altele, alt sfat al diplomatului american, profesor la Stanford, care a fost ambasadorul superputerii la Moscova. Și anume că, într-adevăr, nimeni, nici America, nu-și va putea permite să ajute economic în chip nelimitat Ucraina.Motiv pentru care Comunitatea Internațională, din care face parte și România, va trebui să facă totul acum, spre a ajuta Ucraina să se impună militar, iar lumea să revină la o ordine mondială bazată pe drept internațional, nu pe forța brută și barbară a tiraniilor.

Publicitate

SE ÎNMULȚESC ATACURILE ÎMPOTRIVA CREȘTINISMULUI. TRANSFORMAREA HAGIEI SOFIA ÎN MOSCHEE – UN ACT DE AGRESIUNE LA ADRESA TUTUROR CREȘTINILOR

 

 

 

 

Foto: Otomanul Erdogan la Sfânta Sofia

Însoțită de o monumentală minciună a dictatorului islamist, potrivit căruia Sfânta Sofia ar fi, chipurile, „dintotdeauna a noastră”, în incinta principalei biserici a creștinătății răsăritene a răsunat și s-a consumat vineri, 24 iulie, o rugăciune musulmană.

HAGIA SOPHIA – ÎNCA UN ATAC PSIHOLOGIC ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR

Numim lucrul acesta involuție. 

Decretul semnat de Erdogan pe 10 iulie este o dovadă că facem pași decisivi înapoi, scrie www.alianta-familiilor.ro

Dacă la acest gest atât de tragic adăugăm atacurile teroriste împotriva creștinilor (care mai în toată lumea sunt facute de teroriști musulmani), concluzia e și mai tristă: suntem ținta unui genocid calculat, sistematic și bine programat.

Un genocid lent, mai mult sau mai puțin tacit, mai mult sau mai puțin agresiv, mai mult sau mai puțin deschis.

În 2020, China persecuta creștinii mai mult ca oricând din anii 1970 încoace, anarhiștii anului 2020 atacă mai mult ca oricând bisericile și simbolurile creștine amplasate în spațiul public în America, iar teroriștii Boko Haram și alții atacă și ucid mai mulți creștini în 2020 în Nigeria, Niger, Mali, Congo, Mozambique, Tanzania, Uganda etc. ca oricând. Să fie asta doar o coincidență?

Politica lui Erdogan

E posibil ca Erdogan să se fi folosit, ori, îndrăznesc să spun, inspirat în acțiunea lui, de evenimentele acestea atât de tragice pentru creștinism care s-au petrecut în doar ultimele 3 ori 4 luni? Occidentul tace, fiind paralizat de coronavirus, colapsul economic, anarhie, un simțământ al vinovăției în raport cu trecutul.

Nu se aud voci care să condamne Turcia și pe Erdogan. Critică, da, dar cuvinte de dezaprobare categorică, nu. Casa Albă a ales tăcerea. Rusia a fost mai vocală. Presa europeană a fost critică, dar Uniunea Europeană a ales și ea tăcerea.

Urmărim zilnic declarațiile relevante care parvin din Parlamentul European, dar nu se spune nimic la adresa Hagiei Sophia.

Subiectul favorit rămâne Polonia catolică și atacurile susținute împotriva polonezilor și a lui Duda. Parlamentul European e critic la adresa Turciei doar când critică politica lui Erdogan privind „minoritățile sexuale”.

Să nu ne înșelăm: acțiunea lui Erdogan este un act de agresiune psihologică la adresa tuturor creștinilor. A fost un act deloc necesar din partea lui având în vedere că în Istanbul există peste 3.000 de moschei, multe dintre ele foste biserici creștine. Erdogan și-a ales cu grijă ținta, ținând să ofenseze mai mult de o treime din populația planetei.

Gestul lui, însă, este și un atac frontal la adresa creștinilor ortodocși. Este și o crimă împotriva civilizației europene creștine.

Timp de 900 de ani acest simbol al creștinismului a stat la încrucișarea drumurilor istoriei, a civilizațiilor, a diferitelor curente creștine.

Este un simbol cu care s-au identificat miliarde de creștini de-a lungul celor 2000 de ani de creștinism.

Anual, milioane de persoane, în marea lor majoritate creștini, vizitează Hagia Sohpia.

Există, însă, ceva și mai simbolic dincolo de acest act negândit a lui Erdogan de agresiune psihologică? Greu de spus, dar ne dă de gândit.

Anul trecut, creștinismul a pierdut un alt simbol unic: Notre Dame.

A fost un simbol universal pentru întreaga omenire, nu doar creștini. Iar anul acesta suntem confruntați cu o altă pierdere la fel de mare, dureroasa și tragica Hagia Sophia.

Ne întrebam, la ce ne-am putem aștepta anul viitor? La un alt act agresiv împotriva creștinismului cu o valoare simbolică la fel de semnificativă?

 

 

 

 

      Hagia Sophia – extinderea genocidului creștinilor?

 

 

 

In 30 de ani, între 1894 și 1924, Turcia a exterminat aproape 2 milioane de creștini: creștinii pontici, creștinii din insulele ionice, creștinii asirieni și creștinii armeni, cazul celor din urmă fiind foarte bine cunoscut.

Aceste date statistice, istoricul masacrului și motivațiile sultanilor sunt temele majore abordate în The Thirty-Year Genocide: Turkey’s Destruction of Its Christian Minorities, 1894-1924 / Genocidul de 30 de ani: Distrugerea minorităților creștine din Turcia, 1894 – 1924 [Recenzie: https://spectator.us/turkey-nation-annihilated-christians/] Autorii cărții sunt Benny Morris și Dror Ze’evi și a fost publicată anul trecut.

În opinia autorilor, „there would not be a Turkish nation without the destruction of its Christian people” („nu ar exista o națiune turcă fără distrugerea minorităților ei creștine”). În acele timpuri, creștinii erau priviți ca inamici interni, agenți ai marilor puteri (creștine) de atunci.

Să fie ultima manevră a lui Erdogan, în speță transformarea unui simbol sacru al creștinismului în moschee, parte a acestui plan?

După 1924, creștinismul practic a dispărut din Turcia.

Acum doi sau trei ani Turcia a aprobat construirea primei biserici (ortodoxe) în Turcia după 1924, adică în aproape un secol.

Misionarii străini, în special americani, întâmpină dificultăți serioase încercând să ajungă în Turcia, să locuiască acolo ori să misioneze pentru creștinism.

Aproape în permanență pastori americani sunt arestați și întemnițați în Turcia și mai in permanență se duc tratative diplomatice între Turcia și Statele Unite pentru eliberarea lor.

 

 

 

 

 

Mii de turci – inclusiv preşedintele turc s-au adunat vineri la Moscheea Ayasofya – numele turc al fostei Bazilici Sfânta Sofia din Istanbul – la prima rugăciune de vinerea după ce şeful statului turc i-a restabilit statutul de moschee, în urmă cu două săptămâni.

 

 

 

 

 

 

 

Recenta apariție editorială

 

 

Din nefericire, intoleranța față de creștini și politica de exterminare continuă, în Iran, Irak, Siria, Egipt etc.

Iar acum, se pare, și în Turcia, prin transformarea simbolurilor istorice creștine în moschei.

Politica aceasta a început din porunca lui Mohammed cu sute de ani în urmă și continuă.

Tocmai a fost publicată o carte, luna trecuta, care constituie o cronică a eliminării creștinilor din Orientul Mijlociu.

Cronica începe odată cu războiul lui Bush în Irak, acum mai bine de 15 ani, fiind scrisă de un avocat creștin american care s-a mutat în Irak după izbucnirea războiului.

Din Irak, politicile de exterminare a creștinilor s-a extins în tot Orientul Mijlociu, Yemen, iar acum și în Africa. [Recenzie: https://www.thepublicdiscourse.com/2020/07/64947/ ]

 

Înainte de 1453, creștinismul se extinsese într-o zonă vastă a Orientului Mijlociu și a Africii de Nord. Odată cu apariția pe scena istoriei a islamului, creștinismul a fost, încetul cu încetul, redus la un procent infim în Orientul Mijlociu.

Istoria spune că, în 1453, când musulmanii au intrat în Hagia Sophia, au dat peste câteva sute de creștini înfricoșați închiși în biserică.

Inaugurată în 537 de către împăratul bizantin Iustinian cel Mare, bazilica bizantină Hagia Sophia (”înţelepciunea divină”) a fost transformată în moschee de otomani în secolul al XV-lea, după care a fost transformată în muzeu de către fondatorul republicii turce Mustafa Kemal Atatürk în 1934, prin decret.

După jumătate de mileniu, viitorul creștinismului în Turcia, cât și în Orientul Mijlociu în general, rămâne la fel de incert ca atunci.

Intuiția ne spune că Erdogan a dat tonul, iar ceea ce el a început e posibil să se extindă și în alte țări din Orientul Mijlociu unde încă există simboluri creștine de mare preț și însemnătate.

Există vreo șansă reala ca Occidentul să intervină să restaureze status quo-ul? Ne îndoim.

Cunoaștem cu toții precedentul tragic, petrecut în inima Europei acum un sfert de secol, când Europa a forțat Serbia să-și abandoneze unele din cele mai prețioase simboluri creștine în favoarea musulmanilor din Kosovo.

În Grecia au fost trase clopotele în semn de doliu.

”Grecia şi-a arătat încă o dată ostilitatea faţă de islam şi Turcia”, a reacţionat sâmbătă, într-un comunicat, un purtător de cuvânt al Ministerului turc de Externe.

Ministerul turc condamnă atât criticile Guvernului grec şi membrilor Parlamentului, cât şi incendierea unui steag turc în oraşul grec Salonic.