Marile religii și câteva din simbolurile lor

 

Simboluri religioase in marile religii

 

 

 

Simbolurile au existat de cand lumea. Fiecare cultura, religie, loc, obiect, a fost asociat cu un simbol de catre cei ce au intrat in contact cu acesta.

Cuvantul „simbol”, provenit din latinescul „symbolum” sau din grecescul „σύμβολον”, inseamna „reprezentare”.

El este, de cele mai multe ori, o emblema sau o imagine asociata cu cateva cuvinte sau prescurtari referitoare la elementul pe care-l reprezinta.

Simbolurile religioase sunt printre cele mai folosite, cunoscute si vechi simboluri din lume. Simbolurile au ajutat intotdeauna la regasirea sau identificarea numitor valori, convingeri, idei sau marturisiri de credinta.

Ele au avut drept prim scop adunarea la un loc a celor ce impartaseau aceleasi convingeri religioase ori culturale.

 

Studierea simbolurilor religioase este o ocupatie a celor care studiaza Istoria Religiilor, a acelora care compara credintele popoarelor si analizeaza radacinile fiecarei culturi religioase.

Dupa cum spuneam si mai sus, simbolurile religioase sunt printre cele mai vechi din lume, unele dintre acestea identificandu-se ca avand o vechime de peste 100.000 de ani.

O parte dintre acestea sunt cele egiptene, descoperite in mormintele faraonilor, ele identificand credinta in zei, viata vesnica, cheia vietii, etc.

Unele dintre cele mai vechi simboluri sunt cele intalnite in unele situri arheologice din Africa, acestea datand inca din perioada Epocii de Piatra, adica de acum mai bine de 100.000 de ani.

Aici se pastreaza pigmeti de culoarea ocru (rosu inchis) care erau folositi spre desenarea simbolurilor vanatoresti.

Simbolurile si folosirea acestora in exprimarea plastica a marilor religii

Utilizarea simbolurilor este un fenomen mondial. Arheologul Steven Mithen, in urma multor studii asupra fenomenelor religioase, concluzioneaza cum ca este comun tuturor religiilor faptul ca acestea sa implice si o exprimare plastica a credintelor teoretice. Adica, intotdeauna credintele in fiinte spirituale, in viata de dupa moarte, cat si in alte puteri nevazute, au fost plasticizate in imagini si simboluri fizice, acestea din urma avand drept scop indicarea celor dintai.

Datorita faptului ca, de obicei, tot ceea ce tine de lumea spirituala difera de lumea materiala si senzitiva, a fost intotdeauna dificila intelegerea si exprimarea acelora in sistemul nostru de cunoastere. Daca era usor sa simti ori sa intelegi un lucru suprafiresc, dificultatea aparea insa atunci cand incercai sa transmiti altora acel lucru.

Aceasta problema va fi insa rezolvata in momentul in care lucrurile spirituale au fost „intrupate” in semne vizibile, in simboluri materiale. Prin semne si simboluri, cele negraite si nevazute puteau fi mai usor exprimate, transmise si intelese.

Simboluri religioase in Baha’i

In religia bahai’lor intalnim urmatoarele simboluri, general valabile: steaua cu cinci colturi, steaua cu noua colturi si inelul cu simbol.

Steaua cu cinci colturi simbolizeaza corpul uman si pe trimisii lui Dumnezeu, in timp ce steaua cu noua colturi si inelul cu simbol aduc aminte de perfectiune.

Steaua cu cinci colturi, numita „haykal”, adica „templu”, este simbolul oficial al religiei Baha’I, dupa cum mentioneaza invatatorii acesteia. Steaua cu cinci colturi a fost folosita ca insemn, in cele mai importante scrisori, atat de catre Bab, cat si de catre Bahaulah.

Steaua cu noua colturi este al doilea mare simbol al bahailor. Potrivit sistemului de calcul numeric Abjad, cuvantul Baha are un coeficient numeric de 9, motiv pentru care aceasta cifra este des intalnita in scrierile, arhitectura si credinta acestora.

Cea mai cunoscuta personificare a cifrei noua este steaua cu noua colturi.

Simbolul de pe inele este opera lui Abdul-Baha, fiul si succesorul lui Bahaulah. Acesta este cel mai intalnit si folosit simbol al bahailor, fiind folosit pe mai toate inelele acestora. El este pus adesea si pe coliere, bratari, coperti de carte, tablouri, etc.

Acest simbol este alcatuit din doua stele cu cinci colturi si un „baha” stilizat. Linia de jos reprezinta umanitatea si lumea creata, linia cea mai de sus este lumea lui Dumnezeu, iar linia de la jumatate reprezinta manifestarea lui Dumnezeu in lume si revelatia.

Linia verticala este Prima Vointa, care vine din Dumnezeu si strabate, prin revelatie, umanitatea. Cele doua stele ii reprezinta pe Bahaulah si pe Bab.

Simboluri religioase in Budism

Simbolismul budist apare in jurul anului 2100 i.Hr, fiind legat mai ales de simboluri aniconice, ocolind astfel reprezentarea directa a lui Buddha.

Simbolismul cu motive umane a aparut in perioada secolului I, odata cu artele Mathura si arta greco-budista din Gandhara.

Acestea s-au combinat cu vechile simboluri religioase budiste.

Roata vietii, „roata dreptatii” sau „roata dharma” este roata ce infatiseaza conceptul budist „dharma”. Numita „dharmacakra”, aceasta arata calea spre iluminare, inca din primele zile ale budismului. Aceasta seamana cu o roata de car de lupta, cu opt sau mai multe spite.

Este unul dintre cele mai vechi simboluri din arta indiana. Cele opt spite ale rotii indica cele Opt Nobile Adevaruri ale religiei budiste. Cercul simbolizeaza perfectiunea dharmei.

Simboluri religioase in Hinduism

De-a lungul sutelor de ani, hinduismul si-a dezvoltat un intreg sistem de simboluri religioase iconice.

Formand iconografia hindusa, aceste simboluri se trag din plasticizarea unor scripturi ori a unor traditii specifice.

Semnificatia exacta a fiecarui simbol difera insa de la loc la loc, de la timp la timp, de la invatator la invatator.

De-a lungul timpului, unele dintre simboluri, precum „svastika”, au ajuns sa aiba o foarte mare varietate de intelesuri, pe cand altele, precum „aum”, au ramas tipice si unice reprezentante ale hinduismului.

Iconografia hindusa este caracterizata prin doua categorii de semne: murti, insemnand semnele exterioare, si mudra, insemnand pozitia trupului si gesturile specifice.

Aum sau „omkar” este o silaba mistica din religiile Indiei, fiind intalnita atat in hinduism, cat si in sikhism, jainism si budism.

Acest simbol este mai mult o exclamatie de mirare, de venerare, fiind scoasa in vremea rugaciunii.

Astfel, la inceputul fiecarui text hindus, la fiecare sfarsit de text din Vede, cat si la rostirea fiecarei rugaciuni, aceasta exclamatie nu va lipsi din gura hindusului.

Svastika sau „swastika” este un fel de cruce, cu cele patru brate indoite la 90 de grade, in sensul acelor de ceasornic. Acest semn a fost descoperit ca existand inca din Perioada Neolitic. Acesta va reaparea insa, cu putere, in cultura indiana moderna. Datorita asocierii acestui semn cu miscarea nazista, el a ajuns sa fie stigmatizat in lumea apuseana, lovind prin aceasta chiar in radacinile sale.

Astfel, semnul nu mai este folosit foarte puternic in hinduism.

Simboluri religioase in Islamism

Simbolurile religioase intalnite in Islam nu sunt nici verbale, nici textuale, ci doar vizuale. Acestea evoca sentimentele religioase prin semne.

Unele detalii din simbolurile religioase islamice sunt general recunoscute, avand o vechime considerabila. Astfel, culoarea verde este asociata cu Islamul inca de la inceput.

Semiluna si steaua este unul dintre cele mai renumite simboluri din Islam. De fapt, simbolul ar fi doar semiluna, steaua aparand mai tarziu, in special pe steagurile mai multor tari din lumea islamica (Turcia, Malaezia si Pakistan).

Criticii sustin ca acest simbol nu a fost folosit de Mahomed, drept pentru care el nu are nici o baza traditionala in Islam.

Oricum, semnul a ajuns sa fie identificat cu Califatul.

 

 

 

Semiluna era simbolul Imperiului Sasanid din Persia (Iran), acesta aparand pe mai toate coroanele regilor.

Dupa cucerirea araba a imperiului, in anul 651, acest semn a fost preluat, din ce in ce mai mult, de catre califi si musulmani. Acest semn caracteriza si Imperiul Otoman.

Culoarea verde are o semnificatie speciala in Islam. Aceasta culoare este foarte folosita in decorarea interioara a moscheilor, a mormintelor invatatorilor musulmani, cat si pe multe dintre steagurile tarilor arabe.

Se crede ca aceasta era culoarea preferata a lui Mohamed, acesta purtand chiar un turban verde.

 

 

Simboluri religioase in Iudaism

 

 

Steaua lui David sau Scutul lui David este unul dintre cele mai cunoscute si intalnite simboluri religioase iudaice.

Numele acestui semn vine de la Regele David, autorul cartii Psaltirea, din Vechiul Testament. Se crede ca folosirea acestui semn a inceput inca din Evul Mediu.

Din punct de vedere geometric, acest semn este un fel de hexagrama. Odata cu infiintarea statului Israel, in anul 1948, Steaua lui David a fost pusa pe steagul national. De asemenea, simbolul a fost asociat si cu Miscarea Sionista.

 

 

 

 

 

 

 

 

Menorah este un sfestnic cu sapte brate, acesta fiind specific Iudaismului pentru mai bine de 3000 de ani, ramanand pana astazi o emblema a statului Israel. Acest obiect era folosit in Templul Sfant, in Ierusalim.

Cupele bratelor acestuia erau umplute cu ulei de masline, el arzand tot timpul.

Se crede ca acesta simbolizeaza Rugul Aprins, pe care Moise l-a vazut pe Muntele Horeb – Sinai.

 

 

 

 

 

 

 

 

Menorah este un sfestnic cu sapte brate, acesta fiind specific Iudaismului pentru mai bine de 3000 de ani, ramanand pana astazi o emblema a statului Israel.

Acest obiect era folosit in Templul Sfant, in Ierusalim.

Cupele bratelor acestuia erau umplute cu ulei de masline, el arzand tot timpul. Se crede ca acesta simbolizeaza Rugul Aprins, pe care Moise l-a vazut pe Muntele Horeb – Sinai.

Tora marturiseste ca Dumnezeu insusi i-a descoperit lui Moise cum sa confectioneze acest sfestnic special, numit menorah. Se mai crede ca cele sapte brate ale sale sunt chipuri ale celor sapte zile ale saptamanii.

Din aceasta se intelege ca Domnul isi doreste o legatura cu poporul Sau tot timpul, iar nu numai in ziua odihnei.

 

 

 

 

Simboluri religioase in Taoism

In filosofia chineza, conceptul de yin si yang este folosit spre a descrie modul in care fortele opuse se intrepatrund in sustinerea lumii. Fiecare lupta cu cealalta, insa o si sustine prin existenta sa. Acest concept, cum ca la baza lumii stau doua puteri egale (dualism) se regaseste in multe dintre stiintele si filosofiile chineze.

 

 

 

 

 

Simboluri religioase in Zoroastrism

 

Faravahar este unul dintre cele mai cunoscute si intalnite simboluri religioase zoroastriene. Zoroastrismul era religia de stat in anticele Imperii Persane.

In Iran, succesorul de astazi al dinastiilor persane, Zoroastrismul nu mai este oficial religia de stat, insa simbolul numit „faravahar” a ramas inca, reprezentand vechea si actuala Persie, intrupata in Iran.

 

 

 

 

 

 

 

Discul inaripat are o foarte lunga istorie in cultura si arta antica. Din punct de vedere istoric, acest semn este simbolizat de un soare cu aripi.

Acest semn apare inca din Epoca Bronzului, in special pe sigiliile pastrate.

In timpurile neo-asiriene, un bust uman este adaugat acestui antic simbol.

Acest „slujitor in roba” este simbol al lui Ashur.

De asemenea, el poate simboliza si pe „Ingerul pazitor” ori „Slava Dumnezeiasca”.

crestinortodox.ro/religiile-lumii/religii/simboluri

Teodor Danalache

Publicitate

Un simbol antic, cu cel putin 12 secole de istorie – SVASTIKA

 

 

 

 

Svastica, cel puţin 12.000 de ani de istorie 

 

Svastica este un simbol antic, care a fost folosit de unul dintre cei mai detestaţi oameni de pe Pământ, şi a fost corelat cu uciderea a milioane de oameni într-unul din cele mai mari războaie de pe planetă.

“Svastika” a fost si un simbol al bolsevicilor din Rusia între anii 1917-1920 …

 

 

 

 

 

 

 

În anul 1917 ţarul Nicolai al II-lea al Rusiei pierde puterea, controlul asupra ţării preluându-l Guvernul Provizoriu.

Acest guvern emite bani care aveau pe ei simbolul svasticii.

După ce prin intermediul unei lovituri de stat, în octombrie 1917, puterea este acaparată de bolşevici, svastica a fost prezentă pe bani şi chiar pe uniforma Armatei Roşii (până în 1920).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Din 1921 svastica a fost  preluată de Partidul Naţional-Socialist al lui Adolf  Hitler din Germania.

 

 

 

 

 

Dar nici bolsevicii rusi si nici nazistii lui Adolf Hitle, nu au  fost primii  care au  folosit acest simbol, ei doar l-au furat de la antici.

De fapt, svastica este considerat un simbol al puterii de mai multe mii de ani, în mai multe culturi şi pe mai multe continente de pe glob, relatează Ancient Origins.

 

 

 

 

Astazi se stie ca svastica era folosita in mod obisnuit cu cel putin 3000 ani I. Hr. si de vechii locuitori ai Daciei intracarpatice.

Era gravata pe oase, pe oale, tesuta in covoare si piese decorative etc. Apare pe unele din cele mai vechi monede dacice.

O moneda ce are pe revers o cetate cu cap de taur pe zidul din dreapta prezinta o svastica in fata portii. Vasile Lovinescu, in “Dacia Hiperboreana”, e de parere ca fortareata reprezinta Cetatea Soarelui, “Manastirea Alba”, Tula, Centrul Suprem si considera prezenta svasticii ca o dovada indiscutabila pentru aceasta.

Si tot Vasile Lovinescu, observand ubicuitatea svasticii in traditia Spatiului Carpatic, aminteste de mormantul voievodal al unui Radu Negru gasit la Curtea de Arges.

Scheletul, imbracamintea, podoabele erau admirabil conservate iar  giulgiul era acoperit cu svastici.

Si altarul celto-roman  al  soldatilor din cohortelor romane  formate din daci, care stationau permanent la Amblogama,in  Marea Britanie de azi, este decorat cu svastici. Astfel, pe o inscripție a cohortei Dacice I, Aelia Dacorum, se găsește semnul svasticii cu brațele spre răsărit.

Din spatiul Carpatic, primordial, svastica ajunge la Troia, in secolul al III – lea I.Hr., prin populatiile contopite apoi in masa tracilor, apare in Grecia clasica in secolul al IV-lea I.Hr.

La Orhomenos, pe plafonul palatului tezaurului se gasesc svastici.

Savantul mexican Pedro Astete (Los signos, 1950) considera svastica “unul dintre cele mai vechi simboluri ale umanitatii”.

”Dupa Goblet d’Alviella (Migration des simbols, 1891) “crucea gamata (se mai numeste asa fiindca, in forma cea mai simpla, este compusa din patru litere eline Gama – n.n.), apare din timpurile preistorice la populatiile originare din bazinul Dunarii care au colonizat , respectiv, Troia si nordul Italiei.

Ea se raspandeste  la greci, etrusci, latini, gali, germani, bretoni, scandinavi, iar pe de cealalta parte in Asia Mica, Persia, India, China, Japonia, fiind in fapt un simbol migrator.”

Acest simbol apare pe vase , oale, talere, altare, monezi, arme, stalpi funerari, tesaturi taranesti etc. De la Gurile Dunarii la Oceanul Atlanticsi din Norvegia in Sicilia.

Exista chiar incercari de a proba existenta unui tur complet al Globului Pamantesc , cum e cea a lui Pierre Carnac, in “Les Conquerants du pacifique”.

Pierre Carnac ia in ras, pe buna dreptate definitia svasticii din prestigiosul dictionar Larousse :”simbol religios al Indiei care consta intr-o cruce gamata cu ramuri egale intoarse spre dreapta”, care arata o data in  plus cat de departe sunt autorii apuseni de intelegerea simbolurilor stravechi.

Pierre Carnac afirma ca numele de “svastica” ar fi de origine sanscrita, ceea ce in niciun fel nu poate fi acceptat.

Sanscrita, o limba culta, artificiala, apare in secolele V-IV I.Hr. odata cu gramatica lui Panini, in timp ce svastica are 50 de secole de existenta.

Ar insemna deci, ca doua milenii si jumatate, aproape, perioada in care se imprastie peste tot intre Atlantic si Japonia, simbolul sa nu fi avut nume.

Ceea ce nu-i  de crezut.Nici etimologia, data in mod curent din sanscrita (su=bine+aski=este, pe de-a-ntregul: sa fie bine, “sa auzim numai de bine” nu s-ar fi pus pe piepturile mortilor, pe giulgiul lor, pe stele funerare.

Traditia simbolului svasticii se gaseste deopotriva la pagani si la crestini, la budisti si la jainisti.

Practic pe toate continentele.  India este doar unul dintre locurile de popas ale svasticii, iar nu loc de pornire.

Interpretarea pe care o dam noi acestui simbol stravechi ne-a fost sugerata de culmea operei sadoveniene:”Creanga de aur”.Svastica este “semnul celor patru puncte”.

Este un vechi semn initiatic, care semnifica nemarginirea in timp si spatiu, regenerarea necontenita a vietii, jertfa si mangaierea.

Un astfel de semn poate fi pus atat la nastere cat si pe pieptul unui mort, la orice aniversare si eveniment de familie.

Un argument peremptoriu, este faptul ca in timpul persecutiilor lor din secolul al III-lea D.Hr., crestinii au folosit svastica pentru a-si ascunde crucea , eventualii denuntatori nemaisesizandu-se de prezenta svasticii, semn atat de vechi si atat de comun printre adoratorii zeilor “pagani”.

Amintirea acestei stratageme si simbolul crucii folosit in crestinism au contribuit, probabil, la intretinerea amintiri svasticii si la raspandirea ei.

 

 

 

 

 

 

 

Pentru hinduşii şi buddhiştii din India şi alte ţări asiatice, svastica este un simbol important de mai multe mii de ani, iar în zilele noastre simbolul poate fi văzut deseori pe temple, autobuze, taxiuri sau pe copertele cărţilor.

A mai fost folosit în Grecia Antică şi poate fi găsit printre ruinele oraşului antic Troia, care a existat acum 4.000 de ani.

Druizii antici şi celţii au folosit de asemenea acest simbol, care s-a reflectat în relicvele descoperite ale acestor culturi. A fost folosit de triburile nordice şi chiar de primii creştini, incluzând Cavalerii Teutoni, un ordin militar medieval german, care a devenit un ordin catolic pur religios.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cuvântul ”svastica” este de origine sanscrită, ”svasktika” însemnând ”este”, ”stare de bine”, ”existenţă bună” şi ”noroc”. Totuşi, este cunoscut sub nume diferite în ţări diferite – precum ”Wan” în China, ”Manji” în Japonia, ”Fylfot” în Anglia, ”Hakenkreuz” în Germania şi ”Tetraskelion” sau ”Tetragrammadion” în Grecia.

Un cărturar sanscrit, P.R. Sarkar, a explicat, în 1979, că înţelesul mai profund al cuvântului este ”victorie permanentă”. Acesta a declarat că orice simbol poate avea atât un înţeles negativ cât şi unul pozitiv, în funcţie de felul în care este desenat.

Astfel că în hinduism svastica îndreptată spre dreapta este un simbol al zeului Vishnu şi al Soarelui, în timp ce svastica îndreptată spre stânga este un simbol al lui Kali (zeiţa morţii printre altele) şi al magiei.

Înţelesul dublu al simbolului este comun tradiţiilor antice, precum se întâmplă şi cu pentagrama, care este considerată negativă atunci când este îndreptată cu un colţ în jos, şi pozitivă când este îndreptată în sus.

Cea mai veche svastică descoperită vreodată a fost găsită în Mezine, Ucraina, pe o figurină de fildeş, cu o vechime incredibilă de 12.000 de ani.

Se ştie că una dintre primele culturi care au folosit svastica a fost o cultură neolitică din sudul Europei, care ocupa teritoriile de astăzi care aparţin de România, Serbia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina şi a fost numită cultura Turdaş-Vinca, datând de acum aproximativ 8.000 de ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

În budism, svastica este un simbol al norocului, prosperităţii, abundenţei şi eternităţii. Este legată direct de Buddha şi poate fi găsită pe statuile lui Buddha pe diferite părţi din corp, precum tălpile picioarelor sau piept.

Pe zidurile unei catacombe creştine din Roma, lângă un simbol al svasticii apar cuvintele ”Zotiko Zotiko”, care înseamnă ”Viaţa Vieţii”. Se poate găsi şi pe ferestrele misterioaselor biserici Piatra Lalibela din Etiopia, cât şi pe diferitele biserici din jurul lumii.

În miturile nordice, Odin este reprezentat trecând prin spaţiu ca un disc care se învârte sau ca o svastică ce se uită în jos, pătrunzând prin toate lumile. În America de Nord, svastica a fost folosită de tribul Navajo.

În Grecia Antică, Pitagora a folosit svastica sub numele ”Tetraktis” şi era un simbol care lega cerul şi pământul, având braţul drept îndreptat spre cer şi braţul stâng îndreptat către Pământ. A fost folosit de fenicieni ca un simbol al Soarelui şi pentru preotesele feniciene era un simbol sacru.

Cum şi de ce s-a folosit în atât de multe culturi, de-a lungul atâtor ere, acelaşi simbol purtând aparent aceeaşi însemnătate?

 

 In loc de concluzii…

 

 

La 15 octombrie 1922 Ferdinand şi Maria erau încoronaţi la Alba Iulia ca regi ai României Mari. Cu această ocazie Regina Maria a purtat o coroană de aur de 5 kilograme, făurită după modelul coroanelor bizantine femeieşti purtate de soţiile voievozilor români – o coroană aproape identică cu cea purtată de doamna Despina a lui Neagoe Basarab în fresca de la mănăstirea Curtea de Argeş.

 

Ca o notă paralelă: coroana Sfântului Ştefan, simbolul Ungariei, este şi ea o coroană feminină bizantină, cu lănţişoare de aur care atârnă pe lângă urechi.

O chestie puţin remarcată la coroana purtată de Regina Maria a României la Alba Iulia: lănţişoarele de la urechi se încheie cu discuri în care sunt încastrate svastici.

  Asadar,svastica nu apare doar pe primele bancnote sovietice sau  pe primele uniforme ale Armatei Roşii, ci şi în alte locuri surprinzătoare.

Coroana de aur a Reginei Maria poate fi văzută la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.

  În imaginea de mai jos se poate vedea svastica  pe pieptul Reginei Maria. Cumva prima jumătate a secolului al XX lea s-a desfăşurat în Europa sub semnul svasticii, doar că nu cunoaşteam toate detaliile.

 

 

 

 

 

 Semnul svasticii  a continuat să fie păstrată de poporul nostru  de-a lungul timpului și putea fi găsit pe monumente, pe cusăturile naționale, pe podoabele bisericești vechi.

Acoperământul mormântului Mariei de Mangop , a doua soție a lui Stefan cel Mare, din 1477, este împodobit cu svastici. Ele se găseau și pe pictura bisericii Trei-Ierarhi din Iasi .

 Astăzi svastica este un simbol blamat și interzis.

Este ironic, dar şi trist, că un simbol al vieţii şi eternităţi care a fost considerat sacru mii de ani, să fie considerat un simbol al urii în prezent.

 

 

 

 Surse:  Petre Pavel – Epoch Times ; Dr. Veaceslav Stavila – http://blog.nistru-prut.info/;  (fragmente din revista Match, nr 7 , iulie 1995, articolul “Svastica sau semnul celor patru puncte”); blogul George Damian

 

 

 

 

 

 

Locul unde a inceput Europa.Vechi oraşe ale arienilor ,descoperite de arheologii ruși la granița cu Kazahstanul.

Locul unde a inceput Europa

Vechi oraşe ale arienilor care datează din epoca de bronz de la începutul civilizaţiei occidentale dn Europa au fost descoperite in Rusia.

Arheologii au identificat 20 de aşezări în formă de spirală, care au fost construite cu aproximativ 4.000 de ani în urmă, la scurt timp după Marea Piramida din Egipt.

Se crede ca aceste construcții au fost inălțate de către rasa ariană al cărei simbol zvastică a fost adoptat in epoca modernă de nazişti .

Oraşele din epoca bronzului au fost construite cu aproximativ 4.000 de ani în urmă de către arieni într-o regiune de stepa din Rusia. Istoricul Bettany Hughes ,unul dintre istoricii implicati in proiect a explorat în această vară stepa din Rusia care se învecinează cu Kazahstanul declarând pentru pentru radio BBC 3 : „Teoretic, aceste așezări ar putea rivaliza cu Grecia antica.Fara sa exageram, putem spune ca aceasta asezare rivalizeaza cu Grecia Antica in epoca eroilor. Intotdeauna am stiut ca exista un element lipsa in puzzle-ul care inseamna nasterea civilizatiei occidentale. Ma mult, stiam ca limbile proto-indo-europene sunt cele din care s-au nascut limbile pe care europenii le vorbesc astazi”.

Aceste așezări par a fi una dintre cele mai vechi asezari umane, un oras din epoca de bronz creat de civilizatia ariana, cu o vechime de peste 4.000 de ani, cam in acelasi timp in care marile piramide egiptene au fost ridicate. Orasul poate fi considerat, in acceptiunea oamenilor de stiinta, locul in care s-a format ceea ce astazi numit cultura occidentala.

Ramasitele orasului antic au fost descoperite de cel putin 20 de ani, dar restrictiile impuse de regimul comunist au facut ca acestea sa ramana, practic, necunoscute in restul lumii. Asezarea are dimensiuni asemanatoare cu cele ale unui oras-cetate din Grecia Antica si putea gazdui 1.000-2.000 de persoane. Descoperirile arheologice intreprinse de profesorul Gennady Zdanovich sustin ipoteza conform careia arienii ar fi fost creatorii orasului, date din scrierile stravechi ale acestora corespunzand cu modul in care a fost creata asezarea si a modului in care arienii isi inmormantau defunctii.

„Pentru că am scris o mulţime de lucruri despre lumea din epoca bronzului, există părerea că f aceasta este partea lipsă din puzzle.

Exploratoarea- istoric Bettany Hughes a fost uimită când a văzut aceste oraşe din epoca bronzului .

Ele au aproximativ aceeaşi dimensiuni ca multe state oraş din Grecia antică şi ar fi putut adăposti între 1.000 şi 2,00 de persoane.

Limba ariană a fost identificată a fi precursoarea limbilor moderne europene. Engleza foloseste multe cuvinte, cum ar fi frate, boi sau oaspete, care au fost folosite de arieni.

Elementele care până acum au fost dezgropate din site-urile arheologice includ unelte, un car şi numeroase piese de ceramică.

Artefactele au fost inscripționate cu svastici, un simbol care a fost folosit în cele mai vechi timpuri ca simbol al soarelui şi al vieţii veşnice.

Sursa: Daily Mail